Secretele razboiului din Afganistan(1979-1989)

,,

Secretele războiului din Afghanistan (1979–1989)

[ http://www.cuvintul.md/img/articles/Razboiul_din_Afghanistan.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]
În imagine: Ostaşi sovietici în Afghanistan cu trofeie de război
Războiul care a distrus URSS şi comunismul
Războiul sovieto-afghan (1979–1989) este cel mai extins conflict militar din istoria Uniunii Sovietice. Imixtiunea militară în Afghanistan a avut pentru sovietici efectele unei victorii de-a lui Pyrrhus. Canalizarea unor sume financiare substanţiale (60 mld. de ruble) va intensifica şi mai mult criza economică a sovieticilor, care a marcat, în final, colapsul Uniunii Sovietice şi, implicit, a comunismului. Numărul total al militarilor sovietici care au efectuat stagiul militar în zonă cifrându-se la 620 000, numărul morţilor reprezentând 15 051, iar cel al pierderilor sanitare (handicapurilor fizice) evaluându-se la 469 685. Kremlinul, din considerente de amor propriu, va recunoaşte abia în ultimele momente eşecul în Afghanistan.
Inclus în arcul instabilităţii şi al conflictelor de lungă durată, Afghanistanul a fost transformat într-un mecanism militar, unde cultura războiului şi violenţele constituie şi actualmente principalele puncte de referinţă. „Ţara munţilor” (80% din suprafaţa ţării este montană) este regiunea de pe glob cu cele mai multe mine antipersonal – peste 10 mil. – îngropate în sol. Drept urmare a războiului din Afghanistan s-a activizat extremismul islamic, care a alimentat/alimentează terorismul internaţional.

Intervenţia în Afghanistan: decizia individuală a Biroului Politic
al CC al PCUS
La sfârşitul anilor 1970, interesele URSS în Afghanistan, reprezentate prin diverse proiecte "protectoare” economice, financiare, de dezvoltare a infrastructurii, de pregătire a bazei sociale, de infiltrare a consilierilor (inclusiv militari) etc., alături de tratatele bilaterale şi internaţionale, au validat două direcţii ale doctrinei politicii internaţionale, gene-rate prin prisma "echilibrului sau a forţei": de constituire a unui soi de Finlandă asiatică (calea moderată), o ţară neutră, dar, din aceeaşi perspectivă, potrivit sovieticilor, exportul şi instalarea revoluţiei nu excludeau şi metodele radicale, cristalizate prin conceptul de o a doua Mongolie, un transfer radical de la feuda-lism la socialism (metoda radicală). Transferul radical al Afghanistanului la socialism, prin decizia de a interveni în această ţară, a fost hotărât la 12 decembrie 1979 de Biroul Politic al CC al PCUS. Prin această hotărâre s-a transgresat articolul 72, punctul 8, al Constituţiei URSS, conform căruia "problemele păcii şi războiului, apărării suveranităţii, securitatea frontierelor de stat şi a teritoriului URSS, organizarea apărării, conducerea Forţelor Militare” reprezenta o prerogativă a "organelor superioare ale puterii de stat”, or Biroul Politic nu era mandatat cu o astfel de atribuţie.
Deciziile Biroului Politic au stat la baza organizării unei lovituri de stat pentru răsturnarea liderului afghan Amin şi înlocuirea acestuia cu Babrak Karmal, instalat de Moscova în fruntea unui nou executiv. În cadrul operaţiei ce purta numele de cod "Furtuna-333", unităţi ale grupului de comando "Speţnaz", conduse de colonelul Gr.I. Boearinov şi constituit din ofiţeri KGB şi GRU, originari exclusiv din regiunea central-asiatică (de aici şi apelativul batalion musulman), care vorbeau dialectul farsi, deghizaţi în uniforme afghane, urmau să pătrundă în ţară "la chemarea guvernului Karmal.”
La 25 decembrie, ora 15:00 (ora Moscovei), trupele sovietice au trecut graniţa, intrând în Afghanistan, preponderent pe cale aeriană. Au fost întreprinse 343 de zboruri, timp de 47 de ore, pentru a transporta 7700 de oameni, 894 de unităţi de echipament militar şi 1 062 tone furnituri. La 27 decembrie a.a., corpul expediţionar a ocupat pala-tul prezidenţial, asasinându-l pe Amin, împreună cu soţia, cei şapte copii, un nepot şi 30 de membri ai personalului.
Babrak Karmal a anunţat la Radio Kabul, după o înregistrare efectuată la staţia radio din Termez (RSS Uzbekistan) constituirea unui nou guvern şi "distrugerea maşinii teroriste a lui Amin şi a protejaţilor săi”. Noua conducere afghană era considerată de Moscova "un centru al universului, simbol al fericirii umane”. Imediat după ingerinţă, trupele sovietice au intrat în luptă cu forţele ostile noului regim prosovietic din Kabul, generând astfel un război civil.

Vietnamul sovieticilor
Ţările blocului socia-list (cu excepţia României şi Iugoslaviei) au sprijinit intervenţia militară sovietică, considerată, potrivit sintagmei URSS, drept ajutor internaţional. Altfel era considerată situaţia la nivel internaţional, în mod special de către SUA, care a interpretat această acţiune drept o manifestare a expansionismului sovietic, o continuare a doctrinei Brejnev. Moscova a consi-derat, iniţial, că americanii vor tolera intervenţia (ca şi în cazul Ungariei şi al Cehoslovaciei), ceea ce părea a se întâmpla în faza iniţială. Ulterior, protestele Casei Albe au început a se face auzite la Consiliul de Securitate al ONU. Pentru SUA, războiul din Afghanistan, considerat "cel mai mare pericol al umanităţii după cel de-al Doilea Război Mondial”, a reprezentat şi o posibilitate de a le oferi sovieticilor războiul lor din Vietnam, iar alături de aceasta, în teren, s-a accelerat ajutorul acordat rezistenţei afghane (mujahedinilor).
Fenomenul afghan avea, astfel, să genereze o schimbare în sistemul relaţiilor internaţionale, Uniunea Sovietică fiind etichetată drept agresor şi demonstrând, în acest mod, valenţele unui stat totalitar.

Participarea moldovenilor în război
Cifra totală a parti-cipanţilor din RSS Moldo-venească la războiul din Afghanistan se estimează la 12500 de militari, dintre care 301 şi-au pierdut viaţa, 4 sunt dispăruţi, iar 700 au rămas invalizi. Dinamica implicării moldovenilor în acest război a fost condiţionată, pe lângă factorii politico-militari, şi de componenţa naţională a armatei sovietice în Afghanistan. Primii soldaţi mobilizaţi proveneau din regiunile asiatice ale URSS, deoarece, în opinia liderilor sovietici, elementele etnice şi lingvistice urmau să constituie componentele principale ale proximităţii dintre armata sovietică şi cea afghană.
Lucrurile aveau să ia o altă turnură, deoarece litigiile istorice regionale, cunoaşterea limbii etc. au favorizat cazurile de evadare, de sustragere şi vindere a armelor. Kremlinul s-a reorientat, iar pentru unităţile militare din Afghanistan au fost luaţi în vedere militarii din partea occidentală a Uniunii Sovietice: ruşii, ucrainenii, belaruşii, moldovenii (românii).
Pe parcursul războ-iului sovieto-afghan componenţa naţională a trupelor ce luptau în Afghanistan a suferit modificări substanţiale, chestiune ce şi-a lăsat amprenta asupra include-rii moldovenilor în acest eveniment istoric major. Grosso modo, graţie devotamentului şi comportamentului sincer, moldovenii din teritoriul pruto-nistrean au avut o imagine atât în rândul ofiţerilor, cât şi în cel al soldaţilor sovietici din alte regiuni.
Pentru participanţii din RSS Moldovenească, dar şi pentru întreg spaţiul sovietic, războiul din Afghanistan a marcat o detaşare de societatea sovietică (dimensiune extrem de dificil de realizat în contextul unui regim totalitar) şi o interacţiune, în premieră, cu o altă civilizaţie, situându-se astfel în perimetrul unei mobilităţi geografice şi sociale, considerent ce i-a plasat, după revenirea în URSS, drept o categorie aparte în comunitate.

Propaganda sovietică – forţa mobilizatoare în războiul din Afghanistan
În a doua jumătate a anilor 1970 – mijlocul anilor 1980, în URSS se constată intensificarea fără precedent a propagandei militariste şi militarizarea societăţii, situaţie, de altfel, paradoxală pentru Uniunea Sovietică, deoarece toate acestea se întâmplau nu în faţa unui pericol militar iminent, ci în contextul destinderii, fiind încălcată flagrant chiar şi Constituţia URSS, deoarece, potrivit Legii fundamentale (capitolul 4, art. 28) "în URSS, propaganda de război este interzisă”. Gerontocraţia de la Kremlin (constituită grosso modo din generaţia a treia) a insistat pe promovarea până la nivel de cult al celui de-al Doilea Război Mondial. Conexiunea dintre trecutul trăit individual şi colectiv, ritualul statal şi istoric era efectuat prin intermediul aniversărilor jubiliare, comemorărilor, programelor şcolare, filmelor artistice, mass-media, beletristicii etc. ce conţineau un discurs militant, de pledoarie a eroismului pentru apărarea Patriei sovietice şi disponibil, în virtutea acelor idealuri, la fapte eroice. Doar în anii 1986–1988, în auditoriile şcolare din RSS Moldovenească, au fost efectuate 206 întruniri cu veteranii de război. Militarii sovietici erau decoraţi într-un cadru festiv, pe fondul unor discursuri ideologice vivifiante.
În şcolile din Moldova sovietică, ca şi în alte republici unionale, se intensifică îndoctrinarea ideologică, se organizau diverse şedinţe la care participau soldaţi internaţionalişti (conform conceptului sovietic, astfel erau desemnaţi foştii combatanţi în războiul din Afghanistan). Plătind tribut timpului, în tematica cinematografiei moldoveneşti erau incluse diverse dogme, lozinci ideologice şi stereotipuri, iar filmul istorico-revoluţionar a fost dominat de spiritul sociologizant.
Prin urmare, tineretul din Moldova sovietică a fost modelat intens, sub aspect ideologic, pentru a face faţă, în momente de necesitate, cauzei ajutorului internaţional şi patriotic (evident, de sorginte comunistă). În pofida faptului că indicaţiile propagandei comuniste erau destul de sugestive şi părtinitoare, tinerii combatanţi sovietici, folosiţi ca mecanism în necunoştinţă de cauză aveau, mai curând, să se confrunte cu adversari concreţi, oameni bine echipaţi şi destul de abili în acţiune, iar imperialismul era prezentat, în acest context, mai degrabă ca o formă de camuflaj politic, rupt de orice realitate, decât un plan de acţiune şi sprijin ideologic.
Vectorii propagandei sovietice referitoare la războiul sovieto-afghan – ajutor internaţional şi apărarea hotarelor de sud ale Uniunii Sovietice – au constituit pilaştrii ideologici a ingerinţei militare.

De la ”puşi în faţa faptului împlinit” la romantismul războinic
Kremlinul a menţinut în confidenţialitate implicarea trupelor militare în Afghanistan. Combatanţii sovietici, cu excepţia celor din grupele speciale de comando, au fost mobilizaţi fără o selecţie bine definită şi instrucţie militară, erau puşi în faţa faptului împlinit, considerent cu implicaţii majore şi asupra prestaţiei serviciului efectuat: "Iniţial ne-au spus că mergem în sectorul militar din Turkistan pentru efectuarea serviciului militar. Şi încă ne-au zis, la Tiraspol, că plecăm la instrucţie, şi atât. Dar, ne-au anunţat că plecăm în Afghanistan, deja în tren... Erau foarte mici opriri, 10-15 minute. Peste tot era semaforul verde, de urgenţă." "Ne-au ridicat pe alarmă şi ne-au îmbarcat în maşini şi ne-au trimis la aerodrom ca să plecăm, dar nu ne-a explicat nimeni unde ne ducem, ce facem pe urmă, deja când am coborât în Duşanbe, cu avionul, acolo ne-au anunţat că vom intra în Afghanistan… Deodată nu am ştiut (noi) ce-i acolo." "Când eram în Uniune se depunea jurământ la aerodrom. Îi trezeau la ora 6 după alarmă şi-i duceau în Afghanistan, neştiind nimic. Nu ştiau nici gloanţele, nimic, se împuşcau unul pe altul."
În perimetrul amplificării conflictului armat, era necesară constituirea unui sistem de recrutare şi instruire militară. Grosso modo, selecţia viitorilor combatanţi, pentru războiul din Afghanistan, corespundea cu mecanismul comun de încorporare din armata sovietică. Tinerii, în vârstă de 18 ani, efectuau o serie de analize medicale care urmau să stabilească nivelul condiţiei fizice, iar pentru cei selectaţi pentru serviciul militar în Afghanistan se atenţiona, în mod special, asupra unui standard ridicat al configuraţiei fizice: "La comisia medicală se efectua o selecţie minuţioasă. A fost o problemă mare, probabil că, deja, ştiau că nu se pleacă cu sănătatea mai şubredă, mi s-a reproşat din cauza aceasta.” "Au fost mai multe examene medicale şi comisii decât pentru cei ce mergeau în URSS.” "La Chişinău, am efectuat controlul medical de 3 ori, am sărit de 3 ori cu paraşuta.”
Treptat s-a constatat şi un voluntarism al tinerilor, care erau entuziasmaţi de patriotismul de sorginte sovietică."Vroiam să devin erou… Din şcoală am aflat de eroismul ostaşilor sovietici din Afghanistan.” "A fost un moment de euforie. Vroiam foarte mult să efectuez serviciul militar în Afghanistan. În momentul în care prietenii mei au primit chemarea de la comisariatul militar, şi eu n-am primit, m-a dezamăgit foarte mult, am insistat foarte mult ca să mă ia în armată.” "La noi au fost cazuri de scriere a cererilor, pentru a pleca în Afghanistan, au fost multe cazuri din acestea.”"Am scris şase rapoarte la comisariatul militar ca să ajung în Afghanistan.”

Instrucţia
Recrutarea era urmată de instrucţia militară din unităţile specializate ale armatei sovietice – poligon, cantoane auxiliare, serviciu de carantină etc. – unde se efectuau aşa-numitele ,,cursuri ale tânărului ostaş”. De regulă, viitorii combatanţi ce urmau să-şi efectueze stagiul militar în Afghanistan erau localizaţi în partea asiatică a URSS – Aşhabad, Taşkent, Termez, Kirovograd etc., centre localizate în aşa fel, încât să se identifice, într-un anumit mod, cu tabloul geografic al Afghanistanului. Pentru combatanţii moldoveni, această proximitate geografică a constituit atât o metodă de adaptare, cât şi o formă de perplexitate la un nou tip de relief.
Pe parcursul instrucţiei militare din URSS, soldaţii erau supuşi unei alimentaţii de calitate inferioară şi trebuiau să reziste la sete. Nu erau excluse situaţiile în care combatanţii sovietici trebuiau să suporte atare condiţii în contextul conflictului militar, dar şi condiţiile climaterice afghane: "Aveam zile când ne ţineau fără apă. Era cel mai greu de suportat lipsa apei, dar ne-a prins bine în momentele critice."
O caracteristică semnificativă a instrucţiei militare a constituit-o faptul că nu toţi soldaţii sovietici ştiau că erau pregătiţi pentru efectuarea serviciului militar în Afghanistan (cu excepţia recruţilor ce depuneau cerere în acest sens).
Războiul din Afghanistan a demonstrat că lipsa experienţei, timpul limitat de transferare de la un mediu la altul, luptele pe un teritoriu străin, insuficienţa cunoaşterii adversarilor etc. au constituit factori ce au tergiversat activitatea combatanţilor sovietici în ţara vecină.

Adversarii: oamenii, clima, aerul…
Conflictul armat din Afghanistan a decurs într-o "ţară absolut străină, cu o climă şi situaţie geografică deosebită, o ţară muntoasă…, era greu nu numai să lupţi, ci chiar şi să te afli acolo’’. (Sl. Răducan). Acest recul a conturat dimensiunea psihologică a combatanţilor sovietici vizavi de un spaţiu nou, răuvoitor, unde orice contact reprezenta şi o puternică lovitură asupra personalităţii acestora. Pentru militarii sovietici, imaginea adversarului reprezentată în literatură, filme, în relatările generaţiei în vârstă sau în cadrul instrucţiei militare n-a fost nici pe departe congruentă cu cea din Afghanistan. Inamicul, deseori, nu avea o uniformă militară ce-l discernea şi nu reprezenta un anumit segment al populaţiei. În perimetrul conceptului indelebil marcat de contextul istoric, pentru afghani orice nou-venit care se afla pe teritoriul ţării sale, cu atât mai mult înarmat, era un inamic ce trebuia înlăturat.
Generalul Ruslan Auşev, şef al infanteriei motorizate a armatei sovietice din Afghanistan, în anii 1980–1982 şi 1985–1987, releva, într-un interviu, despre starea de inamiciţie a afghanilor: "Fiecare străin care intră în această ţară devine un duşman vânat de toată lumea – militari, civili, chiar şi de natură". Prin conceptul de adversar, combatanţii sovietici desemnau o latură mult mai extinsă a sensului clasic; om-duşman (atât oponenţii regimului afghan, instalat de sovietici, cât şi oricare cetăţean afghan), spaţiu străin, condiţii geografice şi climaterice nefavorabile. Dacă condiţiile geoclimaterice au constituit un ambient neospitalier (cu valenţe asupra calităţii vieţii, sănătăţii etc.), instalând şi un disconfort psihologic, imaginea omului-adversar era destul de complexă, aferentul de bază al acestuia fiind asociat cu pericolul lichidării fizice şi mefienţa. S-a revelat conexiunea dintre cele două tabere antagoniste la frontiera dintre viaţă şi moarte, instituind mecanismul violenţei reacţionale: "Îi omorâm şi noi pe ei, şi ei pe noi – unii pe alţii." "Ucideai-ucideau." "Dacă nu trăgeam eu, trăgea el, asta-i toată filozofia". "Trăgeau ei, trăgeam şi noi." "Ori tu împuşcai, ori te împuşcau pe tine.”
Intervenţia "contingentului limitat al armatei sovietice" în Afghanistan a suscitat o mobilizare impetuoasă a afghanilor. Astfel, dacă la sfârşitul anului 1979 numărul mujahedinilor se ridica la 40 000 de oameni, cifra s-a majorat în anii 1981–1983, însumând cca 45 000 de combatanţi, iar în anul 1986 aceştia reprezentau deja 150 000 de persoane. Prin prisma combatanţilor sovietici, numărul partizanilor afghani a fost raportat la pericolul iminent al acestora: "Erau bande. Noi spuneam că doar să fi stat cu automatele în mână, şi ei numai să fugă, ne calcău pe toţi."
La micronivel al conexiunii om–om, participanţii sovietici la războiul sovieto-afghan nu au perceput repere clare pentru conturarea forţelor adverse, instituind la paroxism situaţiile de incertitudine, derutare, imprevizibilitate şi insecuritate: "Acolo nu ştiai unde-i duşmanul." "Nu înţelegeai cine cu cine luptă”. "Nici nu ştiai care ţi-e duşman.” "Nu puteai delimita duşmanii.""Nu ştiai care-i prieten şi care-i basmak. Era destul de greu. Nu ştiai de cine să te păzeşti!" "Niciodată nu era clar: Cine-i şi unde-i inamicul? Se părea că nu era şi, în acelaşi timp, era pretutindeni". Din acest considerent, combatanţii au surprins o clasificare a adversarului, instituită din dimensiunile războinicilor, care acţionează prin mijloace de suprimare: "Noi, însă, când luptam, le ziceam duşmani la oricine împuşca în noi."
În categoria adversarilor erau incluşi şi junii afghani. Erau remarcate cazuri de confruntări deschise ale populaţiei tinere cu sovieticii, dar şi abilităţile acestora în planul pregătirii militare, considerent marcat şi de faptul că în unele comunităţi afghane arta războiului, configurată şi prin mecanismul violenţei ludice, constituia unul din ritualurile de iniţiere a tinerilor, iar în anumite cazuri copiii erau instruiţi şi sub aspect teoretic, fiind aplicate şi elemente din tactica de gherilă. De exemplu, în martie 1982, în provincia Kandahar au fost capturaţi 27 de mujahedini, dintre care 19 erau adolescenţi. Din acest considerent, combatanţii sovietici erau derutaţi de imaginea litigioasă a tinerilor marţiali şi comportamentului acestora conform principiului vivere militare est. Tendinţa sovieticilor de a forma noi oameni din junii afghani, prin îndoctrinarea şi organizarea acestora în tabere pioniereşti, timuroviste, în profilul unor mici formaţiuni paramilitare, erau sortite eşecului. ,,Foarte răi sunt copiii acolo; acum îi jeleşti, ei pot însă să-ţi facă ceva rău". "Când am ajuns acolo, ştiu că un ofiţer spunea: Aici sunt specialişti, de mici copii se învaţă în munţi.” ,,Erau copii de vreo 5 anişori care puteau scoate inelul la grenadă ştiind că trebuie să explodeze. Ştiau şi să împuşte. Le era intrată în sânge viaţa războinică, deoarece ei erau numai prin conflicte". ,"Târâiau ţeava automatului de pământ, aveau 10–12 anişori, dar umblau deja cu automatul"."Copiii puteau împuşca de la o distanţă de 20–30 m. Aveau aceasta în sânge".
În perimetrul irupt al adversarilor s-a conturat şi un segment specific, dislocat din altă paradigmă a conflictului militar sovieto-afghan – a confruntărilor extreme dintre luptătorii sovietici şi femeile-mercenare. Atunci când erau capturate, mercenarele nu erau graţiate, militarii sovieticii aplicau şi pentru aceste amazoane, fără mizericordie şi distorsiune, legea talionului: ,,Acolo erau şi femei-mercenare, care luptau pentru bani, fiind plătite. Au prins una dintre acestea. Ea a împuşcat în ai noştri, iar noi am luat-o din altă unitate… Când au interogat-o, a zis că lupta pentru bani. Spunea că dacă ucide un soldat are o sumă, dacă un ofiţer altă sumă… Noi am legat-o, pe urmă, şi a zburat cu tot cu mină în aer. Viaţă pentru viaţă.”
O categorie aparte au constituit-o informatorii, băştinaşi care prezentau pentru sovietici surse de referinţe asupra centrelor de dislocare a mujahedinilor. Delatorii nu erau nici în graţiile sovieticilor şi nici a Rezistenţei afghane.
Configuraţia fizică a reprezentat o imagine metamorfozată în contexul asociativ al mefistofelicului, apropiată, în cele mai dese cazuri, de credinţa populară referitoare la tartor. Un aspect relevant în acest sens îl constituia obiecţia referitoare la ochi, care reprezintă un indiciu al personalităţii. În cazul adversarilor a fost remarcată asocierea ochilor cu valenţele negativiste ale indivizilor: "Arătau ca dracii". "Aceşti demoni”. "A văzut duh în faţă, îţi dai seama? S-a speriat!” "Oricine, chiar şi cel mai curajos ostaş, ar fi apăsat pe trăgaci la vederea unui monstru însângerat, înarmat cu două pistoale automate”. "Era învelit pe cap cu cealmaua, aveau pe ei şi hasa. Nu avea pantaloni… cu hasaua învelită pe o parte… nu aveau haine ca ale noastre. Era doar o stofă îmbrăcată, puneau pe cap ce aveau de pus şi automatul în spate". "Erau nebărbieriţi, murdari…”. "Un bărbos, ai cărui ochi scânteiau a ură”. Aspectul exterior al adversarilor, proiectat într-o formă oripilantă, a constituit una din direcţiile propagandei sovietice.
Au fost situaţii când mujahedinii se deghizau în haine femeieşti sau îmbrăcau haine specifice populaţiei civile (de exemplu, ciobani, ţărani ş.a.). Alteori, hainele reprezentau o metodă de camuflare a armelor.

"Călare pe cal, pe măgar, dar se aruncau la tanc”
Caracteristicile duşmanilor, în calitate de combatanţi, vizau valenţele unor luptători frenetici şi rezistenţi, perfizi, fiind bine instruiţi pentru confruntările militare. Pentru afghani, conflictele militare reprezintă posibilităţi de manifestare în faţa comunităţii, de aici rezultă şi fermitatea, bărbăţia acestora în acţiunile militare. În cazul combatanţilor sovietici, această dimensiune a hybrisului a fost reprezentată chiar cu inicvitate şi pizmă: "Erau curajoşi, viteji". (Gh. Panainte). "Bine pregătiţi, rezistenţi, nebuni". "Duşmanii aveau o bază de pregătire militară destul de solidă". "Călare pe cal, pe măgar, dar se aruncau la tanc". "Ei puteau fi fără mâncare, fără nici un glonţ, dar luptau până la ultima picătură."
Uneori curajul în lupte era generat de utilizarea stupefiantelor: "Serveau droguri şi ieşeau cu tancul, fără vreo frică. Se simţeau ca acasă, se simţeau stăpâni". Deseori cei de la mitraliere mureau încleştaţi pe arma care continua să tragă.
Orice aferent al inamicului constituia o armă letală, de aceea combatanţii sovietici trebuiau nu doar să accepte aceste daruri, ci şi să le evite. Drept consecinţă a acestor metamorfoze s-a instituit un complex de divinaţii, cu repercusiuni tragice asupra combatanţilor sovietici: "Erau acolo şi stilouri care explodau. Ofiţerii ne explicau să nu luăm nimic de la duşmani". "Intrai în kişlak şi găseai acolo un casetofon, era însă minat şi cum te trăsnea, şedeai cu picioarele sus deodată". "Mascau fructe pe copaci, soldaţii puneau mâna şi mureau". "Unul a cumpărat o gumă de mestecat mică şi când a muşcat a rămas fără dinţii de jos".
Spre deosebire de sovietici, băştinaşii aveau prioritate în cunoaşterea morfologiei terenului. Acest apanaj a constituit un element esenţial în avantajarea adversarilor în perimetrul confruntărilor militare. Pe larg erau aplicate kārиzele – canale subterane de irigaţie cu adâncime de până la 30 m; în aceste breşe naturale partizanii afghani se refugiau în situaţiile tensionate, instituind aşa-numitul război al kārиzelor: "Ei ştiau tare bine pământul, aveau intrări sub pământ ca nişte mine, se vârau sub pământ şi ieşeau cine ştie unde".
Militarii sovietici erau urmăriţi şi în spiritul tradiţiei răzbunării prin sânge, în conformitate cu legea talionului – afghanii, în profilul unui aer de familie, îşi revanşau rudele-victime: "Zic: Tu mi-ai omorât fratele meu, înseamnă că şi eu pe tine trebuie să te omor!”

Markaz-ul – tabăra mujahedinilor
Combatanţii moldoveni au surprins şi aspecte din markaz – tabăra mujahedinilor cu tangenţe în aşa- numitul ribât, frăţii consolidate în casa războiului, care reprezenta un sistem defensiv, constituit în situaţiile tensionate, cu o solidă bază materială şi arsenal militar. Markazele erau amplasate în ansambluri geografice favorabile condiţiilor de trai, de securitate şi de luptă: "Aici e peştera: un râuşor, la o înălţime de cca 50 m era o peşteră cu nişe, unde erau sate întregi, castele, japonezii dându-le centrale electrice, care erau foarte economice în peşteri. În peşteră unde trăiau duşmanii erau multe ieşiri, lumină trasă, cu sistem de ventilaţie". "Era un fel de localitate în formă de farfurie unde ei păzeau". "Era o peşteră mică, ca o cameră, era toată acoperită şi creştea iarbă deasupra. Unde intrau oameni era o gaură, camuflată cu un tufar". Cantonamentele mujahedinilor erau asigurate cu rezerve de "saci cu făină, depozite întregi de mine italiene, lăzi de zinc cu cartuşe pentru mitralierele de mare calibru”. Mecanismul economic instituia o autonomie relativă a acestor garnizoane faţă de exterior: ,,Ei aveau în munte depozite, erau pregătiţi pentru iarnă, acolo, cu produse.” "În mod special luptau din munţi, aveau alimente". Pe lângă baza materială solidă, mujahedinii erau asiguraţi şi cu spitale în pământ. "Sus în munţi spitalul duşmanilor era. Acolo doctori şi din America şi din Pakistan, Anglia, de peste tot locul erau". În cantonamente, combatanţii afghani organizau un sistem specific de viaţă, fiecare coabitant îndeplinea o anumită funcţie civilă (de exemplu, brutar, grădinar, cizmar ş.a.) şi militară.
Markazele erau amplasate nu doar pe teritoriul Afghanistanului, ci şi pe teritoriul altor state, iar cele mai cunoscute erau cantonamentele din Pakistan şi Iran. Spre exemplu, prima tabără paramilitară, de pe teritoriul Pakistanului a fost constituită în mai 1978, iar în primăvara anului 1980 erau instituite deja 80 de formaţiuni paramilitare. Operaţiile militare erau efectuate în perioada caldă a anului (finalizate, de obicei, în luna decembrie după colectarea roadelor), de aceea taberele din Pakistan şi Iran erau solicitate, în mod special, în sezonul rece al anului. Markazele erau utilizate drept centre de reconfortare şi aprovizionare cu muniţii, erau deseori utilizate ca baze de instruire. Dacă pentru comandanţii Rezistenţei perioada de instruire constituia 4–5 luni, pentru soldaţi era de 1–3 luni. Primăvara partizanii afghani părăseau bivuacurile, pentru a continua operaţiile militare ineluctabile. Conform tradiţiei, deciziile referitoare la acţiunile militare erau luate de mujahedini, de obicei dimineaţa, după servirea micului dejun şi al ceaiului.

Adversarii în optica actuală a foştilor combatanţi
Actualmente, veteranii moldoveni, participanţi la războiul din Afghanistan, îşi analizează foştii adversari afghani prin optica a două dimensiuni extreme: a răzbunării (e o dimensiune ce se include şi în perimetrul sindromului afghan), dar şi a înţelegerii tragediei afghane. O parte dintre foştii combatanţi, ţinând cont de experienţa tragică a conflictului militar, marcaţi de defulare şi traumatism, consideră că o victorie fezabilă asupra foştilor duşmani (chiar şi simbolică) ar semnifica şi reevaluarea unei experienţe eşuate, înlăturarea unui blocaj psihologic, dezagregat dintr-o formă particulară a frustrării. Această categorie de veterani resimte ca necesară o vendetă plenară a morţii foştilor camarazi de luptă: "Simt că-s înrăit pe afghani, ca duşmani, mulţi băieţi au murit… Am o ură pe duşmani, parcă îi susţin pe americani câteodată şi bat din palme (imaginar) când aud că efectuează câte o operaţie şi o câştigă (e vorba de acţiunile militare ale americanilor lansate în urma evenimentelor din 11 septembrie 2001 – n.n.)”.
În altă extremă se plasează cea de a doua categorie a veteranilor "afghani", care estimează intervenţia militară a URSS în Afghanistan ca o tragedie a poporului afghan, respectiv a foştilor adversari: "Ei îşi apărau pământul lor’’. "Noi am fost acolo ca ocupanţi. Vă spun că eram consideraţi ocupanţi". "Nu trebuia să intrăm în această ţară străină”. "Nu i-am considerat niciodată duşmani pe mujahedini, pentru că înţelegeam: ei îşi apără pământul, demnitatea, libertatea lor. Iar noi eram nişte unelte în mâinile Kremlinului”. Agresiunea militară a Uniunii Sovietice împotriva poporului afghan a fost repudiată şi de rudele participanţilor la războiul sovieto-afghan. Astfel, intervievată de jurnalista Ana Manole, Aneta David, mama ostaşului Gheorghe David, dispărut fără urme în Afghanistan, originar din Goteşti, Cantemir, afirma: ,,Armata parcă e condusă de oameni învăţaţi, dar ce le-o trebuit lor să caute pe pământ străin, iaca eu una, femeie neînvăţată, n-o pot înţelege şi gata… Cât să se fi purtat ruşii de bine acolo, totuna ce să te amesteci în casa omului, în altă ţară…”.
Dr. Ion Xenofontov, Institutul de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei''
Sursa:
http://www.cuvintul.md/article/4188/
Pentru majoritatea militarilor sovietici aflati in Afganistan aceasta tara a fost un cosmar, asa cum a fost Vietnamul pentru majoritatea militarilor americani.

Edited by fredy2007, 13 February 2015 - 16:47.

Partea comica e ca americani si englezii au ajutat la antrenarea si inarmarea mujahedinilor, care mai apoi s-au intors impotriva lor. Ironic, nu?
Razboi impotriva terorismului, my ass. Si in Afganistan si Irak, tarile ocupate in numele razboiului asta, au ajuns la putere regimurile "teroriste" si au fost sustinute tocmai de cei ce le-au declarat razboi.

Si ce concluzie sinistra tragi ?

lucifer76, on 13 februarie 2015 - 18:46, said:

Marea problema a occidentalilor este ca nu inteleg mentalitatea celor din lumea a-3-a, inclusiv a musulmanilor.Occidentalii au avut impresia ca se folosesc de mujahedini si ca ii pot controla usor.Adevarul este ca o perioada de timp, occidentalii si mujahedinii s-au folosit reciproc unii de altii ca sa scape de dusmanul comun, URSS, iar in final s-a ajuns la un divort destul de murdar intre cele doua civilizatii.
Nu sunt fanul URSS insa atat pentru Afganistan cat pentru majoritatea populatiei afgane ar fi fost mult mai bine sub conducerea unui regim de inspiratie sovietica, loial Moscovei, decat sub conducerea regimului taliban.Sub indrumarea sovieticilor, Afganistanul si societatea afgana s-ar fi modernizat.Sub regimul taliban, Afganistanul si populatia afgana, a regresat din toate punctele de vedere.Tara si poporul au involuat in loc sa evolueze.

Edited by fredy2007, 13 February 2015 - 21:18.

fredy2007, on 13 februarie 2015 - 21:16, said:

Acum ani de zile turcii se bateau cu kurzii. Acuzatii de terorsim etc.Nici Sadam nu s-a lasat mai prejos. Mama ce bubuiau stirile cu genocidul kurd din Irak. Acum avem Statul Islamic. Inamicul no 1.
Cred ca adevarul e undeva la mijloc. Sau cum spunea saracul Mulder e prin alta parte.

fredy2007, on 13 februarie 2015 - 21:16, said:

Dintr-un punct de vedere, ocidental, iti dau dreptate....dar nu au avut TIMP. Si nici bani, vorba lu' Americanu'.
Pe de alta parte.Si daca rusii nu ar fi intervenit ?
Acum chiar facem istorii paralele, dar chiar interventia sovietica,ideologie fara DUMNEZEU,intr-o regiune unde religia=viata a generat tot balamucul asta. Si culmea,Herbert a scris Dune inante de Afganistan.
Nasol cand apare un Profet acolo unde mediul/istoria/credinta il asteapta.

Deja sint doua referinte SF.....Se dorea undeva istorii pararlele

Edited by tflorin40, 14 February 2015 - 19:24.

Este adevărat că au fost destul de mulţi soldaţi sovietici care au dezertat la inamic după ce au văzut că nu luptă pentru socialism şi pentru a face o viaţă mai bună afganilor şi dimpotrivă Armata Sovietică comite atrocităţi?

Edited by djl, 24 October 2016 - 23:00.

https://scholarworks....pdf?sequence=1

djl, on 24 octombrie 2016 - 22:58, said:

Cred ca majoritatea celor care au dezertat au fost de origine asiatica, adepti ai cultului islamic si au facut-o din convingeri culturale si religioase sau unii pentru ca erau satui de razboi si se simteau mai in siguranta la afgani decat luptand in Armata Rosie.La atrocitatile comise de insurgentii afgani impotriva militarilor sovietici, sovieticii au folosit pentru nimicirea unor asezari fortificate afgane inclusiv arme chimice sau atacuri aeriene care nu erau precise, lovind doar tinta dorita.

Cred că ai vrut să zici nelovind doar ţinta dorită.

Recomand celor care sunt interesati de subiectul acestui topic, cartea scrisa de un fost ambasador britanic in URSS, la finele anilor 1989, Rodric Braithwaite, numita URSS in Afganistan(1979-1989).
Citind cartea de mai sus veti vedea ca ce ni s-a spus despre invazia sovietica in Afganistan este o minciuna creata in plin razboi rece de catre tarile occidentale pentru a discredita URSS.

Edited by max_01, 08 May 2017 - 15:46.

Am citit cartea si este consistenta cu memoriile lui George Shultz, James Baker, Milton Bearden sau Mihail Gorbaciov. Poti sa detaliezi unde este  "minciuna creata in plin razboi rece de catre tarile occidentale pentru a discredita URSS" ?

Kokoshmare, on 11 mai 2017 - 13:33, said:

Propaganda occidentala a afirmat ca URSS a invadat Afganistanul pentru a ocupa aceasta tara, a pune mana pe resursele sale naturale  si a-si asigura iesirea la Oceanul Indian.
In realitate sovieticii s-au implicat militar , cu multa scarba in suflet, in aceasta tara, stiind ca mai mult vor pierde(in special pe plan politic, imagine si prestigiu, iar secundar, pierderi umane, materiale, financiare) decat castiga din aceasta implicare, si realizand ca imaginea URSS va aspru murdarita, gradual, datorita degradarii situatiei in Afganistan( doar datorita modului cum comunistii au stiut sa guverneze tara), la cererile insistente ale guvernului comunist afgan care in decembrie 1979 mai detinea controlul doar asupra a 20% din teritoriul acestei tari.Initial, dupa multe solicitari guvernamentale afgane, URSS a trimis pe langa tehnica de lupta, fortelor guvernamentale afgane, consilieri militari, apoi dupa ce ambasadorul SUA din Afganistan  a fost rapit si ucis de islamisti, au fost trimise trupele antiteroriste din cadrul KGB pentru asigurarea protectiei ambasadei URSS si a personalului sovietic si familiile acestora din Kabul, apoi dupa ce premierul Amin, un dictator sangeros care si-a ucis principalii rivali politici, inclusiv pe presedintele tarii, Taraki, un comunist moderat,  a inceput sa ii curteze pe americani iar datorita pozitiei sale dictatoriale, sangeroase, neaprobata de Kremlin, avand ca rezultat compromiterea ideilor comuniste in fata majoritatii populatiei care s-a radicalizat si nu a mai recunoscut legitimitatea guvernului comunist, la insistentele presedintelui Amin, URSS au trimis treptat trupe, initial pentru a proteja baza aeriana de la Bagram, apoi diverse obiective militare , fara sa intentioneze sa participe la lupte impotriva insurgentilor insa ulterior, dupa eliminarea fizica a lui Amin, in urma unui atac al trupelor speciale sovietice, sovieticii au fost atrasi in razboiul civil afgan.URSS au luat in calcul si posibilitatea  ca SUA sa isi instaleze in Afganistan, capacitati electronice de culegere a informatiilor, aflate anterior in Iran, pana la inlaturarea sahului, si  sa actioneze din aceasta tara impotriva republicilor sovietice musulmane, vecine cu Afganistanul, pentru a le radicaliza religios impotriva URSS.
De precizat este faptul ca din aprilie 1978 si pana in decembrie 1979, cand a fost eliminat fizic tiranul Amin, sovieticii au respins in repetate randuri solicitarile frecvente ale guvernantilor comunisti afgani pentru a trimite trupe operative in Afganistan, fie si numai pentru a asigura paza anumitor obiective militare, politice sau civile, degrevand trupele guvernamentale de aceste sarcini si permitand folosirea lor in lupta cu insurgenta sprijinita ca si acum, foarte intens, din tarile musulmane, mai ales Pakistan.
Niciodata sovieticii nu au avut intrun an, mai mult de cateva zeci de mii de militari in Afganistan pentru ca politicienii sovietici, ca si cei americani din perioada razboiului din Vietnam, nu au dat curs solicitarii conducerii armatei sovietice de a trimite in Afganistan efective mult mai numeroase decat cele apropabe in final.Dupa parasirea Afganistanului, in anul 1989,  statul major sovietic a apreciat ca ar fi fost necesara prezenta a 30-35 de divizii sovietice pentru a realiza cu succes ce trebuia, adica securizarea totala a frontierei, detinerea controlului asupra  drumurilor, podurilor, defileelor, tunelelor, obiectivelor militare,. politice si civile, respectiv nimicirea insurgentei.

Fotografii realizate in perioada implicarii militare a URSS in Afganistan.
https://www.historia...upele-sovietice

Edited by max_01, 11 May 2017 - 14:57.

Poti sa dai vreun exemplu de "propaganda occidentala care afirma ca URSS a invadat Afganistanul pentru resurse etc" ?

Kokoshmare, on 12 mai 2017 - 00:17, said:

Rambo 3....e cel mai bun exemplu.....e un film dedicat  eroilor mujahedini care au luptat impotriva invadatorilor sovietici.....Acest lucru e spus chiar la finalul filmului....totul e ca americanii sa nu fi cenzurat acum acea parte.....Cauta filmul vechi pe caseta VHS....sa te lamuresti.....

Edited by Clovis, 13 May 2017 - 17:58.

Kokoshmare, on 12 mai 2017 - 00:17, said:

In afara de ce zice colegul nostru mai sus, reciteste cartea indicata de mine.
Ca sovieticii au actionat militar in Afganistan pentru a pastra aceasta tara in sfera lor de influenta ca un stat tampon, condus de un regim socialist de inspiratie comunista, intre republicile sovietice musulmane si luma islamica, este o certitudine.

max_01, on 13 mai 2017 - 18:52, said:

Tu chiar ai citit cartea aia ?
Cat despre Rambo, ba baetz daca chiar va intereseaza subiectul pe bune aveti presidential papers pe ani si puteti sa dati cu gogu despre intalnirile lui Reagan cu liderii afgani ca sa vedeti ce inseamna propaganda occidentala si cum se concretizeaza ea.
Vreti exemple perfecte ? Interventiile lui Reagan sau Caspar Weinberger in fata Congresului cu talentul actoricesc al presedintelui tocmai bune de a fi livrate publicului american. Vreti sa intelegeti si de ce si cum actionau politicienii americani in prima jumatate a anilor 80 cartile despre Charlie Wilson sunt foarte bune. Pentru ca arata destul clar dimensiunea ideologica a efortului american, cum americanii au reactionat la chemarile de razboi crestin impotriva raului comunist, influenta curentului de reborne christians. Pentru deciziile sovietice cele mai bune marturii le avem de la Mihail Gorbaciov, aflat in anturajul lui Andropov la momentul invaziei si cu o ascensiune formidabila in "epoca inmormantarilor" 82-85.
Si explicatia simpla si dramatica rezida in deciziile pe moment prudente ale unui grup mic de oameni batrani inchistati ideologic si fara a mai putea gandi pe termen lung.

Edited by Kokoshmare, 13 May 2017 - 23:58.

Kokoshmare, on 13 mai 2017 - 23:56, said:

Talibani/ jihadisti, nu crestini.

Edited by tenzen, 14 May 2017 - 00:11.

tenzen, on 14 mai 2017 - 00:11, said:

Eu ma refeream la publicul american din prima jumatate a anilor 80 si de mentalitatea reprezentantilor lor.