Apartament umed la demisol

CONTINUARE JURNAL:

Mno, acu' sa vedem ce se alege de noi: un coleg are o viroza. Nu doar ca are, dar ne-a adus si noua, dupa care si-a luat conecediu medical. Nu suntem destui pentru situatia asta. Lucrurile la serviciu vor merge prost o vreme. Afurisita de viroza afecteaza vocea. Daca pic, pic, asta e! De data asta nu am de unde compensa eu, ca prea multa energie imi ia acuma sa ma transport si sa mai fac si ceva pe aici. Si-s buna doar daca am scapat cu bine ...

Ieri ajunsei acasa pe innoptate: sa tin minte sa n-o mai lalai, ca se face bezna pana acasa. De-acu' rup usa cand se termina programul.

Am vrut sa dau cu aspiratorul, mizand pe un sac desperecheat cumparat de prin piata, insa ala nu merge, nu se inchide capacul din cauza lui. Am facut ceva ordine pe aici, in schimb, si mi-am schimbat garderoba cu cea de iarna.

Numai eu pot trai cu mine si nici eu nu o prea scot la capat. Sigilai asta-primavara in niste pungi "cu fermoar" vestele de puf de rata si le pusei in micutul dulapior in care ma ingesui deocamdata. Problema e ca pungile nu sunt transparente, asa ca acuma, toamna, nu am mai stiut unde sa le caut. Le-am descoperit din intamplare, dupa ce rascolisem toate depozitele dupa ele. Bine ca le-am gasit la vreme: vine frigul.

Daca tot m-am trezit cu noaptea-n cap, ca am adormit prea devreme, ma duc sa mai fac ordine, pe ici, pe colo.

Edited by alecsa2, 24 October 2017 - 03:40.

CONTINUARE JURNAL:

Oras aglomerat, o ora si jumatate drum intors ieri. Ce sa mai scriu: mancat, culcat. Data viitoare nu ma mai dezlipesc de metrou.

CONTINUARE JURNAL:

Minuscule realizari: gasii saci de aspirator, dar nu-mi mai ramase timp sa mai fac nici o curatenie. E jale cu ajunsul acasa la 19:30. Munca enorma la serviciu: imi lipsesc colegi, loviti de gripa.

Neata.
Bafta azi.

 alecsa2, on 24 octombrie 2017 - 03:42, said:

Vitamina C la greu, minim una pe zi de 500. Eu nu am mai racit de un an si jumatate. Catina, merisor. Ceai cu lamiie.

 viotl, on 26 octombrie 2017 - 04:55, said:

Multumesc, Viotl, vitamina C mare (1500, pentru elefanti, ca a fost mai ieftina) oricum iau. Asta ma tine, probabil, doar la nivel de migrena, fara nas-gatita muciforma. Da, si lichide multe. Din pacate, noile conditii de munca is complicate: pot ceai, dar mi-e sila de toalete. Sunt curate, dar prost gandite.

Neata.
Cam tirliu azi... te-o ajuns.....

CONTINUARE JURNAL:

Paracetamol si munca.
Reusii ieri sa-mi dau cu aspiratorul.

Sunt o tipa tare vorbareata de felul meu, asta-i viata. Tac doar cand vorbeste careva mai mult ca mine si atunci ii sunt recunoscatoare ca zice acolo-sa ce-o zice, numa' sa am de ce-mi sprijini creierul meu patrat.

Bunica mea vorbea cu alea din bucatarie: "D-apai, stai, mai oala, pe masa, cand te pun ... ce-ai sub fund? A, ia uite, tu ce faci, mai cutit pe-aici, ca dupa aia te caut si ma-nvart pe-aici dupa tine ..." , cu ea insasi: "Ufff, Emilie-Emilie ...", cu plantele de prin curte "D-apai tu ce-ai crescut in carare, mai petunie, nu te puteai duce-ncolo, tre' sa vii sa stai in picioarele mele?" si d-astea. De orataniile de prin curte nu mai zic: puii toti trebuiau sa asculte, ca doar nu era dupa ei.

Eamasei cu asta: cand muncesc, bodogan. La un moment dat, m-am oprit: deschisesem geamurile si acuma ma gandeam daca zgomotul aspiratorului acopera vorbaria mea. Tacui si-mi desfasurai restul discursului in cap.

Mi-a fost greu: pe covor, par de la motanul meu pierdut si chiar o mustata. Am mai plans, n-am mai plans, am tacut acolo-sa si am curatat intrucatva casa. La urma ceva din sufletul meu s-a inaltat, dupa obicei, cu recunostinta catre ceruri ... doar ca sunt foarte suparata pe ceruri. Imi taiai oftatul de "Multumescu-ti, Doamne", dezamagita: as sta in groapa de gunoi a orasului, numai sa stiu ca motanului meu ii e bine ...

Imi amintesc de ultima zi cu motanul ala: eram fericita. Aveam tot ce mi-am dorit vreodata. Toate lucrurile erau, in fine, normale: munceam mult, injuram pe alocuri, ma infuriam, dar, in fond, eram impacata, in sfarsit impacata. Vedeam viata ca pe un loc unde te zbati, te chinui, dar ceva-ceva tot iese. Eram mandra de fiecare problema rezolvata. Vorbeam cu Dumnezeu din recunostinta, multumeam de cateva ori pe zi. Forma mea de religie era simpla: "Slava Domnului" si "Multumescu-ti, Doamne!" imi erau toate pretentiile de le El. Vroiam doar sa fie undeva, acolo, sus, sa zambeasca si atata. In definitiv, cineva odihnit trebuia sa fie pe lumea asta. Ma rugam pentru cei in nevoie, mai degraba, pentru mine nu prea. Ma gandeam ca muncesc si pentru mine, dar foarte mult pentru viitorii mei clienti la psihoterapie: altfel pentru ce mi-ar fi trebuit ditamai harabaia de casa cu 11 ferestre de spalat, geamurile nu le mai numar? As fi putut trai intr-o singura camera si as fi fost acum departe cu lucrarile. Dar aveam de daruit si vroiam sa daruiesc. Avem aceasta relatie simpla cu Dumnezeu: eu ma ostenesc pe-aici, Tu ingaduie si fii bucuros de mine. Viata mea era o picatura de bine in lumea asta, un standard de bine. Sanatoasa tun, puternica, ajutam toata ziua la serviciu lume si doream doar sa fac mai mult, in plus, oamenii ma iubesc spontan, n-am eu timp pentru cati se bucura de mine. Este asta fericire? Daca nu e asta, atuncea care e?

Ei, se pare ca toate astea stateau intr-un motan. Un prapadit de motan batran, nici macar de rasa, nici macar frumos, un motan nasos si care mai facea si pe unde nu trebuie, ma trezea noaptea si ma pisalogea. O lume intreaga statea in coada ridicata a unei pisici: daca ala avea coada-n sus a frecare de picioare, era ok. Sa nu fie el pleostit sau stressat si lucrurile mergeau. Mno, acu' asta se duce si, cu el, tot modul meu de viata de invidiat, picatura aia de bine intr-o lume pe care nici eu nu o stiam prea stralucita inainte de a ma aduna la casa mea.

Imi trag nasul si ma duc la munca. Munca m-a facut ce sunt si munca ma va vindeca, imi zic. Insa pe ei doi, motanul si Dumnezeu, in care statea bucuria mea ... nu stiu unde-s si cum i-oi mai vedea vreodata. Dintre care, Dumnezeu se descurca si fara mine, insa motanul ...

CONTINUARE JURNAL:

Pana la urma am inteles ca nu tristetea imi va aduce motanul inapoi. Probabil nimic nu mi-l va mai aduce. Tristetea clar nu foloseste la nimic pe moment. O luai spre viata, spre bine cumva. Prinsei la minte ca supraoboseala duce la accidente grave. Va trebui sa ma descurc cumva fara sa mai mai supraaglomerez in halul asta. Acuma nu mi se mai pare grozav ca mi-am tras singura sapa, cu atat mai putin sa ma omor cu zile fara rezultat ca mi-am pierdut motanul. Foloseste sa plangi o vreme, e normal ... dar dupa aia ... e un punct in care ori o iei singur spre vindecare, ori te duc ai tai cu amagele pana te vindeca doctorul. Pentru mine, punctul asta a fost in momentul in care m-am gandit ca nu "dupa moarte poti sa ajungi in rai, alecso", ci, pentru mine, pe moment, moartea in sine ar fi raiul. Pentru ca, traditional, iubeam viata din toate puterile mele, dar daca am ajuns in halul asta sa ma satur de toate, pai e cazul sa ma opresc si sa rotesc carma.

Ca psiholog stiu ca daca gandesti "vreau sa mor", "vreau" e un verb la timpul prezent. Se poate ca pe moment sa vrei (cine nu a trecut prin asta?), insa pana nu ti-e clar ce o sa vrei in viitor, pana la sfarsitul natural, nu e cazul sa te apuci sa-ti pui capat zilelor. Cu un dram de umor, constatai ca nu am absolut nici un mijloc de sinucidere in casa asta. Stau la demisol. Pot sa ma arunc pe geam? Pot, in sensul de sa fac un soi de flotari pe partea ailalta, pe trotuar. Deci e chiar recomandabil pentru modul meu de viata, ca dimineata, de inviorare, sa deschid larg geamurile si ma arunc de cateva ori pe fereastra. Asa ca, din sintagma "va trebui sa traiesc cu asta", mutai accentul pe "sa traiesc".

S-au adunat multe dintr-o data. Oboseala, stressul de a trai intr-o casa-santier, s-a schimbat vremea si, mai ales, mi-au mutat biroul si nu m-am adaptat la noua situatie, gripa colegului pe care a trebuit sa il compensam ca lipseste si apoi gripa mea. Intr-o zi ... intr-o zi voi avea libera o incapere pe aici sa ma invart sa-mi fac psihoterapia la ele. Pana atunci, zic, sa ma carpesc cum oi putea cu un dram de umor si ... la treaba cu mine!

Azi e zi de faianta. Nu stiu cata as putea pune, dar o sa incep indata ce se trezesc vecinii, pe la 9. Nu mai vreau sa mai fac treaba de sarbatori ... Nu din credinta, ca s-a dus de haram si putina pe care am avut-o. Ci din socoteala: bai, undeva trebuie sa ma opresc. Si n-ar strica sa ma opresc din muncit atunci cand si altii isi iau liber, ca sa ma ocup si de cei dragi ... ca uite ...

Edited by alecsa2, 28 October 2017 - 06:02.

Neata.
When you have to shoot, shoot, don't talk.
La treaba cu tine.

Mai poti, ma, suflete? mai incape?

Edited by viotl, 28 October 2017 - 05:58.

Aseara ma dusei la cumparaturi si nu cumparai ce imi trebuie. Plecai dupa hartie igienica, pentru ca exista si acest efect neasteptat al suferintei: tre' sa ai in ce-ti sufla nasul si nah! - stocul se termina rapid. Uitai sa-mi cumpar de mancare serioasa, pentru munca. O sa trag o fuga pana la inceperea muncii, in zori si apoi o sa-mi gatesc sa am pentru toata ziua, sa ma pot hrani in pauze. Proasta mutare, sa-mi incep ziua de lucru plecand intai de acasa si apoi gatind.

 viotl, on 28 octombrie 2017 - 05:57, said:

Nu mai incape, multumesc, om bun, de intrebare. E cazul sa-mi fac tot asa, DIY, si niste bine. O sa o iau mai usor si, cat oi face, atata oi face.

Cat despre gura mea mare, da. De aia exista granita intre lumea asta si cealalta, ca sa existe totusi un loc unde nu se aude gura unei moldovence calcate pe coada ...

Edited by alecsa2, 28 October 2017 - 06:37.

Pai ai grija, zau ai grija. Cind esti tinar nu prea tii cont, dar se aduna.

 alecsa2, on 28 octombrie 2017 - 06:28, said:

N-ai inteles.

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/C0aWrDcM988?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Edited by viotl, 28 October 2017 - 23:39.

 viotl, on 28 octombrie 2017 - 06:35, said:

Aaa-cuma nimerii si eu pe topicul tau, viotl si incep sa inteleg, putintel asa, de la o margine, ce imi zici. Iti doresc sa mergi inainte sanatos si, mai ales, sa nu te lacomesti: una bucata zdravana ti-ajunge!

Sanatatea, viotl, se invata. Eu am fost norocoasa in prima tinerete: desi mai mereu umblam bolunda si sensibila, nimic grav nu s-a legat de mine. Dupa aia m-am dus la faculatatea de psihologi si mi-am vazut profesori batrani miscandu-se cu agilitate, ba chiar dandu-le clasa in inimile fetelor la colegii tineri de tot: ceva din felul in care isi purtau corpul, ceva din expresia fetei, al naibii de nu era sexy pe la 80 si ceva de ani. Era gasca de la institutul de cercetare, numa' unul si unul: 80-85 de anisori si zici ca isi purtau hainele pe catwalk: fitza-fitza ... eh, mai intrau prin camera de privare senzoriala (te paleste pacea si un pic de euforie, induce o relaxare si o odihna rapida), mai furau secrete in cate o cercetare pe adolescenti, erau toba de biochimie si iti explicau pe indelete, numa' sa fi stat sa asculti, "unu' de carbon, unu' de oxigen, ionul de claciu, al' de potasiu" cum ii mecanismul fiecarui hormon. M-am pus pe invatat macar partea basic, iar prietenul culturist e chiar avansat in problema. O fi el culturist si o arata de 45 (asa se si simte) da' nici nu mai tine minte de la varsta aia mare lucru ...

Deci se poa'. Numa' sa stai pe net. Uite-aici: https://examine.com/

CONTINUARE JURNAL:

Pana la 12 noaptea pusei faianta. Ca am zis sa o iau usor ... daca o luam rapid, tot la 12 ma culcam, dar terminam. Asa, mi-a ramas aia din baie de pus.

Terminai in camera. Spre uimirea mea (si a lui), prietenul culturist reusi sa taie fest faianta cu un amarat de taietor cu diamant de 20 de lei din piata si sa o gaureasca absolut artistic la 1 cm de margine cu o carota.

A naibii faianta, arata superb peste tot, cu mici exceptii drept in locurile in care se va vedea, unde face sirul de calorifere o pauza. Am si trei placi sparte. Tot unde se va vedea. Daca imi mai ramane timp, voi incerca sa le inlocuiesc, sigur voi face asta, pentru ca ma roade.

In bucatarie, chiar sunt mandra de cum am pus faianta nerectificata fara rost intre placi.

Patratele alea albe, egale, geometrice, la urma, is primul lucru din casa asta care sunt cumva foarte stil alecsa. Iubesc tot ce e geometric si alb.

In camera m-am chinuit rau. Pusul faiantei necesita forta in degete si eu in degete nu prea am. Ma impinsei in umele placi din tot curpul. Pozitia fu nasoala: punem placile jos, pe un scaunel de pescar, si contre jour (ca le-am pus sub geamuri) si cu galeata departe de corp si prea jos sa imi pice privirea perpendicular pe placa. Ma mai plansei eu de genoflexiuni, da' acuma si flotari?

Edited by alecsa2, 29 October 2017 - 07:20.

Prietenul culturist se mira de ce nu pun eu faianta in stil clasic: intai sa lipsesc o stinghie la dreptar pe zid si apoi, a doua zi, cand se usuca aia, sa imi insir faianta cu lejeritate. M-am uitat fix la el si i-am spus: "Pai eu NU AM  doua zi, intelegi?". A doua zi nu pot lucra, pentru ca e duminica iar a treia, a patra si asa mai departe ma intorc pe innoptate de la serviciu: pana ma schimb de haine, deja nu mai pot face zgomot ca se culca lumea.

Faianta se pune cu zgomot. Lasa ca trebuie sa pui masina sa faca amestecul de adeziv, dar ciocanul ... Ca ultimul milimetru se potriveste batand usor in ea cu ciocanul de cauciuc. "Usor" inseamna ca sunetul se propaga prin zidul comun pana la ultimul apatement de sus. Imi chinuii aseara vecinii pana pe la 21:30. Dupa care ii lasai sa se odihneasca in dulcele sunet de spaclu raschetand podeaua, ca si curatai dupa mine, mi-a fost frica sa nu se intareasca peste noapte.

Invatai, asadar, sa pun faianta. Is fericita pe chestia asta, pentru ca, pe viitor, imi scade costurile in bai. Ca am doua. Plus debaraua. Plus plinta in restul casei. Mi-era teama de taiat, mi-eara teama de gaurit, ma temeam ca va trebui sa fac rosturi mari, urate si rgeu de curatat. Nu-mi mai e.

Metoda mea, aleasa din incercat in tot felul e asa:

Neaparat intai dai glet grosier, dar nu acolo unde vei pune faianta, ci in alta parte in casa. Astfel inveti sa intinzi adezivul pe zid destul de fest.

Pun cu spaclul din galeata adeziv pe marginea foii cea drepta, fara zimti. Foaia de gresie si faianta are doua margini zimtate si doua lise. Ei, pun pe partea lisa mici cantitati de adeziv cu spaclul, insirate una dupa alta. Cu miscarea de la gret, le intind drept pe perete. Unde nu e egal, nici placa n-o sa stea drept. Dupa aia, cu partea zimtata, ii fac "pijama", adica dungile de adeziv. Pentru ca am o foaie cumparata in graba, de pe unde (nu) am gasit, foaia mea e de 10 mm la zimti, asa ca nu o tin perpendiculara, ci oblica, sa nu faca adancituri mari. Daca placa se sprijina pe podea, pot sa-i fac adanciturile pe verticala (e mai usor), dar daca nu se sprijina pe nimic, mai bine orizontale.

Acelasi sens de dungi si pe placa, pe care eu am acoperit-o in totalitate cu adeziv, strat cat mai subtire. Placile mele au 20x30. Daca erau mai mici, nu ma osteneam sa le mai pun adeziv deloc. Ma asigur ca e egal stratul, apoi, unde stiu ca placa vecina nu a fost pusa chiar paralel cu peretele (peretii nu-s drepti de tot si pe alocuri a trebuit un bun compromis), mai pun putintel adeziv. Putintel, am zis! Milimetric.

Apoi asez placa pe perete si o portivesc cu forta fizica si cu ciocanul. Scot placa daca nu sta cat se poate de bine si ii mai pun-iau adeziv, mai curat si peretele daca in locul ala e prea mult. Punand fara rosturi, nu are pe unde curge adezivul in plus, trebuie luat de acolo cu spaclul. Iara ciocanita. Pana ajunge cat se poate de la locul ei. Daca nu ajunge la locul ei, batutul incapatanat cu ciocanul va sparge placa in cele din urma. Pe unde fu prea jos sa le bat cu ciocanul, pusei ciocanul de cauciuc pe jos si sub el bagai spaclul inclinat, pe care il lovii ca pe o parghie pe coada si placa aluneca inapoi in sus.

Pe urma, pe stratul de sus (am inceput cu randul de sus), placa trebuie sprijinita cateva minute cu ceva: ciocanul. Pana ungi zidul si placa urmatoare si ai din nou nevoie de ciocan, s-a hotarat si placa din urma sa faca priza naibii unde ai pus-o si sa nu mai alunece. Asta pentru ca am mers incet. Pe unde am mers mai repede, am avut un ajutor nostim: Pusesem intr-o punga praful de caramida de la gaurit si legasem punga bine, cu gandul sa adun mai multe inainte de a face drumul cu ele la gunoi, afara. In fiecare punga am pus praful de la o fata de perete, o bocceluta cat un pumn mai mare. Ei, boccelutele alea cu praf sub un obiect oarecare (la mine fu cartonul de la o rola de scoci terminata si uitata pe acolo), mi-au permis sa reglez inaltimea la care trebuie sprijinita placa.

Pusul placilor nerectificate pe perete tencuit si neindreptat, fara distantiere si pene de impins e munca de chinez batran. Dar da, se poate. Nu va face nici un mester asta, e treaba de DIY, numai proprietarul are atata ingereasca rabdare si acela daca are o coloratura OC a personalitatii, daca e din fire meticulos.

Eu nu am fost, se pare, suficient de OC nici stressata urat de tot, de vreme ce am spart cateva placi si altele nu s-au asezat fest. Totusi iubesc placile albe, egale, geometrice. Spre seara, incepui sa fredonez o melodie: o hora mai lenta ... creierul meu isi crease, deci, automatisme si nu se mai muncea pe fiecare operatiune, putea sa se mai relaxeze.

La urma, ce sa zic? E cea mai misto faianta pusa in conditii "de mantuiala" vazuta de mine vreodata. Am avut asa in baia apartamentului vechi, precum si la acest apartament, asa era initial: faianta pusa fara mare filozofie si fara pregatirea peretelui, bineinteles, nu rectificata si fara rosturi. E mai dreapta a mea.

Edited by alecsa2, 29 October 2017 - 08:00.

Iaca si poze:

Explicatie pentru imaginea 002 (prima cu porcu'): am stat si am cumpanit:
- bucataria ramane in mozaic, asa cum e, deci nu voi mai inalta podeaua: faianta vine exact pana la mozaic si trebuie acolo sa aiba o proprietate minunata: oricata apa as turna pe jos, sa nu ajunga la zid. ca eu, cand spal, spal. Cu clabuci. Deci nu am putut mari rosturile la randul de jos;
- faianta de sus a trebuit sa fie verticala, ca asa vine teava din camera de alaturi prin zid: aia e inaltimea ca sa pot izola pardoseala din camera cu xps si, fireste, camera sa fie putintel inaltata fata de bucatarie si toaleta de serviciu (pentru caz de inundatie de la instalatiile de acolo si totodata sa aiba si nitica panta spre ele);
- teava trebuie sa fie prinsa in bride pe acelasi nivel de perete ca si consolele de calorifer: nu merge sa pui consolele pe faianta si brida adancita pe lavabila: am un centimetru, totusi, acolo, ca zidul nu a fost chiar drept;
- rosturile faiantei de sus, asa stranse cum sunt, fiind mai multe, tot ocupa mai mult loc decat cele de jos, asa ca de la stanga la drepta s-au produs decalaje;
- am avut de ales: sa las rosturi la faianta de jos si sa imi bat capul cu chitul sa-l impermeabilizez periodic sau sa ma doara pe viata in cot de el si sa lipesc eu faianta-plinta bine de tot?

Solutia ar fi fost sa incep de la dreapta la stanga, de la rosul care se va vedea, insa peretele nefiind oglinda de drept, mi-ar fi fost imposibil sa masor la milimetru: acolo e decalaj de 1.5-2 mm si n-as fi reusit sa intuiesc sau sa calculez exact de unde s-o pornesc, ma buluceam in zid cu placa de jos, ori coltul de jos al zidului iara nu e drept: hidroizolantul de dedesubt a necesitat rotunjire pe muchii si tencuiala nu a putut indrepta toata rotunjeala.

Asa ca primul porc o sa traiesc cu el pana gasesc o solutie sa il "fardez". Prost e ca pe acolo vine usa de la cuptorul aragazului in rotatia ei, da' oi gasi eu cum sa acopar. Deasupra e locul unde-mi tin scrumiera, oi gasi eu o aplica pe care s-o stric si sa pun pe ea scrumiera ...

http://domicilio.ro/2859/aplica.jpg

Edited by alecsa2, 29 October 2017 - 10:06.