Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Impozite pe proprietati de anul v...

teava rezistenta panou apa calda

Acces in Curte din Drum National

Sub mobila de bucatarie si sub fr...
 Rezultat RMN

Numar circuite IPAT si prindere t...

Pareri brgimportchina.ro - teapa ...

Lucruri inaintea vremurilor lor
 Discuții despre TVR Sport HD

Cost abonament clinica privata

Tremura toata, dar nu de la ro...

Renault Android
 Recomandare bicicleta e-bike 20&#...

Bing-Content removal tool

Nu pot accesa monitorulsv.ro de l...

Cum sa elimini urmele de acnee?
 

Transferuri interbancare INSTANT in lei

- - - - -
  • Please log in to reply
197 replies to this topic

#1
sags

sags

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 9,846
  • Înscris: 24.04.2013
Deschid acest topic pentru a urmari lansarea si apoi pentru discutii despre ceva ce momentan nu exista dpdv comercial dar e in curs de implementare: transferuri interbancare in lei, 27/7, in maxim 10 secunde.


Situatia existenta.

Transferurile interbancare in lei se efectueaza prin intermediul a 2 servicii gestionate de BNR si operate dpdv tehnic de TRANSFOND: SENT si ReGIS.
  • SENT are ca obiect platile obisnuite de mica valoare (maxim 49.999,99LEI). Este in sistem de compensare, cu trei sesiuni pe zi lucratoare intre 08:25 si 18:00, dar in general cu un COT (‘Cut Off Time’) pentru clientii bancilor pe la 14:30. Platile intre diferite banci sunt compensate, iar la sfarsit de sesiune se trasfera efectiv, prin intermediul ReGIS, doar diferentele ramase.
  • ReGIS are ca obiect platile urgente si pe cele de mare valoare (minim 50.000,00LEI). Prin ReGIS fiecare plata este operata individual, iar sistemul functioneaza continuu (nu in sesiuni), insa tot numai intre anumite ore 08:00…18:00 cu un COT pentru clienti la 16:00 (depinde si de banca) si tot numai in zilele lucratoare.
Rezultatul este ca un transfer interbancar nu poate fi efectuat decat in zilele lucratoare si numai intre anumite ore. In rest, este posibil sa fie debitat contul platitorului dar banii ajung disponibili destinatarului doar in ziua lucratoare urmatoare deci dupa una sau mai multe zile calendaristice in functie de cum cad sfarsitul de saptamana si sarbatorile legale. Si chiar daca ajung in aceeasi zi, nu e precizat la ce ora ajung - daca ajung la sfarsitul zilei bancare poate fi prea tarziu pentru a fi folositi/ cheltuiti in acea zi.


Ce se schimba.

Noutatea priveste trei aspecte, din care doua cu scopul de a face ca banii sa fie disponibili destinatarului in maxim 10 secunde de la ordonarea platii, zi si noapte, zi lucratoare sau nu. Modificarea priveste doar platile de mica valoare, deci pe cele pana in 49.999,99LEI. Practic:
  • sistemul SENT actual va functiona 24/7 si
  • este prevazuta ‘o scurtatura’ in modul de operare astfel incat banca destinatara sa poata primi, valida si opera imediat plata, cu informarea bancii platitoare, tot procesul durand obligatoriu maxim 10 secunde.
A treia noutate este un servicu ce permite o identificare alternativa a conturilor, alta decat prin IBAN. Cei interesati isi pot asocia contului, ca exemplu, un numar de telefon astfel incat se pot face plati ‘catre un numar de telefon’ fara ca platitorul a cunoasca IBAN-ul - si aceasta intr-un mod standard, si nu unul proprietar (cum cred ca exista deja, pe ici pe colo).

Costul prevazut: 0,90LEI/operatie, in locul celor 0,51LEI/operatie, insa se pare impartit intre platitor si beneficiar - cate 0,45LEI fiecare. Ca principiu, nu imi place deloc comisionul la incasare… Personal preferam 0,90LEI la plata si zero la incasare.

Cele de mai sus privesc SENT, deci doar plati de mica valoare. Ma gandesc insa ca bancile nu vor astepta pana la cateva zile trasferul efectiv al diferentei intre ele deci si ReGIS ar trebui sa functioneze 24/7. Iar odata ce ReGIS functioneza 24/7, nu vad de ce nu am avea si trasferuri de mare valoare in zilele nelucratoare, char daca dureaza o ora si nu 10 secunde.


Stadiul implementarii.

Schema SCT Inst RO, derivata din cea similara europeana pentru plati in EUR numita SCT Inst (‘SEPA Credit Transfer - Instant’) est deja de ceva timp aprobata de BNR. S-au facut teste inca de pe la inceputul anului, la acestea se pare ca au participat 4 sau 5 banci. Doua din acestea, Banca Transilvania si CEC Bank, au finalizat testele cu succes iar BCR era in XI.2018 intr-un stadiu avansat. In lista mai apare Libra Internet Bank (nu stiu in ce stadiu), apoi City Bank dar aceasta in intentie pentru a doua parte a lui 2019. TRANSFOND este deja pregatit inca din 10.XII.2018 sa ofere acest serviciu.

Din lista anterioara vad ca lipsesc banci mari precum BRD, Raiffeisen, ING.
  • De BRD nu sunt foarte surprins: pana acum putini ani ca sa faci o plata catre un tert prin internet banking mai intai trebuia sa treci pe la o agentie sa inregistrezi acel tert…
  • Ma mira insa absenta ING, mai ales ca aceasta promoveaza o digitalizare extrema, mergand pana la eliminarea completa a personalului din agentii.
  • O alta lipsa este Trezoreria: prezenta ei ar permite achitarea de impozite/ taxe/ etc chiar si noaptea, util mai ales cand ai ajuns in ultima zi de plata fara penalizari…


Disponibilitatea
dpdv comercial (pentru clientii bancilor).
Deocamdata e… lipsa.
  • Am intrebat (prin XII.2018) la BCR: dupa ce a trecut de faza ca nu stia despre ce intreb, s-a informat si raspunsul e ca acest serviciu nu e oferitsi nu imi poate da vreun termen, chiar aproximativ, de implementare.
  • Am intrebat la CEC: tot dupa faza ca ‘CEC e banca si nu are treaba cu TRANSFOND’, s-a lamurit ca momentan nu exista pentru ca asteapta ca si alte/celelalte banci sa accepte asemenea operatiuni.
  • La BT nu am intrebat.
Dar azi am vazut ceva ce imi da sperante:

In Google Play, CEC Bank said:

What's New
We have made the necessary developments in order to operationalize "Instant payments" functionality.

Additional Information
Updated December 7, 2018
Current Version 1.3.7
Sursa: pagina aplicatiei CEC Bank Mobile din Google Play <https://play.google....oid.jimba.cecro>.


Referinte/ mai mute informatii:

Edited by sags, 06 January 2019 - 18:04.


#2
adisz

adisz

    Targu Mures

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 23,904
  • Înscris: 07.11.2006

View Postsags, on 06 ianuarie 2019 - 17:43, said:

  • O alta lipsa este Trezoreria: prezenta ei ar permite achitarea de impozite/ taxe/ etc chiar si noaptea, util mai ales cand ai ajuns in ultima zi de plata fara penalizari…

Trezoreria va fi ultima care va implementa orice fel de solutii pentru simplificarea tranzactiilor.
Este "banca de familie" a statului,unde functionarii au renuntat nu demult,cu greu la flopy disk-uri.

Edited by adisz, 06 January 2019 - 18:43.


#3
strongsss

strongsss

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,156
  • Înscris: 27.10.2007
avand in vedere ca la teste nu s-au inscris toate bancile, cred ca va mai dura. probabil prin 2020 va fi prezenta optiunea, la cateva banci, si de prin 2022 la majoritatea. oricum, un pas mare spre digitalizare.
nu credeam ca Prin ReGIS fiecare plata este operata individual, dar, cat traiesti afli lucruri noi.

#4
baliosss

baliosss

    Unstoppable

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 6,374
  • Înscris: 30.01.2016
Chestia asta exista deja prin tari "din lumea a treia". Cam tarziu se trezesc ai nostri.

Edited by baliosss, 06 January 2019 - 22:48.


#5
andupustiu

andupustiu

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 4,571
  • Înscris: 26.06.2010
Oricum și acum e bine chiar dacă aștepți câteva ore sa intre banii interbancar in Romania și câteva zile plățile internaționale.BRD-ul e cel mai rapid.

#6
sags

sags

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 9,846
  • Înscris: 24.04.2013
Un oarece progres la Banca Transilvania?

In Google Play, Banca Transilvania: said:

What's New
Instant Payments, now available in BT24!
Plati instant, de acum in BT24!

Additional Information
Updated  April 19, 2019
Current Version  3.7.1
Sursa: pagina aplicatiei Banca Transilvania din Google Play <https://play.google....=ro.btrl.mobile>.

In lista de comisioane nu vad insa nimic legat de platile instant. In particular nu apare comisionul Transfond specific deci nu e clar daca BT chiar ofera serviciul, probabil inca nu.

Edited by sags, 20 April 2019 - 14:31.


#7
orbanbalint

orbanbalint

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 736
  • Înscris: 26.09.2014
Platile bancare instant si non-stop, posibile de saptamana viitoare

Edited by orbanbalint, 20 April 2019 - 14:55.


#8
sags

sags

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 9,846
  • Înscris: 24.04.2013
La Banca Transilvania platile interbancare instant apar acum in documentul cu ‘Orele limita de procesare’ (COT), disponibil aici <https://www.bancatra...ta_pentru_s.pdf>. PDF-ul este datat 19 aprilie 2019 (e creat acum 3 zile).

Valabile numai pentru plati folosind canalele electronice. La ghiseu ar fi putut fi utile dar numai in situatii marginale, fiindca pe de o parte agentiile oricum nu pot fi deschise 24/7, si pe de alta deplasarea pana la o unitate dureaza enorm comparat cu cele 10 secunde cat este durata totala a transferului. Ar fi fost absolut necesar sa fie disponibile si la ghiseu daca se aplicau si la valori mari, care nu pot face obiectul unui transfer electronic din cauza limitelor de tranzactionare, dar plati instant sunt posibile numai pana la 49.999,99LEI. (Nu stiu cat sunt limitele la BT, dar banuiesc ca macar pot fi majorate pana la aceasta suma.)

#9
smylle2u

smylle2u

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,101
  • Înscris: 02.03.2007
Se pare ca CEC si Transilvania au activat deja sistemul.

https://www.startupc...ati-instant.htm

#10
catalinman

catalinman

    RCS & RDS

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 27,473
  • Înscris: 16.12.2006
Vestea buna este ca CEC Bank si Banca Transilvania deja au implementat Plati Instante intre ei. :D

Asteptam si restul de banci sa implementeze acest serviciu.

Vestea mai putin buna este ca Banca Transilvania cel putin o sa taxeze acest serviciu.

Cel putin din link-ul de mai sus rezulta ca o sa fie oferit serviciul in mod gratuit timp de 3 luni de la activare si pe urma vor cere bani in plus pentru aceasta optiune.

Acestia vor putea folosi serviciul Plati Instant prin BT24 Internet Banking si Mobile Banking, precum si prin aplicatia BT Pay, gratuit primele trei luni de la lansare.

#11
rz

rz

    Moderator

  • Grup: Moderators
  • Posts: 22,134
  • Înscris: 05.05.2003
Asta e asa, la plesneală... daca și ceilalți vor percepe taxa, atunci rămâne taxa la BT.
Daca nu, o vor scoate și ei adică vor anula taxa și după astea 3 luni.

#12
sags

sags

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 9,846
  • Înscris: 24.04.2013
Si comunicatul CEC Bank cu privire la introducerea serviciului: <https://www.cec.ro/d...i-plati-instant>.

Observ ca, spre deosebire de Banca Transilvania, la CEC e disponibil si la ghiseu pe langa aplicatia pentru mobil CEC Bank Mobile Banking. Mai observ ca nu au zis nimic de disponibilitate prin CEC Online (cel de pe site, folosit dintr-un browser web obisnuit pe PC si similare), nici de TeleCEC (operatii la telefon).

Tot din comunicat reiese clar ca momentan nu sunt decat 2 banci care ofera acest serviciu. Se zvonea de BCR pentru martie, dar martie a trecut…

LE: Si comunicatul Transfond <https://www.transfon...prilie 2019.pdf>.

Edited by sags, 23 April 2019 - 20:23.


#13
Marin000

Marin000

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 690
  • Înscris: 22.04.2019
BT chiar are de gând sa ceara bani pentru ceva ce e gratuit și normal în străinătate?...

Edited by Marin000, 24 April 2019 - 11:58.


#14
sags

sags

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 9,846
  • Înscris: 24.04.2013
In lista de comisioane a CEC Bank au aparut platile instant. Aplicabil de la 22/apr/2019. Comparat cu platile interbancare normale, situatia este urmatoarea:
  • Incasari (interbancare): gratuit pana la 31/dec/2019, apoi comisionul total va fi egal cu cel standard. Deci va fi 3LEI/incasare = 2,55LEI CEC + 0,45LEI Transfond. La incasari interbancare normale comisionul total e acelasi, dar el revine in intregime CEC Bank.
  • Plati (interbancare) la ghiseu: gratuite pana la 31/dec/2019, apoi comisionul total standard corespunzator platilor interbancare normale cu valori 500,00…49.999,99LEI, adica 10LEI/operatiune = 9,55LEI CEC + 0,45LEI (Transfond). Deci la sume mici (pana la 499,99LEI) va fi un comision mai mare - total 10LEI in loc de 7LEI. La sume mari comisonul care ramane la CEC Bank e si el ceva mai mare intrucat comisionul Transfond e mai mic (0,55LEI in cazul normal).
  • Plati (interbancare) electronice : acelasi comision total ca pentru platile normale. Fara a pomeni de vreo perioada de gratuitate, desi pentru cele la ghiseu exista iar pana la 9/dec/2019 Transfond acorda gratuitate (conform pagina 9 de aici <https://www.arb.ro/w...N-TRANSFOND.pdf>).
Au aparut mentionate platile instant si in lista de comisioane de la Banca Transilvania.

BT said:

Pentru persoanele fizice este posibilă efectuarea plăților în regim instant, atât prin BT24 și mBT24, cât și prin BTPay. Limita maximă de transfer permisă prin BTPay este 4.000 RON. Opțiunea este valabilă pentru transferuri între clienții băncilor care au aderat la sistemul de Plăți Instant.PROMOȚIE: Pentru plățile instant efectuate pe BT24 / BT Pay, până la 31.07.2019, inclusiv se aplică un comision promoțional de 0 RON/plată

Ce remarc:
  • Disponibile doar pentru persoane fizice??
  • Disponibile si prin internet banking (de pe PC); inainte pomenisara doar de mobile banking. De platile la ghiseu nu zice nimic (spre deosebire de CEC Bank).
  • Gratuite pana la 31/iul/2019 …
  • … dar numai prin BT24? Adica nu si prin aplicatia pentru telefoane mobile? (Ca presupun ce mBT24 asta insemana?)
  • Nu gasesc nimic special pentru incasari, deci probabil ramane comisionul total obisnuit.

PS: La nici una din aceste banci nu vad sa vorbeasca de un servicu comisionabil separat pentru acest tip de transferuri, doar comisionul per operatiune mai difera pe alocuri fata de incasari/ plati ‘normale’.

Edited by sags, 26 April 2019 - 19:27.


#15
Marin000

Marin000

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 690
  • Înscris: 22.04.2019
BT a băgat un comision în plus?
Super...

#16
sags

sags

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 9,846
  • Înscris: 24.04.2013
BT nu a bagat nimic in plus, e comisionul standard, iar pana la 31 iulie 2019 nu e nici macar acela (ca e gratuit). De unde se intelege ca ar fi bagat ceva in plus?

#17
Marin000

Marin000

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 690
  • Înscris: 22.04.2019
Și după 31 iulie ce fac? Nu baga încă un comision în plus?...

#18
sags

sags

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 9,846
  • Înscris: 24.04.2013
Nu e nici un comision in plus, e cel care era si pana acum la plati/incasari interbancare (cele ‘normale’). Cel putin asa scrie in lista de comisioane.

Anunturi

Second Opinion Second Opinion

Folosind serviciul second opinion ne puteți trimite RMN-uri, CT -uri, angiografii, fișiere .pdf, documente medicale.

Astfel vă vom putea da o opinie neurochirurgicală, fără ca aceasta să poată înlocui un consult de specialitate. Răspunsurile vor fi date prin e-mail în cel mai scurt timp posibil (de obicei în mai putin de 24 de ore, dar nu mai mult de 48 de ore). Second opinion – Neurohope este un serviciu gratuit.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate