Chirurgia endoscopică a hipofizei
"Standardul de aur" în chirurgia hipofizară îl reprezintă endoscopia transnazală transsfenoidală. Echipa NeuroHope este antrenată în unul din cele mai mari centre de chirurgie a hipofizei din Europa, Spitalul Foch din Paris, centrul în care a fost introdus pentru prima dată endoscopul în chirurgia transnazală a hipofizei, de către neurochirurgul francez Guiot. Pe lângă tumorile cu origine hipofizară, prin tehnicile endoscopice transnazale pot fi abordate numeroase alte patologii neurochirurgicale. www.neurohope.ro |
Dacii, obiceiuri si traditii
#5887
Posted 22 May 2013 - 15:45
florincroitoru, on 20 mai 2013 - 11:56, said:
Nu ştiu cum şi cînd a pornit povestea dar am constatat că e foarte răspîndită la oamenii simpli. E desigur un rod al închipuirii pe bază de logică simplă adică mediteraneenii fiind cunoscuţi ca bruneţi în raport cu oamenii aflaţi mai la nord.Cum Dacia era la nord dacii au fost consideraţi blonzi sau în orice caz mai blonzi decît romanii.Deşi treaba e clară, adică avem testele genetice, avem reconstituiri, avem statuile antice de daci, oamenii simpli susţin în continuare povestea. De obicei sînt aceia care susţin exterminarea dacilor şi descendenţa romînilor din romani. Dacii erau blonzi. http://www.umilta.net/jerome.html The Getae,(2) ruddy and yellow-haired, carry tent-churches about with their armies |
#5888
Posted 22 May 2013 - 15:59
Matale eşti nou pe aici sau eşti clonă a lui Fane? Ai venit să faci în continuare pe Cică Contra?
Nu a existat nici un popor blond.Aşa că dacii nu puteau fi toţi blonzi. Daci erau şi în Bulgaria de azi, un loc în care au rămas statui antice şi picturi antice, aşa că treba e clară; nu erau blonzi ci majoritar bruneţi. E posibil ca dacii din Ardeal şi din Moldova să fi avut un număr mai mic de bruneţi. Părerea unui ca re scrie pe englezeşte undeva nu e nici măcar argument necum dovadă. |
#5889
Posted 22 May 2013 - 16:20
florincroitoru, on 22 mai 2013 - 15:59, said:
Matale eşti nou pe aici sau eşti clonă a lui Fane? Ai venit să faci în continuare pe Cică Contra? Nu a existat nici un popor blond.Aşa că dacii nu puteau fi toţi blonzi. Daci erau şi în Bulgaria de azi, un loc în care au rămas statui antice şi picturi antice, aşa că treba e clară; nu erau blonzi ci majoritar bruneţi. E posibil ca dacii din Ardeal şi din Moldova să fi avut un număr mai mic de bruneţi. Părerea unui ca re scrie pe englezeşte undeva nu e nici măcar argument necum dovadă. Bai nenea, dumneata ai citit linkul ala? Ala nu scria in englezeste, ci in latina. E vorba de St Jerome, Sfantul Ieronim in romana. Si scria pe la 400, cand dacii atacau imperiul roman, pe care in cele din urma l-au cucerit. Sfantul Ieronim avea informatii de prima mana si scrie clar ca getii, adica dacii, erau blonzi. Asta chiar e mai mult decat un argument, e o dovada. De ce nu existau popoare blonde? Pentru ca zici dumneata? |
#5890
Posted 22 May 2013 - 16:50
mojo-jojo, on 20 mai 2013 - 10:19, said:
In sfarsit, misterul existentei etniei tiganesti se lamureste. Deci, nu pe arcul lui Constantin sau pe Columna lui Traian se pot vedea figuri de daci [acolo, artistii romani infatisau figuri stereotipe de barbari], ci in Ferentari. MARCVS, on 21 mai 2013 - 13:17, said:
http://ro.wikipedia....wiki/Orlea,_Olt E clar. Mit. O fi fost o parte din ei si blonzi, dar eu tind sa cred ca, probabil, majoritatea era satena. searcher-star, on 22 mai 2013 - 09:46, said:
Mersi. Pai nu e nimic surprinzator, pe Dunare au fost mereu populatii mediteranene, inca din vechimi. Crugasic, on 22 mai 2013 - 14:18, said:
Aspectul fizic al dacilor şi geţilor, inclusiv culoarea părului, a fost dedus din informaţiile existente în scrierile antice, deci nu e vorba de o poveste sau de propagandă latinomană care să demonstreze că rumînii nu provin din daci. O mică culegere de informaţii fizionomice din textele antice este prezentă în cartea lui I.I Russu despre limba traco-dacilor. După ce în teritoriul locuit de daci au pătruns populaţii care nu aveau această genă (coloniştii romani orientali cu părul negru, slavii cu părul blond, etc.) şi s-au amestecat cu dacii, părul roşu a devenit din ce în ce mai rar, dar gena recesivă nu a dispărut, lucru dovedit de faptul că încă există rumîni cu părul roşu sau blond-roşcat. Ar fi interesant de aflat, procentual vorbind, cîţi dintre rumîni posedă această genă pentru părul roşu, care în mod sigur a fost moştenită de la daco-geţi. Ilirii, sciţii, dacii, nu puteau fi la miazănoapte ci erau doar la miazănoapte de Grecia. Poate e tradus greşit; cei din nord nu au piele rece şi umedă! Relatările antice despre traci nu reflectă realitatea, ca dovadă că statuile antice de traci nu reprezintă oameni blonzi iar cercetările recente făcute pe schelete antice de traci nu arată nici ele oameni blonzi. Scrie mai scurt şi clar, că din lunga-ţi poliloghie nu reiese: eşti de părere că dacii erau blonzi? Reprezentarea zeilor: Numeroşi autori afirmă fără dovezi că oamenii îşi reprezintă zeii aşa cum sînt ei înşişi, adică oamenii blonzi îşi reprezintă zeii ca fiind blonzi, oamenii roşcaţi îşi reprezuintă zeii ca fiind roşcaţi. Este greşit acest lucru.Noi ştim bine de tot că grecii erau majoritar bruneţi, dar mai erau printre ei şi blonzi şi roşcaţi.Unii zei erau reprezentaţi bruneţi (Afrodita) dar alţii blonzi (Apolo). Idealul de frumuseţe antic grecesc a fost omul blond.De aceea se găsesc aşa de multe statui antice cu personaje foarte frumoase blonde. E probabil că la traci idealul de frumuseţe era omul roşcat. Grecii antici şi tracii din Pen Balcanică erau preponderent bruneţi, aşa cum sînt şi azi.Populaţiile balcanice de azi sînt majoritar urmaşe ale tracilor. Reprezentarea noastră obişnuită pt Isus Hristos este aceea a unui bărbat tînăr cu părul lung roşcat.Sîntem preponderent roşcaţi? derman4, on 22 mai 2013 - 16:20, said: Bai nenea, dumneata ai citit linkul ala? Ala nu scria in englezeste, ci in latina. E vorba de St Jerome, Sfantul Ieronim in romana. Si scria pe la 400, cand dacii atacau imperiul roman, pe care in cele din urma l-au cucerit. Sfantul Ieronim avea informatii de prima mana si scrie clar ca getii, adica dacii, erau blonzi. Asta chiar e mai mult decat un argument, e o dovada. De ce nu existau popoare blonde? Pentru ca zici dumneata? vrei să citesc poliloghia asta pe englezește cum am spus.Nu e pe latinește. Pînă la urmă ce vrei să spui, că erau dacii blonzi? Adu probe, argumente...nu veni cu o aiureală pe englezește. dacii de la sud de dunăre erau bruneți (bessii) și cei de la nord erau blonzi? Tu nu realizezi ce enormitate poți să susții. derman4, on 22 mai 2013 - 16:20, said:
De ce nu existau popoare blonde? Pentru ca zici dumneata? derman4, on 22 mai 2013 - 16:20, said: Sfantul Ieronim avea informatii de prima mana si scrie clar ca getii, adica dacii, erau blonzi. Asta chiar e mai mult decat un argument, e o dovada. Cînd e ceva scris ca de ex în acest caz cu sf Ieronim, asta nu e dovadă ci mărturie. mai citește și tu măcar o carte popițistă sau mai deschide Dexul la cuvintele mărturie și dovadă.Poate înțelegi diferența dintre ele. Edited by florincroitoru, 22 May 2013 - 16:33. |
#5891
Posted 22 May 2013 - 16:57
florincroitoru, on 22 mai 2013 - 16:41, said:
Băi, acesta, tu ştii romîneşte? Să ştii că în romîneşte "dumneata" nu stă vreodată lîngă "băi". dacă nou venit pe aici mai luat cu "băi" nu te aştepta la altceva din partea mea.dacă eşti fane o să fii trimis în Nirvana din nou. În likul tău scria în latină? Asta e latină? LOL si ce daca sunt nou venit? Asta iti da dreptul sa scrii prostii? Te-am luat cu bai pentru scrii niste enormitati mai mari decat tine. Si ce daca scrie in engleza pe website? E o traducere !!!!!! Oricine care are ceva in cap ar intelege acest lucru. Sfantul Ieronim scria in latina !!!! Si avea informatii de prima mana. Am pus eu dumneata langa bai? am pus nenea langa bai. Nu stii decat sa rastalmacesti ce am scris eu. Si dupa ce inventezi vii sa-mi tii lectii. LOL florincroitoru, on 22 mai 2013 - 16:41, said:
he apostle Pînă la urmă ce vrei să spui, că erau dacii blonzi? Adu probe, argumente...nu veni cu o aiureală pe englezeşte. dacii de la sud de dunăre erau bruneţi (bessii) şi cei de la nord erau blonzi? Tu nu realizezi ce enormitate poţi să susţii. Am adus proba, argument, dovada clara, pe care o arunci la gunoi si mai si scrii prostii fara margini. Auzi "aiureala pe englezeste". Acolo nu-i nici o aiureala, aiureala e doar pentru cei care nu stiu engleza, dintre care cred ca si tu faci parte. Sfantul Ieronim e cel care a tradus Biblia in latina, cel care realizat versiunea Vulgata, avea mare trecere, avea mari relatii. Cuvintele lui sunt o mare dovada, era contemporan cu evenimentele din 400, cand dacii atacau imperiul roman. Si normal ca pun mai mare pret pe cuvintele lui decat pe cuvintele tale. Tu realizezi ce enormitati debitezi? Edited by derman4, 22 May 2013 - 16:59. |
#5892
Posted 22 May 2013 - 18:47
Ai venit să te cerţi? Am văzut că e traducere.
"Bai nenea, dumneata ai citit linkul ala?" E departe băi de dumneata? dacă eşti vreun Gică Contra nepriceput nu te mai obosi să discuţi cu mine. Ce scrie cineva nu e dovadfă ci mărturie. Sfinţii nu au fost oameni de ştiinţă aşa că nu se poate da crezare celor spuse de ei. Cred că eşti vreun drept credincios ce ia o scriere drept dovadă atunci cînd îi place lui. Deci cu tine m-am lămurit: dacii erau blonzi că aşa a scris undeva un sfînt care s-a numit Ieronim. Pt evul mediu eşti bun. |
#5893
Posted 22 May 2013 - 19:02
Crugasic, on 22 mai 2013 - 14:18, said:
Aspectul fizic al dacilor şi geţilor, inclusiv culoarea părului, a fost dedus din informaţiile existente în scrierile antice, deci nu e vorba de o poveste sau de propagandă latinomană care să demonstreze că rumînii nu provin din daci. derman4, on 22 mai 2013 - 16:57, said:
Sfantul Ieronim Cuvintele lui sunt o mare dovada Daca insa as avea cele mai frecvente contacte cu orasele unde afroamericanii sunt majoritari, as zice ca in SUA sunt foarte putini albi. florincroitoru, on 22 mai 2013 - 18:47, said:
Sfinţii nu au fost oameni de ştiinţă aşa că nu se poate da crezare celor spuse de ei. Edited by MARCVS, 22 May 2013 - 19:02. |
#5894
Posted 23 May 2013 - 08:45
MARCVS, on 22 mai 2013 - 19:02, said:
1Daca nu as sti de existenta afroamericanilor in SUA 2De fapt, sfintii astia, erau niste oameni cu o gandire critica extrem de precara. Ca majoritatea religiosilor. Unde mai pui ca erau in solda politica a multor monarhi si nu in ultimul rand al Bisericii. 2Posibil, dar ce interes aveau sa coloreze altfel parul invadatorilor? Mai ales ca blondul era o calitate dpdv estetic, nu un defect? Io zic ca la vremea aia fiind triburi separate, populatiile erau mai net diferentiate ca azi. Aveai triburi foarte blonde si triburi brunete. Posibil ca-n populatia migratoare din anume perioade sa predomine triburile cu multi blonzi. |
#5895
Posted 25 May 2013 - 15:07
mojo-jojo, on 22 mai 2013 - 14:55, said:
Dimpreuna cu lobul urechii lipit de teasta. Sau invers... Chestia cu lobul urechii a fost scornită de latinomani. Faptul că se zice că dacii aveau lobul urechii într-un anume fel și romanii în alt fel vrea să legitimeze impresia că romanii erau un popor cu trăsături fizice omogene, așa cum erau dacii. Însă coloniștii aduși de romani erau de o neomogenitate fizică extremă, ei fiind veniți din toate provinciile imperiului, deci nici vorbă de vreun lob al urechii care să poată fi specific "romanilor". În ce-i privește pe daci, nu se poate nega o anumită omogenitate de aspect fizic a lor, chiar dacă erau împărțiți în mai multe triburi. Situația lor nu se poate compara cu a romanilor, care înglobaseră de sute de ani în imperiu zone cu populații foarte diferite ca fizic pe care le foloseau în colonizarea teritoriilor nou-cucerite. Combinația între daci și coloniști nu putea avea ca rezultat decît tot neomogenitate de aspect fizic, amplificată ulterior de influența genetică a slavilor și a altor populații care s-au stabilit pe teritoriul unde trăiesc azi rumînii. Forma lobului urechii este determinată genetic, dar lucrurile sînt mai complicate decît în cazul culorii părului. O explicație pe înțelesul tuturor e dată mai jos, de unde rezultă că transmiterea genetică a formei lobului nu respectă regula simplă aplicată în cazul combinațiilor de tipul genă dominantă/genă recesivă. http://genetics.thetech.org/ask/ask372 Culoarea pielii, părului și ochilor este determinată de prezența în ele a unui pigment numit "melanină", care este compus de fapt din molecule de "eumelanină" și "feomelanină". Combinația procentuală între aceste două tipuri de pigment va determina culoarea părului, pielii și ochilor. http://en.wikipedia.org/wiki/Melanin La oamenii cu părul roșu a fost descoperit faptul că nu produc în cantități mari pigmentul numit "eumelanină", deci asta face ca celălalt pigment, "feomelanina", să fie majoritar, ceea ce duce la culoarea roșcată a părului și roză a pielii (piele care nu se bronzează, ci se înroșește). Genele responsabile de apariția părului roșu sînt recesive, deci ele nu se manifestă de obicei, așa că unii oameni pot să le aibă, dar părul lor să nu fie roșu, ci să aibă culoarea determinată de genele dominante. http://en.wikipedia....ry_and_genetics În Rumînia există oameni cu părul roșu sau blond-roșcat, dar mai ales oameni care "nu se bronzează, ci se înroșesc", deci este clar că genele asociate cu părul roșu și pielea roză există în populație. Chiar alaltăieri am văzut în centrul Bucureștiului un adolescent cu părul roșu, varianta portocaliu-deschis, tuns și îmbrăcat absolut normal, deci nu era vopsit ca să șocheze. Părerea mea este că rumînii, în special cei ai căror părinți provin din zonele unde au fost atestați arheologic daci, trebuie să aibă într-un procentaj important gena recesivă pentru părul roșu. Ar fi interesant de făcut un studiu asupra întregii populații pentru a vedea procentual cîți dintre rumîni posedă această genă. florincroitoru, on 22 mai 2013 - 16:50, said:
Ai reușit încă o dată să arăți că ești citit dar că nu poți judeca bine. Nu a existat nicăieri o populație cu oamreni înalți, voinici, blonzi, cu ochi albaștri.Chiar azi cînd mîncarea nu mai e o problemă în nordul europei nu există vreo populație cu oameni așa cum crezi tu, adică înalți, voinici, blonzi, cu ochi albaștri. Dar nu e nimic de judecat aici. Avem niște mărturii din antichitate care vorbesc despre aspectul fizic al unor populații. Ele sînt concordante, în sensul că spun că dacii/geții/tracii erau în general cu pielea albă și cu părul roșcat/blond-roșcat/blond. Nu putem compara situația de azi cu cea din antichitate, cînd populațiile erau mai mici și mai puțin amestecate. Mîncarea nu are nici o legătură cu culoarea pielii, părului și ochilor, aceste caracteristici fiind determinate genetic florincroitoru, on 22 mai 2013 - 16:50, said:
Relatările antice despre traci nu reflectă realitatea, ca dovadă că statuile antice de traci nu reprezintă oameni blonzi iar cercetările recente făcute pe schelete antice de traci nu arată nici ele oameni blonzi. Statuile rămase din antichitate și-au pierdut culoarea, deci nu putem trage nici o concluzie cu privire la culoarea părului. Singura modalitate prin care o putem afla este să citim mărturiile persoanelor care au trăit atunci. Nu știu de unde ai informația despre cercetările recente făcute pe schelete de traci. Dacă nu dai sursa, nu poți fi crezut. În cazul în care se poate recupera ADN din acele schelete se poate vedea dacă acesta prezintă gena pentru părul roșu. florincroitoru, on 22 mai 2013 - 16:50, said:
Scrie mai scurt și clar, că din lunga-ți poliloghie nu reiese: ești de părere că dacii erau blonzi? Este mai puțin important ce cred eu despre culoarea părului dacilor, cît ceea ce spun anticii care i-au văzut în carne și oase. Totuși dacă vrei părerea mea, iat-o: Eu cred că dacii erau în marea lor majoritate roșcați sau blond-roșcați, din moment ce așa au fost descriși de martorii oculari de la acea vreme. florincroitoru, on 22 mai 2013 - 16:50, said:
Grecii antici și tracii din Pen Balcanică erau preponderent bruneți, așa cum sînt și azi.Populațiile balcanice de azi sînt majoritar urmașe ale tracilor. Reprezentarea noastră obișnuită pt Isus Hristos este aceea a unui bărbat tînăr cu părul lung roșcat.Sîntem preponderent roșcați? Afirmația că grecii antici și tracii erau preponderent bruneți trebuie să o sprijini pe ceva, nu numai pe convingerea personală că așa era atunci. Nu știu de ce nu vrei să-i crezi pe cei care au trăit atunci și au scris despre aspectul fizic al unor oameni pe care i-au văzut în realitate. Tu n-ai întîlnit în carne și oase greci antici, traci, daci sau geți. Părerea ta, bazată pe aspectul fizic de azi al popoarelor balcanice, este deci una subiectivă, care nu ține cont de marele amestec de populații care a avut loc în Peninsula Balcanică, în primul rînd din cauza romanilor care au exterminat și deportat populații după cum au avut chef și în al doilea rînd din cauza multelor popoare migratoare care s-au vînturat timp de sute de ani prin Balcani. În cazul lui Isus Hristos lucrurile stau complet diferit. Nu avem mărturii din antichitate despre aspectul lui fizic, imaginea consacrată fiind o reprezentare modernă. Însă în cazul dacilor avem mărturii din antichitate, pe care trebuie să le luăm în seamă și pe care eventual le putem confirma prin studii genetice care pot pune în evidență gena pentru părul roșu. A nu ține cont de mărturiile antice este o greșeală care nu are nici o scuză, iar cine face asta poate fi acuzat că nu urmărește expunerea adevărului istoric, ci impunerea propriilor lui opinii subiective. MARCVS, on 22 mai 2013 - 19:02, said:
Multumesc pt raspuns. Am totusi un dubiu. Daca unii din acea vreme au avut de-a face cu geti a caror majoritate era blonda sau spre blonda, nu inseamna ca majoritatea getilor [de peste tot] era similara. Plus de asta, teritoriul getic nu era unul nord-european decat, proabil, fata de locatia unora dintre cei care au scris din sudul sau. Nu contest ca probabil erau destui blonzi printre geti, insa am dubii ca afirmatia "getii erau blonzi" este corecta. Unde "erau" ar insemna majoritatea. Poți să presupui orice, însă trebuie să iei în calcul mărturiile antice și să pornești de la ele, pentru că altă bază nu ai. De exemplu, în piesa de teatru "Phormio" scrisă de Terențiu, personajul Davos, sclav dac, este prezentat ca roșcat, ceea ce confirmă alte mărturii antice. Autorul piesei a adus special vorba de această trăsătură fizică, pentru că probabil că era caracteristică pentru daci. Sigur că el n-a fost niciodată în Dacia ca să viziteze diversele triburi, dar în mod sigur a văzut destui sclavi daci la Roma ca să tragă concluzia că dacii sînt majoritar roșcați, iar publicul piesei era și el familiarizat cu această trăsătură a dacilor, care evident le apărea romanilor ca definitorie pentru aspectul fizic al acestei populații. Da, teritoriul daco-getic nu era nordic, deși clima de atunci din zonă era mai rece decît cea de azi. Însă daco-geții nu erau autohtoni pe acest teritoriu. Se știe că ei au venit în jurul anului 1000 î.e.n de undeva din nord-est, dar nu se știe precis de unde, fie din nordul Mării Negre, fie de mai departe, de pe lîngă Marea Caspică (nordul Iranului de azi). Nu știu de ce pare atît de ciudat ca dacii, care cel mai probabil erau arieni (iranieni antici), să fi fost roșcați/blonzi cu pielea albă și ochi albaștri. Că rumînii de azi arată altfel decît dacii nu trebuie să mire pe nimeni. Numai latinomanii spun că Rumînia este o insulă, sugerînd că populația a stat izolată de restul popoarelor din jur, cu care nu s-a amestecat și și-a păstrat astfel "latinitatea" moștenită de la strămoșii italici. Păi dacă latinitatea asta menținută prin izolare ar fi fost adevărată, atunci rumînii ar fi fost majoritar mici de statură și negricioși, ceea ce nu e cazul. Dacii care au supraviețuit războiului cu romanii și ocupației romane nu au stat nici ei izolați în vîrf de munte, pentru că altfel n-aveau cum să persiste pe un teritoriu atît de mare între Dunăre, Nistru și Tisa. Evident că s-au amestecat cu alte populații, deci trăsăturile definitorii pentru daci (de ex. părul roșu) nu mai sînt atît de evidente la urmașii lor de azi. Dar asta nu înseamnă că ele n-au existat, iar mărturiile antice pot fi ignorate. |
#5896
Posted 25 May 2013 - 18:21
http://www.google.de...iOtTo4QT0zIGoBgNu e nimic de judecat aici, zici tu. Păi, de aia scrii aşa.Ţi-am spus: judecă lucrurile. Nu lua de bune mărturiile de prin texte.
Populaţiile nu erau mai puţin amestecate în antichitate.Ele se tot amestecau şi în epoca de piatră! Tu crezi că dacii erasu blonzi şi roşcaţi majoritar. Se veede că nu judeci. Vezi că testele genetice nu au spus acest lucru şi cu alea nu te pui tu cu imaginaţia ta şi cu ce ai citit din autorii antici. Am spijinit deja afirmaţia că balcanicii toţi, deci şi grecii, erau preponderent bruneţi: sînt TESTELE GENETICE şi sînt statuile antice plus frescele originale găsite prin mormitele trace din Bulgaria. Păcat că îţi pierzi timp să citeşti atît dacă nu judeci. Mai sus link pt imagini din mausoleul trac din Alexandrovno, Bulgaria. Edited by florincroitoru, 25 May 2013 - 18:27. |
|
#5897
Posted 26 May 2013 - 23:06
Intrebare pentru nea Florica: cum iti explici ca noi romanii (urmasi, nu-i asa, ai dacilor si numai ai dacilor) avem numele zilelor saptamanii pe care le avem?
Las la o parte luni care vine de la numele Lunii, nume despre care ai sa-mi spui ca e dacic. Las la o parte si sambata, despre care nu poti sa negi ca e ebraic, patruns odata cu crestinismul (sabbath). Las la o parte si duminica (Domini dies) - cine stie ce explicatie dacista ii mai gasesti si asteia. Dar ce parere ai de marti - ziua zeului Marte, miercuri - ziua lui Mercur, joi - ziua lui Jupiter (Jovis dies), vineri - ziua Venerei. Cum se face ca dacii care si-au pastrat limba intacta (astfel incat noi astazi vorbim daca - secundum nea Florea) au desemnat zilele saptamanii cu numele zeitatilor romane? Apropo, o intrebare ajutatoare (sau incuietoare?): cum numeau dacii zilele saptamanii? Matale ai gasit ceva pe placuţe legat de asta? |
#5898
Posted 26 May 2013 - 23:06
Crugasic, on 25 mai 2013 - 15:07, said:
Părerea mea este că rumînii, în special cei ai căror părinţi provin din zonele unde au fost atestaţi arheologic daci, trebuie să aibă într-un procentaj important gena recesivă pentru părul roşu. Ar fi interesant de făcut un studiu asupra întregii populaţii pentru a vedea procentual cîţi dintre rumîni posedă această genă. Pana apare studiul asta, nu ti se pare exagerat sa pui parul roscat pe seama unei mosteniri dace? Daca s-ar descoperi ca numai 5% avem aceasta gena, ar insemna ca suntem "daci" numai in aceasta proportie? Sper ca nu speri ca ea sa apara cu incidenta mai mare de 50%... Edited by mojo-jojo, 26 May 2013 - 23:08. |
#5899
Posted 26 May 2013 - 23:11
Crugasic, on 25 mai 2013 - 15:07, said:
Chestia cu lobul urechii a fost scornită de latinomani. |
#5900
Posted 27 May 2013 - 08:23
ego_zenovius, on 26 mai 2013 - 23:06, said:
Intrebare pentru nea Florica: cum iti explici ca noi romanii (urmasi, nu-i asa, ai dacilor si numai ai dacilor) avem numele zilelor saptamanii pe care le avem? Las la o parte luni care vine de la numele Lunii, nume despre care ai sa-mi spui ca e dacic. Las la o parte si sambata, despre care nu poti sa negi ca e ebraic, patruns odata cu crestinismul (sabbath). Las la o parte si duminica (Domini dies) - cine stie ce explicatie dacista ii mai gasesti si asteia. Dar ce parere ai de marti - ziua zeului Marte, miercuri - ziua lui Mercur, joi - ziua lui Jupiter (Jovis dies), vineri - ziua Venerei. Cum se face ca dacii care si-au pastrat limba intacta (astfel incat noi astazi vorbim daca - secundum nea Florea) au desemnat zilele saptamanii cu numele zeitatilor romane? Apropo, o intrebare ajutatoare (sau incuietoare?): cum numeau dacii zilele saptamanii? Matale ai gasit ceva pe placuțe legat de asta? Luni nu e dacic cum nu sînt dacice nici celelalte.Dacii, ca și latinii și probabil alți italici , nu aveau sistemul cu săptămîni.Acesta este un sistem ce provine din Orient și a fost introdus cu creștinismul.Nu știu dacă odată cu creștinismul sau pe parcurs; mai probabilă fiind a doua variantă.Din moment ce nu cred că au avut dacii sistemul cu săptămîna ce explicație "dacistă" să găsesc? Acest sistem nu are legătură cu ascendența vreunui neam. El a fost răspîndit și la germanici și la slavi, la unguri....Sistemele vechi au fost abandonate peste tot. În germană unele zile ale săptămînii sînt traduceri de ex Montag: Mon=Luna; Tag=zi.Mietwoch (miercuri) este denumire proprie. Miet=mijloc; Woche=săptămînă. În alte limbi sînt denumiri proprii toate de ex în cehă.Oricum modelul cu săptămîna este oriental. Dacii nu aveau luni de 30 sau de 31 de zile ci aveau 10 luni de 36 de zile.Am mai pus aici poza cu un calendar dacic; e placa aceea rotundă cu 36 de buline pe margine.Dacă vrei să o mai vezi o pun din nou aici. Nu știu din păcate ce scrie pe ea.Nu știu cum denumeau aceste intervaluri de timp. ego_zenovius, on 26 mai 2013 - 23:11, said:
Eu cred ca a fost scornita de elevii de clasa a 4-a. Eu cam pe atunci am auzit-o. Si am auzit-o de la alti copii de seama mea. Cunosti un matur cat de cat serios si cat de cat informat in ale istoriei (fie el chiar latinoman) are sa sustina chestia cu lobul urechii? |
#5901
Posted 27 May 2013 - 10:19
florincroitoru, on 27 mai 2013 - 08:23, said:
Luni nu e dacic cum nu sînt dacice nici celelalte.Dacii, ca şi latinii şi probabil alţi italici , nu aveau sistemul cu săptămîni.Acesta este un sistem ce provine din Orient şi a fost introdus cu creştinismul.Nu ştiu dacă odată cu creştinismul sau pe parcurs; mai probabilă fiind a doua variantă. Fazele lunii descriu un ciclu de 28 de zile, diviziunea in saptamani [7 x 4=28] decurgand natural din aceasta. Romanii au adoptat sapatamana de 7 zile incepand din vremea lui Augustus, asadar, inainte de a putea vorbi de crestinism si, cu atat mai putin, de raspandirea lui. Edited by mojo-jojo, 27 May 2013 - 10:19. |
|
#5902
Posted 27 May 2013 - 10:26
florincroitoru, on 27 mai 2013 - 08:23, said:
Luni nu e dacic cum nu sînt dacice nici celelalte.Dacii, ca şi latinii şi probabil alţi italici , nu aveau sistemul cu săptămîni.Acesta este un sistem ce provine din Orient şi a fost introdus cu creştinismul.Nu ştiu dacă odată cu creştinismul sau pe parcurs; mai probabilă fiind a doua variantă.Din moment ce nu cred că au avut dacii sistemul cu săptămîna ce explicaţie "dacistă" să găsesc? Acest sistem nu are legătură cu ascendenţa vreunui neam. El a fost răspîndit şi la germanici şi la slavi, la unguri....Sistemele vechi au fost abandonate peste tot. În germană unele zile ale săptămînii sînt traduceri de ex Montag: Mon=Luna; Tag=zi.Mietwoch (miercuri) este denumire proprie. Miet=mijloc; Woche=săptămînă. În alte limbi sînt denumiri proprii toate de ex în cehă.Oricum modelul cu săptămîna este oriental. Sa le zicem adica Bendisini, Zalmoxiti, Gebeleiziri, etc. |
#5903
Posted 27 May 2013 - 16:31
unde ai gasit tu mojo ca sistemul cu săptămîna a fost adoptat in tot imperiul în vremea lui Augustus?
Păi cum să le mai zicem Zalmoxiti? E dovedită instituţie bisericească creştină la traci la anul 59 en.În primele secole creştinismul era deja răspîndit în Dacia. Eu nu ştiu cînd s-au introdus în romîneşte actualele denumiri de zile ale săptămînii.Ştiu însă că sînt model străin, adică nu sînt formate în romîneşte.Sînt străine şi adaptate limbii romîne. |
#5904
Posted 27 May 2013 - 18:16
Anunturi
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users