Cum comunicau telefoanele publice cu centrala

Din "Telefonia automată", avându-i ca autori Ing. Gh. I. Manolescu şi Ing. I. Popescu-Slobozia, apărută la Ed. Căilor Ferate în 1955/1956
Cap. III (avândul ca autor pe Manolescu) "Postul telefonic"
III.2 "Aparatul telefonic" pg. 73. Interesant că este prezentat telefonul public cu receptorul de ebonită ce aşeza orizontal pe furcă... cele mai vechi aveau un receptor din metal ce se aşeza lateral în poziţie verticală
III.4. "Legăturile electrice ale aparatelor telefonice"

 Telefonia automata (Ed. Cailor Ferate 1955, 1956) pg. 73 Aparate telefonice.jpg   234.75K   8 downloads  Telefonia automata (Ed. Cailor Ferate 1955, 1956) pg. 85-86 Aparate telefonice automate publice.jpg   207.13K   8 downloads

Responsabili: Ing. I. Chiţulescu
Tehnoredactori: Al. Rădulescu şi M. Manolescu
Corectori: A. Theilter şi E. Mihăiescu
Dat la cules: 1 VIII 1955
Bun de tipar: 15 I 1956
Tiparul executat sub comanda nr. 4873 la Întreprinderea Poligrafică Timişoara, Str. Popa Şapcă nr. 8 - R.P.R.

Edited by djl, 01 February 2019 - 10:33.

@djl: 1. daca centrala stie "pulse" e ok, pot comunica.
2. telkor? alea rosii cu cartela cu cip? alea stiu ca discutau digital cu centrala cand se introducea cartea si putea fi urmarita acea cartela, era o moda sunatul la serviciile de pompieri de pe acele cartele mai ales ca se puteau apela direct fara cartela sau cu o cartela goala. Din ce cunosc deja se folosea DTMF, "tone", si nu "pulse" asa ca doar o interfatare din centrala la un decodor putea sa il faca sa functioneze.
3. posibil dar mai degraba a fost introducerea telefoanelor fixe personale, la fiecare apartament odata cu avansul tehnicii si aparitia telefoanelor mobile. A, si inca ceva la cele cu monede era "pescuitul monedei", se dadea o gaura mica intr-o moneda, se lega cu ata, se "dadea la vale" pe gaura si apoi se bloca ata cu mana. La efectuarea convorbirii, cand trebuia sa cada moneda in caseta cu bani nu cadea si astfel era recuperata. Deja erau echipe de "panditori" care urmareau acele telefoane cand nu se potriveau apelurile prin centrala cu incasarile de la ele, fie din cauza "pescuitului" fie din cauza angajatilor.
Da, se putea cupla un telefon obisnuit la cele publice de tip vechi de la centralele analogice. S-a incercat de multe ori cu clasica innaditura intr-un loc mai putin vizibil. Cand s-au introdus acestea cu cartela iar centrala s-a transformat in una digitala metoda si-a pierdut din relevanta pentru ca totul era digital la comunicatie. Nu am folosit metoda asa ca nu cunosc detalii exacte ci doar din auzite.

@eugeniusro: la mine la munca era facut cu stil, o a doua priza ascunsa in spatele unui birou, cu tub pvc prin perete, tot tacamul. Problema era ca prizele erau identice cu cele de tensiune si cand se mai imbata unul a doua zi telefonul era defect dar omul era treaz si nevinovat. Asta pe vremea unei centrale analogice 7A. Cea mai tare chestie observata vreodata a fost apelarea cu telefonul mobil la o centrala digitala cu DTMF. Era un ericsson telefonul, parca, si cand am realizat ca apasarea tastelor producea tonurile DTMF urmatoarea actiune a fost sa proptesc casca acestuia in microfonul telefonului si sa formez numarul din butoanele mobilului. Era cea mai buna metoda cand se defecta discul si era nevoie de apelare.

@EmeraldCountryHouse: circuitele alea comune erau "cuplatii" si foloseau 3 fire, cele doua ale circuitului si al treilea fiind caloriferul adica masa pe vremea instalatiei comune de incalzire cu teava de metal si nu de plastic. Telefoanele erau modificate ca sa aiba discul unuia pe un fir iar al celuilalt pe celalat fir. Cand sunau, sunau amandoua simultan, asa ca era o mica discutie cand ridicau ambii receptorul, un soi de negociere cu apelantul ca sa stie cine ramane sa vorbeasca. Ghinionul aluia daca avea ca si coleg de fir o "baba securista", era o adevarata tehnica sa asculti, apasai usor pe telefon sa ajungi la clapeta, ridicai receptorul, si apoi ridicai usor degetul de pe clapeta pentru ca la ridicare se face un mic "clac" care se adauga la zgomotul ridicarii receptorului. De regula era usor de identificat pentru ca scadea brusc nivelul semnalului. Se mai asculta si la bobina soneriei dar aia era o tehnica "magica".
Cat despre "ascultacii cu ochi albastri" astia aveau linii dedicate la cutia cu jonctiuni de plecare din centrala cu care faceau punte la circuitul care ii interesa. Liniile alea nu treceau prin centrala in sensul clasic. Asta impreuna cu "manarirea" telefonului. Orice deranjament la acel post era gestionat individual de o echipa speciala si nu de personalul centralei. Masa de deranjamente avea procedura speciala in acest caz iar aceste defecte nu se raportau la personalul de mentenanta obisnuit decat extrem de rar si din eroare. Atunci era tambalaul cel mai mare.

PS: si mie imi plac vechiturile.

Edited by The Stressmaker, 02 February 2019 - 23:07.

3. Telefoanele publice cu cartelă au mai funcţionat pe plus probabil încă 4 ani după dispariţia celor cu monedă. Că nu toată lumea avea mobil (celular) şi nici convorbirile la mobil nu erau ieftine. Zic 4 ani ... posibil şi în 2006 (5-6 ani după) să fi avut încă ceva destulă căutare.
Deci dacă se jucau prea mulţi cu moneda risca să "pice" careva.

2. Astea erau "Telkor"-urile.

 Telefon public cu monede, model anii '90 Teklor 11828730_1644767515740614_8979659100624078349_n.jpg   57.73K   3 downloads  Telkor---Temsa---Telephone-manufacturers-demo---globe-back.jpg   84.08K   1 downloads

Oare cum reacţiona cineva dacă afla prin venirea unui depanator obişnuit că e spionat?    

Edited by djl, 03 February 2019 - 00:09.

Nu-mi aduc aminte prea bine de ele, poate si pentru faptul ca ori au fost rare ori au functionat putin intre cele clasice cu disc si cele cu cartela. Oricum telefoanele publice au fost printre cele mai vandalizate echipamente si am observat si eu ca deveneau din ce in ce mai asemanatoare cu un tanc, ca si robustete.
Persoana spionata nu avea cum sa afle, doar daca reusea sa inteleaga de ce reparatorul e panicat dupa un apel la masa de verificare si dorinta acestuia de a "disparea" rapid din zona. Panica se mai instala si cand descoperea telefonul "manarit".

Şi dacă din întâmplare scotea microfonul pus de Secu'? (cel care avea telefonul).

De vandalizat erau vandalizate. Şi prin alte ţări erau, dar la noi era manie cu aşa ceva. Ciudat e că parcă alea cu cartelă erau mai vandalizate decât alea Ceauşiste cu disc.

Putini stiau ca telefoanele erau facute sa trimita semnalul microfonului telefonului pe linie cu microreceptorul in furca asa ca nu se apucau de mesterit in el ci aveau grija ce vorbesc la telefon. Se credea ca se asculta din centrala. Mai era o metoda, cu "cutiuta" montata in perete si cuplata la linia telefonica dar era rezervata personalitatilor. Daca persoana ascultata stia ca are telefonul ascultat si se aude si din casa atunci erau alte metode de vorbit dar nu umbla niciodata la telefonul ala. Daca umbla, baietii cu ochi albastri aflau ca persoana stie ca e urmarita si-si rafinau metodele, asa ca-l lasa acolo dar avea apoi grija ce vorbeste in casa.
Telefoanele cu cartela au fost mai vandalizate poate si pentru ca legea era ceva mai relaxata iar bataia la noua politie nu mai era ca la militia veche... plus ca militia veche (secu) avea interesul sa fie folosite .

 The Stressmaker, on 03 februarie 2019 - 09:10, said:

Da așa știam și eu, se făcea practic o ascultare ambientală folosind microfonul telefonului, practic nu mai era vorba doar de ascultarea telefonului, în plus mai era și o caracteristică aparte a centralei care permitea asta.

Eu mă referam că în anii '90 nu vedeam aşa de multe telefoane publice vandalizate - în afară de aia cu furatul cartelelor (pus lipici şi apoi spartă fanta pentru cartele). Dar poate eram mai mic şi nu dădeam aşa de mare atenţie acestui aspect.
Sper că într-o zi voi afla mai exact toate mecanismele de comunicare, taxare ale telefoanelor publice.
Din 1997 nu am mai folosit telefon public cu monede. Puteam să o fac la Varna în 2015, dar m-am lălăit şi am pierdut şansa