ce anume sã dezvolt la mine?

ionutz_joe2009, on 06 noiembrie 2017 - 23:29, said:

Se poate lecui sau poate intra in depresie maxima care va duce la .... sinucidere

YourFan, on 06 noiembrie 2017 - 23:39, said:

Subscriu. Sabie cu doua taisuri.

dannyetlv, on 06 noiembrie 2017 - 22:49, said:

Esti propriul tau stapan. Nu lasa pe altul sa-ti faca programul de viata.

Stiu ca e sabie u 2 taisuri, dar...e mai greu pe masura ce trece timpul.Mai citesti un roman de dragoste, alte chestii care nu au legatura cu realitatea...Se agraveaza.Eu stiu ca nu-i normal ce se intampla in lumea reala, dar mai stiu si ca cei slabi mor primii.

Edited by ionutz_joe2009, 06 November 2017 - 23:47.

Am tras si eu o concluzie ca daca nu esti genul de persoana extrovertita caruia ii vine usor sa se inteleaga cu femeile, trebuie sa lasi ideile de "distractie" in special in cazul tipic in care nu prea ai bani (ca student), stai intr-o mizerie de camera, si nu prea iti vine chef sa te prefaci ca esti "macho" ca sa iti gasesti o partenera cand mai ai si mult de invatat.

Cu alte cuvinte:
1. Gaseste job stabil si bine platit, si asta inseamna sa astepti pana dupa facultate.
2. Chirie + o masinuta
3. Abia atunci te apuci de ritualuri amoroase

Foarte important: trebuie sa te gandesti ca ai si ce oferi pentru persoana de langa tine. Un exemplu ar fi sa gasesti o fata din zona ta natala (daca studiezi altundeva) si sa ii usurezi mult viata pentru ca o duci destul de des pe acasa. Asta ar fi un extraordinar catalizator pentru o relatie, si nici ea nu si-ar da seama la inceput, cand sunteti doar prieteni. Asta s-ar numi dragoste din interes, dupa unii, dar tine minte ca nici iubirea nu tine de foame.

Deci, gandeste bine: ai ce sa ii oferi (in afara de adoratia ta sincera)? Daca nu ai dispozitie materiala (bani de iesit in oras, masina), esti dispus sa ii oferi timpul tau si atentia ta (chiar si cu riscul de a nu fi suficient)? Pentru ca altfel s-ar putea sa nu gasesti raspunsul la intrebarile tale.

...credeam ca s-a sinucis... .

MembruAnonim, on 06 noiembrie 2017 - 22:24, said:

Pai nu s-a ajuns asa. Cred ca asa a fost din comuna primitiva; si in trecut, in antichitate sau in evul mediu casatoriile erau aranjate. Casatoriile din "dragoste" sunt ceva relativ modern

ori iti faci un obicei in a aborda (si a fi refuzat) zilnic minim 3 fete, pana te prinzi ce sa cauti si cum, ori te duci la femei si pana la urma dai de una cu care e mai altfel si te abonezi la ea, dupa posibiliati.

sa simti ca te strange din dragoste in brate e ceva rar. cel mai probabil te minti singur.

E cam degeaba să-ți spună cineva să-ți dezvolți capacitatea de a-i manipula pe alții sau să îți dezvolți tupeul ori douăzeci de centimetri în plus în înălțime ori pragmatismul ori să înveți japoneza ori fizica cuantică ori ori ori.

Se spune că un om care nu are o stare bună atunci când trăiește singur nu o va avea nici atunci când va fi în cuplu. Sau va pune atât de multă presiune pe cealaltă persoană, văzută ca aducătoare de fericire și deci un fel de obiect pentru satisfacerea tuturor nevoilor emoționale, încât va strica echilibrul cuplului. Ceva trebuie să fie adevărat în zicerile astea.

E ceva anormal în imaginea unui tânăr student care se bălăngăne într-un pat de cămin, pe întuneric, plângând șiroaie de lacrimi: VREAU SĂ MĂ ȚINĂ ÎN BRAȚE O FEMEIEEE, VREAU SĂRUTURI, AM NEVOIE DE IUBIREEE. E ceva anormal ca un tânăr pe care altfel l-ar duce un pic mintea să exclame DE CE NU AM PE NIMEEEENI ATÂT TIMP CÂT NU AM ABORDAT PE NIMEEEEEEEEEEENI.

În traducere, în primul rând e ciudat să resimți o lipsă de afectivitate atât de mare când se presupune că ai un mic cerc social și o familie – și totuși să nu pomenești de nicio lipsă pe plan sexual, iar în al doilea rând e contraproductiv să dorești să acoperi golurile și nemulțumirile cu o generică dezvoltare personală, pe care să încerci să ți-o definești cu ajutorul altora. Crescutu’ se întâmplă experimentând, iar repetiția este mama... tuturor posibilităților.

Deci ce să faci ca să nu mai simți nevoia acută și cronică și disperată de “o relație cu o fată”? Să le inviți la cafea. Pe rând.

Jayanti, on 07 noiembrie 2017 - 02:05, said:

Este cea mai buna sumarizare la ceea ce aveam in minte.

Jayanti, on 07 noiembrie 2017 - 02:05, said:

Aici nu prea sunt de acord, cu acel cerc social si cu familia nu ai o legatura intima. Ti se pare gresit ca cineva sa afirme ca nu simte neaparat nevoi puternice sexuale (poate le simte, dar nu asa de tare) dar i s-a urat de tot cu singuratatea?

41ex, on 07 noiembrie 2017 - 01:39, said:

Eu aș da vina pe mamele voastre că nu v-au îmbrățișat și nu v-au spus că vă iubesc, atunci când trebuia.

mihai96alex, on 07 noiembrie 2017 - 02:18, said:

Când ți se urăște cu singurătatea cauți în primul rând un contact social. Niște relații de prietenie, care îți ridică moralul, te fac să te simți implicat în grup, chiar apreciat. Nu văd de ce ar trebui să fie o relație romantică la mijloc.

Din ce a scris dannyetlv aici, eu deduc că o amică i-ar fi suficientă, să iasă în oraș împreună, să se confeseze unul altuia, să bea un ceai, să meargă la cumpărături, să se îmbrățișeze când își spun la revedere și să doarmă separat

dannyetlv, on 06 noiembrie 2017 - 21:50, said:

Dacă e însă vorba într-adevăr de ceva deeeeeeeep și amica imaginată și simulată e girlfriend, atunci ce i-aș sugera e să înceapă chiar și cu pași mici, dar să înceapă. Mă refer la relații cu tipe. Nu va da de la început peste cea mai potrivită fată/femeie, ba chiar e posibil să descopere că nu vrea să se lase îmbrățișat de vreuna sau alta după ce ajunge să le cunoască în spatele ușilor închise. Poate va afla, la fel ca drăguțul coleg de cameră, că multe fete se folosesc doar la nivel sexual de el (și ce va mai suferi ), poate nu va fi el în stare să le ofere suficientă afecțiune, poate una, poate alta. Poate e bine să dea peste cele nepotrivite mai întâi etc.

dannyetlv, on 06 noiembrie 2017 - 21:50, said:

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/7pxDT6XQxmg?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

41ex, on 07 noiembrie 2017 - 01:39, said:

Și cum sugerezi să abordez?
M-am uitat la câteva clipuri de pe canalul ăsta https://www.youtube....mbajulSeductiei dar am renunțat apoi fiindcă nu vedeam nimic practic. Ei spun că poți aborda pe stradă. Le-am zis și colegilor de cameră și mi-au răspuns că se sperie orice fată dacă fac asta. Deci unde și cum atunci?

mai bine te duci la psiholog, nevoia asta de afectiune are o sursa, in copilaria ta, in mediul in care ai crescut. exista pericolul sa incerci sa substitui afectiunea sau sa incerci sa umpli golul cu diverse alte chestii care dau dependenta - alcool, droguri, tulburari din sfera obsesiv-compulsiva.

lasa despicatul firului in paispe, autoanaliza si inteligenta emotionala deoparte pentru moment, tu in aceasta perioada a vietii esti mai degraba un baietel speriat, departe de casa, de familie, de cuibul parintesc, te simti singur si al nimanui.
aici trebuie sa lucrezi, la motivul pentru care simti aceasta nevoie exagerata de afectiune, de confirmare si consolare din partea altei persoane de sex feminin.
daca vrei, povesteste-ne in ce fel de familie ai crescut, ce gen de om este mama ta, cum te-a crescut ? este mama ta un model pentru tine sau, dimpotriva, ai face orice sa nu ajungi sa-i semeni in caracter si comportament ? dar tatal tau - cum este, ai o relatie apropiata cu el, va intelegeti bine ?
strict la subiect, daca esti asa cum intuiesc, ai avea nevoie de o fatuca pe acelasi calapod cu al tau - cumintica, naiva, visatoare, care sa nu puna pret pe partea materiala si nici sa schimbe baietii ca pe sosete. o astfel de fata gasesti poate pe la vreo biblioteca, pe la vreo organizatie din asta non-profit / de voluntariat, care ajuta persoane nevoiase/copii cu probleme, sau intr-o comunitate in care se pune pret pe educatia religioasa. dar aici trebuie sa stii din start daca vrei sa te bagi in asa ceva, la chestiunile religioase e cu dus si intors.
cu alte cuvinte nu cauti unde trebuie, pentru a-ti gasi jumatatea.
vezi ca tot plangandu-ti atata de mila, vei ajunge sa dai de-a binelea intr-o depresie din care nu te mai scoate decat medicatia si terapia.

dannyetlv, on 07 noiembrie 2017 - 11:17, said:

Cois, stai cuminte, nu te lua dupa ageamii aia ca ramai pe laba toata viata. Nu o sa agati nimic asa, o sa te alegi cu o mama de bataie de la altii sau citatii la politie pentru hartuire sexuala.

1) Trebuie sa arati bine fizic si sa fii ingrijit, pentru ca impactul vizual conteaza cel mai mult prima data indiferent de situatie. De exemplu, daca esti gras sau cu parul nespalat sau unghiile jegoase sau dintii cariati, toate au o repulsie.

2) Apoi, trebuie sa ai bani sa intretii o relatie, pentru ca nu sta niciuna cu un muritor de foame indiferent cat de bine arata si destept ar fi. Ce dracu sa faca cu tine rupt in cur, sa te intretina?

3) Apoi, intr-o masura muuult mai mica, sa fii inteligent (aici depinde unde tintesti, una isteata nu sta cu un prostanac decat daca are bani, alea mai prostute nu au o problema cu chestia asta).

Iti propun sa te duci la curve pana vei evolua sau vei cobora standardul sa poti gasi una care sa stea cu unul ca tine.

Edited by laffin, 07 November 2017 - 11:46.

corinadaniela, on 07 noiembrie 2017 - 11:36, said:

Tata a murit când aveam eu 9 ani, apoi am avut cam după un an tată vitreg. Majoritatea timpului am petrecut-o acasă, cu mama, când eram în generală, chiar până la liceu (când veneam acasă de la liceu, săptămânal, fiindcă stăteam la oraș pe timpul școlii, aveam garsonieră) petreceam timpul cu mama, nu aveam cam unde ieși. Doar prin liceu prin clasa a XIa am întâlnit în oraș un amic cu care îmi mai petreceam timpul. Mi-au oferit părinții parte financiară, adică nu duceam lipsă de mâncare și când aveam bani îmi mai cumpăram una alta. Nu am lucrat niciodată până acum adică să fi avut serviciu.
Familia am simțit-o mereu departe, mai ales de prin generală, de când au început gândurile și stările sinucigașe: eram neadaptat la viață, nu reușeam nicicum să-mi exprim gândurile sau emoțiile și țin minte foarte bine că îmi doream enorm, chiar până să am 10 ani, să existe o fată sau o femeie căreia să mă pot confesa sincer, să-i spun de suicid, de cât sufăr. M-am chinuit de foarte mult ori să-mi pun concret pe hârtie sau digital motivele pentru care vroiam să mă sinucid dar de multe ori am eșuat. Cele susmenționate sunt, mai exact. Și am observat că mi-era groază să vorbesc de suicid, începea să-mi bată puternic inima, să-mi tremure vocea și corpul, chiar să respir greu când vorbeam despre asta.
Mamei i-am spus de suicid abia de câțiva ani, când în final a fost în stare să asculte ce aveam de zis, m-a luat cu 'Mi-aș da viața pentru copii mei'. Apoi după ce i-am mai repetat de suicid, îmi spunea că nu sunt normal la cap, să merg pe calea religiei. Deci îmi doream enorm o persoană de sex feminim, cu voce caldă, plăcută, să mă asculte, să mă detensionez emoțional, să o îmbrățișez cu drag. Dar mama nu se încadra aici. Eram sătul peste cap de ea, fiindcă toată ziua îi auzeam vocea, vorbea mult pentru mine și când eram eu prezent. Știu bine că mi-am zis deseori că nu vreau să-i zic mamei de suicid fiindcă nu vroiam să-i aud reacția (mai ales când plânge sunt scârbit de ea, sincer scârbit). Frate-meu, soră-mea nu au fost cam niciodată acele persoane cărora să le zic absolut totul. De multe ori am zis că nici acei amici pe care-i aveam nu mă cunosc pe mine, fiindcă doar după ce m-aș fi confesat despre suicid cuiva acea persoană m-ar fi înțeles.
Ai spus despre religie. Am fost trimis de n ori la religie, la Dumnezeu, că cică doar el m-ar fi ajutat cu acele gânduri. Mă învârteam în cerc - suicid - Dumnezeu - află dacă religia e adevărată și Dumnezeu chiar există - suicid. Consider religia o porcărie, am fost creștin ortodox, mai sunt doar pe foaie. Această religie e doar una din teism, căci din teism fac parte toate. Am trecut la ateism apoi de curând sunt adept al deismului. E MULT mai ok deismul decât cele 2 tabere. Cum am zis cea mai mare problemă a mea, pe lângă sucidul era religia și mă bucur foarte mult că știu acum despre religie mai mult decât știam când eram în generală, spre exemplu. Și legat de religie ce pot face cel mai mult e să-mi măresc toleranța la frustrare față de religie.
Am început de când aveam 18 ani să scriu în jurnal, mai întâi pe foaie, apoi digital. Am observat că atunci când mă confesam complet în jurnal mă simțeam cel mai ok, eram fericit. Problema era când detestam să scriu însă am început să accept că îmi face mult bine să scriu în jurnal, chiar de-mi era la început dificil, și am continuat. Am început de prin liceu să scriu la poezii, să mă descarc. Am ajuns la 440 de poezii, le-am încărcat pe blogul meu, unde acesta mi-e singurul articol, celălalte mi le-am șters. Încă mai scriu versuri, cu rime, când am inspirație, precum și concluzii despre viață. Nu e zi să nu trag o concluzie sau să scriu ceva în jurnal. În copilărie eram obsedat de jocuri acum am început să le urăsc, nu mai simt nevoia (poate odată la câteva luni). Am făcut vara trecută o lună de psihoterapie pe net, am priceput ce-s cu gândurile iraționale și raționale, m-a ajutat destul de mult, măcar acum pot să mă exprim mult mai bine, însă nu m-a ajutat definitiv.
Nu prea știu ce aș putea să vă mai scriu despre mine însă acum, față de trecut, sunt dispus să accept orice ajutor. De-aceea scriu des fără reținere pe softpedia, cumva ca să echivalez acele perioade din copilărie când refuzam sau nu ceream ajutorul de la ceilallți.

ok, este clar ca ai mare nevoie de un psiholog si terapie cu acesta, fata in fata. pentru ca ai adunat multe in suflet si in minte, trebuie sa le poti si exprima, diseca, intelege, accepta, ierta.
e o forma de terapie si confesiunea in scris, insa te invarti in cerc, ai nevoie de cineva profesionist, obiectiv, neimplicat emotional, care sa te ajute sa accepti niste adevaruri si realitati, sa treci peste anumite etape. pentru ca deocamdata te macini in propriile ganduri si simtiri, te vor devora pe dinauntru, incetul cu incetul.
un prim pas ar fi sa accepti ca ai o problema, ca ai nevoie de ajutorul unui psiholog real.
apoi, sa accepti sa-ti deschizi sufletul in fata unui strain, sa accepti sfaturile acestuia, sa incepi cumva sa te "vezi" din exterior, sa intelegi de unde iti vin toate gandurile si angoasele acestea.
mama ta a gresit enorm (sau poate nici nu s-a gandit, nu si-a dat seama ca ai avea nevoie), ma refer la faptul ca nu te-a dus la consiliere psihologica dupa moartea tatalui tau, si pentru ca a adus in viata ta un tata vitreg relativ rapid dupa ce ti-ai pierdut tatal si ti s-a rasturnat tot universul.

corinadaniela, on 07 noiembrie 2017 - 12:29, said:

Nu cred că moartea tatălui a fost chestia ce m-a răsturnat. Chiar nu cred că a fost.
Mi-ai zis de psiholog. Am făcut acel program, cu ședințe pe skype cu un psihoterapeut. Prima lună a fost de înțelegere a modalităților de a gândi. A doua lună ar fi cu abc comportamental, cu schimbarea comportamentelor iar a 3a, din ce am înțeles, ar fi cu auto-descoperirea, ceva de genul. Mi s-a recomandat de la acel psihoterapeut să merg la psihiatru (pentru problemele: dificultăți de concentrare când cineva vorbește sau îmi explică, ceva. De exemplu mereu am dificultăți când mă uit la un film sau clip video, chiar și subtitrat. Intru într-un dialog intern și apoi am nevoie să dau înapoi la o scenă 'Stai, ce, ce-a zis?'). Am crezut că am adhd, am mers la consult la psihiatru (am mai fost acum 2 ani internat dar nu am mai mers apoi la control), mi-a dat olanzapină - zalasta, iau acum jumate pe zi (de la una întreagă adorm direct după juma de oră după ce am luat-o), mi-a zis să continui acest tratament până prin ianuarie, și pot să mai revin lunar pentru un control. L-am întrebat, față-n față, pe psihiatru, acum vreo 2-3 săptămâni, ce am exact și mi-a spus că n-am adhd, că atunci n-aș fi putut termina o facultate (am făcut Info, acum sunt la master), că n-am nici tulburare borderline (că aș fi avut tăieturi pe corp), deși el în diagnosticul de acum 3 ani mi-a pus 'tulburare de personalitate de tip emoțional-instabil' însă mi-a spus apoi că a pus doar să fie pus. Deci faza cu concentrarea mă distrugea pe mine plus faza cu lipsa de afecțiune.
Ok, deci îmi recomandați un psiholog. Acum următoarea mea întrebare este să continui a doua lună de psihoterapie online (350 e lună fără ședință și 689 cu toate 4, 400 e doar cu o ședință pe lună), dat fiind că am început online, sau să cer psihiatrului bilet de trimitere către psiholog (am înțeles de la medicul de familie că doar el îmi poate da). Dvs ce îmi sugerați?
Acesta e siteul http://www.gandestesanatos.ro/

laffin, on 07 noiembrie 2017 - 11:42, said:

Tind să-ți dau dreptate legat de abordatul pe stradă. Însă atunci de ce tipul are astfel de clipuri, de ce recomandă asta? Îmi poți oare explica?

Edited by dannyetlv, 07 November 2017 - 12:48.