Înțelepciunea - Soția lui Dumnezeu!

De ce ar fi făcut Dumnezeu parte bărbătească și parte femeiască, dacă El Însuși nu ar fi parte bărbătească și parte femeiască?! Și nu vi se pare curios că despre toate se spune ”Dumnezeu a făcut”, numai când vine vorba de a face ”om după chipul și asemănarea Lui”, adică un copil, se spune ”să facem”...?
   Se pune, însă, întrebarea: Este Înțelepciunea ființă? Păi, să vedem ce spune Scriptura:

Proverbele 8:12 Eu, înţelepciunea, am ca locuinţă mintea şi pot născoci cele mai chibzuite planuri.

și

Proverbele 9:1 Înţelepciunea şi-a zidit casa şi-a tăiat cei şapte stâlpi.

Deci Înțelepciunea și-a zidit casa, care este mintea și mintea este în acest trup omenesc, deci Înțelepciunea este cea care a zidit trupul omenesc! Și Înțelepciunea este un om, pe câtă vreme Dumnezeu este Duh și, până la Hristos, nu a locuit în nici un om! Păi, atunci sigur Înțelepciunea este o persoană! Cât despre Dumnezeu, Scriptura spune că nici o casă nu-L poate cuprinde și că cerurile însele sunt prea mici pentru El! Și de ce ar mai fi îngăduit lui Solomon să-i construiască una, dacă ar fi avut deja una gata construită?!

2 Cronici 6:2 Şi eu am zidit o casă care-Ţi va fi locuinţa, un loc unde vei locui în veci!”

Și Înțelepciunea a fost dintotdeauna cu Dumnezeu, de la primul lucru construit de El. Soț și soție, formând un singur trup, totuși persoane diferite, un om și un duh. Amin

Edited by Dorel666, 10 December 2017 - 00:04.

Pacat ca nu-i si sotia ta...

 999.jpg   88.88K   8 downloads

hai ca o dam in dealea grele

 99.jpg   102.24K   10 downloads

Ce tot debitezi in toate topicurile tale? Prostia!

 9.jpg   860.49K   1 downloads

The individuum is what cannot be divided —
God conceived man as an “I.”
But there are souls that are split —
Thus many a one has brought himself to naught.
Do not confuse this with the two poles
That reveal an inner richness —
The soul that stands before its Creator,
Must keep for God what God has given it.

YourFan, on 10 decembrie 2017 - 00:22, said:

Gândirea liberă...

Faptul că individul are despre sine ceva relativ şi fragmentar, pe baza depărtării sale ontologice faţă de Principiu, în nici un fel nu împiedică ca el să reprezinte o unitate reală în propriul său ordin, şi asta prin virtutea „relativ absolutului” care trebuie să fie realizat la fiecare nivel de existenţă; este de aceea perfect legitim a vorbi despre o „substanţă individuală” şi nu se poate reduce realitatea concretă a individului uman la simpla noţiune logică de subiect. Individul este cu adevărat – şi prin definiţie – o fiinţă totală în interiorul relativităţii sale existenţiale, şi experinţa dovedeşte asta din plin: „egoul” sfântului se goleşte pe sine de lume şi este umplut de Dumnezeu; merge în Paradis şi este anihilat – la diferite grade sau conform variatelor moduri – în Sinele Divin; sfântul din Ceruri poate de asemenea avea o dimensiune unitivă şi Divină, dar corpul său celest, garanţie a identităţii sale, este întotdeauna acolo, şi când el se manifestă în mod miraculos pe sine pe pământ, aşa cum o face Sfânta Fecioară, ceea ce este manifestat este întotdeauna acelaşi „ego”, aceeaşi subiectivitate, aceeaşi continuitate, acelaşi sâmbure nemuritor şi de neînlocuit „făcut după chipul lui Dumnezeu”.

Dorel666, on 10 decembrie 2017 - 00:27, said:

...e mult prea libera, pune-o in lant ca muşca!

Edited by stlk, 10 December 2017 - 00:34.

Deci dumnezeu, care a inventat pacatul, pacatuia cu......... intelepciunea?

Cred ca cu prostia, mai degraba.

Edited by OneStop, 10 December 2017 - 00:36.

YourFan, on 10 decembrie 2017 - 00:22, said:

Si mai are si prieteni

3sat, on 10 decembrie 2017 - 00:29, said:

Dă Fuck! Ma duc sa fumez ceva si revin.

3sat, on 10 decembrie 2017 - 00:29, said:

Gen cum sa aberam fara sa spunem nimic... zici ca sunt clone abc-iste...

Edited by andreic, 10 December 2017 - 00:36.

 1.jpg   10.23K   2 downloads

Mai întâi: din punct de vedere cosmologic, ciclul samsaric total, şi prin extensie totalitatea ciclurilor samsarice, este cel care constituie „fiinţa totală” sau „fiinţa adevărată”. Aceasta este perspectiva „orizontală”, care este reprezentată geometric prin cercuri concentrice.

În al doilea rând: din punct de vedere metafizic – şi aceasta este perspectiva „verticală”, reprezentată geometric prin raze convergente – fiinţa concretă (cea definită de o formă particulară) este „fiinţa adevărată”, şi asta în măsura în care forma este „centrală” - aşa cum este pentru fiinţa umană – şi în măsura în care fiinţa se ataşează ea însăşi mai mult sau mai puţin conştient Absolutului. Pentru o furnică, ciclul samsaric ia precedenţă în faţa stării accidentale de a fi o insectă; dar pentru om, din contră, personalitatea umană, şi deci teomorfică - „făcută în imaginea lui Dumnezeu” - este cea care ia precedenţă în faţa ciclului samsaric preparator, cu atât mai mult cu cât condiţia umană prin definiţie îmbrăţişează toate stările periferice. Persoana umană a unui Avatara nu poate fi doar orice „stare” a fiinţei care este anonimă, proteană, şi, ca să zicem aşa, abstractă deoarece este fără formă sau faţă.
A vorbi despre „starea” unei fiinţe înseamnă a vorbi, de exemplu, despre starea de veghe sau somn, tinereţe sau bătrâneţe, sănătate sau boală, plăcere sau suferinţă, credinţă sau lipsa ei, cu privire la unul şi acelaşi subiect identificabil. Când subiectul nu este identificabil, fapt care se întâmplă când există o discontinuitate dintr-o stare în alta – cu alte cuvinte când fiecare „stare”, în loc de a se adăuga ea însăşi fiinţei, creează o fiinţă nouă – apare întrebarea dacă este încă justificat în a numi această nouă şi concretă fiinţă o „stare”, sau dacă nu e mai degrabă determinaţia „verticală”, raza integratoare şi personificatoare a Sinelui, care condiţionează şi caracterizează fiinţa adevărată. Concluzie: răspunsul la întrebarea de a şti dacă dacă este vorba de ciclul samsaric, sau, din contră, de persoana centrală, care este „fiinţa adevărată”, depinde de gradul de teomorfism al fiinţei sau „stării” avute în vedere.
Nu există nici un motiv în a atribui mai multă realitate cercului concentric decât razei centripete; cercul determină gradul existenţei, dar raza, la rându-i, determină personalitatea, şi deci participarea în Sine.

Existenţa este făcută din conţinători, conţinuturi şi modalităţi.

Conţinătorii: aceştia sunt planuri a căror ierarhie de niveluri este dată de reverberaţia Sinelui; ele implică segmentarea Imaginii reflectate, şi asta din cauza gradului de relativitate sau îndepărtare.

Conţinuturile: acestea sunt imaginile reflectate deja menţionate, diversificate întocmai de planurile de existenţă.

Modalităţile: acestea sunt efectele diversificării existenţiale care afectează imaginile însăşi; cu alte cuvinte, conţinuturile sau imaginile implică cicluri de modalităţi din cauza relativităţii imaginii sau îndepărtării de Sine.

Fiecare reflectare a Sinelui, în măsura în care este relativă, cuprinde cicluri; fiecare „formă” este limitată prin definiţie, şi această limită afectează nu doar natura sa – care este specifică, particulară, şi exclusivă – afectează de asemenea prezenţa sa în lume, care are un început şi un sfârşit, şi pe care noi o numim „viaţă”. „Spaţiul” şi „timpul” nu sunt doar hazarduri pământene, ele sunt reflectări pământene ale principiilor universale care intervin – într-un grad sau altul – oricând există existenţă, şi deci relativitatea infra-principială, Maya cosmică; modurile sau sistemele variază, dar principiile sunt aceleaşi.
Există „cercuri” de existenţă, şi „raze” de determinaţie principială: cercurilor concentrice le corespund Bodhisattvas şi punctul de vedere al „Prezenţei Divine”; razelor (convergente sau centripete) le corespund Buddhaşii şi punctul de vedere al „funcţiei spirituale”. Dar dintr-un anumit punct de vedere ele sunt identice, şi această identitate poate fi reprezentată printr-o spirală, sau cruce înscrisă într-un cerc, prima figură fiind dinamică, a doua statică.

Viaţa unui om, şi prin extensie întreg ciclul individual din care acea viaţă şi starea umană însăşi sunt doar modalităţi, este de fapt conţinută în Intelectul Divin ca un întreg complet, adică, drept o posibilitate determinată care, fiind ceea ce este, nu este în nici un fel al aspectelor sale alta decât ea însăşi, deoarece o posibilitate nu este altceva decât o expresie a absolutei necesităţi a Fiinţei; de aici unitatea sau omogenitatea oricărei posibilităţi, care este în mod corespunzător ceva care nu poate să nu fie. A spune că un ciclu individual este inclus drept o formulă definitivă în Intelectul Divin înseamnă acelaşi lucru cu a spune că o posibilitate este inclusă în Posibilitatea Totală, şi acest adevăr este cel care conferă cel mai decisiv răspuns la problema predestinării. Voinţa individuală apare în această lumină drept un proces care realizează în mod succesiv interconectarea necesară a modalităţilor posibilităţii sale iniţiale, care este astfel descrisă în mod simbolic sau recapitulată. Se poate de asemenea spune că deoarece posibilitatea unei fiinţe este în mod necesar o posibilitate de manifestare, procesul ciclic al acelei fiinţe este suma aspectelor manifestării sale şi de aceea a posibilităţii sale, şi că acea fiinţă, prin exerciţiul voinţei sale, doar manifestă în mod indirect propria manifestare cosmică simultană; cu alte cuvinte, individualul reurmăreşte într-un mod analitic posibilitatea sa primordială şi sintetică, care la rându-i, ocupă un loc necesar în ierarhia posibilităţilor, necesitatea fiecărei posibilităţi fiind bazată metafizic pe absolută necesitate a Divinei A-Tot-Posibilităţi.

Edited by 3sat, 10 December 2017 - 00:48.

3sat, de ce pozele postate de tine sunt numerotate?

 2.png   322.57K   17 downloads

Ce e asta, un transponder?