Soarta celor uitați: Wolfskinder, copiii-lup

,,
Soarta celor uitați: Wolfskinder, copiii-lup


Și astăzi se știe încă mult prea puțin despre copiii orfani din Prusia Orientală. Datorită modului în care au fost nevoiți să supraviețuiască la finele războiului, în păduri, au fost numiți Wolfskinder, copiii-lup.
Au avut de îndurat grozăviile războiului, frigul și foamea. Și-au pierdut părinții, familia, limba și identitatea. Așa-numiții copii-lup sunt o categorie uitată printre victimele celui de-al Doilea Război Mondial.
Erau desculți și aveau păduchi. Trebuie să fi fost prin aprilie 1946 - așa exact, însă, Erika Smetonus nu-și mai amintește după atâția ani. Mama ei n-a supraviețuit războiului, iar tatăl fusese dat dispărut. Când la finele conflagrației mondiale germanii au fugit spre vest iar mai apoi au fost alungați cu zecile de mii din ținuturile Prusiei Orientale, micuța Erika s-a trezit singură. Avea 11 ani și era disperată căci în timpul înaintării Armatei Roșii își pierduse și fratele mai mic. Împreună cu un băiețel mai mare, care ori de câte ori găsea ceva de mâncare fugea ca să nu împartă alimentele cu ea, a ajuns până în Lituania, unde o familie i-a oferit adăpost. Pe băiat nu l-au oprit căci ar fi fost prea mult pentru părinții adoptivi. Erika a rămas acolo pentru următoarele decenii.

Lituania și "vokietukai"

Numărul copiilor-lup nu poate fi decât estimat. Se bănuiește că în jur de 25.000 de copii au încercat să supraviețuiască prin pădurile și regiunile mlăștinoase ale Prusiei Răsăritene și Lituaniei. Rușilor le era strict interzis să ofere adăpost "copiilor de fasciști". Pribegilor orfani li s-a spus să meargă în Lituania. Acolo vor găsi de mâncare. Cei mai norocoși dintre "vokietukai" ("micii germani"), primeau, din milă, câte o supă sau ceva de mâncare de la sătenii pe care-i întâlneau în drum. Iar dacă aveau ghinion se trezeau cu câte un câine fioros după ei, stârnit de locuitorii mai fără milă.
Soarta s-a arătat mai generoasă cu cei mai mici dintre orfani, care au găsit mai lesne adăpost în familii decât cei cu vârste mai mari. Altfel micuții erau nevoiți să doarmă prin păduri sub cerul liber. Dar chiar și cei care erau primiți într-o nouă familie adoptivă nu puteau fi niciodată siguri că vor rămâne definitiv acolo.
Marianne Beutler avea pe atunci zece ani și a fost primită pe timpul iernii într-o familie de țărani lituanieni ca să aibă grijă de copii. După un an, însă, țăranii au alungat-o.

Au pierdut tot: nume, limbă, identitate  

Marianne a învățat lituaniana - să vorbească germană îi era interzis. Ar fi periclitat și viața familiilor care ofereau adăpost copiilor-lup. Extrem de periculos putea fi și numele german. Așa că din Marianne fetița a ajuns să se numească Nijole. Chiar și fotografiile de familie, scrisorile, adresele rudelor, puținul pe care îl aveau la ei pribegii le era luat și distrus de "noii părinți". O pierdere completă a identității. Acesta era prețul supraviețuirii.
Deși viața "micilor germani" din Lituania nu a fost deloc ușoară, tot au avut o soartă mai bună decât copiii cu o constituție mai slabă, care n-au reușit să ajungă așa de departe. Aceștia ajungeau în căminele administrației militare sovietice. În toamna anului 1947 numărul lor se ridica la aproximativ 4.700. Cam jumătate dintre acești copii au fost trimiși în zona de ocupație sovietică a Germaniei - viitoarea RDG - în vagoane de vite, care n-aveau nici paie pe jos. Copiii cu vârste între doi și 16 ani au ajuns după patru zile de drum în astfel de condiții mai mult morți decât vii la destinație. Orfanii au fost fie trimiși în cămine, fie au fost adoptați de activiști comuniști.

Eșecul politicii

Mult timp responsabilii politici nu s-au sinchisit de așa-numiții copii-lup. Abia în vara anului 2016, Parlamentul german a decis despăgubirea germanilor care au fost supuși la muncă forțată la finele celui de-al Doilea Război Mondial. Dar de copiii-lup iar n-a fost vorba.
Când, în 1990, Lituania și-a cucerit independența, copiii-lup, între timp adulți, au dobândit cetățenia lituaniană. Tocmai din acest motiv autoritățile germane le-au refuzat orfanilor din Prusia Orientală cetățenia germană, cu argumentul că în momentul în care și-au părăsit ținutul, au renunțat implicit și la cetățenia germană. Cei care au vrut totuși să dețină un pașaport german, au fost nevoiți să se supună unui îndelung și complicat proces de obținere a cetățeniei.
Orfanilor de război li s-a refuzat și pensia germană. Lituania le plătește, în schimb, o pensie copiilor-lup, chiar dacă una mică.

Rudi Herzmann se întoarce în Lituania

Erika Smetonus nu l-a mai revăzut pe băiatul cu care a reușit să ajungă, în 1946, în Lituania. După 40 de ani, însă, și-a regăsit fratele despre care credea că ar fi dispărut și chiar și tatăl. Acesta e unul din cazurile în care căutarea rudelor pierdute a avut succes. Dar nu s-a întâmplat de fiecare dată așa. Și dorul de "casă", mai precis de țara de origine a rămas pentru mulți neîmplinit.
Visul lui Rudi Herzmann de a trăi din nou în Germania avea să devină coșmar. Când în sfârșit, după ani și ani, a ajuns în țara a cărei limbă o vorbea când era mic, și-a dat seama că nu se simte deloc "acasă", mai degrabă străin. A făcut eforturi să se acomodeze, dar după 13 ani s-a decis să se întoarcă acolo unde l-au purtat pașii pribegiei: în Lituania.''
http://www.dw.com/ro...acebook-sharing
Un subiect trist din istoria poporului german avand ca personaje principale oameni total nevinovati, inocenti.Incepand cu anul 1945, au existat nenumarate drame avand ca protagonisti in special civili germani nativi, total nevinovati, care insa din pacate, din motive propagandistice, subiective,  pana acum nu au fost mediatizate, dupa cum nu au fost mediatizate, dramele si umilintele prin care a trecut comunitatea germana in perioada 1918-1939, in Polonia si Cehia,care locuia in teritorii locuite majoritar de ei, cedate fortat celor doua tari, la insistentele Frantei si Marii Britanii care doreau o Germanie cat mai slaba, si care din punct de vedere istoric nu au apartinut celor doua tari.Corect este ca adevarul sa iasa la iveala si sa fie prezentat asa cum este el.

Edited by max_01, 03 November 2017 - 10:06.

Ca intotdeauna,dramele unui razboi nu se petrec pe campul de lupta ci in randul civililor.Pe campul de lupta este ceva normal sa se intample grozavii.
Pe timp de razboi,civilii sunt considerati colaterali,dispensabili si sunt tratati ca atare.

Edited by adisz, 03 November 2017 - 09:46.

Numai astea ? Sunt enorm de multe sechele ale celui de-al doilea razboi mondial. Cred ca cele mai multe au fost facute din exces de zel a unor subordonati de-a lui Hitler care aveau ei fel si fel de idei.
Si bineinteles si de partea Rusiei de asemenea de exemplu marea infometare a ucrainienilor, gulagurile si multe altele.
Ca sa nu mai spunem de abuzurile soldatilor in randul civililor cand ocupau un teritoriu...
Si da, cum a spus si colegul mai sus, civilii au avut cel mai mult de suferit pentru ca au fost cei mai vulnerabili.

Edited by tehnics, 03 November 2017 - 10:34.

La noi le zice puradei. Ii intalnesti si in ziua de astazi, numai ca la ciordeles prin oras.

Povestea de mai sus e plina de lacrimogen si drama, uite cam asa arata un Wolfskinder din ala:
[ https://ffduseh.files.wordpress.com/2014/10/wolfskinder_011.png - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ https://www.srf.ch/var/storage/images/auftritte/kultur/bilder/node_1190190/9201302-2-ger-DE/bild_span12.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Edited by laffin, 03 November 2017 - 10:59.

In Europa Centrala si de Est existau comunitati de milioane de etnici germani, care dupa razboi au disparut aproape complet, prin ucidere, deportare in Rusia sau in Baragan, expulzare...
Istoria acestor atrocitati a fost deliberat ascunsa de statele pe teritoriul carora s-au petrecut grozaviile...

 Wotan, on 03 noiembrie 2017 - 10:55, said:

Din pacate, asa este.

 Wotan, on 03 noiembrie 2017 - 10:55, said:

Si mai ales disparitia celor aproximativ 1.000.000 de prizonieri de razboi germani aflati in custodia americanilor.

Asta e... Invingatorii scriu istoria...
Singura consolare e ca din cele 50 milioane de morti din razboi, peste jumate sunt rusnaci. In zilele noastre, urmasii lor potentiali ar fi insemnat 50-100 milioane de rusnaci in plus... Chiar asumandu-si distrugerea totala, germanii au salvat Patria Europa...

Edited by Wotan, 04 November 2017 - 03:16.

 Wotan, on 04 noiembrie 2017 - 03:10, said:

Pacat ca azi au uitat cu totii si au o ura de toata groaza pe ei...

 Wotan, on 04 noiembrie 2017 - 03:10, said:

Privit de aproape asa pare. Daca te uiti cu atentie vei observa ca s-au macelarit reciproc doua popoare inrudite.
Istoria uita sa mentioneze legaturile dintre cele doua neamuri si ne face sa credem ca sunt diferite.

In realitate avem oameni genetic inruditi, cu limbi inrudite, care au fost pusi sa se bata. Cand doi se bat altcineva castiga...

Rusnacii aia pe jumatate mongoli nu ne sunt prea inruditi genetic. Dimpotriva, intre central-europeni si est-europenii aia corciti a fost intotdeauna dusmanie...
Doua fetze de juma de mongoli, Putin si amanta.
[ https://cdn.images.dailystar.co.uk/dynamic/1/photos/596000/620x/56e33f5f9bdf7_GettyImages474390558.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ https://cdn.images.dailystar.co.uk/dynamic/1/photos/789000/620x/57ed811831f72_DS_CURVE_LEFT_.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Edited by Wotan, 17 March 2018 - 02:13.