Leul Forte - Allianz Tiriac

#37
Posted 31 August 2021 - 23:56

Întâmplător, am văzut o prezentare a unui fond de investiții care spuneau pe de-o parte că au 7,6% randament mediu anual pe ultimii 5 ani, ceea ce a depășit valoarea de referință a unui indice cu un acronim de care nu auzisem (totdeauna în prezentări vor găsi un indice pe care să îl depășească, că doar nu spun că au fost sub medie). Apoi spuneau ceva de comisioane, cheltuieli de administrare etc. Am întrebat dacă randamentul de 7.6% era înainte sau după cheltuieli... ...Am calculat randamentul net aproximativ: 4.7% - 38% din profit se ducea pe cheltuielile de funcționare. Mă rog, vorbim de euro, nu e puțin 4.7% anual, dar nici nu e așa de atractiv precum ai crede. Am făcut și eu un unit link (leu forte) la Allianz pe 30 de ani (300 RON pe luna). Dar din ce am înțeles nu plătești taxe pe profit la retragere. Nu mai țin minte exact, dar e legat de faptul ca ai asigurare de viață inclusa. Deci cei 38 la suta ai lor Sunt de fapt 22 la suta (scădem impozitul pe profit 16%) dacă ai investi banii direct pe bursa de ex, dar tot e enorm. Ma gândesc să îl închid. Aia e, pierd 900 de lei. Și bag banii în alte produse cu randamente mai bune și flexibilitate maximă. Edited by darkdante, 01 September 2021 - 00:01. |
#38
Posted 01 September 2021 - 04:43

Am făcut și eu un unit link (leu forte) la Allianz pe 30 de ani (300 RON pe luna). Dar din ce am înțeles nu plătești taxe pe profit la retragere. Nu mai țin minte exact, dar e legat de faptul ca ai asigurare de viață inclusa. Deci cei 38 la suta ai lor Sunt de fapt 22 la suta (scădem impozitul pe profit 16%) dacă ai investi banii direct pe bursa de ex, dar tot e enorm. Ma gândesc să îl închid. Aia e, pierd 900 de lei. Și bag banii în alte produse cu randamente mai bune și flexibilitate maximă. Total costuri: 18200 lei din care 17100 investitii si 1100 plati pentru asigurare si alte optiuni in primii 3 ani. Valoare de rascumparare: 18300 lei. Tot este o afacere proasta, dar macar nu pierd bani. Mai am doi ani si jumatate si fiul meu va putea primi suma la implinirea varstei de 18 ani. |
#39
Posted 21 September 2021 - 17:01

Cei care se plang ca sunt pe minus, aparent nu cunosc regula de aur din investitii, si chiar cea mai simpla dintre ele: Investeste doar banii pe care iti permiti sa ii pierzi.
Schema aceasta de investitie ar trebui sa ajunga la 0 dupa aproximativ 4-5 ani urmand ca in 10-12 ani sa inceapa sa lucreze normal dobanda compusa. Cît despre aia cu după 10-12 ani... La mine, după 13 ani, suma e cu 30% mai mare decît ce am scos din buzunar. Slab. Foarte slab. |
#40
Posted 22 September 2021 - 09:18

Acum depinde fiecare ce asteptari are. Pana la urma este doar o asigurare de viata cu caracter investitional, dar vad ca majoritatea ori nu inteleg ce face o asigurare de viata, ori au impresia ca isi iau penthouse cu 150 de lei pe luna depunere dupa 4-5 ani. E clar ca sunt modalitati de investitie mult mai bune ca randament. Pentru mine personal, asta este o pensie facultativa si nimic mai mult. Ca sursa principala de multiplicat banii, folosesc alte metode cu randamente mult mai bune.
|
#41
Posted 11 October 2021 - 11:57

Acum depinde fiecare ce asteptari are. Pana la urma este doar o asigurare de viata cu caracter investitional, dar vad ca majoritatea ori nu inteleg ce face o asigurare de viata, ori au impresia ca isi iau penthouse cu 150 de lei pe luna depunere dupa 4-5 ani. E clar ca sunt modalitati de investitie mult mai bune ca randament. Pentru mine personal, asta este o pensie facultativa si nimic mai mult. Ca sursa principala de multiplicat banii, folosesc alte metode cu randamente mult mai bune. Nu e vorba sa iti iei penthouse din 150lei/luna. E vorba ca macar sa poti vinde unitatile de fond si sa iti scoti banii la pretul corect al unitatii. De exemplu valoarea contului meu este de 5800 lei pe care as vrea sa ii scot si sa termin cu asigurarea asta. In schimb ei nu accepta pur si simplu sa vanda unitatile si sa imi dea aceasta valoare, ci doar 2922lei, restul fiind o "taxa de rascumparare" care te forteaza ori sa continui cu ei, ori sa ai o pierdere mare. Ceea ce "consultantul" nu explica. Ei promit mari avantaje cand de fapt e plin de taxe si nu vor sa-ti rascumpere unitatile la suma corecta. Sunt curios ce alte fonduri de investii refuza sa iti returneze intreaga suma daca vrei sa vinzi unitatile de fond inainte sa se implineasca niste zeci de ani. Au un model de business genial: "combini" oameni sa-si faca asigurare, ii convingi ca acesti "consultanti" lucreaza in interesul clientului, agati omul pe zeci de ani sa plateasca multe taxe fara posibilitatea de a-si scoate toti banii pe principiul "prost ai fost ca ai semnat". Este asa de ironic sa apelezi la o astfel de asigurare care sa te ajute "la greu" cand in realitate daca o sa ai nevoie de acei bani o sa refuze sa iti dea suma. |
#42
Posted 11 October 2021 - 15:56

Sunt curios ce alte fonduri de investii refuza sa iti returneze intreaga suma daca vrei sa vinzi unitatile de fond inainte sa se implineasca niste zeci de ani. Exact de aici vine si confuzia in legatura cu mecanismul de functionare. NU este un fond de investitii, este o asigurare de viata cu caracter investitional. Nu vreau sa fiu promoter pentru OVB/Allianz, nu lucrez la ei si nu am nicio afinitate cu ei. Si eu ca si tine am un cont deschis, iar in momentul de fata soldul contului este mai mic decat suma depusa. (pe romaneste mi-au luat din bani in loc sa imi dea). Cu toate astea, inainte de a face acest pas m-am informat si am incercat sa inteleg cum functioneaza si unde e "schema". In general, o asigurare de viata merge pe principiul RCA-ului auto in sensul ca, nu o faci pentru tine, o faci pentru altii. In cazul in care "te pierzi pe drum" (mori) si esti asigurat, acestia vor fii obligati sa ofere o suma de bani beneficiarilor directi (familie). Daca nu se produce efectul, nu primesti niciun ban inapoi. Aceasta este asigurarea de viata clasica. Mai este asigurarea de viata cu caracter de economisire, prin care primesti inapoi o parte din bani + dobanda pe acestia si asigurarea de viata investitionala, cea pe care o avem noi in care teoretic (zic teoretic deoarece produsul este relativ nou pe piata ~14-15 ani si nu cred ca a ajuns nimeni deocamdata la maturitate cu el), tu iti iei inapoi intreaga suna investita + dobanda compusa rezultata. Mie consultantul mi-a explicat inclusiv riscurile (si din ce vad in postarile mai vechi, si altora). E normal sa nu incasezi intreaga dobanda, deoarece "in spate" din dobanda ta ei isi asigura comisioane de administrare, diverse taxe, comisionul consultantului etc. lucru ce mi se pare normal. Nu vine nimeni sa iti zica sa ii 10 lei sa tii transforme in 20 si sa tii dea pe gratis.
In schimb ei nu accepta pur si simplu sa vanda unitatile si sa imi dea aceasta valoare, ci doar 2922lei, restul fiind o "taxa de rascumparare" care te forteaza ori sa continui cu ei, ori sa ai o pierdere mare. Din nou, mi se pare normal sa existe acest raport de cauza si efect. (vrei sa iti scoti banii inainte de termenul minim, primesti penalizari). Decizia de a deschide acest cont si de a iti face niste calcule bine stabilite inainte (am sau nu nevoie de banii aceia pe termen lung? pentru ce ii depozitez? in situatii neprevazute, as fii dependent de suma aceea, sau nu?) a fost strict a ta. E ca si cum mergi la un service auto cu ambreiajul cazut, mecanicul se apuca sa il schimbe dar tu il indrumi sa iti schimbe o alta piesa iar mai tarziu revii nervos ca ai platit reparatia si masina e tot stricata. Repet: Nu este cea mai buna metoda de economisire/acumulare dar cu o analiza personala facuta inainte poate fii o alternativa buna sau un inceput pentru un portofoliu diversificat si bine structurat. |
#43
Posted 21 October 2021 - 08:01

Stie cineva unde mai pot vedea evolutia acestui indice leu forte ? Inainte vedeam din aplicatie insa pare ca au scos optiunea asta si nici pe net nu gasesc unde ar mai fi
|
#44
Posted 01 November 2021 - 13:58

Baietii au intrat puternic pe piata si au inceput sa contacteze pe toata lumea. Am studiat atent oferta si contractul inainte sa le semnez si am sesizat multe lucruri in neregula:
1. Nu am acces la banii din primii 2 ani pana nu se termina perioada. La bursa am acces oricand la banii mei. 2. Suma asigurata: 4500 LEI In conditiile in care in 6 ani se strang 21.600 cu o depunere lunara de 300, mostenitorul legal va primi doar 4500 LEI? Cum se poate intampla asta? 3. Taxa de administrare: 1.29% Taxa de alocare Taxa de recuperare a cheltuielilor initiale Taxa de asigurare lunara: 13.5 LEI (nu exista o polita de asigurare pentru ea) Taxa de rascumparare partiala, totala 4. (la data semnarii cererii asiguratul isi alege programul de investitii) -> Asiguratorul isi rezerva dreptul sa aleaga noi programe de investitii. 5. Asiguratorul isi rezerva dreptul sa modifice suma taxei de asigurare. 6. Deplasarea pentru mai mult de 29 de zile consecutive trebuie anuntata. In cazul nerespectarii conditiei, asiguratorul isi rezerva dreptul de asigurare si de a refuza plata indemnizatiilor |
#45
Posted 02 November 2021 - 19:02

1. astea-s condițiile. Dacă ești de acord, cumperi. Dacă nu, nu.
2. Aia probabil e suma pe care o încasează urmașii (în caz că asiguratul dă colțul) peste suma rezultată din investiții. 3. iarăși e din capitolul dacă-ți place, cumperi dacă nu, nu. În general la genul ăsta de mixturi comisioanle sînt mari. 4. Da, ei decid în ce investesc parte de bani destinată investiției. 5. Asta nu știu ce e. 6. Adică dacă pleci să lucrezi șase luni în alt oraș trebuie să dai cu subsemnatul? Întreabă-i ce rost are prevederea asta. Edited by radunic, 02 November 2021 - 19:03. |
#46
Posted 02 November 2021 - 23:26

Da, evident, orice e din capitolul asta - toti avem liber arbitru. Vreau sa subliniez ca multi nu au rabdare sa citeasca zeci de pagini de contract sau pur si simplu omit o parte din lucrurile mentionate mai sus.
Sunt niste camatari cu acte. Edited by CiprianWOW, 02 November 2021 - 23:27. |
|
#47
Posted 14 March 2022 - 21:22

Akiroox, on 11 octombrie 2021 - 15:56, said: Exact de aici vine si confuzia in legatura cu mecanismul de functionare. NU este un fond de investitii, este o asigurare de viata cu caracter investitional. Nu vreau sa fiu promoter pentru OVB/Allianz, nu lucrez la ei si nu am nicio afinitate cu ei. Si eu ca si tine am un cont deschis, iar in momentul de fata soldul contului este mai mic decat suma depusa. (pe romaneste mi-au luat din bani in loc sa imi dea). Cu toate astea, inainte de a face acest pas m-am informat si am incercat sa inteleg cum functioneaza si unde e "schema". In general, o asigurare de viata merge pe principiul RCA-ului auto in sensul ca, nu o faci pentru tine, o faci pentru altii. In cazul in care "te pierzi pe drum" (mori) si esti asigurat, acestia vor fii obligati sa ofere o suma de bani beneficiarilor directi (familie). Daca nu se produce efectul, nu primesti niciun ban inapoi. Aceasta este asigurarea de viata clasica. Mai este asigurarea de viata cu caracter de economisire, prin care primesti inapoi o parte din bani + dobanda pe acestia si asigurarea de viata investitionala, cea pe care o avem noi in care teoretic (zic teoretic deoarece produsul este relativ nou pe piata ~14-15 ani si nu cred ca a ajuns nimeni deocamdata la maturitate cu el), tu iti iei inapoi intreaga suna investita + dobanda compusa rezultata. Mie consultantul mi-a explicat inclusiv riscurile (si din ce vad in postarile mai vechi, si altora). E normal sa nu incasezi intreaga dobanda, deoarece "in spate" din dobanda ta ei isi asigura comisioane de administrare, diverse taxe, comisionul consultantului etc. lucru ce mi se pare normal. Nu vine nimeni sa iti zica sa ii 10 lei sa tii transforme in 20 si sa tii dea pe gratis. Din nou, mi se pare normal sa existe acest raport de cauza si efect. (vrei sa iti scoti banii inainte de termenul minim, primesti penalizari). Decizia de a deschide acest cont si de a iti face niste calcule bine stabilite inainte (am sau nu nevoie de banii aceia pe termen lung? pentru ce ii depozitez? in situatii neprevazute, as fii dependent de suma aceea, sau nu?) a fost strict a ta. E ca si cum mergi la un service auto cu ambreiajul cazut, mecanicul se apuca sa il schimbe dar tu il indrumi sa iti schimbe o alta piesa iar mai tarziu revii nervos ca ai platit reparatia si masina e tot stricata. Repet: Nu este cea mai buna metoda de economisire/acumulare dar cu o analiza personala facuta inainte poate fii o alternativa buna sau un inceput pentru un portofoliu diversificat si bine structurat. Sunt foarte multi destepti pe internet si explica cum un asigurator are dreptul sa fie camatar cu acte. In cele n pagini de contract sigur este scris ca au dreptul sa te fure legal, dar cand ti se prezinta produsul acele parti sunt omise si chiar daca vezi ceva suspect te aburesc pana nu ti se mai pare suspect. Asa cum spunea cineva mai sus, la NN iti poti retrage banii daca ai nevoie sau vreo problema financiara. Allianz Tiriac, prin aceasta asigurare/economisire dinamic invest (leu forte) nu face decat sa iti arate ca Nutu si Sile erau minciuna pe langa ce fac ei. Daca ai depus 20 mii de lei in 2 ani tot ce poti retrage sunt 10 mii lei, pe restul ii pierzi sub forma de comisioane. Comisioane de 50% din suma??? Daca vrei sa retragi partial, poti retrage maxim 3 mii lei din 20 mii, restul raman acolo 10/20/30 ani cat ai semnat polita sau mai bine zis sentinta la a contribui la averea lui Tiriac. Suma pe care o primesti daca dai coltul este undeva la 4 mii si ceva lei. Pai ce face familia cu aceasta prima? Credeti ca din munca cinstita isi ia acele masini de milioane de euro? Concluzie: asigurarea dinamic invest, leu greu sau cum vreti sa o mai denumiti este o hotie la drumul mare, NU VA LASATI PACALITI de acesti camatari! |
#48
Posted 15 March 2022 - 16:29

fdsolar, on 14 martie 2022 - 21:22, said:
In cele n pagini de contract sigur este scris ca au dreptul sa te fure legal, dar cand ti se prezinta produsul acele parti sunt omise fdsolar, on 14 martie 2022 - 21:22, said:
chiar daca vezi ceva suspect te aburesc pana nu ti se mai pare suspect. |
#49
Posted 19 March 2022 - 11:51

radunic, on 15 martie 2022 - 16:29, said:
Contractul întîi se citește, după aia se discută și abia la sfîrșit se semnează. Dacă faci altfel îți asumi consecințele și nu te apuci să strigi că te-au furat. Nu ți-a furat nimeni nimic. Tu ai dat banii de bunăvoie. Dacă știi că nu te pricepi sau termenii sînt peste ce poți înțelege - și nu e o rușine asta, fiecare avem un nivel de educație peste care avem probleme de pricepere - cere ajutor! Chiar dacă ajutorul e profesionist (adică pe bani) ieși sigur mai ieftin. As putea fi rautacios cu raspunsul tau dar iti raspund la obiect si ma abtin de la alte comentarii. Daca vine la tine un "prieten" cu aceasta oportunitate, o iei de buna. Acest prieten a venit ca un ajutor si s-a dat profesionist, nicidecum nu a prezentat tot ce se poate intampla cu aceasta polita. Probabil l-a orbit prea tare comisionul. Deci faptul este consumat. Mai departe, daca am incheiat un contract cu niste termeni aberanti si am fost pacalit inseamna ca m-am pacalit singur? Nu ar insemna mai bine ca aceste gunoaie de companii sa fie verificate, controlate si sa nu aiba voie sa iti fure banii legal? Acum inteleg ca Tiriac nu isi ia n masini pe profitul pe care il poate face pentru clienti, ci dupa cum se fura legal. Poti spune orice mai departe, acest tip de asigurare "dinamic invest" sau "leu forte" este o metoda de a fura banii oamenilor prin contract, legal! |
#50
Posted 20 March 2022 - 11:30

Ai putea fi răutăcios dar ai fi degeaba.
Zici că ai avut încredere în acel prieten - întîi că e profesionist, deci știe ce spune, și al doilea că vrea să te ajute, nu doar să facă un ban de pe urma ta. Asta nu schimbă datele problemei - a fost decizia ta să ai încredere în prieten fără să verifici. S-a dovedit greșită. De restul, cînd e vorba de un contract scris pe care îl poți examina și discuta și abia apoi accepta (sau nu), da, te păcălești singur. Nu ești obligat să accepți, poți refuza. Asta e, ai învățat o lecție. Nu ești singurul. Am trecut și eu prin asta, am constatat după niște ani că treaba nu dă semne de îndreptare și am reziliat asigurarea. Cît despre controlul statului - ai grijă ce-ți dorești. Mai bine înveți să verifici orice decît să ai un tătucă "binevoitor" care să te protejeze de orice. Inclusiv de dreptul de a lua propriile decizii, bune sau proaste, nu contează. Și să repetăm - aceste produse nu îți fură banii în nici un fel. Cine le cumpără o face de bunăvoie. Ăsta-i adevărul. Ustură? Doare? Da. Nimănui nu-i e ușor să admită că a greșit. Dar cu cît îți dai seama mai repede de asta, cu atît te poți feri mai bine de alte viitoare capcane. Și da, tipul ăsta de asigurare + investiție e o metodă scumpă de a investi de pe urma căreia obții profit doar în anumite condiții economice. |
#51
Posted 21 March 2022 - 11:31

Raspunsul tau este mai mult transcedentalo-spiritual combinat cu lectii de viata
![]() Si eu sunt profesionist in domeniul meu si daca un prieten apeleaza la mine nu il tepuiesc de dragul comisionului. Aici cam asta s-a intamplat. A fost greseala mea ca nu am citit si examinat acel contract. Am invatat o lectie si sper sa le dau si lor o lectie, o sa incerc prin toate mijloacele legale. Nu este prima companie mare care ar pierde procese. Chiar Raiffeisen a pierdut un proces mare de curand. Cu statul e o intreaga discutie, dar asta nu are legatura cu faptul ca o companie precum Allianz sau OVB isi permite sa aiba contracte cu conditii injuste fata de asigurat si sa dea teapa pe ocolite. Pentru ca cei care controleaza aceste institutii sunt degeaba! Daca isi faceau treaba nu mai exista nici teapa "City insurance". Daca mai detaliez despre stat ajungem la discutii interminabile, Uite aici mod de lucru: https://gazetadecluj...a-de-asigurare/ |
|
#52
Posted 22 March 2022 - 11:53

Păi chestiile astea cam sînt lecții de viață...
Iar MLM e un mod de "lucru". E la un pas (mic) de a fi o schemă Ponzi, dar pasul ăla e suficient cît treaba să fie legală. Iarăși - cine nu cască ochii, deschide buzunarul. Altfel, nu înțeleg cum putea funcționa chestia asta: Contractul putea fi reziliat unilateral de catre client in termen de 30 de zile, el putand sa-si recupereze banii. Daca nu o facea in termenul precizat, se considera un acord tacit si incepeau sa-i fie dezvaluite clientului adevaratele clauze ale contractului si riscurile pe care le implica acesta. Ce semnau oamenii de puteau să apară clauze după o lună? |
#53
Posted 24 March 2022 - 20:45

Teapa lega, MLM sau cum vrei sa ii ziceti, NU faceti ca mine! Nu Allianz dinamic invest sau leu forte sau ce denumire mai are..
Iar OVB sunt oamenii care dau teapa in numele Allianz aburindu-te astfel incat sa inchei polita. Nu ii lasati nici macar sa va povesteasca despre ce e vorba! |
#54
Posted 04 November 2022 - 02:23

fdsolar, on 19 martie 2022 - 11:51, said:
As putea fi rautacios cu raspunsul tau dar iti raspund la obiect si ma abtin de la alte comentarii. Daca vine la tine un "prieten" cu aceasta oportunitate, o iei de buna. Acest prieten a venit ca un ajutor si s-a dat profesionist, nicidecum nu a prezentat tot ce se poate intampla cu aceasta polita. Probabil l-a orbit prea tare comisionul. Deci faptul este consumat. Mai departe, daca am incheiat un contract cu niste termeni aberanti si am fost pacalit inseamna ca m-am pacalit singur? Nu ar insemna mai bine ca aceste gunoaie de companii sa fie verificate, controlate si sa nu aiba voie sa iti fure banii legal? Acum inteleg ca Tiriac nu isi ia n masini pe profitul pe care il poate face pentru clienti, ci dupa cum se fura legal. Poti spune orice mai departe, acest tip de asigurare "dinamic invest" sau "leu forte" este o metoda de a fura banii oamenilor prin contract, legal! Poate fi si mai rau decat sa vina un "prieten" la tine. poate sa vina un "prieten" la parintii sau bunicii tai, sa se prezinte ca si expert financiar care ii va ajuta pe ei sa iti lase o suma mai mare de bani pentru a te ajuta in viata. E socant ca exista oameni care nu au nicio problema cu astfel de "afaceri" si chiar incearca sa justifice "pai daca nu ai citit contractul, foarte bine, e legal." Aproape ca se bucura ca cineva care nu a citit 50 de pagini a pierdut bani. Se bucura ca nu sunt ei aceia, dar uita ca ar putea fi perosoane apropiate lor, parintii sau bunicii lor. Nu cred ca ar mai lua apararea expertilor financiari, in cazul acela. Edited by underground2009, 04 November 2022 - 02:23. |
Anunturi
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users