Ganduri printre randuri

Si tie la fel, mi-a facut placere sa-ti citesc gandurile printre randuri.

Voi scrie o legenda despre-un urias tacut,
Ramas impietrit intr-o pierduta primavara,
De atunci sub privirea-i multe veacuri s-au cernut,
Prin zari tremurande unde te-ai risipit odinioara.


 Capture.JPG   223.74K   12 downloads

Edited by androholic, 26 April 2017 - 19:30.

Va astern un mit, povestea acelui colos din granit,
Cu spatele frant de poveri seculare,
Si lacrima-i scursa pe obraz in zenit,
Te cauta iar pe aceeasi carare.

i   my w10 notepad

 Poem.JPG   118.67K   54 downloads

https://forum.softpe...rintre-randuri/

Aceasta poveste e scrisa demult in cenusa,
Sus in munti la focul de tabara stins,
Din vremea aceea e spusa pe-ascuns, din usa-n usa,
Doar uriasul e mut in dorul necuprins.

 Capture.JPG   54.92K   17 downloads

Din ce în ce mai rar găsești un suflet bun,
Un suflet călduros ca un pulover din lână pentru iarnă,
Lucrat în mâini blajine, în pace,
În două palme blânde și dibace,
De către mama grijulie ori un prieten bun.

S-a umplut lumea de suflete haine,
Care te-ar îmbrăca în sac de pânză cu mâneci lungi,
Ca pe-un nebun,
Ori ca pe un hoit de câine,
Băgat cu scârbă în pungi.

Doar sufletul tău, mamă,
Mi-a îndulcit mierea din lapte în cană,
Doar inima ta plină,
Mi-a dat cerul înstelat,
Și ziua senină.
Doar ochii tăi blânzi,
Mi-au pus soarele-n cer,
Iar aura ta luminoasă,
Mi-au adus minunile-n casă.
Doar magia ta de zână bună,
Mi-a pus stelele-n cer și clarul de lună,
Iar ochii tăi vii,
Mi-au răsădit flori parfumate-n câmpii.

Marți
29.08.2017
Ora 5:20
Vlad

Ți-aș fi spus în genunchi cele mai frumoase povești.
Dar cui, dacă nu îmi mai ești?
Am să mi le spun singur în gând,
Mut, surd și orb, ca o brută,
Tot sperând ca povestea noastră trecută,
Să renască într-un alt vis plăpând, curând.
Plâng paradisele noastre pierdute,
Jurămintele, tainele noastre tăcute,
Am irosit amândoi un rai,
Și n-o să te mai am niciodată, și n-o să mă mai ai,
Ca două galaxii depărtate,
Pierdute în univers,
În haos, într-o eternă noapte,
Ca două cuvinte fără noimă într-un vers,
Fără sens, fără înțeles.
Vlad
09.09.2017
2:30 AM

S-au copt strugurii-n vii,
Si totusi nu-mi vii,
Ca să-ti gust din palmă măcar o boabă,
Parfumată, dulce si caldă,
Dar ursitoarea mea a fost oarbă,
De mi-a menit doar pusta singurătate,
Dăruindu-mi doar dorul si frigul din noapte,
Când tremur ca un sihastru,
Ce-si murmură ruga-n chilie,
Luminat prin ferestruică de vreun astru,
Depărtat, rătăcit, undeva-n univers,
Ca o piatră piezisă, ca un punct de la capătul unui vers sters.
Vlad,
14.09. 2017
9:12 AM

Edited by androholic, 14 September 2017 - 21:58.

Vești bune. Se pare că există viață culturală și aici în satul meu, în satul natal al ilustrului poet Vasile Voiculescu. Am avut plăcuta surpriză de a afla că fostul profesor de limba și literatura română al fetei mele, actualmente pensionar, e redactor șef la revista sătească de știință și cultură Întrezăriri , revistă care editată în comuna Pîrscov din județul Buzău. Am fost la dânsul să îi prezint câteva poeme creație personală și după ce le-a citit atent mi-a spus că am talent și îmi va publica frecvent în revistă poeziile. M-a recunoscut, mi-a spus că a fost profesorul fetei mele și mi-a lăudat-o spunându-mi că a fost una dintre elevele eminente ale dânsului și am mai stat la discuții cu dânsul. Revista apare destul de rar din lipsă de fonduri și sponsori dar apare de câteva ori pe an totuși, fapt îmbucurător pentru un sat atât de uitat de lume și ascuns între niște dealuri frumoase situat la 35 de kilometri depărtare față de cel mai apropiat oraș.
 IMG_20171001_150035.jpg   79.87K   9 downloads

Edited by androholic, 01 October 2017 - 14:22.

Povesti fermecate


Am sa iti spun intr-un vis,in genunchi, cele mai frumoase povesti,
Basme fermecate in care-am sa iti soptesc cat de tandra si cat de frumoasa imi esti.
Ce e trist e ca doar acolo pot sa te am,
Doar acolo in inchipuirile mele curate, si totusi nu e in van.
Iar in clipa eterna in care nu voi mai fi,
Ma voi preface intr-un graunte de huma iar vantul pana la tine in palme ma va rostogoli,
Te implor ca atunci cand imi voi gasi tihna in causurile tale, nu ma strivi,
Ci doar sa ma saruti usor, sa ma asezi pe un fir de iarba ,
Apoi, desculta, sa dansezi si sa alergi pana ma pierzi,
Printre pomi in livezi unde ai sa adormi ca sa ma visezi.



Vlad
20 noiembrie 2017
ora 23:43



 Capture.JPG   164.17K   11 downloads

Edited by androholic, 20 November 2017 - 23:54.

S-au imbracat padurile in haine de zapada,
Pe dealuri,imprejur, sub linistea dalba,
Ce taina o fi ascunsa colo sus in ceata,
De-mi sculpteaza pe geamuri in noapte flori de gheata?

De ce-mi sunt palmele atat de reci,
Si mi-e asa de frig in inima?
De ce nu-mi mai vii, de ce nu mai treci,
Si nimeni, nimic nu ma alina?

Chiar si vesnicii brazi au incremenit,
Atemporal, prea tarziu si vremelnic,
Iar dragostea ta s-a stins prea subit,
Ca o ceara umeda in sfesnic.

Vlad,
22 decembrie 2017
2:54 AM

 Capture.JPG   106.91K   5 downloads

De-aș fi candela ta aprinsă,
O veghe blândă în tăcere,
Oare, mă vei păstra nestinsă,
Din Înviere în Înviere?

De-aș fi culoarea-ți preferată,
Prinsă de cer în curcubeu,
Te-ai ruga, oare, măcar o dată,
Să plouă cu soare mereu?

De-aș fi un fulg de păpădie,
Purtat de vânt la tine în palmă,
Ți-ai ține suflul, o clipă fie,
Să nu mă spulberi ți-ar fi teamă?

06.03.2016, 20:18:39

 Capture.JPG   33.18K   10 downloads

 S80214-00555649.jpg   50.84K   14 downloads

Stigmat


Ceasuri de noapte se frâng pe masă-n verandă,
Regrete târzii îmi plâng sub condeiul din palmă,
Zadarnic trăit-am mii de păcate prin tomuri,
Și-n van m-au strivit Judecăți de Apoi pictate pe domuri.

E atâta tăcere de-mi aud inima cum bate în coastă,
Iar durerea din ea mă întreabă cum să iasă,
Le-am șoptit că răspunsul e să îmi implore stigmatul,
Căci eu sunt prea slab, prea trist, prea greu mi-e păcatul.

De-aș ști unde-i ascuns sălașul păcii din noi,
Chiar de-ar fi pitulat la capătul lumii în vreun zăvoi,
L-aș căuta toată viața fără de odihnă,
Măcar la sfârșit să-mi așez acolo sufletu-n tihnă.

Aprins-am candela-n icoană, poate nu mi-o mai fi așa pustiu,
M-am săturat mereu pribeagul nopților albe ca să tot fiu,
Dar Heruvimii, Maica, Pruncul privesc în altă parte,
Și tot un pustnic sunt în liniștea de moarte.

Doar lumina blândă pogorâtă din lampă,
Și parfumul din pomi adus cu adierea lor caldă,
Îmi mai mângâie un pic sufletul de sihastru,
Cernându-mi în negura sorții un petic albastru.


19 aprilie 2018

Vlad



 P80419-001302.jpg   42.45K   11 downloads

Se făcea odată că trăiam într-o lume în care tălpile mele nu aveau pe ce pământ să calce. Doar hău neguros, nu puteam distinge nimic in jos. Fără fund. Niște coloane fixe se înalțau din acest jos. Păreau fixe, stabile si mersul meu în acea lume, și întreaga mea existența se bazau pe acestea. Erau aspre si pline de ascuțișuri dar talpile se obisnuiseră să calce pe ele ca pe iarbă. Erau cu totul șapte coloane, le pusesem si nume: Vi, Va, Ste, Io, An, Lu, Iț. Asteptam ca punctele mele stabile din aceasta lume viermuitoare să se miște iar eu mai faceam astfel un pas.
Asta era jos. Sus? In sus nu se vedea nimic, doar o lumină difuză, ca un cer plin de nori care filtreaza stralucirea unui soare indepartat. Si mai era aerul pe care il respiram. Un aer proaspat, viguros, parca nici nu apartinea lumii acesteia fara nici un sens. I-am pus si lui un nume: A.
Și mă tot intrebam: oare A are si el cataligele lui pe care să se sprijine? Sau lumea lui e continuă și tălpile lui calcă pe un pământ solid, ca cel pe care il visam uneori?

subjective, on 19 iunie 2018 - 16:37, said:

am facut analiza pe text cu batranul meu mag si am constatat ca esti un fauritor de cuvinte talentat.

Edited by androholic, 19 July 2018 - 15:04.