Ce este Corectitudinea Politica daca nu Marxism Triumfator?

Sorin Lavric la lansarea volumului



“Corectitudinea politică. “Religia” marxistă a Noii Ordini Mondiale“

[ http://www.anacronic.ro/wp-content/uploads/11393367_10206494030048470_911534055700687097_o.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
Am să încep spunându-vă că până în 1989 nu auzisem de această expresie bizară, “corectitudine politică” și, de fapt, până în jurul anului 2000, atenția nu mi-a fost atrasă de corectitudinea politică. Simțim fiecare că expresia este cât se poate de inofensivă și benignă, este bine intenționată… Cine nu vrea să fie corect? Toți vrem să fim corecți.

Ce înseamnă să fii corect? Înseamnă să lupți împotriva abuzurilor și împotriva nedreptăților, înseamnă să lupți împotriva discriminării. Intenția este cât se poate de filantropică, nu are cum să nu te cucerească, ce este uimitor și extraordinar de rafinat în primejdia acestui mesaj este că, în spatele dorinței de a înlătura discriminările, se ascunde scopul de a introduce alte discriminări. Întotdeauna încercarea de a înlătura niște abuzuri culminează, sfârșește prin nașterea altor abuzuri.

Corectitudinea politică este genul de propagandă foarte rafinată în care scopul este tot timpul ascuns în spatele unui paravan cât se poate de filantropic. Toți vrem să dispară răul din lume, să nu mai existe defavorizați, să nu mai existe nedreptățiți. Cei care vin cu acest mesaj introduc, de fapt, alte discriminări și alte nedreptăți. Scopul final al corectitudinii politice este instaurarea altei ierarhii decât cea în care am trăit în matca tradiției.

“Cum putem să fim corecți?” ne învață corectitudinea politică. Înlăturând discriminarea. Ce înseamnă discriminarea? Orice diferență care naște ierarhii pe verticală. Întotdeauna într-un loc, într-o cultură în care există ierarhii pe verticală, normal că cineva este mai sus și cineva este mai jos. Există trepte valorice, există o aristocrație de spirit, adică o elită, și masa cea mare.

Întotdeauna a fost așa, există o pătură dominantă și există o plebe. Versatilitatea, malignitatea adepților corectitudinii politice este că încurajează, flatează plebea, care se consideră egală cu elita. Asta este îngrozitor de periculos și aceasta a fost, de fapt, pârghia de la început a marxismului și a comunismului. Că oamenii inferiori, oamenii care nu cer mult de la ei înșiși, sunt flatați și sunt încurajați să se privească ca fiind egalii celor care au făcut istorie. În felul acesta, orice ierarhie dispare, nu mai există personalități culturale, istorice, politice, eroi. Să mai rostești cuvântul “erou” într-o societate stăpânită de corectitudine politică sună deja desuet.

Să vorbești de martiri într-o societate corectă politic e deja fundamentalism. Toate categoriile însoțitoare ale corectitudinii politice sunt niște categorii pe care, dacă le preiei, ca de pildă “fundamentalism”, “fanatism”, automat începi să gândești în schemele impuse de corectitudinea politică. În clipa în care ai preluat conceptele și încerci să le combați, automat accepți regulile de joc ale corectitudinii politice. Ăsta este motivul pentru care corectitudinea politică este redutabilă și cu greu poți lupta împotriva ei.

Scopul pe care îl intuiesc eu acesta este: instaurarea unei noi ierarhii după distrugerea celei tradiționale. Înlăturarea diferențelor obișnuite legate de cutume, obiceiuri. Cum? Prin legi, prin directive. Dacă o lege poate modifica mentalitatea unei națiuni, unui popor, unei comunități, atunci corectitudinea politică va izbândi. Dacă mentalitatea unui popor nu poate fi modificată, dacă obiceiurile, cutumele, psihologia aceea atavică rămâne în vigoare și nu poate fi alterată de legi, atunci această mașinărie formidabilă nu va avea sorți de izbândă.

Cum pătrunde corectitudinea politică? Nu doar prin mass-media, nu este vorba doar despre un război mediatic, ci prin promulgarea de legi. Prin directive ale Uniunii Europene care, mai devreme sau mai târziu, sunt acceptate de parlamentul fiecărei țări europene și, din clipa aceea, ele sunt literă de lege.

Și atunci marja de libertate, de încercare de a te împotrivi ei nu mai există. Atunci când, printr-o lege, căsătoria nu numai că nu mai are un statut sacru, nu se mai pune problema de cununie, căsătoria se preschimbă într-un simplu parteneriat civil, unde obligațiile sunt foarte laxe și unde deja noțiunea de familie se pierde, se spulberă, atunci lupta nu mai are nicio putință de a izbuti. Asta preschimbă propaganda corectitudinii politice într-o campanie căreia cu greu i te mai poți împotrivi.

Mecanismele sunt trei. În primul rând, plutocrația. Uniunea Europeană înseamnă, întâi de toate, această forță redutabilă a banului, a băncilor. Apoi urmează birocrația, care ajunge să dea indicații, directive pentru orice chichiță și, în fine, cea de-a treia latură este latura legislativă. Corectitudinea politică pătrunde prin legi, care sunt formulate de parlamentele fiecărei țări din Uniunea Europeană. Dacă legile modifică mentalitatea poporului, atunci corectitudinea politică va izbândi. Dacă există o natură umană care este invariabilă pentru că este rodul creației, nu al evoluției darwiniene, atunci mentalitatea nu poate fi schimbată și nici natura umană.

Există diferențe de sex, există diferențe de etnii, nu le poți șterge doar printr-o propagandă mediatică și doar prin niște presiuni ideologice sau legislative. Asta înseamnă că corectitudinea politică nu va răzbi, va fi un nou marxism, va dura 20-30 ani, îi vom suporta consecințele dar, până la urmă, va dispărea, fiind înlocuită de un nou marxism.

Nu trebuie uitată rădăcina aceasta: corectitudinea politică nu este o nouă doctrină care a apărut ca o generație spontanee de acum 20-30 de ani. Nu. Cei care răspândesc corectitudinea politică sunt nepoții și strănepoții lui Marx, Engels, Lenin, Troțki, toți marxiștii, toți bolșevicii de la începutul marxismului și până în ziua de astăzi.

Ce-ar mai fi de spus? Îmi amintesc tot timpul de Vladimir Bukovski, acel dizident rus care, cred că de acum 15-20 de ani, a spus: aveți grijă, Uniunea Europeană este un edificiu birocratic, ideologic, care seamănă izbitor cu URSS-ul. Așa cum URSS s-a prăbușit, colapsând, pur și simplu, din cauza ineficienței birocratice și din cauza unor lacune interioare pe care această birocrație nu le putea înlătura, așa se va întâmpla cu Uniunea Europeana, va colapsa înăuntru din cauza acestor excese legislative, care sunt aberante.

Când ți se cere prin lege să accepți ceva pe care natura ta umană nu îl agreează, prin presiuni mediatice și prin, firește, jocurile de culise pe care noi nu le știm, dar le vedem din când în când și le intuim. Corectitudinea politică este același marxism cu alți protagoniști, cu alte aparențe, cu un alt jargon, însă ținta, până la urmă, e aceeași. Acum nu se mai pune problema de desființare a proprietății individuale sau de desființare a bisericii sau a claselor, cum se spunea în urmă cu 50 sau 100 de ani. Acum se distruge familia, se distruge tradiția, se distrug elitele pentru că orice ierarhie este privită ca o sursă de discriminare.

Trebuie să distrugem ierarhiile și, în felul acesta, toți vom fi egali și demni. Demni în ce? Nu există demnitate și nu există măreție fără ierarhii. Ierarhiile nasc modele, nasc dorința de emulație, dorința de a păși pe urma unor persoane a căror conduită te-a impresionat și cu care vrei să semeni. Într-o societate stăpânită de corectitudinea politică, nu va mai exista dorința de a păși pe urma vreunui model pentru că nu vor mai exista modele, toți vom fi egali.

Asemenea lansări sunt pentru noi, ele sunt o simplă pâlpâire, o adiere, o picătură în oceanul de corectitudine politică din jurul nostru. Deznodământul nu depinde de asemenea perorații mai mult sau mai puțin patetice, deznodământul stă în putința sau nu a naturii umane de a fi modificată. Cum? Prin legi, prin propagandă mediatică și prin subtilități psihologice. Dacă noi putem fi modificați în natura noastră și dacă mentalitatea noastră creștină poate fi modificată prin aceste pârghii, atunci corectitudinea politică va izbândi.

Dacă nu, atunci putem fi liniștiți, ea va trece și va veni un alt val pentru că, până la urmă, este vorba de o formă de a ascunde o hegemonie de tip regional sau planetar.

Da, foarte interesant cum în Asia modelul ăsta penal și rușinos nu a prins, a prins tocmai la noi în Europa. Culmea este că europenii au exportat acum un secol marxismul în Rusia și s-a întors tot pe-aici. Se pare că ideologiile astea au efect de bumerang. Cea mai bună soluție nu e să le pasezi, ci să le îngropi undeva adânc, cât mai adânc, cu tot cu gloata de susținători.

Fain topic. Pacat ca nu va avea succes .

De ce nu va avea succes?

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/47gd_wfsN78?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Corectitudinea politica e o chestie usor irationala si incorecta, dar foarte mic copil pe langa religie si comunism.

Marxismul este strict despre egalitatea materiala, nu despre egalitatea in materie de alte aspecte precum pretentii de egalitate genetica, "rasiala" sau te miri ce alte rahaturi. Doar analfabetii religiosi/conservatori/traditionalisti tind sa foloseasca termenii marxist/socialist/comunist/etc. facand referire la niste adversari ideologici care nu au nici o tangenta cu respectivele ideologii stangiste... caci deh, logica e complicata...

Foarte tare topicul si foarte adevarat , problema , sau una dintre probleme este urmatoarea :
Corectitudinea politica se adreseaza plebei si de ea este sustinuta , adica fix de prostii care nu se pot ridica la nivelul Realitatii Obiective , de toti egalitaristii si de toti stingistii paralizati in propriul orizont de perceptie ingust si incomplet , de toti aia care isi iau dorintele drept realitate . Din asta rezulta succesul pervers al acestei idei , este sustinuta si se adreseaza celor multi si foarte prostalai , celor carora le curge scuipatul in barba cind incearca sa scoata 2 vorbe si-un cuvint.
Situatia nu este tocmai roz dar speram sa ne revenim.

 MrReason, on 06 iulie 2015 - 02:01, said:

Păi corectitudinea politică e precursorul comunismului şi, după cum putem vedea, a fanatismului religios. Deci le bifează pe ambele.

Corectitudinea politica, ca multe alte concepte si ideologii (feminismul de exemplu), are o varianta "normala" si una extremista.
Varianta normala e mai mult sau mai putin o ramura a politetii. Nu jignesti oamenii numai  ca impart culoarea pielii sau apartin de un grup. nu te referi a trasaturi fizice pentru ca e urit si nepoliticos.
Varianta extremista e, ca orice lucru extrem, o timpenie.

 MrReason, on 06 iulie 2015 - 02:01, said:

Intrebarea e cum poti ajunge la egalitate materiala intre doi oameni complet diferiti prin pregatire si posibil genetic (unul IQ de 140 si absolvent de facultate si unul cu IQ de 80, 10 clase terminate si mucitor pe santier)...

 benis, on 06 iulie 2015 - 13:45, said:

N-are nici o treaba. Corectitudinea politica e in general despre a te preface ca toata lumea e egala pt. a nu jigni, ca ideologiile sunt al fel de egale/legitime. etc. Comunismul nu pretinde asta, poate din contra, dar incearca sa impuna o distribuire egala a lucrurilor materiale.

Ironia face ca sunt multe chestii foarte populare ce au la baza corectitudinea politica, doar ca lumea nu realizeaza: democratia, referendumurile, libertatea religioasa, sistemul cu juri, etc.

 SCORILO-CORYLLUS, on 07 iulie 2015 - 08:43, said:

Pai in cazul marxismului e foarte simplu: se remunereaza (aprox.) egal (eventual se ia cu forta de la aia care au mai mult)

Daca tot ai pomenit de facultati vs santier, sa vezi ironie:

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/pO_8n3yWZIA?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

VS.

(asta a inceput cu munca de jos de la 17 ani, clase prea multe nu cred ca are)

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/DNUnPHu-OsA?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

 MrReason, on 06 iulie 2015 - 02:01, said:

Iar fobiile tale care se vor logice.
Unu la mana, corectitudinea politica asa cum a fost ea formulata ideologic e opera unor MARXISTI, futu-i.
Doi la mana, religiile asa cum is CONSTRUIESC realitati, bune sau rele, dar cat de cat sustenabile pe termen lung.
Neo-marxismele nu fac decat sa distruga tot edificiul conceptual al omenirii, deschizand calea unei catastrofe sociale totale in viitorul apropiat.

Edited by althea, 16 August 2016 - 10:02.
eliminare flame

Originile corectitudinii politice

22 iulie 2010  •  VLAD M.


Corectitudinea politică abia începe să își facă cunoscută prezență în România, dar în Occident are în spate o istorie de aproape un secol. De multe ori, aceasta este ocultată, apostolii corectitudinii politice având toate motivele pentru a nu discuta despre rădăcinile acestui fenomen intelectual pe care încearcă să îl impună în societate. Departe de a fi rezultatul perfecționării civilizației occidentale, corectitudinea politică este produsul unui grup de oameni legați nu de admirația față de Vest, ci de o ură cumplită pentru tot ceea ce este occidental. În centrul ei se află o respingere totală a tot de ceea ce îl definește pe om, materializată într-o concepție despre existență care împrumută liniile de gândire din marxism, aplicându-le însă tuturor sferelor universului uman.

Neomarxismul corectitudinii politice, asemenea marxismului clasic, se află în război cu lumea existentă pe care o consideră defectă, întemeiată pe ură și discriminare, rea. Relativistă, negând orice merit trecutului, corectitudinea politică s-a angajat să corectezegândirea umană și să re-educe cu forța firea omului, mizând pe frică și folosindu-se de democrație pentru a-și extinde influența.

Democrația a creat percepția că oamenii sunt sau trebuie să fie egali. Grație influenței democratice, ideea că orice diferență între oameni este intrinsec rea a câștigat tot mai mulți adepți: nu virtutea, ci egalitatea trebuie să constituie baza civilizației, iar orice negare a egalității este rea în sine. În acest climat intelectual, corectitudinea politică s-a putut dezvolta în liniște.
Conform ideologiei politically correct, nu trebuie să existe oameni mai proști sau mai deștepți, mai urâți sau mai frumoși, mai buni sau mai răi – toate acestea sunt explicate ca simple percepții culturale, menite a masca realitatea că numai în aparență unii oamenii sunt mai buni decât alții. Diferențele, în măsura în care există, sunt dovada vie a favoritismului de clasă, rasial, sexual, religios etc.

Chiar și diferențele dintre sexe sunt strict culturale: oamenii se simt bărbați sau femei nu pentru că sunt construiți biologic într-un mod specific, ci pentru că societatea le-a indus această percepție. O femeie poate să facă orice face un bărbat, iar a crede altfel este o insultă la adresa principiilor democratice. Cavalerismul este sexist, iar dragostea este o invenție literară a unei lumi care nu vrea să priceapă că relațiile între sexe sunt în primul rând relații de putere, cimentate de atracție sexuală pe bază de hormoni. Nu există adevăr, ci doar percepții subiective despre realitate; nu există frumos, doar păreri despre ce e frumos; nu există bine și nici rău, ambele fiind mituri obscurantiste și intolerante cu origini în primitivismul religios. Ca atare, orice discurs despre virtute, bine, adevăr și frumos este vătămător, intolerant, poate chiar sexist și rasist, în funcție de persoana pe care o nemulțumește.

Pentru a putea fi combătută, corectitudinea politică trebuie cunoscută și orice demers în acest sens trebuie să înceapă cu elucidarea trecutului. Pentru a face puțină lumină în trecutul acestui fenomen intelectual, am tradus textul prelegerii The Origins of Political Correctness ținute de Bill Lind la una din conferințele organizației guvernamentale americane Accuracy in Academia. Vă recomand și articolul lui Horia-Roman Patapievici,Comunismul american.


[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/EjaBpVzOohs?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]



De unde vin toate aceste lucruri despre care ați auzit în această dimineață – feminismul victimist, mișcarea gay rights, statistica inventată, rescrierea istoriei, minciunile, doleanțele și toate celelalte -, de unde? Pentru prima dată în istoria noastră, americanii trebuie să se teamă de ceea ce spun, ceea ce scriu și ceea ce gândesc. Trebuie să se teamă de folosirea termenului greșit, a cuvântul denunțat ca jignitor sau insensibil, rasist, sexist sau homofob.

Am văzut și alte țări, în special în acest secol, unde a existat o situație asemănătoare și întotdeauna le-am privit cu o combinație de milă și, ca sa fiu sincer, amuzament, pentru că ni s-a părut atât de ciudat ca oamenii să permite dezvoltarea unei situații în care le-ar fi frică de cuvintele pe care le folosesc. Dar acum avem aceeași problemă și în această țară. Se manifestă în special în campsurile universitare, dar se răspândește în întreaga societate. De unde vine? Ce este?

O numim „corectitudine politică”. Numele își are originile într-un soi de glumă dintr-o bandă desenată și încă mai avem tendința de a considera corectitudinea politică ca fiind numai pe jumătate serioasă. În realitate, este mortal de serioasă. Este marea boală a secolului nostru, boala care a lăsat milioane de morți în Europa, în Rusia, în China, în întreaga lume. Este boala ideologiei. PC nu este amuzantă, ci mortal de serioasă.

Dacă o privim analitic, dacă o privim istoric, aflăm repede ce este: corectitudinea politică este marxism cultural, marxism transpus din termeni economici în termeni culturali. Este un rezultat care își are originile nu în anii ’60, în mișcarea pacifistă și în hippioți, ci în primul război mondial. Dacă vom compara principiile de bază ale corectitudinii politicii cu marxismul clasic, paralelele sunt evidente.

În primul rând, ambele sunt ideologii totalitare. Natura totalitară a corectitudinii politice nu este nicăieri mai evidentă decât în campusurile universitare, dintre care multe sunt micuțe Coree de Nord acoperite de iederă unde un student sau un membru al facultății care îndrăznește să contrazică liniile instituite de activiștii feminiști ai genului – sau de cei ai drepturilor pentru homosexuali, sau ai grupului local negru sau hispanic, sau ai oricărui alt grup de „victime” în jurul cărora se învârte ideologia PC -, se găsește repede într-un bucluc juridic. În cadrul micului sistem legal al universității, sunt puși sub acuzație în mod oficial și își primesc pedeapsa. Aceasta este o scurtă privire aruncată asupra viitorului pe care corectitudinea politică îl pregătește pentru întreaga națiune.

Într-adevăr, toate ideologiile sunt totalitare pentru că esența unei ideologii (conservatorismul înțeles corect nu este o ideologie) este de a lua o filosofie și de a spune că în baza acelei ideologii anumite lucruri sunt adevărate – cum ar fi aceea că întreaga istorie a culturii noatre este istoria oprimării femeilor. Din moment ce realitatea contrazice asta, realitatea trebuie interzisă. Trebuie să devină interzisă recunoașterea realității istoriei noastre. Oamenii trebuie forțați să trăiască în minciună și pentru că oamenii se opun în mod natural să trăiască în minciună și își folosesc urechile și ochii pentru a privi și spune „Stai un pic, nu este adevărat, pot să văd că nu este adevărat”, puterea statului trebuie pusă în spatele cererii de a trăi în minciună. De aceea, ideologia creează în mod invariabil un stat totalitar.

În al doilea rând, marxismul cultural al corectitudinii politice, precum marxismul economic, are un singur factor de explicare a istoriei. Marxismul economic susține că toată istoria este determinată de posesiunea mijloacelor de producție. Marxismul cultural sau corectitudinea politică susțin că întreaga istorie este determinată de puterea pe care grupurile o definesc în termeni de rasă, sex, etc., puterea pe care o ai asupra altor grupuri. Nimic altceva nu contează, toată literatura este putere, tot trecutul se referă la un singur lucru.

În al treilea rând, întocmai ca în marxismul economic, anumite grupuri, i.e. muncitorii și țăranii, sunt a priori bune, în timp ce alte grupuri, i.e. burghezia și posesorii de capitali, sunt rele. În marxismul cultural al corectitudinii politice, anumite grupuri sunt bune – femeile feministe (numai femeile feministe, femeile ne-feministe nici nu există), negrii, hispanicii, homosexualii. Aceste grupuri sunt stabilite ca fiind „victime” și de aceea sunt automat bune, indiferent de ceea ce fac. În mod asemănător, bărbații albi sunt de la sine considerați ca fiind răi, devenind astfel echivalentul burgheziei din marxismul economic.

În al patrulea rând, atât marxismul economic, cât și cel cultural se bazează pe expropriere. Când marxiștii clasici, comuniștii, au pus mâna pe putere într-o țară asemenea Rusiei, au expropriat burghezia, i-au luat proprietatea. În mod similar, când marxiștii culturali preiau controlul unui campus universitar, trec la exproriere prin intermediul cotelor de admitere. Când unui student alb cu calificări superioare îi este negată admiterea la o universitate în favoarea unui negru sau hispanic care nu este la fel de bine calificat, studentul alb este expropriat. Și într-adevăr, acțiunea afirmativă, în întreaga noastră societate, este un sistem de expropriere. Companiile aflate în proprietatea albilor nu primesc un contract pentru că acesta este păstrat pentru o companie a unor, de ex., hispanici sau a unor femei. Așadar exproprierea este unealta principală pentru ambele forme de marxism.

În sfârșit, ambele au o metodă de analiză care le dă în mod automat răspunsurile pe care și le doresc. Pentru marxistul clasic, aceasta este economia marxistă. Pentru marxistul cultural, aceasta este deconstrucția. În mod fundamental, deconstrucția ia orice text, îi dă la o parte sensul și inserează orice alt înțeles dorit. De exemplu, așa aflăm că opera lui Shakespeare are ca subiect reprimarea femeilor sau că Biblia se referă la rasă și sex. Toate aceste texte au devenit grâne pentru moară, ceea ce demonstrează că „întreaga istorie se rezumă la grupuri care au putere asupra altor grupuri.” Paralele dintre marxismul clasic pe care îl cunoaștem din Uniunea Sovietică și marxismul cultural pe care îl vedem astăzi ca political correctness sunt evidente.

Dar acestea nu sunt accidente. Paralele nu au izvorât din nimic. Esența chestiunii este că political correctness are o istorie, una care este mult mai lungă decât realizează cei mai mulți oameni, cu excepția unui mic grup de universitari care au studiat-o, iar această istorie se întoarce la primul război mondial, așa cum fac cele mai multe din patologiile care în prezent distrug societatea și cultura noastră.

Teoria marxistă susținea că atunci când marele război european va veni (așa cum s-a întâmplat în 1914), clasa muncitoare europeană se va ridica și își va doborî guvernele – guvernele burgheze – pentru că muncitorii au mai multe în comun unii cu ațlii decât cu burghezia și clasa muncitoare din propriile lor țări. Ei bine, 1914 a venit și predicția nu s-a realizat. În întreaga Europă, muncitorii au răspuns apelului națiunii și au luptat unii împotriva altora. Kaiserul a dat mâna cu liderii Partidului Social Democrat din Germania și a spus că nu mai există partide, doar germani și asta s-a întâmplat în întreaga Europă. Ceva era neregulă.

Prin definiție, marxiștii știau că teoria nu putea fi greșită. În 1917, au dat lovitura de stat din Rusia și a părut că teoria funcționează, dar s-a împotmolit din nou. Nu s-a extins și când, imediat după război, au avut loc tentative de extindere [a ordinii marxiste n.t.] – revolta spartakistă din Berlin, guvernarea Bela Kun din Ungaria, Sovietul din Munchen – muncitorii nu le-au sprijinit.

Așa că marxiștii aveau o problemă. Doi teoreticieni marxiști s-au înhămat la rezolvarea ei: în Italia – Antonio Gramsci, în Ungaria – Georg Lukacs. Gramsci a spus că muncitorii nu își vor urmări adevăratele interese de clasă, definite de marxism, până când vor fi eliberați de cultura occidentală, în special de religia creștină – sunt prea orbiți de cultură și religie ca să își urmeze adevăratele interese de clasă. În 1919, Lukacs, care era considerat cel mai strălucitor gânditor marxist de la Marx încoace, a pus întrebarea „Cine ne va salva de civilizația occidentală?” El a teoretizat că marele obstacol în crearea paradisului marxist este cultura, însăși cultura occidentală.

Lui Lukacs i s-a oferit ocazia să își aplice ideile pentru că atunci când guvernarea bolșevicului local Bela Kun a fost instituită în Ungaria în 1919, a fost numit comisar pentru cultură, și primul lucru pe care l-a făcut a fost acela de a legaliza educația sexuală în școlile maghiare. Asta a făcut ca muncitorii să nu sprijine guvernarea Bela Kun, poporul maghiar privind înspăimântat această inițiativă, muncitorii la fel de impresionați precum toți ceilalți, dar el a făcuse deja conexiunea de care mulți dintre noi suntem încă surprinși și astăzi, pe care încă o considerăm ultima modă.

În 1923, a fost înființat în Germania un think tank care și-a însușit rolul de a transla marxismul din termeni economice în termeni culturali și care a creat corectitudinea politică de astăzi, a cărei baza era pusă deja la sfârșitul anilor ’30. S-a ajuns aici pentru că un fiu foarte bogat al unui negustor german milionar, răspunzând numelui de Felix Weil, a devenit marxist și avea mulți bani de cheltuit. Weil a fost tulburat de diviziunile dintre marxiști, așa că a sponsorizat ceea ce a numit Prima Săptămână de Muncă Marxistă, în care i-a adus la un loc pe Lukacs și alți gânditori germani pentru a lucra, timp de o săptămână, la diferite aspecte ale marxismului.

Felix Weil a spus că „Ceea ce ne trebuie este un grup de specialiști.” Washington-ul este plin de grupuri de experți și avem tendința de a le considera foarte moderne, dar în realitate, ele vin dintr-un trecut destul de îndepărtat. Weil a investit într-un institut asociat cu Universitatea din Frankfurt, care inițial trebuia să fie cunoscut ca Institutul pentru Marxism. Dar oamenii care s-au aflat în spatele lui au decis de la bun început că nu este în avantajul lor să fie identificați în mod deschis cu marxismul. Ultimul lucru pe care îl vrea corectitudinea politică este ca oamenii să înțeleagă că este o formă de marxism, așa că au decis să îl numească Institutul pentru Cercetare Socială.

Weil este foarte sincer în ceea ce privește obiectivele sale. În 1971, i-a scris lui Martin Jay, autorul unei cărți fundamentale despre Școala de la Franktfurt – așa cum a devenit cunoscut în scurt timp Institutul pentru Cercetări sociale -, și i-a zis „Îmi doream ca institutul să devină cunoscut, poate faimos, pentru contribuțiile sale la marxism.” Ei bine, a avut succes. Conform lui Martin Jay, primul director al institutului, Carl Grunber, un economist austriac, și-a încheiat discursul de deschidere „prin declararea loialității sale personale față de marxism ca metodologie științifică.” Marxismul, a spus el, urma să fie principiul director al institutului și asta nu s-a schimbat vreodată.

Munca inițială a institutului a fost mai degrabă convențională, dar în 1930 a primit un nou director numit Marx Horkheimer, iar concepțiile lui era foarte diferite – era un marxist renegat. Oamenii care creează și alcătuiesc Școala de la Frankfurt sunt marxiști renegați, sunt în continuare marxiști în gândire, dar practic sunt excluși din partid. Moscova s-a uitat la ceea ce făceau și a spus „noi nu suntem așa și nu putem binecuvânta o astfel de inițiativă.”

Erezia inițială a lui Horkheimer a fost aceea că era foarte interesat de Freud și cheia principală a translatării marxismului din termeni economici în termeni culturali a fost aceea a combinării lui cu freudismului. Același Martin Jay a scris că „Dacă poate fi spus că în primii ani ai istoriei lui, Institutul se ocupa în principal cu o analiză a sub-structurii socio-economice a societății burgheze,” – și vreau să fiu cât se poate de clar că Jay este un simpatizant al Școlii de la Frankfurt, nu citez dintr-un critic – „în anii după 1930, interesele ei principale s-au îndreptat spre suprastructura culturală. Într-adevăr, formula marxistă tradiționalistă despre relația dintre cele două a fost pusă la îndoială de Teoria Critică.”

Tot ce am auzit în această dimineață – feminismul radical, departamentele pentru studii feministe, departamentele pentru studii homosexuale, departamente pentru studii negre – toate aceaste sunt ramuri ale Teoriei Critice. Ceea ce a făcut Școala de la Frankfurt a fost să extragă în anii ’30 din Marx și din Freud pentru a crea această teorie numită Teoria Critică. Termenul este ingenuu pentru că ești tentat să întrebi „care este teoria?”.

Teoria este aceea de a critica. Teoria spune că pentru a doborî cultura occidentală și ordinea capitalistă trebuie să nu oferi o alternativă. Au refuzat în mod explicit să facă așa ceva. Au spus că nu este posibil deoarece nu ne putem imagina cum ar arăta o societate liberă (definiția lor a societății libere). Atâta timp cât trăim sub reprimare – represiunea ordinii economice capitaliste care creează (în teoria lor) condiția freudiană, condiția pe care Freud o descrie în caracteristici ale represiunii – nu ne-o putem imagina. Teoria Critică se reduce la simpla critică. Ea cere cea mai distructivă critică posibilă, în orice formă posibilă, intenționată pentru a distruge actuala ordine. Și, desigur, când auzim feministele că întreaga societate are ceva cu femeile și așa mai departe, acest tip de critică este un derivat al Teoriei Critice. Totul vine din anii ’30, nu din anii ’60.

Alți membri cheie care au aderat în această perioadă sunt Theodor Adorno și, mai importanți, Erich Fromm și Herbert Marcuse. Fromm și Marcue au introdus un element central al corectitudinii politice, elementul sexual. În special Marcuse, care în scrierile sale cerea o societate a „perversității polimorfe” – aceasta este definiția lui a viitorului lumii pe care vroia să îl creeze. În anii ’30, Marcuse a scris niște lucruri, unele dintre ele foarte extremiste, despre nevoia elibărării sexuale, dar tema se regăsește în întregul Institut. Aceeași situație se întâlnește și în cazul celor mai multe teme pe care le vedem legate de corectitudinea politică în anii ’30. Din punctul de vedere al lui Fromm, masculinitatea și feminitatea nu sunt reflecții ale diferențelor sexuale „fundamentale”, așa cum credeau romanticii, ci derivate din diferențele din funcțiile vieții care erau în parte „determinate social”.

Un alt exemplu este accentul care în prezent este pus pe ecologism. „Încă de pe vremea lui Hobbes, materialismul a dus la o atitudine dominatoare și manipulatoare față de natură.” – asta scria Horkheimer în 1933 în Materialism și Morală. Conform lui Jay, „tema dominației umane a naturii a devenit elementul central al școlii de la Frankfurt în anii ulteriori.” „Opoziția lui Horkheimer la fetișizarea muncii (aici se despart în mod evident de ortodoxia marxistă) exprimă o altă dimensiune a materialismului lui, cererea pentru fericirea umană, senzuală.” În unul din cele mai tranșante eseuri ale sale, Egoismul și Mișcarea pentru Emancipare, scris în 1936, Horkheimer „a discutat ostilitatea față de mulțumirea inerentă în cultura burgheză.” În mod special s-a referit favorabil la Marchizul de Sade pentru „protestul… împotriva ascetismului urmat în numele unei moralități superioare.”

Cum se revarsă toate astea aici? Cum ne inundă universitățile și chiar și viețile noastre? Membrii Școlii de la Frankfurt sunt marxiști, dar sunt, în același timp și fără excepție, evrei. În 1933, naziștii au venit la putere în Germania și, deloc surprinzător, au închis Institutul pentru Cercetări Sociale. Membrii lui au fugit în New York și Institutul a fost refondat acolo în 1933 cu ajutor de la Universitatea Columbia. Și, treptat în anii ’30, membrii institutului,și-au schimbat centrul de atenție de la teoria critică la adresa societății germane, critică distructivă a tuturor aspectelor acelei societăți, la teoria critică îndreptată împotriva societății americane, deși mulți dintre ei au continuat să scrie în germană. La venirea războiului mai are loc o tranziție importantă. Unii dintre ei început să lucreze pentru guvern – inclusiv Herbert Marcuse, care va deveni un personaj cheie al OSS (predecesorul CIA) – și câțiva, printre care Horkheimer și Adorno, s-au mutat la Hollywood.

Probabil că aceste origini ale corectitudinii politice nu ar fi însemnat prea mult pentru noi astăzi dacă nu ar fi avut loc două evenimente ulterioare. Primul a fost rebeliunea studențească de la mijlocul anilor ’60, condusă în primul rând de opoziția la înrolare și războiul din Vietnam. Dar studenții rebelii aveau nevoie de o teorie de un anumit tip, nu puteau să vină în public și să spună „Sigur că nu ne vom duce”, aveau nevoie de un soi de explicație teoretică pentru ea.

Marxismul nu este ușor și majoritatea radicalilor din anii ’60 nu era profundă. Din fericire pentru ei – și din nefericire pentru țara noastră, nu numai pentru universități -, Herbert Marcuse a rămas în America și după ce Școala de la Frankfurt s-a reîntors în Frankfurt la sfârșitul războiului. Și în timp ce domnul Adorno este îngrozit în Germania de rebeliunea studențească care izbucnește acolo – când studenții rebeli intră în sala de curs a lui Adorno, el cheamă poliția și aceasta îi arestează – Herbert Marcuse, care a rămas aici, vede în revolta studențească a anilor ’60 o mare oportunitate: oportunitatea de a lua opera Școlii de la Frankfurt și a o face teoria de bază a Noii Stângi din Statele Unite.

Una dintre cărțile lui Marcuse a fost cartea-cheie, practic a devenit biblia SDS și a studenților rebeli ai anilor ’60. Această carte se numea Eros și civilizație. Marcuse argumenta că sub o ordine capitalistă (el minimalizează foarte mult marxismul; cartea are ca subtitlu „O cercetare filosofică a lui Freud”, dar paradigma este marxistă), esența este reprimarea și asta ne dă persoana pe care o descrie Freud – persoana cu toate problemele și nevrozele sale – pentru că instinctele sale sexuale sunt reprimate.

Putem întrevedea un viitor – un viitor în care eliberăm erosul, libidoul, în care avem o lume a „perversității polimorfe” în care „poți face ce vrei” – numai dacă distrugem această ordine existentă opresivă. Și dacă tot veni vorba, în acea lume nu va mai există muncă, numai joacă. Ce mesaj minunat pentru radicalii anilor ’60! Sunt studenți, membri ai generației baby-boomer și au crescut fără să își facă vreo altă grijă cu excepția căutării unei slujbe și uite aici un om care le oferă o cale pe care o pot urma cu ușurință.

Nu le cere să citească mult marxism greu și le spune, în esență, ceea ce vor să audă. „Fă ce vrei”, „Dacă este plăcut, fă-o” și „Nu ai de ce să mergi la muncă”. Tot Marcuse este autorul frazei „Make love, not war”. Revenind la situația din campusuri, Marcuse a definit „toleranța eliberatoare” ca intoleranță pentru tot ceea ce vine de la Dreapta și toleranță pentru tot ceea ce vine de la Stânga. Dacă nu mă înșeală memoria, Marcuse s-a alăturat Școlii de la Frankfurt în 1932, așa că toate acestea își au rădăcinile în anii ’30.

În concluzie, America de astăzi se găsește în spasmele violente ale celei mai mari și mai cumplite transformări din istoria ei. Devenim un stat ideologic, o țară cu o ideologie oficială impusă de puterea statului. Datorită „hate crimes” avem astăzi oameni care ispășesc sentințe date pentru gânduri politice și Congresul intenționează să extindă această categorie.

Acțiunea afirmativă este parte a ei; teroarea din campus îndreptate împotriva oricui se abate de la corectitudinea politică este parte a ei. Asta am văzut în Rusia, în Germania, în Italia, în China și uite că acum a venit și aici. Nu o recunoaștem pentru că îi spunem corectitudine politică și râdem de ea. Ceea ce încerc să vă spun astăzi este că se află aici, nu este amuzantă, este în creștere și va distruge, în cele din urmă, așa cum și-a propus, tot ce ne-a definit libertatea și cultura.

Nici un om cu capul pe umeri nu se va confrunta vreodata in viata lui cu corectitudinea politica. E o chestie pe care o aud doar la stiri si multi nici macar nu pricep ce inseamna. Si nici nu ii intereseaza. Habar nu au ca exista, inclusiv in legislatia romaneasca. E o chestie la fel de relevanta pentru ei ca si legea care descrie cum trebuie imprimata eticheta de la hartia igienica.

Cine sunt cei obsedati de conceptul asta? Aia care nu mai pot sa faca spume la gura, sa se tavaleasca pe jos, sa injure in stanga in dreapta si sa aiba pretentia sa ii si aplaude lumea.

In primul rand, extremistii religiosi. Astia sunt cei mai agresivi. Povestea incepe de la ISIS si se termina la BOR. Oameni rupti de realitate care nu pricep ca vremea lor a trecut.

Apoi intra cei cu afectiuni psihice de tot felul care din diverse motive inca nu au fost incarcerati in spitalele de psihiatrie si care au treaba cu toata lumea. ISIS si BOR se suprapun de obicei cu categoria asta.

Mai sunt si conspirationistii care au citit toate site-urile obscure de pe Internet de la cap la coada si care au avut o mare revelatie cand au aflat ca ei nu sunt buricul pamantului.

O sa mai adaug pe parcurs...

Edited by sddan, 09 July 2015 - 04:03.

 sddan, on 09 iulie 2015 - 03:51, said:

Numai tampenii.
Suntem in plina implementare a Newspeak-ului din 1984, doar ca a intarziat nitel, si tu zici ca is aiureli.
Singurii aiuriti is aia care nu vad in ce rahat intram.
Nu conteaza ca-s 6.9 miliarde, tot tampiti is.

Edited by searcher-star, 09 July 2015 - 11:43.

 sddan, on 09 iulie 2015 - 03:51, said:

"IGNORANCE IS STRENGTH", ne spa? Ba spa.

 searcher-star, on 09 iulie 2015 - 12:11, said:

Pai ia uite, cu lingurita, spalare pe creier din frageda pruncie:

New MTV Show Publicly Shames White People For 'What They've Done in America'...

Adica, ce au facut oamenii albi in America? Nu mare lucru, hai in Africa sa impuscam sobolani cu arcu', acolo nu ne discrimineaza nimeni, ne spa?

Documentary hosted by illegal...

TRAILER...

Movie Explores 'White Privilege'...

Tot ce e bun tre'sa dispara...daca nu putem sa salvam lumea, macar sa-i dam foc.

Latinos Now Outnumber Whites in California...

Edited by gigifenomen, 09 July 2015 - 16:24.

Haha, ce ironic, aparatorii libertatii de exoprimare fac spume la gura ca ataca cineva rasa alba... Pai nu poti nene si cu buzele unse si cu slanina in pod.

 wizardofoz, on 09 iulie 2015 - 20:32, said:

Asa vorbesti ca si cum mai poti ataca pe altii afara de albi.