S-a apropiat vreodată omenirea de perefecțiune/echilibru?

Omenirea a tins mai întotdeauana s-o dea în extremități. Dar a existat vreo perioadă în care lumea s-a apropiat de perefecțiune sau a tins către ea sau către echilibru?
Eu cred că în anii '60-'70 ai secolului trecut s-a întâmplat cât de cât asta. Poate în unele țări și în anii '80 și la începutul anilor '90. După aia iară nebunie.

Nu. Poate au fost zone pe glob mai aproape ca altele dar tot globul nu are cum.

Din ce puncte de vedere?
Ca daca vorbim de

speranta medie de viata
% populatie sub pragul saraciei
acces la apa si facilitati sanitare
acces la transport, electricitate
acces la informatie
numarul de morti in conflicte armate
numarul si intensitatea conflictelor armate
acces la tehnologie

perioada contemporana este de departe, incontestabil, cea mai buna perioada din intreaga istorie a omenirii. Faptul ca sunt mediatizate toate evenimentele negative in mod intens ne distorsioneaza perceptia asupra realitatii. Trust me, we have it very good.
Problemele pe care le are occidentul acum sunt fix din cauza ca problemele reale s-au cam rezolvat.

In anii '60-'70 aveai comunism in jumatate de europa, benzina cu plumb, norme de poluare aproape inexistente, razboi in vietnam, razboaie civile/de independenta prin mai toata Africa, marele salt inainte+revolutia culturala in China, Apartheid, segregare.

Edited by shefu_de_combinat, 13 December 2017 - 14:40.

Quote

As pune o poza cu mine, dar ma consider un om modest.

eu unul vad numai frustrari

Banuiesc ca in zorii umanitatii ar fi putut exista aceea stare de echilibru si perfectiune,cand umanoizii nu trebuia decat sa supravietuiasca ghidati de instinctul foarte puternic de conservare existent atunci.
Din pacate,in era moderna cu civilizatie si dezvoltare extra,instinctulul de conservare i-a luat locul spalarea creierilor,manipularea,directivele si indicatiile.Omul nu mai poate trai liber,el trebuind sa respecte manualul.

Edited by adisz, 13 December 2017 - 14:43.

 shefu_de_combinat, on 13 decembrie 2017 - 14:37, said:

Exceptand accesul la informatie/electricitate probabil civilizatia minoica, acum vreo 4 milenii, era fix pe cerintele de mai sus.

Da, ne-am mai pacificat. Asta nu e deloc rău.
Dar din punct de vedere: familie - educaţie - cultură - loc de muncă - producţie indigenă nu mi se pare că stăm chiar super azi.
Din păcate mulţi o s-o ducă rău în continuare.  

Edited by djl, 13 December 2017 - 14:51.

ce perfectiune djl, cand oamenii sunt alergici la realitate?!

realizezi ca nicicare dintre noi nu are experienta, toti o dobandim pe parcurs iar asta impiedica existenta unei lumi perfecte, contributia noastra fiind una stangace, incepatoare, la infinit?! noi cautam sa descoperim alte lumi cand nici macar nu o intelegem pe a noastra.
odata cu cresterea nivelului de trai oamenii devin tot mai izolati, e greu de crezut ca izolarea rezultata din traiul ultimelor decenii a dus la perfectiune, sau undeva in apropierea ei.
parerea mea e ca nu vom atinge perfectiunea niciodata si asta din cauza ca suntem toti la fel.
plus ca asta e o pozitie foarte aroganta, ca si cum suntem singuri pe pamant si punctul nostru de vedere e singurul care conteaza.
nici dumnezeu nu ne-a vrut perfecti, motiv pentru care ne-a dat religia.
omul e singurul animal care refuza sa fie ce este.

care perfectiune? cand insasi imperfectiunea ne prezinta mai des diferentele si problemele dintre noi si nu ce ne aseamana, ce ne aduna.
perfectiune? nah! omul e la un pas departare de bestie.

Edited by morenno, 13 December 2017 - 15:05.

Păi... parcă numai Dumnezeu este cel fără de păcate, cel perfect, cel mai cel...
S-a apropiat omenirea de el? Nu. Nici măcar n-a dovedit că există. Ştiinţific.
Cu toate acestea, există anumite forţe în acest Univers care par a menţine o oarecare ordine inclusiv în sistemul nostru solar. Faptul că Pământul a fost "tratat" în vederea dispariţiei dinozaurilor şi pregătirea terenului pentru apariţia umanităţii dovedeşte - mai bine-zis, presupune - că o civilizaţie avansată a realizat faptul că oamenii şi dinozaurii nu pot exista împreună şi, fiind fan al umanităţii, a preferat să distrugă dinozaurii...

Bre, djl-e, da' ce topicuri filosofice deschizi !...  

Perfectiunea e o utopie.
Omul insusi, e imperfect...

Echilibru ?...
Ce-i aia echilibru, cand vorbim de omenire ?!

Ce punem in balanta ?

Edited by sylvius, 13 December 2017 - 15:01.

Omenirea nu ...dar cate un individ , accidental, ...da ! Uita-te la mine  !

 djl, on 13 decembrie 2017 - 14:34, said:

Depinde care e definitia ta.
Spartanii aruncau copii cu defecte genetice sa moara si aveau un cult al omului in forma fizica foarte buna.
In ziua de azi sa faci acelasi lucru ar fi considerata nebunie.

Asta e un exemplu destul de simplu care iti arata cat de diferite pot fi conceptele de perfectiune. Deci care e perfectiunea ta?

Nu, niciodata.

 djl, on 13 decembrie 2017 - 14:34, said:

AIUREA.
Astea-s teme de aflat in treaba.

De ce aiurea? Argumentează!

 djl, on 13 decembrie 2017 - 14:34, said:

Ce e echilibrul ? E o stare a unui sistem, prin care acţiunile componentelor sistemului au o energie egală. De exemplu, o balanţă a unui cântar e în echilibru atunci când pe talerele ei sunt mase egale.

E la fel şi în societatea umană: când sunt mai mulţi centri de putere, şi aceştia au "energie" egală, lumea e în echilibru.

În perioada Războiului Rece, oricât ar părea de absurd, deşi lumea se temea de atacuri nucleare, totuşi, civilizaţia umană a fost în cel mai stabil echilibru de până acum. După păbuşirea U.R.S.S., a apărut un dezechilibru, care a dus la apariţia cenceptului de "corectitudine politică", un concept care a dus la manifestări absurde: chemarea migratorilor asiatici în Europa; căsătoria homosexualilor între ei; legalizarea consumului de droguri în unele ţări...

Însă acum, odată cu creşterea puterii Chinei, a Lumii arabe şi a Rusiei, lumea reintră pe făgaşul echilibrului.

Edited by lupini, 13 December 2017 - 15:27.

Depinde ce înţelegem prin perfecţiune. Singularitate? Postumanism? Nirvana?
Până nu se ajunge la un consens în privinţa drumului de urmat, nu vom şti nici măcar dacă ne apropiem sau îndepărtăm de perfecţiune.