Senzatii si perceptii corespunzatoare unor anumiti stimuli

Deci, reluand intrebarea:
“Daca nici un reper (fenomen de realitate) oricat de obiectiv sau subiectiv, nu ar fi sesizat, perceput, daca constatatorul de realitate, adica cel ce are potentialul de a constata ceva, orice, nu ar constata nimic, nici un fenomen fizic sau psihic, ..., timpul (dimensiunea temporala) nu ar exista?” Dar spatialitatea?

Din ce se concluzioneaza temporalitatea?
Tocmai din acele repere obiective fizice si psihice, toate fiind de fapt reflectari, constatari, consumuri (numite psihice) de fenomene (de realitate).
Din ce se concluzioneaza transformarea (inclusiv imbatranirea si disparitia absoluta)?
Din reperele spatiale (fizico-psihic) si temporale asimilate ca obiective.
In lipsa reperului asimilat (inteles prin gandire sau simtire) la acel nivel evolutiv ca fiind obiectiv, ce e spatialitatea fizico-psihica si temporalitatea?
Nimic; eventual intelesuri gandite, spuse, scrise, intuite, simtite,…dar nu obiectivitate spatio (inclusiv psihica)-temporala.
In concluzie, constatatorul de realitate (potenialul constatator de fenomene de realitate) e supus transformarii si disparitiei totale numai si numai daca el e dependent invariabil de repere de realitate absolut obiective (repere ce, obiective fiind considerate, constatam posibilitatea de a fi concluzionate la fel de obiectiv pe alt nivel evolutiv, ca fiind relative).
Daca toate reperele (fenomenele) prin care constatatorul (consumatorul) identifica si se identifica obiectiv, sunt relative nu se mai descopera nici o spatialitate de nici un fel si nici o temporalitate; e posibila existenta lor, dar nu ca repere obiectiv constatate (nici cel putin prin obiectivitatea intelesurilor gandite sau simtite), ci ca un exercitiu de intelesuri din lipsa de preocupared sau: ca o puritate inaccesibila constatorului de realitate si careia, evident, nu i se poate aduce critica ori "osanale".

Edited by altnume, 08 April 2015 - 08:07.

O alta tema "stimul-decodare" la fel de importanta ca si tema "spatio-temporal-transformarea", tratata pana acum, este tema intelesurilor.
Intelesurile acceptate stiintific sunt de doua feluri: gandite in cuvinte si "gandite" reflex (simtite).
Din punct de vedere a naturii realitatii aceasta abordare e necesar a suferi ori o extensie in definire ori in varietate dar, la stiinta si biologie fiind, vom respecta aceasta.
Intelesurile sunt stimuli?
Dificil de dat raspunsul.
In primul rand depinde la ce inteles ne raportam, la cel al emitentului (stimulului general ce poate genera, da acces si la un stimul de tip inteles(uri)) sau la cel al receptorului?
Asa cum s-a mai spus insa, singura ce poate fi intr-o oarecare masura si indubitabilitate, e realitatea proprie a constatorului de realitate, orice constatator neconstatand, neconsumand altceva decat propria sa realitate.
Ce e un inteles gandit in cuvinte?
E acel inteles ce e rulat de catre constatator ca gand in cuvinte inventate de catre el (ca individ sau specie); intru edificare (un animal nu intelege niciodata teoretic, in cuvinte omenesti ci, numai si numai pratic, instinctiv, din fapte, simtit).
Orice cuvant, propozitie, fraza, rationament ce are loc in gand, ..., e un inteles gandit in cuvinte.
Constatarea de catre constatator a unei senzatii auditive, presupune un stimul, fie ea sau nu un inteles (adica poate fi sunetul unei pasarii, al unei masini, ...).
Daca nu e un inteles, constatatorul nu are dreptul natural de a-l transpune intr-un inteles si sa considere acel inteles ca fiind echivalentul acelui stimul (in plus e imposibila certificarea indubitabila a corespondentei dintre stimul si decodare, constatatorul deci nu se poate raporta decat la decodarea, la senzatia auditiva din care deduce similitudinea posibila cu un posibil stimul;indrucat nimeni nu e pregatit sa admita ca e posibil ca stimulul si decodarea sa fie una si aceeasi).
Daca e si un inteles in stimulul auditiv (sau scris, deci vizual), la fel, ba cu atat mai mult, similitudinea dintre stimul si decodare nu e niciodata totala, ci intr-o anumita plaja, uneori, de multe ori (cotidian) decodarea fiind eronata pana la total eronata, in special in functie de repere afective (sau alte simtiri mai speciale decat afectivitatea), ce o influenteaza (ce il influenteaza pe constatator).
Un inteles din fapte, sufera aceleasi obstacole in a fi acelasi si ca stimul si ca decodare (ca sens desigur, nu ca suport prin care e transmis); intr-o perceptie vizuala a cuiva, in care doi indivizi (intr-o identificare fizica desigur) aflati unul in spatele celuilalt din planul vizual al constatatorului si in care cel din spate loveste cu ciocanul o bara, o teava pentru a intra in pamant, iar lovirea are loc la nivelul capului celui din fata, poate provoca constatatorului intelesul ca cel ce loveste, loveste pe cel din fata sa.
In general insa, desi ambele variante pot fi eronate, intelesul din fapte (reflex, simtit) e superior intelesului gandit in cuvinte si asta rezulta foarte bine din ceva ce fiecare a invatat, de exemplu mersul pe bicicleta sau scrisul, vorbitul, lucrul la calculator, cele ale profesiei ori vietii sale cotidiene; degeaba ti se explica in intelesuri gandite, spuse sau scrise, pana nu iti rezulta intelesurile din fapte, pana nu simti fenomenele, nu simti intelesul lor intrinsec.
Atentie maxima insa: nici cel putin intelesul simtit (din fapte, reflex al fenomenului), nu e fenomenul, desi in multe situatii si domenii se face acesta teribila eroare; bucuria nu e nici intelesul sau gandit in cuvinte, nici intelesul sau simtit (reflex, din faptul in sine de a se bucura pe care respectivul l-a experimentat si la care se poate raporta intru a intelege ce insemna bucuria), bucuria e numai fenomenul bucurie; la fel orice altceva, inclusiv mereu exemplificatul "mers pe bicicleta" sau fenomenele speciale asa de exploatate in domenii ce nu sunt stiintifice.
Deci: "Intelesurile sunt stimuli?"
Din reperele numite stari de gandire, de intelegere, rezulta necesitatea unor stimuli ce le cauzeaza, asadar cauzalitatea e concluzionata din starile consumate (constatate) de catre consumator (constatatorul de realitate).
Tot din starile consumate si anume din cele senzitiv-perceptive, sunt identificati acesti stimuli ca fiind orice complex senzitiv perceptiv (fie oameni, animale, masini, obiecte, plante sau interecatiuni ale acestora ori ale altor fenomene de realitate) ce ofera acces constatatorului la anumite stari senzitiv perceptive si ele (sunete, zgomote, imagini, manifestari,...), din care el extrage decodarile, intelesurile proprii.

Cine, ce anume il face pe individ sa adopte, sa isi insuseasca repere obiective, desi ulterior ele se dovedesc mereu si mereu relative, dar el mereu si mereu si le insuseste pe cele noi ca fiind obiective, ... si tot asa, generand mereu si mereu conflict cu indivizi aflati pe alte niveluri evolutive sau in alte sfere ale intelesurilor?

Edited by altnume, 08 April 2015 - 09:56.

altnume, on 08 aprilie 2015 - 04:45, said:

O sa deschid un topic la Stiinte Sociale unde sa explic cum vad eu timpul. O sa se numeasca: "Unitatea constiintei: qualia, timp, liber arbitru, Sine".

Asa cum s-a aratat si in cazul temei precedente, numai datorita reperelor (fenomenelor) de realitate la care individul (constatorul, consumatorul de realitate) are acces, indiferent daca el le considera sau nu obiective, apare intelesul in realitatea sa.
Ce insemna asta?
Unui constator de realitate ce intr-o situatie speciala desi beneficiaza de potentialul, de capacitatea de a intelege, dar nu beneficia, nu are acces la nici un reper de realitate (nici cel putin reper, fenomen de tip amintire), nu i-ar fi posibil sa inteleaga ceva, nu ar avea din ce lipsind stimulul (activ fata de constatorul de realitate, de receptorul general ce e el) desi dotarea exista (cu atat mai mult intr-o situatie ce presupune lipsa dotarii sau constatarea dotarii ca fiind de fapt tot un reper asimilat ca obiectiv in lungul drum al evolutiei ce prin "schimbarea la fata", mereu si mereu victimizeaza individul "credul" ce o venera si o venereaza asa cum era si e ea de fiecare data, desi de fiecare data, ea il inseala sau altfel spus i s-a aratat in functie de cat a fost el capabil sa o constate in acea etapa).
Prin fenomenul (senzitiv perceptiv in fond)" inchiderii ochilor", ii e foarte usor unui constatator, sa se lipsesca de stimulii vizuali reali si activi chiar atunci si astfel de stimulii ce ii pot declansa intelesuri vizavi de senzatii-perceptii vizuale (desigur raman stimulii imaginari si din amintirile vizuale); la fel prin fenomenul "astuparea urechilor" (eficienta), dispar stimulii si astfel accesul la senzatii, perceptii auditive ce pot declansa intelesuri; si fenomenul tactil poate fi restrans foarte mult prin lipsa contactului cu stimulii; dar cel mai eficient ajutor in lipsirea de repere ce declanseaza intelesurile, este uitarea; un individ care se afunda in lucrul sau, uita de existenta altor stimuli si nu ii mai constata in procente ce ar fi posibil a ii declansa intelesuri referitotr la ele (vizuali, auditivi, olfactivi, gustativi, cutanati, organici, ...).
Ce demonstreaza asta?
Nu conteaza daca stimulul e activ sau nu, daca excita sau nu receptorul particular al receptorului general ce e individul, cat conteaza daca individul e constient de el!
Binenteles referirea se face la situatii ce presupun acelasi nivel de excitatie la care individul in mod normal sesizeaza.
Toate reperele (fenomenele de realitate), considerate sau nu obiective, sunt ca si inexistente pentru receptorul general de realitate ce e individul, daca el nu e constient de ele.
De ce?
Intrucat nimeni nu traieste vreodata altceva decat cele de care e constient; orice traire de care individul nu e constient (numita preconstient, inconstient sau oricum altfel), nu are relevanta in sensul ca, un individ inconstient total inconstient, fara nici un reper obiectiv sau nu aflat in sfera sa de constient, nici cel putin visul, amintirea, iluzia), e (ca si) mort, inexistent pentru el insusi; a fi existent pentru tine insuti e singurul lucru care conteaza capital; poti trai 100 de ani si oricat (teoretic posibil) in realitatea altora, daca insa nu ai realitate constienta pentru tine, tu de fapt nu existi.
Reperele de realitate (fenomenele) sunt cele ce permit constatorului de realitate existenta, in lipsa lor, el e ca si inexistent si primul fenomen de realitate, primul stimul (rezultat desigur din constatarea de realitate, e insasi "a fi constient" de ceva de orice, fie si de sine in vreun fel oricat de elemenetar, de obiectiv sau iluzoriu).
In mod normal, o realitate de sine total necompusa, nu poate fi constatata, dar constatorul se poate constata in indentitati de sine mai simple sau mai complexe astfel: te poti constata ca "cel ce gandeste" fara sa te constati si "obezul"; te poti constata "vorbitorul", fara se te constati "creierul" (de fapt creier nu te constati niciodata, nu ca ar fi imposibil de asimilat si o asemenea identitate dar din lipsa upgrda-rii, constatorul in general se identifica cu corporalitatea exterioara pe care o vede, nu cu cea interioara si cu atat mai putin cu creierul propriu pe care nu il vede ci, doar il intelege ca existent), te poti constata "omul", fara sa te constati "varstincul" etc.
Lipsirea (ipotetica) total de orice stimul a constatatorului de realitate, inclusiv de stimulii amintire, il aduce in ipostaza lipsirii totale de senzatii, perceptii si orice alta manifestare psihica si din doua una, ori identifica si consuma singurul stimul (ipotetic ramas), realitatea necompusa de a fi, ori o consuma fara a o identifica (a se identifica); daca nu face niciuna, ramane in gol de consum, o latenta ce e dificil de apreciat daca e totuna sau nu cu inexistenta.
Si totusi, contrar asteptarilor obisnuite, realitatea ultima de a fi, necompunerea (ipotetica) de a fi, nu e obligatorie ca ultima realitate prin care un constatator de realitate poate avea existenta pentru el insusi; asa cum uita de orice identitate de sine atunci cand e absorbit in ceea ce face fizic sau psihic, tot asa ii e posibila o consumatie ultima, o necompunere in care nu realitatea necompua de sine sa fie consumatia ci, o altfel de realitate, o uimre de altceva decat de o realitate necomusa de a fi (sau compusa).

In concluzie, oricarui inteles ii e necesar un stimul declansator, iar asta denota caracterul de decodare (decodificari, interpretari) al intelesurilor.
Ce interpreteaza intelesurile?
Fenomene de realitate (repere de realitate).
Sunt intelesurile fenomene si ele?
Da.
Clarificare:
Niciodatata un inteles, de orice natura, factura (inclusiv speciala si mai ales in domenii ce nu sunt stiintifice), nu e fenomenul la care el (intelesul) se raporteaza chiar daca fenomenul si intelesul fenomenului respectiv, sunt receptate impreuna intr-un mod simbiotic de catre constatorul de realitate, ceea ce induce o puternica rezonanta pentru constatator (incredintare, sentiment al adevarului) de a considera insusi fenomenul ca fiind intelesul sau simbiotic receptat!!!

Edited by altnume, 09 April 2015 - 05:07.

Inainte de a o aborda o alta tema, se impune o clarificare.

Intrinsecitatea e un fenomen de realitate ce face diferenta dintre real si imaginar.
E intrinsecitatea edificatoare, e indubitabilitate in privinta realului?
Nu din punct de vedere a unui real ce depaseste limitativul naturii realitatii de care individul are parte, dar e cat se poate de edificatoare, cea mai edificatoare dintre toate cele aflate la dispozitie.
Intrinsecitatile nu induc in eroare?
O asemenea abordare dovedeste incapacitatea de a iti da seama care e schema logica functionala a intrinsecitatilor.
Exemplificare
Un individ observa in intuneric ceva, un stimul (in fond observarea, constatarea are loc in cadrul complexului senzitiv-perceptiv de care beneficiaza ca realitate de constient) si il interpreteaza a fi ceva foarte periculos (un caine turbat), motiv pentru care traieste o mare spaima.
A trait el intrinsec spaima?
Da.
A trait intrinsec intelesul?
Da.
A trait intrinsec complexul senzorial-perceptiv "impresie caine turbat"?
Da.
A trait intrinsec complexul senzorial-perceptiv "caine turbat", asa cum e el impus de limitativul naturii realitatii?
Nu.
De aici rezulta schema logica functionala a intrinsecitatii.

Intrinsec inseamna real atata vreme cat nu se bazeaza pe intrinsecitati de iluzii vizavi de fenomenele naturii realitatii.

Care e marea si concludenta diferenta dintre fenomeul inteles (a intelege) si celelalte fenomene (repere) ale naturii realitatii?
Receptarea (constatarea, consumarea) fenomenului propriu-zis insemna efectiv intrinsecitate de fenomen (in cadrul impunerilor naturii realitati), in timp ce intelesul fenomenului (fie el gandit in cuvinte sau simtit), e interpretare, iar interpretarile vor induce mereu si mereu obiectivitate dar mereu si mereu vor fi victime ale evolutiei!!!

Edited by altnume, 09 April 2015 - 05:45.

altnume, on 08 aprilie 2015 - 04:45, said:

Nu am facut demonstratie riguroasa pe topicul meu, dar voi face aici. Voi folosi reducerea la absurd.

Ipoteza) Placerea si durerea exista.
Concluzie) Timpul exista si natura lui e ca si componenta a qualiilor.

Demonstratie) Presupunem prin absurd ca timpul nu exista ca si componenta a qualiilor. Deci probabil e altceva, o dimensiune geometrica sau un rau care curge sau cine stie ce altceva. Dar in niciun caz nu e componenta a qualiilor. Daca nu e componenta a qualiilor, atunci placerea si durerea nu au nicio componenta temporala. Asta inseamna ca oricare ar fi continutul lor, timpul nu se gaseste acolo. De exemplu rosul are ca si continut componenta de "important". Rosul nu are nicio componenta temporala, dar poate exista si fara ea bine-mersi. Oare este acelasi caz si pentru placere si durere ? Pai sa vedem. Cele mai evidente componente ale acestor 2 qualii sunt binele si raul. Dar asta e tot ce au ? As zice ca nu. Durerea pe langa componenta de rau mai are si componenta de: "aoleu, nu mai trece odata ? vreau sa treaca !" Deci are si o componenta temporala. Dar am presupus prin absurd ca orice ar fi timpul, acesta nu e o componenta a qualiilor. Rezulta ca placerea si durerea nu au nicio componenta temporala. Dar tocmai am vazut ca au. Daca zicem ca nu au, rezulta ca durerea si placerea nu exista. Dar ele exista! Stim asta din ipoteza. Prin urmare ajungem la o contradictie.

=> Timpul exista si natura lui e ca si componenta a qualiilor.

Defapt se poate da o demonstratie inca si mai riguroasa daca reducem binele si raul tot la timp:

Bine = ceva care nu vreau sa treaca. Il notam cu +ceva.
Rau = ceva care vreau sa treaca. Il notam cu -ceva.

Si transformam ipoteza in felul urmator:

Ipoteza) Placerea e diferita de durere. (+ceva ≠ -ceva).

Apoi urmam un parcurs similar (o sa ingros partile care sunt diferite).

Concluzie) Timpul exista si natura lui e ca si componenta a qualiilor.
Demonstratie) Presupunem prin absurd ca timpul nu exista ca si componenta a qualiilor. Deci probabil e altceva, o dimensiune geometrica sau un râu care curge sau cine stie ce altceva. Dar in niciun caz nu e componenta a qualiilor. Daca nu e componenta a qualiilor, atunci placerea si durerea nu au nicio componenta temporala. Asta inseamna ca oricare ar fi continutul lor, timpul nu se gaseste acolo. De exemplu rosul are ca si continut componenta de "important". Rosul nu are nicio componenta temporala, dar poate exista si fara ea bine-mersi. Oare este acelasi caz si pentru placere si durere ? Pai sa vedem. Placerea e +ceva, durerea e -ceva. Daca timpul nu exista ca si componenta a qualiilor, atunci + si - dispar. Rezulta ca placerea si durerea vor fi doar: placere = ceva, durere = ceva. Ajungem la concluzia ca placere = durere. Dar stim din ipoteza ca placere ≠ durere. Contradictie.

=> Timpul exista si natura lui e ca si componenta a qualiilor.

Edited by Abc2000ro, 09 April 2015 - 18:33.

Afectivitatea

Este reperul afectiv un stimul?
Riguros stiintific asa ceva nu s-a demonstrat, raportandu-ne desigur la afectivitate provenita dinspre altceva, altcineva decat constatatorul de realitate.
Sunt o multitudine de stimuli care insa declanseaza constatorului de realitate afectivitate, fara ca ele sa fie repere afective, fenomene afective, stimuli afectivi.
Daca insa ne raportam la propria afectivitate a constatorul de realitate, ea pentru el este stimul, ii excita existenta; daca o emotie sau sentiment e singurul reper al unui potential constatator de realitate, al unui individ (nu e constient de nici o alta realitate de sine ori de alta natura), existenta sa (functionala), excitatia care il stimuleaza sa existe se datoreaza acelui reper, acelui stimul, acelui fenomen, act de realitate, altfel ar fi ca si inexistent desi potential ar fi perfect functional.

Desi nu pare a se fi demonstrat riguros stiintific (sau cel putin nu sunt mediatizate pe canale oficial stiintifice accesibile), in alte domenii (tehnici speciale ale psiologiei sau psihosintezei; sa le numim asa) e posibil de intrunit conditiile in care afectivitatea de care poate beneficia un individ, e posibil a fi declansata de stimuli ce nu sunt acceptati deocamdata ca obiectivi; daca acei stimuli sunt ei insasi afectivitate sau sunt de alta natura, ramane de stabilit pe masura ce evolutia va conduce acolo.

Atat intelesul cat si afectivitatea par a fi cat se poate de concrete (tot asa de concrete ca si senzatia si perceptia) ele pot fi incadrate ca repere obiective al acelui nivel evolutiv; spre deosebire de viteza, acceleratie (gravitatie inclus), temporalitate si spatialitate (distanta liniara inclus), ce reprezinta deductii (intelesuri mai ales gandite in cuvinte; intelesurile gandite in cuvinte asa cum s-a mai explicat, sunt altceva decat intelesurile gandite reflex din fapte, din fenomene fizice sau psihice, numite si intelesuri simtite) din alte repere senzorial-perceptiv-psihice.
Referitor la spatialitate (distanta):
Conform naturii realitatii, intre doua repere obiective ale acestei naturi, se afla intotdeauna ceva (intre doua localitati, nu e un gol pe care sa il strabati; tot asa cum nu e nici intre doua statii, doua oricare alte repere de acest gen, tot asa cum nu e nici intre doua ganduri, emotii, senzatii, ...).
Conform rezultatelor unei upgrada-ri a constatorului de realitate, practic conform iesirii lui din limitativul impus de natura realitatii catre un alt limitativ, natura acestuia e ambigua, pare a indica golul, dar totodata incita la "un plin" de factura speciala (altfel, in lipsa oricarei realitati de constatat, constatatorul ar risca latenta si asta e foarte posibil sa insemne inexistenta).

Edited by altnume, 10 April 2015 - 02:00.

Abc2000ro, on 09 aprilie 2015 - 18:02, said:

Sa clarificam odata!
Placerea sau durerea resimtita de un individ, e o qualie sau e o decodare de semnal qualie (ori ambele)? In plus, stimulul (sursa) e, sau poate fi o qualie ori nu?
Ce legatura are existenta unui reper de realitate (in speta placerea, durerea), cu existenta sau nonexistenta timpului!? Ba mai mult, de ce ar fi timpul neaparat o componenta a qualiilor!?
Timpul e posibil sa nu fie altceva decat un inteles rezultat din consumul de qualii al individului (indiferent ce qualii consuma el ca realitate de sine), dar e posibil sa fie pe locul 3 ca necesitate a existentei individului (constatatorului de realitate).
Sunt 2 principale necesitati ale existentei, ale realitatii:
1 - potentialul constatator, consumator de realitate (Sinele tau, qualia potentiala de sinealitate)
2 - potentiala realitate de constatat, de consumat (potentialul general si/sau particular de qualii)
Nici una nu se poate manifesta fara cealalta, nu poate dobandi existenta ca si consumator de realitate (constatator, Sinele tau) sau ca si qualii diferite fata de qualia de Sine (Sinele potential e una, Sinele e alta).
E posibila (dar nu neaparat obligatorie; dupa cum am mai explicat) necesitatea unei a treia componente si anume temporalitatea, fara de care nici un fel de realitate sa nu aiba cum se manifesta, asta nu insemna insa neaparat ca timpul e o componenta a unuia din cele doua principale necesitati.
Timpul nu poate fi constatat (nu exista un receptor temporal al receptorului, al potentialului constatator general de realitate), dar nici realitatea de sine (Sinele) ca necompunere, nu poate fi constatata in mod normal.

Placerea, durerea si orice asemenea, nu au nici o componenta (si cu atat mai putin o componenta de tip inteles, intelesuri), "componentele" nu sunt altceva decat alte consumatii, alte trairi ale individului, alte qualii.
Aceasta e una dintre erorile de baza care intretin toate conflictele actuale de orice fel, incepand de la nivel individual (de sine), la cele dintre doi indivizi, comunitati, grupuri, natiuni etc.
Daca individul isi insuseste adevarul conform caruia un fenomen de realitate (o qualie) e si inteles (contine obligatoriu si inteles), se mentin larg deschise portile prizonieratului in adevarurile proprii, asta a facut posibile toate adevarurile absolute, infailibile actuale, fie ele stiintifice, religioase, spirituale, filozofice etc; asta e sursa habotnicizarii, fanatizarii datorate adevarurilor evidente, a certitudinilor rationale, revelate, transcendente, direct din sursa realitatii etc.

Edited by altnume, 10 April 2015 - 03:09.

Placerea si durerea (de exemplu) au aceeasi caracteristica ca si rosul sau bucuria, sunt fenomene necompuse (qualii), orice compunere a lor e datorata altui fenomen (qualie), anume fenomenul (qualia) de tip inteles (a intelege).
Sa nu uitam ca matematic, prezentul impune unitate naturala etalon existentiala si unitate naturala etalon temporala, practic insa asta conduce in infinit (si infinituri in infinituri), iar matematica nu le are cu explicarea infinitului.
Practic insa prezentul e trait (consumat, constatatat), numai ca stare de prezent, nu ne permit dotarile o consumatie rezultata din matematica, nu ai cum trai realitatea la rezolutiile temporal-spatiale (sau chiar psihice) rezultate din matematica.

Edited by altnume, 10 April 2015 - 03:23.

O alta tema intrucatva deja regasita in temele precedente, este variatia.
Miscarea e o variatie?
Este intrucat miscarea consta in consumuri variate de fenomene de realitate (fie tot mereu alte fenomene, fie in alta ipostaza decat cea precedenta, fie combinat).
Deplasarea e si ea o miscare => variatie.
Transformarea (schimbarea) e tot o variatie, desigur.
Variatia e un stimul?
Mai intai insa o alta intrebare; ce constata constatatorul de realitate si numeste variatie (deplasare, miscare, transformare, ...)?
Constata stari sub diferite forme (considerate ca fiind) ale aceluiasi act de realitate (fenomen, reper), ale aceluiasi stimul dedus din aceste stari ca si cauzalitate, (adica stari in grade diferite de complexitate, la care constatatorul are acces si/sau interactiuni intre mai multe fenomene dintre care unele pot disparea din constatare, iar altele noi pot sa apara in cadrul constatarii, toate intr-un continuum de constatare).
Asadar ce e variatia?
Continum de constatare de realitate (de existenta) al constatatorului de realitate, indiferent daca si ce tip de realitate de sine, consuma ca si identitate (in ce se consuma a fi, in ce identificare) la acel moment.
Raspunsul la cea de a doua intrebare este: da, variatia include de fapt toata consumatia, toata constatarea de realitate a individului ce prin natura sa e un potential consumator (constatator) de realitate (de acte, de fenomene de realitate).
Constatarea e stimulul constatatatorului, e existenta sa, iar din asta ar posibil de dedus (prin constatare obiectiva a starilor vizuale, tactile, ... indeosebi din cadrul complexului de stari constatate de constatatorii respectivi, numit interventii chirurgicale sau disectii) ca, dincolo de constatare, de fapt surse diferite de aceasta, de constatare (altfel de stimuli), excita subreceptori (senzori) ai receptorului general ce e constatatorul, iar informatia e preluata pe un suport anume si deplasata la SNC (indeosebi in encefal) unde e decodata (asa cum am spus insa, tot acest lant e constatatat de catre constatatorul de realitate numai si numai ca si stari proprii senzitiv-perceptive sau de alta natura psihica referitor la el insusi sau la altcineva, altceva).

Edited by altnume, 10 April 2015 - 10:26.

Inca n-am apucat sa iti citesc toate posturile, ca sunt cam ocupat zilele astea, dar uite ceva de gandit. Tu iti pui problema experimentarii de qualii din perspectiva umana, care este o perspectiva foarte complexa si variata. Dar care crezi ca ar fi cel mai elementar act de consumare de realitate ? De exemplu, presupunand ca electronul are qualii, care sunt acele qualii ? Si dandu-se acele qualii, cum rezulta de acolo legile lui Maxwell ? Pentru ca la urma urmei toate aceste incercari de ale noastre de a ne gandi la constiinta trebuie sa aiba ca finalitate unificarea constiintei cu lumea fizica. Deci in ce punct putem trece podul de la constiinta la fizica ?

Stii ce mi se pare interesant la acest moment ? Ca oameni simpli ca mine si ca tine chiar pot lua premiul Nobel, motivul fiind ca materialistii din stiinta oficiala sunt total orbi la aceste fenomene. Deci nu sunt cu nimic mai presus decat noi in intelegerea lumii. Descoperirile si rasturnarile de situatii chiar pot veni de la oameni ca noi.

Edited by Abc2000ro, 10 April 2015 - 12:36.

altnume, on 04 aprilie 2015 - 13:48, said:

Materia e toti stimulii. Orice altceva gen viteza sau gravitatie e mod in care materia stimuleaza.

Gata, am rezolvat si problema timpului ca schimbare. Pana acum stabilisem ca timpul exista ca si componenta a qualiilor, dar nu spusesem nimic despre cum se face schimbarea de la o qualie la alta. Rezolvarea e in felul urmator. Vom lucra din nou cu qualiile de durere si placere. Sa zicem ca simtim qualia de durere. Aceasta avand ca si componenta "vreau sa treaca", va avea o manifestare temporala. Problema cu care ne confruntam acum e ca am putea simti durere la infinit si nimic altceva sa nu se intample. Dar! Sa luam cazul in care o qualie exista doar instantaneu, pentru o singura "fractiune de secunda". Deci vom simti durere o fractiune de secunda si apoi durerea va disparea. Asta e tot ce putem sa spunem ? Consider ca nu. Durerea nu poate doar disparea, fara sa fie inlocuita de placere: "ah, ce bine ca s-a dus durerea". Dar si placerea va exista tot pentru o fractiune de secunda. Dar nici placerea nu poate disparea pe urma pur si simplu fara sa fie inlocuita de durere: "ah, a disparut placerea". Dar apoi durerea iar tine doar o fractiune de secunda si dispare fiind inlocuita iar de placere. Si tot asa la infinit.

Deci facem astfel rost de o axa a timpului. Momentan aceasta nu e prea bogata in fenomene, doar o alternanta de placere si durere. Dar e un pas in fata! Ramane sa vedem pe viitor ce mai descoperim si cum putem sa imbogatim aceasta axa a timpului si in cele din urma sa facem legatura si cu lumea fizica.

altnume, on 10 aprilie 2015 - 02:42, said:

Nu inteleg intrebarea asta. Toate sunt qualii. Ce intelegi prin "decodare de semnal qualie" ? Durerea e o senzatie ca orice alta senzatie. Deci e o qualie.

altnume, on 10 aprilie 2015 - 02:42, said:

Gandeste-te la componenta durerii. Ce ar fi durerea daca n-ar avea ca si componenta dorinta de a scapa de ea ? Daca nu ai vrea sa scapi de durere, atunci durerea ar deveni: "ah ce bine e, ah ce-mi place", deci ar deveni placere. Iar din moment ce are o componenta temporala, atunci acea componenta e cea care si creeaza timpul. Gandeste-te bine. Ia de exemplu o entitate pura care traieste in afara universului sau whatever. Si gandeste-te ca acea entitate simte durere. Cum ar putea fi acea durere resimtita altfel decat temporal ? Nu e neparat acelasi lucru cu a vedea culoarea rosie! Culoarea rosie, dupa parerea mea, poate fi experimentata si atemporal. Dar durerea nu se poate. Durerea este experimentata in mod obligatoriu temporal pentru ca are in componenta si dorinta de a trece. Aceasta componenta ii ofera si dimensiunea temporala. Dar aceasta dimensiune temporala nu e ceva din afara acelei entitati care experimenteaza durerea, ci e ceva din interiorul durerii ca atare. Insasi modul de a fi al durerii are timp in el. Nu poate exista durere fara senzatia de timp. Durerea n-ar mai fi durere daca n-ar avea si dimensiune temporala.

Edited by Abc2000ro, 13 April 2015 - 11:52.

dacoroman2310, on 10 aprilie 2015 - 18:14, said:

Desigur, numai ca materia e constient!
Intru edificarea oricui, ofer acest video, pionerat al repunerii in drepturi a naturii realitatii (existentei):
[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/6GQLIIthTQc?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Abc2000ro, on 13 aprilie 2015 - 11:51, said:

Daca tot suntem la biologie, hai sa incercam repunerea in drepturi a naturii realitatii (existentei), asa cum e ea si corelata cu ceea ce se stie deja!
Deci:
Sinele (ca sa ma exprim pe intelesul asimilat detine), e qualie?
Consuma (traieste, sau cum numesti tu asta) el o realitate, fenomene, acte de realitate (o qualie sau mai multe) sau nu? Consuma.
O consuma el intrinsec sau o decodeaza asa cum similar stiinta (eu nu iti impun neaparat ca fiind identic) spune ca semnalul de la stimul e decodat in creier?
De ce amesteci "qualia de tip inteles" (intelesurile) cu coaliile celelalte (cu durea sau placerea, cu rosul sau, ...) De cate ori sa te intreb? Nu iti dai seama ca trimiti in fanatism indiferent ce ai sustine, asa cum fac toti oamenii si toata umanitatea de cand avem date despre ea (e foarte important sa intelegem ca trebuie neaparat separate qualiile de tip observare, de qualiile de tip inteles (intelesuri)!!!

Quote

Nu.
Durerea ar fi in sfarsit ceea ce e, adica intrinsecitate de fenomen durere (qualia durere), cand cineva traieste durerea, ii e posibil sa traiasca si o dorinta dea scapa de ea desigur, dar asta e alta qualie!
Dorinta de a scapa de durere e o "qualie de tip inteles" referitor la durere (una dintre cele posibile), nu e "qualia durere"!

Ceea ce pui tu in seama durerii (si a orice alta qualie), nu de ele trebuie legat (asta e deviatie, distructiva, fanatism ce a distrus spiritualitatea, religiile si chiar stiinta de orice fel, precum si cunoasterea, intelesurile, educatia oricui) ci, de accesul la qualii ce se da "Sinelui" (asa cum ii zici tu), dinspre sursa accesurilor la realitate (fie acesta sursa insusi sinele, materia, un creator sau ce vrem noi sa consideram), acces necesar pentru a fi posibila o viata (Sinelui), nu un amalgam, o imposibilitate, asa cum spui si tu.

Quote

La asta nu am starea de a raspunde acum, poate mai tarziu sau maine dimineata.
Daca e posibil vezi video (exprimandu-ne insa atat de diferit, nu stiu daca va fi de folos).

altnume, on 14 aprilie 2015 - 09:46, said:

Explic in "Is Qualia Meaning or Understanding?" de unde apare motivatia pentru care si qualiile sunt tot intelegeri. Asta e deoarece trebuie explicat de unde isi capata qualiile calitatea. De ce e rosul rosu ? De ce e galbenul galben ? Din cate inteleg la tine, tu doar iei qualiile astea de-a gata fara sa te mai intrebi de ce au calitatile pe care le au. Dar asta nu mi se pare deloc corect, deoarece nu ajuta la nimic sa ne oprim acolo. Ci trebuie mers mai departe cu investigatiile si aflat de ce o anumita qualie are calitatea pe care o are. Un alt argument care sprijina acest demers este proprietatea de ierarhizare prin unificare a qualiilor. Daca iti dau o imagina cu o fata de om desenata, nu vei vedea doar cerculete si liniute.

[ http://www.tomrichmond.com/blog/wp-content/uploads/2008/02/simple-face.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Ci acele liniute si cerculete sunt puse laolalta si percepi o fata. Dar gandeste-te in ce fel aceasta unificare are loc. Partile n-au nicio legatura directa cu intregul, in sensul ca partile sunt doar 3 cerculete si 2 liniute, iar intregul e o fata umana.

Deci avem:

1) Qualiile au calitati specifice.
2) Qualiile se unifica.
Intrebare) De unde isi iau qualiile calitatile ?

De exemplu qualia de fata umana isi ia calitatea in primul rand de la qualiile vizuale brute care intra in componenta ei (cerculete si liniute), iar in al doilea rand din semnificatia care i se atribuie intregului format din respectivele parti. Pe urma la fel si la rosu. De ce e rosul rosu ? Iar solutia pe care o dau in articol e ca rosul isi capata calitatea de la faptul ca are semnificatia de "important". Dupa cum vezi, "important" si "rosu" par sa nu aiba nicio legatura directa intre ele. Dar la fel nici "cerculete si liniute" si "fata umana" n-au nicio legatura directa una cu alta. Dar totusi procesul de unificare e de asa natura incat sa existe totusi legaturi intre o anumita qualie si componentele ei.

Acum referitor la durere. Dupa ce ti-am adus aceste explicatii, poate intelegi mai bine de ce zic ca durerea are in componenta dorinta de trecere. Durerea nu e independenta de dorinta de trecere. Aaa... ca poti exprima dorinta si in cuvinte: "vreau sa treaca!" asta e altceva. E acelasi lucru ca si cum ai zice verbal ca o fata umana e formata din cerculete si liniute. Dar sunt 2 qualii diferite aici: Qualia X ca atare care are INTRINSEC in ea componentele Y, si qualia Y diferita de qualia X care exprima extrinsec elementele continute intrinsec in qualia X. Dorinta exprimata verbal "vreau sa treaca!" este doar o exprimare extrinseca a dorintei de "vreau sa treaca!" cuprinsa intrinsec in qualia de durere. Qualia de durere nu e o primitiva, ci are o anumita structura. Iar daca din acea structura incepi sa elimini chestii, durerea inceteaza a mai fi ceea ce este. Daca din durere elimini dorinta intrinseca de "vreau sa treaca!", transformi durerea in placere.

Edited by Abc2000ro, 14 April 2015 - 12:29.