De ce romanii adora strainii, scriu si se comporta dupa dictarea straina ca niste roboti sau zombie?

prima ta propoziție, ca partener de discuție a fost aceea de susținerea [auto]cenzurii din partea moderatorilor și|sau a mea & constrângere cenzurată din partea mea.

[/indent]

intrebari ale unui individ certat cu educatia,

certat cu cartea,

certat cu biblioteca

cand esti certat cu biblioteca,
caci sa scroll un smartphone este o activitate mult mai intelectuala,
motiv ca in germana utilizatorii acestei scule sunt denumiti szombies,
nu-ti ramane decat sa debitezi scrijelindu-ti ignominia pe forum.

Am trait mai mult de jumate din viata in SUA,
m-am nascut intr-un oras sasesc,
m-am educat de la 3 ani la 19 ani in scoala germana (nu prea s-a prins de tine)
Cu toate astea sunt mandru ca sunt roman (nu mai eşti vlah?)
si-mi afirm apartenenta la acest neam oriunde pe glob.

Acum hai să lăsăm contradicțiile (contrazicerile) și să trecem la treabă

Și la ce te așteptai, nea Florică, să rămână fixe ?
Știi ceva în istorie care a rămas neschimbat ?
E pozitiv tocmai c-au știut să schimbe, ori că le-a venit lor ideea ori că s-au uitia în jur și s-au luminat.

Nu contradicţiile se spune în acest caz ci CONTRAZICERILE.

Îți înțeleg logica, dar cum zicea un profesor, o limbă nu are obligația să fie logică
Deci în românește când două părți se contrazic nu se spine c-au avut o contrazicere, și c-au avut o contradicție. Ce să faci, e un fapt.

Cel mai tare mă enervează românii din străinătate care susțin protestele, trimit mesaje de bine și se pozează în grupuri, de câte 6-12, cu un steag în spate, în vreo capitală europeană, de fiecare dată când se întâmplă ceva prin țară.

Și scriu scrisori deschise despre cât de patrioți sunt ei la fără frecvență și cât de mult ne susțin.

De acolo de la căldurică, de unde au plecat să le fie mai bine și de unde orice s-ar întâmpla aici, nu îi influențează în mod direct.

Nimic nu e mai ipocrit decât „patriotul” care a abandonat demult corabia, se uită de la distanță cum se scufundă, dar, ne spune constant că ține cu noi și speră să ne înecăm cât mai puțin.

O, vai, mulțumim expatule! Te-ai pogorât din viața ta comodă vestică să te pozezi cu un steag și să ne transmiți urări de bine! Tu chiar vrei să fie frumos în țara asta! Adică, na, nu destul cât să te muți înapoi și să pui osul la treabă dar dacă, cumva, printr-un miracol, se schimbă aici lucrurile în mișto, cu siguranță o să fii în primul avion!

Ca fosta gagică, aia care a fugit în lume cu altu', ți-a luat câinele și tricoul preferat la plecare, dar te sună mereu de ziua ta să îți ureze „La mulți ani!”, ca să vezi că, de fapt, ea e o persoană bună care ține la tine. Uneori îl mai și auzi pe pulărău cum o pompează în timp ce ea îți face urări la telefon, dar chiar îți dorește binele! Ei chiar îi pasă de tine și ar vrea să îți găsești cumva fericirea... Pentru că o meriți...

Și dacă nici faptul că recunoaște că tu meriți să fii fericit nu compensează că a plecat cu câinele și tricoul tău preferat să se cordească cu altul, apăi chiar ești pretențios aiurea și nu știi să apreciezi oamenii care sunt de partea ta!

Eu scriam de ăstea încă din 2009, după ce l-au votat pe Băsescu. De acolo, de la căldurică, în timp ce mie Băsescu îmi tăia salariul. Ce mult bine le-am dorit diasporenilor atunci; și tot de atunci, m-am lămurit cu ei, mi-am luat definitiv mâna de pe ei și de așa-zisa lor soartă în „pribegie”: bună, rea, lacrimogenă etc.