Micene și Troia: războiul dintre vest și est

,,
[ https://historia.adhst.ro/img/articles/covers/44383-xl.jpg?1516106924 - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]



Epopeea lui Homer şi multe descoperiri arheologice atestă desfăşurarea unui război la scară regională în Turcia epocii bronzului. Participanţii erau două puteri regionale:Micene şi o confederaţie de oraşe-state anatoliene. Lăsând deoparte epopeea homerică şi bazându-ne mai mult pe descoperirile arheologice şi pe istorie, descoperim un război troian cu totul diferit aşa cum îl concepeam pe baza miturilor:o luptă dintre două puteri, fiecare cu civilizaţie proprie, stil de viaţă propriu şi cultură proprie. Având în vedere că s-a desfăşurat la graniţa dintre continentul european şi cel asiatic, războiul a rămas în memorie şi în literatură ca primul din seria conflictelor dintre civilizaţia occidentală şi cea orientală.

[ https://historia.adhst.ro/img/articles/2017/03/22/1_armata_la_micenieni-wikipedia.png - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]


Ascensiunea micenienilor

Micenienii sau aheii nu aveau unitate teritorială sau politică. Micenienii erau populaţii de păstori şi războinici indo-europeni din Grecia epocii bronzului (2150 î.e.n.), structurate în multe regate mici amplasate pe câmpii fertile şi mărginite de bariere muntoase. Peloponezul, peninsula grecească sudică, era divizat în şase regate miceniene:Elis, Ahaia, Arcadia, Messenia, Laconia şi Argolis, cu care îşi împărţeau puterea cu alte 12 regate miceniene mai mici din Grecia centrală şi nordică. Cel mai mare centru micenian era Micene, urmat de Argos, Tirint, Pilos, Atena şi Teba. Micenienii locuiau în Grecia încă din anii 1600 î.e.n., ocupând Grecia centrală, nordul Peloponezului şi insulele Mării Egee. În 1400 î.e.n., aceştia au cucerit şi jefuit Creta. În Micene se atestă cristalizarea unei dinastii, fiind descoperită o arie funerară circulară unde erau îngropaţi războinici bogaţi, a căror stele funerare prezentau scene de vânătoare şi victorii în lupte, având cu ei şi inventare bogate alcătuite din arme de paradă, vase, bijuterii de aur şi argint, şi măşti de aur. Prin secolul al XIV-lea î.e.n., micenienii decedaţi erau depuşi în morminte cu cupole false de tip tholos, care măsurau 13 metri înălţime şi 15 metri în diametru. În oraşul Micene s-au descoperit de asemenea şi citadele-palat şi ziduri ciclopice cu porţi largi, acropola de pe malul Khaos, Poarta Leilor, precum şi arhive ce atestă o ierarhie de funcţionari şi militari.

[ https://historia.adhst.ro/img/articles/2017/03/22/2._micene-pinimg.com_.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
Cetăţile erau sedii administrative, iar palatele construite pe culmi erau reşedinţele regilor. Clădirile unui oraş erau construite în jurul unui megaron central. În aşezările de la marginea cetăţilor din mediul rural, ori pe coline sau pe câmpii, unde era terenul fertil şi apă abundentă, locuiau masele de producători, agricultori, negustori şi meşteşugari. Se cultivau cereale, struguri şi măslini, din care se produceau produse de panificaţie, ulei de măsline, şi vin. Creşteau oi şi capre pentru laptele şi lână lor. Se atestă că la Pylos erau angajaţi 550 de muncitori în industria textilă şi 400 de muncitori în industria metalurgică. Simultan, prosperă şi industria parfumurilor din ulei de salvie şi trandafir. Meşteşugari ca aurari, cioplitori de fildeş şi piatră, fierari şi olarii care produceau potire şi kratere (ulcioare în care era combinat vinul cu apă) îşi desfăşurau activitatea în apropierea oraşelor. Micenienii aveau un sistem de scriere bazat pe semne silabice şi logograme după tabletele şi scrierile Linearului A şi B care au supravieţuit. Acestea pomenesc a-ki-re-u (păstor) care a inspirat numele de Ahile.

[ https://historia.adhst.ro/img/articles/2017/03/22/3.troia-ancient-wisdom.com_.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
Societatea producătoare era alcătuită din comunităţi dependenţe-“ da-mo”, ce deţineau pământuri pe care le lucrau, , deţinătorii de pământ-“ kitimena kotona”, cei independenţi care deţineau pământuri, onata-arendaşii, kekena kotona cărora li se acordau pământuri în schimbul unor obligaţii, şi aristocraţia “ tereta” .
În vârful ierarhiei era Wanaka-regele cu funcţii politice şi religioase, cel care deţinea cele mai multe terenuri ca pe marea proprietate regală-temenea. Subalternii săi erau şefii locali şi controlorii care aveau rol fiscal şi administrativ, iar securitatea regatului era responsabilitatea unui Lawagetas, comandantul armatei. Războinici de elită dobândeau averi, arme, armuri şi care de război. Distribuirea de raţii, alocarea muncii, inventarele de arme erau consemnate strict. Surplusul din recolte şi produse erau luate ca impozit pentru a plăti lucrările, construcţia de drumuri şi întreţinerea armatei.

[ https://historia.adhst.ro/img/articles/2017/03/22/4._micenienii-wordpress.com_.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
Micenienii venerau zei ca Poseidon (zeul cutremurelor), Doamna Labirintului şi Diwia-marea zeiţă, Zeus, Hera, Ares, Hermes, Atena, Artemis, Dionysos şi Eryna, cărora le dedicau temple şi altare, dar şi ceremonii în aer liber în sanctuarele din vârfurile munţilor. Erau cioplite statuete din teracotă cu figuri antropomorfe şi zoomorfe şi pictau fresce cu teme de vânătoare şi scene de război. Pe plan militar s-au dezvoltat unităţi de infanterie grea ce au devenit ulterior mai flexibile, mici şi uşoare. Lancea era principala armă utilizată în lupta, sabia jucând un rol secundar.
Suliţa era mânuită de două mâini, având 3 metri lungime. Erau folosite săbii cu vârfuri rotunjute, largi de 3 cm şi lungi de 130 cm, sau săbii cu un singur tăiş din bronz de 60-70 cm lungime. Din secolul al XIII-lea î.e.n. se folosea un nou tip de sabie de tip Naue II. Alte arme folosite în ofensivă erau topoarele, sulitele şi arcul cu săgeţi.
Pentru protecţie, micenienii utilizau scuturi late în formă de “ 8”, realizate din mai multe straturi din piele de taur, întărite cu plăci de bronz, ori scuturi cu formă circulară şi cu porţiune decupată, realizate din mai multe straturi de piele şi întărite cu bronz. Erau echipaţi cu coifuri conice realizate din colţi de mistreţi sau din bronz, dotate cu o pereche de coarne fabricate din benzi din piele sau cu creste. Ca armură, micenienii utilizau panoplia Dendra ce era realizată dintr-un set din mai multe plăci de bronz, flexibilă şi suficient de confortabilă, cu greutate de 18 kg. În expediţii militare, ca mijloc de transport era utilizat carul de război tras de câte o pereche de cai. Pentru a transporta războinicii pe mare, micenienii proiectau corăbii de diferite mărimi, manevrate de 40 de vâslaşi, un căpitan, doi însoţitori.

[ https://historia.adhst.ro/img/articles/2017/03/22/5._troienii-salimbeti.com_.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]


Regatele din vestul Anatoliei de după declinul Imperiului Hitit

Până la 1400 î.e.n., oraşele din vestul Anatoliei (Asia Mică în perioada clasică, Turcia de azi) alcătuiau Liga Assuwa, o confederaţie de oraşe-state pentru a ţine piept Imperiului Hitit. Această liga cuprindea 22 de oraşe-state, ca Warsiya, Taruisa, Wilusiya şi Karkija. În cele din urmă, liga a fost înfrântă de regele hitit, Tudhaliya I. De-a lungul dominaţiei hitite, o serie de revolte au fost duse de oraşele-state cu sprijinul micenienilor.
Luptele dinastice din timpul domniei regelui hitit, Mursilis al III-lea, au făcut ca regatele din vestul Asiei Mici (Turcia de azi) să-şi dobândească independenţa în faţa imperiului hitit aflat în declin. Acestea erau Wilusa, regatul râului Seha, Appawiya şi Arzawa-Mira. Cum regatele nu mai erau guvernate şi supravegheate de o putere centrală, acestea erau vulnerabile în faţa unei noi puteri vestice aflată în ascensiune:regatul micenienilor.
Oraşul-stat cel mai prosper şi bine întărit de ziduri a fost Wilusa/ Wilusiya (cunoscut ca Ilion sau Troia). Scrisoarea de la Tawagalawa scrisă de regele hitit Hattusili al III-lea către Micene pomeneşte numele oraşului Wilusiya. Este consemnat de asemenea un tratat dintre regele Alaksandru al Wilusiyei şi regele hitit Muwatalli. În arhive şi scrisori este pomenit un războinic rebel din regiune, Piyama-Radu, care a reprezentat o ameninţare constantă la adresa regilor hitiţi ca Muwatalli al II-lea, Hattusili al III-lea şi Tudhaliya al IV-lea timp de 35 de ani.
Primul strat arheologic al oraşului datează din mileniul al III-lea î.e.n., ceea ce demonstrează că oraşul Wilusiya a fost fondat în epoca de bronz. Descoperirile arheologice arată că era un oraş comercial prin 3000-2100 î.e.n., având un control deplin asupra Dardanelelor, asigurându-şi rute maritime din Marea Egee până în Marea Neagră.

[ https://historia.adhst.ro/img/articles/2017/03/22/6._calul_troian-osprey1.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
Primul strat arheologic datează din perioada 2900-2450 î.e.n. Construit pe o colină dură din rocă, întărit de un zid circular cu bastioane şi cu o intrare largă de 3 metri de tip-coridor, oraşul avea apărare sporită. S-a descoperit că rata mortalităţii infantile era crescută după numărul mare de schelete descoperite ale unor prunci. Locuinţele erau construite din cărămizi de lut uscate la Soare, sau din pietre aşezate în diagonală cu mortar din lut. Locuinţele aveau forme alungite, cu deschideri înguste pentru a asigura luminozitatea şi ventilaţia, iar podelele erau acoperite cu lut bătut şi cu covoare ţesute şi în mod probabil, tavanul avea ceva orificii din care ieşea fumul. Stilul de viaţă era agrar. Agricultura, creşterea animalelor şi pescuitul erau surse de hrană. Alimentele erau păstrate în vase de lut, de culoare neagră. Ornamente şi statuete din piatră şi oase au fost descoperite. Armele şi uneltele erau din cupru, staniu, obsidian sau din cremene.
Din al doilea strat (2450-2200 i.e.n.) se deduce că oraşul a fost distrus de o catastrofă naturală. Suprafaţă oraşului se mărise totuşi la 0, 9 hectare. Un zid circular lung de 330 metri şi înalt de 4 metri a fost construit, la bază fiind din granit, ultimul strat al zidului fiind construit din cărămizi de lut. Zidul era dotat cu turnuri rectangulare de 3, 8 metri înălţime şi două porţi monumentale. Tot atunci s-a construit şi un Megaron care avea o sala dedicată întâlnirilor la nivel înalt sau pentru ceremonii religioase. Din această perioadă s-a descoperit şi un tezaur:bijuterii, diademe, vase din aur, bronz şi argint, precum şi statuete ale unor divinităţi. Toate acestea atestă că oraşul prosperase comercial şi că tehnicile meşteşugăreşti s-au îmbunătăţit.
Prin 1900 î.e.n., oraşele estice din apropierea Wilusiyei au fost distruse de invazia hitiţilor. În perioada următoare, oraşul a fost marcat de cultura   noilor veniţi.

[ https://historia.adhst.ro/img/articles/2017/03/22/east-wall-troy-vi-archaeological-site.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
Straturile 3-5 (perioada 2200-1700 î.e.n.) arată că oraşul distrus anterior de invadatori nu a fost ocupat. A fost reclădit şi suprafaţă acestuia s-a mărit la 1, 8 hectare. Tehnici noi de vânătoare au apărut şi mici schimbări în domeniul ceramicii au fost făcute, fiind descoperite arme mai eficiente de vânătoare şi vase subţiri tipice şi pocale.
Stratul 6 (1700-1250 î.e.n.) atestă că oraşul şi-a mărit suprafaţă la 2 hectare, având o populaţie estimată de 5000-10 000 de locuitori. Se ridicaseră noi clădiri şi incinte, iar  zidul a fost dotat de poarta vestică Scaean. Industria textilă şi cea a uleiului de măsline prosperau, iar meşteşugarii fabricau care de război. Oraşul a fost distrus de un cutremur. Nu s-au găsit schelete care să aparţină victimelor. Oraşul şi-a revenit rapid şi a fost reconstruit. Conform statului VII (1250-1050 î.e.n.), locuitorii oraşului adoptaseră mentalitatea asediului, întărind zidurile.
Prin jurul anului 1184 î.e.n., Wilusiya a fost distrus din nou, de dată această de către un incendiu. S-au găsit dovezi care atestă un masacru. Schelete  ale oamenilor au fost găsite în ruinele locuinţelor şi pe străzi, şi în apropiere de nord-vestul meterezelor s-a găsit scheletul unui bărbat care a murit în urmă rănilor suferite de craniu şi maxilar. S-au mai găsit trei vârfuri din bronz de săgeţi.
În perioada respectivă, micenieni ar fi asediat şi jefuit oraşul.

[ https://historia.adhst.ro/img/articles/2017/03/22/lions-gate-mycenae-wikipedia.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Războiul Troian:ciocnirea civilizaţiilor

Armele şi alte obiecte miceniene descoperite pe coasta turcească atestă slăbirea puterii centrale hitite în est şi instaurarea controlului micenienilor asupra insulelor şi oraşelor de pe coasta sud-vestică a Turciei. Un lider micenian a reuşit să unească toate regatele miceniene într-o luptă dusă pentru un scop comun:îmbogăţire şi expansiune.
Micenienii au debarcat în Tenedos, o insula apropiată de Wilusiya, apoi în golful Besika, unde au acostat corăbiile şi micenienii şi-au stabilit tabăra, aflat la 7 km sud-vest de obiectiv. Aici au fost descoperite o aşezare şi un cimitir ce au aparţinut micenienilor.Micenienii au   ocupat  oraşe anatoliene ca Ialysos, Knidos, Halicarnas, Milet şi Apasa (Efes).
Războiul Troian a fost o serie de incursiuni şi raiduri miceniene pentru a câştigă controlul asupra oraşelor de coastă care aparţinuseră cândva regatelor independente. Micenienii au asediat Wilusiya, în extremitatea nord-vestică, lângă intrarea în Dardanele, însă locuitorii şi războinicii cetăţii i-au respins.
Micenienii au recurs la atacuri asupra oraşelor portuare de-a lungul coastei sudice a Asiei Mici. Oraşe de coasta ca Pedasos, Lyrnessos, Adramyttis şi Teba au fost jefuite, precum şi oraşe de pe insula Lazpaz (Lesbos). În cele din urmă, regatele aliate ale Ilionului ca Kilikes, Dardani, Leleges şi regatele din Lesbos au fost anihilate. Atacurile s-au îndreptat spre sud, unde Colophon a căzut în mâinile micenienilor. Întregul litoral estic al Turciei a fost adus sub control micenian, izolând Wilusiya.
Micenienii construiseră maşini de asediu din lemn în forme de cal sau elefant, având o suliţa grea sau un berbec frontal cu care spărgeau straturile exterioare ale zidurilor cetăţilor asediate. Turnurile se asediu erau din lemn, având acoperitoare de piele cu un mic turn în faţă. Invadatorii se puteau astfel adăposti în interiorul turnului de asediu de săgeţile apărătorilor cetăţii.
În interiorul turnurilor, echipe de soldaţi manevrau suliţa/berbecul, lungi de câţiva metri. Părţile inferioare ale zidurilor cetăţilor anatoliene erau din piatră, pe când cele superioare erau din cărămizi de argilă. Berbecii/sulitele cu care erau dotate tunurile de asediu făceau găuri în părţile superioare ale zidurilor. Odată ce înălţimea zidurilor se micşorau, invadatorii puteau să le escaladeze, urcând pe scări şi putând astfel să pătrundă în cetăţi. În cele din urmă,  Wilusiya a căzut sub mâinile micenienilor. Bogăţiile au fost furate, femeile au fost luate ca sclave, şi întreg oraşul a fost distrus.
Întreaga  serie de incursiuni şi prăduiri a durat 50 de ani, iar conform unor estimări moderne, ar fi avut loc în intervalul 1260-1180 î.e.n.

Urmări:războiul în memorie şi literatură

Din păcate pentru micenieni, această serie de războaie le-au epuizat resursele, iar regatele au fost preluate de uzurpatori sau au fost devastate de lupte interne. După câteva decenii, în jurul anului 1100 î.e.n., regatele micenienilor s-au prăbuşit.
Războiul de incursiuni şi jafuri a rămas în memoria participanţilor şi martorilor, istorisirea sa mai mult sau mai puţin deformată fiind transmisă din generaţie în generaţie pe cale orală sub forma unor povestiri şi cântece populare. Prin secolul VIII î.e.n., aedul “ Homer” din Ionia a readaptat istorisirea războiul la vremurile sale sub forma epopeeii “ Iliada” în care sursa conflictului pleacă de la rivalitatea dintre zei şi răpirea Elenei, frumoasă soţie a regelui Menelau din Sparta, de către Paris, fiul lui Priam, regele Troiei,   urmând ca Agamemnon să unească toate oraşele-state în lupta împotriva Troiei.
Războiul Troian capătă forma unui război convenţional bine organizat   de specificul  secolelor  IX-VIII î.e.n. , spaţiul geografic este bine redat, iar istorisirile despre turnurile de asediu creează mitul “Calului Troian” infiltrat cu succes în oraşul cu ziduri impenetrabile.
Oraşul “ Troia” a fost reconstruit în perioada clasică şi fiind recunoscut atunci ca Illion care era posesiune a oraşului-stat Mytilene, ajungând apoi sub stăpânirea macedonenilor, apoi a seleucizilor. În anul 85 î.e.n., oraşul a fost distrus în conflictul dintre generalii romani Sulla şi Fimbria. Oraşul a fost restaurat de către împăratul Augustus în anul 20 î.e.n. Oraşul avea un bouleterion, un sanctuar dedicat zeiţei Atena şi un teatru.
În 1871, Heinrich Schliemann, fascinat de Iliada şi Odiseea, redescoperă oraşul în urma unor expediţii arheologice în care descoperă străvechile ziduri ale oraşului şi comori (atribuite regelui Priam aşa cum i-a atribuit lui Agamemnon o mască de aur găsită în Micene care datează totuşi din secolele XVI-XV i.e.n.), iar urmele de distrugeri îl determina să creadă că acesta era oraşul Troiei.
Totuşi, epopeea Războiului Troiei este şi va rămâne un mit cu un sâmbure de adevăr.''
https://www.historia...tre-vest-si-est

Edited by max_01, 16 January 2018 - 15:19.

Interesanta sinteza. Am o slabiciune pentru chestii de genul, dar doar la nivel de lectura.
Un lucru mi-a atras atentia. Pe la jumatatea expunerii se mentioneaza ca oraselul (la 2 hectare, adica o nimica toata, cat un stadion (sau cat terenul meu de la tara!)) avea 5-10000 locuitori. Si ma tot intreb: cum naibii?
Un locuitor la 2-4 metri patrati? Un cimitir supraaglomerat, cu mormintele unul langa altul, ar avea aceasta densitate de "populatie".
Ce explicatie ar fi? "Locuitorii" de fapt locuiesc pe o raza de cca 1-2 km in jurul "orasului", ceea ce ar aduce densitatea la un nivel rezonabil, si se adapostesc in cetate doar in caz de asediu, sau se intalnesc pentru comert. Nu?

Probabil este vorba de zona înconjuratã de ziduri....primãria...cum ar veni

Mda...
Incerc sa-mi imaginez cum or fi ajuns arheologii - sau cine o fi emis cifra aia - la concluzia ca erau 5000 locuitori inghesuti pe 2 hectare si nu reusesc.

Probabil o greseala de redactare si nu o fi "hectare".

Faptele din Iliada și Odiseea sunt evenimentele petrecute în timpul invaziei Popoarelor Mării. Evenimentele respective sunt numite și Războiul Mondial Zero.

Ulise chiar amintește de raidurile la care a luat parte și în special de atacul nereușit asupra Egiptului.

For before the sons of the Achaeans set foot on the land of Troy, I had nine times led warriors and swift-faring ships against foreign folk, and great spoil had ever fallen to my hands. Of this I would choose what pleased my mind, and much I afterwards obtained by lot.
Odyssey xiv 229–232

But my comrades, yielding to wantonness, and led on by their own might, straightway set about wasting the fair fields of the men of Egypt; and they carried off the women and little children, and slew the men; and the cry came quickly to the city. Then, hearing the shouting, the people came forth at break of day, and the whole plain was filled with footmen, and chariots and the flashing of bronze. But Zeus who hurls the thunderbolt cast an evil panic upon my comrades, and none had the courage to hold his ground and face the foe; for evil surrounded us on every side. So then they slew many of us with the sharp bronze, and others they led up to their city alive, to work for them perforce. Odyssey xiv 262–272

Egiptenii de fapt fiind singurii ce au rezistat cu succes invaziei Popoarelor Mării.

Se pare că și Troia, cu siguranță aflată în fruntea unei largi coaliții, le-au dat mult de furcă grecilor, altfel n-ar fi fost grecii atât de obsedați de Troia și mai apoi de Iliada și Războiul Troian.

Din ce am urmarit pe History, Micene este legat de Civilizatia minoica si de cea megalitica, deci nici vorba de ahei.

Invazia  popoarelor marii iarasi nu prea avea treaba cu grecii ci cu dorienii, fenicienii, ...?!