Dor si nostalgii. Jurnal de suflet

Un loc de depănat amintiri. Ce am pierdut, ce nu va mai fi, de ce ne este DOR.

În loc de "Cafenea" - pentru vizitatorii ariei.


------


Nu stiu daca se poate posta proza.....
Dar....acum exact 21 de ani s-a vandut casa bunicilor....
Iar eu atunci, am fost trist, trist si nemangaiat, am luat o coala si am scris ce mi-a fost pe suflet


Ati pierdut vreodata ceva de pret ?!…

Azi am pierdut o buna parte din copilarie…
Azi s-a vandut casa bunicilor.
Ca sa intelegeti, ar trebui sa stiti cine sunt…cine eram eu. ”Inima lu’ bunelu si a lu’ mamaia”, primul nepot, am strans spuma dragostei lor…langa ei am crescut, de la ei am plecat sa fac liceul, din casa lor unde era si racoare si liniste si rasfat si …si borcanul de dulceata maroniu din care furam mereu cate o lingura spunand ca bunica va crede ca atat era…
desi nu mi-ar fi refuzat nimic, nu stiu de ce faceam asa!
probabil imi parea mai gustoasa mancata pe furis in usa camarii…... uneori vara o ascundea in soba de teracota
Pe covorasul de la usa bunicilor am gasit primul cadou de Mos Nicolae….
In casa lor primul pom de Craciun
La ei faceam toate experientele: am adus hamsteri si apoi ii cautam noaptea prin casa fiindca evadasera din prea micul vas…
La ei am facut o camera obscura sa developez fotografii, am rascolit pivnita si podul si magazia si afumatoria si curtea pasarilor......
Apoi a venit o alta generatie de nepoti, verii mei, cu usa trantita de perete si tavalitul in pat in strigate de “Ah ce bineee-i la mamaiaaa!”…
Apoi a treia generatie: fata mea, dupa care mamaia umbla mai rau ca un soldat anti-teror  

Mai intai mamaia, careia nu ii era frica de moarte ci doar de durere, a plecat sa se faca inger.
Asa ne poate cuprinde si ocroti pe toti intre aripile sale…
Dupa mai bine de un an, de urat,de tristete si de lipsa ei, bunelu’ a plecat sa o caute, sa fie iar impreuna ….
ii visez mereu impreuna…ii simt ocrotindu-ne…dupa plecarea lor, casa s-a inchiriat….
in mintea mea, in refuzul de a accepta moartea, am inceput sa imi cultiv ideea ca ei sunt in casa si nu pot iesi
iar vina de a nu-i vedea imi apartine mie, mie, pentru ca traiesc prea grabit

….Ieri a fost ultima oara cand am intrat in casa bunicilor…azi mi-am pierdut respiratia cand a trebuit sa recunosc adevarul…
nimic, niciodata nu va mai fi cum era…timpul din pacate nu merge inapoi, bunicii nu ne mai petrec cu privirea fluturand mana la despartire, camara nu mai avea borcane cu dulceata si acrituri si bunelul nu mai mesterea sub balcon vase pentru flori, mamaia nu mai sare de pe bancuta sa ne iasa in intampinare….viata merge inainte, dar cat de saraci am ramas fara bunici, fara copilarie….
Sunt sigur ca nu este un semtimentalism desuet.
Sunt sigur ca toti aveti amintiri frumoase legate de bunici…
chiar daca ale unora sunt ascunse sub multe straturi de timp ce a trecut….
Sunt sigur ca vi-i amintiti cu drag…
Faceti un mic efort si inviati bunicii,
sau daca sunt aici “pe pamant, nu in gand” sigur s-ar bucura sa se stie eroii din povestile nepotilor...........

(1999)

 casa1.jpg   71.77K   112 downloads  radului 2001-1.jpg   190.58K   112 downloads


(ps-daca locul postarii nu este aici se poate muta....)

Edited by Naoto, 25 March 2020 - 09:49.

Îți înțeleg jalea, și eu am pierdut casa bunicilor, din cauza luptelor intestine din familie.
Dar, la mine în familie, destinul se razbunã pe toți cei care au fãcut posibil așa ceva
O forțã nevãzutã îi face sã plãteascã pe cei care au permis acel rãu.

Mica, delicata, pasea incet, vorbea incet.
Era favorita noastra.....
Inainte orei ei ne bateam sa stam in primele randuri, si la margine.
trecand, parfumul ei ne invaluia atat de placut.....atat de delicata si cu un nume atat de barbatesc....
-doamna Torsan, fizica
Multi ani am tinut legatura.
O felicitare de Paste si Craciun, caci ziua ei nimeni nu a stiut cand este
A ascuns-o cu delicatete....
Era fericita sa auda de noi, era fericita la fiecare telefon
Si era singura.
Iar noi singura ancora care o odgonea in lume...
Zeci de elevi, sute de elevi.....poate mii.....
si din cand in cand un telefon.
si tot mai rar.......
Pana nu a mai raspuns nimeni..

Amintiti-va dascalii....!!
amintiti-va de ei si sunati-i macar odata pe an ......
Ca si actorii traiesc inca in lumina scenei de pe care au coborat...

iat-o in mijlocul nostru la terminarea liceului - promotia 1963

 43039163_346878945855839_4369702041937772544_n.jpg   48.06K   88 downloads

Edited by vio69a, 24 March 2020 - 01:50.

Dacã mai gãsesc poze vechi, postez pozã cu doamna Gheban, învãțãtoarea noastrã, o femeie drãguțã și blîndã

Ce ciudate îmi par chiar și mie, pozele vechi, imprimate pe hîrtie și pe alb/negru
Parcã sînt vechi de 1000 de ani.
Offf Doamne, cum au trecut zecile de ani

Edited by crisstonne, 24 March 2020 - 02:05.

Imi place acest topic.

Aceasta doamna, prietena apropiata a familiei, m-a invatat sa scriu si sa citesc, prima mea invatatoare (clasele 1 - 3). Prea putin cunoscuta pentru harul pedagogic, premiata pentru altele.

Noaptea-i inca tanara....asa ca mai putem sporovai......
La naiba cu spaimele, intrebarile, incrancenarile.......


Am sa va povestesc de Groapa Cocioc ce incepea de pe dealul Piscului...aproape de mine,
care m-am nascut la marginea Bucurestiului, la mahala carevasazica....

Sigur ca copil find eram mai mult pe afara...
Dar curtea nu ne ajungea....nici cartierul nu ne ajungea....si asa ajungeam in valea Cociocului
care incepea pe dealul Piscului, cartierul Martisor de mai tarziu, ce tinea de Manastirea Vacarestilor, la marginea Parcului tinereteului de azi
Si locul unde Arghezi a cumparat cateva pogoane cand nu era tramvai pe soseaua Oltenitei si nici autobuz pe Calea Vacaresti
Martisor, unde era biserica  al carui paroh, Mihai Tătărâm m-a botezat...
Barbat frumos, cu voce blanda si ochi de carbune si mustacioara scurta....

 biserica-din-dealul-martisor-63223.jpg   129.83K   49 downloads

Iar in vale, in vale numita mahalaua Cărămidarilor cateva case de chirpici,
una din ele a lui Maria Tanase in primii ani de cariera
o vad...o vad limpede cu gard de uluci si atat de mica... .

 Captură-de-ecran-din-2016.10.28-la-15.27.01.png   1002.51K   54 downloads

Ei si ....cam ce invarteam eu si alti draci prin gropile alea, numai bune de sanius,
numai bune de ascuns si jucat de-a razboiul.....??
Inaltam smeul....
Ani de zile ne-am facut singuri zmee si ani de zile am tras de sforile lor facandu-i sa se insurubeze sau sa pluteasca in aer....
Apoi scoteam pe furis din curte masina unui coleg si faceam ture in jurul casei, plozi de 15-16 ani....
Dar adevarata placere era saniusul......ne udam pana la genunchii, nasul era rosu,
narile se lipeau, degete inghetate - si fugeam cu intunericul direct acasa....

Acasa langa soba de teracota, langa bunica care ne astepta cu ceai cald,
uneori, -foarte uneori - si cu o feliuta de lamaie
Picoteam si beam, beam si taceam  de oboseala.
Dar mai ales taceam sa nu fiu luat la trei pazeste......!

------------------------------

Dar , la ski, veneau tineri cu schiuri adevarate la care ne benoclam cu jind....

 dealul-piscului-cocioc.jpg   60.57K   49 downloads  partii-Cocioc.png   1.45MB   37 downloads

Edited by vio69a, 24 March 2020 - 03:08.

 vio69a, on 24 martie 2020 - 00:32, said:

Mulțumesc!
Am lăcrimat....acum....aici...dupa citirea celor scrise despre bunici...
Mi s-a pus un nod mare în gât  și mi s-a redeschis în piept o durere uitată...sfâșietoare și mai vie ca oricând...
Voi adormi cu gândul la ei....poate îi  voi reîntâlni mai devreme... în vis...dar de revăzut  știu  sigur ca se va întâmpla. Sună aiurea, dar parcă.... abia aștept...

Aaaa, ooofff of of, ai reușit să îmi amintești de ,,zmeie ", eram învățați să le facem din ,,te miri ce ", nu era ca acum, să le găsești la magazin.
La un moment dat au apărut și în magazine, cred că chinezești, dar primele erau făcute în casă, din coli de hîrtie și structură de lemn.
Ce bucurie era cînd se ridicau săltate de vînt, uimire mare cînd se înălțau incredibil de mult și se micșorau în văzduh, trebuia să ne ajute tata, noi, eu și fratele, nu mai aveam putere să le ținem.

Sa pun si eu pe cineva mai cultivat din familia mea. Este pictorul Ion Gîtlan - tatăl primului tânăr ucis în București, la Revoluţie.

https://www.google.r...iw=1024&bih=695

Nu mai discutam de multi ani, ca avem pareri diferite despre viata.

Edited by avnero, 24 March 2020 - 08:21.

Fericit, esti vio69 si cei care au avut, sau mai au parte de bunici-adevarati.
Eu nu mi-am cunoscut bunicii, desi mi-am dorit foarte mult. Unul a murit din cauza razboiului, celalalt, razboi (cu picioarele amputate)+asuprire regim hortist, ca a fost evreu.
Foarte frumoase, rememorarile, de alta data pe care le faci, cu bunicii; as indrazni sa spun, o replica fata de fenomenul bosorogismului, care se manifesta in prezent, tot mai acut, din partea celor care cred, ca lumea trebuie sa le apartina cu totul lor, celor ce nu-s bosorogi.

 90595071_3107814165918431_3479582258958958592_n.jpg   110.28K   12 downloads

Nu e batran, nu e batrana.
Nu e "fosila", nu e idiot, nu e senil.
Da, el inca ignora peicolul.
Aceeasi ignoranta cu care iese singur de ani de zile, si are grija singur, dupa ce a muncit ani de zile
Are aceeasi ignoranta de pericol pe care a avut-o cand a venit cu 3 transporturi pe orice vreme ca  trebuia sa aiba grija de copiii nostri !
Sa ai grija de tine cu bolile copilariei, apoi mai tarziu la dificultati, si in final sa aiba grija nepotilor.

Are aceeasi ignoranta fata de pericol pe care a avut-o cand s-a dus la banca si a luat imprumut pentru propria casa
Are aceeasi ignoranta fata de pericol  pe care o avea cand lucra sus pe casa sa inlocuiasca tabla, in gradina sa fie legume,
in curte sa fie de toate.
Nu e batran si nu batrana.  Este tatal tau, mama ta, bunicul tau, bunica ta, ruda ta, sau vecinul tau!
De aceea oricat de corect este sa strigi spre binele lui, fa-o cu atentie, nu cere celor ce au invatat supravietuirea si ignoranta pericolului
schimbarea cu aplicare imediata.
Cum ar fi apasat butonul.

Caci nu e corect sa-i numim injositor  " batrani si batrane " si " pentru voi stam noi inauntru "  
Da, trebuie sa ramana inauntru. Obligatoriu
Da, inca nu si-au dat seama.
Dar o vor face
Da, spune-o de 5000 ori. Pana cand vor intelege.
Celor care au trebuit sa-ti spuna si tie de 5000 ori sa nu faci  prostiile pe care le-ai facut
si au venit de 5000 ori sa aiba grija de tine, sa aiba grija de tine si sa aiba grija de tine!
Nu e "batranul si batrana".
Este mama si tatal cuiva.


Nu e pachetul care te apasa, tinere!
Este firul ce odata rupt te lasa singur, debusolat si plin de regrete...
Atunci, sa nu-l rupem.

 AlbastruIndigo, on 24 martie 2020 - 02:13, said:

Si mie, de aia pun acum un bookmark sa-l citesc pe indelete mai tarziu.

V-am zis de bunica mea....v-am zis cu m-a pocnit peste gura cu facaletul cu care amesteca mamaliga
ca i-am raspuns mamei obraznic....

Am sa va povestesc o alta patanie in care bunica mi-a dat o lectie nemaipomenita...
o lectie de suflet asi zice


Mergeam la scoala in grup si nu ne grabeam la a ajunge la scoala si nici acasa nu ne prea grabeam sa ajungem
Iar in drum ne opream la o curte cu un roscov mare revarsat generos peste strada…..
Betele erau pregatite ascunse printre ulucile gardului si jap-trosc cadeau cateva roscove…..
Nu, nu le spalam, le luam de pe jos si sugeam sucul acrisor.
apoi - ajungeam la scoala.
Odata,intr-o iarna, plecam de la scoala cativa zburdalnici spre casa,
iar langa scoala era o babuta, mica si saraca,care vindea seminte prajite in cornete de hartie.

Iar noi dracii, ne bateam cu zapada.
Ei…..si fac eu un bulgare si zbang in cosul ei cu cornete cu seminte si ….fugi….fugi de am rupt pamantul
Ajung acasa, dau raportul de ce a fost pe la scoala, cand cineva bate in poarta.
Ma uit pe geamul de la bucatarie, ce sa vezi ….babuta !
Iese afara bunica sa vada ce este.
Babuta i se se plange bunicii de paguba care i-am facut-o, bunica vorbeste cu ea si o vad pe baba ca pleca ….
"- Uf,am scapat" -sper eu.

-Imbraca-te si hai cu mine, zice bunica.
Ma imbrac -am de ales? si plecam.
Pe drum nu prea vorbim, desi muream de curiozitate sa stiu unde mergem.
Ajungem la casa batranei, casa de pamant, mica, intunecoasa, dar foc de curata, asta imi aduc bine aminte.
-Cere-ti iertare ! spune bunica pentru ce ai facut.
Imi cer iertare.
-Acum uite un cos de seminte, hartie, fa 20 de cornete si umple-le.
Fac.Nu prea bine, incerc din nou, inca odata, in fine reusesc cu chiu cu vai, le umplu si le pun de-o parte.
Vad cum bunica lasa ceva bani si ne intoarcem.
Tacem tot drumul.
Desi ma simteam usurat.
Usurat si multumit.
Si simteam ca si bunica e multumita.

Mare fiind, de multe ori mi-am sarutat bunica si i-am amintit de lectia asta
Sper ca s-a bucurat.

Edited by vio69a, 24 March 2020 - 13:25.

Nu eram cine stie ce chilipir in copilarie…..
Mereu cu probleme, mereu certaret si tot timpul in miscare

Aici l-am mostenit pe tata:
- "Da mai stai omule putin pe loc, vezi si tu ceva la televizor, citeste ceva,
Ma oboseste numai uitatndu-ma cat te agiti"…ii zice mama
Nimic de facut….
Statul lui pe scaun era pe arcuri…..
Manca doua-trei linguri, sarea in sus :"-ma duc sa vad daca am inchis usa la pasari"
Mama era altfel, firava, educata, cu principii si cu grija permanennta ca poate nu le pazeste destul…
Mai ales pentru noi...!
Ceva s-a prins, mai multe nu, dar cred ca totusi destule am mostenit.

Aveam curte….maricica….aveam vita de vie si gradina in spatele casei  cu ceva legume, dar mai presus de orice aveam Smochinul si Lamaita…….
Smochinul an de an il inveleam cu carpe, cu ziare, cu pamant la radacina sa nu inghete.
Nu ingheta dar nici smochinele nu ajungeau la coacere…
Afara de un an….un an in care bunica a adunat 20 de smochine, le-a facut dulceata si le-a lasat pe masa din curte sa se raceasca putin…..
Cand s-a intors….era plina de viespe si albine….asa ca iar nu am stiut gustul dulcetii de smochine……
Lamaita era un parfum…o delicatete de parfum in fiecare frunza si in floare mai ales….
Era intr-un butoi mare ce toamna il caram 50 m lungimea curtii ca apoi sa o coboram pe scara in beci unde ierna….
Iar primavara faceam drumul invers.....

Si daca aveam curte, nu avea rost sa ma lase pe strada….
Nu, eu trebuia sa fiu ala cuminte care sta in curte.
Dar copii cartierului erau pe strada…
Iar iarna, iarna se facea in fata casei o partie de gheata - oglinda,
pe care zburau unul dupa altul.
Ma uitam din curte…
Nu ieseam. Bunica era cu ochii pe mine….
Odata, mesteca mamaliga….i-am raspuns obraznic mamei si deodata
m-a pocnit cu facaletul plin de mamaliga….
Nu, nu discutai cu ea….era insa tare buna bunica mea, doar ca genul asta de bunatati le descoperim mult, mult mai tarziu, cand le scoatem si noi la lumina pentru copii nostri….
Dar, sa ma intorc la partia de gheata din fata casei.
Se intuneca devreme, asa ca dupa ce plecau tot, ieseam sa o incerc…
Cu sfiala intindeam piciorul si mangaiam gheata, va spun azi mi se pare aiurea, dar eram atat de speriat sa nu cad si sa ma vada cineva…..
Da, nu ma plang, am zburdat in copilarie, am invata notiunea cartierului, a ceace ne leaga, a ceace ne amintim si azi

si cam asa era iarna pe strada noastra si in curte....cu zapada pufoasa,
cu scartait de calcatura, cu aer atat de curat

 radului1-1995.jpg   105.22K   18 downloads  radului3-1995.jpg   121.65K   17 downloads

Edited by vio69a, 24 March 2020 - 15:14.

 vio69a, on 24 martie 2020 - 03:00, said:

Preotul e unul si acelasi cu autorul cartii "La margine de Bucuresti" si al mai multor lucrari
https://www.google.c...dIYxLPbwkUEjGM:

Casa unde a locuit Maria Tanase se afla pe strada Livada cu Duzi.

 fasolica.jpg   90.5K   13 downloads


Il chema Fasolica.......
A trait langa noi in curte 17 ani
Cotetul ii devenise mic, asa ca iarna primea loc in marchiza din fata pe un pres.....

Eu l-am adus acasa de la coltul strazii
Erau 3 catelusi dragalasi, am ales doar unul.
Acasa ....nu si nu, ca numai caine lipseste aici....!
Asa ca l-am dus la ....bunica......nu departe
si au trecut 17 ani.....

Nu ne era usor in acea perioada
Bunica impartea bucatile de carne, asa ca bietul catel se alegea cu
paine inmuiata, cu orez si cu multa fasole fiarta......
Si asa i-am zis....Fasolica
Cred ca a mancat mai mult fasole decat o brigada de ostasi
Asta nu l-a impiedicat sa creasca , sa fie puternic si devotat atatia ani.
Iarna si vara .....
A stat la picioarele mele cand invatam pentru bacalaureat, mai tarziu in sesiune
si tot el ne-a primit cand ne-am intors prima data in tara ....

 Fasolica -2-1998.jpg   103.01K   15 downloads  fasolica 1995.jpg   111.89K   16 downloads  fasolica-3 1998.jpg   144K   16 downloads

Edited by vio69a, 24 March 2020 - 21:26.

 malmoth, on 24 martie 2020 - 18:49, said:

Adevarat......Deci ma mai ajuta memoria......
Noi apartineam de alta parohie dar totdeauna mergeam la biserica Martisor.
De altfel bunicii donasera acolo ceva lucruri, ne-am apropiat cu anii de preotul Tataram
Ne-a botezat cam toata familia, avea afara de cor, un cantor orb...era orb din nastere.
el spunea totdeauna Crezul catre sfarsitul slujbei.
Era sfasietor, sfasietor pur si simplu, ce voce , ce durere, ce credinta......

Eram la gimnaziu, cum se zice azi si capatasem o functie ce ma impauna de fericire....
Cand preotul citea psaltirea in fata altarului, sau iesea cu sfintele daruri,  eu si alt hoinar din cartier
stateam tepeni cu lumanarea aprinsa de dreapta si stanga lui
Mai faceam si alte treburi pe langa biserica, chestia erau odajdile noastre cu care ne faleam nevoie mare....
Cred ca ma numeam tarcovnic sau ajutor de paraclisier......am uitat ....am uitat sa trec in cartea de munca.....!!!!

Cu voia dumneavoastră îmi expun si eu aici un colț....de suflet....

Sunt născut  la oraș. În Alexandria de Teleorman.
Primele zile din viață, chiar primele luni, le-am petrecut intr-o casă, pe pamânt (cum se spune), care apsrtinea bunicilor paterni, casă situată pe strada Gheorghe Doja. Mare lucru nu imi aduc amintesc, logic. Doar câteva povestiri spuse de ai mei. Ulterior, din motive necunoscute nici acum, bunicii au vandut casuța cu curte și s-au mutat la bloc.
Casa mai există (cred) și acum, insă nu știu din ce motive, nu am fost niciodata sa o vad. Pana să vândă bunicii casa, m-am mutat cunai mei in București, la etajul 4 al unui bloc de pe Șoseaua .... Alexandriei. Coincidență? Poate.

Nimic interesant până acum, totul este cumva în antiteză...Bunicii materni, mai precis bunicul (bunelul) și bunica vitregă locuiau într-o casă,  cu pod mare, cămară  umbroasă  si lungaă, beci uriaș  boltit (pe timpuri fusese al unui han) magazie de lemne, magazie de scule, cu o curte generoasă cu capșuni, zmeură, caţiva meri, pruni, cireși dar și corcoduși (între care am forjat la propriu cel mai tare leagăn), dar și câteva "parcele" in care erau cultivate câteva zarzavaturi necesare consumului propriu, cartofi, porumb, dovleci si dovlecei....din astea. Ah....să  nu uit...mai era o secţiune a curţii in care isi duceau viața, bine îngrijite, câteva găini, cocoși, un răţoi cu câteva rațe și uneori un curcan cu 2-3 curci.

Iar această gospodărie era situată la poalele unui deal.
Tot acest decor există încă (deși schimbat) în localitatea Liteni din jud. Suceava situată  la aproximativ 450km de Capitală....fapt ce făcea ca distanţa să fie parcursă în peste 8-9 ore, iar noi să ajungem cam o dată pe an, spre tristeţea mea și a lor....a bunicilor.

Cele mai frumoase vacanțe din viața mea le-am petrecut acolo. Doamne câte amintiri mă copleșesc: mersul pe dealul din spetele casei si mâncatul cartofilor copţi (cei mai buni) rămași în urma culesului, făcuți pe un jar încropit din resturi de crengi de către un copil din vecini. Săniușul pe același deal cu sania mea nouă, din aluminiu, cumpărată de bunicu' special pt acest lucru, pedalatul la deal (pe același deal) pe sosea de data asta, cu Minimobra defectă a bunicului, ca mai apoi să urmeze coborâtul cu viteză înapoi.  Atât șaua lată de piele, cu arcuri și capitonată cu burete, cauciucurile cu cameră și amortizoarele făceau toată această coborâre (care atingea ceva viteză) să fie ca o plutire. Febra musculară ulterioară nu o mai pun la socoteală, ba chiar cred ca era binevenită pt că astfel mă deplasam mai greu și puteam fi mai uşor de găsit de bunici.

Imi vin in cap si zavoaiele prin care colindam cu copiii vecinilor, islazurile unde ii insoteam pe prietenii mei cand mergeau cu vacutele la pascut si unde am si invatat sa mulg lapte proaspat.
Mersul pe calea ferată  din apropiere, care mirosea a catran, in asteptarea trenului ca sa vedem cum trece peste monedele si pietrele puse de noi acolo, calaritul calului primariei, fara sa pe el, statul la coadă la brutărie si venitul acasa cu o pâine mare, grea, rotunda si fierbinte, dar si mersul la aprozar (care mirosea a gaz dat pe dusumele) sunt alte amintiri pe care le simt atat de vii si de aproape.

Furatul de fructe din gradinile vecinilor (desi aveam si noi acasa) e o alta activitate pe care mi-o aduc aminte. Parca erau mai bune, mai dulci, mai zemoase, mai aromate, mai....altfel. Nu mai spun de gustul mâncării vecinilor, unii dintre ei nevoiași, dar care mă asezau bucuroși la masă alaturi de ei si ma serveau din puţinul lor. Mancarea aia...avea un alt gust (asa afumată cum era), nu se compara cu cea de acasă. Cearta ulterioara primită nu se pune...

Bunicii mei nu m-au batut niciodata in ciuda amenințărilor. Bunicul, un om înalt (peste 1,80) cat un munte, corpolent (in jur de 115kg), fost învățător, doar ridica mana la mine dar niciodată nu a coborat-o sa ma lovească. Bunica, fumatoare inraita de Carpati fara filtru, ma ameninta de fiecare data, cu vocea groasa si dogită, ca va coborâ harapnicul din pod să ma altoiasca, dar nu a facut-o niciodată. Oricum am avut eu grijă sa ma urc in pod si sa caut acel harapnic, sa vad cum arata si sa il ascund, dar....in afara de miros de lemn uscat, niste lazi militare vechi cosuri de nuiele impaianjenite  si cateva unelte agricole nu am gasit nimic altceva.

Edited by laurstef, 24 March 2020 - 22:31.