Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Cand te ajunge trecutul

Autobuz in gta-uri

Intrebari despre autism

Imprimare coperta carcasa DVD.
 La ce risc ma supun?Suplimente mu...

Tinerete fara batranete si viata ...

Ursula Sandner-Puterea ta interio...

Vi se pare normala pedeapsa primi...
 Cactusii, hrana pentru oamenii de...

The New Colleague - BRomania

Este necesara procura de la celel...

Repartizare camere la hotel
 Autoturism SH 4500E

Casa Brutale

Melodii, solouri pt. chitara acus...

Site romanesc care vinde (si) pro...
 

Cum s-a declanșat Primul Război Mondial fără ca nimeni să-și dorească asta

* * * - - 2 votes
  • Please log in to reply
11 replies to this topic

#1
max_01

max_01

    Active Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 4,399
  • Înscris: 07.02.2017
,,
Început aproape din greșeală, Primul Război Mondial avea să fie mai sângeros decât orice alt conflict de până atunci. Timp de zeci de ani, istoricii au încercat să stabilească care au fost cauzele primului conflict cu adevărat global. Pe de altă parte, specialiștii în relații internaționale și diplomație, precum profesorul John G. Stoessinger sau fostul secretar de stat american Henry Kissinger, susțin că declanșarea conflictului nu poate fi înțeleasă numai prin intermediul explicațiilor abstracte, precum sistemul de alianțe, militarismul sau naționalismul, ci este necesară și o înțelegere a aspectelor psihologice și de personalitate ale liderilor vremii.
Primul Război Mondial a izbucnit în urma asasinării arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului austro-ungar, de către un naționalist sârb, pe 28 iunie 1914, la Sarajevo. Oamenii care au pornit la luptă în august 1914 credeau că războiul va dura câteva săptămâni sau, cel mult, câteva luni. Puțini au prevăzut dezastrul care avea să schilodească Europa în următorii patru ani. Printre aceste excepții se număra și șeful de stat major general al Imperiului german, Helmuth von Moltke. El se aștepta la un conflict prelungit timp de câțiva ani, însă considera că războiul este inevitabil. În fapt, cei mai mulți oameni de stat din ajunul Marelui Război se comportau ca niște actori dintr-o tragedie greacă. Deznodământul teribil al evenimentelor, care au condus la conflict, era preconizat de mulți, însă părea de neoprit. Liderii vremii au încercat în mod repetat să se spele pe mâini de responsabilitatea declanșării războiului și să arunce vina pe umerii unei Providențe necruțătoare. Atitudinea lor fatalistă i-a influențat și pe istorici, mulți considerând că izbucnirea conflictului a fost cauzată de evenimente care au fost dincolo de controlul oamenilor.
Autorul american John G. Stoessinger, profesor de diplomație globală la Universitatea din San Diego, a contrazis această opinie în cartea sa Why Nations Go to War, publicată în 1974. Stoessinger argumentează că izbucnirea Primului Război Mondial nu a fost o fatalitate, ci rezultatul direct al deciziilor proaste luate de oameni aflați în poziții cheie. În cele mai multe cazuri, acești oameni nu erau rău intenționați, deși erau lipsiți de empatie. Dominați de spaimă și căzuți în capcana auto-amăgirii, liderii Marilor Puteri au luat decizii bazate pe teamă și pe o percepție greșită a realității. Autorul american critică opinia mecanicistă, împărtășită de mulți istorici, conform căreia războiul a fost declanșat de sistemul de alianțe, care a împărțit Marile Puteri în două blocuri rivale. Spre exemplu, susține profesorul american, la începutul lunii iulie 1914, Germania își susținea aliatul austro-ungar, care dorea să pedepsească Serbia pentru asasinarea moștenitorului tronului Austriei. Însă, până la sfârșitul aceleiași luni, când era clar că acțiunile Vienei determinau mobilizarea generală a Rusiei, în sprijinul Serbiei, Kaiserul a încercat să domolească pretențiile austriecilor. Dacă eforturile sale ar fi avut succes, sistemul de alianțe ar fi putut preveni războiul.

Greșeala Kaiserului
Kaiserul german a fost profund mâhnit când a aflat vestea asasinării arhiducelui Franz Ferdinand și a soției sale, Sophie. Wilhelm al II-lea îl simpatiza sincer pe moștenitorul tronului austriac. Când a aflat că ultimele cuvinte ale lui Franz Ferdinand au fost adresate soției sale, căreia i-a spus că „nu trebuie să moară, ci să trăiască pentru copiii lor”, indignarea și furia Kaiserului au fost îndreptate împotriva sârbilor, pe care îi considera „bandiți” și „criminali”. Pe lângă sentimentele sale personale, Wilhelm considera că atentatul reprezintă o profundă amenințare împotriva principiului monarhic. Individ cu un caracter impetuos, Kaiserul dorea ca Austria să pedepsească Serbia cât mai repede. Pe 5 iulie, Wilhelm i-a asigurat pe austrieci că pot conta pe „sprijinul fidel” al Germaniei, chiar dacă acțiunea punitivă plănuită împotriva Serbiei îi va aduce în conflict cu Rusia. A doua zi, Wilhelm al II-lea a plecat în vacanță, ferm convins că bătrânul împărat Franz Joseph nu va declanșa un război. Adevărul este că Wilhelm nu avea habar de intențiile austriecilor. Îndemnat de un impuls generos, el a înmânat Austro-Ungariei un cec în alb, fără să se gândească la consecințe. Kaiserul era convins că Ţarul nu-i va susține pe sârbi și că toate capetele încoronate ale Europei vor face front comun împotriva amenințării regicidului. În plus, Wilhelm credea că legăturile monarhice sunt mai puternice decât cele etnice, fiind convins că Ţarul nu-i va sprijini pe slavii din Serbia împotriva sa. În ambele cazuri, împăratul german se înșela amarnic. Decizia Kaiserului de a sprijini Austro-Ungaria în orice circumstanță dovedește o extraordinară confuzie între sentimentele sale personale și judecata politică. Prietenia sa cu arhiducele Franz Ferdinand l-a determinat să pună soarta națiunii germane în mâinile conducătorilor altui stat, iar convingerea că legăturile monarhice îl vor determina pe vărul său, Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, să nu-i sprijine pe sârbi l-a făcut să creadă că garanția oferită austriecilor nu prezintă niciun risc. Wilhelm al II-lea nu și-a dorit războiul, dar nu a fost nici un pion în mâna Providenței.
[ https://historia.adhst.ro/img/articles/2017/03/22/56460867.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
Ultimatumul Austriei
În acele zile tensionate ale lunii iulie 1914, soarta Austro-Ungariei se afla în mâinile a trei oameni:împăratul Franz Joseph, ministrul său de Externe, contele Leopold von Berchtold, și Conrad von Hötzendorf, șeful Statului Major al armatei imperiale. Urcat pe tron în 1848, Franz Joseph era un bătrân obosit. În trecut, toate războaiele purtate de el s-au încheiat cu înfrângeri și pierderi teritoriale. Nu ne putem îndoi că bătrânul de 84 de ani nu-și dorea nimic altceva decât să-și încheie domnia în pace. În plus, a doua parte a domniei sale a fost marcată de numeroase tragedii personale:asasinarea soției sale (Elisabeta, cunoscută mai ales sub numele Sisi), sinuciderea fiului său, Rudolf, iar acum asasinarea nepotului. Chiar dacă Hötzendorf a cerut mobilizarea imediată a armatei, după 5 iulie, împăratul a refuzat. Franz Joseph se temea de un atac al Rusiei și se îndoia de sprijinul Germaniei. În săptămânile următoare, sănătatea împăratului s-a înrăutățit. Atât din punct de vedere fizic, cât și mintal, Franz Joseph era depășit de situație. Deși este greu de demonstrat, putem presupune că bătrânul împărat nu înțelegea pe deplin consecințele politicilor susținute de ministrul său de Externe și de șeful Statului Major. Hötzendorf credea că Imperiul se află în pragul dezintegrării, atât din cauza decăderii interne, cât și a dușmanilor externi, și era ferm convins că asasinarea prințului moștenitor reprezintă o insultă care trebuie pedepsită cât mai repede.
Numit de istoricul american Sidney Bradshaw Fay „cel mai incompetent om care a ocupat o asemenea funcție de răspundere într-o situație critică”, contele von Berchtold și-a schimbat radical atitudinea după ce a primit „cecul în alb” din partea Kaiserului. Chiar dacă împărtășea opinia șefului Statului Major al armatei imperiale, că statutul de mare putere al monarhiei austro-ungare depindea de pedepsirea Serbiei, ministrul de Externe a ezitat să ia măsuri militare împotriva țării vecine până pe 5 iulie. Garanțiile germane l-au determinat pe von Berchtold să renunțe la șovăială și să redacteze un ultimatum umilitor, fiind convins că Serbia îl va respinge. Ministrul de Externe austro-ungar a fost principalul, poate chiar singurul, autor al ultimatumului adresat Serbiei. În mod paradoxal, deși von Berchtold a trimis textul ultimatumului la Berlin, Wilhelm al II-lea nu a cerut să-l vadă, înainte să fie trimis Serbiei. Termenii ultimatumului din 23 iulie erau necruțători. Printre altele, Austria solicita dizolvarea grupărilor naționaliste din Serbia, demiterea unor ofițeri cheie din conducerea armatei sârbe, precum și arestarea unor importante figuri politice. Serbia trebuia să răspundă în termen de 48 de ore. Regele Petru I al Serbiei și miniștrii săi au fost șocați de termenii ultimatumului și erau convinși că reprezintă un pretext pentru desființarea țării. În fond, chiar dacă Franz Ferdinand a fost asasinat de un naționalist slav, care avea legături cu Serbia, acesta era un supus al Imperiului, iar atentatul a avut loc pe teritoriul austro-ungar. Însă, Guvernul sârb a acceptat majoritatea termenilor ultimatumului, numai cei care ar fi suprimat suveranitatea țării au primit un răspuns oarecum evaziv. Cu toate acestea, Austro-Ungaria a întrerupt legăturile diplomatice cu Serbia.

Dubla cacealma
În aceste zile tensionate, Kaiserul se afla într-o croazieră pe Marea Nordului, fără să acorde o prea mare atenție evenimentelor. Nici măcar nu a cerut să vadă răspunsul Guvernului sârb până în dimineața zilei de 28 iulie. După ce a citit textul, Wilhelm a notat pe marginea documentului că „reprezintă un mare succes moral pentru Viena, iar orice motiv pentru un război a dispărut” și și-a exprimat regretul pentru faptul că a ordonat mobilizarea armatei. Câteva ore mai târziu, Austro-Ungaria declara război Serbiei, iar Germania era pusă în fața faptului împlinit. Războiul care a izbucnit pe 28 iulie era un conflict izolat, între Austro-Ungaria și Serbia, iar austriecii erau convinși că va rămâne așa. Contele von Berchtold considera că nu are de ce să se teamă de Rusia. În fond, Ţarul trăia permanent cu teama că ar putea fi ținta unui atentat, iar acest lucru putea să-l facă să simpatizeze cauza austriacă. Și chiar dacă această presupunere era incorectă, austriecii erau convinși că vor obține o victorie rapidă împotriva Serbiei și vor pune Rusia în fața faptului împlinit. Declarând război Serbiei, Austro-Ungaria a mobilizat 8 dintre cele 16 corpuri de armată. În acest fel, von Berchtold era convins nu numai că vor obține o victorie rapidă împotriva Serbiei, dar și că vor descuraja intervenția Rusiei. Ministrul de Externe rus, Sergei Sazonov, a văzut însă această mobilizare ca o amenințare directă împotriva țării sale și a cerut la rândul său mobilizarea parțială a armatei. Sazonov spera că o acțiune rapidă a armatei ruse ar fi descurajat invadarea Serbiei. Astfel, ambele acțiuni de mobilizare erau cacealmale menite să descurajeze un atac militar al celelalte părți.

[ https://historia.adhst.ro/img/articles/2017/03/22/151212843.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]Schimbul de mesaje între verii „Willy” și „Nicky”
Când Kaiserul a fost informat că Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, iar Rusia a ordonat mobilizarea parțială a armatei, indiferența lui s-a transformat în panică. În acest moment erau cât se poate de clare implicațiile garanțiilor oferite austriecilor. Wilhelm a decis să facă toate eforturile pentru a împiedica extinderea războiului dintre Austro-Ungaria și Serbia și a încercat să fie un mediator între austrieci și ruși. Kaiserul i-a trimis o telegramă vărului său, țarul Nicolae al II-lea, în care îi garanta că își va folosi toată influența pentru a-i convinge pe austrieci să găsească o soluție satisfăcătoare pentru o înțelegere cu Rusia. Simultan, Wilhelm le-a cerut austriecilor să nu înainteze dincolo de Belgrad și să nu extindă războiul.
Nici Ţarul nu-și dorea războiul. Înainte să primească mesajul Kaiserului, Nicolae i-a trimis o telegramă în care îl informa că indignarea în Rusia este enormă, pentru că „un război rușinos a fost declarat împotriva unei țări slabe”. Țarul mărturisea că se teme că în curând va fi forțat să cedeze presiunilor și să ia măsuri extreme, care vor conduce la război. Wilhelm a răspuns rapid, printr-o telegramă în care îi cerea Ţarului să nu ia măsuri militare care pot fi interpretate de Austria ca fiind amenințătoare. Nicolae i-a comunicat că mobilizarea parțială a armatei a fost ordonată în urmă cu 5 zile, ca răspuns la acțiunile austriecilor, și și-a exprimat speranța că aceste acțiuni nu vor stânjeni rolul de mediator al lui Wilhelm.
Refuzul țarului de a opri mobilizarea armatei a accentuat panica Kaiserului. Schimbul de telegrame dintre „Willy” și „Nicky” (așa cum semnau cei doi veri mesajele pe care și le adresau) a fost interpretat ca o strategie a rușilor de a obține un avantaj tactic. În după-amiaza zilei de 30 iulie, panica lui Wilhelm s-a transformat în paranoia. El era convins că rușii s-au folosit de efortul lui de mediator pentru a-și întări pozițiile. O telegramă primită la ora 13:00, în care ministrul de Externe britanic, Edward Grey, spunea că „dacă războiul va izbucni, va fi cea mai marea catastrofă pe care a văzut-o vreodată omenirea”, nu a făcut decât să întărească paranoia Kaiserului. Wilhelm era convins de existența unui complot între britanici, ruși și francezi, pentru distrugerea Germaniei. Acesta a fost motivul care l-a determinat pe Wilhelm să acționeze primul. Pe 31 iulie, Germania i-a dat Rusiei un ultimatum de 12 ore, cerându-i demobilizarea trupelor. În urma refuzului rușilor, Kaiserul a ordonat mobilizarea generală. Pe măsură ce împărații și oamenii de stat pierdeau controlul situației, în scenă intrau militarii. Acum, când războiul era iminent, toți generalii erau îngroziți că adversarul ar putea lovi primul, căpătând astfel un avantaj decisiv. Presiunea asupra liderilor politici, de a ordona primul atac, era uriașă. În Rusia, Ţarul oscila între o mobilizare parțială și una generală. În după-amiaza zilei de 29 iulie, informat că austriecii au început să bombardeze Belgradul, Nicolae a ordonat mobilizarea generală. În seara aceleași zile, când a sosit telegrama de la Wilhelm, în care acesta îi cerea să nu ia măsuri care i-ar fi periclitat rolul de mediator, Ţarul s-a răzgândit. Însă generalii armatei țariste au refuzat să se supună. În dimineața zilei următoare, ei l-au convins pe ministrul de Externe că oprirea mobilizării generale i-ar oferi Germaniei un avantaj considerabil. Sazonov a avut nevoie de o oră să-l convingă pe Nicolae, folosind argumentele generalilor, să nu contramandeze mobilizarea generală.

„Planul Schlieffen”
În seara zilei de 1 august, Kaiserul a ordonat mobilarea generală, cu gândul la un război împotriva Rusiei, însă generalii săi erau de altă părere. Planul strategic al Statului Major german, întocmit de contele Alfred von Schlieffen, unul dintre cei mai iluștri discipoli ai gânditorului prusac Karl von Clausewitz, prevedea că, în cazul izbucnirii unui război general în Europa, cel mai eficient atac al Germaniei ar fi împotriva Franței, prin Belgia. Faptul că „Planul Schlieffen” viola neutralitatea Belgiei nu părea să-i deranjeze pe generalii germani. Prins între dorința sa de a începe războiul cu o lovitură devastatoare împotriva Rusiei și planul generalilor săi de a ataca Franța, Wilhelm, ca și Bismarck înaintea lui, a întrezărit spectrul unui război pe două fronturi. Într-o încercare disperată de a evita acest lucru, Wilhelm a încercat să ofere autonomia provinciei Alsacia (ocupată după războiul franco-prusac din 1870-71) în schimbul neutralității Franței. Acest lucru ar fi garantat un război pe un singur front, având în vedere că prințul Karl Max Lichnowsky, ambasadorul german de la Londra, îl informase pe Kaiser că Marea Britanie își va păstra neutralitatea, dacă Franța nu va fi atacată. Imediat, Wilhelm a trimis o mașină după șeful Statului Major, care tocmai pusese în aplicare „Planul Schlieffen”. Helmuth von Moltke a fost adus de urgență la palatul imperial, unde Kaiserul i-a explicat situația. Perplex, șeful Statului Major i-a spus Kaiserului că planul lui nu poate fi realizat și că desfășurarea a milioane de soldați nu poate fi improvizată. Moltke, un individ cu un caracter rigid, care lua foarte greu o hotărâre, a reușit să-l convingă pe Kaiser că întoarcerea celor 11.000 de trenuri cu soldați germani este imposibilă. Argumentul lui Moltke a fost contrazis de generalul Hermann von Staab, șeful diviziilor însărcinate cu transportul pe calea ferată, care a scris o carte după război în care susținea că întoarcerea trenurilor era posibilă, iar trupele germane puteau fi desfășurate împotriva Rusiei în termen de două săptămâni.
Într-o ultimă încercare disperată de a opri războiul pe două fronturi, Wilhelm i-a trimis o telegramă regelui George V-lea al Regatului Unit, în care îl informa că mobilizarea nu poate fi oprită din „motive tehnice”, dar dacă Franța și Marea Britanie vor rămâne neutre trupele vor fi folosite în altă parte. Simultan, Kaiserul i-a ordonat aghiotantului său să telefoneze la cartierul general din Trier, oraș aflat la granița cu Luxemburgul, pe unde trupele germane urmau să treacă granița dintr-o clipă în alta. În memoriile sale, Moltke își amintește că, în acel moment, a simțit că i se oprește inima. Căile ferate din Luxemburg erau esențiale pentru reușita „Planului Schlieffen”, deoarece asigurau legătura cu Belgia. Șeful Statului Major german a izbucnit în lacrimi de disperare și a refuzat să semneze ordinul care revoca invazia Luxemburgului. În scurt timp, el a primit un alt telefon, care îl chema la palatul imperial, unde a fost anunțat de Kaiser că ambasadorul german de la Londra tocmai l-a informat că Marea Britanie nu va rămâne neutră. În acel moment Moltke a primit permisiunea „să facă ce vrea”.
[ https://historia.adhst.ro/img/articles/2017/03/22/Schlieffen_Plan.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
În fapt, ultimul efort al Kaiserului de a opri războiul pe două fronturi a fost zadarnic. Ordinul lui a ajuns la Trier prea târziu, soldații germani trecuseră deja granița. În aceeași zi, ambasadorul german de la Sankt Petersburg îi înmâna declarația de război ministrului rus de Externe, Sergei Sazonov. Pe 3 august, Germania declara război Franței și Belgiei, iar pe 4 august Marea Britanie declara război Germaniei. Într-o lună de zile, Marile Puteri au reușit să transforme o minoră criză balcanică într-un război mondial. O dispută între Austria și Serbia a condus la invadarea Belgiei de către Germania, în celălalt capăt al continentului. Aplicând „Planul Schlieffen”, Germania și-a distrus speranțele legate de neutralitatea Marii Britanii, însă nu a reușit să distrugă armata franceză, obiectiv pentru care și-a asumat atâtea riscuri.
După patru ani de război, au murit aproximativ 20 de milioane de oameni, Imperiul Austro-Ungar, care a declanșat conflictul pentru a-și păstra statutul de mare putere, s-a năruit, iar trei dintre cele patru dinastii care domneau la începutul conflictului (cea austriacă, cea germană și cea rusă) au fost răsturnate, singura care a reușit să-și păstreze poziția fiind cea britanică. În urma acestui bilanț devastator, un singur lucru era greu de stabilit:ce anume declanșase războiul.''
https://www.historia...i-doreasca-asta

Majoritatea oamenilor cred ca Germania si-a dorit acest razboi.Nu este asa.Germania doar si-a onorat obligatiile asumate.
Cum ar fi aratat azi lumea fara acel razboi?Cu siguranta nu ar fi existat cel de-al doilea razboi mondial care este continuarea primului razboi mondial.Nu ar fi existat nazismul, bolsevismul.Probabil ca ar fi fost mult mai bine pentru toti.

Edited by max_01, 12 January 2018 - 17:28.


#2
PlatonX

PlatonX

    Active Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,494
  • Înscris: 13.09.2009
Am citit undeva ca majoritatea tarilor isi doreau razboi pt ca oricum imperiile multietnice (otoman si austro-ungar) nu mai aveau viitor.

#3
f300

f300

    see you in 2018

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 29,616
  • Înscris: 27.09.2008
A fost pornit din cauza de prea mult testosteron si nationalism.

#4
grrrrr

grrrrr

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 5,007
  • Înscris: 02.12.2016
Aiurea, greseala.
Se inarmau toti in draci, cu ani buni inainte.
Englezii nu vedeau deloc cu ochi buni cresterea Germaniei, care ajunsese prima putere dpdv industrial.
Restul imprejurarilor is bazaieli de musca pe langa un elefant.

Edited by grrrrr, 12 January 2018 - 17:39.


#5
karax

karax

    Active Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 3,969
  • Înscris: 14.10.2017
N-are cum sa stie nimeni mai exact ce a fost. Posibil sa fi fost si un fenomen de genul "dar stai , mi-a scapat asta si astalalta, dar tu ce ai zis ca io am inteles altceva etc etc?". Insa e greu de dat seama daca nu avem exact niste iregistrari, texte scrise, marturii etc.

De aia e bine in viata de multe ori sa vorbesti cu subiect si predicat...

Edited by karax, 12 January 2018 - 18:03.


#6
djl

djl

    Repar acoperișuri la domiciliul clientului. BUCUREȘTEAN

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 77,155
  • Înscris: 13.06.2004
Germanii cred că sufereau de mania grandorii.

#7
mariusr1976

mariusr1976

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,684
  • Înscris: 26.04.2016
Eeee,nu la dorit nimeni !!!!

#8
JurasikMan

JurasikMan

    Adevarata balanta a dreptatii

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 6,691
  • Înscris: 30.10.2006
Voi credeti ca America (cu  NATO in coada ) se razboieste in Orientul Mijlociu pentru ca vrea petrol ? Nooooooo ......ei sunt acolo ca sa imparta dreptatea ,bre. Nimeni de pe lumea asta nu doreste acest razboi. Dar  na  ...nu poti sa lasi atata spatiu fara sa-i f*ti o democratie . E vrerea Domnului , ce plm !
Mo , ascultati aici ca ma exprim ..si stiti bine  ca doar soarele straluceste ( o idee ) mai tare decat inteligenta mea sclipitoare :
Noi , astia de pe Softpedica , existam si postam ( sa ne fie de bine ) doar pentru ca inaintea noastra ..."neste" oameni de bine s-au gandit ca-i o idee buna sa se razboiasca . Razboiul este modul normal si natural al speciei sa-si mai regleze efectivele. Pe mine ma ingrijoreaza perioada asta cam lunguta de pace. Urmatorul va fi nasol rau . din calcule reiese ca trebuie sa ne injumatatim. De aceea , propun sa-i sacrificam direct pe cei care sunt banati pe SP
Am zis ! Posted Image

Edited by JurasikMan, 12 January 2018 - 19:16.


#9
ioana1973

ioana1973

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 578
  • Înscris: 16.03.2014
Simplificand s-ar putea spune ca WW1 a inceput respectand cu sfintenie sistemul de aliante, sau respectand adliteram: "My word, it"s my bond". Caz in care poate nu-i bine sa invoci articolul 5 cand poate la o tara balshoaie din Est invadeaza niscaiva tarisoare limitrofe, sau din pct.ul de vedere american sa-l ignori la o adica.

#10
kroton

kroton

    Junior

  • Grup: Members
  • Posts: 111
  • Înscris: 09.01.2018

View PostJurasikMan, on 12 ianuarie 2018 - 19:11, said:

Nooooooo ......ei sunt acolo ca sa imparta dreptatea ,bre. Nimeni de pe lumea asta nu doreste acest razboi. Dar  na  ...nu poti sa lasi atata spatiu fara sa-i f*ti o democratie . E vrerea Domnului , ce plm !
Noi , astia de pe Softpedica , existam si postam ( sa ne fie de bine ) doar pentru ca inaintea noastra ..."neste" oameni de bine s-au gandit ca-i o idee buna sa se razboiasca . Razboiul este modul normal si natural al speciei sa-si mai regleze efectivele. Pe mine ma ingrijoreaza perioada asta cam lunguta de pace. Urmatorul va fi nasol rau . din calcule reiese ca trebuie sa ne injumatatim.  

Nu, razboaiele au fost intotdeauna duse pentru resurse, influenta, putere  si teritorii ! Intotdeauna au avut cauze materiale de natura financiara.  
Razboaie vor mai fi, dar nu cred ca de anvergura celor doua razboaie mondiale.  
Va fi probabil cel mult  unul scurt purtat cu arme biologice si roboti  prin viitorul indepartat (cam prin 2050-2080 cand va fi criza de resurse si de apa potabila), dar nimic mai mult.


In orice caz, epoca razboaielor cu trupe terestre s-a incheiat.

Pe mine mai tare ma ingrijoreaza criza economica care dureaza din 2008, dar nu stiu cat o mai pot atenua bancile si guvernele cu tiparnita.
Cand se sparge mamaliga, o sa urmeze ani de razboaie locale de gherila  si urbane intre diferite tabere.  Si nici aia de la sate si care stau la vile nu vor fi mai fericiti fiindca vor trebui sa stea permanent cu pusca de vanatoare in mana.


Ce razboi mondial intre natiuni?
De un razboi mondial dintre cetateni si proprile guverne ce spui?  Si mi-e ca treaba asta o sa porneasca din America si Franta unde sunt o varietate de etnii.

Edited by kroton, 12 January 2018 - 19:29.


#11
Tywin

Tywin

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,342
  • Înscris: 29.05.2017

View Postmax_01, on 12 ianuarie 2018 - 17:18, said:

Majoritatea oamenilor cred ca Germania si-a dorit acest razboi.Nu este asa.Germania doar si-a onorat obligatiile asumate.

Nu e chiar asa. Nu si-a dorit izbucnirea crizei intre Austro-Ungaria si Serbia, insa in momentul in care ea a izbucnit, si s-a acutizat, si-a dorit rezolvarea ei prin razboi, considerand ca orice alta solutie ar fi dezavantajat-o si ca planul sau de razboi o poate pune in pozitia de a-l castiga.

Edited by Tywin, 15 January 2018 - 01:24.


#12
Fiat_lux

Fiat_lux

    Junior

  • Grup: Members
  • Posts: 245
  • Înscris: 06.01.2018

View PostPlatonX, on 12 ianuarie 2018 - 17:24, said:

Am citit undeva ca majoritatea tarilor isi doreau razboi pt ca oricum imperiile multietnice (otoman si austro-ungar) nu mai aveau viitor.

View Postf300, on 12 ianuarie 2018 - 17:33, said:

A fost pornit din cauza de prea mult testosteron si nationalism.

Imperiile formate prin constrangere (cotropire) nu rezista, numai cele formate prin asociere au sanse reale sa reziste in timp.

Anunturi


Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate