The Queen's Gambit(2020)

10 motive pentru care The Queen’s Gambit e un serial foarte prost:

https://trepanatsii....tbRKs1KRzpWioIQ

Edited by stericuta, 29 November 2020 - 17:55.

Articol scris de către o femeie supărată că nu știe șah.

Am citit și io ce-a scris tanti aia și m-a luat durerea de cap.

Dacă atâta a priceput ea din film înțeleg de ce nu s-a prins șahul de ea.

Nu am vazut inca tot serialul dar inclin sa ii dau dreptate inca de pe acum.
In momentul de fata tot ce e netflix e cam la fel, incarcat  de sexualitate, de multe ori de cea mai proasta calitate, si de alte genuri de propaganda si  PC.
Te atrage la inceput cu o idee buna, filmari si culori reusite, se reda foarte bine atmosfera anilor in care se desfasoara actiunea, dupa care agenda, agenda, agenda si agenda.

Gustul marelui public.

Fără asta nu se vinde.

Prea mult feminism negativ in film. Dialogurile incredibil de penibile si hilare dintre ea si barbati te fac sa vomiti.

Gagica are mereu o privire de nebuna sarita de pe fix. Sufera de sociopatie, narcisism, tulburare bipolara si depresie.

Singura chestie interesanta din film este fatza simetrica a gagicii, ochii ei largiti artificial, cromatica din film si penbilitatea caracterului. Este un personaj facut sa te socheze.

Sahul e mai putin relevant.

Edited by gammadark81, 30 November 2020 - 14:42.

L-am văzut.

În anii 60  mai toate mașinile aveau aripioare și stopuri făcute astfel încât să asocieze imaginea automobilului cu cea a modei anilor.   Explorarea spațială.
Acele aripioare nu foloseau la nimic.   Sugerau.  
Un om care alegea o astfel de mașină se simțea în trendul momentului.   I se părea că mașina este mai dinamică și că acele aripioare au un rol,  trebuie să aibă,  oamenii de știință știu ei mai bine.
Desigur,  majoritatea simțeau că este mult marketing,  dar le făcea plăcere,  se lăsau furați de plăcerea iluziei.   Savurau un vis și în timp ce conduceau mașina spre serviciu,  poate că un pic,  pe ascuns,  se simțeau puțin exploratori ai spațiului.  

Noi,  cei de acum,  nu realizăm nici pe departe euforia care cuprinsese omenirea  datorită primelor “cuceriri”   ale cosmosului.   Putem să vedem semnele prin uriașa producție culturală bazată pe imaginație.   Multă,  multă maculatură uitată,  dar și foarte multă artă.

Serialul nu este un film despre șah,  din fericire.   Tema este doar un ambalaj.  Putea fi despre orice altceva,  de la patinaj artistic până la titlul mondial la cusut goblenuri sau competiției naționale de toacă.

Aripioarele mașinilor care imită rachetele sunt visul de a fi cineva.   Povestea cenușăresei într-o formă inedită.   Acest nivel de înțelegere satisface privitorul mediu,  acela care caută un sens clar în tot ceea ce există.  I se oferă o poveste frumoasă despre o fată fără nicio șansă care ajunge a fi cel mai bun. Orice om care este om a visat să facă ceva memorabil pentru care să fie adorat, iubit, respectat și cunoscut.   Orice poveste rostită cu talent îl va captiva și îl va face să se asocieze în secret cu personajul central, să simtă bucuria victoriei ca pe ceva personal.  
Serialul bifează excelent acest layer.  Oferă ceea ce te aștepți, o poveste cu o morală, cu puțină “dreptate”. Filmul se vinde și asta contează.  

Bifează și partea CP de care niciun film american se pare că nu (mai) poate scăpa.  Dar,  spre deosebire de altele,  CP strecurat în film este picurat, nu vărsat cu ligheanul.   Este doar sugerat cu delicatețe.   Femeia genială care calcă bărbații în picioare fără pic de răutate,  negresa asemenea celei din bancul cu zâna cea rea,  da’ bună,  bărbați pe post de trepte dar care uită de masculinitate și conlucrează toți și împreună la succesul unei femei. Un pic de naționalism scos în evidență de portetrizarea adversarului suprem pe post de Darth Vader. Dreptate, ochii plânși cer să te vadă,  gen. Trece lejer de orice critică.  

Dincolo de ambalaj,  de sclipici,  de sentimentalismele facile,  filmul oferă o temă de meditație asupra prețului pentru a performa.   Și te face să îți pui întrebări. Ești gata să plătești acest preț?   Să îți inchini viața unui “joc”? Să lași totul pentru o pasiune devenită obsesie? Cât de mult poți să te lași ars de foc fără ca pasiunea să te mistuie? Ești gata să plătești prețul?  

Există o scenă în ultimul episod.   Pare ceva tăiat,  parcă uitat la montaj de vreun editor distrat.  Oare?
Un bătrân își scoate piesele de șah dintr-o cutie uzată.   Le pune pe tablă cu mâini tremurânde și apoi privește în lungul locului.  
Doar mese goale.   Nimeni.  Doar el,  singur cu jocul. Da.

Detalii.
Un grup de “ruși”  ascultă comentariile de la partida finală.  Mi se pare foarte interesant că radioul este un VEF 206. Cel mai sovietic radio ever.
Chestia sta m-a umplut de respect pentru cei care au documentat mini-seria.  Nu contează că acest aparat intră în fabricație pe la jumătatea anilor 70,  important este că au pus un radio sovietic, iar asta contribuie la atmosferă într-un mod plăcut, nu dă senzația de fals.  

Multe scene sunt filmate cu ecran verde,  adăugându-se apoi fundal și scene.  Iarăși bilă albă pentru producător.   Îmi plac filmele făcute cu respect pentru inteligența privitorului,  chiar dacă înseamnă costuri suplimentare. La nivelul bugetului acestui mini serial,  mă așteptam la mai puțin,  dar am fost surprins de calitatea efectelor speciale.   Atât de bine realizate încât aproape că nu le observi,  fiind integrate perfect în acțiune.   Și nu mă refer la grafica animată a pieselor de șah de pe tavan.

Muzica este bună.  Unele filme sunt învăluite în sunet și le ții minte mai mult pentru muzica bună.  Atât de bună încât trebuie să îți cumperi un disc cu coloana sonoră.   Pe care apoi o asculți în mașină,  pișând câte o lacrimă atunci când ești singur și nu te vede nimeni. Nu este cazul acestui film.   Muzica doar punctează emoția, nu o induce.  Aici dau trei bile albe.  

Sfârșitul.
Este cu de toate pentru toți.   Tot publicul găsește câte ceva pentru a fi mulțumit de final.  Mai puțin pe cârcotași.  Care zgârmănă ei prin înțelesuri, nu se lasă până nu-și alcătuiesc o imagine proprie,  diferită de cele propuse de regizor.   Pe mine m-a întristat filmul,  trebuie să o recunosc.   Este cam ca-n viață.   Poți câștiga,  dar fără să ai parte de happy-end. Iar gustul victoriei să fie amestecat, dulce cu amar. Scenaristul include și asta în film.

De văzut.

Edited by tomaso, 03 December 2020 - 01:33.

Un film facut bine (regie, scenariu, imagine, actori) care descrie trairile si actiunile unei orfane curioase, determinate, cu rezidiuuri din copilarie.
Nu are feminism sau sexualitate - cum au spus altii - iar aripile masinilor nu mi-au indus cursa spatiala ever.

L-am vazut in trei ture, de patru ori m-a plictisit. Mi-ar fi placut ca starea sa fie mai contemporana, vs clasica.

 Alex432, on 03 decembrie 2020 - 12:18, said:

[ https://i.pinimg.com/236x/94/c4/9a/94c49a05c3ec01440b52b198e631d899---cadillac-automotive-design.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]  [ https://images.fineartamerica.com/images-medium-large-5/1959-cadillac-fleetwood-tail-fin-gill-billington.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Amănunte ...

Aveau o frumusete a lor, dar la rachetele Saturn V n-am apucat sa vad aripi, poate pui o poza.

Pe o altă arie, eventual.   Aici comentăm filmele.  

 stericuta, on 29 noiembrie 2020 - 17:54, said:

Nu mă mir că sunt trepanați, toată construcția și argumentele sunt ilogice conduse de minți limitate

vouă nu vi s-a părut puțin ironic faptul că dintre atâția bărbați cu care a interacționat, lui Beth i s-a întâmplat să-i cadă cu tronc tocmai un homosexual?

Nu.

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/nirPUwpqHGU?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

urat mascarici are, parca a evadat din predator sau aliens.

 entwistle, on 04 decembrie 2020 - 12:59, said:

Ține de CP-ul musai de bifat.    Cred.   Am mai văzut acest trend și prin alte filme.
Chiar și ea are parte de o experiență homosexuală cu acea femeie în Paris.  Cel puțin așa pare a fi sugerat.  
Adică,  în limbaj CP,  totul este normal,  ți-o tragi cu ambele sexe și nimic nu-i în nergulă,  este normalitate...

Eu am zis ca mi-a placut serialul. Problema  mea este ca ma mai uit din cand in  cand la unele episoade, dar ciudatenia este ca ma uit la primele, unde pustoaica aia mi se pare fenomenala.
Ideea este ca ea a inteles ca mama ei a vrut ca si ea sa moara in acel accident si incerca sa gaseasca ceva care sa o faca sa uite acea intam[plare teribila.
Si pana la obsesie mai era doar un pas,pe care l-a si facut. Doar intamplarea a facut ca obsesia sa fie sahul.

Edited by menaloty, 04 December 2020 - 17:39.

Puștoaica și mie mi-a plăcut foarte mult.   Primul episod a fost deosebit, m-a “prins” imediat.