Muntii Macinului

Mi-am dorit de 2 ani excursia asta in Muntii Macinului si acum nu vreau sa “scap” evenimentul fara a povesti despre el. Da, am facut acum 2 ani varful Tutuiatu si mi-a placut maxim ! Dar Culmea Pricopanului se spunea ca e cea mai spectaculoasa ! Ulterior am citit ca multa lume e de parerea asta! Si eu care ma credeam “unica” !

Am ales varianta putin mai “abrupta” cu urcus la plecare. Sotul si-a facut lectiile mai bine ca mine, citise ceva impresii, tiparise harta, dar eu preferam sa fiu surprinsa. Si am fost ! O biata maxima de 370 metri … dar nu era chiar asa de mica! Adica, a fost efort !

Deci, inainte de Macin (cum vii dinspre Constanta), pe drumul ce duce la puturile Suluk, e un drum cu pietris spre “Manastirea Izvorul Tamaduirii” si spre cariera de piatra de sub munte.

Cam tarziu am plecat pe traseu - dupa ce am parcat masina in curtea manastirii… se facuse deja ora 11.

Traseu banda albastra, prognostic 4-5 ore si noi (cu atatea poze facute) am facut 4 ore si 45 minute! Ideal de mers primavara sau la inceputul verii cand totul e verde si tonifiat. In munții Hercinici nu se depaseste  înălțimea de 400 m dar efortul de a urca și coborî crestele în miniatură se poate dovedi destul de serios dacă îți propui un traseu mai lung.

Pantaloni lungi, de frica capuselor si serpilor (desi nu am intalnit). Si in alti munti exista pericolul capuselor (insecte care gasesc drum spre pielea oamenilor), dar aveam mai mereu impresia ca misuna insecte pe mine, chiar daca ne-am dat cu sprayul acela special anti-capuse luat de la farmacie.

Se anunta ploaie spre seara, dar ne-am bucurat de un cer oglinda, ce ne-a permis sa zarim peisaje mirifice !

Imediat deasupra manastirii in pajistea amenajata, multa lume cu gratare, corturi si jocuri.

Fântâna de leac. Povestea spune că în urmă cu mulți ani, pe tărâmurile Măcinului trăia un cioban bătrân și bogat. Pentru a-l face fericit, Dumnezeu i-a dat la bătrânețe o fată. Nu după mult timp fetița rămase orfană întâi de tată și apoi de mamă. Ultimile cuvinte ale bătrânei către odorul ei scump au fost: „Să fii mamă cuminte și cu credință în Dumnezeu, singurul tău sprijin». După moartea mamei sale, fata urmă cu sfințenie povața. Pe stradă nu ieșea decât foarte rar. De vorbit nu stătea cu nimeni, iar copiii de seama ei o priveau cu teamă. Satul o poreclise „sfânta lui Stroe“. Într-o vară secetoasă, frigurile secerau pe capete copiii satului. Oamenii cei păcătoși începură să se gândească serios și prin posturi și rugăciuni să se roage lui Dumnezeu. Totul era fără rezultat. Unul din săteni atribui vina acestui blestem fiicei lui Stroe, care nu împlinise încă 18 ani. Toți strigară în cor: „Da, fiica lui Stroe este cauza, ea este vrăjitoarea!“ Seara, când cocoșii fac a doua strigare, trei țărani s-au strecurat în casa lui Stroe, au tăbărât asupra tinerei fete pe care au legat-o și au dus-o la marginea satului, unde au omorât-o și au îngropat-o. A doua zi dimineața, din locul unde a fost îngropată fiica lui Stroe, a țâșnit un izvor, cu apă rece și limpede, cu darul miraculos de a vindeca pe toți cei bolnavi ce se vor spăla cu apa lui. Povestea a fost scrisă de N. C. Munteanu Sculeni, în monografia „Măcinul și împrejurimile sale“.

La Izvorul Tamaduirii am facut doar poze, pregatindu-ne sufleteste pentru o zi lunga si calda. Erau multi care au inceput traseul cu noi. Putini au ajuns … spre sfarsit eram singuri. Vreo 3 baieti au mers mult mai repede… restul au ramas pe drum.

Prima parte… destul de abrupta. In fond ne aflam in strabunicii muntilor europeni si ma asteptam la … mai lejer. Citisem pe afise (e foarte corect marcat si prezentat) de diferite plante si animale din zona. Nimic nu ma prevenise de multimea de “codita soricelului” galbena.

Daca initial am plecat acoperiti, cu tricouri, sepci, ochelari, caldura soarelui ne-a convins sa ramanem … mai usor imbracati. Rezultatul? La sfarsitul zilei eram rosii ca racii !

Formatiuni pietroase granitice erau la fiecare pas. Roci vechi, rotunjite si acoperite de muschi. Si gusteri… alunecau printre pasi.

La un moment dat, se desparte traseul Culmea Pricopanului (linie albastra) de traseul Valea Jijilei (cruce albastra).

Primul varf: Caramalau 277 metri

Primul animalut simpatic: o broscuta testoasa, puiut, care era adorabila ! Nu am luat-o in mana de frica capuselor…

Am intrat in saua dintre varful Caramalau si varful Piatra Raioasa. Biciclistii aveau traseul sperat, special pentru ei.
Ne-am incurcat putin, aproape de varful Piatra Raioasa (346 metri). Am pierdut marcajul si am inceput coborarea directa. Era foarte complicat sa sari printre pietre, printre copaci (macesi intepaciosi) si cand aveam de sarit de pe o piatra uriasa (cam 1.2 metri) am hotarat sa revenim pe traseu si sa mergem pe un drum mai putin … alpinistic si mai normal. Dar varful Piatra Raioasa… isi merita numele ciudat.
Trecand de varf, am ajuns la vestitul popas, cu mese si banci. Ne-am odihni inainte de a urca pe Sulukul Mic (pe care initial noi l-am crezut Sulukul Mare)

Pietre … peisaje minunate… totul asa cum visam. Era si putina febra musculara… la pachet cu visele.  Si cam putina apa am avut cu noi!

Ne-am intalnit cu un ranger (distratia se plateste… 6 lei de persoana/zi) care s-a dovedit a fi foarte amabil si dragut. Ne-a povestit de filmele care se turnasera in zona, (“Drumul oaselor” e unul dintre ele) - omul era toba de proiecte europene, de ghiduri si de biodiversitate. Era insotit ce cei trei caini de munte (personali).

Ne-am intalnit si cu un grup de francezi, mai in varsta si cu niste aparate foto… absolut mortale. Buna ziua ! Buna ziua!

Ultima parte, iar am luat-o putin aiurea. Stiam ca trebuie sa trecem prin padure pentru a ajunge in vale, dar am pierdut marcajul. Ne-am intors si am luat-o prin padure… de doua ori… o data dus (nu pe poteca) si a doua oara intors (pe marcaj). Acum era alta zona… padure, dude (am mancat primele dude de anul acesta), fragi (doar frunze din pacate), soc. M-au impresionat niste gandaci negri uriasi si foarte sonori, care erau in zona de padure. Cica erau greieri borțosi -  si femela avea o teapa suplimentara!  

Am mers multa vreme pe langa un izvor care crestea din ce in ce. De aici am dedus ca daca ploua, ar fi un traseu putin mai complicat.

Ultima parte, pe sub munte si pe langa cariera de piatra (aflata intr-o duduitoare activitate si cam prafoasa zona) a fost foarte plictisitoare, mai ales pentru niste persone obosite. Amanunt simpatic: ne-am reintalnit cu clujenii din varf de munte, care erau insotiti de o catelusa canish - Bela. Acum … Bela era terminata de oboseala si carata in carca ! Ce bine de ea !!!

Cam stearpa zona, iar muntele ala e de fapt un deal

Nu conteaza asta! cel mai important: cum s-au simtit!

Pozele ca pozele dar senzatia din natura cu aeru curat, miros de iarba, flori, mai o berica...e mult mai ok decat sa iti bazaie claxoanele in urechi si sa inhalezi fum de 1,9TDI intre blocurile gri.

ar merge o tura mtb pe acolo...

vata_pa_batz, on 06 iunie 2017 - 13:48, said:

Interesant este faptul ca Muntii Macinului sunt asa de zeci de milioane de ani.
La materia numita geografie (nu stiu cum se numeste in zilele de azi) ne-au invatat si ne-au specificat ca de fapt Muntii Macinului sunt mai degraba dealurile Macinului,o zona stearpa cu vegetatie si fauna specifica zonei.
Muntii au devenit dealuri datorita procesului de erodare si vechimii muntilor.

Mie imi plac orice inaltimi stancoase.
Despre orogeneza hercinica:
https://en.wikipedia...ariscan_orogeny
Muntisorii astia au rude din Texas pana-n Manciuria si Koreea, trecand prin Maroc, Polonia, Rusia...

Edited by grrrrr, 06 June 2017 - 14:32.

sirgoofy, on 06 iunie 2017 - 13:59, said:

Poate chiar o cursa :
https://www.freeride...untain-fun-2017

vata_pa_batz, on 06 iunie 2017 - 13:27, said:

sa vezi ce sterp e grand canyon, naspa rau acolo, chiar n-ai ce face...

vata_pa_batz, on 06 iunie 2017 - 15:02, said:

nu, tu ai gasit sa cometezi cum ca zona e naspa fiindca e stearpa... ok, iti plac muntii cu paduri, dar asta nu inseamna ca e naspa o zona stancoasa, cu o vegetatie la fel de interesanta ca oricare.

Nefertiti_02, on 06 iunie 2017 - 13:17, said:

Pe soare musai imbracati complet ca musulmanii. Recent am facut si eu o creasta pe soare. Am facut-o  in tricou cu maneca lunga si pe cap am avut o sapca cu o carpa de tifon. N-am avut nici o problema. Tricoul musai din ala anti transpiratie.  Ori mergi cu tona de crema de soare dupa tine.

Cat despre febra musculara, aia ar fi trebuit sa vina a treia zi. Data viitoare incepeti incet, incet pana se incalzesc muschii. Cred ca ati avut febra la gambe. Si trebuie baut multa apa

Edited by Bursul, 06 June 2017 - 15:13.

Pun si eu ceva poze din muntii Macinului.
In ordine cronologica :

- langa vf Cartalu

 _DSC0008_20170501_131838.JPG   752.46K   17 downloads
 _DSC0043_20170501_134535.JPG   422.22K   17 downloads
 _DSC0108_20170501_160217.JPG   485.85K   14 downloads

- langa Tutuiatul, Ghiunaltu

 _DSC0005_20170603_130048.JPG   391.27K   17 downloads
 _DSC0057_20170603_152044.JPG   441.1K   20 downloads

- lacul Iacobdeal
 _DSC0071_20170603_174830.JPG   475.98K   23 downloads

Apropo de senzatia de deal cum spunea cineva mai inanine.
Nu prea e deal, ca am obosit aproape la fel ca la un traseu veritabil de munte. Evident ca altitudinea e alta. Dar oricand m-as intoarce cu placere.

vata_pa_batz, on 06 iunie 2017 - 13:27, said:

Tocmai ăsta e schepsisu', că golul alpin e la altitudine mult mai mică în munţii Măcinului. Mare avantaj !
La munte golul alpin e frumos, nu zona de pădure, adică acolo unde ai panorame deosebite, cu creste, cu pajişti presărate cu stânci sau cu flori etc. Pădurea obturează vederea, deci adio panorame. Pădurea oferă alte avantaje, e frumoasă şi ea, dar dacă vrei să mergi la pădure nu trebuie să te duci pe munte, muntele e frumos datorită golului alpin.
De fapt, în Măcin există multă pădure, dar pozele sunt cu golul alpin, nu cu pădurea, un argument în plus la cele explicate mai sus.
Dacă ar fi pus poze cu pădurea, atunci ar fi fost banale, iar noi nu am mai fi fost atât de încântaţi. Mulţumim, @Nefertiti_02 !


Sănătate şi toate cele bune !