Corectitudine politica si multiculturalism

nealsmith, on 10 iulie 2015 - 09:33, said:

Alarama falsa!
Nu islamismul este cel mai mare pericol pentru Europa si viitorul ei, ci marele razboi care a inceput deja in Ucraina, razboi in care se confrunta interesele a doua mari puteri si anume mafia financiara si mari concerne industriale reprezentate de conducerea SUA  versus Federatia Rusa, in care scopul urmarit este dorinta acestor concerne si a mafiei financiare  de a detabiliza Rusia si apoi de a acapara resursele naturale uriase ale Rusiei, si de a deveni stapana planetei.

Razboi nimicitor deja inceput in Ucraina si care se va intensifica in curand in toata Europa prin instrumentul agresiv al acestor concerne si mafii financiare instrument numit NATO, aici este marele pericol pentru absolut toti europenii

De unde şi până unde să fie creştinii condamnaţi la moarte în Arabia Saudită?  

Edited by djl, 12 July 2015 - 11:10.

djl, on 12 iulie 2015 - 11:09, said:

Arabia Saudita= principalul finantator al lui ISIS, criminalii care omoara crestini pe banda rulanta.

[ https://pbs.twimg.com/media/CJnIrZpWwAAeq4f.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ https://pbs.twimg.com/media/CJkiVZNVEAEXu_a.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ https://pbs.twimg.com/media/B-ASltjCMAAbZ0c.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Rasismul antirasiștilor

4 iunie 2013  •  BOGDAN CALEHARI

Franţa se află, spre lauda ei, în prima linie a luptei contra rasismului. Fără discuţie, dacă ar fi să facem un clasament, Franţa s-ar situa în acest moment pe primul loc. Nu de mult timp, dar să sperăm că pentru totdeauna. Şi asta, mulţumită numai şi numai conducerii vizionare a domnului François Hollande şi a socialistilor săi.

Într-adevăr, sunt voci care-şi exprimă regretul că domnul Hollande şi echipa sa nu dovedesc aceeaşi binecuvântată viziune şi în problemele economice, dar cei care vorbesc, ori au uitat ori nu cunosc vorbele unui compatriot de-al lor: “Un singur ingredient se dovedeşte incompatibil cu dezvoltarea: Socialismul” (Jean-François Revel, „Cunoașterea inutilă„, Humanitas, 1992 ).

Dar să revenim la rasism! Adunarea Naţională a Franţei a eliminat cuvântul “rasă” din legislaţie şi, în viitorul apropiat, Congresul îl va elimina şi din constituţie. Chestia asta poate fi o surpriză doar pentru cei ce nu ştiu că socialiştii francezi au eliminat din Codul Civil şi cuvintele “mamă” şi “tată”. Nu pentru că ar fi rasiste, ci, la fel de grav, pentru că sunt atât de homofobe şi extremiste încât ar fi fost total deplasat să mai fie păstrate. În Franţa, statul de drept nu este o vorbă goală. Aşa cum era şi normal, marea majoritate a francezilor a acceptat cu înţelepciune dispariţia lor. Ce nevoie mai ai de “mamă” şi “tată” cînd tu nu mai ai mult şi dispari ca rasă?

Nu toţi însă înţeleg acest lucru; mai sunt şi excepţii. Jean-Sébastien Vialatte, deputat al opoziţiei de dreapta – în Franţa mai există aşa ceva – a scris pe twitter, referindu-se la cei care nu cu mult timp în urmă au devast … au dat un exemplu de cum va fi viaţa în centrul Parisului (nu numai la periferii) într-un viitor nu prea îndepărtat: “Spărgătorii sunt în mod sigur urmaşii sclavilor, ei au scuze. Taubira trebuie sa le ofere compensaţii”.

O faptă incalificabilă care merită, pe bună dreptate, sancţionată. În acest scop, una dintre organizaţiile negrilor din Franţa a înaintat o plângere pentru “false acuzaţii, defăimare şi incitare la ură rasială”, procuraturii din departamentul Var, unde Viallatte este deputat.

Mă întreb îngrijorat, cum va fi judecat (potrivit legii ce condamnă incitarea la ură rasială) Vialatte dacă cuvântul “rasă” a fost eliminat din legislaţia franceză? Am încredere însă că doamna Christiane Taubira (ministrul de justiţie al Franţei), fosta negresă – spun “fosta”, pentru că în Franţa se pare că rasele nu mai există – va găsi o cale legală de pedepsire a infractorului. Spre lauda ei, doamna Taubira a declarat că este favorabilă unei “politici funciare”, în teritoriile “de peste mări”, ce aparţin Franţei care să prevadă despăgubiri pentru urmaşii foştilor sclavi.

Nu pot să nu mă gândesc ce prost orientaţi politic (le cer scuze!) au fost, la vremea respectivă, haitienii; Haiti fiind prima ţară locuită de negri care a sfărâmat lanţurile jugului colonial acum două sute de ani. Azi ar fi făcut parte din teritoriile “de peste mări” ale Republicii franceze şi ar fi primit despăgubiri din partea doamnei Taubira. Aşa este cea mai săracă ţară din lume! Dintotdeauna!

Inexplicabil, după obţinerea independenţei, negrii au intrat în conflict cu mulatrii şi insula s-a divizat în două. Probabil, zic eu, unii erau monarhişti, iar ceilalţi republicani. Spre deosebire de ei, camerunezii s-au ţinut tari; şi-au dobândit independenţa târziu, nu prin forţa armelor, ci numai când lucrul acesta devenise o modă. Tocmai francezii să nu înţeleagă? N-ai cum să nu ţii pasul cu moda!

Domnul Alain Kuitang Kengne beneficiază acum de inteligenţa politică a înaintaşilor săi şi, bineînţeles, de înţelegerea francezilor. Deşi nu o duce foarte bine (fură medicamente şi haine din magazine pentru a supravieţui), domnul Alain Kuitang Kengne iubeşte Franţa! El îşi declară dragostea cu o sinceritate ce emoţionează profund: “Prefer să stau pe stradă în Franţa decât în Camerun. Cel puţin aici sunt îngrijit atunci când sunt bolnav”.

Nu, Franţa nu are cum să-şi piardă locul de frunte ce-l ocupă în combaterea rasismului. În schimb, Marine le Pen, la fel de prost orientată politic ca şi haitienii, riscă să-si piardă locul de deputat în Parlamentul Europei. Tot pentru rasism! Altă uscatură în pădurea de un verde tânăr, ecologic, a multiculturalismului francez. Gura ei s-a trezit să compare ocuparea străzilor oraşelor franceze de câtre covoraşele pentru rugăciune ale musulmanilor, cu “Ocuparea” Franţei de către Hitler!

Să spui chestia asta într-o ţară aşezată pe un continent, unde gazdele primesc în fiecare an, de ani de zile, circa 2,5 milioane de oaspeţi din Africa şi Asia… cu scopul ca aceştia să le ia într-un final locul, înseamnă că… chiar eşti haitian.
Vigilenţi, cei de la MRAP (Mişcarea contra rasismului şi pentru prietenia între popoare) au reclamat-o unui comitet al Parlamentului European care a pus-o la punct: lui Marine le Pen i s-a ridicat imunitatea parlamentară; pentru incitare la ură rasială! Parlamentul European va ratifica hotărârea.

Spre deosebire de mai sus numita, domnul Jean-Luc Mélenchon, deşi destul de în vârstă, poate fi considerat imaginea omului nou, cel ce va popula viitorul Europei. Un viitor fără rase sau, măcar, fără una dintre ele. Nu degeaba este preşedintele comuniştilor francezi. Bine orientat nu numai ideologic, ci şi, dacă –mi permiteţi, rasial! Domnia sa este dovada vie şi de necontestat că Jean-François Revel, cât era el de membru al Academiei Franceze, bătea câmpii atunci când scria: “Rasismul nu este o opţiune raţională, este un dat antropologic”.

Când domnul Mélenchon spune că nu mai poate supravieţui înconjurat de “blonzi cu ochi albaştri” şi că Normandia copilăriei sale, populată de arieraţi şi de alcolici, nu se ridică nici până la glezna Marocului (ţara în care a trăit atâta timp), ştie ce spune! (link) Nici vorbă de incitare la ură rasială în acest caz, ci de devoalarea cu curaj a unei realităţi de un dramatism terifiant. În aceste condiţii, rugămintea adresată imigranţilor de a “nu-l lăsa singur cu francezii”, răscoleşte şi sufletele mai puţin sensibile. Antropologia mai şi ia, nu numai dă!

De aia nu a fost reclamat pentru incitare la ură rasială. Şi, probabil, pentru că albii nu au când să-şi facă o organizaţie care să le protejeze sensibilităţile rasiale. Au o conştiinţă civică atât de scăzută încât doar muncesc şi plătesc taxe. Au existat unii carcotaşi, bineînţeles tot albi, care s-au întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă un politician de dreapta ar fi spus că s-a săturat să vadă atâţia negri cu ochii tot aşa? Să vă spun un lucru: pe rasist îl depistezi şi după întrebările pe care le pune!

Şi Statele Unite se numără printre ţările care au făcut progrese uriaşe în combaterea “rasismului alb”. Îi spun astfel pentru că domnul Alain Jakubowicz (preşedintele „Ligii contra rasismului şi anti-semitismului”) declară că aparţine unei generaţii care considera “că rasistul este obligatoriu de dreapta, alb şi creştin”. În prezent, domnul Jakubowicz nu mai este atât de sigur. Ar trebui schimbat!

Vorbeam de Statele Unite; aici, un reputat colectiv de cercetători ai Universităţii din Massachussetts a descoperit că încă de la 9 luni bebeluşi albi sunt rasişti. Ei au probleme, se pare, greu de depăşit în înfiriparea unor legături comunicativ-emoţionale cu persoane de altă culoare. Deşi nu s-au făcut cercetări pe bebeluşi negri, ar fi considerat un act de rasism, sunt sigur ca aceştia n-au cum să nu se bucure când văd “persoane de altă culoare”; au fost cazuri, mai ales în Africa, când numai acestea le-au adus de mancare.

Nici Anglia nu stă rău în combaterea rasismului alb. Ba, aş crede că nu i-a privit chiar cu ochi buni, şi pe bună dreptate, pe vecinii de pe cealaltă parte a “Mânecii”, când aceştia au detronat-o de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Aş îndrăzni să spun că “leii britanici” nu şi-au făcut numele de râs nici în această teribilă confruntare. Numai în cursul anului 2011, 34.000 de elevi (20.000 sub 11 ani) au fost pedepsiţi pentru comportament rasist în timpul cursurilor. Cel mai mediatizat caz, cel al rasistului Elliott Dearlove în vârstă de 7 ani, care l-a întrebat pe un coleg de şcoală: “Eşti negru pentru că vii din Africa?”. A fost exmatriculat!

[ http://static.inliniedreapta.ro/wp-content/uploads/2013/06/aaron-m_1679078a1.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]Nu toate cazurile sunt atât de simple. Sunt sigur că autoritătile engleze reflectează cu maturitate la cel al lui Aaron Dugmore, şi asta pentru că, uneori, copiii albi, rasişti încă din faşă, au reacţii imprevizibile şi inexplicabile în relaţia cu ceilalţi colegi de şcoală de altă rasă. Nu le aduc vreo vină acestora. Se ştie că Jean Francois Revel, cunoscut scriitor şi filozof, membru de marcă al Academiei Franceze, a scris atât de frumos şi convingător: “Rasismul nu este o opţiune raţională, este un dat antropologic”.

Confruntat cu un lucru iraţional, dar normal, Aaron Dugmore a avut o reacţie care a şocat. Într-o zi, un coleg l-a avertizat: “Tatăl meu mi-a spus că toţi albii trebuie să moară”. Într-alta, un alt elev l-a ameninţat cu un cuţit din plastic şi i-a spus: “Data viitoare va fi unul adevărat”. Dintre elevii şcolii, 75% sunt indo-pakistanezi. Rasismul este un dat antropologic, dar se fac eforturi pentru eradicarea lui! Aaron Dugmores-a sinucis la 9 ani! I-a fost mai uşor s-o facă decât să se mai ducă la şcoală! Încă de la 9 luni, ne garantează reputaţii cercetători de la Universitatea Massachussetts, toţi copiii albi sunt rasişti. Se fac eforturi pentru remedierea acestei anomalii.

Aaron a fost un copil alb, blond, cu ochii albaştri. Posibilitatea ca domnul Melenchon şi cei asemenea lui să supravieţuiască şi în viitor, a mai crescut un pic.


Un cercetător român despre multiculturalism
9 decembrie 2007  •  DANIEL FRANCESCO

Democratia liberala a facut posibila existenta multiculturalismului. Care sunt sursele ideologiei diversitatii si care sunt limitele aplicabilitatii ideilor multiculturaliste reprezinta puncte de reflectie pentru gandirea politica. In cele ce urmeaza se reproduce un articol scris de Costica Dumbrava ce a aparut in revista Sfera Politicii, numarul 123-124 din 2006.

Este de remarcat unanimitatea de vederi a diversilor cercetatori si analisti (lucru ce se poate proba si din articole de pe acest blog anterioare acestuia) care considera ca multiculturalismul a aparut ca un by-product al ideologiei socialiste de esenta marxista. Ce este foarte interesant este ca multiculturalismul prospera doar in democratiile liberale, in asa-numitele democratii populare – cum era si Romania pana in 1989 – nici nu se poate vorbi de asa ceva. Era permisa doar existenta decorativa a diversitatii, tinta fiind insa nivelarea, deci disparitia intr-o masa amorfa, uniforma ideologic. Diferentele erau de natura folclorica intre romani si unguri de exemplu, toata lumea luptand pentru… pace si construirea socialismului. Despre religie nu se discuta decat pe la colturi, iar libertatea de expresie era strict incadrata in dogma socialista a binelui suprem infaptuit constient sub conducerea partidului. Care era unic, printre altele…

Exista zone in lumea occidentala unde multiculturalismul serveste la afirmarea nemeritata a minoritatii musulmane care nu se multumeste cu beneficiile prosperitatii si libertatii create de lumea crestina, ci se foloseste abil de legile diversitatii pentru a-si crea baza unei dominatii universale. Lumea musulmana este bolnava de infatuare, subtila doar in subterfugii, necreativa si profund dusmanoasa diversitatii. Multiculturalismul ii serveste scopului sau declarat de eliminare a alteritatii, islamul fiind o alta forma de totalitarism.

Multiculturalism şi democratie liberala
de Costică Dumbravă

Multiculturalism si multiculturalitate

Multiculturalismul reprezinta una dintre cele mai celebre si controversate tematici ale timpului nostru. Terminatia in “-ism”, tradeaza dintru inceput o pretentie epistemologica, prin avansarea unei paradigme explicative a unor stari de fapt, si una ideologica prin promisiunea unor scheme teoretice si practice de restructurare a realitatii.

In speranta decelarii unei poteci in hatisul teoretic aparut in jurul multiculturalismului, o distinctie primara trebuie sa fie operata, anume intre dimensiunile descriptiva si normativa a termenului. Acesta desemneaza atat o stare de fapt – aceea a diversitatii culturale inerente oricarei societati moderne – cat si o ideologie a diversitatii dezvoltata prin politizarea progresiva a identitatii si a culturii, aceasta dubla semnificatie creand, intocmai precum in cazul termenului “istorie” (insumare evenimentiala si stiinta asupra acesteia) numeroase confuzii si controverse.

Pentru o mai mare claritate s-a propus folosirea cuplului analitic multiculturalitate/multiculturalism, delimitand intre “an empirical demographic condition reffering to a society (…) having two or more ethnic groups” (o conditie demografica empirica corespunzand unei societati in care exissta doua sau mai multe grupuri etnice – trad. mea) si “a normative critique of the public sphere that are seen as injuring and depriving a cultural minority of its rights” (o critica normativa a ideii de sfera publica vazuta ca obstruc-tionand si deprivand o minoritate culturala de drepturile sale – trad. mea) (Tiryakian, 2004: 4,9). Distinctia trebuie retinuta pentru utilitatea sa, pastrand o rezerva fata de speranta in posibilitatea unei descrieri “pure”, neideologizate, a realitatii (multiculturale), precum si fata de acuza critica a artificialismului subversiv, nerealist, ce ar sta in spatele discursului multicultural.

Daca multiculturalismul desemneaza un manunchi de idei relativ noi, dezvoltate in contextul unei miscari mai largi de redefinire a filosofiei occidentale (depasirea obiectivismului modernist, abandonarea autonomismului etic), multiculturalitatea, in acceptiunea reductiva de diversitate etno-culturala, reprezinta o conditie a celei mai mari majoritati a societatilor umane in tot decursul istoriei. Dar ce a determinat ca o realitate, relevanta in principal dintr‑o perspectiva demografica si sociala sa fie perceputa ca fiind esentialmente politica, ca modul in care se face raportatarea la aceasta sa devina un indicator al echitatii si justetii unui sistem politic? Cu alte cuvinte, cand multiculturalitatea devine multiculturalism?

Cultura si socialism

Dezvoltarea ideologiei diversitatii promovate de multiculturalism, desi imposibil de separat de contextul socio-economic al societatilor democratico-liberale intrate in era post-industriala, trebuie inteleasa si ca punct de intalnire a doua miscari in plan teoretico-ideologic: (1) interesul crescut pentru domeniul culturii, ca matrice explicativa a actiunilor si comportamentului “neeconomic” al individului – interes survenit ca urmare a demonizarii conceptului de “rasa” si a slabirii in forta a celui de “natiune” (2) incercarea de adaptare a filosofiei socialiste dupa esecul sau institutional prin identificarea unor noi antagonisme si relatii de putere, pe teritoriul inca maleabil al culturii si identitatii.

Ce desemneaza conceptul de “cultura”? De ce atat de multe dezbateri si chiar conflicte violente se poarta in numele sau in relatie cu acesta? Cercetari recente din campul sociologiei si antropologiei au amendat conceptia clasica a culturii ca ansamblu compact si invariabil de caracteristici impartasite de un grup etnic/national (primordialism), subliniind caracterul artificial, relational al oricarei culturi. In tot cazul, cultura este un termen la moda, “if ‘race’ is now a suspect word, ‘culture’ by contrast is a vaunted, celebrated one, still strongly associated emotionally and nostalgically with a distinctive way of life which, despite all its deficiencies, speaks directly to individuals’ sense of identity and belonging” (daca “rasa” a devenit un cuvant suspect, prin contrast, cel de “cultura” este adoptat si celebrat, inca puternic asociat emotional si nostalgic cu un mod distinctiv de viata care, in ciuda deficientelor sale, se adreseaza direct sensului identitatii si apartenentei indivizilor – trad. mea) (Watson, 2000: 2).

Valorizarea politica a unor termeni precum “cultura”, “identitate”, “recunoastere“ (Tylor, 1999) nu poate fi disociata de exercitiile de supravietuire ale ideologiei socialiste, in conditiile falimentului marxismului de stat. O tematica similara – precuparea pentru egalitate, opozitia pana la anarhism fata de stat sau orice structura hegemonica – tradeaza relatia privilegiata dintre multiculturalism si socialism, modul in care “ideea socialista a reusit sa migreze spre noul sau sediu: activismul multicultural, propaganda ecologica, cultul democratiei juridice si guerilla antiglobalizare” (Ungureanu, 2006: 4).

Inca o data, dupa atenuarea in importanta a problemei sociale, muncitoresti a secolului al XIX lea (prin dezvoltarea unei matrici institutionale inclusive bazate pe drepturi cetatenesti) societatile occidentale se gasesc astazi in fata unei provocari majore, de aceasta data de natura culturala. Solutiile practice (aranjamente democratice, masuri nedisciminatorii, legalism, monoculturalism) si teoretice (drepturi formale, separatia public/privat, neutralitate culturala a statului) liberale sunt contestate ca fiind insuficente sau chiar ipocrite, principiul egalitatii procedurale intretinand in fapt o inegalitate structurala tacita si acceptata.

Cat din aceasta preocupare pentru aspectele culturale, identitare vizeaza efectiv spatiul culturii si cat reprezinta o forma voalata de a accesa resurse si avantaje eonomice, ramane o chestiune deschisa. Aceasta remarca devine cu atat mai complicata cu cat e tratata din chiar perspectiva multiculturala care, in buna traditie stangista, nu doreste sa separe indreptatirea si dreptul la anumite resurse simbolice (demnitate, recunoastere) sau materiale (proprietate) de chiar exercitiul si asigurarea efectiva a beneficiului acestor drepturi. Nu suntem mai aproape de rezolvarea acestei tensiuni dintre drepturi negative si pozitive, decat eram acum cateva secole in timpul ascensiunii gandirii socialiste. Diferenta esentiala este aceea a cadrului general al discutiei: daca primii socialisti se ridicau impotriva sistemului democratic capitalist avansand solutii neliberale, “super-democratice” sau anarhice, marea majoritate a multiculturalistilor de astazi actioneaza in chiar interiorul sistemului democratiei liberale, recunoscandu-i virtutile dar amendandu-i limitele.

Pe scurt, ne referim la multiculturalism ca desemnand trei aspecte inter-relationate dar distincte: critica a nationalismului cultural, filosofie sociala si politica publica (Tiryakian, 2004: 9-13). Prima – prin deconspirarea logicii hegemonice a statului national monocultural, a doua – prin crearea unui spatiu teoretic necesar unei cotituri paradigmatice la nivelul valorilor sociale si politice (legitimarea unor valori precum recunoastere, alteritate sau diferenta) produc o justificare uneori ex-ante a ultimei – masuri multiculturale concrete de gestionare a diversitatii etno-culturale.

Premise liberale ale multiculturalismului

Multiculturalismul este un concept indisolubil legat de cadrul teoriei si practicii democratiei liberale. Ca teorie politica, acesta presupune existenta unui sistem politic stabil si relativ puternic (statul national), in fata sau impotriva caruia sa emita revendicari in speranta ca acestea pot fi, cel putin partial, rezolvate.

Teoria liberala se bazeaza, printre altele, pe ideea asocierii libere dintre indivizi si a neutralismului cultural al statului. Comunitatile traditionale, ce nu se intemeiaza pe un acord explicit intre indivizi liberi si autonomi, sunt privite cu suspiciune. Statul, ca matrice formal-legala ce delimiteaza regulile si limitele “jocului” social, este saracit de orice determinare culturala, rationalitatea sa originara permitandu-i sa asigure un tratament nediferentiat tuturor cetatenilor. Practica statelor democratic-liberale, asa cum ni se infatiseaza la nivelul statelor occidentale (statul american si statele vest-europene) in ultimele doua secole scapa purismului teoriei liberale prin suportul nedisimulat acordat comunitatilor nationale majoritare (monoculturalismul de stat) si diferentierea intre categorii de cetateni dupa criterii etnice, religioase sau culturale. Aceasta dihotomie dintre teoria si practica liberala da masura lipsei de realism a ideologiei liberale, asa-zise “clasice” care, nu mai mult decat alte ideologii, s-a lasat sedusa de rationalismul si utopismul artificialist al “luminilor”.

Doua precizari trebuie insa facute: (1)un stat liberal pur, condus de doctrinari liberali consecventi, nu a functionat nicaieri si (2) istoria statelor europene in ultimele secole a fost marcata de probleme si provocari la care teoreticienii au trebuit sa se adapteze din mers (aparitia nationalismului in determinarile sale complexe – economice politice si culturale, in sec XIX, presiunile sub- si supra-nationale specifice unor filosofii revendicationiste post-etatice, post-moderne in sec XX). Acesta este si motivul pentru care solutii ad-hoc multiculturale au fost adoptate la nivel local sau sectorial ca raspuns la anumite probleme practice legate de existenta diferentelor etnice si culturale, chiar inaintea aparitiei unei teorii alternative multiculturale propriu-zise si pe fondul unei ignorante inexplicabile a teoriei liberale in aceasta chestiune (Kymlicka, 2005).

Multiculturalismul ca filosofie sociala legitima este greu de justificat in afara unei paradigme general-liberale, notiune ce implica acceptarea ideilor de drepturi si libertati individuale, democratie politica, stat de drept, chiar daca acestea nu sunt scutite de reconsiderari critice. George Schopflin identifica patru pemise liberale ale multiculturalismului: (1) acceptarea democratiei ca cel mai eficient instrument de rezolvare a conflictelor interetnice, (2) presupozitia de buna credinta acordata celorlalti indivizi, posibil de consolidat intr-un mediu specific democratic, (3) acceptarea si respectarea normelor statului (4) conceperea multiculturalismului ca o solutie viabila de rezolvare a problemelor ridicate de existenta diferentelor culturale, sub forma unui retus coerent cu traditia democatiei liberale (Schopflin in Frunza, 2003: 67).

O problema a limitelor

Departe de a fi neproblematica, relatia dintre multiculturalism si liberalism reitereaza dezbateri istorice cu privire la raportul dintre individ si comunitate, rolul statului in viata indivizilor, rolul valorilor si virtutilor in societate. In centrul dezbaterii asupra multiculturalismului se situeaza relatia antinomica dintre drepturile comunitare si libertatile individuale.

Ca teorie asupra drepturilor minoritatilor, multiculturalismul se raliaza unei ofensive mai largi impotriva unor mituri moderniste, in speta impotriva unor inventii ale filosofiei politice liberale precum neutralitatea statului, dreptate procedurala, privatitate. Will Kymlicka vorbeste despre o prima victorie castigata de sustinatorii teoriilor multiculturale, anume aceea a impunerii drepturilor minoritare ca instrument teoretic valid si perfect justificabil in cadrul unei teorii revizuite a democratiei liberale.

Drepturile minoritatilor sunt legitime daca sunt privite ca “raspuns defensiv la crearea natiunii de catre stat” (Kymlicka, 2005: 10). Ele raspund unei anumite cerinte de echitate culturala, prin faptul ca vin sa ofere grupurilor minoritare, chiar daca tardiv, instrumente de promovare a propriei identitati similare celor de care a beneficiat grupul dominant in trecut: suportul activ al statului sau circumstanta de exceptionalitate, masuri discriminatorii (pozitive). O anumita incoerenta poate fi sesizata aici intre vehementa critica impotriva teoriilor si politicilor monoculturale, nationaliste care au obstructionat dezvoltarea grupurilor minoritare si revendicarile autonomiste ale acestora din urma ce nu par a depasi pea mult logica esentialista atribuita “opresorului”.

Pericolul enclavizarii grupurilor si a pierderii controlului asupra reglementarilor interne este una dintre rezervele fundamentale cu care este intampinata orice revendicare multiculturalista. Orice libertate de autonomie acordata grupurilor – practic, elitelor traditionaliste ale acestora – reprezinta un motiv de ingrijorare asupra supravietuirii libertatilor fundamentale din chiar ineriorul acestora. Un exemplu revelator ni-l ofera paradoxurile ivite din practica pluralismului legal in Statele Unite, prin care sentinte penale au fost eludate prin invocarea determinarilor culturale (crime pasionale ramase nepedepsite pe motivul ca autorul a administrat o sanctiune nu doar justa dar imperativa pentru supravietuirea culturii sale), dupa logica lui “my culture made me do it!” (cultura mea m-a determinat sa actionez astfel!- trad. mea).

In acelasi sens, critica feminista asupra multiculturalismului scoate in evidenta modul in care acordarea drepturilor colective se rasfrange intr-un mod negativ asupra relatiilor de gen din cadrul grupurilor – antifeministe prin traditie. Orice autoritate care investeste un grup cu putere de auto-nomie trebuie sa aiba pregatit un raspuns plauzibil la intrebarea ridicata de Okin -”what should be done when claims of minority cultures or religious clash with the norm of gender equality that at least formally endorsed by liberal states?” (ce e de facut atunci cand revendicarile minoritatilor culturale sau religioase vin in contradictie cu norma egalitatii asumata cel putin la nivel formal de catre statele liberale?) (Okin, 2000: 9).

Multiculturalismul, in dimensiunea sa filosofic-culturala, presupune reordonarea spatiului public in vederea valorizarii tuturor culturilor si modurilor de viata prezente intr-o societate politica indiferent de numarul celor care le impartasesc prin promovarea unor schimbari de mentalitate atat in randul populatiei majoritare, cat si a celor minoritare in scopul asigurarii egalitatii in demnitate. Ori, pentru ca o cultura/grup sa poata accesa aceasta “subventionare” a demnitatii, trebuie sa se angajeze intr-un proces de re-definire identitara. Consolidarea gandirii autonomiste a grupurilor, in lumina temerilor ca aceasta va degenera in segregationism este principala hiba atribuita aranjamentelor multiculturale.

Din acest motiv o abordare bazata pe ideea de interculturalitate isi propune sa deschida granitele culturale in speranta constituirii unui spatiu al dialogului si al respectului reciproc. In realitate, nu se poate concepe interculturalitatea fara multiculturalitate, aceste notiuni fiind corelate logic, functionand ca “fetele aceleiasi monezi care asigura jocul schimbului in cadrul pluralismului cultural” (Frunza, 2004: 142). Dincolo de circularitatea asumata, dezbaterea la nivelul prefixelor poate fi taxata ca fiind irecuperabila practic. Inversunarea pe principii si distinctii probeaza mai curand rafinamentul intelectual al opinentilor decat viziunea strategica a solutiilor propuse.

De fapt, marea problema a multiculturalismului nu (mai) este lipsa de legitimitate a valorilor pe care le promoveaza, ci stabilirea limitelor intre care aceste valori raman sustenabile fara a intra in conflict cu altele sau, mai precis, testul practic al politicilor multiculturale in diferite contexte societale.
Londonistan Calling – multiculturalism cu peripeții (România face aceleași greșeli)




De curînd multiculturalismul a fost declarat mort în Franța, Olanda, Marea Britanie, Germania, Belgia, etc. O ideologia utopică ale cărei origini sînt identificate de unii în SUA anilor ’60 (importată mai apoi în Europa), de alții în marxismul studenților ’68-iști care au crescut fără să se maturizeze și au ajuns în posturi de conducere în țările lor și structurile Uniunii Europene. (Multiculturalism, A Communism for the 21st Century)  <----o definitie excelenta

Clasa muncitoare s-a îmburghezit, a ajuns prosperă și educată (paradoxal pentru unii, datorită capitalismului) iar asta a însemnat pentru Stînga pierderea obiectului muncii. Pentru a-și justifica existența în continuare, Stînga avea nevoie de o nouă clasă de asupriți pe care să-i ocrotească, de fapt în spatele cărora să se baricadeze în lupta cu valorile occidentale, și nu în ultimul rînd, care să le asigure un flux susținut de voturi. Au fost cumpărate voturi din cele mai exotice locuri de pe glob pentru a înlocui proletariatului devenit păcătos,  îmburghezit. Mare parte dintre noii năpăstuiți vin din cultura cea mai greu asimilabilă Europei, islamul. Cu zecile de milioane.

Decenii la rînd discursul multicultural a încurajat ghetoizarea musulmanilor prin necondiționarea prezenței lor de acceptarea legilor și cutumelor locului. De aici, multiculturalismul a evoluat simultan în două universuri paralele. Un univers este cel imaginar, din mediul academic, Parlamentul European și mass media, al doilea, numit șirealitate, e cel de pe străzile marilor orașe ce încep să semene tot mai mult cu Islamabadul. Realitatea este o chestie desuetă pentru progresistul care se respectă, un construct cultural, o născocire artificială în cel mai bun caz, albă/imperialistă/rasistă/capitalistă în cele mai multe din cazuri. Realitatea mai are o însușire condamnabila: e reacționară. Se încăpățîneaza, nu ascultă de delirul unei autoproclamate elite din ce în ce mai ruptă de realitate.

O privire în ograda Bruxelleză, capitala Belgiei și a UE, laboratorul multiculturalismului european: Ghetourile din Bruxelles.
În continuare un articol din Londra, o pepinieră de islamiști, unde aceștia sînt lăsați să se desfășoare în voie.
[ http://inliniedreapta.net/images/pencil_line.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
Londonistan Calling

Articol scris de Hal G.P. Colebatch publicat în The American Spectator – 7 iulie 2011
Poliția britanică – descrisă sarcastic drept organul de presiune al publicației de stînga Guardian, din cauza zelului cu care sancționează incorectitudinea politică – a fost acuzată că ascunde informații despre un val de amenințări, abuzuri și violențe în zonele ce se islamizează ale Londrei, în special cartierul Tower Hamlets.

Victimele spun că poliția din cartier, temîndu-se de acuzația de rasism, a ignorat sau a minimalizat cazurile în care oameni – musulmani sau nemusulmani, în aceeași măsură – au fost amenințați sau bătuți pentru încălcarea „normelor islamice”. Una dintre victime, Mohammed Monzur Rahman, a fost orbit parțial după ce a fost bătut pentru că a fumat de Ramadan. Conform unui militant antiextremist local, Rahman a făcut plîngere la poliție dar i s-a spus că nu se poate face nimic pentru că nu există martori – absurd, strada e împînzită cu camere de supraveghere și era plină de oameni.

Deja imigrația musulmană concentrată în „Londonistan” și alte zone ale marilor orașe a atins punctul în care femeile engleze nu mai pot merge în siguranță neacoperite pe multe străzi, sau evreii să se aventureze purtînd însemne după care pot fi identificați ca evrei, cum ar fi kippah. O secvență video circulă pe internet, secvență în care poliția pare că fuge pe străzile Londrei de o gloată cu pancarte care spun DECAPITAȚI-I PE CEI CARE INSULTĂ ISLAMUL și alte semne similare. Chiar și comedianul liberal John Cleese a declarat recent: „Londra nu mai este un oraș englezesc.”

Preluarea controlului de către extremiști islamiști în zone extinse din interiorul orașelor, concomitent cu terorizarea musulmanilor care respectă legea și nu numai, s-a petrecut ca rezultat al politicii „ușilor deschise” a precedentului guvern laburist. Ca și alte politici laburiste, „uși deschise” pare să fi avut ca scop modificarea deliberată a demografiei votanților. (pentru multiculturalism, se pare, conducătorii își aleg poporul, nu invers n.t.) A reușit, probabil, în mai mare măsură decît și-ar fi putut închipui.

De cînd Partidul Laburist a pus în aplicare această politică în 1997, peste 5,2 milioane de imigranți au venit în Marea Britanie. Dacă sînt luați în considerare și cei care pleacă din țară, „uși feschise” a făcut ca numărul oamenilor născuți în afara Angliei să fie cu 3,2 milioane mai mare, într-o țară cu o populație totală de 60 de milioane. Chiar dacă numai 1 din 100 dintre cei 3,2 milioane este un musulman extremist, asta ar rezulta într-un total de 320.000 de noi radicali – de cîteva ori mai numeroși ca întreaga armată britanică.

Marea Britanie nu a mai suferit o asemenea invazie din antichitate. După mai bine de un an la conducere, prim ministrul conservator Cameron a semnalat doar de cîteva ori și tardiv problema. Dar după cum a spus jurnalistul Iain Martin: „Devine înfricoșător de clar că nici Cameron nu va putea să reducă numărul de imigranți anuali nici măcar la mai puțin de 100.000, dacă luăm în considerare evoluțiile prezente.”

Deși Cameron a făcut anumiți pași pentru a curba nebunia laburistă în alte domenii (inclusiv reducînd salariile umflate din sectorul public), nu a demonstrat că este capabil de acțiuni decisive cu efect pe termen lung – de genul celor de care problema imigrației în UK are nevoie cu disperare.

Timpul e pe terminate. Identitatea și instituțiile Marii Britanii și poate chiar poziția ei ca parte a occidentului, dispar. Este nevoie să se înceapă monitorizarea granițelor cu seriozitate și repatrierea mai multor imigranți ilegali, chiar dacă va fi nevoie de sfidarea Uniunii Europeane și respingerea Human Rights Act.

Cît despre Human Rights Act, Daily Mail a dezvăluit că există 3.200 de criminali, azilanți respinși și turiști care nu pot fi dați afară din țară din cauza dreptului lor protejat de justiție la viață de familie. Un hoț din Sri Lanka a cîștigat dreptul de rămîne pentru că are o prietenă în Marea Britanie. Un criminal bolivian a argumentat cu succes că nu poate fi forțat să plece pentru că va fi astfel despărțit de pisica lui britanică.

Între timp, imigranți ilegali neidentificați continuă să intre în Regatul Unit, inclusiv, așa cum s-a prezis acum mai bine de un secol, prin Channel Tunnel. Membri coaliției dintre Tories și Liberal-Democrați par complet îngenunchiați standardului stîngist de legi internaționale și cel mai probabil nu fac nimic care ar putea jigni stînga.

Pentru a putea face ceva Cameron va trebui să organizeze alegeri generale, chiar dacă există un foarte mic risc de a le pierde (neînțelegerile interne din Partidul Laburis sînt din ce în ce mai profunde și nu vor constitui un pericol electoral pentru Cameron). Dacă va cîștiga destule locuri pentru a conduce fără Liberal Democrați, atunci ar putea fi capabil să inverseze unele din politicile distructive ale erei Blair în reforma imigrației. Semnele sînt, totuși, că nu numai îi lipsește curajul să facă asta, de fapt nici nu dorește.

În 1930, fără funcție și fără viitor, Winston Churchill s-a apucat de scris o istorie a popoarelor vorbitoare de limba engleză. Cînd a ajuns la Alfred cel Mare a remarcat geniul Angliei de a produce mari conducători în vremuri de confuzie și decădere.

Nu putem decît să sperăm.

România face aceleași greșeli

În octombrie 2010 Germania a fost nevoită să recunoască la cel mai înalt nivel că multiculturalismul e o idee eșuată. Cîteva săptămîni mai tîrziu a venit rîndul Belgiei. În februarie anul acesta Marea Britanie a spus același lucru prin David Cameron alături deFranta, prin Sarkozi. Pe 17 februarie, multiculturalismul a fost declarat o greșeală în Olanda.

O lună mai tîrziu, conform unui document al MAE datat 10 martie 2011, multiculturalismul declarat mort în occident capătă o nouă viață prin Alianța Civilizațiilor (un alt mod de a spuns „Alianța dintre stînga internaționalistă și popoarele islamice”) în România, unde eforturile de promovare și implementare abia acum încep cu seriozitate.
(via riddick )

http://inliniedreapt...nsecintele-lui/

De citit si asta: http://inliniedreapt...ivil-in-europa/

Ca ultimă măsură în efortul de ignorare a reacţionarei realităţi, şi de a salva aparenţele, cei care descriu situaţia în termeni prea oneşti sînt hărţuiţi de poliţie şi justiţie. Geert Wilders şi Elisabeth Sabaditsch-Wolff sînt doar doi dintre ei. Procesul lui Geert Wilders a fost relatat de presa din toată Europa, dar procesul Elisabetei, o femeie mult mai greu de demonizat decît excentricul Geert Wilders, este complet ignorat în Europa.

Dar problemele abia acum încep. Zonele din Europa cu concentraţie mare de musulmani sînt adevărate butoaie cu pulbere. Fitilele sînt aprinse (asta s-a anunţat, de fapt, prin „eşecul multiculturalismului”), dar nu se ştie exact cît va dura pînă la detonare. Poate cîteva luni, poate cîţiva ani. Nu mai mult de 5, după estimările mele. Apoi va începe procesul delibanizare.
Europe’s Multiculturalism Leading to Civil War?

Stânga franceză – De la „rasism” la multiculturalism!

2 august 2011  •  BOGDAN CALEHARI


Salim Mansur, profesor de ştiinţe politice la universitatea Western din Ontario, deplângea stabilirea unui dublul standard care face ca o persoană ca el, un imigrant musulman de culoare, provenit dintr-o ţară a lumii a treia, să se poată exprima liber fără teama de a fi taxat drept rasist, în timp ce unui individ născut alb, acest lucru îi este interzis. Salim Mansur se referea la faptul că el poate să critice liber multiculturalismul şi imigraţia în masa, care sapă la temelia civilizaţiei occidentale, fără a risca mare lucru, în timp ce un alb îşi asumă nişte riscuri dacă crede că beneficiază în mod automat de acelasi drept. Mansur se întrebă: “Unde este democraţia? Cine decide ce este legitim şi rezonabil şi ce nu?“ Întrebari la care răspunsul e unul singur: democraţia este de mult timp ostatică mediului academic, mass-mediei şi politicienilor de stânga din Occident. Drept urmare, contractând sindromul Stockolm, “democraţia” a devenit şi purtatoarea de cuvânt a celor enumeraţi mai sus.

Salim Mansur nu a fost nici primul, nici singurul, care a semnalat existenţa acestui dublu standard. Thierry Desjardins, reporter şi scriitor francez, ne vorbeşte şi el despre “dubla masură“ care este însoţită de multe ori şi de falsificarea istoriei. Cine sunt vinovaţii? Nu cred că este nevoie să-i mai reamintesc.
În cartea sa “Lettre au president a propos de l’immigration, et de quelques autres sujets tabous qu’il faudra bien finir par aborder “, 1996, Thierry Desjardins ne arată că, în Franţa cel putin, ce are voie Stânga îi este interzis Dreptei, că Georges Marchais putea să transmită un mesaj asemănător cu al lui Jean-Marie Le Pen, fără riscul de a fi considerat nazist, ci dimpotriva, şi ca, ce au voie conducătorii comunişti şi socialisti le este interzis “rasiştilor” creştin-democraţi!! Dând la o parte cortina groasă trasă de Stânga actuala peste adevărul istoric, Thierry Desjardins, ne dezvaluie că…. să urmărim însa câteva pasaje din cartea sa:
“Este extraordinar de văzut până la ce punct se rescrie istoria sub ochii noştri, fără să ne dăm seama. De exemplu, este admis acum ca un adevăr istoric că extrema dreaptă este cea care a ridicat prima chestiunea imigranţilor şi a numărului lor mare.

Este complet fals. În realitate, primii care au vorbit despre acest subiect, de maniera, la propriu , “sparge-l pe imigrant“- s-a uitat acest lucru complet – au fost comuniştii.Acest lucru s-a petrecut în 1969. Frontul Naţional nu exista încă (nu a fost fondat decât în 1972) şi extrema dreaptă nu prezentase un candidat la prezidenţialele din iunie 1969 contra lui Pompidou; nu obţinuse decât 5% din voturi în primul tur al prezidenţialelor contra lui De Gaulle, cu Jean-Louis Tixier Vignancour drept candidat. De altfel, în 1969 nu erau în Franta “decât“ 2.600.000 de străini recenzaţi – 5,3% din populaţie – care erau, în marea majoritate, europeni.

Ori, la 19 decembrie 1969, Partidul Comunist Francez(PCF) a depus o propunere legislativă care cerea o mai justă repartizare pe localităţi a fondurilor destinate imigranţilor şi – la instigarea primarilor comunişti de la periferia Parisului – o veritabilă repartizare a imigranţilor în toate localităţile.
Daca, oricare alt partid în afara PCF ar fi depus un astfel de text, s-ar fi declanşat imediat scandalul, sub pretextul că străinii sunt oameni ca şi ceilalţi şi ca urmare, au dreptul să se aşeze unde vor pe teritoriul francez. De altfel, în ochii opiniei publice, imigranţii erau prin definiţie “săracii“, aşa ca era normal ca ei să se aşeze în oraşele “sărace” care erau, de obicei, fieful comuniştilor.

Cum comuniştii erau văzuţi mai degrabă ca internaţionalişti decât ca naţionalişti, s-a crezut că iniţiativa, operaţiunea, a fost iniţiată pentru a obţine mai mulţi bani pentru partidul communist în suburbiile cu resurse puţine, nimeni neîntelegând că, de fapt, aleşii suburbiilor “roşii” au detectat, înaintea tuturor celorlalţi, reacţia de respingere a populaţiei franceze la contactul cu imigranţii şi nimeni nu a acordat cea mai mică atenţie acestei propuneri legislative care a rămas fără urmări.
Trebuie totusi recunoscut că aleşii comunişti au înţeles primii că, dacă nu se urcă cei dintâi la creneluri pe zidurile ridicate contra imigraţiei, altii vor face acest lucru şi vor câştiga voturi de la acest electorat “popular” până atunci în mod tradiţional comunist. Ceea ce s-a şi întamplat, în cele din urmă. Frontul Naţional s-a implantat mai întâi şi mai ales în fostele fiefuri comuniste.

Deci, este interesant de remarcat şi de amintit că, primii care au evocat ca soluţie a problemei principiul “cotei de străini” şi “pragul de toleranţă” (a cere o repartiţie a străinilor pe întreg teritoriul naţional, înseamnă sa admiţi de fapt că nu trebuie să depăşeşti un anumit “prag“, lucru ce facea obligatoriu de impus “cota” pe localitate) au fost comuniştii, care, este adevarat, erau la acea epoca singurii responsabili politici care se confruntau zilnic cu imigraţia.
În 1971, Joseph Fontanet, pe atunci ministru al muncii, a fost târât în noroi de toată Stânga şi bineînţeles şi de comunişti, pentru că a îndrăznit să ceară să fie “controlată”, din acel moment, intrarea muncitorilor străini în Franţa. Nimeni nu a amintit că ideea aparţine comuniştilor şi acest blând creştin-democrat a fost etichetat drept rasist.

În 1974 erau 3.330.000 de străini în Franţa, depăşeau deci 6,5% din populatie. Şi totusi, Le Pen, care, este adevărat, nu-şi pusese perfect la punct repertoriul, nu a obţinut decât 189.304 voturi (adica 0,75% din voturile exprimate) la prezidenţiale contra lui Giscard d’Estaing.
Pe 6 ianuarie 1981, ziarul L’Humanite publica scrisoarea pe care Georges Marchais, secretarul general al Partidului Comunist Francez, o adresase imamului moscheii din Paris, în legătură cu imigraţia:

“Aprob refuzul lui Paul Mercieca (primar comunist) de a lăsa să crească în localitatea sa numărul deja ridicat de imigranţi; în condiţiile prezenţei în Franţa a aproape 4,5 milioane de muncitori imigranţi şi membri lor de familie, continuarea imigraţiei pune azi probleme grave. Trebuie să privim realitatea în faţă şi să luăm rapid măsurile indispensabile. Cota de alarmă este atinsă!
Din acesta cauză noi spunem: trebuie oprită imigraţia pentru că, altfel, vor intra în şomaj noi muncitori. Precizez cu fermitate: trebuie stopată imigraţia oficială şi clandestină. Trebuie rezolvată astfel importanta problemă pusă, în viaţa comunităţii locale franceze, de imigratie. Se găsesc ingrămădiţi, în ceea ce putem numi foarte bine ghetouri, muncitori şi familii, cu limbi şi cu moduri de viaţă diferite. Aceasta creează tensiuni şi uneori ciocniri între imigranţii din ţări diferite. Această situaţie face dificilă relaţia lor cu francezii. Când concentrarea populaţiei devine atât de puternică, criza locuinţelor se agravează, numeroasele familii de imigranţi cad în mizerie şi cheltuielile devin insuportabile pentru bugetele locale“.

Opinia comuniştilor în legătură cu imigraţia în 1991:

„Explozii de mânie în oraşe, dezvoltarea unui sentiment de insecuritate, reapariţia rasismului… Dreapta şi extrema dreaptă pe care noi le combatem cu hotărâre, încearca să atragă ura contra imigranţilor. Datorita acestor lucruri imigraţia a devenit astăzi o adevărată problema? Răspunsul nostru este DA!
Pentru ce atât de multi imigranţi vin în ţara nostră? 3,Din totdeauna şi pentru motive foarte diverse, au existat în Franta imigranţi, dintre care mulţi au ales să rămână în ţara noastră. Numeroase familii de imigranţi la origine au devenit parte integrantă a poporului francez… Această imigraţie este puternică pentru că este organizată: patronii găsesc mână de lucru la un preţ bun. Politica dusă de guvern a condus la regruparea a numeroase familii de imigranţi la periferii, în cartierele populare. Astfel, toate dificultăţile generate de criză, somaj, excluziune, inegalitate, se acumulează în veritabile “oraşe–ghetou”, unde familiile de francezi şi de imigranţi văd condiţiile lor de viaţă agravându-se de o manieră intolerabilă. În timp ce imigraţia nouă trebuia oprită de mult timp (Comunştii spun lucrul acesta din 1974), o imigraţie clandestină este organizată în dispreţul legii… Toate guvernele au închis ochii asupra acestor practici ignobile care continuă să crească numărul de imigranţi în ţara noastră.

Franta poate să continue să primească noi imigranţi? Nu! Cu 3,5 milioane de şomeri trebuie oprită orice nouă imigraţie: este interesul comun al muncitorilor francezi şi al imigranţilor. Pentru acesta trebuie sancţionaţi dur cei care permit, organizează şi utilizează imigraţia clandestină (patroni, negustori de mână de lucru, călăuze, gazde).”

[ http://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/2011/08/che-akbar.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]Astăzi, Stânga franceză a coborât de la creneluri şi încearcă în numele diversităţii şi al multiculturalismului să oprească pe oricine ar încerca să închidă în nas imigraţiei musulmane porţile larg deschise ale cetăţii. Francois Asensi, deputat al Partidului Comunist Francez fără întrerupere din 1981, declara de curând la inaugurarea noii moschei din localitatea a cărei primar este:

“Această nouă moschee este întruchiparea vitalităţii comunităţii musulmane franceze. Puteţi fi mândri de această realizare care înscrie religia voastră, în mod paşnic şi luminos, în peisajul naţional. Tremblay este un oraş al diversităţii, în care noi dorim ca fiecare să tindă să trăiască mai bine, în respectul faţă de ceilalţi. Acestă diversitate formează bogăţia noastră şi voi, musulmanii, contribuiţi la ea. În încheiere, doresc să vă recit câteva versuri pline de speranţă. Recentul meu voiaj în Palestina m-a inspirat spre această alegere. Aceste frumoase versuri ale marelui scriitor palestinian Mahmud Darwich, care n-a încetat să lupte pentru pace şi o lume mai bună, ilustrează bine diversitatea localităţii noastre, diversitate de care sunt atât de ataşat:

„Nu-i întrebaţi pe copaci cum se numesc
Nu întrebaţi văile cine le-a fost mamă
Sabia de lumină se desprinde de fruntea mea
Şi din mâinile mele izvoreşte un fluviu
Inimile oamenilor, sunt naţionalitatea mea.“

Mişcat de internaţionalismul versurilor, mărturisesc totuşi că prefer scrisorile lui Georges Marchais!

Edited by a3ds, 12 July 2015 - 19:10.

http://whitegenocide...their-genocide/

Human Rights Chief: Europe must quietly accept their geNOcide'

Thomas Hammarberg, the human rights commissioner of something called the Council of Europe (yes, anti-Whites love to create anti-White organizations), said (link):
“Xenophobia, racism… is on the rise in a number of European countries for the moment, with negative effects not only on migrants but also on Roma and other minorities,”
In his opinion, white Europeans who oppose their own geNOcide through massive non-White immigration and forced integration are racist. But he only says that because they are White. Anti-racist is a code word for anti-White.
More diversified media coverage and teaching tolerance in school could help slow this trend, he said in an address to the Organisation for Security and Cooperation in Europe.
Communist dictatorships used to call this re-education. The names have changed but the methods are identical. I’d imagine the anti-White Council will have taxpayers foot the bill for this re-education. I’d also imagine certain supporters of the Anti-White organization will make a good living from the re-education. There is quite a bit of money in White guilt.
The solution is always the same: more massive non-White immigration and forced integration in every White nation and only White nations. It is genocide.

[ https://pbs.twimg.com/media/CHuJEGUWEAAFhgf.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ https://pbs.twimg.com/media/CJtwgsPWwAAHbg8.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ https://pbs.twimg.com/media/CJftxuTW8AAPt3h.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ https://pbs.twimg.com/media/CJlq_KAUsAASbC2.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ https://pbs.twimg.com/media/CJaWz_1W8AA3bQY.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ https://pbs.twimg.com/media/CJS6_2xUcAAf3uA.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Edited by dandolo, 12 July 2015 - 23:07.

Problema care este este că din cauza politicilor "white supremacy" din trecut mulţi asciază patriotismul alb cu imperialismul alb.

djl, on 13 iulie 2015 - 01:07, said:

Problema e caco-loratii au urat mereu pe cei altfel decat ei, si urasc in continuare, si nimeni nu ii face rasisti.

Jihad watch
Oficiali musulmani din Franta si Anglia, angajati in cauze anti-tero si laice, sunt... jihadisti.
Refugiatii crestini din Siria sunt blocati luni de zile cu formalitatile vamale, in timp ce musulmanii intra in vest cum vrea muschii lor.

djl, on 12 iulie 2015 - 11:09, said:

Prin legea lor care nu se refera la turisti crestini ci la practicarea religiei crestine

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/0v5uvkszugk?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ https://pbs.twimg.com/media/CJlwCwvWoAAW_d3.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Gavin McInnes
‏@Gavin_McInnes
Today's America: Where an illegal alien gets a show on MTV telling white people how horrible they are. http://www.washingto...hite-people-doc
https://twitter.com/...178558309695488

[ https://pbs.twimg.com/media/CJFdYvGWoAAzJgx.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Gavin McInnes
‏@Gavin_McInnes
I hate white men as much as the next guy but you gotta admit, cars, cement, buildings, TVs, running water, and electricity are kinda cool.
https://twitter.com/...704651799302144


[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/uMfk5UeGw4E?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]


[ https://pbs.twimg.com/media/CJzM8TfWoAEoaP9.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ https://pbs.twimg.com/media/CI8h8KcUcAAEylC.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Memeuri ca memeuri, dar mai daţi şi ceva de la voi, nu numai copy-paste.

djl, on 13 iulie 2015 - 22:58, said:

fara copy-paste intregul internet se poate citi in 5 minute.

Asa este:

Pope Excoriates Global Capitalism in Fiery Speeches...

'Idolatry of money'...

Not Offended by 'Communist Crucifix'...

Acelasi papa:

Pope Francis Calls For Catholic Church Re-Think On Gay ...


Mai aveti vreo indoiala despre agenda marxista a multi-culti? Biserica catolica parca era cu familia, cu morala crestina si chestii...

sah mat domnule castor

Un posibil scenariu de cosmar
http://www.amren.com...african-planet/
Despre cum inmultirea canceroasa a africanilor poate napadi planeta.
Dar eu zic ca si conflictul cu Islamul pandeste, nici nu in umbra, si va izbucni mai repede ca revarsarea Africana.
--------------------------------------------
Latinos se plang de ''albii rasisti" - mai ales Trump - care-s contra invadarii SUA de catre ei, la modul cel mai... mizerabil rasist posibil.
Fiu de sef de politie din Boston... jihadist.
Turistii sunt prea albi, prea putini colorati viziteaza parcurile naturale. ''Scriitor" negru zice ca el nici nu stie ce-i aia parc natural.
Falsificarea punctajului la examenele coloratilor.
Cartierele omogene trebuie ''diversificate".
Prof univ zice ca rationalitatea e o forma de rasism alb.
Si altele.
Titlurile mai jos.


‘I’m Going to Make You Eat Your Words': Mexico’s Billion-Dollar Drugs Lord Threatens Donald Trump on Twitter, Daily Mail
Calls Trump a “fucking blonde milk-shitter.”

Son of Boston Police Captain Arrested as Possible Terrorist, ABC News
“Allahu Akbar!!! I got the pressure cooker today.”

Why Are Our Parks So White?, New York Times
“The National Park Service is the logical leader to blaze a trail to racial diversity in the natural world.”

Email Exposes Plot by City High School to ‘Fix’ Failing Test Scores, New York Post
Lifting failures up to a passing mark is called “scrubbing.”

Get Rid of Single-Family Zoning? These Conversations Shouldn’t Be Secret, Seattle Times
City of Seattle: Zoning “has roots in racial and class exclusion.”

Confederate Flag’s Half-Century at South Carolina Capitol Ends, CNN
Obama calls it “a meaningful step towards a better future.”

Latino Media Double Down on Immigration Advocacy, and GOP Candidates Aren’t Pleased, Los Angeles Times
Hispanic media openly admit they are biased.

Professor: Reason Itself Is A White Male Construct, Daily Caller
” ‘Pure’ reason is lily white.”

England’s Most Senior Catholic: ‘We Weary Westerners Need Migrants to Bring Us New Hope’, Breitbart
Says the church is “enormously enriched by those who come here.”

Soaring Vancouver Home Prices Spur Anger Toward Foreign Buyers, Reuters
Locals say Chinese are pricing them out of the market.

Edited by searcher-star, 14 July 2015 - 08:47.

djl, on 13 iulie 2015 - 22:58, said:

Altceva mai doresti? Covor rosu, limuzina la scara?


Cora
‏@CoraStevenss
@genophilia
Europe once valiantly & unapologetically defended borders against hostile invaders.
Today's PC forces Royal Navy to sit idle.
https://twitter.com/...686743314939904

[ https://pbs.twimg.com/media/CE95pfeVEAEzBcc.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]


[ https://pbs.twimg.com/media/CJ4bvTEUcAEeHGS.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Jonathan Davis
‏@TEPUMRA
We must replace ourselves with foreigners so that we can remain competitive.
https://twitter.com/...781470710427648

Competitivi din ce punctde vedere?