Credinta in materialitate, cea mai mare iluzie a umanitatii!

pro-civilizatie, on 21 octombrie 2015 - 12:58, said:

Lumea spirituală nu are nici început, nici sfârșit,
adică principul fenomenalității cauză-efect,
al timpul lumii materiale
nu există în lumea spirituală.

Lumea materială a fost creată conform cunoașterii Vedice acum circa
50 de ani din viața primei ființe Brahma
inmulțiți cu 360 de zile și tot atâtea nopți 360 ale unui an
care adunate sunt
inmulțite cu 1000 de cicluri de patru ere universale
care reprezintă durata unei zile, sau a unei nopți a lui Brahmaa,
înmulțite cu durata unui ciclu de patru ere,
care este suma a
4000 de ani paradisiaci pentru era Adevărului (Satya Yuga) sau Era Perfectă (Krit Yuga) +
400   de ani paradisiaci de trecere de la Era Minciunii (Kali-Yuga, în care ne aflăm) la Era Adevărului +
400   de ani paradisiaci de trecere de la Era Adevărului la cea de-a treia eră (Treta Yuga) +

3000 de ani paradisiaci pentru Treta Yuga în care Adevărul și Virtutea sunt numai trei sferturi prezente +
300   de ani paradisiaci pentru pregătirea intrării în Treta Yuga +
300   de ani paradisiaci pentru distrugerea a încă un sfert din Adevăr și a intra in Dwapara Yuga +

2000 de ani paradisiaci pentru Dwapara Yuga în care doar jumătate din Adevăr mai este prezent +
200   de ani paradisiaci pentru pregătirea intrării în Dwapara Yuga +
200   de ani paradisiaci pentru distrugerea a încă un sfert din Adevăr și a intra in Kali Yuga+

1000 de ani paradisiaci pentru Kali Yuga în care doar un sfert din Adevăr mai este prezent+
100   de ani paradisiaci pentru pregătirea intrării în Kali Yuga +
100   de ani paradisiaci pentru distrugerea ultimului sfert din Adevăr

înmulțiți cu 360 de zile, care este durata unui an paradisiac
iar o zi și-o noapte paradisiacă durează un an întreg pe pământ.

Alte diferențe le voi prezenta probabil ulterior.

Continuare (indeosebi cu elemente ce exclud temporalitatea)

Stiintific s-a convenit momentul Planck a fi cea mai mica unitate temporala, dar in cadrul acestei perioade temporale se admite a avea loc desfasurarea unor evenimente, acte de realitate (deplasare foton), ceea ce inseamna ca nici stiintific nu se atribuie momentului Planck rol de cea mai mica unitate de prezent.
Cine insa e beneficiarul prezentului?
Numai cel ce se constata constient de o realitate (inclusiv de o realitate de a fi).
Tu, esti constient de realitatea ta de a fi (in vreo forma de identificare de sine) si de o realitate generala?
Asta numai tu poti sti, nimeni altcineva  intrucat numai tu te traiesti pe tine si realitatea ta.
Fiecare daca e constient de el si de realitatea lui generala, numai de el si realitata lui generala e constient, nu e constient de altul si de realitatea generala a aceluia decat ca o realitate a sa; nu il traieste el pe acela si nici acela (daca e real constient) nu il traieste pe el.
Asadar daca esti constient de tine si de o realitate generala, esti beneficiar de prezent.
Ce rezulta de aici?
Conform dotarilor/interfetei initiale, naturale, clasice de acces la o realitate, tu constientul consumator/traitor de realitate, nu esti constient de fiecare moment/singularitate de prezent, dar esti constient de atata cat iti e tie necesar pentru a avea impresia unei realitati veridice, in miscare, in schimbare, de o realitate in care faci (ceea ce faci), practic nu “momentul prezent singularitate”, nu “secventa de prezent singularitate” e reperul tau obiectiv ci, momentul prezent senzitiv perceptiv, adica cel pe care il poti tu percepe/constata (cadrele tale de realitate contin de fapt filme de singularitati; tu insa nu percepi cadre ci un film ce prin tehnologie il constati a contine filme).
Binenteles ca printr-un upgrade cu tehnologia necesara se poate surprinde ceea ce nu e posibil in mod firesc (vezi camerele de filmat cu rezolutie mare).
Dar, niciodata nu e surprinsa o realitate care ruleaza cadru cu cadru intrucat, un cadru/secventa de realitate prezent e o singularitate si ea provine din cele de dincolo de puterea actuala de intelegere, de dincolo de zidul Planck, de dincolo de mecanica cuantica.
Inseamna ca datorita frecventei si multitudinii de singularitati ce ruleaza de “acolo de unde” “a aparut” si singularitatea stiintifica sau “divinitatea” (fara a exista doua deodata in realitate, deci fara a fi necesara temporalitatea) tu percepi un film al realitatii, un film vizual, auditiv, tactilo-termic, organic, proprioceptiv, chinestezic etc.
Prin cititorul de realitate ce esti tu insa, prin acest portal potential de consumat intrinsec realitate pe care tu insuti il reprezinti (deci realitatea nu e o decodare sau cel putin nu e neaparat o decodare), ruleaza numai singularitati de prezent si fiecare include insasi acest cititor, acest potential ce esti tu in esenta ta, potential consumator de realitate de a fi si de realitate generala.
Fiecare singularitate te contine obligatoriu pe tine ca potential de consumat realitate si minim un act de realitate de consumat (de exemplu minim o identitate de sine sau minim o idee, o culoare, ..., practic minim o senzatie sau un alt act ce actualmente e numit act psihic).
Real insa fiecare singularitate/moment prezent, fiecare secventa prezent de realitate contine o multitudine de acte de realitate, plus o multitudine de amintiri extrem de recente (sau mai vechi).
De exemplu beneficiezi deodata de o senzatie auditiva complexa (de exemplu vocea ta si a altora, plus un latrat, un ciripit si in general zgomotul de fond al mediului), de o complexa imagine (a ta ca senzatii vizuale si a realitatii inconjuratoare), dar si de senzatii proprioceptive si chinestezice, de senzatii gustative daca mananci ceva atunci, posibil si de o durere etc.
Toate acestea se regasesc desigur pe parcursul a multe singularitati prezent si sunt sau nu in inlocuite de altele, dupa cum se desfasoara ceea ce tu numesti viata, realitate.
Senzatia de continuum iti e data de amintirea momentelor de prezent ce iti apar ca imediat trecute, amintire ce face parte din singularitatile de prezent pe care tocmai atunci le consumi una dupa alta.
Ceea ce s-a intamplat acum o miime de secunda, o secunda, un an, o mie de ani, nu sunt o dovada a temporalitatii, sunt numai prezent ce contine atributul amintiri si ele pot face parte din momentele de prezent de care ai parte si care apar unul dupa altul (numai ca aparitia lor e la fel ca aparitia singularitatii stiintifice, atemporala).

Edited by altnume, 21 February 2016 - 06:29.

altnume, on 21 februarie 2016 - 06:06, said:

Momentul Plank nu este o unitate temporală, ci momentul de la care,
după așa zisul "big bang"
este valabilă mecanica cuantică acceptată actual,
ca explicație pentru lumea subatomică.
Înainte de acel moment mecanica cuantică și nici o altă teorie ateistă
nu poate oferi nici o explicație,
despre ceea ce s-a întâmplat.

Edited by madhukar, 21 February 2016 - 19:59.

Din sursele accesibile pe net rezulta urmatoarele:
-lungimea Planck =1,6 ٠ 10^-35 m (a 10^-20-a parte din diametrul unui proton).
-timpul Planck reprezintă timpul în care e parcursă aceasta lungime Planck (1,6 ٠ 10^-35 m) de către un foton si a fost stabilita ca fiind 10^-43 secunda.
Deci, asa cum ora, minutul, secunda (zecimea, sutimea, miimea ei) sunt conventii omenesti temporale prin care se masoara "cantitatea" de evenimente ce au loc in acel interval, asa si momentul sau timpul Plank e o conventie in care are loc evenimentul de deplasare a fotonul pe distanta respectiva.
Moment = interval scurt de timp.
Ceea ce ai spus e inclus in asta.

Edited by altnume, 22 February 2016 - 05:02.

Functionarea realitatii

Si cum de faci ceea ce faci (fizic, psihic) daca totul e de fapt static, daca totul e rulaj de secvente/cadre de realitate gen cinema sau impusuri electrice gen tv, display?
Printr-un feedback* continuu intre “potententialul constient de consumat realitate (adica tu potentialul ce te percepi conventional, prin intelesuri si gandire/educational a fi om; PCCR-ul)” si “potentialul necunoscut al aparitiei singularitatilor de realitate prezent (PNASRP)”, (singularitati de realitate prezent ce te contin si care nu pot sa apara fara sa te contina, prin tine existand deoarece iti sunt consum, le consumi; daca nu ar fi cineva sa le consume, nu ar exista, ele asta fiind, consumatia ta si impreuna formati singura realitate posibila, simbioza: <<“potentialul constient consumator de realitate” – “realitate consumata (sau constient consumatia)”>>.
Deci:
1- singularitatile prezent sunt compuse din potententialul constient consumator de realitate (PCCR) si consumatia lui (a ta ca esenta potentiala ce reprezinti).
2 - atat mediul, natura considerata externa unei corporalitati proprii, inclusiv orice identificare de sine (senzatiile, perceptiile si intelesurile, afectivitatea, …) prin care te consideri un fizic (intern si extern) si un psihic, sunt numai si numai consumatia ta potential consumator de realitate (PCCR).
3 – nu se stie “de unde” provin singularitatile de prezent si intrebarea e la fel de neavenita (extrem fabulativa) ca si in cazul singularitatii stiintifice primordiale din care se considera a proveni universul; de aceea a fost numit potential necunoscut al aparitiei singularitatilor de realitate prezent (PNASRP); o denumire si atat a ceva ce depaseste puterea actuala de intelegere (se afla dincolo de zidul Planck), denumire ce nu va fi in nici un caz, dar in nici un caz personalizata.
4 – Asa cum singularitatii stiintifice i se atribuie anumite caracteristici (densitate si temperatura) desi se considera ca nu exista temporalitate(!!!), asa si acest gen de singularitati, precum si necunoscutul lor potential ce le permite, au anumite posibilitati de manifestare (vezi si sensibilitatea particulelor elementare prin care o particula sesizeaza un eveniment “suferit” de o alta particula, fara a exista un transfer de informatie accesibil omului).
*Orice senzatie/simtire/evenimnet prin care cineva are impresia de a face ceva, a gandi/intelege ceva, inclusiv a voii ceva (admitand veridicitatea vointei liber consimtite desigur), e realizata, se formeaza, se structureaza, e scrisa prin feedbackul dintre aceste doua potentialuri ce se afla ca nivel de complexitate dincolo de capacitatea actuala de a intelege, dincolo de zidul Plank (ca si singularitatea stiintifica a aparitiei realitatii, existentei), adica “potentialul constient consumator realitate” (PCCR; tu) si “potentialul necunoscut din care apar singularitatile realitatii prezent” (PNASRP).
Nici tu ca potential consumator de realitate (PCCR) nu poti sa apari fara o realitate de consumat si nici ea fara tine, aceasta e simbioza ce conditioneaza realitatea, orice realitate, simbioza e insasi realitatea; realitatea e consumul tau si tu esti parte din ea si ca potential si ca orice identitate de sine te-ai constata/consuma/trai.
Nu exista nici o realitate dincolo de simbioza: <<“potentialul constient consumator de realitate” – “realitate consumata (constient consumatie)”>>, dincolo de tine ca si constient consumator si dincolo de consumul tau de realitate; insasi PNASRP e o concluzie, un inteles ce pare mai evolut decat altele, nu este o axioma (orice axioma fiind numai o fabulatie datorata unei confort pe care axioma il ofera).
Daca exista o astfel de realitate dincolo de asta, ea nu poate fi dovedita, e o utopie, e exacerbare de intelesuri din deficit de evolutie (tu si oricine fiind prizonier al acestui sistem realitate si deci orice inteles al tau fiind emis din interior e nul ca raportare la ceva dinafara), deficit ce include setea patimasa/vicioasa de adevar/axioma (in fond o poftire/dorire a deliciului satisfactiei oferita de sentimentul adevarului trait fata de intelesurile ce au atins celui in cauza nivelul critic necesar lui pe acel nivel de evolutie atins atunci, in acel context).
Potentialul constient consumator (de) realitate (PCCR; adica tu de exemplu daca esti constient), se identifica drept om (in sensul dat actualmete acestui termen) numai si numai din deficit evolutiv.
Umanul (ca senzitiv perceptiv desigur; carnalitatea fiind cea mai crunta fantasma daca e considerata altceva decat o realitate de constient senzitiv perceptiva) e numai o interfata prin care PCCR are acces la realitate; interfata ce si ea e consum intrinsec de realitate al PCCR.
Constientul consumator de realitate (PCCR) se consuma ca uman si prin acest consum are acces si la alte consumuri de realitate.
Dar de exemplu o pasare, face si ea ceva, are o manifestare proprie?
Daca face insemna ca e constienta de ea (ca realitate de a fi in forma instinctiva in care poate fi ea constienta de asa ceva) si de o realitate generala, deci din acest punct de vedere functioneaza in principiu ca orice constient constatator/consumator de realitate (ce se considera om), ca orice PCCR.
Daca nu e constienta inseamna ca este numai un consum de realitate al unui PCCR de tip uman (oricum un PCCR de tip uman nu are cum sa isi dea seama despre o pasare sau orice altceva daca e sau nu constienta intrucat tot ce ii apare ca dinspre acela, accea e numai si numai consumul/trairea proprie de realitate, nu o traieste efectiv pe aceea, pe acela).

E extrem de dificil de exprimat ceva ce nu a facut parte din nici o forma de cultura cunoscuta celui ce incearca exprimarea (a ceea ce e numit cultura actuala a umanitatii si care include orice lexic, sintaxa, …), in termenii si definitiile acelei/acestei culturi.

Iata totusi un exemplu al modului de functionare a relatiei dintre cei doi poli formatori/modelatori de realitate, dintre “potentialul constient consumator de realitate” (PCCR) parte a simbiozei si “necunoscutul potential” (PNASRP ce materialistii il numesc autosustenabilitate materiala) dinspre care provin singularitatile prezent, aceste simbioze <<“constient consumator (PCCR)” – “constient consum (realitate consumata de PCCR)”>>.
Pentru a usura cat de cat explicarea si intelegerea facem abstractie de o multitudine de aspecte si luam in vizor numai modul in care se formeaza o reactie la injurie a unui copil (adica a partii din simbioza numita potential constient consumator de realitate, prescurtat PCCR, ce se considera pe el a fi un copil; complexul fenomen/act de realitate ce e numit copil, fiind de fapt o complexitate de senzatii si perceptii consumate de catre PCCR drept identitatea de sine copil).
Pe parcursul a nenumarate singularitati, copilul (in fond PCCR –ul prin interfata copil) afla prima data despre anumite exprimari, gesturi,… ca fiind jigniri; afla ce e o jignire si cum e potrivit a reactiona la jigniri (dar asta tot asa pe parcursul unei enormitati de singularitati ce i-au devenit treptat acte de prezent, ce au rulat/aparut fiecare ca prezent al sau).
Singularitatile i-au aparut lui ca prezent dinspre PNASRP, dar si el ca PCCR la randul sau ofera feedback catre acest “necunoscut dinspre care se manifsta aceste singularitati prezent (PNASRP)” si astfel au loc ceea ce se numesc “faceri” “fizice sau psihice”.
Practic si el PCCR-ul are capacitatea de a crea/modela aparitie de realitate atemporla, …, asa cum si aparitia de singularitati (ce sunt formate dintr-un PCCR si dintr-o realitate generala) reprezinta tot manifestari atemporale de provenienta necunoscuta (PNASRP).
Cand a inceput copilul sa afle despre jigniri?
Odata cu prima singularitate ce a inclus primul inceput de semnal din ceea ce a aflat el a fi o jignire (spre exemplu, la formarea unui singur cuvant si chiar a unui singur sunet, participa enorm de multe singularitati prezent, ruland una cate una).
Cand a inceput atasara sa de conceptul numit jignire?
Odata cu prima singularitate in care a acceptat conceptul jignirii ca ceva real a ceva la care se impune o reactie.
Asadar ceea ce actualmente se numeste atasare, incepe a se forma de la aceste prime singularitati si se consolideaza printr-o enormitate de singularitatii ce formeaza treptat conditionarea.

Nici conditionarea, atasamentul si nimic altceva (nici un act de realitate, deci nici un corp, proces, capacitate, temperament, personalitate sau ceva fizic ori psihic, ...) nu au o existenta undeva (intr-un psihic, fizic, interior exterior, spiritual etc.) singura lor realitate din cadrul singularitatilor de prezent e data de tipul de feedback dintre PCCR si PNASRP.

Prin constientizare suficient de profunda (nu e singura metoda) e posibil de schimbat continutul acestui feedback si astfel intrucat dinspre PCCR (dinspre cel in cauza) nu mai pleaca informatie devianta/distructiva, nici dinspre PNASRP nu vor mai veni singularitati de prezent ce includ acte de realitae de tip conditionare, atasare, deviatie, distructivitate.

Revenind la exemplul jignirilor; binenteles ca cel in cauza habar nu are ce isi lucreaza si nici nu e posibil a surprinde singularitatile de inceput dar, daca este in cunostinta de cauza, poate surprinde cate ceva din filmul realitatii, din rulajul singularitatilor prezent cat inca nu e prea tarziu, cat inca nu a devenit o atasare in procente mari, care conditioneaza (la fel si in cadrul deconditionarii; daca este in cunostinta de cauza e posibil a constientiza eliberator).
Materia, temporalitatea si entropia (schimbarea, transformarea, miscarea) sunt o iluzie data de imposibilitatea de a surprinde singularitatile de prezent, adica de a surprinde prezentul realitatii cadru/secventa/impuls cu cadru/secventa/impuls.
Singura asa zisa miscare, schimbare, facere (feedback-ul despre care sa scris) are loc la un nivel ce se afla dincolo de zidul Planck si in fond insasi prezentul ce te include si tot ceea ce numesti existenta ta si a universului, lumii, se afla dincolo de zidul Planck, potenialul ce se crede om traind de fapt prin aceasta interfata senzitiv perceptiv psihica numita uman/om, numai o impresionare, reverberatiile a ceea ce consuma el (PCCR-ul) la un nivel cuanatic si subcuantic.

A nu se intelege ca intrucat nu poti percepe realitatea secventa/impus cu secventa/impuls (singularitate cu singularitate) asa cum ruleaza, ci percepi un film al ei, exista temporalitate si miscare, e doar o iluzie ca si la cinema sau la televizor.

Edited by altnume, 22 February 2016 - 08:17.

Singura "miscare", "schimbare", e feedbackul subcuantic despre care s-a scris.
Timpul este conventia prin care se masoara cantitatea/numarul de evenimente ( si ele conventional masurate/considerate ca delimitari) ce incap in acel interval stabilit conventional de catre un PCCR prin interfata sa umana.
La fel de conventionala e masa si in consecinta bosonul Higgs; ce masa sa aiba o senzatie perceptie?
Toate inventiile, conventiile, axiomele umane sunt interpretari primitive (dar utile in anumite privinte) ale realitatii de constient, singura realitate de care cineva are parte (vezi scrierile de mai sus).
Ce rost mai are bosonul Higgs daca el e de fapt o senzatie (inutila)?
Natura realitatii nu s-a oferit potentialului, PCCR-ului (ce majoritar acuma se considera/crede om) in cea mai evoluata forma, s-a oferit ca o tema evolutiva (fara ca asta sa implice o personificare a naturii sau inventarea unei divinitati); iar "omul" isi tot face temele ca sa evolueze.

Edited by altnume, 22 February 2016 - 08:47.

Bosonul Higgs face parte din filmul vietii individului constient (PCCR-ului), asta e metoda prin care natura ofera individului acces la senzatiile si perceptiile vestibulare, proprioceptive, organice, cutanate, auditive si chiar la unele senzatii vizuale,..., din care el concluzioneaza impresiile si conventiile de masa si greutate.
Fara bosonul H. individul nu ar beneficia decat de senzatii vizuale de tip holograma si de fapt nici de acelea in actualul sistem de functionare a naturii realitatii de care individul (de fapt PCCR-ul ce eronat se considera om) beneficiaza.

Nu "te loveste un mar in cap" intrucat nu exista nici mar, nici cap si nici gravitatie dincolo de o realitate de constient; beneficiezi de consumuri/trairi de tip senzatii/perceptii vizuale, auditive, olfactive, gustative, cutanate, ... prin care un mar e convenit ca obiectivitate materiala; beneficiezi de consumuri/trairi de tip senzatii/perceptii vizuale, auditive, olfactive, gustative, proprioceptive, vestibulare, organice, dureroase, .. , prin care iti insusesti o identitate fizica interna si externa (cap si creier inclus); beneficiezi de consumuri/trairi numite conventional facultati, procese, capacitati numite psihic; datorita interactiunii dintre toate aceste senzatii si perceptii, ..., de fapt interactiunii dintre aceste consumarii ale tale, concluzionezi o lume materiala in care interfeta ta corporala cap e izbita de un mar.
Asadar ceea ce tu datorita tehnologiei (...) percepi drept bosoni H. ce confera masa realitatii care astfel ai impresia ca devine realitate fizica, e numai senzatia ta vizuala,...  si de intelegere de tip bosoni ce intra in contact cu senziile tale de tip (interpretate drept) materie (particule, ..., celule, ..., mar, cap) si astfel datorita unor lipsuri evolutive te impresioneaza drept "mar ce iti cade in/pe cap".
Tie nu iti cade nici un mar in cap intrucat nu ai cap si nu exista mar, acestea fiind numai si numai consumatiile tale prin intermediul interfetei tale umane (ce e consumatia ta) insa ii cade un mar in cap dar si marul si capul sunt senzatii si perceptii de care tu beneficiezi prin intermediul acestei interfete senzorial prceptiv psihice numita om.

Edited by altnume, 22 February 2016 - 17:33.

corectura"
Tie nu iti cade nici un mar in cap intrucat nu ai cap si nu exista mar, acestea fiind numai si numai consumatiile tale prin intermediul interfetei tale umane (ce si ea consumatia ta), ei, interfetei insa, "ii cade un mar in cap" dar si marul si capul sunt senzatii si perceptii de care tu beneficiezi prin intermediul acestei interfete senzorial prceptiv psihice numita om.

Edited by altnume, 22 February 2016 - 17:36.

Functionarea realitatii - inceputul unei realitati

(interventia cu numarul 167 reprezinta generalitati despre functionarea realitatii)

Realitatea este o realitate de constient (vezi partea de inceput de aici) si este  o simbioza formata din "constientul consumator de realitate (PCCR-ul)" si din "(constient) realitatea consumata (CRC)" (a se vedea interventiile incepand de aici), aceasta simbioza a fost numita in multe feluri printre care, singularitate (realitate) prezent, atentie, acces realitate,...
Realitatea nu exista in lipsa prezentului si de asemenea nu exista in lipsa unei atentii din al carei spectru de focalizare ea sa faca parte; existenta unei realitati exterioare prezentului sau atentiei (observarii cum se mai spune stiintific), e o fantasma ce provine din intelesuri tributare evolutiv, ce au fost amestecate cu dulceata tipica (clasica oricui) si atipica (considerata revelatie, transcendenta, de provenienta direct din sursa realitatii, atipic intuitiva, ...) a satisfactiei sentimentului adevarului si sentimentului fermitatii opiniei celui in cauza, precum si datorita modului destul de "lipsit de onestitate" (care necesita evolutie intru a fi inteles tot mai profund) prin care natura realitatii prezinta PCCR-ului regia filmului vietii (realitatii).

Cu alte cuvinte realitatea nu incepe si nu se termina altundeva decat in constientul pe care il reprezinti, incepe si se termina odata cu tine ca si PCCR ce reprezinti (asa cum sa tot spus umanul propriu intern-extern/spiritual inclusiv si mediul exterior considerat organic, anorganic sau de oricare alt fel/spiritual inclus,... sunt numai consumatie a PCCR-ului).
Cum incepe?
Cu prima singularitate prezent ce a aparut (nu se stie cum si in ce fel, la fel de atipic ca si singularitata primordiala stiintifica din care provine universul; aceasta necunoscuta a primit denumirea intamplatoare de potential...PNASRP).
Din aceasta prima singularitate (si desigur din toate ce au urmat si care si acum apar) a facut parte desigur PCCR-ul (actul propriu-zis ce exercita observarea, atentia propriu-zisa, adica tu in ceea ce reprezinti esential) si minim un act de consum de realitate oricat de necompus ar fi fost el (fie acest prim inceput de act constient un inceput de simtire sau orice va fi fiind el).
Tu nu ai realitate pentru tine, nu existi decat daca esti constient de vreo realitate, orice fel de realitate oricat de simpla sau compusa/complexa (si de ai fi etern dar nu ai fi constient, nu vei trai, nu vei avea realitate nici cel putin un moment Planck deoarece numai daca esti constient de o realitate ce poate include sau nu si o realitate de a fi, ai realitate, traiesti, existi).
Incepand cu prima singularitate (din care tu desigur faci parte ca PCCR), apare si feedback-ul ce e "esenta vie" a "comunicarii", "miscarii", "schimbarii" ce are loc intre singularitatea realitate prezent (SRP) si PNASRP, mai exact intre tine ca si PCCR si PNASRP.
Vointa, intelegerea (gandirea si simtire de intelesuri inclus), afectivitatea, ..., orice decizie si orice actiune, orice miscare si transformare/schimbare ce apar individului (PCCR-ului ce in general din lipsa evolutiei se identifica a fi un om) ca o realitate obiectiva, sunt rodul acestui feedback, sunt insasi acest feedback cuantic si subcuantic.
Atat PCCR-ul cat si PNASRP au posibilitatea interventiei in cadrul actelor de realitate prezent, au posibilitatea modelarii si crearii de realitate (binenteles nu se compara posibilitatile uriase ale PNASRP-ului cu cele ale PCCR-ului).


Asa cum s-a scris in alte interventii, comunicarea, miscarea, transformarea, decizia, actiunea, ..., nu exista de fapt conform reperelor de obiectivitate actuale ci, ele sunt noi acte de realitate ce apar inscrise in noile singularitati, ca urmare a feedbackului.
Spre exemplu, atunci cand tu ca PCCR prin interfata ta umana incepi un gand (din singularitatea prezent respectiva ce te contine chiar atunci), are loc comunicarea dintre tine si "nu se stie ce" si necunoscut (PNASRP) si prin urmare incepand cu prima singularitate prezent acest inceput de gand va fi inclus; dupa care tot asa (vor fi desigur necesare o enormitate de singularitati) pana "gandesti tot (un singur) gandul respectiv".
Ganditul, intelegerea, voitul, facutul, miscarea, schimbarea, nu au loc in cadrul singularitatii ci, in cadrul feedbackului.
Aceasta e "schema logica functionala" a orice, asa functioneaza realitate desi e statica, prin mobilitatea acestui feedback cuantic si subcuantic, ce nu se supune legilor de obiectivitate umane, asa cum nu se supune nici singularitatea primordiala din care se considera actualmente a proveni universul (asa cum nu se supune nici divinitatea credinciosilor sau sursa intelesurilor buddhistilor)!

Edited by altnume, 23 February 2016 - 01:43.

Functionarea realitatii - deprinderea

In modul tipic de functionare, se constata posibilitatea de a modifica continutul realitatii consumate (traite) de catre un PCCR (ce in general se considera om).
Si s-a explicat mai sus mecanismul feedbackului ce are loc la nivel subcuantic, intre PCCR si PNASRP (si PCCR poate oferi feedback dar si PNASRP).
Din singularitatea prezent (dintr-un sir de fapt) PCCR trimite un raspuns PNASRP la realitatea primita prin singularitatile din care de fapt si el face parte si ca urmare a acestui raspuns primeste la randul sau prin urmatoarele singularitatii ce fiecare il contine si pe PCCR, efectul, raspunsul PNASRP.

O foarte importanta componenta a realitatii e deprinderea (la ea se face referire in continuare).
Deprinderea, obiceiul de fapt nu exista intrucat ar presupune temporalitate, locatie si o anumita structurare a ceva, iar temporalitatea sau vreo structurare ori locatie a obiceiului sau structuriarii nu exista.
Tot ceea ce intretine numita si materialist definita deprindere, obicei, apucatura, e reprezentat de tipul de feedback pe care tu PCCR-ul il oferi PNASRP, el raspunzandu-ti in consecinta.
La semnale diferite din partea ta, PNASRP-ul va raspunde diferit in cadrul urmatoarelor singularitati realitate prezent (SRP) ce apar si in cadrul carora tu (fiind inclus) consumi altceva decat pana atunci (prin feedbackul oferit de PNASRP si continut in singularitatile prezent).
In privinta deprinderilor, consumurile tale actuale sunt urmarea feedbackului oferit de tine PCCR-ul (prin interfata umana prin care ai acces la realitate) din singularitatile de pana atunci in care ai consumat realitate; daca schimbi feedbackul tau ti se va schimba realitatea.
E imposibil sa fii viciat, atasat de ceva intrucat nu exista nici viciu si nici atasare, sunt numai catastrofala ta modalitate de a intelege realitatea.
Tu reprezinti PCCR-ul, nu omul (umanul fiind numai un consum al tau gen interfata senzorial, perceptiv si in general psihica prin care ai acces la inca o realitate de consumat, anume la realitatea relationarii acestei interfete cu o realitate generala, cu o realitate mediu extern; in fond si ea o realitate senzorial perceptiva de constient asa cum e si interfata umana) si numai intrucat esti obligat de catre natura realitatii de a avea acces la o realitate prin interfata umana, esti supus consecintelor utilizarii ei; dar si asa realitatea fiind statica (vezi interventiile de mai sus, indeosebi cele din zilele trecute) despre ce discutam? De unde deprindere in ceva static?
Deprinderea e numai "convorbirea" ta, relationarea ta ca PCCR cu PNASRP, de fapt feedbackul oferit de tine ca PCCR prin atitudine si comportament (si atitudinea si comportamentul fiind tot feedback ce va determina o parte din continutul urmatoarelor singularitati).
Nimic nu are o substanta, nu exista efectiv, totul e in feedback dintre tine PCCR si PNASRP, fedbackul fiind ceva "viu", intr-o continua schimbare (ce e numita schimbare din deficit DEX), in sensul ca la nivel subcuantic poti transmite si primi feedback catre si (prin singularitati) dinspre PNASRP (o oarecare analogie se poate face cu lumea cuantica unde o particula poate sa isi da sema de modificarile survenite in realitatea altei particule, fara ca sa se poata depista un schmb informational intre ele).
Cum sa existe ceva daca nu exista materie, timp, spatiu sau miscare/schimbare (e necesara redenumirea, redefinirea termenilor), feedbackul nefiind nimic din toate astea si totusi permitand "comunicarea" si influentarea continutului singularitatilor realitate prezent viitoare.
Asadar ca sa scapi de (ceea ce nu esti prins de fapt) deprindere, conditionare, viciu, trebuie sa nu mai "faci", ceea ce "faci", sa "faci" altceva, altfel zis sa schimbi continutul feedbackului tau (PCCR ce reprezinti) cu PNASRP-ul dinspre care vin singularitatile, fie prin a te lasa inocent in privinta deprinderii/deprinderilor, conditionarilor, fie prin oferirea unei alternative ce nu e deprindere, conditionare.
Daca nu nu esti nimic obiectiv (din perspectiva oricarei obiectivitati clasic asimilate), cum poti sa fii conditionat?
"Esti" (reprezinti) numai un superstring (PCCR-ul) ce nu se supune nici unei regului cunoscute si desigur nici vicierii.
Nu ai cum sa fii bolnav sau sanatos, liber sau conditionat/prizonier, frumos sau urat, mic sau mare, destept sau prost, ....tu esti de dincolo de toate aceste impresionari artistice (cei drept unele gen durere, boala, ...pot fi extrem de convingatoare).
Daca insa iti dai seama ce reprezinti de fapt si supervizezi feedbackul tau conform acestei deosebite intelegeri, depasesti multe obstacole, neputinta, conditionare,...

Edited by altnume, 23 February 2016 - 05:59.