THE HUMAN CENTIPEDE

Naijax, on 10 martie 2018 - 11:40, said:

Mai las-o naibii...nici chiar asa deviatii din astea.....

*bad post  

Edited by super8, 11 March 2018 - 11:37.

Dacă ați avut stomacul să urmăriți toate părțile Human Centipede, vă felicit. cu toate că primele două părți au fost greu de digerat, ultima parte e plictisitor realizată. Recomand trilogia Hostel.

Macar recunoaste cineva ca e foarte probabil sa ai deviatii mentale daca urmaresti asa ceva , sau sa capeti deviatii mentale de la asa ceva?

zyppster, on 11 martie 2018 - 11:35, said:

Daca Human Centipede provoaca dezgust si repulsie, Hostel insa este mult mai interesant - arata acolo niste lucruri pe care totii ni le-am imaginat ca le-am face daca am avea ocazia...

karax, on 11 martie 2018 - 14:27, said:

Nu. Mă uit la tipul ăsta de filme de când aveam 18 ani. De la Un Chien Andalou până la A Serbian Film. În general, horror dus la extrem.


E o reacție umană să fii atras de astfel de secvențe. Nu e vorba de plăcere, ci de secreții ale creierului care se petrec când vezi ceva șocant sau dezgustător. Din același motiv, oamenii "normali" rareori schimbă canalul când văd știri violente. E un stimul emoțional pe care-l primesc când văd o secvență în care un individ e decapitat, pe care nu-l primesc în alte instanțe. La sfârșitul A Serbian Film mi-a venit să vomit. la fel și în cazul lui Salo sau a filmelor regizate de Lucifer Valentine sau Fred Vogel. Dar acea senzație era împreună cu excesul de adrenalină. Sunt reacții care mi se pare interesante și pe care nu le trăiesc la alt tip de filme. Iar filmele astea prezintă anumite povești, care, în unele cazuri, pot fi interesante.


Și cu cât de duci mai jos pe "rabit hole", lucrurile devin interesante. Ai o grămadă de gore făcut la limita absurdului, gen Braindead, Ichi the Killer, unde ai zeci de metri cubi de sânge pe ecran, iar filmele devin comedice, atât din punct de vedere regizoral, scenaristic, dar și vizual. Și sunt niște filme excelente. Dacă mie-mi spui Peter Jackson, nu mă gândesc la Lord of The Rings, ci la Bad Taste și Braindead, pentru că alea mi se par filmele lui interesante.


Primul The Human Centipede, e o comedie mai mult decât orice altceva. Și e amuzant. Al doilea e puțin mai întunecat, șocant, și este excelent din punctul ăsta de vedere. La al treilea, au vrut să se întoarcă la comedie, dar au cam dat cu mucii-n fasole. Ideea e că privesc filmele astea ca ce sunt. Un scenariu absurd prezentat într-un mod grotesc.


Pe de altă parte, nu mă pot uita la gore adevărat. Filmulețele reale, decapitări, bătăi, unde știu că un om suferă, îmi provoacă repulsie. Până și decesul tovarășului mă face să mă gândesc "săracu'...". Cu atât mai puțin pe viu. Căței loviți de mașini, accidente auto. Mă sperie, mă îngrozesc, la fel cum mă speriau și înainte să mă uit la genul ăsta de filme. Când văd un film artistic, sunt conștient că persoanele implicate nu au de suferit, că sângele e sirop, iar carnea e cauciuc. Iar realismul într-un astfel de film constă în cât de des trebuie să-mi reamintesc că e doar un film. Faptul că mă uit la astfel de filme nu m-a desensibilizat. Mai piș câte un ochi la câte o dramă, chiar dacă sunt bărbat în toată firea. Iar nici asta nu mă face mai puțin bărbat.


Dacă urmărești filme mai vechi, Nosferatu, Dracula, Frankenstein, oamenii leșinau în sălile de cinema de frică, dar apreciau filmele tocmai din punctul ăsta de vedere. Astăzi, dacă te uiți la ele, nu sunt înfricoșătoare. Când vezi violență la TV și ai crescut cu ea, e greu să mai fii impresionat de Frankenstein. Nu știu ce e mai violent, că folosește un regizor efecte speciale pentru a simula o decapitare sau o tăiere de membru, în timp ce actorii se distrează făcând asta, sau că de fiecare dată când deschid televizorul aud despre bătăi, omoruri, violuri, lucruri care se întâmplă persoanelor reale.


La sfârșitul filmului îmi dau seama că au fost efecte speciale, poate sunt impresionat de cât de realist arătau.
La știre realizez că sunt distruse viețile unor persoane reale. Iar știrea e violență gratuită. Nu are un scenariu, actorie, sau efecte speciale pe care le pot aprecia. Faptul că un tâmpit și-a omorât copiii și nevasta nu mă ajută cu nimic în viața de zi cu zi. Mă întristează, dar nu în același mod în care mă întristează o dramă.

Așa că întrebarea mea ar fi, care-i mai sănătos din punct de vedere mental? Ăla care se uită la un film artistic, sau ăla care e conectat mereu la știrile astea violente?

Pe mine sincer m-a amuzat filmul...bine,eu am un simț al umorului împins la extrem...m-a amuzat și Salo,ce m-a șocat puțin,a fost faza din A Serbian Movie,când naște tipa,și ăla ia bebelușul nou născut și-l penetrează,aia chiar a fost o fază sick,chiar când credeam că le-am văzut pe toate,apare faza aia...care gustă genul ăsta de filme,vă recomand și Martyrs (2008)

Edited by Mike05, 29 September 2020 - 04:57.