Critica adusa versurilor albe / libere

Salut,

Critic versurile albe / libere pentru ca sunt simple fraze (proza) aranjate "ciudat". Un exemplu la vers alb este:
Roua dimineții
pe frunze
alunecă
lin.
~ wikipedia

Asa, si? Ce mesaj transmite faptul ca e scrisa pe 4 randuri si ca am inversat "pe frunze" cu "aluneca" pentru a suna poetic?
Mie niciunul special. Nu stiu ce ar trebui sa-mi transmita.

Consider ca oricine poate scrie "poezie" in felul asta si mi se pare fara pic de munca. Poate suna cam urat ce zic, dar cred ca oricine poate scrie:
M-am dus
la piata
si am luat
verzi
ca iarba grasa
niste mere.
~ eu

Critic versurile albe / libere pentru ca nu le inteleg. Nu ai rima => nu ai versuri => nu ai poezie. Asta am eu in cap.
De ce tine lumea sa le zica versuri? Cine le-a "inventat" a facut-o din lenea de a cauta rime? Cu scuza de rigoare: "versul alb contestă monotonia ritmică a poeziei tradiționale" (~wikipedia).

Cunosc persoane care scriu versuri albe si am incercat sa citesc, dar ma zgarie pe creier. Cuvinte mari, pompoase, care vor sa spuna multe si sunt inghesuite pe cateva randuri.

Mie o poezie cu rime si ritmata mi se pare muzica, nicidecum monotonie.

De aceea postez aceasta critica, cu riscul de a isca polemici, dar cu speranta ca vor fi totusi constructive - poate ma face cineva sa inteleg unde e limitarea mea in gandire si cum as putea sa fac sa vad versul alb ca pe ceva special.

Critici albe

Versul alb nu-i poezie!
Parcă zgârie pe urechi,
N-are nici o melodie,
Pare searbăd, pare vechi.

Păi serios! Descriu natură
Într-o frază-n zece rânduri.
Nu compun, ci dau din gură,
Nu sunt versuri, ci sunt gânduri!

Pun cuvinte mari, alese,
Să fie „strofa” divină...
Versul alb uşor se ţese:
N-ai măsură şi nici rimă.

Deci oricine poate scrie
Tot ce îi trece prin minte,
Pune-n „vers” orice idee,
Dar atenţie la cuvinte!

Să fie cât mai pompoase:
„Cruce, inimă, pios”.
Cu cuvinte mari, frumoase,
„Versul” e mai armonios.

Ce vibraţie, ce minune,
Ce tablou abstract, ales!
Zici de suflet, de genune,
De copilul ne-nţeles...

De păcat, singurătate,
Răni în curcubeu şi ură,
Dorinţe însângerate,
Instrumente de tortură.

Toate astea sună bine,
Sunt profunde şi vibrante...
Eu rămân cu-a mele rime
Şi cuvinte disonante.

Edited by M_r, 01 January 2020 - 12:54.

In categoria ta intra si Blaga ?

Poate nu am citit eu suficient Blaga, dar din ce imi amintesc versurile lui au rima.

Dar daca e sa vorbim de exemplu de poezia In lan a lui Blaga, atunci da, intra si ea in "categoria mea":

De prea mult aur crapă boabele de grâu.
Ici-colo stropi de mac
şi-n lan
o fată
cu gene lungi ca spicele de orz.
Ea strânge cu privirea snopii de senin al cerului
şi cântă.

Eu zac în umbra unor maci,
fără dorinţi, fără mustrări, fără căinţi
şi fără-ndemnuri, numai trup
şi numai lut.
Ea cântă
şi eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul.

Minunate cuvinte, cateva puternice printre celelalte mai simple, frumos subliniate cu randuri de 1-2 cuvinte, scrise de un mare autor.
Totusi nu-mi aduc nici o placere dupa ce le citesc prima oara si nu ma mai obosesc a 2-a oara.
Cu alte cuvinte nu as putea reciti o carte de versuri albe, fie ele si ale unui scriitor mare.

Sunt curios cum ar fi fost sa invatam la scoala poezii fara rime...
Greu era sa le invatam si pe cele cu rima, dar macar acolo legai cuvintele care rimau si aveai o imagine mentala a strofei si implicit a poeziei.
La poezia de mai sus de exemplu cred ca ar fi pur si simplu toceala, neavand muzicalitatea si dinamica specifica poeziilor rimate.

Bineinteles asta e doar gandirea mea si poate ca este una gresita.
Poate ca nu stiu sa le citesc si atunci asta vreau sa invat.

Edited by M_r, 01 January 2020 - 13:45.

Are Nicolae Manolescu om carte in care desfiinteaza poezia clasica ,cu rime, si ridica in slavi poezia fara
Nu mai stiu cum se numeste, am citit-o acum vreo 20 de ani, cartea fiind si mai veche
Si eu sunt adeptul poeziei cu rima, dar admit ca are si el un pic dreptate, in sensul de a nu desconsidera rima alba
Dar autorii pe care-i analizeaza in carte sunt din alta categorie, nu prostioarele pe care le mentionezi aici
Sunt poezii care efectiv te solicita intelectual la maximum numai sa iti dai seama despre ce e vorba in ele
Sigur, poate avea loc o discutie daca asta este sensul poeziei
Iti recomand totusi sa cauti cartea aia, chiar merita citita
Ti-o spun eu, care nu ma omor deloc cu subiectul

Cred ca asta e cartea "Despre poezie"

Multumesc pentru sugestie, am sa o caut.
Chiar sunt curios cum desfiinteaza poezia clasica.

Zice ca poezia clasica e proza ritmata
Uite aici o recenzie
https://www.goodread...7-despre-poezie

nici mie nu-mi plac astea albe

singura chestie care o gasesc in favoarea lor e ca spre deosebire de unele cu ritm/rima care pot suna a tinichea chineazeasca, pe versuri albe poti accentua niste idei, prin separarea cuvintelor

dar tre sa fii oleaca de meserais pt asta. Lu Blaga i-o iesit, altii dau cu mucii in fasole in  toate stilurile

mi-ar place sa citesc niste poezii moderne de poeti bine cotati


face careva niste recomandari?

Edited by odastramosilor, 01 January 2020 - 15:31.

În primul rând merită să vă spun că poezia în vers alb este acea poezie cu ritm dar fără rimă.
Poezia în vers liber nu are ritm clasic, dar are un ritm așa zis interior, adică sună bine. Și, evident, versurile nu rimează decât accidental.
Ce se spune la școală, amestecând aceste două modalități de a scrie poezie, este o greșeală gravă.
Poezia, în antichitate, era acompaniată muzical de instrumente și voci.
Cu timpul s-a inventat acest procedeu de a face ca versurile să rimeze în diferite feluri, preluând rolul acompaniamentului muzical.
Versurile poartă cu sine muzica.
Vorbim despre prozodia clasică.
E adevărat că poezia în vers liber aparent este mai ușor de scris, dar pentru a se numi poezie cere un talent deosebit.
Din păcate nu orice text este poezie.
Poezia trebuie să creeze acea atmosferă poetică. Dacă nu o creează nu este poezie adevărată.
Prozodia clasică este cu mult mai pretențioasă.
Nu orice poezie scrisă în manieră clasică, cu ritm și rimă, este poezie; poate suna bine dar să fie banală, să abunde de locuri comune, de cuvinte super uzate.
Muzicalitatea versurilor este cea care înnobilează poezia.
Un criteriu simplu, în aprecierea unei poezii, este dorința cititorului de a reciti acea poezie.
Dacă veți cumpăra o carte, pe care doriți s-o recitiți mai des, măcar și pentru o singură poezie, o veți pune în bibliotecă și va fi vie, pentru că din când în când o veți scoate de acolo pentru acea poezie adevărată.
Vreți un poet contemporan, care nu-i iubește pe criticii literari, autentici băgători de seamă – un soi de pețitori – și care nici nu vrea să-i plătească sub nicio formă?
Vedeți postările mele.
Din păcate extrem de mulți cititori nu au gust și se ghidează după criticii literari.

BbVv, on 01 ianuarie 2020 - 17:43, said:

da-mi mura-n gura

scuze dar nu am timp

s de acord cu ce ai scris

Bujor Voinea, Florina Ladislau etc.

CXum iti explici ca Nichita sau Marin Sorescu au scris in versuri albe, pe cand toate manelele au rima?

Chestia asta cu idolii e veche.
Credeți că acești idoli sunt toată poezia?
Nichita Stănescu îl invidia la culme pe Labiș.
Labiș de ce scria în vers clasic?
Dar Ion Barbu?
Părere mea este că gustul se alterează sub imperiul laudelor nesfârșite.