pisicuta abandonata

am un prieten retardat mintal, pe nume tatal meu, ca altfel nu ii pot zice, care mi-a dus pisicuta cu care dormeam deseori, intr-un alt sat.... cat de bolnav sa fii sa faci asta? dar bine, nu asta e important. important e ca am gasit pisicuta dupa ore de cautari si ma intreb, oare daca nu o gaseam, mai erau sanse ca pisicuta sa ajunga acasa? ca sunt tare atasat de ea.
in timp ce o cautam mai vorbeam cu lumea de pe acolo si imi spunea un nene ca a lasat in alt sat o pisica iar dupa 2 saptamani a venit inapoi acasa.
iar acum 3 ani, tot acelasi prieten cu probleme psihice de care vorbeam mai sus mi-a mai dus alte 2 pisicute de acasa iar una dintre ele s-a intors dupa 2 saptamani.
tot acelasi prieten, m-am saturat deja sa aduc aminte de el, mi-a mai dus alta pisicuta si culmea ca asta a venit inapoi dupa cateva luni, cel putin 3 luni. cum e posibil sa gaseasca inapoi drumul spre casa?

bunicul meu spune ca cica ar veni inapoi dupa latratul cainilor?

Bre, io nu am nimic de zis in afara de asta: un spitz in c*r! tras cu sete!!

Da, după lătratul câinilor se ghidează.
Însă cine știe ce li se pot întâmpla pe drumul de întoarcere: alergate de câini, chinuite de psihopați tembeli, sau speriate de mașini.

Eu nu prea am înțeles nimic din problema

Tot asa si mie imi ducea tata pisicuta in alt cartier, zicea ca nu e bine sa tii animale la bloc. La un moment dat chiar m-a amenintat cu bataia, a zis "ori pisica ori poneiul.

Părinți tâmpiți.

Eu consider ''oamenii'' care nu iubesc pisicile si cateii niste...idioti tristi fara suflet..

Bai..n-ai cum ma, sa lovesti sau sa parasesti un animalut d-asta. Ce sa mai zic de handicapatii care leaga catelul toata viata.
Daca imi facea tata asa ceva, sigur o lua in freza.

Deci pisică era mai importanta decât părinții? Omule, ai probleme....

Singurul cu probleme de pe tot topicul ești tu.

searchedis, on 17 mai 2019 - 01:11, said:

Posibil da... Am dus eu o catzelusa care ne-a provocat o paguba in puii de gaina, la tzara, la 25 de km, intr-o intr-o padure de langa un sat, pe niste drumuri relativ intortocheate, trecand printr-un alt sat, deci practic, relativ greu de revenit.

Lu taica-miu i-a parut, ulterior, rau dupa ea. Dupa 2 luni, catzelusa s-a intors singura acasa. Asta se intampla in 2013, o avem si acum, nu a mai facut prostii.

Nu stiu care e explicatia, probabil dupa miros, simte care e drumul principal si gaseste calea de intoarcere acasa.

Edited by Kres, 17 May 2019 - 05:23.

slai, on 17 mai 2019 - 05:11, said:

Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât mai mult iubesc câinii.

O familie are un caine de care vrea sa scape. Sotul ia cainele in masina, il duce la cateva strazi distanta si il lasa acolo. Se intoarce acasa si peste 2 ore, hop si cainele la usa.
A doua zi sotul pune cainele in masina si il duce in alt cartier. Se intoarce acasa peste 2 ore, iar apare cainele la usa.
A treia zi ia cainele il baga in masina, da ture prin oras, o ia pe tot felul se strazi, se invarte… lasa cainele… se urca in masina si pleaca.
Peste 2 ore suna telefonul in casa.
– Nevasta, s-a intors cainele acasa?
– Da, s-a intors.
– Da-mi-l la telefon ca m-am pierdut...

Auzi, dar tu cate pisici ai ? Ti a dus atunci doua, acum încă una, tu ai crescatorie acolo ?

Da câți ani ai de dormi cu pisicuță ?

slai, on 17 mai 2019 - 05:11, said:

Nu știu ce să zic despre asta. Dar sunt și unii părinți.. de dus la ghenă, nu alta.

Poți să împlinești 18 ani, să te muți de lângă părinți și să dormi în pat și cu o meduză. Dar asta în casa ta.

Si eu dorm si cu pisica din dotare,este un antistres.Apoi am o deformare,care ma va costa toata viata-le rup oasele acelora care chiniuesc animalele,si apoi ma cert cu legea....

Am avut şi eu pisică. Am crescut-o 15 ani, a trebuit s-o eutanasiez din cauza unui cancer la o lăbuţă.
Nu pot să zic că am dormit cu ea, însă până să mă însor, erau după amieze de weekend în care, vară fiind, dormeam cu uşa deschisă la dormitor. Fiind singur acasă, pisica venea şi adormea pe picioarele mele.
N-am fost atât de nebun încât să n-o primesc.
Ne înţelegeam foarte bine; doar că nu vorbea, în rest ştiam ce vrea.

Însă la mine a fost situaţia inversă. Mama (am rămas fără tată la 17 ani) nu voia să audă de pisică în casă (deşi copilărise la curte). Am încercat de mai multe ori să aduc pisoiaşi slabi şi jigăriţi, găsiţi pe stradă. Nu m-a lăsat să-i păstrez; după ce i-am întremat niţel cu lapte, a trebuit să îi duc din nou în stradă.
Înainte de asta, prin 1986, un pisoiaş se cuibărise pe motorul maşinii, fiind o zi ploioasă de noiembrie şi fiind cald motorul. Nici aşa, tata nu a vrut să luăm pisoiaşul.
Ei bine, într-unul din acele weekenduri călduroase de care spun, am venit cu o pisică acasă. Una neagră, foarte cuminte, stătea în căuşul palmei ca un bibelou.
Nu pisicii, ci mamei i s-a zbârlit părul când a văzut-o. "Ce ţi-am spus eu ţie, că nu-mi trebuie pisică în casă?"
Dar... sufleţelul ăla mic şi negru a dat-o pe spate.

Ia ghiciţi voi, cine stătea cu pisica în braţe când eram eu la facultate şi apoi la serviciu? Cine adormea seara cu ea în braţe, la telenovele? Cine îi cumpăra mâncare de la un en-gros?
După ce n-a mai fost, cine este acum cea care nu vrea decât calendare cu pisici şi devorează clipuri pe YouTube cu şi despre pisici?
Indiciu: eu nu mă uit la telenovele.

Să ştiţi un lucru, cu toţii, voi colegii care scrieţi aici: lăsaţi pisica să-şi găsească singură locurile din casă în care să-şi facă culcuşul. Acelea sunt locurile cu energie negativă, pe care ea o contracarează astfel.

PSC, on 17 mai 2019 - 08:18, said:

Tradu te rog contracarează.