Apartinatorii pacientilor internati intr-o sectie de terapie intensiva

Sunt asistenta medicala si lucrez intr-o sectie de terapie intensiva -mai precis, ATI neurochirurgie.
  Cazuri grave (traumatisme, tumori, avc-uri hemoragice)...95% din pacienti mor.Si nu mor oricum.
Ci transformandu-se in fiecare zi putin cate putin, devenind de nerecunoscut pentru cei dragi.
Adica pentru apartinatori.Ca despre ei as vrea sa vorbim. Nu mai stiu cum sa ma port cu ei ca sa fie bine. Deci...daca ati avea pe cineva internat intr-o asemenea sectie ce asteptari aveti legate de cei care lucreaza acolo? Cum ar trebui sa se poarte?
Ce ar trebui sa faca si ce nu?Sunt multe de povestit.Nu doresc sa plictisesc.   
Poate ar trebui sa adaug ca pacientii pot sa fie vizitati doar 1 ora/zi.(ceea ce probabil,
pe langa diagnosticul grav contribuie la cresterea anxietatii apartinatorilor).Multumesc celor care raspund.

Edited by Barboso, 10 July 2017 - 21:23.
Nu-i nevoie de font de 18.

Eu am fost vizitat, dar in cardio, nu neuro.

N-am sa uit niciodata pe fatuca aceea draguta care m-a ajutat sa  ma ridic, mi-a umezit buzele si alte alea specifice...asta versus ceilalti de acolo. Vorba ei buna parca mi-a inchis ranile mai repede. Pacatul meu, nu-i mai stiu numele... am vrut sa-i dau ceva, destul de consistent, si m-a refuzat. Mai copile, ia, te rog eu frumos. Nimic.

Cunoscutii se inecau la telefon cind imi auzeau vocea. Am avut zile.

Ce e nevoie? O vorba buna. Face atit de mult si costa atit de putin.

Da, stiu, ai si tu probleme acasa, si greutati, si banii nu-ti ajung, si unii pacienti si apartinatori sint naspeti... tu stii.

Timi. Unguroaica.
  Strigau dupa ea colegii. ""Timi, mergi in stinga. Timi mergi in dreapta. Mergi sus. Mergi jos. Adu aia. Du ailalta""
  Ea schimba pansamentul unuia si se cam grabea sa faca ce ziceau aia... deodata s-a uitat la noi..la pacientul respectiv..."Noo, bade, sezi blind. Nu ma iau dupa nebunii aia. No, stau aici pina termin. No, biine?"

Edited by viotl, 10 July 2017 - 20:46.

Nu prea poți face multe.

Durerea nu prea le-o poți alina.

Într-un fel s-ar putea spune că vor trece prin alea 5 faze,ultima fiind acceptarea.

Puteți(tu și colegele) doar să faceți tot ce depinde de voi și stă în puterea voastră pentru pacient.Chiar dacă este insuficient.

Vei fi tu mai liniștită.

Despre ce spital este vorba?

Meriti respect doar pentru că iti pui problema aceasta,bravo tie.poti fi doar om si e de ajuns.pur si simplu în orele de program să iti faci treaba pentru care esti plătită .e de ajuns.

adriela, on 10 iulie 2017 - 20:32, said:

Stii cum e, in cazul tau ar trebui sa primeze pacientul, nu anxietatea apartinatorilor. Totusi te inteleg, stiu ca e greu. Chestia este ca ora aia pe zi e pusa cu un motiv. Pacientul e pe primul loc, iar vizitele banuiesc ca nu-i fac bine in majoritatea cazurilor, la terapie intensiva.
Poate ar trebui sa explici apartinatorilor de exemplu, ca daca tin la binele pacientului, vizita trebuie sa fie cat mai scurta. Sau chiar deloc. Pentru ca probabil ca asa si este. Ora aia pe zi e pusa poate mai mult pentru alinarea apartinatorului, dar nu spre binele pacientului.

Stiu ca au inceput sa apara si in Romania un soi de cursuri de pregatire a medicilor in relatia cu pacientul. Probabil ca acele cursuri l-ar ajuta pe medic si in discutiile cu apartinatorii. Totusi, ca asistenta, cred ca tine mai mult de natura umana. Fiecare cum stie mai bine sa aline durerea apartinatorului.

Adevarul este ca in spitalul ideal (parerea mea), medicul ar trebui sa se ocupe de discutiile cu apartinatorii, iar asistentele sa-si faca treaba (si asa grea) pe care o au de facut, pacientul primând.

Dar inteleg, medicul nu e tot timpul acolo, uneori are un par in cur, el traieste cateodata in sferele lui inalte, deasupra prostimii, medici sunt putini, etc.

Am specificat insa: "cateodata".

Edited by Phobos, 10 July 2017 - 21:52.

adriela, on 10 iulie 2017 - 20:32, said:

Din păcate, mai toți am trecut prin asta. Îl contrazic pe colegul @Phobos

Părerea mea este că, atât pentru bolnav cât și pentru aparținători, ar fi bine ca, cel puțin in ATI, o persoană (una SINGURĂ, nu tot clanul de bulibașă) să poată fi permanent lângă pacient, pe un scaun
De ce?

În primul rând, dacă aparținătorul știe că poate să stea lângă pacient (cu anumite condiții: să nu facă gălăgie, să stea pe un scaun - nu să se plimbe prin ATI ca în parc), e mai bine. Pentru amândoi. Nu încurcă pe nimeni un aparținător (mai ales, că cel mai adesea, bolnavului îi este pusă o perfuzie la fiecare jumate de oră/ oră, i se schimbă tubul de oxigen, etc.). Și nu sunt egoist (gândindu-mă doar din postura de aparținător) - unii bolnavi chiar se simt mai bine lângă cei dragi.

Poate, ar fi bine să plece dacă trebuie începute manevrele de resuscitare. Atunci, da, poate încurca personalul medical (fiind nevoie de minim 3 inși în jurul omului). Dar majoritatea acțiunilor, în afara RCP, nu necesită ,,cale liberă”. Totuși în România,... nu aș implementa așa ceva.

Cam atât.

PS. Trebuie puțină cultură pentru a implementa un astfel de sistem. Dar nu am pretenții de la poporul nostru, cel puțin.

Edited by Rhesus, 10 July 2017 - 22:29.

Am avut de curând pe cineva din familie internat în două spitale. Cum nu am mai avut treabă cu spitalele de mulți ani am rămas șocat de două chestii. Prima, ambele spitale super curate, dotate, renovate, saloane cu paturi puține, aer condiționat, led tv. Nu îmi venea să cred ce văd.
A doua chestiune care m-a izbit la propriu. Medicii foarte amabili, ne-au explicat tot ce trebuia să știm exact cum am văzut în filmele de la TV. Însă asistentele și infirmierele s-au dovedit niște jeguri de oameni. Se purtau urât, brutal cu pacienții. Rudei mele i-au jupuit efectiv brațele cand dezlipeau leucoplastul care prindeau perfuziile. Puteai să urli de durere, nu se mișcau fără să plătești. Într-o seară am fost nevoiți să mergem să ducem ceva rudei internate. Deși orele de vizită trecuseră de mult, am trecut ca prin brânză motivând că trebuie să ducem niște bani unui pacient. Erau și alții care nu au fost lăsați să intre pentru că nu au avut inspirația să motiveze astfel. Am dat la bani asistentelor și infirmierelor de ne-au uscat.
Însă medicii jos pălăria, foarte profesioniști, nu au pus nici o clipă problema banilor, și-au făcut treaba super bine.
Ca să raspund la întrebare, cineva din familie poate fi de mare ajutor in cazuri grave cu mult mai mult decât cel mai bine pregătit cadru medical. Din păcate spitalele nu sunt pregătite să înlesnească ajutorul celor din familie, adică nu au un spațiu pentru ei, nu se face nici un instructaj, sa aibă zone de decontaminare pentru ei. Să zicem că vrei să fii un cadru medical bun, cu timpul oboseala, rutina își spun cuvântul.

Adevarul este ca multe meserii ar necesita un soi de test psihologic amanuntit inainte de angajare. Nu vreau sa spun doamne-fereste ca asistentele sunt nebune, insa pentru o astfel de meserie eu zic ca ar fi bine sa ai inclinatie, psihologic vorbind, nu sa faci o scoala si sa te angajezi doar ca sa ai o slujba, asa, ca orice vanzator la aprozar.

Sau macar rezultatul unui astfel de test, sa cântãreascã întrucâtva, la examenul de angajare. Daca nu esti foarte potrivita psihologic, macar sa fii foarte bine pregatita. Etc.

Edited by Phobos, 10 July 2017 - 22:44.

adriela, on 10 iulie 2017 - 20:32, said:

Nu ai treaba cu apartinatorii. Ca asistenta trebuei sa te porti corect medical si uman cu toti pacientii, apartinatorii discuta cu medicul daca vor informatii iar la vizita se face conform protocolului.

Edited by andreic, 11 July 2017 - 07:45.

hai sa-ti spun din intamplarile unei colege, care a avut socrul internat tot la terapie intensiva - spital de stat, cred ca facuse avc.
i s-au furat medicamentele (aduse de familie, da?), nu ii dadea nimeni o gura de apa, nu-l ajuta nimeni sa se mai intoarca de pe o parte pe alta, sa-l schimbe de pijamaua transpirata, sa-i schimbe scutecul, sa-i schimbe asternuturile ude/murdare, sa-i dea sa manance, samd.
toate acestea le-a facut colega mea, cat a putut, ba chiar a mai ajutat si alti pacienti din acel salon, pentru ca apartinatorii lor nu erau in acel moment in salon. pentru restul treburilor a motivat banesc asistentele, care fara bani nici nu se uitau la bolnavii din saloane, daramite sa-i mai schimbe/spele/ajute.
cred ca cel mai simplu ar fi sa incerci sa te pui in locul unui pacient si/sau al apartinatorilor acestuia, sa incerci sa-ti dai seama de ce ai avea nevoie, ca pacient sau apartinator, ca sa depasesti cu bine perioada de spitalizare.
daca pentru tine spitalul e locul tau de munca, cu bune si cu rele, cu care te-ai obisnuit, pentru restul - pacienti si rude - este un loc ingrozitor, inspaimantator, care miroase urat si este plin de microbi, locul in care poti muri sau de unde poti iesi cu inca 7 boli in plus, locul in care nu are nimeni grija de tine,  in care nu te poti odihni,  nu iti poti face nevoile fiziologice asa cum trebuie, nu poti sa te speli cand simti nevoia, samd.
excludem aici clinicile si spitalele particulare, modernizate, curate, cu tot confortul si cu personal care isi face meseria fara spaga.

corinadaniela, on 11 iulie 2017 - 11:00, said:

Țin să te contrazic parțial. Foarte foooarte multe clinici particulare se rezumă la condiții de ,,5 stele”, hotelier vorbind. Și punct. E inadmisibil ca, în cadrul unei clinicii private de chirurgie să nu ai oxigen! Mai mult, în cazul agravării stării de sănătate să trebuiască să ajungi tot la stat, pentru că, tot acolo, găsești oxigen, defibrilator și altele.

Eu unul m-am lămurit și cu astea private. Nu iau șpagă, confortul e confort, dar totuși nu mergem la hotel. Aparatura medicală este strict axată pe specialitatea clinicii, așa că, vorba vine, să nu te pună careva să faci un stop respirator pe acolo.... că nema ventilator.

Și curățenia contează, dar să nu uităm și de aparatură. E inadmisibil ca 90% dintre ambulanțele Puls să nu aibă un amărât de defibrilator în mașini (probabil și alte societăți). Mă....frec eu în condițiile din clinica lor, că dacă vreau condiții de hotel mă duc la Intercontinental.

Edited by Rhesus, 11 July 2017 - 12:35.

Trist dar adevarat..

si cu toate acestea, curatenia si confortul conteaza enorm dpdv psihic atunci cand esti internat undeva. iti permite sa stai relaxat din acest punct de vedere, sa nu mai stai grija ca te poti imbolnavi in plus din cauza lipsei de igiena.

faptul ca ai un salon doar pentru tine, cu dus, cu toaleta, curate, igienizate, conteaza enorm. am suferit crancen cand am nascut, din cauza lipsei confortului si a intimitatii, la un salon de 5 paturi era o singura toaleta, destul de murdara, dus - nu se stia unde poti sa faci in acel spital, canicula, musama pe pat sub cearceaf - daca nu ma spalam cu un prosop umed, as fi mirosit ca un hoit in cele 3 zile cat am stat internata, aer conditionat ioc, santier cu zgomot de picamere de la 9 la 16 in fiecare zi (se renova o aripa a municipalului din bucuresti). asistentele si infirmierele au fost dragute si amabile, dar asta nu a putut compensa lipsurile. copilul era spalat la chiuveta din salon, aceeasi pe care o foloseau pacientele si apartinatorii, pentru igiena de dimineata (spalat pe dinti/fata), sa se spele pe maini dupa folosirea toaletei, dupa ce schimbau scutecul copilului, inainte de a manca, etc.

cand am avut fetita internata in spital din cauza unei enterocolite, spital de pediatrie de stat, mi-era scarba pana si sa respir, atat de mizerabil era totul in jurul meu. nu mai zic, plin de copilasi bolnavi, de etnie, internati cu mamele lor, care miroseau ingrozitor, faceau galagie si nu aveau nici cea mai elementara idee de igiena - una a scapat suzeta copilului pe jos, pe pardoseala lipicioasa din cauza mizeriei, a bagat-o la ea in gura s-o curete, apoi i-a indesat-o copilului in gura. copil care era internat avand deja o diaree exploziva.
mizerie peste tot, clanta usii salonului lipicioasa, la toalete nu mai zic, iti trecea cheful de orice nevoie vazand jegul de acolo si simtind mirosul. nu mai spun despre gandacii care umblau peste tot.

mi s-a parut, in acele 2 nopti/3 zile de internare, ca duc o lupta continua si nedreapta cu mizeria din jur, cu indolenta si nepasarea personalului responsabil cu curatenia, cu nesimtirea apartinatorilor, in loc sa ma focusez pe problema copilului meu.
am adus de acasa lenjerie de pat si am dezinfectat cm cu cm patutul in care a fost pusa copila mea. am dormit in fund, pe scaun, cu capul rezemat pe marginea patutului copilei. e mult spus dormit, am furat cateva clipe de somn.
am cerut externare pe proprie raspundere si tratament injectabil la domiciliu, de atata oboseala si stres aproape imi pierdusem lactatia...

Toaletele curate si cu dusuri le tineau nenorociti închise cu cheia si spuneau că alea sant ale doctorilor si asistentelor la pediatrie la br...

@Corina,scuză-mă că mă bag în seamă cu o întrebare:

Presupun că știai dinainte ce te așteaptă la stat,de ce nu te-ai dus la privat?

Viotl - multumesc de sfat , dar aici nu am cu cine vorbi.pacientii sunt sedati,intubati si ventilati mecanic.
Silesax - Multumesc
Phobos - Sigur ca primeaza pacientul si este adevarat ca medicii trebuie sa vorbeasca cu apartinatorii.Daca ar si sta acolo in timpul vizitei lucrurile ar sta altfe.(este o sectie grea, urgente multe).
Familia ma intreaba despre pacient( a facut CT, sunt modificari, i s-au mai facut alte investigatii, de ce are febra?ieri cand am fost nu avea?de ce nu e operat.ni s-a spus ca il opereaza azi? etc) eu le spun ca n-am voie sa dau informatii si trebuie sa astepte venirea medicului.si medicul vine cand are timp, cand poate si cateodata cand are...chef.
Lucrurile se intampla cam asa.Vine o urgenta noua.Prima data i se explica familiei in amanunt ce s-a intamplat.,,Fiul, fiica, tatal a fost adus de urgenta.a trebuit sa intervenim chirurgical si sa evacuam hematomul care ii apasa pe creier.Medicii care is mai de treaba le deseneaza.Le explica ce s-a intamplat ajutandu-se de creierele de plastic folosite in scop didactic.Ca vorba aia nu te operezi toata ziua pe creier.Buuun.Si dupa aceea in cel mai profesional mod cu putinta, <<ca in strainatate>> cum spunea cineva mai sus le spune...Am facut tot ce se putea.E grav.Mari sperante nu sunt.Coma gradul 4.Nu va asteptati la vesti bune in continuare.
   Unii dintre acesti pacienti raman internati de la cateva zile(mor repede) pana la aprox 1 an.Cei care stau atat de mult sunt cei care ajung precum Schumacher(cap) sau Mihai Nesu(coloana).Medicii vorbesc din ce in ce mai rar cu cei care stau mult acolo.Si daca sunt insistenti ii expediaza cu:N-am ce sa va spun nou./E la fel ca ieri./Nici o schimbare.
  Pe unii apartinatori ii vad mai des decat o vad pe maica-mea.Si simt ca ma urasc.si eu sunt una din persoanele de treaba care lucreaza acolo.si nu ma laud.empatizez cu ei si inca prea mult.as putea sa ma privatizez cu firma de pompe funebre la cate inmormantari am fost.dar oamenii astia nu inteleg ca nu pot sa le satisfac toate dorintele legate de ingrijirea pacientului asa cum vor ei.

Tu nu poti face nimic , sau mai nimic . Sistemul este defect si infect .
La noi daca ai ajuns la terapie intensiva , este deja considerat mort pt sistem . Esti izolat , tratat ca un " corp " ce poate mai traieste , de multe ori dezbracat si aruncat pe un pat , alaturi de multi altii . Totul arata fix ca o sectie a mortii . Trupuri goale , aparate , miros insuportabil , si daca nu exista aer conditionat , termenul de abator este prea frumos .
Minimul respect are cere ca fiecare sa fie in camera lui si accesul familiei sa se poata face fara " vizitarea " altora , de mor ei saracii , adica separat .
Familia sa poata privi prin geam , si cind simte nevoia sau este momentul sa poata intra .
Dar sa ceri respect la noi ...deja e prea mult .