De ce trăiesc religioșii/spiritualii cu o angoasă față de viață ?

Și acum descriu trăsăturile care le-am observat la el de când s-a schimbat și care sunt de altfel și trăsăturile majorității dintre cei religioși pe care i-am cunoscut eu :

1. Angoasa față de viață/moarte - Nu știu nici să moară, nu știu nici să trăiască.
Trăiesc într-o panică și nevroză continuă a cărei rădăcină este un mister și pentru ei probabil.

2. Ipocrizia - Deci nu știu cum, dar zici că e ceva viral la toți : predică apă și beau vin. Forțează niște idealuri și niște principii pe alți oameni, dar ei înșiși nu reușesc să le atingă.
3. Trăiesc de multe ori în contradicție cu ceea ce sunt - Cunosc religioși care ies de la biserică și după 30 de minute deja nu știu să se comporte, deja încep să se certe cu alții, deja încep să înjure, deja lovesc câinele/copilul, etc. - după 6 zile de trăit după cheful lor, merg din nou la biserică pentru 60 de minute, ca să se simtă ”curați” de săptămâna care a trecut

ei de fapt nu au aplicat nici măcar jumătate din înțelepciunea aceea pe care au citit-o din Biblie ( nu sunt cu Biblia, dar recunosc că sunt și exemple bune în ea, există și lecții de viață, care merită folosite, dacă ar fi folosite în mod adecvat.

Sunt mai multe lucruri care vreau să le spun aici, probabil nu voi dezvolta tot ceea ce trebuie dezvoltat încă din postarea inițială, dar pe parcurs sigur se vor completa și spațiile goale.

Deci în primul rând încep prin o experiență personală : o persoană apropiată mie a devenit religios peste noapte, adică după vreo 58 de ani de scepticism față de religie, a devenit aproape ușă de biserică. Nu există nimeni care să înțeleagă această schimbare bruscă, dar văzând acest fenomen timp de 3 ani m-a făcut să realizez anumite lucruri despre cum ajung oamenii religioși și de ce.
Această persoană a fost mereu cu o gândire deschisă, dar rațională în același timp, îmi amintesc când discutam mai demult ( cu vreo 10 ani ) despre subiecte precum viața, spiritualismul, moartea, posibila existență de după moarte, etc. și era una dintre persoanele mele favorite cu care puteam să dezbatem ore întregi despre aceste lucruri, pentru că nu ne certam niciodată, nu ne loveam de niște pereți imaginari, chiar dacă aveam opinii diferite, pentru noi era infinitul, nimic nu era greu de zis sau de gândit sau de analizat, eram ca și doi ”călători” care vorbeau despre viață așa cum o fac doi copii, fără prejudecată și frică ( vroiam să vă transmit cum era această persoană înainte, nu știu cât de bine am reușit ).

De când s-a întâmplat schimbarea bruscă către religie, s-a schimbat și el 180 de grade : nu se mai poate discuta cu el deschis, despre orice subiect, are foarte multe prejudecăți, are o gândire îngustă, i se citește mereu frica în ochi, pe scurt, a devenit așa cum sunt majoritatea celor care umblă la biserică de 3x/săptămână.

Și acum descriu trăsăturile care le-am observat la el de când s-a schimbat și care sunt de altfel și trăsăturile majorității dintre cei religioși pe care i-am cunoscut eu :

1. Angoasa față de viață/moarte - Nu știu nici să moară, nu știu nici să trăiască. Trăiesc într-o panică și nevroză continuă a cărei rădăcină este un mister și pentru ei probabil. Cred că majoritatea dintre ei nici nu încearcă să înfrunte această adâncime, iar cei care încearcă nu reușesc sau se înspăimântă de ceea ce găsesc în adâncul lor și așa trec prin viață fără să îndrăznească să își exploreze adevăratele gânduri și sentimente cu adevărat.

2. Ipocrizia - Deci nu știu cum, dar zici că e ceva viral la toți : predică apă și beau vin. Forțează niște idealuri și niște principii pe alți oameni, dar ei înșiși nu reușesc să le atingă.

3. Trăiesc de multe ori în contradicție cu ceea ce sunt - Cunosc religioși care ies de la biserică și după 30 de minute deja nu știu să se comporte, deja încep să se certe cu alții, deja încep să înjure, deja lovesc câinele/copilul, etc. - după 6 zile de trăit după cheful lor, merg din nou la biserică pentru 60 de minute, ca să se simtă ”curați” de săptămâna care a trecut

4. Vor mereu să li se confirme credințele, vor mereu companie - Ceea ce denotă lipsă de încredere din punctul meu de vedere. Religioșii dau pe de o parte impresia că sunt siguri în credințele lor, iar pe de altă parte au în ei un fel de disperare ca lumea să le confirme credințele, de asta vor să convingă cât mai mulți să creadă ceea ce cred ei, pentru că ei singuri nu se simt atât de bine, nu se simt atât de siguri pe ei încât să își găsească pacea și să lase și pe alții să își găsească pacea cum vor ei.

5. Există o discrepanță între ceea ce știu ei în teorie și punerea în aplicare a ceea ce știu în viața lor proprie. De exemplu : mulți dintre ei ar putea să vorbească ore întregi despre diferite persoane din Biblie și cum și-au condus aceste persoane familiile lor, ce lecție au dat copiiilor, ce părinți exemplari au fost, etc. - dar, în loc să pună în practică aceste învățături , mulți dintre ei fie își neglijează copiii, fie îi ține prea din scurt, le inspiră o frică care va determina copilul să se închidă în el și să devină nesincer, apoi nu își vor mai înțelege proprii copii și vor face pe martirii că ei s-au sacrificat pentru ei și totuși nu au o relație bună, fără se realizeze că ei de fapt nu au aplicat nici măcar jumătate din înțelepciunea aceea pe care au citit-o din Biblie ( nu sunt cu Biblia, dar recunosc că sunt și exemple bune în ea, există și lecții de viață, care merită folosite, dacă ar fi folosite în mod adecvat......)

Mai scriu între timp, scrieți și voi de ce credeți că religioșii și chiar spiritualii de multe ori, trăiesc într-un mod în care nu sunt compatibili nici cu mulți alți oameni, și nici măcar cu propriile lor principii.

Trebuie sa-ti zic ca si eu cunosc atei care s-au declarat ortodocsi la recensamant, care l-au chemat pe preot sa le ingroape parintii, au dat bani grei fara cracneasca, ba inca si-au facut si cateva cruci. Ii treci si p'astia la " religiosi atei ipocriti"?

Nu e ca si cum ai trait intr-o comunitate de atei de la bun inceput, deci e greu sa te comporti intru totul ca unul.

Dar carei persoane nu-i este frica de moarte?

Te voi dezamagi, insa nu vei gasi nici peste mii de ani o societate atee. Poate doar ceva triburi cu pene de prin Africa. Dar sunt convins ca si acei oameni au religia lor.

Vazuem cazuri la 9595 ( Dr Andrei ), dupa ani de ateism credea ca are legutara directa cu Iisus.

Intrebare: daca era atat de ateu inainte totusi ce a dus la schimbarea asta mare a lui,ce anume l-a determinat sa creada cu atata tarie dintr-o data ? Nu de alta da is curios daca are efect si asupra mea

Din punctul asta de vedere cei carora ar trebui sa le fie frica de moarte sunt exclusiv ateii. Mie asa mi se pare logic.
Gen: mor si gata. Si gata? Paaai se poate intampla oricand. Aoleo. Ce naspa.
Culmea ca ateii zic ca nu le e frica...stiu si ei ca exista ceva dincolo. Ca nu vor sa fie impartiti intre cei buni si cei rai...e alta poveste.  Nu noi am facut Viata.

Nu stiu cum sa iti zic, dar pe Terra asa au fost creati oamenii. Sa nu poata fi atei. Iar cand te pune ala rau sa fii ateu, ti se scurtcircuiteaza neuronii. Ca nu esti creat sa fii ateu.

Mai scriu între timp, scrieți și voi de ce credeți că religioșii și chiar spiritualii de multe ori, trăiesc într-un mod în care nu sunt compatibili nici cu mulți alți oameni, și nici măcar cu propriile lor principii.

Ideea unui creator care ne-a creat "ca sa ne fie frica" este hilara in secolul 21. A functionat in intunecimile istoriei, acum insa nu mai tine. Sau n-ar trebui sa mai tina, caci la unii mai functioneaza.
Evident, frica de moarte e naturala si poate chiar normala. Insa ideea unui creator care a creat ditamai Creatia mareata, feerica, minunata , enorma, ce nu poate fi cuprinsa cu mintea, de o frumusete inimaginabila, etc, (caci asa este, nu avem superlative pentru a o descrie), dar asteapta de la oameni, (apogeul creatiei) doar sa stea infricosati si sa scuipe-n san toata ziua... hai mai oameni buni, sa ne revenim din prostie...

Omului, in general, ii este groaza de moarte.
De aceea alunga gandul mortii si prefera sa nu vorbeasca despre ea.

Singurii oameni care nu se mai tem de moarte sunt cei care cunosc Adevarul. Pentru ca Adevarul i-a facut liberi.
Unul din motivele pentru care Isus Hristos a venit pe pamant a fost acesta: sa-i elibereze pe oameni de sub puterea si frica mortii.
Dupa cum este scris:

Evrei 2:14,15

El a devenit om ca ei, pentru ca murind, să distrugă pe cel care deţine forţa morţii, adică pe diavol şi să îi elibereze pe oamenii care toată viaţa lor erau sclavi ai fricii de moarte.

Tipu' probabil are ceva depresie si asa se "trateaza". Plm, n-o auzit de vodca, ca tot omu' normal?

Omul pacatos, stiind despre sine ca nu e vrednic decat de cazanul cu smoala (focurile Gheenei), se teme de ce va urma dupa moartea sa.

....

https://semneletimpu...a-crestina.html

Și de ce crezi că s-a întâmplat asta ?
Exact asta este și curiozitatea mea !

Nu, frate, că nici eu nu consider că viața se termină după moarte, dar nici religios nu sunt.
Pur și simplu cred că energia se transformă, nu se pierde, și undeva în Univers, voi continua să exist printr-o formă sau alta.
De altfel, fix asta spune și el , că ” Vai ce nașpa pentru atei, vai săracii de ei, vai ei în ce cred oare ?! Vai, ce rău se pot simți , vai, vai...” și zice asta atât de des încât îți dai seama de la o poștă că cel mai rău de fapt este să fii în pielea lui.
Eu de exemplu nu sunt ateu, dar nici nu am o problemă cu ei, pentru că nu trebuie să îi critic pe ei ca să mă simt eu bine.
Tu de ce crezi că trebuie să faci asta ?

Eu de exemplu nu sunt ateu, dar nici nu am o problemă cu ei, pentru că nu trebuie să Ăźi critic pe ei ca să mă simt eu bine.
Tu de ce crezi că trebuie să faci asta ?

Și de ce crezi că s-a întâmplat asta ?