Revoluție sau contrarevoluție românească în Transilvania în 1848-1849?

Revoluţie sau contrarevoluţie românească în Transilvania în 1848-1849?

Conform majorităţii definiţiilor, revoluţia este o schimbare radicală a sistemului de guvernare printr-o mişcare populară,  adesea prin forţă. Ungurii au făcut revoluţie în 1848-1849. Au schimbat regimul de guvernare austriac absolutist cu unul maghiar democratic şi liberal. Schimbarea a fost efectuată cu ajutorul forţei acolo unde a fost cazul. Armata revoluţionară a luptat până la final pentru apărarea revoluţiei. Ce au făcut românii din Transilvania? Românii s-au opus revoluţiei maghiare deoarece guvernul revoluţionar a decis unirea Transilvaniei cu Ungaria şi mai ales, pentru că nu a adoptat o politică democratică faţă de minorităţi. Lipsa unui program coerent de recunoaştere a minorităţilor naţionale în noua Ungarie a determinat reacţia românilor. Din perspectivă românească,  românii au făcut revoluţie în Transilvania. Liderii politici români au considerat că mişcarea lor face parte din revoluţia ce a cuprins cea mai mare parte a Europei. Discursul politic al liderilor a insuflat maselor ideea de schimbare radicală, mai ales prin promovarea proiectelor de împroprietărire a iobagilor şi de desfiinţare a iobăgiei.
În toamna anului 1848, acolo unde a fost posibil, românii au schimbat regimul revoluţionar maghiar cu unul românesc. Nu au permis ungurilor să instaureze o administraţie ungurească în Munţii Apuseni, singura regiune din Transilvania ce a rezistat presiunii militare maghiare. Românii s-au organizat după principiile autoguvernării, şi-au înarmat propria armată,  adică au apelat în parte la instrumentarul general revoluţionar.
Imaginea evenimentelor în analiza istorică trebuie să fie de ansamblu, globală, nu trebuie îngrădită doar la nivel local. Evenimentele locale trebuie să fie integrate într-un context mai larg, care să cuprindă cel puţin alte evenimente sau procese istorice cu care au fost în conexiune.
Dintr-o perspectivă globală, de ansamblu, românii au făcut contrarevoluţie, deoarece au fost instrumentul vechii guvernări absolutiste austriece împotriva revoluţiei maghiare. Folosindu-se de sentimentele de antipatie dintre români şi maghiari,  austriecii, după ce au pierdut puterea în Transilvania în favoarea ungurilor, i-au manipulat pe români şi i-au folosit ca armată de gherilă împotriva ungurilor. Cu ce i-au atras austriecii pe români? Le-au promis românilor ceea ce le refuzau ungurii: recunoaşterea naţiunii române ca naţiune politică. Ba mai mult, au cochetat cu ideea transformării Imperiului Habsburgic într-o confederaţie după modelul american sau elveţian, în care Transilvania, administrată de români, urma să formeze nucleul unui regat dacic cu coroană austriacă. Românii au rezistat împotriva armatei revoluţionare maghiare în Munţii Apuseni sub conducerea lui Avram Iancu.


Avram Iancu – originar dintr-o familie românească înstărită


Avram Iancu era fiul unui jude domenial, adică administrator fiscal, o funcţie importantă pe plan local la vremea aceea. Situaţia materială mult superioară majorităţii românilor i-a permis să urmeze şcoli la Abrud şi Cluj. După ce a urmat dreptul la Cluj, a fost cancelist, adică funcţionar subordonat protonotarului,  la Tabla regească din Târgu Mureş, o instanţă superioară de judecată din Transilvania. Cancelistul urma de fapt o perioadă de practică în sistemul judecătoresc necesară pentru pregătirea examenului de avocat. La 24 de ani, în primăvara anului 1848, a luat deja examenul de avocat.


Autorităţile habsburgice îl considerau periculos

Declanşarea revoluţiei maghiare, în 15 martie, l-a prins încă la Târgu Mureş, probabil chiar în perioada examenului de avocat. La Tabla regească erau mai mulţi cancelişti români, care au făcut declaraţii revoluţionare la fel ca şi colegii lor maghiari,  secui şi saşi. Avram Iancu a plecat prin ţară la finalul lunii martie împreună cu alţi cancelişti români şi era luat în vizorul autorităţilor habsburgice ca posibil agitator revoluţionar.
Cel puţin în primăvara anului 1848, Iancu nu se implică prin discursuri incitante la adunările românilor. Deşi încă observator inactiv în comparaţie cu alţi colegi ai săi cancelişti, era considerat un potenţial pericol de către autorităţi, probabil datorită pregătirii sale juridice şi relaţiilor sale cu ceilalţi lideri români.
Un lucru e cert:autorităţile nu agreau prezenţa lui Iancu între românii din Munţii Apuseni. Unii funcţionari cereau insistent ca Iancu să fie rechemat la Tabla regească din Târgu Mureş sub pretextul unei sarcini oficiale. Dar deja devenise avocat şi nu mai era sub autoritatea Tablei.


Moderat în privinţa libertăţii iobăgimii, radical în legătură cu drepturile politice ale românilor



Avram Iancu s-a remarcat cu ocazia organizării primei adunări a românilor la Blaj, în 30 aprilie 1848. Discursul său a fost moderat, îndemnându-i pe români să îşi îndeplinească sarcinile iobăgeşti cu punctualitate până când Dieta Transilvaniei (for legislativ echivalent parlamentului modern) urma să decidă ameliorarea situaţiei ţăranilor. Dacă în privinţa transformărilor sociale promovate de revoluţie a fost mai rezervat, Iancu a avut o atitudine fermă faţă de drepturile politice ale românilor.
[ https://historia.adhst.ro/img/articles/2017/03/22/2_avram_iancu_1.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Avram Iancu (centru) alături de principalii lideri revoluţionari români din Transilvania:Ioan Buteanu (stânga sus), Simion Balint (stânga jos),  Petru Dobra (dreapta sus), Nicolae Solomon (dreapta jos)

El s-a pronunţat din start pentru apelul la forţă, în caz de nevoie,  pentru dobândirea libertăţilor politice. El îi spunea unui funcţionar maghiar chiar în casa tatălui său:„Românul nu cerşeşte libertatea de la unguri;naţiunea română e destul de tare ca să-şi cucerească libertatea prin luptă“(Documente privind revoluţia
de la 1848 în Ţările Române. C. Transilvania, vol. III,  Bucureşti, 1982, p. 369).


O lecţie de falsificat istoria românilor sub auspiciile Academiei Române


„Revoluţia“ românilor din Transilvania nu a scăpat deloc de falsificarea ei în Istoria Românilor editată sub egida Academiei Române. Metoda este deja clasică:decuparea şi scoaterea din context a unui fragment de document. Istoricul oficial al Academiei Române, fostul ministru al Educaţiei, Liviu Maior,  susţine că Avram Iancu „s-a adresat ţăranilor“ (sublinierea noastră, M.D.) din Vidra de Sus cu aceste cuvinte:„Românul nu cerşeşte libertatea de la unguri;naţiunea română e destul de tare ca să-şi cucerească libertatea prin luptă“ (Academia Română,  Istoria Românilor, VII/1, Bucureşti, 2003, p. 270).
De fapt, documentul citat de istoric, un raport din 9 mai 1848 al comitelui cameral către superiorul său despre adunarea din Vidra de Sus din 5 mai, unde a fost lume multă datorită praznicului, spune foarte clar că Avram Iancu i-a citit acestui funcţionar, în casa tatălui său, Alexandru Iancu, jude domenial (adică funcţionar supus direct comitelui respectiv), o proclamaţie scrisă în limba română, difuzată de preot, care îi îndemna pe români la luptă pentru libertate. După ce a citit textul proclamaţiei,  adică a tradus-o în maghiară pentru comite, Iancu ar fi adăugat de la el fraza mai sus-citată de istoricul Academiei Române. Comitele spune clar:„În afară de aceasta, fiul judelui domenial, Avram Iancu, a adăugat:«românul nu cerşeşte...»“. Nici vorbă că Avram Iancu ar fi rostit acea frază în faţa ţăranilor din satul său! Scrisoarea respectivă a fost adusă de un iobag din Câmpeni şi citită de preot enoriaşilor săi. Ba mai mult, tentativa
tatălui lui Iancu de a confisca scrisoarea a pus în pericol familia sa, fiind ameninţat de ţărani. Ar mai fi plănuit tatăl lui Iancu să se refugieze din sat împreună cu toată averea sa dacă fiul său ar fi fost în fruntea ţăranilor? Dar acestea sunt detalii care nu contează când Academia Română vrea să impună o istorie
oficială. Minciuna devine istorie. Iar dacă o scrie Academia Română, trebuie să fie adevăr!?


Arma lui Iancu a fost puşca, nu diplomaţia


În vara anului 1848,  în contextul în care cererile românilor formulate cu ocazia adunării naţionale de la Blaj din 15-17 mai nu au fost acceptate nici de Dieta Transilvaniei, nici de împărat,  poziţia românilor s-a radicalizat. În cele două centre militare româneşti de la Orlat şi Năsăud trupele au refuzat subordonarea faţă de administraţia maghiară, în ciuda ordinelor venite de la Viena.
[ https://historia.adhst.ro/img/articles/2017/03/22/Avram_Iancu-.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
(Avram Iancu în mijlocul armatei revoluţionarilor români din Transilvania)

Constrâns de situaţia militară,  împăratul a acceptat unirea Transilvaniei cu Ungaria şi a subordonat toată armata din Transilvania, inclusiv regimentele româneşti, noilor autorităţi. În Munţii Apuseni moţii s-au organizat militar sub conducerea lui Avram Iancu, devenind astfel al treilea centru de putere românească în Transilvania, alături de regimentele grănicereşti.
Diferenţa este că în cazul regimentelor erau militari instruiţi, pe când în Apuseni era o miliţie populară. Între 15‑28 septembrie 1848 s-a desfăşurat la Blaj a treia adunare naţională a românilor din Transilvania. Până atunci s-au remarcat liderii politici români prin declaraţii politice şi tratative cu ungurii şi austriecii. La Blaj, în septembrie, atmosfera era prea încinsă pentru a se asculta îndemnuri şi discursuri în spiritul diplomaţiei şi negocierilor. După cum remarca Simion Bărnuţiu, un lider radical foarte activ al românilor ardeleni, cu greu ar fi supravieţuit vreun orator român dacă ar fi avut un discurs pacifist. În acest context, cei care s-au pronunţat pentru lupta armată au ieşit în prim‑plan. Avram Iancu a venit la Blaj cu circa 6.000 de moţi înarmaţi. Acesta este momentul începutului gloriei lui Iancu.


Împreună cu Austria împotriva ungurilor revoluţionari


În septembrie 1848, la Blaj, românii au decis să se alieze cu Austria şi să lupte împotriva ungurilor pentru restabilirea autorităţii habsburgice. Între timp, Casa imperială şi-a reformat sistemul de guvernare acceptând o constituţie liberală adoptată la Viena. Cauza alianţei cu Austria împotriva ungurilor este
clar explicată de liderii români, chiar de Avram Iancu:ungurii au refuzat drepturile politice pentru români, în timp ce Casa imperială austriacă i-a recunoscut pe români ca naţiune politică.
Românii au denunţat unirea Transilvaniei cu Ungaria şi s-au pronunţat pentru restabilirea autorităţilor austriece în Transilvania. Imperialii i-au folosit pe români pentru a înlătura autorităţile maghiare revoluţionare. Comitetul Naţional ales de români la Blaj a coordonat organizarea politică şi militară a românilor în prefecturi şi legiuni, după modelul romanilor în antichitate, un apel simbolic la originile romane ale poporului român.
Practic, în toamna anului 1848 a început războiul dintre români şi unguri în Transilvania. Până în martie 1849,  când armata maghiară condusă de generalul Bem a ocupat Transilvania, haosul era generalizat. Fiecare încerca să îşi impună autoritatea cu forţa. Execuţiile erau legitimate de hotărâri ale tribunalelor care reprezentau o autoritate sau alta. Au murit mii de români şi unguri. Jafurile, incendierile şi violurile
erau la ordinea zilei.


Ţara Moţilor şi „craiul munţilor“ Avram Iancu


După ocuparea Transilvaniei de către armata maghiară, structurile politice ale românilor au fost desfiinţate. O parte a liderilor români au fost ucişi, iar alţii s-au refugiat împreună cu armata austriacă peste munţi,  în Ţara Românească. Doar regiunea Munţilor Apuseni a rămas sub autoritate românească,
nefiind cucerită de unguri. Moţii înarmaţi, organizaţi sub conducerea lui Avram Iancu, au reuşit să reziste.
Era practic un război de exterminare. Execuţiile erau reciproce, fără să se ţină cont decât de principiile
apartenenţei etnice şi fidelităţii faţă de un regim sau altul.
Atmosfera poate fi comparată cu cea din Iugoslavia, mai ales Bosnia şi Croaţia de după 1990. În aprilie-iunie 1849 au fost trei atacuri puternice ale ungurilor pentru ocuparea Ţării Moţilor. Bătălii importante s-au dat la Abrud, la Zlatna şi Fântânele. Românii conduşi de Avram Iancu au rezistat.


Câteva dintre crimele românilor în timpul „revoluţiei“


Românii nu au fost doar victime. Au fost la rândul lor călăi. Şi noi, românii, am ucis, am jefuit, am incendiat şi am violat. Mai mult sau mai puţin decât ungurii? În astfel de cazuri orice statistică sau evaluare cantitativă este fără sens. Documentele nu fac statistici, dar cantitatea poate fi exprimată printr-un singur cuvânt:mult.
În 14 noiembrie 1849, după înfrângerea revoluţiei maghiare cu ajutorul ruşilor, episcopul catolic de Alba Iulia îl informa pe superiorul său, arhiepiscopul de Esztergom, despre evenimentele din Transilvania şi starea Bisericii Române Unite (Arhiva primaţială din Esztergom, Ungaria, Scit. Cat. D. Erdély). Episcopul a fost echidistant. A arătat starea jalnică a Bisericii româneşti, unii preoţi au fost spânzuraţi de unguri, alţii s-au refugiat. Atât ungurii, cât şi românii au jefuit veniturile
Episcopiei de Alba Iulia. Povesteşte apoi ce au făcut românii. În Zlatna a fost prăpăd. Românii au ars casa parohială şi gimnaziul,  au ucis mulţi unguri, pe alţii i-au jefuit. Din 1.170 de unguri au mai rămas doar 500! În Abrud românii au devastat casa parohială şi şcoala, iar pe preot l-au ucis. În Vinţu de Sus nu a rămas piatră pe piatră, chiar şi pomii fructiferi din grădina parohială au fost tăiaţi şi arşi. În Aiud românii au incendiat biserica şi mănăstirea franciscană, au profanat altarul şi l-au rănit grav pe abate. În Baia de Criş a fost distrusă mănăstirea franciscană,  în Glodeni şi Apalina preoţii unguri au fost ucişi.
Documentul inedit prezentat mai sus este un raport rezumativ referitor la Biserică. Câte altele mai zac prin arhive,  unele necunoscute, altele nefolosite ca să nu fie deranjaţi unii dintre noi!
Nu contează cine a ucis mai mult,  ungurii sau românii. Execuţiile au fost la ordinea zile şi nu fac cinste
niciunei etnii, nici ungurilor şi nici românilor.


Dragostea nu are graniţe etnice


Iubita lui Iancu era o unguroaică de 14 ani din Abrud,  Johanna Farkas, născută dintr- un tată unitarian şi o mamă romano-catolică. Fata l-a salvat pe iubitul ei cu ocazia unei ambuscade a trupelor ungureşti în Abrud. Viaţa amoroasă a lui Avram Iancu în timpul revoluţiei ne oferă o lecţie interesantă. Dragostea lui Avram Iancu pentru unguroaica Johanna este un exemplu pentru potenţialul coabitării paşnice între români şi unguri în Transilvania. Chiar dacă sunt diferende, conflicte şi chiar crime între români şi unguri,
dragostea nu alege pe criterii etnice.


Răsplata împăratului



După ce revoluţia maghiară fost înfrântă cu ajutorul Rusiei,  trupele româneşti din Apuseni au fost dezarmate. Iancu a stat mai multe luni la Viena în 1849. Aşteptările sale faţă de răsplata împăratului pentru ajutorul dat de românii ardeleni armatei austriece împotriva ungurilor au fost mult mai mari decât putea să ofere Casa imperială. În ciuda mitului bunului împărat,  mit care era frecvent invocat de românii ardeleni, dezamăgirile au fost prea mari. Raţiunile politice imperiale nu concordau cu planurile lui Iancu şi ale românilor săi. În 1852, împăratul Franz Josef a efectuat o vizită în Transilvania. Deşi traseul a fost stabilit de consilierii imperiali,  la insistenţele lui Iancu, împăratul şi-a schimbat traseul pentru a veni în Ţara Moţilor. Avram Iancu nu a respectat protocolul şi s-a prezentat în audienţă la Câmpeni seara târziu, după ce împăratul s-a culcat. A încercat să îl determine pe şeful de cabinet să îl trezească pe împărat, dar în cele din urmă a fost nevoie de intervenţia gărzii pentru a-l alunga pe Iancu, care devenise prea insistent şi gălăgios. Cu altă ocazie, împăratul a vrut să îl decoreze pentru meritele din timpul războiului cu revoluţionarii maghiari. Avram Iancu, nemulţumit că nu s-au respectat promisiunile făcute românilor, a refuzat să primească decoraţia.


O mare de oameni l-au condus pe ultimul drum în 1872. Dar şi poliţia secretă maghiară


După încheierea agitaţiilor postrevoluţionare, Avram Iancu a profesat o vreme ca avocat. Sfârşitul vieţii sale este obscur. Se spune despre el că în ultimii ani de viaţă perinda prin cârciumi într-o fază dificilă de alienare mintală. Era tratat cu respect de contemporani, fiind considerat un simbol al revoluţiei şi al luptei naţionale româneşti.
[ https://historia.adhst.ro/img/articles/2017/03/22/Avram_Iancu_batran.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
(Una dintre puţinele fotografii cu Avram Iancu, realizate spre finalul vieţii revoluţionarului român)

Autorităţile nu au încetat să îl monitorizeze şi să îi urmărească acţiunile cu mare atenţie, mai ales din pricina potenţialului de a provoca agitaţii publice. La moartea sa, poliţia secretă maghiară a avut ordine clare de la Budapesta să se infiltreze printre oamenii care îl conduc pe ultimul drum, pentru a urmări starea de spirit a românilor. Erau vizaţi liderii politici români şi oaspeţii de peste Carpaţi. Ungurii erau conştienţi de valoarea titanului printre românii ardeleni.
Chiar decedat, Avram Iancu le dădea fiori ungurilor.


Moştenirea lui Avram Iancu – pasivismul politic


Dezamăgit de nerespectarea promisiunilor făcute de austrieci în timpul contrarevoluţiei,  Iancu nu s-a implicat în viaţa politică, deşi anumite oportunităţi au apărut pentru români după 1851.
Abil în organizarea militară şi bun orator, în ciuda pregătirii sale juridice, Iancu nu excela ca politician şi diplomat. Pasivismul politic al celui mai activ lider al românilor ardeleni în 1848-1849 a marcat opţiunile politice ale românilor ardeleni.
În ultimii ani de viaţă a apucat să vadă că ungurii şi-au atins ţelul în 1867,  când Casa de Habsburg a acceptat reorganizarea imperiului prin crearea regatului Ungariei cu autonomie extinsă şi unirea Transilvaniei cu Ungaria. Ce nu au reuşit cu armele în 1848-1849, ungurii au reuşit cu diplomaţia în 1867. În lipsa unui lider activ, românii au copiat, conştient sau nu, modelul pasivismului politic al lui Avram Iancu şi au refuzat să se implice în viaţa politică. Deşi, după cum constata un contemporan al evenimentelor, ajuns jude regal (echivalentul unui judecător de la Curtea Constituţională de astăzi),  Ioan cavaler de Puşcariu, românii puteau să aibă circa 7% din locurile din parlamentul Ungariei după 1867. Un procent care le-ar fi permis o poziţie politică similară cu cea a UDMR-ului astăzi:o amantă politică care ştie cu abilitate să îşi atingă ţelurile.
Apetitul românilor pentru eroi luptători a contribuit la formarea miturilor despre Avram Iancu. Rolul altor personalităţi româneşti în mişcările revoluţionare din Transilvania este minimalizat, Avram Iancu fiind perceput singurul lider al românilor ardeleni. E firesc, puţini ştiu de un Bărnuţiu,  Bariţiu, Papiu Ilarian sau alţii. În schimb, vorba cântecului: „Avram Iancu suntem toţi!“.

https://www.historia...ia-in-1848-1849

Unde s-ar fi ajuns daca liderii politici maghairi ar fi avut un program politic, democratic, si pentru romanii din Transilvania si Banat sau celelalte minoritati care locuiau in Noua Ungarie?In final, cred ca revolutia oricum ar fi fost infranta de catre fortele militare reunite ale Austriei, Rusiei si poate cele ale Prusiei care foarte posibil, ar fi fost cooptata de catre Austria pentru a stinge revolutia din acest colt al Europei.
Din punctul meu de vedere este foarte trista situatia in care a ajuns Iancu la finalul vietii sale.Mai exact starea in care s-a aflat in ultima parte a vietii sale.

Edited by max_01, 04 May 2017 - 20:39.

Un articol scris cu o naivitate de forumist

Poate ca sunt subiectiv dar cred ca acele crime care le sunt imputate romanilor, comise dupa infrangerea revolutiei maghiare au fost comise de unii oameni ca o reactie emotionala la faptele comise de maghiari impotriva romanilor si mai ales impotriva celor care au instigat la uciderea romanilor sau marginalizarea politica si sociala a acestora.

Bineînțeles, și tendința de răzbunare există.

Dar mi s-a părut că autorul vrea să braveze, să zică ceva nou cu orice preț.

Ce relevanță are că iubita lui Iancu era unguroaică ?
Important era ca românii să se emancipeze, nu o animozitate aiurea față de unguri.

Apoi cu politica le cam încurcă: lipsa de parșivitate nu înseamnă pasivitate
Nu a fost ușor pentru români să intre în politică, chiar dacă teoretic legea "permitea", și s-a văzut asta ceva mai târziu la Memorandum. Doar au trimis o scrisoare...

Apoi cu iobăgia:
Discursul său a fost moderat, îndemnându-i pe români să îşi îndeplinească sarcinile iobăgeşti cu punctualitate până când Dieta Transilvaniei (for legislativ echivalent parlamentului modern) urma să decidă ameliorarea situaţiei ţăranilor.
Asta-i diplomație, nu ambiguitate, doară pănâ la urmă pentru ce a luptat ?

 Morosanul, on 04 mai 2017 - 21:14, said:

Aveti maturitatea necesara de forumist sa analizati concluzia topicului expus?

Mă tem că nu

Sunt prea mulți de dacă, acolo. Mai bine zic și eu ca Giurăscu: Istoria are a se ocupa cu ce a fost, și nu cu ce ar fi putut să fie.

 Morosanul, on 04 mai 2017 - 22:22, said:

Aveti dreptate! O seara placuta!

Quote

A existat. Nu uita ca prima lege a nationalitatilor au facut-o ungurii in revolutia din 1848.  A fost si o delegatie de romani in parlamentul din Budapesta care au lucrat la aceste legi, printre care si Balcescu.
Balcescu l-a informat pe Avram Iancu ce si cum va fi dupa ce Transivania nu va mai fi sub stapinire habsburgica, dar el a vrut sa se puna imediat dupa imparat, daca nu si deasupra lui.

[ https://i.gyazo.com/35b7a66b9748512464741d8b58b67b0b.png - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
a se si citi propunerea lui Deak Ferenc, pe care l-au preluat romanii mai tirziu si care exista si in Constitutia Romaniei de astazi.

Edited by WestPoint, 05 May 2017 - 19:35.

 WestPoint, on 05 mai 2017 - 19:29, said:

Legea amintita de tine a fost adoptata tardiv, mult prea tarziu, in iulie 1849 iar pe data de 13 august 1849, la Siria,  trupele revolutionare maghiare au capitulat dupa ce au fost invinse definitiv la Timisoara de catre trupele austriece.Daca acea lege ar fi fost adoptata pe data de 15 martie 1848 situatia probabil ar fi evoluat altfel deoarece foarte posibil, nu ar mai fi avut luptele dintre romani si cele maghiare in Transilvania, mai ales in zona Muntilor Apuseni.

Ce inseamna tardiv? However, dupa parerea mea a venit prea tirziu. Revolutia din Transilvania a fost una corecta impotriva habsburgilor, la fel de corecta precum si austriecii au luptat impotriva lor in 1848.
Problem a fost dupa parerea mea insa extraordinar de prost gindita si practicata politica a curtii de la Viena, impotriva maghiarilor dupa Mohacs, pina la Ausgleich, cit si mai pe urma a administratiei maghiare care nu a fost
in stare sa se confrunte si sa se reorganizeze cu situiatia mostenita de la habsburgi.
Ei nu s-au gindit absolut de loc ca in Transilvania exista cel putin 3 natiuni care vor lupta fiecare pentru emanciparea loc, plus daca luam in consiferare si pe sloven si croati.
Incercarea de "maghiarizare" nu putea avea succes, sa cum nu a avut succes nici germanizarea in Banat, sau alte incercari de genul asta.
Transilvania ar fi trebuit sa se indrepte sa fie o tara mica multietnica ca Elvetia sau Luxembourg, cu trei limbi oficiale si respectiv echitabil structurate.

 WestPoint, on 06 mai 2017 - 19:33, said:

Prea tarziu.

Tardiv inseamna pentru mine cu intirziere, respectiv ceva care se dezvolta mai incet decit ar fi normal Si de la cuvintul a tergiversa.
Oricum, sint de acord, a venit mult prea tirziu.

 WestPoint, on 06 mai 2017 - 19:33, said:

Asa este, insa politicienii maghiari au incercat sa impuna acest proces de maghiarizare, atat romanilor din Transilvania si Banat cat si slovacilor, pana la destramarea dualismului austro ungar, in anul 1918.

Edited by max_01, 06 May 2017 - 22:03.

Nu numai politicienii maghiari, ci si cei austrieci, germani, romani si sirbi, fiecare cind i-a venit rindul. Nu este un fapt neobisnuit, la fel ca trasul in teapa, care se crede ca numai Vlad o practica.
Nu-i citusi de putin adevarat, au practicat-o si altii mult inaintea lui, numai ca nu se cunoaste.
Venind vorba de lucruri care nu se cunosc asa de bine, uite ca citesc acum la stiri, ca abia acum, au permis sirbi comemorarea a ca. 550 de mii de svabi, care au cazut pogromului
sirbesc intre sec. 17-19.
Aceste pogroame sau deportari sint totusi mult mai grave decit incercarea de maghiarizare. Metodele cum au fost de exemplu "purification of the Banat" in Romania, sau ca si in Serbia au fost
mult mai grave.
Sirbi si-au cerut abia acuma scuze pentru pogromul svabilor banateni, nici un guvern roman nu si-a cerut insa scuze pentru cei aproape 100.000 care au fost deportati la rusi dupa ce Romania
a trecut de partea Antantei, si nici de cei deportati in Baragan.
https://www.welt.de/...auschwaben.html

[ https://i.gyazo.com/e44e51de11d25c24faf00ff458c9df17.png - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Edited by WestPoint, 07 May 2017 - 05:01.

 WestPoint, on 07 mai 2017 - 04:46, said:

Germanii din Romania au fost deportati, din ce stiu, doar in perioada cand tara noastra a avut un guvern impus Romaniei, cu forta ,de sovietici, format din alogeni, in genul lui Pauker si altii de teapa ei, care dispretuiau Romania, poporul roman si erau loiali doar URSS si conducerii acesteia, asa ca de si-ar cere scuze un roman pentru ce au facut cei mentionati de mine?

 WestPoint, on 07 mai 2017 - 04:46, said:

Romanii au dorit doar ca maghiarii din Romania sa cunoasca limba oficiala a tarii noastre , sa o foloseasca acolo unde se impune, in relatiile cu autoritatile si cu cei non maghiari si sa fie loiali tarii in care acestia traiesc.Fata de romani, mai ales in perioada cand acestia au fost supusi unui proces fortat de maghiarizare, atat pana in anul 1918 cat si in perioada 1940-1944, maghiarii din Romania au avut acces la invatamant in limba lor materna, incepand cu gradinita si terminand cu facultatea(pana la finele anilor 1970 sau inceputul anilor 1980).Scoala primara, gimnaziala si liceu au avut clar etnicii maghiari, acolo se puteau forma clase.Noi nu trebuie acum sa acuzam ci doar sa prezentam istoria asa cum a fost ea pentru ca niciunul dintre noi nu este vinovat pentru greselile din trecut comise de altii.Fiecare om raspunde doar pentru ce face el.Romanii nu le-au schimbat numele de familie si prenumele, maghiarilor, pentru a-i romaniza asa cum au facut in trecut politicienii maghiari cu cei romani, slovaci, etc.Nu o lua ca un atac la persoana, te rog.Noi discutam doar despre fapte din trecut care nu ne apartin noua.

Edited by dennis_2005, 07 May 2017 - 13:22.

Desigur, alogeni au fost intodeuna cei pe care se pune vina cind carul o ia razna in groapa. Ca si astazi si dintodeuna "aia sau altii" sint de vina.
However, in Romania nici macar dupa '89 comunismul nu a fost pus pe banca de acuzare, la ce sa te mai astepti si la scuze.
Nu vad nici un folos al sovieticilor prin deportarea svabilor banateni si chiar romani in Baragan.

Maghiarii au avut access la invatamint, respectiv drepturi egale, in urma semnarii de Romania a tratatului de la Trianon unde a semnat ca drepturile minoritatilor vor
fi egale cu ale romanilor. Din draga inima nu au facut-o. De aceea exista si astazi in Constitutia Romaniei.

Din 1945 insa au fost destule cazuri in care o functie de partid sau o inalta functie (prof.Universitar, prof.la spital sau directori)  nu a putut fi obtinuta de un maghiar sau sas.
A fost o perioada din 1958 pina in 1965 cind in Ardeal la primarie nu se acceptau forma naghiara a numelor. Kovacs devenea Covaci sau Covaciu, Kalman devenea Koloman,
Laszlo devenea ladislau, Istvan devenea Stefan, Borbely devenea Borbeli etc...

Edited by WestPoint, 07 May 2017 - 22:04.

 dennis_2005, on 07 mai 2017 - 13:03, said:

Ba da, au schimbat.
Covaci, Chereches, Astaloș, Bența, Bențe, Bențeș, Cheseriu, Biro, Birău, Chedveș, Chelemen, Doboș, Fazecaș, Fărcaș, Fechete, Hotnog, Hegheduș, Horvat, Hosu, Mesaroș, Micloș (Miclăuș), Moghioroș, Mogoș, Molnar, Remeș, Sabău, Sechel, Silaghi, Socaci(u), Șandor, Șargu, Șuteu, Vereș etc.

 WestPoint, on 07 mai 2017 - 22:04, said:

Ce treaba au romanii cu liderii bolsevici de origine evreiasca, in genul lui Pauker care au condus in primii ani ai comunismului, pana catre finele anilor 1950, Romania?Absolut niciuna.
Cum ramane cu zona autonoma maghiara din Mures?
Majoritatea liderilor din partid si securitate sau militie, pana la inceputul anilor 1960, mai ales in Banat si Transilvania erau evrei si unguri.
Dupa anul 1945, foarte multi romani care au avut numele maghiarizate fortat, in perioada 1940-1944, au revenit la numele lor reale.Astfel din Szabo, Ianos, Peiter, Miklos,etc,  s-a ajuns la Sabau, Ioan,Petru, Nicolae.

 Hunor_66, on 07 mai 2017 - 22:23, said:

Au existat din motivele expuse de mine si pentru ca unii maghiari dorind sa se integreze mai usor in RPR sau RSR si structurile acesteia au considerat ca avand nume romanizate pot ocupa mai usor pozitii in institutiile statului si societatea romaneasca.Ca si acesi maghiari au procedat foarte multi evrei.
WestPoint, Hunor 66, daca ar fi depins doar de voi, ati fi adoptat proiectul politic Statele Unite ale Austriei Mari?Pe scurt, dau sau nu si va rog frumos sa argumentati un pic.
https://cersipamantr...-austriei-mari/

Edited by dennis_2005, 07 May 2017 - 23:28.