The Hunger Games vs Battle Royale

Multa lume sustine ca Suzanne Collins s-a inspirat pentru a ei trilogie "Jocurile Foamei" din "Battle Royale", scrisa de Koushun Takami. Ca un fan al lui Collins, am vrut sa vad ce si cum, asa ca tocmai am terminat de citit Battle Royale. Mai jos este o comparatie, asa cum o vad eu. Comparatia cuprinde in principal primul volum din Jocurile Foamei. Am incercat sa nu includ spoilere, dar nu garantez ca am reusit. Evident, am prescurtat cele 2 titluri JF si BR.

In primul rand, BR a aparut in 1999 in Japonia (cu o ecranizare prin 2000 si o traducere in engleza parca prin 2003); primul volum la JF a aparut 10 ani mai tarziu in SUA.

In mod clar ambele carti pornesc de la un concept similar: o societate totalitara (in JF Panem-ul este o posibila America a viitorului, iar in BR avem de-a face cu o Japonie fascista care ar putea apartine unei istorii alternative), in care un grup de copii selectat la intamplare este fortat sa se omoare intre ei pana cand unul singur ramane in viata. Sincer, cam aici se opresc asemanarile flagrante. Abordarea celor 2 autori este foarte diferita in rest.

Ca si inceput, JF incepe daca nu exploziv, macar foarte alert si fara prea multe descrieri. Trecutul personajelor si al Panem-ului va fi expus pe parcurs. BR isi ia mult avant pana sa inceapa - primele 2 capitole par un pic plictisitoare.

Diferentele in abordare sunt evidente - in BR, o clasa de elevi de liceu este selectata, toti sunt transportati in secret intr-o locatie secreta (insula in cazul de fata), iar publicul larg nu stie nimic pana cand totul se termina. In contrast, JF aduce un nou nivel de complexitate prin transformarea masacrului intr-un program de televiziune, un reality-show in care conteaza nu numai ce faci in arena, ci si cum faci, cum stii sa vinzi o imagine pentru a primi suportul publicului si a-ti influenta in final soarta ca si competitor.
Motivatia difera - in BR toata lumea poata un dispozitiv care explodeaza daca nimeni nu moare timp de 24 de ore (deci o motivatie strict personala). In JF presiunea este mult mai psihologica si mai respingatoare - daca refuzi sa lupti sau iti exprimi dezacordul in direct la TV, familia, prietenii si oricine altcineva drag poate fi omorat sau torturat din cauza ta; esti deci obligat sa te prefaci ca tu consideri participarea o onoare si nu o pedeapsa.
In schimb, BR exceleaza la un alt capitol - in vreme ce in JF cei 24 de concurenti vin din 12 locuri diferite (deci cu o singura exceptie nu se cunosc intre ei), cele 42 de victime din BR sunt colegi de clasa, care se cunosc intre ei si care au deja legaturi, simpatii si antipatii clar definite dinainte de a fi obligati sa se omoare intre ei. Este mult mai simplu sa omori un anonim decat o persoana pe care o cunosti de ani de zile, fie si superficial (milioane de soldati din istorie ar putea depune marturie in acest sens). Desi in JF avem parte de o super-poveste de dragoste, BR contrabalanseaza prin mai multe povesti de dragoste, ura, invidie si speranta, unele chiar suprapunandu-se. BR arata o fata mai umana si mai plina de viata, facandu-te sa lacrimezi de mai multe ori acolo unde JF nu reuseste sa te faca sa plangi decat o singura data.
Un alt plus pentru BR este modul de prezentare al concurentilor. In timp ce in JF din cei 24 de copii peste jumatate mor imediat dupa ce incep "jocurile" (si nu ajungi sa stii nimic despre ei, dand impresia unor simpli figuranti adusi numai ca sa iasa la numar), in BR fiecare elev capata propria personalitate, ne este prezentat si avem acces la o scurta istorie a lui (chiar daca la multi exact inainte sa moara).
Asta este posibil deoarece, desi in ambele carti povestirea se petrece la persoana intai, in BR perspectiva se schimba constant intre personaje, in timp ce in JF esti legat de perspectiva eroinei principale. Evident, in acest mod JF castiga la capitolul tensiune si suspans, dar pe undeva prefer mai mult abordarea din BR.

In final, nu pot sa nu remarc diferenta de gandire dintre americani si japonezi cand vine vorba de sfarsit - in timp ce JF are un happy-end (oricat de amar, dureros si intunecat ar fi, ramane un fel de happy-end), BR are un final mult mai ambiguu, in care binele nu invinge neaparat (se lasa loc imaginatiei, dar nu ni se serveste o incheiere minunata).

Ca si o concluzie, raspunsul la intrebarea din subtitlu este nu - Jocurile Foamei nu este o copie. Fiecare carte este buna in felul ei, dar in nici un caz nu se repeta una pe alta. Premiza este aceeasi, dar abordarea si realizarea difera in mod radical.

Edited by kratima, 19 May 2012 - 23:17.

Abordarea JF nu aduce nimic nou pe langa BR si fiinda intriga se schimba putin in JF asta nu inseamna ca e ceva original.
E ceva ce autoarea a ales expres sa modifice, chiar aducand ceva la polul opus (televizarea jocurilor...pe cand in BR e ceva secret pana dupa terminarea lor), pentru ca sa nu zica apoi lumea ca e in mod evident o copie. Un copiator ca autoarea JF ce a reusit sa treaca de editori si altii, altii care au citit BR si care stiau si vedeau asemanarile, stie ca nu poate reusi decat daca aduce ceva diferit dar nu chiar.
JF e ceva copiat pentru ca foloseste acelasi schelet si liniile mari sunt aceleasi, detaliile au fost schimbate de dragul aparentelor.

Eu am citit the hunger games, e ok cartea. Nu am citit battle royale. Care ti sa parut mai buna?
Poate voi vedea filmul. Cartile astea cu multa violenta nu sunt pe gustul meu.

 h4s7e5, on 20th May 2012, 10:42, said:

Sincer, nu pot sa aleg una dintre ele. Ce intelegi prin OK?

Daca vrei ceva mai realist, as merge pe Battle Royale. Pentru mine faptul ca autorul este japonez este un mare plus, deci are o alta viziune fata de cea europeana/americana standard.
Daca vrei o varianta mai "light", mai pentru tineret, dar cu mai mult suspans, as alege Jocurile Foamei. Plus ca aici ai 3 carti, deci mai mult de citit

Am uitat ceva in prezentare: referitor la Jocurile Foamei, am citit critici relativ la improbabilitatea creerii de aliante in arena. Am fost intotdeauna de parere ca asta este o falsa problema, iar Battle Royale demonstreaza exact asta - aliantele se pot crea (si in Battle Royale sunt multe), si inca din foarte multe motive, numai ca majoritatea au tendinta de a fi foarte instabile.

@ M0n0: Fiecare are dreptul la opinie, dar continui sa cred ca cele doua carti sunt foarte diferite. Daca e sa iei ce se publica la bani marunti, intotdeauna o sa gasesti romane foarte bune cu teme similare. Important este cum folosesti si cum "imbraci" ideea.
Pe de alta parte, daca Collins s-ar fi oprit dupa primul volum, as fi fost tentat sa iti dau un pic de dreptate. Insa in volumele 2-3, autoarea dezvolta tema, o imbogateste si o aduce la o concluzie, ceea ce Takami nu a facut. Mai ales volumul 3 nu seamana cu nimic din Battle Royale.

Edited by kratima, 20 May 2012 - 11:07.

Battle Royale nu am citit, dar The Hunger Games, copie sau nu a primei, e foarte, dar foarte simplist scrisa.
Adica actiunea e ok, povestea ok, ideea foarte faina...dar sunt foarte prost expuse, din punctul meu de vedere. Trece foarte repede de la o scena la alta, nu ofera deloc detalii, parca face rezumatul rezumatului, grabindu-se sa...ce?
Filmul e mult mai bun, reuseste sa transmita mai bine decat cartea inclusiv starile sufletesti, nu mai vorbesc de intamplari si actiune. Pacat.