Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Cum sa elimini urmele de acnee?

Wc Geberit

Routere detinute in trecut si in ...

Teii din fața casei
 E-Mail in serie prin Excel si Out...

Modul alimentare rulou/jaluzea ex...

Recuperare fișiere dupa form...

Aplicatii stress test RAM
 Asigurare auto hibrid

Asus B550M - PC-ul nu porneste di...

Tzanca Uraganu - Inconjurat de Fe...

explicatie montaj breadboard
 3 Doors Down - Kryptonite

Semnalizati cand virati pe un dru...

Succesiune - mostenire apartament...

Donez Siofor de 1000mg ( diabet t...
 

poeme in proza

- - - - -
  • Please log in to reply
114 replies to this topic

#37
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
Si plajele pot fi fiice ale revelatiei, ne incredinteaza o ciudata legenda copta din secolul al treilea, in ea ni se spune ca ingerii, induiosati de dorul de mare al unei tinere penitente din deset, au adunat nori de toate marimile si culorile, adusi din tari indepartate. O data atins scopul si o data topiti norii, de parca ar fi fost niste particule de mercur cautandu-si identitatea, i-au pus sa ploua atatea luni de zile, ca mai intai s-a format o baltoaca, pe urma un lac, si in cele din urma o legenda mitica, cu inecatii si leviatanii sai. Intr-o zi de vara, se afirma in cronica, nestatornica anahoreta a pierit in apele ei, iar marea a secat incet, incet.

(Rafael Perez Estrada)

#38
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
Ceea ce era pustiu era ca ea ma chema cu brate obosite si o chemam, de asemenea , pe celalalt mal, pe maluri despartite de ape mari... si vrerea noastra era un vaiet peste valurile grele si pustii - un ecou al ultimilor oameni sub nouri de plumb ingalbenit.
Departarile profilau o civilizatie ca o silueta daramata, pamantul astepta un nou transformism si eram ultimii oameni peste aceste valuri...
Oh, ea fu surprinsa de bratele unui monstru si dusa grabit in peisajul indepartat, in umbra padurilor reci... si aceasta femeie se scalda in apa limpede, in noaptea calda cand am venit sa uit in umbra salciilor adormite o veche indiferenta de aici.
Am mai vazut-o intr-o aurora sanatoasa, cand sufeream de nervi, la portile din fundul gradinii ce da spre garla...
Apa somnoroasa sau poate si un pescar mai departe, poate si o pasare si miscari de culori, tacere...
Daca ea cutreierase lumea si in ochii ei era o noapte surprinzatoare si daca-mi spunea ca ma stie de mult eu priveam gradina napadita de plante, si in aceasta zi libera mancam caise si mere, udandu-ma de roua.
Am mai gasit-o intr-o noapte cu ploaie, in odaita unei dugheni, in fundul unei curti, tampita, in fata unui pahar cu bere, intre peretii cu tablouri strambe, privindu-ma cu aceeasi ochi de noapte.
Sedeam si noaptea trecea; in alte odai se auzeai betivi; lampa ne innegrea porii, nu mai eram eu, nu mai era ea, si am uitat aurora si noaptea, si apele mari ne plouau in targul cu garle si podete, si noaptea, noaptea ne ducea in noapte...

(George Bacovia, "Valuri" ,1921)

#39
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
Ceasul in cuc, pomul in frunza, lumea in cap. Sa nu tresari, iubita mea, cand vei gasi oglinda adapostita sub pleoape. Crusta, fireste, e asa cum e si transele ei negre acopera luminile imaginarului. Dar, peste noi, delfinul amoros, isi lasa mai departe dara stravezie. Sa nu tresari cand o vei regasi ascunsa printre scoici. Noi am rostit cuvantul pe care indragostitii, la ora nepazita, abia daca mai indraznesc sa-l banuiasca, rosindu-se la adierea lui.

(Gellu Naum, "Ora nepazita")

#40
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
Batran fag, am venit la tine. Traiesti de mult, si ai uitat sa vorbesti cu mine ieri noapte. Acum am venit la tine, ca sa-ti vorbesc: mosneagule, dojeneste paserile, caci prea multa larma fac. Spune-i izvorului sa taca, sa nu se certe mereu cu frunzele, si daca poti, ameninta cu bratele tale uriase orasul...

Fagule, fagule, orasul care il vezi in departare te uraste.. Mereu se gandeste sa trimeata securi impotriva ta. Caci lemnul tau ii trebuieste pentru spanzuratori si sicriu. Fagule batran, cuminte si frumos, tu tata al padurii, pe care te-a sadit furtuna, fagule cuminte si frumos, am venit asta-noapte sa-mi vorbesti. Spune, unde-i Dumnezeu? Tu-l cunosti, caci in tine este seva vesniciei, in tine este cresterea si puterea, in tine sta vremea si radacinile tale sunt mortii cu soaptele lor.

Fagule batran, de ce nu-mi raspunzi? Doar si eu sunt din neamul tau: cresc si eu ca tine tacut, iubesc, cant, patimesc. Nu ma cunosti? Sunt cel ce culeg flori si zambetul copiilor il inchid in cutia inimei mele, sunt jurator pe stele si pe vise, fagule batran, nu ma cunosti? Am venit la tine sa vorbesit cu mine. Linisteste-ma. Spune-mi povestile tale: tu stii multe.

Si ramurile tale incep sa tremure, un fior dulce te-a cuprins pe tine si-l simt si eu, ne uneste durerea si iubirea, sufletul tau mosneag cheama sufletul meu, viata ta si viata mea s-au recunoscut. Pe ochii mei saruta noaptea vis dulce. Am adormit in poala ta. Si tu pazesti somnul meu. Dojenesti vantul ca sa nu-mi turbure odihna, florilor le poruncesti ca sa-mi reverse miresme, stai ca un tata bun si veghezi la capataiul meu.

Si dimineata ma trezesc imbratisand ramurile tale.

Fagule, fagule, de voi mai veni la tine, fi-vei cum ai fost asta-noapte?

...Si cand am mai venit odata, zaceai invins. Securile te-au mistuit.

Orasul blestemat! Orasul...

(Emil Isac, "Singur in codru")

#41
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
Iti voi aduce intr-o zi o piatra alba si-ti voi zice: iata lacatul apelor, deschide buchetul de lacrimi si mana ta de opal o voi lua sa piarza culorile aurorei. Un deget aluneca pe o unda, inmarmurind teama oglinzilor si lumina care de abia se mai zareste prin ocheanul de safir al noptii, o simti cum goneste dincolo de tenebrele haitelor de umbre, muntii de feriga, nava mesteacanilor - intr-o ora polara, unde, pentru tine n-a mai ramas decat zdreanta unei priviri, nostalgia unei culori.

Putin sub cer incep ascetii lumanarilor sa se iveasca in faldul mansardei. Sub ferestrele rotunde si leganate in argint ca gondolele, crepusculul straluceste prin bijuterii autentice numai pe ovalul degetului de pe frunte.

Trambitii... mugurii de arama trezesc in ecoul vostru colbul cu culcusul negru in coroana paraginita a celui din urma rege decedat.

Singur capul poetului vegheaza clatinarea de abise a oceanului, pregatirea intre sclipiri a mirajelor, si calaul, macelarind in dulapul cu oglinzi fantoma hainelor jefuite in fuga prin secole a toamnei, iata-l inapoia ta.

O pasare revine indoliata ca scrisoarea cu condoleante celui crezut numai mort. Sosesc si scartie in docurile de cherestea fiintele orizontale si decapitate ale padurii.

Asculti ingenuncherea oraselor din care ies pe furis vampirii cailor ferate, pasagerii dorm pe canapele imbibate de insomnii si vagabonzii, cu clinchetul oaselor surd, adulmeca, pe langa zidurile descojite, ca oglinzile in care nimeni nu s-a privit, namila ploilor.

Sub perdele, dupa care stravezi ghiveciul lampilor cu floarea de fosfor, naufragiaza nazarirea de femei fluide in alcovuri si prin draperia vicleana, iata, intra adolescentul cu pieptul stralucitor ca un paner de serpi, ca umbra unui cordon de medalii. In destramarea ploii am cautat profilul tau de cristal, in ganduri caldura subtiorilor si am azvarlit cu pietre in stolurile de porumbei sa dezgrop zambetul tau intalnit, doar o data, la plecarea corabiilor.

Gleznele, gleznele luand alunecarea fructelor in umbra, pantofii lunii paseau pe un acoperis de smarald cand ochii tai s-au inaltat.

Asculta tacerea cum se uzeaza in fierarii, cum se zvarcoleste in saluri. Esti atat de obosita incat o lebada iti trece in fata pleoapelor, o oglinda se infasoara pe maini, o vioara se rasuceste in glas. Nimic nu mai strabate dincolo de soapte, dincolo de taine, decat cangurii lunetelor care undeva in turnul de ecuatii ravasesc stelele. Poate de aceea beznele-s moi la pipait ca blana cangurilor, ca mana ta uitata in amintire (o manusa de antilopa), poate de aceea nu mi-am adus aminte de tine.

*

Goala dinaintea plantelor, de pe tine se rupeau toamnele jupuite de ursii albi ai lunii. In alungarea ochiului, in zugravirea lui ca un vas straveziu al visului;

Te voi iubi in varful degetelor, tiptil, cu un mers de paing pe tavanul constelatiilor.

In clipa in care ai intins mainile, padurile s-au naruit si o lacrima s-a scurs in fiecare floare.

In boschetele nevinovate, logodnicii cauta zambetul negru si un cartus zburlit in inima: iata un inceput de cadavru inutil.

As fi semet daca as avea ca muntii o frunte, batuta, ca un clopot, de cer, gleznele unse de serpi si-n fiecare bolovan, o statuie, o prastie, sau un pahar de liqueuer.

Printre lucrurile vechi, am regasit luna si peruca plesuva a padurii din prima excursie in toamna. In pieptul nebun o pasare cu ochii arsi de soare zvacnea si glasul era de funingine, strigandu-te in intuneric.

La despartire am ramas nemiscat si coclit de lacrimi ca o armura de roua. Numai despartirea ta zanganea: apoi au venit, prin noapte, camioanele grele descarcand mobilele violete ale insomniei.

A doua zi n-am mai putut sa te iubesc, balansandu-ma in dreptul pendulei si scotand limba portretului tau rupt si azvarlit pe podele.

(Stefan Roll, "Profilul de cristal", 1930)

#42
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
Ca si laptele e un aliment complet.
Hranea poetii;
A indestulat pe pictori si fotografi;
A indopat melodiile cu nostalgii;
Gatul se intrebuinteaza la gondole.
A fost si regina.
Ar fi preferat sa fie gasca. Lipsa glasului i-a fost fatala.
Obosita de glorie, s-a retras in mijlocul lacului.
Nu-i pasa de clevetiri. Nici nu intoarce capul.
Trece ca un arivist.
La varsta ei nu se oglindeste din vanitate.
Imaginea din apa ii intretine idealul: sa ajunga submarin.
Se sustine din reproducerile din gips.

(Jacques Costin, "Lebada")

#43
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
Traieste din romane.
Cum se innopteaza, iese haimana.
Aseara a fost iar prins asupra faptului.
La varsta lui ar putea sa inceteze cu adolescenta.
E iresponsabil. Se apleaca ca sa te zareasca luna.
Dar are si apucaturi de baba. Asista la toate inmormantarile.
Un singur plop nu inmulteste si nu imparte.
Plopii fara sot sunt foarte numerosi.

(Jacques Costin, "Plopul")

#44
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
In odaile cu usile deschise, tarziu... nu sunt tablouri, nici albumuri cu fotografii vechi, nici carti vestejite, insa aceste toate stau in tacere, le ascult din mica odaie, la un foc de lampa. Oh! De n-as striga un cuvant in noaptea asta... si sa cad...

Am uitat cine sta aici si unde au plecat, e tarziu; pe strazi e soapta bunului-plac si a suferintelor extreme, sau nimic... si podeaua e veche, si cioturile dau senzatii de cranii; mintea cadenteaza fara sir cugetari pustii... pana ce o molecula s-a zdrobit in creier, pana ce totul spune: "Vedeti ce ati facut..."

O, mai tarziu, mai tarziu, dupa atatea aceleasi lucruri vor fi mai placute... si aceste lacrimi din noaptea aceasta nu se vor mai intelege... oh, de n-as racni un cuvant, intr-o spaima crescanda, si sa cad...

Acum de ce sa mai aprind lampa... Usa e deschisa, fereastra... in mijlocul odaii dorm in picioare, ma clatin in intunericul parasit... uitat in fondul negru al odaii... Un caine se smuceste inapoi suparat, apoi latrand; o pisica sare pe fereastra, repezindu-se indarat de asemeni... Dorm in picioare in mijlocul intunericului parasit... Un greier canta in tacere... Altfel nu a fost niciodata... pana ce soarele dezvaluie si aici o sentinela obosita a singuratatilor dispretuite.

Dimineata friguroasa cu vant... camera goala... pasind, podele suna, scriind... penita plange pe hartie... poate s-a scris -  ce vremuri... ce sens... Nouri intunecosi astupa fereastra... Gardurile si lemnaria, ude... Nouri intunecosi intuneca ochii...si vrea sa ploua din nou... Ceasul s-a oprit, nu mai vrea sa insemne timpul... niste bani stau pe coltul mesei, si gandul e inchis... Nourul intunecos sta la fereastra ca o noapte de gheata.

Patul nu e strans, si hainele asteapta pe scaun... poate e tarziu... si vantul urneste incet nourul de la fereastra, pentru a pune altul.

E noaptea cand oamenii se culca si se iubesc.. cand tot orasul canta cu note de ploaie ca o veche pianola... Singur, prin casa fac versuri... Daca tot orasul plange ca o veche pianola... Ce este gandul in sine... maine ne vom duce dupa painea cea blonda, cea bruna... inainte...

(George Bacovia, "Tarziu", 1923)

#45
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
Ii plac jocurile de noroc, de aceea se naste cu ochii inchisi.
Din lipsa unei meserii productive a devenit contemplativa. Pastreaza traditia balconului.
Totusi, ca sa treaca drept o utilitate, a adoptat ura contra soarecilor.
Iarna murmura, in fata focului, dispretul pe care i-l inspira oamenii tot anul.
Cand o atingi cu bagare de seama repeta in surdina blesteme stramosesti.
E cu totul lipsita de caracter: dupa ce fura se spala pe maini.
Si cinica: isi linge propriul ei scuipat.
Nesinceritatea ei nu a putut fi dovedita. E discreta.
Despre caine are o parere preconceputa: trebuie privit de la distanta.
Moare pe ascuns - de teama hotilor de blani.
Cand pisica nu e acasa, e prin vecini.
Cat priveste pisica cu clopotei, nici nu se gandeste sa prinda soareci.

(Jacques Costin, "Pisica")

#46
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
A muri - mi-a spus copilul - inseamna a ramane in fata aceluiasi si aceluiasi peisaj.
Atunci s-a intamplat sa-i descopar pe ingerii orbi, care macina lumini si scanteieri, amestecand tristeti si nostalgii.
(Pe neasteptate, a trecut un vechi tramvai, in el erau persoane pe care nu le-am vazut din copilarie.)
Apoi a intrat fetita, micuta si gratioasa, cu unicornul ei de carton. In mana tinea o plasa de prins fluturi patata de sange. Am inteles imediat: vaporul va porni la drum.

(Rafael Perez Estrada)

#47
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
Iterativ si mandru, asa am vazut soarele reflectandu-se in fluviu. Pe neasteptate, un baiat a rupt-o la fuga: Unde te duci? l-am intrebat eu, curios; iar el mi-a raspuns cu simplitate: Sa prind soarele inainte de a ajunge in mare. Altfel imi va fi imposibil. Si a conchis cu intelepciune: Cand o sa-l prind, am sa suflu asupra lui si o sa se intoarca din nou pe cer; chiar daca, facand asta, am sa mi cam ard sprancenele. Am putut atunci sa aud de departe un glas nelinistit de femeie si mama: Prometeu, a strigat ea, nu te mai juca cu focul, ca o sa faci pipi in pat.

(Rafael Perez Estrada)

#48
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
Este evocata ca o persoana extatica, fildesie si inspiratoare de poezii si de aprinse elogii. Niciodata nu s-au mai folosit atatea adjective pentru o privire, nici n-au mai existat atatea zboruri, nici pasari pentru a descrie un par impletit cu har. Fiind inrudita cu tacerea, i se atribuie cele mai obscure cuvinte pe care le poate zamisli inchipuirea. A fost straina de pasiuni. Luna n-a avut nici un fel de putere asupra ei. Nu a cunoscut dragostea si totusi a fost dorita cum n-a mai fost nimeni altcineva.
Pe seama aceleiasi fete se pune si o teribila legenda, o fabula in care se amesteca sangele cu noaptea si cu lupul.

(Rafael Perez Estrada)

#49
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
Enervat de aceasta lunga agonie a unui veac suspect, umilit, mai mult ca totdeauna de ironica reflexiune a unui poet din veacul viitor al frumusetii, veneam spre casa intr-o noapte, tarziu, innebunit de mizeria si minciuna in care am aparut. Eram pierdut, inutil, mai ridicol ca niciodata.
Orasul mic dormea in noaptea lui...
Acasa, un plic alb, la aprinsul lampii, aparu pe podele langa usa, in tacuta odaie, unde stau de mult fara sa fi avut nici o corespondenta de nicaieri.
Am deschis plicul, si pe cartonul negru-mat era scris cu alb:
"-Vino pe podul de fier, maine la ora 3 d.m."
M-am gandit sa nu ma duc. Cum, insa, in noaptea aceea eram cu totul nimicit de viata reala, invitatia aceasta ma lasa indiferent, parandu-mi chiar un lux, bun de emotii bizare pentru altii.
A doua zi, insa, eram pe pod. Un domn si o doamna in negru; ei ma condusera repede intr-o trasura care astepta.
Trasura porni cu noi, iar ea, zambind, puse pe fata mea o masca, prin care nu vedeam nimic.
Cand ea imi ridica masca, eram intr-un salon larg, vechi, dar bine luminat; afara era noapte.
Peste putin timp, am luat totii cate o baie parfumata si, infasurati numai in cearsafuri albe, am revenit in salon.
Nici un alt om nu aparu; tot palatul dormea... trebuia sa fie mai mult de miezul noptii...
Figurile noastre erau palide si tacute, iar peste noi plutea dezgustul unui veac.
Cu un gest nervos, ei stinsera atunci lumina, si prin intunerecul adanc ridicara un oblon secret, taiat in podele, intr-un colt al salonului.
Un patrat de lumina venita din subsol aparu deodata in coltul acela al podelelor.
Prin vorbe abia soptite, cearsafurile alunecara de pe noi. Nuduri din ziua de azi...
Ea, cu parul desfacut, disparu cea dintai, in lumina patratului deschis; coborand si noi, capacul fu tras.

Un cub negru, subsol, capitonat cu catifea neagra, ne inconjura intre podele, plafon si pereti; nici o fereastra.
In plafon ardea un lampion care lasa o lumina violeta in acest cub al uitarii, iar intr-un colt al cubului, o soba ascunsa in zid alinda nudurile noastre cu o caldura molesitoare...
Noi stam culcati pe catifea neagra, sorbind arome negre, din trei pahare negre.
Ochii se priveau simpatic, aprinsi...
-Canta, zise el...
Si ea lua ghitara neagra si incepu, cu o voce stinsa, poema corbului din Edgar Poe.
Refrenul "niciodata, niciodata" se pierdea abia soptit, si ghitara tacu.
Noi beam arome negre din trei pahare negre...
-Danseaza, zise el...
Ea se ridica in lumina pala, violeta... O frumusete de linii arata o cumintenie naturala... Dansa fantastic, lenes, decandent...
Printr-o spirala, ea cazu langa noi, ca o stea in cubul negru...
Noi beam in cubul negru, in fumul tigarilor, ce ne invaluia, iar lampionul arata sfarsitul unui veac.
Eram si mai tacuti..
Deodata, lumina fu stinsa, si umbra lui Karl Marx aparu in noaptea cubului negru, cu ajutorul unei lanterne.
Un tipat isteric iesi din pieptul lor. Cu brate nervoase, ma inclestara, si o ploaie de sarutari bizare ne adormi profund in acel cub negru al uitarii...
Cu aceeasi masca fui condus a doua zi; la acelasi pod ne am despartit.
Spuneau ca maine vor pleca pentru totdeauna, si ca veacul nostru s-a sfarsit.


(George Bacovia, "Cubul")

#50
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
...Apoi a venit linistea punand in fiecare oglinda o lebada neclintita si tic-tac-ul pamantului nu s-a mai auzit.
Landourile de aur s-au tavalit in noroiul unde gainile mai cauta si azi boabele de porumb, care erau pe vremuri ochii domnitelor albastre.
O mana umbla prin legaturile astrale de chei, cealalta presara pe ceasornice cenusa.
In pasul tau a mai ramas un ecou, ca o prastie de matase din luptele sterile si panoplia se apleaca deasupra memoriei, cand pantofii din secolul Regelui-Soare alearga printre stilele si flacoane cu otravuri verzi.
In clopotul cald al subtiorilor, in anotimpul de bronz, mi-am pierdut sarutarile reci - pe care le mai caut in febra ca fluturii de gheata pe respiratie.
Ca un clinchet si o macelarie ireala de sabii, degetele imi treceau prin parul ravasit de flacari si ma inchipuiam in fata oglinzii, o lava stinsa dintr-o amfora izbucnind un incendiu negru.
Ondulatiile singurului tau inel sclipeau pe tampla. Pe tampla unde a ramas o cicatrice, un degetar al revolverului uitat printre hartiile din sertar, sa fumege ca un crin negru de fier.
In amintire de indepartezi ca o fereastra in naufragii, si te am inchiouit vazuta intr-un parc de sidef unde-ti vorbeam dupa gratii, iar miscarile tale erau ortopedice si nimic nu intelegeai.
Noaptea trecea sub mine vijelioasa ca fluviile din munti sub parapete si stiu ca am alunecat in cristal. Voi reveni? Poate la o ora de dimineata cand iti vei indrepta o bucla printre oglinzile intredeschise in neant.

(Stefan Roll, "Aleea de trepte")

Edited by me_raul, 10 June 2009 - 12:37.


#51
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
Vei ocoli in pasii lupilor padurea si foarfeca fantanilor iti va taia beregata. O vertebra gratioasa va apleca un crin rosu pe gura si o gondola ovala, sangele, va pluti pe apele de marmura.
Un clopot cu un flux si reflux de arama mana turmele din spatele cerului, blajin spre o veranda a topoarelor.
Ai adormit langa usa intredeschisa si in aceasta seara ca pe o scara un patrat din soldul tau urcase pe cer.

*

O scoica si un golf, iata tinutul oval al acestui ceas cu zimtii fluturilor murind. Hohotele spumelor te strigau departe dintr-o plecare transparenta, intr o infuzie de fantome, podcovind in poduri lazile mari ale cavaleriei nocturne.
Pianul deschis prin fereastra e un debarcader de fildes, o tacere si o apa de os curge peste prundisul degetelor. Odaia goala e un vestiar de umbre, o alee de naluciri si pendula ca o lucarna privea in infinit plecarea locatarilor absenti.

(Stefan Roll, "Aleea de trepte" ,fragment)

#52
roua

roua

    Purtam marea in buzunarul de la piept.

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 11,901
  • Înscris: 05.11.2006

View Postme_raul, on 11th June 2009, 16:47, said:

Vei ocoli in pasii lupilor padurea si foarfeca fantanilor iti va taia beregata. O vertebra gratioasa va apleca un crin rosu pe gura si o gondola ovala, sangele, va pluti pe apele de marmura.
Un clopot cu un flux si reflux de arama mana turmele din spatele cerului, blajin spre o veranda a topoarelor.
Ai adormit langa usa intredeschisa si in aceasta seara ca pe o scara un patrat din soldul tau urcase pe cer.
*

O scoica si un golf, iata tinutul oval al acestui ceas cu zimtii fluturilor murind. Hohotele spumelor te strigau departe dintr-o plecare transparenta, intr o infuzie de fantome, podcovind in poduri lazile mari ale cavaleriei nocturne.
Pianul deschis prin fereastra e un debarcader de fildes, o tacere si o apa de os curge peste prundisul degetelor. Odaia goala e un vestiar de umbre, o alee de naluciri si pendula ca o lucarna privea in infinit plecarea locatarilor absenti.

(Stefan Roll, "Aleea de trepte" ,fragment)


superb :)

avangarda romaneasca mda.. :rolleyes:



RESCRIINDU-MĂ

Vine o vreme când telefonul nu mai sună? Îl pândești, știi că e acolo, vrei să uiți că rămâne mut și chiar dacă pleci pe aproape urechile-ți rămân ciulite.

Telefonul, mobil sau nu, trece deja dincolo de nevoia de utilitate. Îl personalizezi fetiș că tu ai nevoie de tine ca utilitate. Zi de zi, muțenia telefonului devine o acuză, și te întrebi de ce tace?

De ce la microfonul unui altul nimeni nu apasă talk?  Câteodată îl scuzi și-i verifici bateria, sau cablul. Încăpățânat, perseverează în muțenie. Și atunci, disperat de liniște, nu de retorica unui de ce nimeni nu are nevoie de tine, suni, tu! Suni să oferi lumii ceva, ce ai de spus, să fii printre oameni.

Uneori e ocupat, alteori nu răspunde. Mai totdeauna e o scuză. Dar, minune! Azi a sunat. Nu-ți vine să crezi de uimire, tremuri, te precipiți, cu grijă să apeși corect  tasta verde, îl ții cu evlavie, și el sună, apeși tasta și auzi fondul, apoi un alo?

Răspunzi stins, da?! în timp ce vrei să recunoști timbrul vocii necunoscute, calde, neutre în curiozitate, care te cotropește și în fracțiunile de secundă ale așteptării te trece pragul unui extaz explodând din atâtelea așteptări făcute din muțenia atâtor zile, și auzi, dansezi cu mine?

Gheorghe Candea

Edited by roua, 11 June 2009 - 19:36.


#53
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
Un evantai te desface-n umbre si numai un suras ca un degetar din mijlocul pantecului mi-a ademenit pupila. Un suras ca un cuier oval de oglinzi, o pulbere de cristale plutind prin anotimpuri, prin jocul inalt de nimb peste piscuri al stalactitelor.
In frunze herghelii verzi smucesc zabala primaverii si din turn cavalerul cade in trandafir ca pe o targa roza a amorului. Un deget ti a ramas incuiat pe buze cu o cheie pentru turnul orelor si in noapte singure mainile sunt liliecii albi ai somnului.
Inapoi ta servitorii scuturau flacarile de pe un balcon de fosfor si propria-ti umbra, de alungul drumului pe care alergi ca sa te scapi, iti intinde mana. Va trebui, dupa ce-i dai pantofii de salamandra sa-i dai si sufletul ca un dinar.
Dupa uragan vei gasi florile sparte si pravalite ca paharele pe o masa, dupa orgie. Te vei aseza si vei deveni, din cauza umerilor goi, o piatra opalina dupa ploile torentiale, - , si vor veni toti sa vada miracolul umbrei tale, cu atat mai albe cu cat tu vei innegri.

*

Drumurile pierdute aseara se reintorc prin pasii aerieni ai aurorei dintr-o victorie ridicola si fara rost. In cavoul lampilor au ramas steme de licurici si florile artificiale ale flacarei fosnesc intre degete. O ploapa pe obraz plimba o gondola in apele moarte, un pas iti rastoarna in amfora umarul si-n argila bulgarii sunt porumbei fara aripi.
Intr-o dimineata vei gasi, in ochiul devastat de vis, sticletele mort in colivie si in zadar vei cauta in ciripitul verde al ceasornicului culoarea paserei moarte.
Vei ramane cu orbitele goale precum cojile de ou, vei deschide usa fara manusile tatanilor, vei pleca dibuind si te vei insela pipaind viorile si crezandu-le pasari impaiate si ca o umbra te vei pierde intr-o piatra.


(Stefan Roll, "Aleea de trepte" ,fragment)

#54
me_raul

me_raul

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,549
  • Înscris: 05.01.2007
Acest baiat incantator, iubitor al gandirii speculatie, pasiune in care isi pune tot harul, asemenea unui scamator in trucurile sale, este autorul unui tratat despre visurile pasarilor. Si ne avertizeaza asupra seriozitatii intentiei sale. Nu e vorba, marturiseste autorul, de o incercare de a patrunde miezul unei metafore ascendente, ci de a cerceta care sunt iluziile si cosmarurile pasarilor. Intuiesc - scrie el - ca inaltimea este nelinistea pasarii, iar delirul ei, cenusa; flacara zburatoare ce se consuma intr-un zbor de pasiuni. Aceasta teza a tanarului filozof pare a fi confirmata de cronica lui Abu-Hassan, in care se povesteste:

Cand Aii, gelos pe o fata, intercepteaza zborul unui porumbel voiajor care o viziteaza, pasarea, ranita de moarte, se transforma intr-o flacara luminoasa, capabila sa incinga cea mai fierbinte noaptea a Islamului.

(Rafael Perez Estrada)

Anunturi

Chirurgia spinală minim invazivă Chirurgia spinală minim invazivă

Chirurgia spinală minim invazivă oferă pacienților oportunitatea unui tratament eficient, permițându-le o recuperare ultra rapidă și nu în ultimul rând minimizând leziunile induse chirurgical.

Echipa noastră utilizează un spectru larg de tehnici minim invazive, din care enumerăm câteva: endoscopia cu variantele ei (transnazală, transtoracică, transmusculară, etc), microscopul operator, abordurile trans tubulare și nu în ultimul rând infiltrațiile la toate nivelurile coloanei vertebrale.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate