Metafizică la Șahada

La Ilaha Illallah Dhikr - Ishrab Sharab Ahli Al Safa Allah Allah Arabic Qasida


 1.png   41.78K   20 downloads  2.png   25.54K   19 downloads  3.png   25.03K   9 downloads  4.png   25.65K   6 downloads  5.png   26.63K   5 downloads

Afirmarea Vidului este mijlocul cu care Dumnezeu îşi afirmă Infinitatea lui, neafirmabilă, e Indicibilul dicibil; în măsura în care se poate, şi în măsura cât nu se poate însemnează moartea dicibilului. Dumnezeu a dat posibilitatea, omului, lumii, posibilitatea direct implicată în Infinitatea lui, de a-l nega pe el însuşi. Omul şi lumea se execută: Dumnezeu este mai puţin? Nu. Prin urmare, negaţiunea este relativă, este numai o tendinţă, şi prin asta se anulează pe ea însăşi, ca neîmplinindu-şi promisiunile, şi Absolutul divin rămâne mai departe în Imutabilitatea lui. Posibilitatea omului şi a manifestării de a nega pe Dumnezeu, prin absurditatea ei, şi prin neputinţa ei, se neagă pe ea însăşi, şi pe acela care nu-şi poate duce până la capăt, ceea ce a promis de la început. Căci LA I LAH este absolut ca afirmare, dar o imposibilitate de fapt şi atunci LA I LAH devine o negaţiune, nu a lui Dumnezeu, ci a celui care are misiunea s-o spună.
Verbul este Infinitul afirmat. Or, e inevitabil ca afirmaţia Infinitului să fie viciată fundamental de contradicţia ei fundamentală. De aici limitaţiunile, negaţiunea, răul.
Afirmarea Infinitului îşi are germenul de moarte în ea însăşi, căci orice afirmaţie despre Infinit echivalează cu o limitare a lui, limitare nu din partea mea, ci din partea lui Dumnezeu, căci, vrând-nevrând, conştient sau nu, vorbesc ca mandatar, locotenent al lui Dumnezeu.
Negarea Infinitului e o imposibilitate, chiar verbală, căci dacă am presimţirea Infinitului, negaţia mea ca să nu fie absurdă, e un fel de încercare de apropiere negativă faţă de el, care e singura posibilă şi valabilă. Dacă nu am asimţirea Infinitului, totuşi negarea mea e o apofază, se integrează legitim, dharmic, în negarea globală care e cosmosul, mod macrocosmic prin care Dumnezeu îşi afirmă Infinitatea Posibilităţii Lui, negându-Se pe El însuşi, şi afirmându-şi astfel enigmatic, dar în modul cel mai superlativ posibil Infinitatea lui.

Edited by gladioc, 14 July 2019 - 22:54.

Dacă spun LA I LAH, mă neg mai întâi pe mine însumi. Dar negându-mă pe mine însumi, neg negaţiunea pe care am proferat-o. Şi astfel două negaţiuni dau, au ca finalitate o Supremă Afirmaţiune, care, spre deosebirea unei Afirmaţiuni proferate, catafatice, are avantajul de a fi nelimitată chiar când e proferată; şi aici e miracolul manifestării.
De aceea, „laudă pe Dumnezeu Cerurile şi Pământul” este adevărată, dar această laudă merge până la Esenţa cea mai transcendentă a lui Dumnezeu? Cum ceva dicibil, cum e lauda, fie ea macrocosmică, fie ea microcosmică, ar putea atinge Indicibilul? Spunând astfel: laud pe Dumnezeu, dar acesta e Dumnezeul persoană, nu-l laud, atunci e Dumnezeul Inaccesibil, şi tăcerea mea e o laudă şi mai mare, chiar când nu e metodică, chiar când e profană, chiar când e ignoranţă. Şi când mă revolt contra lui Dumnezeu, distrug un idol, căci nu mă pot revolta decât contra Demiurgului, sau contra unora din Arhonţii lui. Cum aş putea să mă revolt contra a ceva ce nu există? Şi când mă încumet la asta, cu cât blasfemia mea este mai mare, mai furibundă, cu atât devine o apofază existenţială, mai încarnată decât orice laudă. Mă întreb dacă revolta unui Nietzsche, sau chiar a Arhanghelului căzut, nu e o jertfă mai preţioasă decât fumul de tămâie?

Edited by gladioc, 14 July 2019 - 22:59.

gladioc, on 14 iulie 2019 - 22:53, said:

Cine este Arhanghelul căzut?!

Cel mai interior înger al omului...

gladioc, on 14 iulie 2019 - 23:41, said:

Adică, mai pe românește please!

 hfg.jpg   254.57K   5 downloads

Edited by gladioc, 15 July 2019 - 00:07.

Shahada on our tongues as our hearts beat as one ! Din pacate, e un ideal care in Islam a fost corupt, fiindca va fi vesnic asociat cu ISIS.

ai văzut takva?

La – negarea oricărei realităţi a lumii manifestate, nu ca realitate relativă şi manifestând o posibilitate de manifestare principială; ci ca realitate existând în ea însăşi, avându-şi propria sa raţiune suficientă, aşa cum aparent se arată ochilor din lumea aceasta; deci La I Lah, nici o divinitate, nici un caracter divin principial în ea; orice primejdie de panteism este de la început eliminată din islam; musulmanul, când deschide pentru prima oară gura ca musulman, cu primul sunet pe care-l scoate ca musulman, îndepărtează panteismul, comuna măsură a Principiului cu Manifestarea, identificarea lor substanţială, care a anihilat întreaga gândire occidentală modernă.
I La – negată în sine, manifestarea subzistă ca posibilitate principială; dar în copula I La avem nu numai indicaţia unui adevăr metafizic ci şi a unui proces de resorbţie ontologic; în esoterismul islamic I La este „barzach”-ul Şahadei, cu o forţă afirmativă în prima parte a Şahadei care e negativă; negativă într-a doua parte a Şahadei care e pozitivă. Or, barzach-ul fiind punctul de contact între două stări, articulaţia lor ontologică, e un punct matematic, deci o poartă strâmtă prin care trebuie să alunece cămila manifestării şi nu o poate face decât reducându-se şi pe ea la un punct matematic. Cum poate manifestarea să se reducă la un singur punct? Subzistând numai din ea esenţialitatea ei, centrul ei cauzal. Acest centru este inerent oricărui lucru, fiindcă nici unul nu-şi poate avea raţiunea lui suficientă, şi nu există decât printr-un terminus al Principiului, în el.
Prima parte a Şahadei dizolvă manifestarea dar nu o distruge pentru că rămâne punctul ei central, care-I cuprinde în el toate posibilităţile; acest punct nu-I decât posibilitatea de manifestare nemanifestată încă; acest punct matematic, şi numai el, poate trece prin punct matematic care e barzach-ul, de aici reiese: concepţia de Islam, Supunere, nu are nimic de-a face cu vreo preocupare morală; islamul perfect e reducerea aceea la un singur punct de care vorbeam; reducerea aceasta, această dizolvare se poate obţine prin diferite discipline, dar e interesant de observat că principala e disciplina intelectuală, căci Şahada e speculativă. Importanţa, necesitatea indispensabilă a pregătirii teoretice e afirmată până şi în Islamul exoteric.
Dar aceasta nu e încă suficient pentru afirmarea absolutei Transcendenţe divine; chiar punctul principial şi nemanifestat la care s-a redus manifestarea trecând prin „barzach”, e neexistent faţă de Adevărul Absolut şi Total. Atunci intervine o a doua negaţie în partea superioară a „barzach”-ului I La, care neagă manifestarea redusă chiar la indistincţiune, faţă de Allah.
Allah
Laillah
Astfel, o altă traducere speculativă a Şahadei este: Principiul condiţionează manifestarea, dar nu e condiţionat de ea, adică transcendenţa absolută a lui Allah.

gladioc, on 14 iulie 2019 - 22:31, said:

Tot ce ai scris mai sus este gresit, eronat si nefondat !
Realitatea este alta, altfel nu vedeai oameni religiosi de toate natiile folosind electricitatea, automobilul, smartphone-ul ...

Argumentul meu este ca:
iluminarea spirituala / religioasa este opusa stiintei care pune la dispozitie mijloace ce par magice pt. oameni religiosi.

 IMG_1072.jpg   167.57K   5 downloads  IMG_1073.jpg   130.76K   5 downloads  IMG_1074.jpg   142.22K   5 downloads

da.totul e greşit.şi pozele astea-s trucate.

lâ ilâha illâ Allâh...

Edited by gladioc, 15 July 2019 - 15:02.