Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Samsung Galaxy A35

Sfat pentru aprinderea automata a...

Masina de copt paine - pareri

Cum reactivez Google Maps?
 Conectare tableta X220la Tv

Femeile tinere nu mai vor sa munc...

La mulți ani @un_dac!

La multi ani de Sfantul Gheorghe&...
 Job - Facultate sau certificare

Deadpool & Wolverine (2023)

sistem hibrid eoliana + panouri +...

Outlook e muta pe Android
 Constructie Mun. Iasi. Casa P+1.

Cum mai rezolvati cu chiriasii ra...

Tastatura si mouse cu baterie int...

AC Gree duce la palpait de becuri
 

Franta, Spania, Portugalia si alte locuri in drum spre Bucuresti

- - - - -
  • Please log in to reply
52 replies to this topic

#1
Karogs

Karogs

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 877
  • Înscris: 22.06.2006
Poate ma grabesc cu planificarea, dar Matiz-ului meu i s-a facut iar de plecare. Ceva mai tarziu in toamna decat anul trecut, dar altfel nu am cand. Plecarea ar fi din Bordeaux, pe 14 noiembrie catre, in principiu, oriunde am pune degetul pe harta, dar gandind punctual, cerebral, e nevoie de un plan. Asa ca, am nevoie de experienta voastra pentru a explora locuri ce probabil le-as fi sarit sau nu as fi stiut de ele sau as fi ajuns acolo si nu eram impresionat/nu merita drumul.

Planul facut in graba se focalizeaza pe Spania si Portugalia si coasta Frantei - Saint Tropez, Monte Carlo, etc. Chiar daca regiunea coastei nu va straluci in lumina slaba a soarelui tomnatic, cum se intampla pe timpul verii, sunt decis sa o descopar.

Ce reprezinta "must see" - Porto, Lisabona, Madrid, Barcelona. Restul drumului spre casa este ceva ce se poate supune oricarei schimbari oricand. Cred ca va fi un sejur de vreo 24 zile. Pe drumul de intoarcere trecem prin Italia si mi-as dori, parca teribil, sa vad Roma si Vatican-ul si sa revin macar pentru o cafea in Venetia.

In rest, am mai citit din jurnalele si recomandarile facute in alte topicuri, dar o "oferta personalizata" Posted Image nu strica niciodata. Pana acum nu am avut nici un contact cu Spania si Potugalia, deci orice informatie va fi binevenita. Distanta nu este de speriat, in jur de 5200km plus 1500-2000km sa zic de rezerva, ca cine stie pe unde vrem sa mergem neplanificat. Orice parere va fi binevenita. Multumesc

Edited by Karogs, 26 February 2017 - 21:37.


#2
Prien

Prien

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,877
  • Înscris: 11.12.2006
Poate o sa ti sa para o tampenie. Dar eu as include si Normandia, cu plajele unde a avut loc debarcarea. din 6 iunie 1944
Cauta filmul "Ziua cea mai lunga"..

#3
Karogs

Karogs

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 877
  • Înscris: 22.06.2006
Paris, Rouen, Lyon, Avignon, Normandia, Bordeaux si cateva Grand Cru Posted Image  sunt bifate din Franta. Filmul a fost vazut, iar cimitirul american te lasa fara cuvinte intradevar. Impresionant si Bayeux cu catedrala din oras si am mai inclus si Tapestry museum - http://www.bayeuxmus..._bayeux_en.html, dar se poate trece peste dpmdv. O lucrare mare, veche, dar atat de multe detalii incat n-am retinut mare lucru, in afara ca are 70m si e unica in lume,

Edited by Karogs, 26 February 2017 - 22:08.


#4
OvidiuNS

OvidiuNS

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,855
  • Înscris: 04.07.2010
@Karogs: citeşte topicul acesta. Ştiu, Radu vrea cu autorulota, dar cu maşina mică e şi mai simplu.
Am spus acolo că dacă tot are mijloc de transport, atunci ar fi de evitat oraşele mari. În cazul vostru, deşi spui "must see" - Porto, Lisabona, Madrid, Barcelona, maşina are nevoie de parcare şi mi se pare mai înţelept să le eviţi, mai ales că poţi efectua citybreak-uri cu avionul în fiecare.
Pentru Spania "rurală" studiază în special acest post, poate te atrage câte ceva.


Sănătate şi toate cele bune !

#5
ddaannii

ddaannii

    Haiduc

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,804
  • Înscris: 26.04.2011
Pai dacă tot te duci Spania-Portugalia și inapoi Portugalia-Spania-Franța-Italia...
O idee ar fi sa mergi pe sus (partea de nord)și te întorci pe sud (coastă).
În Portugalia sa cobori pana jos în Algarve.(e mai altfel fata de zona de nord)

#6
Karogs

Karogs

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 877
  • Înscris: 22.06.2006
Multumesc Ovidiu. Mi-am permis sa copiez postarea din celalalt topic sa imi fie mai usor de gasit, ca mi-ai dat material de aprofundat

View PostOvidiuNS, on 08 noiembrie 2016 - 02:55, said:

Radu, mă gândesc că dacă tot ajungeţi cu autorulota în Spania, ar fi mai normal să alocaţi mai multe zile obiectivelor din această ţară (comparativ cu Ungaria, Austria, Elveţia, Germania, Italia, Slovenia, Croaţia şi Grecia). Adică este logic şi normal ca cel mai mult să staţi în Franţa şi Spania, şi doar câteva zile (maxim o săptămână) în fiecare din celelalte ţări.
Şi dacă veniţi în Spania dinspre Bordeaux, pare natural ca de la Donostia – San Sebastian să urmăriţi coasta cantabrică spre vest. Sunt destule plaje şi obiective turistice de prim rang care să vă ocupe chiar şi o săptămână întreagă, dacă nu mai mult. Amintesc doar de Ria de Guernica, de Bilbao, de Santander cu plajele sale, de Parcul Natural Dunas de Liencres, de Peştera Altamira (Capela Sixtină a erei paleolitice – în prezent se vizitează Muzeul Altamira cu peştera cea nouă, identică cu cea originală – ceva de vis), de San Vicente de la Barquera, de Mirador del Fito şi de zonele montane Pico dos Tres Mares şi Picos de Europa, dar mai sunt destule altele. Joacă-te pe google.com/maps şi uită-te din satelit, sunt multe plaje şi locuri superbe.
Cred că e suficient dacă ajungeţi până la Gijon şi Oviedo, după care eu zic că ar merita să mergeţi spre interior (spre sud). Prin Pasul de Pajares treceţi pe lângă Cueva de Valporquero şi ajungeţi la Leon, de unde se poate face o incursiune la Las Medulas.
De la Leon se poate continua spre sud, dar eu aş face un ocol pe la Burgos, în superba catedrală de acolo fiind înmormântat El Cid, eroul naţional al Spaniei. În apropiere se pot vizita şi Cheile Yecla şi circul glaciar La Negra  de Urbion, unde există camping şi unde se pot parcurge şi câteva trasee montane scurte. Iar la întoarcerea spre vest se poate vizita Castelul Penaranda del Duero şi Castelul Penafiel.
Lângă Valladolid se pot vizita castelele Coca şi Simancas.
Se poate continua direct către Segovia şi Avila, dar ar fi păcat să nu treceţi şi pe la Zamora, pe la Castelul Buen Amor şi, evident, pe la Salamanca.
De la Avila puteţi face o incursiune în Sierra de Gredos, unde sunt alte câteva locuri impresionante, printre care şi Cuevas del Aguila.
De la Avila puteţi ajunge la Segovia vizitînd  Palatul Riofrio, apoi în drum spre coasta de est, este „must-see” o vizită la Palatul La Granja de San Ildefonso. Prin Pasul Navacerrada (care este iarna staţiune de schi pt. madrileni) se trece de Sierra de Guadarrama către Madrid. Se mai pot face încă 2 devieri, una la Castelul Manzanares el Real, iar a doua la El Escorial şi la Valle de Los Caidos.
Madridul, Toledo, Aranjuez, Guadalajara (poate chiar şi Escorialul şi Valea Eroilor) le-aş lăsa pentru un sejur viitor în Madrid, fiind foarte simplu de ajuns cu avionul, aşa cum am mai spus într-un post anterior.
Către est, un „must-see” este orăşelul Cuenca, iar în apropiere se află Izvorul şi Cheile râului Cuervo.
Pe coasta de est (Costa Blanca, Costa del Azahar) ai câteva obiective interesante (inspiră-te din acest post), iar mai la nord ai Parcul tematic Portaventura, de care s-a tot vorbit.
La fel ca la Madrid, zonele Valencia şi Barcelona pot fi lăsate pentru sejururi viitoare cu avionul, chiar nu are rost să alocaţi timp pentru ele.
Mai la sud (Andaluzia) nu mi se pare prea înţelept să ajungi în mijlocul verii, ba chiar s-ar putea să nu fie bine nici mai la sud de Valladolid. Adică poate ar fi mai ok ca de la Lacul Negru Urbion să vă îndreptaţi spre Zaragoza şi Andorra, şi să mergeţi apoi ca cicliştii din Turul Franţei prin Pirinei până la Carcassonne şi mai departe spre Coasta de Azur. Spun asta pentru că parcă sunt prea multe castele şi copiii s-ar putea să ajungă la saturaţie.
Vedeţi şi voi cum o gândiţi, eu m-am orientat spre obiective situate la altitudini nu prea joase, ca să fie ceva mai răcoare chiar când ajungeţi voi în Spania (în iulie - august), adică totuşi Sierra de Gredos, Avila, Riofrio, Segovia, La Granja, Cuenca şi Izvoarele râului Cuervo, iar mai apoi Portaventura ar putea fi totuşi incluse în această megavacanţă, ar fi păcat altfel.
Oricum, mai caută şi tu pe TripAdvisor grădini zoologice, acvarii sau alte atracţii care să facă mai mare varietatea de obiective care să placă celor mici.

Sănătate şi tcb !

@ Dani - din tura precedenta, am invatat ca este tare obositor sa alergi din punct in punct fara sa adaugi la maxim 4 zile de "alergatura" o zi de pauza. Nu am ales multe puncte de interes din start pentru ca timpul, chiar daca mi-ar permite, nu vreau sa il transform in maraton. Acum, am inceput sapaturile sa vad ce as mai putea adauga si cum sa le combin. Iau in calcul undeva la maxim 10 opriri principale, fiecare cu 2-3 nopti de cazare, in functie de interes si mai ales vreme, va fi totusi aproape decembrie cand incepem si deja decembrie cand ajungem acasa.

Edited by Karogs, 26 February 2017 - 23:23.


#7
business11

business11

    Info Austria

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 11,817
  • Înscris: 13.07.2011
Coasta de Azur ti-o pot recomanda cu cea mai mare caldura. Dar poti incepe cu Marseille, un oras destul de murdar dar foarte interesant. Dupaia pleci spre St. Tropez care in 2 ore il termini, interesant este portul unde sunt toti bogatii, doua trei strazi principale si ai terminat. Pleci spre Cannes unde mi-a placut foarte mult, pe Boulevard de la Croisette, acolo unde bogatii isi parcheaza masinile de sute de mii de euro si stau la cafenele de lux, sau umbla pe la magazinele de fitze. Dupaia treci prin Cagnes-sur-Mer, acolo poti faci plaja in linisite. Acolo oameni sunt foarte prietenosi si la sfarsitului saptamanii se intalnesc pe plaja unde fac gratar sau isi aduc mancare de acasa, daca ai noroc poti fi invitat la masa si chiar ai o seara foarte placuta si distractiva cu ei. Daca doresti si dupaia pleci spre Nisa, acolo Promenade de Anglais este foarte frumoasa, in rest un oras simplu care nu prea are nimic de oferit. In Monaco gasesti un oras mic si cochet dar frumos. Palatul de la Monaco, Monte Carlo, cazinoul, portul, este foarte frumos de vizitat, iar o zi iti ajunge. Dupaia pleci spre Italia si iti recomand sa treci pe la San Remo si sa iesi de pe autostrada sa mergi pe drumul langa mare, pur si simplu un paradis.

Edited by business11, 27 February 2017 - 11:42.


#8
Prien

Prien

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,877
  • Înscris: 11.12.2006
Excelenta ideea cu macar o zi de pauza.
Prima data cand am fost in Germania am condus zilnic cate 200km, ceea ce nu e chiar foarte mult.
Dar si vizitand si sarind din hotel in hotel, in serile ultimelor zile asa m-am balbait cand GPS-ul imi spunea in 70m faceti la dreapta, de i-am incurcat pe cei din spate. Noroc ca nemtii nu sunt ca romanii. Si vazand ca sunt intr-un Hertz, adica masina inchiriata, mi-au zis doar in gand ca sunt cretin..Nu ca nu sunt, dar eram si foarte obosit..

Portugalia. E pacat sa nu ajungi si la Cabo da Roca..Daca platesti (parca) 10 euro iti dau si un certificat ca ia fost acolo...
In Lisabona au un si un muzeu maritim frumos si o corabie cu panze din 1880 toamna.
Acuma eu sunt fascinat de Marina, si nu toata lumea ar trebuie sa fie ca mine.
Dar m-am uitat la reactiie sotiei, cumnatei si nepotelei mele, care atunci avea vre-o 10 ani..Vasul arata impecabil.
Iar in burta lui cand vezi capre, porci, -evident manechine- si masina de gatit iti pica fata..Asa ca sexul slab "WAU, deci asa isi duceau mancare..Pai daca nu existau frigidere. Si nu mirosea  a cacareze, etc? Ba da. Si rau. Dar daca altceva nu ai.."
Apoi in camera pt ofiteri, alte manechine.Wau, ala care ii serveste nu are curajul sa se uite la comandant. Da. Daca o facea ar fi fost biciuit. Dragele mele, pe mare e cea mai mare democratie. Alegi de bunavoie sa faci precum iti zice capitanul sau nu.
La NU, EL are dreptul legal sa te bicuiasca, chiar si pana la moarte pt insubordonare, impertinenta, ca sa dea un exemplul... EL e DZEU..Iar biciului asta pus la loc vizibil, ca sa se stie, i se spunea "pisica cu 9 cozi".. WAU
Tot in Lisboa este un muzeu cu pesti, broaste testoase. Jur ca ma uitam in gura larg cascata a unui rechin, cu o dantura absolut perfecta, nu ca a mea, si ma gandeam la cat de groasa e sticla..
In gradina botanica erau niste pauni cu cozi foarte frumoase, pana cand au depus ceva pe jos.. care nu mirose, ci putea adica PUTEA.......
Tot in L e un muzeu cu calesti.. Superbe..
Atentie la programul muzeelor. E pacat sa ajungi cand sunt inchise, asa cum am facut-o no, la Cascais, beeepppppppp........Mai bine iti planifici ziua de pauza atunci..
Mare atentie la hotii de buzunare. In tramvaie sunt afise..
Daca vezi ca cineva isi duce o haina peste brat, mai bine pleci imediat in alta parte..Sau astepti alt tramvai. Si te uiti la cine urca la statia urmatoare..
Oricum, merita..

#9
denky

denky

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 7,360
  • Înscris: 09.03.2009

View PostPrien, on 26 februarie 2017 - 21:49, said:

Poate o sa ti sa para o tampenie. Dar eu as include si Normandia, cu plajele unde a avut loc debarcarea. din 6 iunie 1944
Cauta filmul "Ziua cea mai lunga"..

Sau cartea "Ziua cea mare"...

#10
antic

antic

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 982
  • Înscris: 04.12.2004
Un ocol al insulei iberice este o aventura frumoasa.   Dar una care dureaza.  
Estimez o durata de minim trei saptamani.  
Ideal ar fi cam patru saptamani pentru cine isi permite acest timp liber.

#11
Karogs

Karogs

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 877
  • Înscris: 22.06.2006
Am lucrat putin la traseu, dar inca am nevoie de sugestii pentru excursii, preferabil la maxim 120km fata de punctul de cazare, sa ma gandesc si la numarul de nopti de cazare pe care ar trebui sa le planific.

Bordeaux → San Sebastian
Distance: 236 km including 225 km on motorways
Time: 02h32 including 02h02 on motorways

San Sebastian → Oviedo
Excursie la Altamira
Distance: 379 km including 371 km on motorways
Time: 04h09 including 03h49 on motorways

Oviedo → Santiago de Compostela
Distance: 308 km including 246 km on motorways
Time: 03h40 including 02h29 on motorways

Santiago de Compostela → Porto
Distance: 230 km including 220 km on motorways
Time: 02h43 including 02h13 on motorways

Porto → Lisbon
Distance: 313 km including 298 km on motorways
Time: 03h41 including 02h50 on motorways

Lisbon → Gibraltar
cu excursii la Algarve, Nazareth
Distance: 658 km including 638 km on motorways
Time: 06h51 including 06h09 on motorways

Gibraltar → Madrid
Excursie in Maroc. Am vazut ceva oferte pe la 65E cu totul inclus: ghid, feribot, pranz. Mi se pare ok.
Distance: 659 km including 637 km on motorways
Time: 06h59 including 06h20 on motorways

Madrid → Barcelona(poate o noapte in Valencia)
Distance: 695 km including 678 km on motorways
Time: 07h15 including 06h35 on motorways

Barcelona → Monaco
Distance: 684 km including 672 km on motorways
Time: 06h50 including 06h23 on motorways

Monaco → Pisa
Distance: 340 km including 318 km on motorways
Time: 03h56 including 03h17 on motorways

Din Pisa o sa vad pe unde mai opresc, daca mai opresc, ca se aduna pana la punctul acesta multi km.

#12
Karogs

Karogs

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 877
  • Înscris: 22.06.2006
Tot mai fac ceva "investigatii", sa vad ce as mai putea adauga/elimina din traseu. Fiind totusi decembrie cand voi trece prin Franta, as cam elimina regiunea.de coasta. Dintr.o discutie am aflat de niste zone si pesteri interesante:

http://www.lascaux.c...ndex.php?lng=en
http://www.gouffre-d...php?redir=en/en

Poate aveti si alte idei. Multumesc





#13
OvidiuNS

OvidiuNS

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 8,855
  • Înscris: 04.07.2010
Vezi că avenul Padirac e închis în decembrie. Lascaux e celebră, dar vei vizita copia fidelă a peşterii, nu peştera originală. Oricum merită !


Sănătate şi tcb !

Edited by OvidiuNS, 06 August 2017 - 01:49.


#14
Karogs

Karogs

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 877
  • Înscris: 22.06.2006
Pe 14 septembrie o sa plecam spre Bordeaux. Din ce calculez pe viamichelin, cel mai bun traseu mi se pare Bucuresti-Budapesta-Viena-Munchen-Strasbourg-Bordeaux, estimat undeva la 30 de ore si este si cel mai ieftin ca taxe de drum. Platesc doar vigneta pentru HU, AU si autostrada in Franta. Pauza ma gandesc sa fac in apropiere de Munchen.

#15
business11

business11

    Info Austria

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 11,817
  • Înscris: 13.07.2011

View PostKarogs, on 25 august 2017 - 04:47, said:

Pe 14 septembrie o sa plecam spre Bordeaux. Din ce calculez pe viamichelin, cel mai bun traseu mi se pare Bucuresti-Budapesta-Viena-Munchen-Strasbourg-Bordeaux, estimat undeva la 30 de ore si este si cel mai ieftin ca taxe de drum. Platesc doar vigneta pentru HU, AU si autostrada in Franta. Pauza ma gandesc sa fac in apropiere de Munchen.

Bucuresti - Arad - Szeged - Kecskemet - Budapesta (de aici nu te duci spre Viena ci in jos spre Slovenia) - Nagykanisza - Maribor - Ljubljana - coasta adriatica - Venezia - Milano - Torino - Lyon - Bordeaux. In Italia o sa te rupa autostrada (undeva la 30€ pe directie), dar economisesti 2 ore de mers.

Nu ai ce cauta pe la Viena, ca dupaia ocolesti prin nord (incl. Germania, Elvetia). Iesi poate ceva mai ieftin ca taxe de drum, dar se compenseaza cu costurile benzinei.

#16
Karogs

Karogs

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 877
  • Înscris: 22.06.2006
Varianta cu Munchen tot mi se pare cea mai buna varianta, din diferenta de taxe imi acopar costurile de cazare si mancare. Am pus niste print screen.uri de pe viamichelin

Attached Files


Edited by Karogs, 25 August 2017 - 16:47.


#17
business11

business11

    Info Austria

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 11,817
  • Înscris: 13.07.2011
da observa ca nu este diferenta mare la KM insa la pret vorbim de peste 100eur, atunci du-te pe münchen.

#18
Karogs

Karogs

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 877
  • Înscris: 22.06.2006
Am ajuns cu Matiz.ul in Bordeaux. De departe cel mai lung drum facut pana acum, dar a meritat. Am luat.o ca in print screen.ul de mai sus, prin Munchen. Am luat cazare f faina in Salzburg, 65e pe noapte, conditii bune plus vedere spre munte.

Sa mai treaca doua luni...si continuam povestea

Anunturi

Chirurgia cranio-cerebrală minim invazivă Chirurgia cranio-cerebrală minim invazivă

Tehnicile minim invazive impun utilizarea unei tehnologii ultramoderne.

Endoscoapele operatorii de diverse tipuri, microscopul operator dedicat, neuronavigația, neuroelectrofiziologia, tehnicile avansate de anestezie, chirurgia cu pacientul treaz reprezintă armamentarium fără de care neurochirurgia prin "gaura cheii" nu ar fi posibilă. Folosind tehnicile de mai sus, tratăm un spectru larg de patologii cranio-cerebrale.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate