Poezii scrise de straini

Delmira Agustini - De departe

Aud cum în tacere trec ora de ora ca un solemn si lenes si înghetat alai;
Când esti departe viata-i o-nlacrimata hora.
Zâmbeam si-n vis atuncea când pasii ti-i sunai.
Eu stiu te vei întoarce; va fi o aurora
În zarea-mi încruntata, în negurosul trai.
În codrii-mi, hohotirea-ti va învia, sonora
Si limpede ca râul ce râde peste plai
Când, tristi, ne întâlniram, cândva, pe aceeasi cale,
Mi-am daruit destinul, supus mâinilor tale;
Pe lânga doru-acesta, oricare-au fost desarte.
Stau fata-n fata, suflet cu suflet, cer si mare
Vor trece printre ele, ca umbre plutitoare
Si Vreme si Furtuna si Viata ca si Moarte.

Francesco Petrarca

Mi-i inima prea-plină de-o dulce desfătare
Mi-i inima prea plină de-o dulce desfătare
Ce m-a vrăjit din ziua când am privit-o-ntâi,
Şi orb aş vrea de-acuma în viaţă să rămâi,
Căci nu-ndur alte chipuri, de-ar fi ispititoare.
Şi totuşi, părăsit-am pe-Aceea ce-o doresc
Cu-atâta foc. Dar gândul mi-i învăţat aşa
S-o vadă doar pe dânsa, că tot ce nu e Ea,
Cu silă nesfârşită şi ură ocolesc.
În astă vale-nchisă, de stânci împrejmuită,
Unde-şi găseşte-oftatul meu liniştea dorită,
Mă retrăsei cu Amor, îngândurat stingher.
Nu aflu-aici femeia, ci ape, stei şi cer,
Şi soare, şi icoana trecutei clipe care,
Oriunde mi-ar fi gândul, în gândul meu apare.


Traducere de Lascăr Sebastian

Edited by zamolxis43, 13 October 2015 - 07:26.

Irelevanta iminenta

cand intunericul se dezvaluie
suspinul se strecoara de-a lungul coridorului, plin de dorinte,
si toate melancoliile verticale, tremura apatic, stralucitor si perseverent
peste roua abundenta, invaluita de tacerea sunetelor inabusite
care da bis melodiei, compusa parca pentru a fi dedicata unei iubiri infailibile
ca lacrimile sticloase si orbitoare, cazute peste buzele amurgului.
care iti ranesc fata atunci cand le indepartezi cu nervozitate,
care iti transforma gandurile, dandu-le inteligenta necesara, ca in luptele fara scapare din mitologie
si care se prabusesc peste dorintele mistificate.
Toate intrebarile filozofale eclectice, cercetand sufletul in profunzime & infinit.
Sunt depozitate, intr-un mod lamentabil, peste suspiciunile dureroase, in scadere.
Si cand vom cauta iubirea in parfumul malitios al respiratiei,
s-ar putea sa descoperim ca, in mod iminent, ea este pe cale sa dispara din noi
refuzandu toate gesturile, care se imbarca in categoria celor demodate

poezie de Subhendu Kar, traducere de Marieta Măglaş

Omar Khayyam – Singuratatea omului


Să-ţi faci puţini prieteni. Din tine nu ieşi.
Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde-o mână, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.
Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile, – ascunse să-ţi stea de lumea toată.
În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.
O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile!
Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine,
Tăcut contemplă jocul umanelor destine.
Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei –
Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.
Renume de-ai să capeţi, hulit vei fi de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg,
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime?
Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Căci, în afara cupe-i, Khayyām azi nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.
Cel care are pâine de astăzi până mâine
Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce să fie sclavul unui egal cu sine?
Când zările din suflet ni-s singura avere,
Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere.
Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai –
Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.
Nu ştie nimeni taina ascunsă Sus sau Jos.
Şi nici un ochi nu vede dincolo de cortină.
Străini suntem oriunde. Ni-i casa în ţărânâ.
Bea – şi termină-odată cu vorbe de prisos!
Târzii acum mi-s anii. lubirea pentru tine
Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte.
– Dar timpul, fără milă – şi roza desfrunzeşte…
Puţină apă şi puţină pâine
Şi ochii tăi în umbra parfumată.
N-a fost sultan mai fericit vreodată
Şi nici un cerşetor mai trist ca mine
Atâta duioşie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi – apoi. De ce? Şi-acum
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?
Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană.
Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană.
Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune,
Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.
Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava,
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Alah otrava.

Omar Khayyam - Imposibilitatea cunoasterii


În sfere fara nume înalt m-am avântat,
Dar zboru-a fost cadere în cercul pamântesc.
Si n-am avut cui taina aici s-o-mpartasesc.
Si plec pe-aceeasi poarta pe care am intrat.
Pe drumul Cunostintei, spre fascinanta Mecca,
Vor toti sa mearga. Unii îl cata ceas de ceas.
Ca l-au aflat zic altii. Dar într-o zi un glas
Are sa strige: "Nu e nici drum si nici poteca!"
În valmasagul vietii acei sunt fericiti
Ce cred ca le stiu toate, si cei ce totul neaga.
Si eu am vrut sa-mi fie cunoasterea întreaga
Si-azi pizmuiesc pe orbii pe cale întâlniti.
Cortina sortii-i trasa si nimeni n-a patruns
Destinul plin de taina ascunsa în culise.
Am cautat o viata, dar n-am aflat raspuns.
Intrarile enigmei ramân mereu închise.
Sunt gata de plecare - si timpul ce mâhnit e!
Din mii si mii de perle doar una am strapuns.
Idei fara de numar ramân netalmacite,
Pe tarm un cer de gânduri ramân fara raspuns.
Cel care prin stiinta ajunse pan' la stele
Fu refuzat de taina de dincolo de ele.
Si-acum sta ca si bolta pe spate rastignit.
Uimit în veci de astri si pururi ametit.
Exista-o usa-ascunsa ce-nchisa sta mereu.
Si este-un val prin care razbat graiuri straine.
De tine se vorbeste acolo si de mine.
Dar valul când cadea-va, tu n-ai sa fii, nici eu.
Un calaret se pierde în negura-nserarii.
Ce drum l-asteapta oare la marginile zarii?
Paduri? Câmpie stearpa? - Nu stiu. Iar mâini, ce scrie?
Va fi întins pe iarba, ori sub ea? Cine stie?
De ce toti întelepti si sfintii, dând cu gura
In a vorbi de lumea din cer, - s-au dovedit
Profeti doar ai minciunii? Dispretu-a desmintit
Cuvântul lor, iar gura le-a astupat-o zgura.
Pe-un întelept batrân l-am întrebat:
"Ce stii despre acei care-au plecat?"
"N-au sa se-ntoarca-n lume niciodata.
E tot ce stiu. la cupa si-o bea toata!"
Sunt clipe când îmi pare ca tot ce-a trebuit
Sa aflu despre lume, demult am deslusit.
Dar stelele ma mustra tacut din patru zari:
Dezlegat nici una din marile-ntrebari.
Din pragul aurarii cocosu-ti aminteste
Ca s-a mai scurs o noapte din scurta ta viata.
Ca în oglinda roza pamântul straluceste,
Iar mintea ta si astazi va bâjbâi In ceata.
Multe-nvatai si multe cu voie-am si uitat,
În mintea mea tot lucrul un loc anume-avea.
Dar tihna-abia aflat-am când totul-am aruncat,
Stiind ca-i imposibil sa afirmam ceva.
Principiu-ascuns e-n taina. Plutim în nestiinta.
Caci dincolo de mine tot necuprinsu-i mut.
De jos pan' la maestri aceeasi neputinta.
Caci neputinta-i totul ce-un sân a conceput.
În spatele cortinei din veac se afla-ascunsa
Adevarata fata a vietii si a lumii.
Iar tarna ni-i salasul. Dar si-n imperiul lumii
Ne-asteapta alta taina, la fel de nepatrunsa.
Am întrebat Savantul si-am întrebat si Sfântul
Sperând c-au sa ma-nvete suprema-ntelepciune.
Si dupa-atâta râvna atât se poate spune:
Ca am venit ca apa si-o sa plecam ca vântul...
In lume ca pe-o minge ne-arunca-un joc fatal.
Ne azvârle-n dreapta, 'n stânga - precum vrea jucatorul.
Si doar cel ce ne poarta mereu din val în val,
El singur stie sensul, el stie adevarul
Din câti scrutara noaptea în jur nelinisti,
Spre cercul Umbrei nimeni un pas nu a facut.
Ce-amar va fi fost, Eva, întâiul tau sarut,
Ca ne-ai nascut atâta de desnadajduiti.
Fiinta si Neantul, Pamântul, Nesfârsirea
Cu logica si metrul, si chiar si fara ele
Le-am definit adesea. Dar n-avui nicairea
Mai multa profunzime ca-n fata cupei mele.
Khayyam cosea la cortul filosofei. Dar
Cazu în creuzetul mâhnirii. Si-atunci fumul
Fu spulberat de Parce În patru vânturi. Scrumul
L-a dat pe mai nimica un negustor avar.
Nu stie nimeni taina ascunsa Sus sau Jos.
Si nici un ochi nu vede dincolo de cortina.
Straini suntem oriunde. Ni-i casa în tarâna.
Bea si termina-odata cu vorbe de prisos!

Heinrich Heine - Privindu-ti trist portretul


Privindu-ti trist portretul,
In visuri adancit,
Vazui cum prinde viata
Pe chipul tau iubit.
Iti flutura pe buze
Un ras fermecator,
Luceau aievea ochii
Inlacrimati de dor.
Iar lacrimile mele
Sa curga-au inceput -
Si, vai, nu pot, iubito,
Sa cred ca te-am pierdut.

Priveam pierdut in visuri
La vechiul tau portret
Si chipul prinse tainic
Sa-nvie-ncet-incet.
Aveai in jurul gurii
Un zambet minunat,
Lucea privirea-n lacrimi
De dor nemangaiat.
Si lacrimile mele
Pornira a cadea -
Si totusi nu pot crede
Ca nu mai esti a mea.

Alfred De Musset - Cântec

Sărmanei inimi slabe i-am spus: ”Tu
Nu crezi c-ajunge să iubești doar una?
Și nu-ți dai seama că shimbând într-una,
Îți pierzi în doruri fericirea? Nu?”
Ea mi-a răspuns: ”N-ajunge, precum crezi;
N-ajunge să iubești mereu tot una!
Și nu-ți dai seama că schimbând într-una,
Mai dulci plăceri trecute le-ntrevezi?”
Sărmanei inimi slabe i-am spus: ”Tu
N-ajunge cât ești tristă-ntotdeauna?
Și nu-ți dai seama că schimbând într-una
Iubita, noi dureri întâmpini? Nu?”
Ea mi-a răspuns: ”N-ajunge, precum crezi;
Tristețile n-ajung de totdeauna.
Și nu-ți dai seama că schimbând într-una,
Dăm farmec nou la vechi dureri? Nu vezi?”

Mihail Lermontov - Moartea poetului

" Sclav al onoarei, suflet drept,
Jignit de clevetiri mărunte,
Poetul cu un glonț în piept
Muri, plecându-şi mândra frunte!
Ocara lumii și minciuna
L-au supărat, nu l-au supus
Şi, singur, ca întotdeauna,
S-a răzvrătit şi a fost răpus!
Răpus! Ce rost mai are plânsul
În fața implinitei soarte?
Oare nu voi ați prigonit
Talentul lui cu înverșunare
Şi ca să râdeți ați stârnit
Din foc ascuns, văpaie mare?
Fiți veseli, a căzut învins
În cea din urmă crudă luptă.
Şi -acuma, geniul lui e stins,
Cununa lui de lauri ruptă.
Calm, ucigașul a țintit,
A tras şi inima-i păgână
Urma să bată liniștit;
Nu -i tremura pistolul în mână.
E de mirare? Un venetic,
Zvarlit la noi din întâmplare,
Umblând pe aici la vânătoare
De ranguri, suflet de nimic,
Bătându -şi joc în mod obraznic,
De limba noastră şi de țara -ntreagă.
El a lovit în gloria noastră
Şi n-a putut să înțeleagă
Ce fel de om doboară brațul lui năpraznic,
Asupra cui a ridicat el mâna! "
(Traducere din limba rusă de ALEXANDRU PHILIPPIDE)

Vreau să te păstrez
de Endre Ady

Mă-nnebunesc săruturile-ţi toate,
Sunt ca-mplinirea unui grav destin;
O dăruire-adâncă, bunătate.
În poala ta căzând, plângând în şoaptă,
Femeia mea iubită, te implor,
Alungă-mă, aruncă-mă în noapte.
Când buza mea s-o-ntinde mai fierbinte,
Atunci îngheţe aspră buza ta.
Loveşte-mă, mă calcă, râzi, mă minte!
Dorinţa e-un călău ce ne pândeşte.
Blestem e chiar cel mai frumos prezent.
Te părăsesc. căci dorul mă striveşte.
Fiindcă vreau să te păstrez, drept pază
Eu ţi-am ales mai bine depărtarea,
Ce-ncântă, care idealizează.
Şi să rămâie visul meu ceresc:
Femeie dragă cărei să fiu drag,
Şi dincolo de moarte s-o iubesc.

Traducere de Nicu Porsenna

de Michelangelo
(in romaneste de C. D. Zeletin)


Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
şi-n două inimi caste stă o vrere,
şi când, eternizat, un suflet cere
din două trupuri zbor spre cer, departe,
când c-o săgeată două piepturi sparte
aprinde-Amor cu tainică putere
şi când ei speră cu înfrigurare
într-un sfârşit comun şi, peste-aceste,
iubindu-se, nu se iubesc pe sine
şi când iubirea lor e mult mai mare
decât o mie de iubiri, cum este
în stare supărarea să-i dezbine?

M-ai întrebat - de Nevena Stefanova

"M-ai întrebat : "Ți-s drag?"
Eu nu m-am întrebat de ce mă-ntrebi
Fără să șovăi spun:
"Da, îmi ești drag !
Mi-e dragă firea-ți aspră
Mă tem și cred că are un capăt
Că dincolo de el,
Se schimbă-n duioșie
Și că de n-ar fi astfel,
Nu mi-ai fi drag.
Ochii de chihlimbar mi-s dragi,
Iluminați de simțăminte
Cînd nu sînt luminați, sînt pietre.
Nu mi-ai fi drag de piatră.
Mi-s dragi acele tainice celule
Din care s-a plăsmuit conștiința complicată,
Răspîntiile și arabescul gîndirii tale.
Dar nu iubesc tăcerea
Ce face infernal de vastă
Distanța dintre noi.
Tot ce-i al tău iubesc,
Tot ce-i neprihănit și mîndru.
Altfel, nu te-aș iubi
De nu te-aș fi iubit mai dinainte,
Fără să știu de ce."

Invata - Rudyard Kipling


Invata de la ape sa ai statornic drum,
Invata de la flacari ca toate-s numai scrum,
Invata de la umbra sa taci si sa veghezi,
Invata de la stanca cum neclintit sa crezi.

Invata dela soare cum trebuie s-apui,
Invata de la piatra cat trebuie sa spui,
Invata de la vantul ce adie pe poteci
Cum trebuie prin lume,de linistit sa treci.

Invata de la toate,caci toate sunt surori,
Cum treci frumos prin viata,cum poti frumos sa mori
Invata de la vierme ca nimeni nu-i uitat...
invata de la nufar sa fii mereu curat.

Invata de la vultur cand umerii ti-s grei
Si du-te la furnica sa vezi povara ei
Invata de la greier cand singur esti sa canti,
Invata de la luna sa nu te inspaimanti.

Invata de la pasari sa fii mai mult in zbor,
Invata de la toate,ca totu-i trecator,
Ia seama,fiu al jertfei prin-lumea-n treci,
Sa inveti din tot ce piere,tu sa traiesti in veci!

De mă vei uita - Pablo Neruda

Vreau să îți spun un lucru.
Știi cum se întîmplă:
dacă privesc luna de cristal și ramura de aramă
a toamnei liniștite, la fereastra mea,
dacă ating alături de foc,
cenușa intangibilă care alunecă printre degete
sau trupul zbîrcit al lemnului,
totul mă duce spre tine
de parcă tot ceea ce există:
arome, lumină, metale,
sînt mici corăbii, navigînd
spre insulele tale care mă așteaptă.
Ei bine, acum,
dacă încetul cu încetul vei înceta să mă iubești,
voi înceta să te iubesc, încetul cu încetul.
Dacă pe neașteptate
mă vei uita, să nu mă mai cauți,
te voi fi uitat de mult.
Dacă ți se pare imens și bezmetic
vîntul de steaguri
ce-mi trece prin viață,
dacă te hotărăști
să mă arunci la malul
inimii în care mi-am înfipt rădăcinile, amintește-ți
că în acea zi,
la acea oră,
voi ridica brațele
și vor zbura rădăcinile mele
să-și afle alt pămînt.
Dar dacă zi de zi și ceas de ceas
simți că îmi ești sortit mie,
cu întregul tău farmec,
dacă zi de zi răsare
pe buzele tale o floare care mă caută,
atunci să știi iubirea mea,
că tot acest foc se repetă în mine,
în mine nimic nu se stinge și nimic nu se uită.
Dragostea mea
se hrănește din dragostea ta.
și atît cît vei trăi
va rămîne în brațele tale
fără să se desprindă  dintr-ale mele.

Pablo Neruda - XVII

Nu te iubesc drept trandafir de sare,
Topaz, garoafe, săgetări aprinse:
Ci cum iubeşti întunecate lucruri,
Taină, între inimă şi umbră.

Ca pe o piatră ne-nflorită ce poartă
Lumina unor flori în ea, în taină,
Eu te iubesc, şi dragostea ta-mi suie
Ca din pământ mireasmă tainic strânsă.

Fără să ştiu, eu te iubesc orbeşte,
Fără mândrie, fără gând şi simplu
Astfel mi te-a-nchis în ea iubirea.

Astfel încât topiţi într-o fiinţă,
Aproape încât mâna ta pe pieptu-mi
E-a mea şi visul ochii tăi mi-adoarme.

Roman, Arthur Rimbaud
I
On n'est pas sérieux, quand on a dix-sept ans.
- Un beau soir, foin des bocks et de la limonade,
Des cafés tapageurs aux lustres éclatants !
- On va sous les tilleuls verts de la promenade.
Les tilleuls sentent bon dans les bons soirs de juin !
L'air est parfois si doux, qu'on ferme la paupière ;
Le vent chargé de bruits - la ville n'est pas loin -
A des parfums de vigne et des parfums de bière....
II
- Voilà qu'on aperçoit un tout petit chiffon
D'azur sombre, encadré d'une petite branche,
Piqué d'une mauvaise étoile, qui se fond
Avec de doux frissons, petite et toute blanche...
Nuit de juin ! Dix-sept ans ! - On se laisse griser.
La sève est du champagne et vous monte à la tête...
On divague ; on se sent aux lèvres un baiser
Qui palpite là, comme une petite bête....
III
Le coeur fou Robinsonne à travers les romans,
Lorsque, dans la clarté d'un pâle réverbère,
Passe une demoiselle aux petits airs charmants,
Sous l'ombre du faux col effrayant de son père...
Et, comme elle vous trouve immensément naïf,
Tout en faisant trotter ses petites bottines,
Elle se tourne, alerte et d'un mouvement vif....
- Sur vos lèvres alors meurent les cavatines...
IV
Vous êtes amoureux. Loué jusqu'au mois d'août.
Vous êtes amoureux. - Vos sonnets La font rire.
Tous vos amis s'en vont, vous êtes mauvais goût.
- Puis l'adorée, un soir, a daigné vous écrire...!
- Ce soir-là,... - vous rentrez aux cafés éclatants,
Vous demandez des bocks ou de la limonade..
- On n'est pas sérieux, quand on a dix-sept ans
Et qu'on a des tilleuls verts sur la promenade.

Pablo Neruda - Poema 15


POEMA 12

Pentru inima mea ajunge pieptul tãu,
Pentru libertatea ta ajung aripile mele.
De pe buzele mele va ajunge pînã la cer
Ceea ce dormea în sufletul tãu.
În tine e iluzia de fiecare zi.
Ajungi ca roua pe corole
Subminai orizontul cu absenta ta.
Într-o eternal fugã precum e valul.
Am spus cã-n vînt cîntai
Ca pinii si catargele
Ca ele înaltã si tãcutã esti.
Si te întristezi dintr-o datã ca o cãlãtorie.
Primitoare ca un drum vechi.
Sãlãsluiesc în tine ecouri si voci nostalgice.
Eu mã trezii si uneori emigreazã si fug
Pãsãri ce dormeau în sufletul tãu.

Fly, incearca te rog sa pui poeziile in romaneste,
altfel iti pun si eu poezii foarte frumoase, dar in alte limbi:


Jabberwocky de Lewis Carroll


'Twas brillig, and the slithy toves
Did gyre and gimble in the wabe;
All mimsy were the borogoves,
And the mome raths outgrabe.

"Beware the Jabberwock, my son
The jaws that bite, the claws that catch!
Beware the Jubjub bird, and shun
The frumious Bandersnatch!"

He took his vorpal sword in hand;
Long time the manxome foe he sought--
So rested he by the Tumtum tree,
And stood awhile in thought.

And, as in uffish thought he stood,
The Jabberwock, with eyes of flame,
Came whiffling through the tulgey wood,
And burbled as it came!

One, two! One, two! And through and through
The vorpal blade went snicker-snack!
He left it dead, and with its head
He went galumphing back.

"And hast thou slain the Jabberwock?
Come to my arms, my beamish boy!
O frabjous day! Callooh! Callay!"
He chortled in his joy.

'Twas brillig, and the slithy toves
Did gyre and gimble in the wabe;
All mimsy were the borogoves,
And the mome raths outgrabe.



... sper ca ati inteles si gustat poezia... Pentru ca va iubesc , va pun o traducere a Ninei Cassian :
(astept 3,14 likeuri de la fiecare )


BÂZDÂBOCUL

Dădeau în plopot ţopi asprili
Trombind, borţind prin ierboteci.
Stifos îi stupureau sporili
şi muimele zglăveci.

«Băiete, fugi de Bâzdâboc,
De fălci şi ghiare care-nşfacă,
De-naripata Cotârjacă
şi de hidosul Croc!»

El apucă un harpiduc
şi-n murmur prunic, de coprus,
Se tăvăli sub pomul Huc
Căzând pe gânduri dus.

Pe când stătea cu gând luptor,
Cel Bâzdâboc cu ochi de pară
Veni dinspre pădurea rară
Hulbărisind de zor.

Un-doi! Un-doi! şi-aşa, şi-aşa!
Cu harpiducul îl sfâşie
şi-l lasă fără scăfârlie
şi ploncăie în şa.

«Pe Bâzdâboc l-ai crust! Ce zi!
Te-mbrăţişez, băiat frumos,
Sorinescent. Calc! Calos!»
şi vesel, sfârcoti.

Dădeau în plopot ţopi asprili,
Trombind, borţind prin ierboteci.
Stifoşii stupureau sporili
şi muimele zglăveci.

Edited by Quantum, 15 November 2015 - 09:56.

Romanţă de Mihail Lermontov


Pe-al mării ţărm stă dârză o stâncă-ntunecată,
Pe fruntea ei, un trăsnet se abătuse-odată.
Şi-a despicat-o-n două lăsând la mijloc cale
pe care spuma apei în clocot se prăvale.
Sunt două stânci străine, cum le-a lăsat furtuna.
Lungi crăpături arată c-au fost odată una.
La fel, pe noi bârfirea să ne despartă vreu
Şi totuşi, pentru tine, străin eu n-am să fiu.
Nu ne-ntâlnim. Iar dacă s-ar pomeni de mine
În faţa ta, ai zice: "Cine-i acela? Cine?"
De-ai să huleşti viaţa-mi cu tine, împletită,
Ai să-nţelegi că, astfel, tu însăţi eşti hulită.
Din amintiri- pe mine, simţirea mea-nfocată,

N-ai să le smulgi... Nici clipa trecută. Niciodată.

Edited by zamolxis43, 23 November 2015 - 13:47.