Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Schimbare adresa DNS IPv4 pe rout...

Recomandare Barebone

Monede JO 2024

Suprasolicitare sistem electric
 CIV auto import

Mutare in MOZAMBIC - pareri, expe...

Scoatere antifurt airtag de pe ha...

Magnet in loc de clește pent...
 Cumparat/Locuit in apartament si ...

Pot folosi sistemul PC pe post de...

Sokol cu distorsiuni de cross-over

Filtru apa potabila cu osmoza inv...
 Kanal D va difuza serialul “...

Upgrade xiaomi mi11

securitate - acum se dau drept - ...

Farmacia Dr Max - Pareri / Sugest...
 

Sistemul de credit social care se apropie

- - - - -
  • Please log in to reply
7 replies to this topic

#1
zurLee

zurLee

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 259
  • Înscris: 30.11.2014
În China, inteligența artificială folosește recunoașterea facială ca să monitorizeze cetățenii pentru sistemul de credit social



Ne mai desparte o săptămână de lansarea cărții Live Not By Lies, iar eu îmi adun forțele ca să pot demonta acuzațiile de tip „Dreher e doar un alarmist”. Din fericire – de fapt, ca să fiu sincer, din nefericire pentru noi toți –, anul 2020 îmi face sarcina mult mai ușoară. Un cititor mi-a trimis azi-dimineață niște informații care m-au lăsat cu gura căscată. O să vă povestesc imediat despre ce e vorba, dar vreau mai întâi să vă împărtășesc un pasaj din carte.

Cititorii mei fideli știu: convingerea mea este că „totalitarismul de catifea” care ni se pregătește se va baza pe un sistem de credit social similar celui folosit de chinezi ca să controleze masele și să le oblige să se conformeze, fără a trebui să recurgă la metode „dure”. Fragment din cartea Live Not By Lies („Să nu trăiești din minciună”):


Utilizarea de către guvernul de la Beijing a datelor despre consumatori, a
informațiilor biometrice, a coordonatelor de urmărire prin GPS, a tehnologiei recunoașterii faciale, a ADN-ului și a altor forme de culegere a datelor, a transformat și continuă să transforme China într-o fiară nemaivăzută nicicând până acum în lume nici măcar sub Mao sau Stalin. În China, instrumentele capitalismului bazat pe supraveghere sunt folosite de statul polițienesc pentru a administra așa-numitul „sistem de credit social”, care stabilește cine are voie să cumpere, să vândă și să călătorească, în funcție de comportamentul social anterior.

„China este pe cale să devină ceva nou: un stat totalitarist potențat de inteligența artificială”, scrie jurnalistul John Lanchester. „Proiectul are ca scop nu doar să creeze un nou gen de stat, ci și un nou gen de ființă umană, care a internalizat pe deplin cerințele statului și caracterul complet al supravegherii și controlului exercitate de acesta. Internalizarea cu pricina este de fapt scopul: agențiile statului nici măcar nu vor avea nevoie să intervină pentru a corecta comportamentul cetățeanului, deoarece însuși cetățeanul a făcut-o dinainte”.

El vorbește despre pionieratul făcut de Beijing în utilizarea inteligenței artificiale și a altor forme de colectare a datelor digitale, pentru a crea un aparat al statului care nu numai că îi monitorizează pe cetățeni permanent, dar poate și să-i oblige să se comporte în modurile cerute de stat, fără a face vreodată apel la poliția secretă sau la amenințarea cu gulagurile (deși există și acestea, pentru recalcitranți), și fără a mai suferi de neajunsul sărăciei generalizate care a fost produsul inevitabil al comunismului pe stil vechi.
Marea majoritate a chinezilor plătesc pentru bunurile și serviciile consumate cu ajutorul aplicațiilor de pe smartfon sau scanându-li-se fața, prin intermediul tehnologiei de recunoaștere facială. Aceste mijloace îi oferă consumatorului comoditate și siguranță, ceea ce le ușurează mult viața oamenilor obișnuiți. Dar ele generează și un volum colosal de date personale despre fiecare individ din China, cărora guvernul le ține evidența.

Statul mai are și alte uzuri pentru tehnologia de recunoaștere facială. Camerele de televiziune sunt atotprezente pe străzile Chinei, înregistrându-i pe chinezi oriunde se duc. Software-ul guvernului de la Beijing este atât de avansat, încât poate cu ușurință să compare scanurile faciale cu informațiile din baza centrală de date a serviciului de securitate. Dacă un cetățean pătrunde într-o zonă care îi este interzisă – într-o biserică, să zicem – sau dacă pur și simplu merge în direcția opusă celei în care se îndreaptă o mulțime de oameni, sistemul înregistrează automat situația și alertează poliția.

Teoretic, polițiștii nici nu trebuie să se prezinte la ușa suspectului, ca să-l facă să plătească pentru nesupunerea lui. Sistemul de credit social al Chinei urmărește automat ce spune și ce face fiecare cetățean chinez, online și offline, și acordă puncte de merit sau nemerit pe baza gradului de obediență. Un chinez care face ceva pozitiv din punct de vedere social – ajută un vecin mai bătrân sau ascultă o cuvântare de-a liderului Xi Jinping – primește puncte care se acumulează într-un scor social mai bun. Pe de altă parte, dacă face ceva negativ – își lasă câinele să se ușureze pe trotuar, de exemplu, sau face un comentariu sarcastic pe rețelele sociale –, suferă o retrogradare de credit social.

Deoarece viața digitală, inclusiv tranzacțiile comerciale, este monitorizată automat, chinezii cu scoruri mari de credit social câștigă privilegii. Cei cu un scor mai modest descoperă că totul e mai greu pentru ei, în viața cotidiană. Nu au voie să cumpere bilete la trenurile de mare viteză și nici bilete de avion. Ușile anumitor restaurante li se închid. Copiii lor riscă să nu aibă voie să urmeze studii superioare. E posibil să-și piardă serviciul și să nu găsească altul decât cu mare greutate. Și un contravenient al creditului social se va trezi izolat, pentru că sistemul algoritmic îi retrogradează și pe cei conectați cu cel în cauză.

Concluzia: un cetățean chinez nu poate să participe la economie sau la societate, decât dacă are marca aprobării din partea lui Xi Jinping, atotputernicul lider al țării. Într-o societate fără bani numerar, statul are puterea să-i falimenteze instantaneu pe dizidenți, tăindu-le accesul la Internet. Iar într-o societate în care toată lumea este conectată digital, statul poate să transforme pe cineva instantaneu într-un paria, când algoritmii îl fac radioactiv, până și pentru membrii propriei familii.



Credeți că aici nu se poate întâmpla așa ceva? După cum arăt eu în carte, Google, Twitter și alte corporații importante culeg deja tone de date de la fiecare dintre noi, pe baza felului în care ne folosim smartfoanele și navigăm pe Internet. Dacă ai o boxă Alexa sau alt dispozitiv „inteligent” în casă, atunci, fie că-ți dai seama sau nu, ai consimțit ca tot felul de date personale despre tine să fie aspirate de dispozitivul cu pricina și să fie comunicate unei corporații. Capacitatea tehnologică există deja și la noi. Deja se face culegerea datelor.

Iar Covidul a împins Statele Unite mult mai departe pe drumul către o societate fără bani numerar. Există o rațiune perfect evidentă pentru acest lucru, legată de siguranță, dar băncile au un interes financiar propriu, foarte precis, ca să-i lecuiască pe americani de folosirea numerarului:


„Marea Finanță este principalul factor motrice care ne dirijează către o societate fără bani numerar”, a spus el. „Ați observat, probabil, că băncile continuă de ceva timp să închidă sucursale și să desființeze bancomate, puțin câte puțin, și o fac tocmai ca să ne împingă pe mutește spre platformele lor digitale. Pentru că economisesc forță de muncă, economisesc o grămadă de costuri imobiliare și își măresc profitul”.



Ce faci când nu mai poți cumpăra nimic la magazin cu bani numerar? Deja se întâmplă chestia asta. Eu am fost în magazine din orașul unde locuiesc, Baton Rouge, unde nu acceptă plata decât cu card de credit sau de debit, invocând Covidul sau spunând că nu pot să dea rest, fiindcă e criză de monedă metalică. Perfect de înțeles, dar trebuie să ne fie foarte clar că mișcarea în direcția unei societăți fără bani numerar ne face pe toți vulnerabili în fața riscului de a ne trezi scoși din sistemul economic, prin decret venit de sus.

Iată aici un reportaj recent, care explică modul în care companiile de tehnologie din China colaborează cu statul pentru a îmbunătăți monitorizarea destinată sistemului de credit social. Și un altul de pe NBC News, care arată ce înseamnă pentru chinezii de rând să trăiască în condițiile sistemului de credit social – inclusiv cât de grea este viața pentru cei puși pe lista neagră a neconformității (vezi aici). Uitați-vă măcar la unul dintre ele. Este important, pentru că, acum, avem dovezi că industria americană se pregătește pentru implementarea unui sistem de credit social aici, în SUA. Un cititor care este inginer îmi trimite un material informativ în acest sens, și îmi spune că ideea centrală de reținut ar fi că industria americană a înaltei tehnologii este pregătită și dispusă s-o facă aici.

Vă dau mai jos o captură de ecran cu titlul materialului – mi-a stat inima în loc, când l-am citit:
[ https://reactionariihome.files.wordpress.com/2020/09/capturasocialsystem.jpg?w=1100 - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
(Piața creditului social, în funcție de infrastructură fizică și cibernetică (senzori, camere video, biometrie, vizualizare computerizată), software (învățare automatizată, analiza datelor, interfețe de programare a aplicațiilor), cazuri de utilizare, aplicații, integrare verticală și pe regiuni 2020-2025)

Iată aici linkul către firma care vinde acest raport. Jargonul anost al birocraților maschează o sinistră realitate:


Inițial o tendință în mare parte perpendiculară pe preocupările privind siguranța publică și securitatea internă, piața pentru infrastructura sistemului de credit social va deveni în final o componentă consacrată, cu rol principal, atât în politicile publice, cât și în cele ale agenților economici.

Aceasta înseamnă că sistemele vor fi până la urmă folosite pentru o varietate de probleme care țin de comerț și de stilurile de viață, începând cu evaluarea riscurilor (accesul la credite, comisioane de finanțare, asigurări etc.) și terminând cu accesibilitatea înăuntrul spațiilor publice, cum ar fi la concerte, la evenimente sportive și alte locuri unde se adună publicul. Indivizii cu scor social ridicat de pe piața creditului social vor beneficia de acces preferențial, atât la active reale, cât și la active digitale.
Infrastructura de sistem al creditului social cuprinde mijloace de supraveghere analoge și digitale, dispozitive conectate la Internet ca smartfonuri și accesorii purtate individual, obiecte fizice activate de sensori în sisteme de securitate și dispozitive de supraveghere care folosesc biometria și vizualizarea computerizată.

Tehnologiile cuprind transmisia fără fir în bandă largă (WiFi, LTE, 5G), IoT, algoritmi ai inteligenței artificiale (AI) și platforme de analiză a volumelor mari de date, inclusiv procesele și procedurile aferente. Chiar dacă fiecare dintre aceste sisteme are o valoare de piață la nivel individual și se poate folosi separat în diverse scopuri, convergența acestor tehnologii altfel disparate va fi aceea care va facilita valoarea în interiorul pieței creditului social. De exemplu, sistemele combinate între AI și IoT vor fi folosite pentru a identifica evenimente importante care impun o intervenție imediată, spre deosebire de cele care vor fi pur și simplu arhivate.

Un lucru important de remarcat aici este extraordinara posibilitate de suprapunere între tehnologiile folosite pentru sistemele de credit social și alte soluții, cum ar fi siguranță publică, securitate internă și multe tipuri de aplicații pentru administrarea municipală
inteligentă, printre care transport inteligent (șosele și străzi, parcări, vehicule autonome etc.), clădiri inteligente, monitorizarea mediului înconjurător (lumină, temperatură, presiune etc.). Multe dintre aceste elemente de infrastructură sunt deja incluse în proiectele de implementare a orașelor inteligente, deci vor fi plurifuncționalizate ca să suporte și piața creditului social.


Și mai departe:


La baza sistemelor de credit social se află depozite de date la scară mare, capabile să stocheze practic orice tip de date care se pot corela sau asocia cu cetățenii sau firmele, atât din punctul de vedere al identității, cât și din cel al comportamentelor. Aici intră date neprelucrate din observații, dar și liste de control al accesului (alb, gri, roșu, negru), precum și metadate care să lege laolaltă elementele de date și să permită căutarea cu ușurință a informației. Fără utilizarea inteligenței artificiale și a tehnologiei volumelor mari de date, ar fi problematic de implementat sisteme ale pieței creditului social, într-un mod care să fie relevant, deoarece trebuie făcute corelații între volume enorme de date disparate.


De remarcat propoziția: piața pentru infrastructura sistemului de credit social va deveni în final o componentă consacrată, cu rol principal, atât în politicile publice, cât și în cele ale agenților economici. Inginerul care mi-a trimis acest material spune:


Rapoartele de felul ăsta sunt destinate directorilor din firmele de tehnologie care caută ocazii bune de piață, „următoarea mare chestie profitabilă”, în care să-și investească resursele.

Multiple aspecte de remarcat, care concordă cu tezele tale. Principala chestie, aici, ar fi că este un indicator al unei industrii care este pregătită și dispusă să implementeze o infrastructură universală de credit social.


Dacă nu crezi că stânga – capitaliștii, universitățile și alte instituții care se închină la justițiarismul social woke – va sări imediat să profite de ocazia de a implementa un asemenea sistem, ca parte din planul ei de a curăța lumea de rasism, homofobie, transfobie, creștinism ”bigot”, dizidență politică și așa mai departe, atunci ești într-o fază de negare a realității. Nu face greșeala de a crede că un astfel de sistem ar fi, în mod evident, foarte nepopular. Iată ce scria astă-vară în Politico (vezi aici):


Deși umilirea cuiva în mediul online ar putea o importantă preocupare pentru public dacă petreci mult timp pe Twitter, doar 40% din alegători declară că au participat la campanii de „cultura anulării” (cancel culture), și doar unul din 10 declară că participă „des”. Ar părea să fie mai mult o ocupație liberală: jumătate din alegătorii Partidului Democrat și-au exprimat pe rețelele sociale antipatia față de un personaj public după ce acesta a făcut ceva reprobabil, în timp de numai o treime din alegătorii Partidului Republican spun că au făcut acest lucru.

Vârsta este unul dintre cei mai siguri factori de predicție în privința părerilor cuiva. Membrii Generației Z privesc cel mai favorabil ideea de a pedepsi oamenii sau instituțiile pentru opinii deranjante, urmați îndeaproape de Mileniali, în timp ce membrii Generației X și cei ai Generației Baby Boomer au cel mai înalt grad de antipatie față de această idee. Cultura anulării are ca motor generațiile de alegători tineri. O majoritate (55%) a votanților cu vârste între 18 și 34 de ani declară că a luat parte la acțiuni de anulare publică a cuiva, în timp ce doar o treime (32%) din votanții peste 65 de ani declară că s-au alăturat unui iureș de umilire pe rețelele sociale. Vârsta diferită ar putea explica, înparte, de ce Ernest Owens, un jurnalist milenial, criticat de Obama, i-a răspuns acestuia cu un editorial de opinie în „The New York Times” pe care l-am putea caracteriza drept dezvoltarea într-un articol de ziar a ripostei „Bine, moșule!”.


Pe parcursul următoarelor câtorva decenii, pe măsură ce „moșii” din Generația Baby Boomer vor deveni istorie și Generația X va intra în minoritate, transformarea într-o culturii anulării într-o armă, sub forma unui sistem național de credit social, se prea poate să devină o idee populară. Un semn prevestitor: în redacțiile publicațiilor New York Times, Washington Post, Atlantic și alte altor mijloace de presă importante, Milenialii și cei din Generația Z i-au obligat să plece pe jurnaliștii și redactorii care încălcau ortodoxiile progresiste.

Ce fac elitele, va face până la urmă și țara.

Putem, și trebuie, să combatem politic acest lucru, cu toată puterea, dar trebuie și să fim conștienți că avem de-a face cu o luptă a lui David împotriva lui Goliat. Nu prea văd dovezi în acest moment că dreapta politică înțelege ce se petrece și că e conștientă de importanța mizei. E foarte, foarte greu să-i faci pe cei de la dreapta centrului să-și imagineze că Împărăția Corporatistă face parte, și va face în continuare, din Regimul Totalitar de Catifea. Conservatorii sunt în așa hal blocați într-o mentalitate a Războiului Rece, încât nu pot vedea totalitarismul decât ca pe ceva care vine de la o guvernare tiranică. Nu-și pot imagina cu niciun chip că va veni ziua în care băncile justițiariste woke îi vor pune pe linie moartă, fiindcă prezintă un risc de credit social, și nu le vor mai permite accesul la capital. Asta înseamnă Capitalismul Justițiarist Woke: să aduci politica de stânga în activitatea de afaceri, inclusiv până la nivelul de detaliu.

Lăsând la o parte Capitalismul Justițiarist Woke, credința mea este că, după ce Partidul Democrat își va consolida puterea în anii care vin, va trece la a pacifica țara prin implementarea unui sistem de credit social, care îi va pedepsi pe cârtitori și îi va răsplăti pe conformiști – iar progresiștii vor bate fericiți din palme, pentru că principiile antiliberale ale culturii anulării (de exemplu, zero toleranță față de dezacord) sunt deja normative în instituțiile pe care le controlează.

Dacă ești creștin sau orice fel de conservator, te rog să pui mâna pe un exemplar din cartea Live Not By Lies, care va apărea în data de 29 septembrie, și hai să începem să ne pregătim pentru lunga rezistență. Când părintele Tomislav Kolakovic i-a avertizat pe slovaci, în 1943, că totalitarismul va veni în țara lor, după ce Armata Roșie i-a înfrânt pe naziști în estul Europei, episcopii și alții l-au socotit un alarmist. Dar a avut dreptate. Tinerii creștini care l-au crezut și au acționat în baza avertismentelor lui au început să construiască rețele de rezistență spirituală și practică, cât timp încă mai erau liberi s-o facă. Acele rețele au devenit coloana vertebrală a bisericii clandestine din timpul comunismului. În cartea mea, eu îl citez pe dr. Nicolas Bartulica, un emigrant croat în SUA, și prieten al profeticului preot. Dr. Bartulica spune:


„Părintele Kolaković a văzut ce urmează și i-a pregătit pe creștini pentru ce avea să vină. Nu vă îndoiți! El ne vorbește chiar și acum. Ne spune ce să facem.”

https://reactionarii...are-se-apropie/

Edited by zurLee, 30 September 2020 - 16:34.


#2
ovidiu21

ovidiu21

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,402
  • Înscris: 09.08.2006
Adica ciparea oamenilor si profilul tau in calc, cu un AI care nu te lasa sa faci ce iti bese mintea.

#3
Jemapel_cenzuratul

Jemapel_cenzuratul

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 262
  • Înscris: 18.07.2020
Momentan acest sistem este in teste in anumite zone din China. Totusi am speranta ca vestul nu va accepta un asemenea instrument de control al populatiei. Desigur ca tehnologia de astazi permite existenta unui asemenea instrument dar totusi cu riscul de a ma repeta la distanta de 2 virgule, nu cred ca asa ceva este plauzibil pentru popoarele occidentale. Hai sa ne uitam doar la ce a insemnat incercarea de SUGERA ( nu de a obliga ) purtarea mastii. Berlin, Londra, Madrid etc...au protestat masiv. Nu prea reusesc sa imi dau seama cum aceeasi oameni vor accepta ideea de "credit social".

#4
viotl

viotl

    Straight ahead ... middle of the road

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 10,552
  • Înscris: 03.04.2013
Ovidiu, n-ai citit bine.
@zurliul zice ca nu e nevoie de cipare... se descurca doar cu camerele de pe strazi.
Mda.... viitorul suna sumbru.
Deci, curand, daca cumperi mai mult de 3 mici o sa te sune doctorul sa-ti spuna ca o sa te ingrasi? ca o sa-ti creasca colesterolul si devii susceptibil de infarct? Sio sa-ti creasca automat contributia la sanatate? La fel si de la 2 beri in sus?

LE. Ovidiu, roaga si tu un moderator sa stearga citatul ala luuuuuuung....

#5
Mike05

Mike05

    Junior Member

  • Grup: Junior Members
  • Posts: 163
  • Înscris: 30.08.2020
Tehnologia,ca și orice alt lucru,are două tăișuri,poate fi folosită în scopuri bune dar,intrată pe mâini malefice,poate fi folosită în scopuri obscure...personal,sunt de părere că în țări ca U.S.A,Franța,Spania,Germania și altele,unde oamenii sunt obișnuiți cu un nivel mai mare de libertate,nu se va putea implementa un astfel de sistem.Să nu subestimăm puterea maselor.Există și vor exista tot timpul mișcări de rezistență,grupări de hackeri gen Anonymous,oameni ce nu se tem de sistem...viitorul nu e chiar atât de sumbru.

#6
L0RELYAN

L0RELYAN

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 720
  • Înscris: 30.04.2020

View PostzurLee, on 30 septembrie 2020 - 16:23, said:

În China, inteligența artificială folosește recunoașterea facială ca să monitorizeze cetățenii pentru sistemul de credit social
...

Exista, inca, o predispozitie de negare pe motiv de conspirationism a acestei afirmatii !
Ce-au facut stirile oficiale din oameni !

#7
clorel_utnapishtim

clorel_utnapishtim

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,870
  • Înscris: 05.09.2020
Am calatorit de atatea ori langa oameni care puteau (miroseau urat, igiena personala proasta) incat am ajuns sa sper la un sistem de credit social. Unii isi fac griji de persecutii politice, dar pusi in tren/avion/metrou langa un nespalat, ar gandi altfel. Chiar si acum exista ceva oarecum similar "creditului social" chinezesc: te comporti urat intr-un avion, compania respectiva te poate pune pe o lista a oamenilor carora nu li se permite sa zboare (no-fly list). Daca esti in avion si se intampla asa ceva https://www.dailymai...air-flight.html , cum te simti?

#8
spider8

spider8

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 834
  • Înscris: 14.01.2006
Eu cred că în România putem sa stam liniștiți, nu se va implementa un astfel de sistem pentru că ar trebui să închidem tara. Hai sa luam un exemplu la întâmplare, cum ar fi parcarea mașinilor. Conform Codului rutier nu e voie sa parchezi decât în anumite locuri, dar cred că toți vedem că se parchează oriunde.
Nu o sa intru in polemica privind faptul că ar trebui sa statul să asigure locuri de parcare pentru toată lumea așa cum cred unii - spun doar că dacă parchezi in loc interzis incalci legea, deci ți-ar scădea creditul social.
La fel dacă depășești viteza legala, dacă depășești pe linia continua, folosești telefonul când conduci etc.
La fel, unii oameni care întârzie la serviciu, nu își fac treaba, unii fac scandal aiurea, unii acum nu poartă masca etc. și iar le-ar scădea creditul social

Câți oameni ar mai rămâne în România cu un credit social bun ????

Anunturi

Neurochirurgie minim invazivă Neurochirurgie minim invazivă

"Primum non nocere" este ideea ce a deschis drumul medicinei spre minim invaziv.

Avansul tehnologic extraordinar din ultimele decenii a permis dezvoltarea tuturor domeniilor medicinei. Microscopul operator, neuronavigația, tehnicile anestezice avansate permit intervenții chirurgicale tot mai precise, tot mai sigure. Neurochirurgia minim invazivă, sau prin "gaura cheii", oferă pacienților posibilitatea de a se opera cu riscuri minime, fie ele neurologice, infecțioase, medicale sau estetice.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate