Ciuma ( 1347- 1351) - Nasterea statelor vlahe nord-danubiene, Ungro-Vlahia si Moldo-Vlahia

tot astfel cum in prezent mai multe popoare scriu in hashtemeleza

poate-s mai multe, zic sa consulti un vorbitor nativ, nu naiv, de romana

Latinitate pur si sange, de la 274 la 900+.
De la Nixtru pan' la Tisa, colcaia de latini, se ciocneau pe uliti: -Carpe Diem Vecine. -Carpe Diem. Kakvo Vadis? -E, uite.. ma duc pana la supermarket, sa iau nijte mazline.

Latinitate pur si sange, de la 274 la 900+.
De la Nixtru pan' la Tisa, colcaia de latini, se ciocneau pe uliti: -Carpe Diem Vecine. -Carpe Diem. Kakvo Vadis? -E, uite.. ma duc pana la supermarket, sa iau nijte mazline.

tot astfel cum in prezent mai multe popoare scriu in hashtemeleza

iar în 1387 victoria Hansei asupra lui Waldemar de Danemarca pare să fi asigurat definitiv stăpînirea acesteia în Baltica.

Eu sunt de-acord cu tine fane. Dar pe de alta parte sunt de acord si cu a treia cale

Singura dovadă că poporul român a fost mai asuprit în Ungaria decât în Moldova sau invers ai fi tu. În funcţie de unde eşti ştim unde a fost mai asuprit. Ce spui?  
1907 nu are precedent în Ungaria, legile erau printre cele mai liberale.

Când Secuii s-au răsculat, şi Iliescu a trimis armata ca ungurii la 1848! Nothing new under the sun!
Ce a făcut România în Dobrogea, Ungaria nu a făcut nicăieri, sclavi ţigani găseai doar în principate.

Nu se vorbeste pentru ca nu prea ne mai aducem aminte, eram mici pe vremea aia, astia care am supravietuit. Ciuma lui Caragea parca ii zicea la mine in da hood.

Aceeași impresie se degajă, cu toate că planul este diferit și chiar opus, din examinarea
perioadei următoare. Dacă sfîrșitul secolului al XIII-lea este plasat sub semnul prosperității și al
unei dezvoltări aproape nelimitate a afacerilor și a capitalurilor, cele mai reputate autorități sînt de
acord că nu se întîmplă la fel și în secolul al XIV-lea. Tot Pirenne este cel care a dat definiția cea
mai completă și cea mai frapantă a acestui contrast: după ce a reamintit expansiunea comerțului și a
industriei, înflorirea orașelor și dezvoltarea creditului, el constată „din toate acestea că în primii ani
ai veacului al XIV-lea are loc nu decăderea, ci stagnarea. Dacă nu se dă înapoi, se încetează să se
înainteze.

Europa trăiește oarecum pe pozițiile cucerite; frontul economic se stabilizează. Este
adevărat că tocmai atunci țările rămase la o parte de mișcarea generală, ca Polonia și mai ales
Boemia, încep să participe mai activ. Dar deșteptarea lor tardivă n-a avut consecințe destul de
importante, pentru ca lumea occidentală să fie în întregime sensibil afectată [...]

Dovada acestei
întreruperi a avîntului economic o găsim în faptul că albia expansiunii comerțului exterior încetează
a se lărgi. El nu va depăși, înainte de epoca marilor descoperiri geografice de la mijlocul veacului al
XV-lea, punctele extreme unde a ajuns în sud navigația italiană, în nord cea a Hansei, adică
porturile Mării Egee și ale Mării Negre de o parte, iar pe de altă parte iarmarocul rusesc al
Novgorodului.

În acest domeniu, fără îndoială, activitatea rămîne intensă. S-ar putea chiar spune că,
în unele privințe, ea a crescut, într-adevăr, din 1314 datează relațiile maritime ale Genovei și ale
Veneției cu Bruges și Londra, prin strîmtoarea Gibraltar, iar în 1387 victoria Hansei asupra lui
Waldemar de Danemarca pare să fi asigurat definitiv stăpînirea acesteia în Baltica.

Nu este mai
puțin adevărat, însă, că se trăiește din trecut, fără a se căuta să se împingă mai departe. Iar pe
continent este același spectacol. Colonizarea germană spre est se oprește ca istovită la granițele
Lituaniei și Letoniei. Ea nu progresează nici în Boemia, nici în Polonia și nici în Ungaria. În
Flandra și în Brabant industria postavului păstrează încă, fără s-o sporească, prosperitatea ei
tradițională, pînă la mijlocul secolului, pe urmă scade repede.

În Italia, cele mai multe din marile
bănci, care au dominat atîta timp comerțul banului, s-au prăbușit în falimente răsunătoare: în 1327
firma Scaii, în 1341 Buonaccorsi, Usani, Corsini și multe altele, în 1343 Bardi, Peruzzi, Acciajuoli.
Decăderea iarmaroacelor din Champagne datează din primii ani ai secolului.

Este, de asemenea,
momentul în care populația încetează să crească și această stagnare constituie simptomul cel mai
semnificativ al stării unei societăți stabilizate și al unei evoluții care a ajuns la punctul său
maxim.”1

Si uite-asea, din impreunarea dintre magyarii din Normandia si magyarii din Debrecen, au luat najtere vajnicele tari romanesti, care le zicem noi azi romanesti, ca pe vremea aia romanii erau ce numim noi azi grecii. Iar grecii erau ce numim azi turcii. Turcii fiind ce numim azi ungurii.

formarea statelor vlahe la nord de DUnare.

In ce consta "vlahitatea" statului lu Mircea cel Batran, efendi?

in titulatura sa: Ungro-Vlahia.

Deci stat ungroesc la nord de Dunare. Si stat bulgaresc la Aseni la sud de Dunare, conform titulaturii. csf, ncsf...

aiurea
[...]
Imperiului Romania.

Hanul Bathu, cel care a invadat zona sub Gingis han,
l-a pus in drepturi sa stapaneasca teritoriile unde s-au format statele vlahe
Ungro-Vlahia si Moldo-Vlahia.

Hai ca promiteai, incepusesi cu sistemul globalist implementat de mongoli

1907 nu are precedent în Ungaria

a trimis armata ca ungurii la 1848!

in titulatura sa: Ungro-Vlahia.

unde ai buchisit asa ceva.

„Pre luminatului, pre Creștinului și înnaltatului Domnü și obladuitoriu a toata Uggrovlahia, Io Ștefanü Cantacuzino Voevod, pace dela Dumnezeu

Deaciea apoî seaü fácuta la uggrovlahia, adica, intérra muntenésca duoi Mitropoliti. si insa unula têne locula al Ankirii, si se chiama exarha a tóta ungurimea si ...

Uggrovlahia  = Ȣггровʌхїискои
este in sarbeste (ca sa stie si fraierii, care nu fac legatura dintre Valahia si Serbia
(adica cu societatile bizantine de la sud de Dunare)
Apropo, sub Stefan Dushan Serbia se considera Imparatia romanilor si sarbilor.
Societatea sarbeasca se considera identica cu cea a imperiului Romania.

Colcăia de daci vorbitori de rusă şi bulgară? Este?

Noi primim Macedonia, Bosnia, Croaţia, Serbia, Muntenegru, Bulgaria,Dobrogea

Trebuie, de asemenea, să ținem seama și de flagelurile care au copleșit populația Europei în
secolul al XIV-lea. Din 1315 pînă în 1317, a făcut ravagii o foamete îngrozitoare, despre care
arhivele din Ypres au păstrat o dovadă palpabilă: 2.794 morți din mai pînă în octombrie 1316, dintr-o
populație ce nu putea să depășească douăzeci de mii de suflete. Treizeci de ani mai tîrziu, ciuma
neagră, pornită, de altfel, de pe malurile Mării Negre, se dezlănțuie asupra Europei. „Dintre toate
epidemiile menționate în istorie, aceasta a fost fără îndoială cea mai atroce. Se estimează că din
1347 pînă în 1350 ea a făcut să dispară aproape o treime din populația europeană și a fost urmată de
o perioadă de scumpete [...]

Dar încă înainte ca influența acestor catastrofe să se facă simțită, viața economică suferise
schimbări notabile, iar căile comerțului erau afectate. De la un alt specialist, Henri Laurent,
împrumutăm descrierea acestor condiții noi ale schimburilor și ale traficului: „Să ni-l închipuim pe
unul din negustorii italieni sau flamanzi, personaje net superioare mediei contemporanilor lor, pe
care îi vedem în secolul al XIII-lea străbătînd iarmaroacele din Anglia, Flandra, Champagne,
Provence și Lombardia, cîteodată între anii pe care îi consacrau, în calitate de consilieri municipali
sau consuli, gestiunii afacerilor publice din comuna lor. Să presupunem că acest negustor, care și-a
făcut educația comercială în sistemul echilibrat și, ca să zicem așa clasic, după cum apărea el clar la
mijlocul veacului al XIII-lea, să presupunem că întocmai ca un Rip van Winkle din evul mediu ar fi
adormit în anul 1285 și s-ar fi trezit treizeci de ani mai tîrziu. Nu este nici o îndoială că ar fi
recunoscut cu multă osteneală lumea nouă, care i s-ar fi oferit atunci activității sale.