Finisaje casa la rosu P+M

Scuza-mi intrebarea prosteasca, dar alunele alea sunt bune de mancat? Par cam verzi
Am gasit acu cateva saptamani un alun in padure plin cu alune de astea.. ca in pozele tale, dar am crezut ca sunt verzi si le-am lasat. Sa nu zici ca asa se mananca
Nu am cules niciodata alune decat din supermarket.

Acum câteva săptămâni sigur erau verzi. In general, ca să fie foarte bine coapta, aluna trebuie să iasă ușor dintre frunzulițele acelea, aluna trebuie să aibă coaja ușor maronie, care devine așa de la baza mai întâi spre vârf. Dar dacă în interior, aluna incepe sa se acopere de un înveliș maro, asta înseamnă începutul deshidratării fructului. Identic cu nuca. Ai mâncat nuci verzi? Dar nuci uscate? Daca da, atunci știi care e diferența dintre o aluna cum e in poza de mai jos și o aluna uscata, așa cum o găsești în supermarket. Gustul alunei care s-a uscat e mai intens. Dar copilașul meu nu a agreat așa mult alunele, până anul trecut, când i-am dat din acestea proaspăt culese din grădina. Iar nuci uscate mănâncă lejer și cu poftă, de la doi ani.  Însă nucile verzi sunt preferatele lui , de când a gustat. Acele nuci care sunt deja formate, însă coaja lor nu e foarte maronie și se ia lejer de pe sâmbure, rămânând sâmburele alb și crud. Alune uscate îi pot lua din magazin. Din acestea crude nu pot, decât din pădure sau... din gradina noastră.
     Multi nu știu că poți rehidrata sâmburii uscați de nuca punandu-i într-un pahar cu apă și, poate, cu un fir de sare. După câteva ore arată și au gustul nucilor "verzi".
      O aluna care nu e destul de coapta are in interior o plapuma albicioasa, ca nuca de cocos, care nu prea lasă fructul să-l detașezi de ea, iar dimensiunea alunei, comparativ cu capsula, este extrem de mica. La alunele coapte, sâmburele ocupa aproape tot spațiul din interior.
      Am reușit să găsesc toate aceste stări in recolta noastră. Mai greu cu alunele necoapte, abia am găsit una mititica. E in partea dreaptă a farfuriei. In partea stângă sunt alunele care plac fiului meu, care sunt in proporție de 99%. Am găsit și una foarte coapta, dar miezul e inca alb, adică nedeshidratata. Însă e acoperită deja complet de învelișul maroniu. Partea de sus a farfuriei.
     In mod normal, alunele se culeg in septembrie-octombrie. Nu suntem atât de departe. Acum îmi pare rau că nu am lăsat câteva până peste o lună. Pentru o comparație completă.

Edited by lenny13, 21 August 2020 - 22:54.

Nu exista alune mai bune decat acestea!

ps. imi aduc aminte de copilarie, cand le culegeam de pe dealuri

De ceva vreme, un iepuras vine la noi în grădină. A primit numele de Ronțăilă. Se pare că îi place in gradina noastră, ba chiar sta la distanță de o mână de prichindelul nostru și primește mâncare relaxat. A venit o dată, de două ori, de trei, de patru... ăștia doi cucuieți își dau întâlnire unul celuilalt. Deja cineva mic își face planuri pentru ce se va întâmpla la iarna, cum ii pregătim un culcuș...
      Padurea e aproape. Cum cumatra vulpe nu se sinchiseste de mine cand isi poarta salele noaptea la cinci metri de mine distanta pe drumul de servitute, n-ar trebui sa ma mire. Dar m-a mirat cand vecinii din vilele albe m-au anuntat ca in fata casei lor sapa mistretii.
  Fațada dinspre nord e data cu masa de șpaclu, prima mână. Mare deosebire între cele două mase de șpaclu folosite, cel puțin din punct de vedere estetic.

Edited by lenny13, 08 September 2020 - 21:33.

FELICITARI!!!...Dupa vreo 5 ile am terminat de citit jurnalul casutei voastre!...Este un exemplu de ..determinare si mai ales rabdare sa construiesti pe parcursul a ..sapte ani!!!...Inca o data felicitari si spor mai departe ca mai aveti un pic....Uichend fain!!!....

Multumim frumos!

Prima zapada din iarna. Salcia crescuta langa casa e acum la pamant.Catina,doborata si ea de greutatea zapezii.

Pe un alt jurnal am povestit despre o masa facuta de sotul meu.S-a hotarat intr-o zi,a luat din ddman un blat din molid de 115 ron si i-a facut picioare. Am dat cu lac incolor si mi-a placut cum a iesit initial.Insa acum simt ca nu se mai potriveste in acelasi peisaj. Nu-i nimic,va fi oaia neagra a familiei.Pana schimbam blana.O mai las o perioada asa,sa vad cum ma acomodez cu ideea.Daca nu,iau o pensula...

  Nu se mai potrivea in acelasi peisaj,deoarece am montat acum de Craciun cadoul pe care ni l-am facut amandoi.Inca ne mai gandim daca vom umple si al treilea perete.Daca nu,mai trebuie un singur dulap si corpurile de deasupra.Fiind facute din lemn,sunt foarte grele,dar foarte rezistente si incapatoare datorita celor 60 cm adancime.Sa va mai spun cine era in varful lor indata ce au fost gata?Nu va mai spun.Doar ca primul dulap,pe care l-am si postat aici a fost folosit pe post de colt de lectura.La intrebarea ''De ce?'' se raspunde cu ''Pentru ca se putea''.La primul birou facut,gandisem un compartiment mic,mobil,pe rotile,dar am renuntat la ultima parte.Era prea tentant.

  Las si o poza cu masa noastra traditionala din dimineata Craciunului,din care lipseste doar salata de boef.Era in frigider.Pe masa nu e vin,e ceai rosu ,din fructe de padure,preferatul copilasului nostru.

  Nu ne dam seama cum zboara timpul,stand la casa.Uite ca a mai trecut un an!

  Pomul nostru de Craciun,pe care Jerry,motanelul maidanez adoptat abia asteapta sa-l puna la incercare.Iar eu, sa-i interzic asta.

  De fapt,am intrat sa va spun ca...

  Va dorim un Craciun minunat alaturi de familie si cei dragi! Un An Nou Fericit,cu multa sanatate! Sa ne auzim cu bine in anul care va urma!

Va dorim un An Nou îmbelșugat, plin de zâmbete ,dar mai ales de sănătate, că-i mai bună decât toate! La mulți ani frumoși! Sa ne revedem toti cu bine in noul an!
            IMG-20211231-WA0040.jpg   177.84K   42 downloads

La multi aaaani!
Sanatate si toate cele bune!

 lenny13, on 25 decembrie 2020 - 23:50, said:

Spune pan'la capat... uite ce-nseamna un gulas bine facut!

==================
Si nu ne-ai terminat povestea. O daramat Jerry bradul sau nu?

 lenny13, on 12 ianuarie 2014 - 21:49, said:

  Nu.
  

Edited by viotl, 02 April 2022 - 23:48.

Eu am renunțat la cuptorul cu microunde deja și nu m-aș mai întoarce la această decizie. M-am obișnuit să încălzesc mâncarea pe aragaz sau in cuptor. 😇

        

 viotl, on 01 ianuarie 2022 - 18:26, said:

        La mulți ani frumoși și sănătoși și vouă, dragă Vio! 🙂🎇🎇

        

 viotl, on 01 ianuarie 2022 - 18:26, said:

       Jerry este cel mai cuminte pisoi! Nu am crezut că voi ajunge să-l țin în casă, nu sunt mare fan pisici, dar iubesc animalele, mai puțin șerpii, recunosc! Jerry face parte dintr-o serie de cinci fătați pe terasa noastră, în cușca lui Motănaș, care a dispărut brusc din viața noastră datorită amabilităților de care unii oameni dau dovadă. Cred că este prietenia pe care am incheiat-o cel mai rapid din viața mea. Am simțit așa o prăpastie și n-am mai putut să revin . Cu toate că este bine sa iertăm...am iertat, dar n-am uitat.

        Câteva luni mai târziu, pisica vecinilor a fătat cinci puișori. Am prins momentul și de fiecare dată credeam că e ultimul. Am avut grijă de ei, le găsisem inițial familii adoptive, urmând să păstrăm doi dintre ei, pe Griuța și Tigrișor. Am asistat la fiecare pas al lor, fiecare metru de expansiune de pe terasa in grădină. La doua luni erau în vârful părului, la trei luni pisica mama ,care i-a alăptat mult timp ( o mama bună!) , le aducea șopârle, porumbei, șoareci. Așa au învățat să vâneze. Târziu am remarcat că nu mai erau porumbei in zonă, pe lângă penele din toată curtea.

         La fiecare ploaie alergam după ei prin grădină, ei fiind la explorat și îi strângeam ca pe brândușe. Așa cuminți stăteau în brațele mele, mă înduioșam mereu când îi priveam și simțeam o strangere in suflet la gândul că trebuia sa ii dau. Când era ora mesei, băteam din palme ,strigând " Unu! Doi! Trei! Patru! Cinci!" , iar ei alergau către mine din curte ca niște iepurași. Apoi , fara motiv, cei care trebuiau sa ii adopte, au renunțat, dar deja aveau un cămin. Pe Griuța am sterilizat-o la șapte luni, pe ceilalți intenționam sa ii sterilizez după trecerea iernii, fiind toți motani: Curajosul, Johnny, Tigrișor și Jerry. Trei dintre ei au dispărut unul după altul, la câteva zile distanță și sunt convinsa că au fost furați. Unul a avut un accident fatal, iar Jerry a venit leșinat în cușcă, era ca o cârpă. Toate acestea în maxim doua săptămâni. Pe Jerry l-am dus la veterinar și a rămas în casă , fiind ras pe ambele părți, pentru radiografie. Era foarte frig și nu am avut sufletul sa il las afară, deși ei nu au crescut în casă. Aveau cusca lor, unde mama lor îi hrănea și ii proteja...așa a ieșit.

         Din cauza asta, timp de două sau trei luni cat a stat în casă, Jerry a devenit trist, abătut, probabil și pentru că s-a trezit singur brusc, fără frățiorii lui. Abia mânca, in fiecare moment îmi cerea să îl las afară. Suferea vizibil. Nu ii am mai văzut așa ceva niciodată. Nu era pisică de interior, mereu era cu ochii în grădină. Îl plimbam , dar starea lui emoțională nu s-a stabilizat. Mânca greu și sufletul tânjea spre grădină. Era foarte slab și palid.

         Am uitat sa spun că , asistând la nașterea lor, la un moment dat am crezut că vor fi doar trei. Nu mi-am dat seama că Loli efectiv făta in acel moment, era o zi rece și ploioasă și crezusem că se adăpostise în cușcă doar, aducandu-si puișorii. Sa nu spun că Motănaș, pe când venea, era domn și o lăsa pe Loli in cușcă, chiar daca Loli avea casa ei în vecini. Ei bine, uitandu-ma mai atent, am văzut o sărmăluță in spatele pisicii mame care îngrijea deja de trei puișori. Se întorsese în cuib și din greșeală îl dăduse pe unul la o parte. L-am luat în palme, era un ghem mic și rece. Am crezut că a murit și nu știam cum să reacționez, fiind surprinsă de situație și de faptul că Loli chiar atunci făta. Dar până să iau o decizie, un scâncet slab s-a auzit din palmele mele și am exclamat: " Aaa! Vai,dar tu trăiești?! Treci la mămica ta, repede! După ce am suflat aer călduț către inimioara care se hotărâse să bată în căușul palmelor mele. A fost o chestiune de 30-40 secunde, nu știu cum să vă explic. Iar ceea ce am simțit...n-am cuvinte! Am revenit după vreo zece minute și m-am asigurat că e bine. Deja începea să i se usuce pufușorul.

          A venit luna iunie și ne-am gândit că e vremea să îl lăsăm pe Jerry afară. Înainte de asta, s-a întâmplat ceva cu totul haios. Se întâmplase ca soțul meu și cu mine, dar și cu băiețelul nostru să ieșim pe terasa afară și să discutăm nu mai știu despre ce anume. Jerry rămăsese în casă, încă era sechestrat. Pe când discutam toți trei, la un moment dat mi-am întors privirile către living. Din living, Jerry se uita invidios la noi, era nervos și miorlăia, se vedea, chiar daca nu îl auzeam. Cum peste geamurile de la terasa mai este atârnată o folie de șantier, ei bine, de nervi că toți eram afară și doar el înăuntru, s-a apucat sa sfâșie folia cu dinții și ghearele. Se mai oprea din când în când, se uita înciudat la noi, apoi reîncepea bestia din el. Am inceput să râdem toți și am hotărât că, fie ce-o fi, trebuie să îl lăsăm afară.

        Nu mi-a zgâriat nimic , niciodată , în casă. Chiar daca uneori era închis într-una din camere, ptr zece, cincisprezece minute , ori că dormea, ori alte motive. Avea încredere că venim și ne aștepta cuminte. Nu miaună, decât foarte rar. Deși, când are chef, îmi răspunde atunci când îl strig. Un fel de " maaaa" lung. Nu doarme in paturi, are locurile lui , culcușurile lui. Ambele șezlonguri au devenit ale lui de când au fost montate. Uneori chiar vine și se uita cu subinteles la noi, daca ii ocupam scaunul. De genul: " Asta e al meu, e cazul sa te ridici !" Când i-am dat drumul afară, mi-a fost teama că nu se va întoarce sau se va aventura mai mult decât cunoaște. Iar fără frățiorii cu care era obișnuit,  nu va ști unde ii este locul. In fiecare noapte îl strigam, daca nu era deja acasă. Venea. Vine mai tot timpul. Rar se întâmplă să doarmă afară.

       De când i-am dat drumul afară, a devenit, pe zi ce trecea, mai vioi, mai vesel , dar și cu pofta de mâncare. De la 3 kg- 3,5 kg, când era piele și os, in doua luni a ajuns la cinci kg. Pe acolo e și acum, nu e slab, dar nici obez. Vânează tot ce prinde. Păsări, șopârle, șoareci, șobolani. E un prădător feroce. Porumbeii nu au nicio șansă, nu știu cum reușește să îi prindă. Îmi pare rău pentru păsări, dar nu mă pot împotrivi naturii. A prins chiar și o veveriță împreună cu mama lui cu care vânează fest și se însoțește. Mi-au spus vecinii, proprietarii lui Loli. M-am întristat, dar nu am ce face. Jerry și Loli mănâncă in ambele locuri, la noi și la vecini. Mai nou, o alta pisica adusa de cineva din vecini, Blackie, a fost adoptată de noi, primind de mâncare in ambele locuri.

       Cam asta e povestea lui Jerry. Nu cunosc pisoi mai cuminte și mai blând! Ghearele și le ascute in camera tehnica, la masa de lucru a soțului meu, unde mai și doarme. Nu i le tai, ptr că l-aș sabota in natura a ceea ce este și a devenit. Nu se catara pe mese, daca nu e mâncare cu carne, iar eu m-am obișnuit să nu las pe masa nimic pe placul lui. Cel mai des doarme in camera noastră, pe șezlong. Pe băiețelul nostru îl adoră. Își are locul lui în casa noastră. Chiar daca eu nu sunt o iubitoare declarată a pisicilor, mai degrabă a cainilor, este ptr noi un membru de familie. Îmi place cumințenia lui, dar trebuie sa fiu atenta atunci când revine în casă, deoarece adesea a vrut să își asume rolul protector și să ne hrănească și pe noi cu șoareci sau șobolani. Vecinii mi-au spus că este un excelent cățărător, mergând în pădurea din spatele casei lor cu Loli. Nu au mai vazut niciodată pisici catarandu-se cu atâta dexteritate și sărind din copac in copac, cum fac ei doi.

Cand te apuci de scris povesti, pentru copii??

P.S. Noi avem un motan batran si lenes, care s-a mutat, la noi, de la vecini. Nu prinde nimic si e vesnic nemultumit. Da-i sta bine, asa Si nici nu ne facem vreo grija. Sasha, cateaua, prinde tot ce misca si ne pazeste de rozatoare si alti intrusi. Cu veveritele (care vin, la noi, pentru hrana variata pe care le-o ... oferim) nu pre-i reuseste miscarea fiindca nu se poate catara ... prea sus.

Ieri, după ce m-am uitat în urmă și am văzut cât am scris, am exclamat "Vai! Dar mult am mai scris!". Chiar am vrut sa adaug asta , însă, ca norocul, nu m-a mai lăsat Softpedia să-mi modific mesajul.,😹 Însă jurnalul asta are scopul de a memora tot ce se întâmplă în legătură cu casa pe care o construim. Dar cum sa pierd ocazia de a scrie toate prostiile pe care le-am scris până acum și pe care, cu siguranță, nu le-aș mai scrie daca aș începe jurnalul acum, gandindu-ma in urmă? As scrie alte prostii!🤭😂 Totuși, am avut o pauza destul de mare, de un an. N-am mai scris, deoarece nu am avut multe noutăți sau mari progrese în legătură cu casa. Cu toate astea, îmi pare rău că nu l-am ținut la zi și mi-am propus sa umplu niște goluri. Până nu vin iar altele.

      Să știți că de unii dintre voi mi-e dor sa mai aud. Mai că îmi doresc sa vi se mai spargă vo țavă , doar sa mai scrieți și voi cate ceva. Mă refer la cei cu sacii în căruță. De Vio nu mai spun, cred că trebuie să ii acordăm un statut special pe forumul asta. Parca ne plimba pe toți cu bărcuța lui 😂 ( asta era ptr Vio, știe el de ce) și are mereu un gând bun pentru fiecare. Om fain, Vio! De la oameni faini rămâi cu multe lucruri bune.

Edited by lenny13, 05 April 2022 - 08:07.

Mi-am propus sa updatez jurnalul cu niste poze de anul trecut, deoarece a devenit o obisnuinta sa vad diferentele de la un an la altul. Am ramas cu un pitic pe creier acum ceva ani, erau multe informatii in jurnale, prea putine poze. Acum, in cazul nostru, unele poze vor fi mai mult de update,decat de progres, ptr ca asa a iesit, dar important este ca mergem inainte. Pauzele in scris sau in lucru s-au datorat si pandemiei, m-am saturat de cuvantul asta,dar trebuie sa il folosesc. Si se pare ca vin vremuri mai grele.
  Iarna anului trecut si anumite preocupari de interior ale pustiului nostru, care anul acesta m-a depasit in inaltime. Anul acesta nu am prea avut asa zapada, ma bucur sa le vad pe acestea. Aaa, am uitat sa spun ca am facut sapun de casa,ptr a folosi uleiul ars. Cred ca e prima si ultima oara.

Edited by lenny13, 09 April 2022 - 11:24.

Apoi a venit primavara, cu bucuriile ei. A inflorit salcia, papadiile, liliacul , Sângerul (cel care se inroseste toamna, am pus si poza din toamna), lalelele, măcesii, apoi trandafirii. Am finalizat de vopsit extensia de la dressingul din camera noastra. Sotul a facut cadrul de pat si somiera ptr piticul nostru.Mai are de lucru la pat, dar se fac pe rand. De cand cu primul dressing, nu vrem sa mai luam mobila din pal. Suntem incapatanati si foarte fermi in privinta asta. Sper sa gasesc poze cu ele. Burlanul de pe partea de nord l-a rezolvat mesterul casei si acum imi place cum arata. Am gasit si o poza cu Blackie. Tot din perioada aceea, un curcubeu dublu.

Pai si ce e mai ok ca material pt. dressing atunci?

Deoarece atunci cand ne-am mutat , am colindat magazinele si nu am gasit un dressing care sa ne placa pentru camera copilului, in functie de care sa luam si patul si noptiera, am zis sa facem unul din lemn si sa vedem cum iese. Daca ne placea, ramanea, daca nu, mai insistam sa cautam. Problema a fost ca ne-a placut foarte mult cum a iesit. Noua nu ne mai trebuie pal si nu mai vrem altceva in afara de lemn. Important este sa iti placa, nu altceva. Astfel orice alegere faci este ptr tine, nu ptr altii.

           Toti trandafirii luati din bricolaj si pusi in octombrie-noiembrie nu s-au prins. Am pus vreo 10-12 doar in iarna anului 2020. Cred ca au scapat doi de inghet, dar anul trecut abia au mijit cate o crenguta-doua. Si asta m-a facut sa fiu retinuta cu gradina. Solul e lutos-argilos. Am luat multe plante de-a lungul anilor, insa toate s-au stins fara sa le vad macar primavara in viata.

            Tot amanasem sa fac cine stie ce amenajari in gradina, asteptand vremuri mai linistite,dar s-a intamplat. S-a intamplat ca sotul sa-mi aduca acasa o hortensie alba. Eu nu eram fana a acestei flori (din ignoranta, nu din altaceva), mai ales ca sfatul unei cunostinte care era in domeniu, a fost sa-mi acopar zidul gradinii dinspre sud cu hortensii, deoarece ele adora semiumbra. Cand m-am uitat asa pe net dupa hortensii, n-am prea avut rabdare si nu m-au atras cine stie ce. Gestul sotului m-a determinat sa caut sa ma informez cum se ingrijeste. Si ... am cazut din plopi, inapoi spre pamant. Mai ales ca florile hortensiei albe incepeau sa devina rosiatice. Am inceput iar a visa gradina...Eu,de fapt, am incetat de mult sa mai merg prin magazine de bricolaj, pentru a nu fi tentata cu toate cele.

            Mi-a revenit,deci, suflul si de vacanta de 1 iunie, din greseala, dar numai din greseala ne-am dus in ricodepo. Si ne-am intors cu niste tuia smaragd ptr un experiment. Erau la 120 cm cu 15 ron. Nu extraordinar de frumosi, insa erau la reducere si am zis sa vad daca se prind la strada. Acolo unde se arunca material antiderapant si unde e praf. Si gardul provizoriu. Iar daca experimentul reusea, am fi continuat si pe laterale. Cam asa era ideea, gandul. Mai tarziu, am mai luat ceva tuia la 8 ron. De-o cafea.Tot de acolo. Chiar cand am inceput cu casa, eu plantasem trei tuia, dar nu aveam cum sa am grija de ei si din cauza ploilor de primavara, acolo unde i-am pus, baltea apa, s-au stins. De aceea nu m-am grabit cu nimic. Plus ca tot am zis ca facem gardul inainte...Am plecat si cu niste cataratoare, clematis, ceva ce n-am fost atenta la eticheta ce anume era, decat la inaltime (dar aveam sa aflu mai tarziu) si cateva dalii pitice.

Edited by lenny13, 10 April 2022 - 13:15.

Trandafirul roz din gradina era o splendoare. E mai inalt ca mine si face flori mari, roz. Urasc rozul , v-am mai spus. Trebuia sa fie rosu, ca asa scria pe eticheta. Cand m-a dezamagit la prima floare si era ca vai de el, la inceputuri, prin 2013, l-am aruncat in gradina si nu m-am mai uitat la el. Mi-a fost indiferent. Iar el, caposul ,s-a ambitionat si-a devenit rege in gradina noastra, cu toate inundatiile ,seceta ,lipsa de ingrijire. Ca nu eram racordati la apa inca, locuiam la apartament inca....multe...Acum il iubesc. S-a bagat cu forta in sufletul meu, iar anul trecut l-am imbratisat si eu, cu mintea, cu gandul,cu sufletul. A venit cineva si l-a tuns ptr prima data. Prin mai, anul trecut. Parca-mi taia fiecare rautate ce-o avusesem la adresa lui. Dupa aceea, am luat un cleste si l-am curatat de fiecare crenguta mica, ofilita. Doua zile sau trei l-am bibilit. Tufa era aglomerata, dar si asa era jumatate din cat a fost.

Mi se uscasera muscatele din anul trecut, insa una din ele , dupa ce s-a uscat, a inceput sa dea lastari din senin, dupa ce a fost  udata din greseala. N-am stiut niciodata cum sa ma port cu muscatele, avusesem una la apartament si nu am reusit sa o fac nicicum sa reinfloreasca. Asa ca am acceptat ideea ca nu ma pricep si nu am mai incercat nimic nici in legatura cu celelalte. Dar cand am vazut lastarii, m-am hotarat brusc sa ii pun in apa. Cineva mi-a spus ca e mai usor daca ii pun in pamant direct, asa ca i-am pus in paharele cu pamant . Am fost foarte bucuroasa sa vad ca nu se usuca si ca se dezvolta! Iar cand au inflorit,pentru mine a fost minunat. Chiar  daca s-a intamplat mai tarziu decat cere legea. Anul acesta am multi pui de muscate, incerc sa vad cum voi reusi sa-i cresc asa incat sa se dezvolte frumos. Muscata mama a facut si ea flori, dar foarte mici, comparativ cu restul.