Verbul „a fi”

Înainte de schimbarea ortografică din 1993 toată lumea rostea "sînt".
Abia după schimbarea ortografiei au început copiii să fie învățați la școală să rostească "sunt".

Forma "sunt" este proprie limbii latine. Ea este artificială pentru limba română, pentru că româna deși provine din latină nu este identică cu aceasta și s-a dezvoltat independent timp de sute de ani. E normal deci să existe diferențe aduse de evoluția naturală a limbii, iar introducerea de cuvinte latinești este o greșeală, pentru că ele nu respectă această evoluție. Ca urmare efectul de reintroducere a lui "sunt" e că încetinește vorbirea, fiind mai greu de pronunțat decît "Sînt". Se poate verifica ușor la televizor, unde aproape toți cei care vorbesc liber (nu citind pe teleprompter) folosesc forma "sînt".

Obsesia latinizării artificiale a limbii române a apărut în Transilvania în niște vremuri cînd identitatea românilor de acolo era periclitată (secolele 18 și 19). Nu trebuie uitat că tot în Transilvania a apărut "moda" de a numi copii cu nume latinești. Însă acest lucru era inofensiv și nu crea nici o problemă, după cum se vede și azi cu moda numirii copiilor folosind nume englezești, spaniole, italiene, etc. Numele mici ale persoanelor nu afectează limba, însă cuvintele care desemnează lucruri și acțiuni o afectează, pentru că limba a căpătat o anumită consistență de-a lungul timpului, și-a creat o structură proprie și ea nu acceptă orice cuvînt. Eforturile lingviștilor transilvăneni de a introduce forțat cuvinte latinești în română nu au avut succes, pentru că textele rezultate erau ridicole prin lipsa lor de naturalețe. Evident că s-a renunțat la această forțare a limbii, pentru că n-ar fi avut deloc succes la populație. Titu Maiorescu a combătut aceste exagerări pe care le-a descris în articolul Neologismele.

Nu are nici un rost să se sacrifice ușurința de a scrie și de a vorbi pentru a le băga străinilor în ochi originea latină a limbii române, mai ales că acest lucru nu face România o țară mai puternică sau mai respectată pe plan internațional. Singurul lucru obținut este chinuirea poporului român care trebuie să accepte și să aplice modificările ortografice aduse de Academie, deși acestea sînt contestate chiar și de către lingviști.

Există și pe forumul traducătorilor de softuri o discuție pe tema folosirii lui "Î din I" și "sînt":

http://groups.google...ccb9fd307381f4c

mihaicro, on Nov 12 2008, 09:18, said:

Pe vremea lui n-aveau dativ?

Quote

Si era corect sa zici "ai treilea"?

LoveDemon, on Nov 12 2008, 14:40, said:

Am două explicații: dativul se înlocuiește și azi frecvent (mai des prin Ardeal) cu la + acuzativ, "dau la mama", ca să nu mai vorbim de urbanul contemporan "dau lu' mama".  

Poate că felul de a vorbi al lui Maiorescu includea și folosirea unor particularități locale.

"Ai treilea" poate să fie o formulare eliptică după "unor ai treilea".

A doua ipoteză o deduc din ce scrie chiar el în același articol:

Quote

Poate că ceea ce critică el la cei amintiți, îi mai joacă și lui cîte o festă, căci taman construcția cu la unii, alții, ai treilea e un calc perfect după nemțescul: für die einen, für die anderen, für die Dritten. (E drept că și în germană e ceva mai literar tot cu dativul: den einen, den anderen, den Dritten.)

pamfil nastase, on Nov 24 2008, 08:36, said:

În limba română veche apare formula „ai treilea”, de exemplu la Miron Costin, în De neamul moldovenilor.

Deci nu cred că Maiorescu a luat formula din germană, mai ales că el evita orice împrumut din germană și critica foarte virulent astfel de împrumuturi, care erau relativ frecvente în presa ardeleană de atunci. Dacă totuși presupunem că a împrumutat formula de undeva, atunci e mai probabil că a luat-o din franceză. Am găsit secvențe de tipul „les uns, les autres, les troisièmes” sau „les premiers, les seconds, les troisièmes” în texte franțuzești din secolul al XIX-lea (Chateaubriand etc.).

În fond exprimarea „ai treilea” este ciudată astăzi doar pentru motivul că n-o mai folosește nimeni, deși există situații în care ar fi necesară. Acum folosim alte stratageme pentru a exprima același lucru, dar acestea nu sînt la fel de economice. Iată, nu ar fi mai comod să spui „Românii sînt ai patrulea din lume care au reușit să construiască un laser”?

AdiJapan, on Nov 24 2008, 08:31, said:

Ai dreptate, uitasem de textele vechi.

AdiJapan, on Nov 24 2008, 08:31, said:

Știu, am recitit, grație linkului, și articolul despre limba română în gazetele din "Austria" (i.e. de atunci), nici nu știam că Maiorescu e atît de prezent pe Wikipedia.

Totuși am mai văzut - ce-i drept rar - cîteva locuri unde îl suspectez de gîndire în germană. Nu sînt lucruri frapante sau care să siluiască limba română, dar genul de mînuire a frazei e mai aproape de germană decît de română. Știu că ar trebui să produc exemple, dar momentan n-am timp.

pamfil nastase, on Nov 26 2008, 02:18, said:

Eu ca nevorbitor de germană nu am sesizat nereguli. Trebuie totuși să admit că atunci cînd citesc texte mai vechi de 10-20 de ani pornesc de la premiza că o parte din lipsa de naturalețe se datorește vechimii, deci e posibil să-i fi „iertat” și lui Maiorescu unele formulări.

AdiJapan, on Nov 26 2008, 18:19, said:

Între timp am mai citit cîte ceva din scrierile lui Maiorescu și cred că înțeleg care e motivul pentru care vi se pare că are influențe din germană: virgulele. Iată un citat din Despre scrierea limbei rumăne:

„Speru, că cele espuse vor fi de ajunsu pentru a constatà, că regenerarea dialectică și ceea ce numescu etimologistii corupțiune fonetică este propria viață a limbei și inteligenței unui poporu [...]”

Ambele virgule din citat sînt, dacă nu mă înșel, în stil nemțesc. Maiorescu a trăit și studiat mulți ani în Austria și Germania, deci este foarte posibil ca unele deprinderi să-i fi intrat adînc în reflex.

(Cartea din care am citat se găsește la Google Books, integral, în fotocopie după originalul din 1866, și o recomand tuturor celor interesați de ortografie.)

AdiJapan, on Dec 1 2008, 04:19, said:

Absolut nemțește. În germană toate propozițiile secundare se despart prin virgulă de principală, prin urmare și cele introduse de dass (pînă nu demult scris daß). În română în schimb se pun virgule acolo unde în germană nu sînt - și în general se cam abuzează, după părerea mea, mai ales în stilul jurnalistic.

Cine are germana în sînge, poate învăța cele cîteva reguli și pentru regulile de punctuație în română, va rămîne însă cu tendința de a nu pune virgule acolo unde ele nu sînt absolut necesare.

Mie mi-a mai sunat pe alocuri și topica calchiată după germană. Mai citesc, cînd oi avea timp și revin cu exemple.

AdiJapan, on Dec 1 2008, 04:19, said:

Am găsit-o, am descărcat-o și-am să mă delectez spre sfîrșitul anului cu ea. Încă din prefață am mai găsit un exemplu de punctuație tipic nemțească (transcriu cu ortografia de azi):

Cu această rezervă însă primim orice discuțiune asupra materiilor propuse și vom urmări cu luare aminte toate observările, ce ni s-ar face.

În română de obicei s-ar cam pune virgulă după acest "însă", în germană nu. În germană relativa se desparte prin virgulă de propoziția determinată, în română nu neapărat, parcă doar în anumite condiții, pe care nu le mai știu.

"Unter diesem Vorbehalt jedoch nehmen wir mit größter Aufmerksamkeit sämtliche Diskussionen und jegliche Kritik entgegen, die uns begegnen würde."

Cam așa ar suna în germană și e o frază tipică de secolul 19.

A apărut DEXX, un dicționar gratuit care poate fi consultat pe internet și se bazează pe DEXI, dicționarul explicativ scos de Institutul de Filologie "Al. Philippide" de la Iași.

DEXX și DEXI folosesc ortografia cu "Î din I" și "sînt".

Am găsit recent cîteva materiale foarte bune pe tema schimbărilor ortografice din 1993:

Două articole de opinie aparținînd unor scriitori și publicate în România Literară:

http://www.romlit.ro/drag_academie

http://www.romlit.ro...ia_i_propaganda

Cea mai bună analiză făcută de un lingvist (Corneliu Dimitriu), prezentă ca anexă la "Tratatul de Gramatică", ce poate fi citit pe Google Books în versiune scanată:

http://books.google...._ndpwC&pg=PA823

crisdiac, on Feb 19 2009, 22:25, said:

Excelente cele două articole din România literară. Nu reușesc în schimb să văd textul analizei lui Corneliu Dimitriu; pagina pe care o indicați nu conține nici o imagine a textului. Mi-a scăpat ceva?

AdiJapan, on Feb 19 2009, 18:01, said:

La mine se vede perfect. Se poate ajunge la carte căutînd "Cornel Dimitriu" pe http://books.google.ro/  
Cartea e chiar primul rezultat, anume "Tratat de gramatică a limbii române : Morfologia‎".

http://books.google....cornel dimitriu

Paginile despre ortografie sînt la sfîrșitul cărții, în Anexă.

Se întîmplă ceva ciudat. Am procedat exact așa cum ați spus, dar cartea nu doar că nu este primul rezultat, dar nici nu este printre rezultate. Ieri cînd am încercat îi găseam totuși titlul, chiar dacă nu puteam citi nici un cuvînt din ea. Azi nici măcar atît.

Și mai ciudat este că urmînd legătura spre pagina de prezentare a cărții (cea pe care mi-ați dat-o), nu găsesc decît titlul, autorul și celelalte detalii din fila „Despre această carte”. În schimb fila „Previzualizați această carte” lipsește cu desăvîrșire. Oare face Google niște filtrări în funcție de țara de unde mă conectez?

Am reușit (cu multă răbdare) să descarc capturile de ecran pe care le-ați făcut. Urmează să le citesc. Mulțumesc pentru ajutor.

AdiJapan, on Feb 20 2009, 05:26, said:

Da, e clar că Google face filtrare în funcție de țară, cartea nu e disponibilă pentru previzualizare decît la accesarea cu adresă IP de România. Iar previzualizarea e limitată, adică nu sînt afișate toate paginile, de aceea nu am putut captura Anexa în întregime.

Analiza e bună pentru că subliniază faptul că ortografia din 1953-1989 a fost cea mai stabilă și cea mai respectată dintre toate ortografiile românești folosite vreodată. Și mai arată că Academia a adoptat în februarie 1932 o reformă ortografică (varianta Densușianu) care în privința lui Î/sînt era identică cu reforma din 1953 plus amendamentul din 1964 (păstrarea lui  doar în român). Însă această reformă nu a durat decît pînă în mai 1932, cînd după multe discuții s-a revenit la Â/sunt, ceea ce arată că într-adevăr din punct de vedere ortografic Academia a reprezentat încă din perioada interbelică o frînă care blochează măsurile de modernizare a limbii prin simplificarea ortografiei. Și aceeași Academie are o atitudine antiromânească, prin înlocuirea cuvîntului pur românesc "sînt" cu cuvîntul latinesc "sunt", ca și cum limba română nu ar avea dreptul să se dezvolte în mod liber, ci trebuie neapărat să maimuțărească latina.

Opiniile expuse în multe fire de discuție de pe internet (inclusiv acesta), cum că reforma din 1953 a fost realizată de comuniști în scopul rusificării limbii, sînt astfel anulate de prezentarea faptului că reforma din 1953 nu a fost nimic altceva decît preluarea celei din 1932 (varianta Densușianu).

Faptul că ortografia cu Î/sînt nu are nici o legătură cu comunismul este însă cel mai bine demonstrată de unele cărți publicate în jurul anului 1900, de exemplu cartea lui Nicolae Iorga "Studii și documente cu privire la istoria românilor" publicată în anul 1905 la București. În ea sînt prezentate unele documente vechi la a căror transcriere se folosește numai ortografia Î/sînt.

http://www.unibuc.ro...ii9/cuprins.htm

De altfel există o pagină cu multe cărți vechi scanate, care demonstrează că folosirea grafiei Î/sînt nu e o invenție comunistă, ci o variantă de ortografie care s-a practicat încă din secolul 19 în scrierile tipărite cu alfabet latin, deci încă de la începutul folosirii acestui alfabet pentru limba română.

http://www.unibuc.ro/CLASSICA/

CBV, on Oct 31 2008, 10:38, said:

Postul acesta e de departe cea mai clara apologie a totalitarismului si oricarui fel de impunere abuziva, fara a se pune problema legitimitatii. E socant chiar, cum cineva poate demonstra in termeni de "evitarea anarhiei" sau regula, orice abuz al puterii, indiferent daca este justificat, moral, legitim sau nu.

Au murit oameni in inchisorile comuniste, tocmai pentru ca nu au acceptat sa li se impuna colevtivizare cu forta sau chiar cum sa gindeasca si sa traiasca. Si vine acum un mare "carturar", logician pe deasupra, care toarna sofisme in sustinerea unor aberatii politice. Asta este una din slabiciunile democratiei, un backdoor, prin care esueaza si se sapa singura la radacina. Intotdeauna este nevoie sa ne calauzim dupa foruri mai inalte decit cele omenesti, tocmai pentru a ne feri de impostura si totalitarism.

Remarc insa cu bucurie, ca folositi termeni ca "tifna", care ar fi pacat sa paraseasca limba romana. In consecinta am nadejdea, ca nu e totul pierdut pentru dumneavoastra, deci nu va sfiiti, sa ne infruntati, dar fara minie dar pe argumente ceva mai zdravene si vrednice.

Un alt argument pentru scrierea cu "î", in loc de "â" este si situatia scrierii fara diacritice care este mai usor de parcurs, in varianta veche. Un exemplu sugestiv "mânie", care scris fara diacritice poate fi confundat cu manie(dupa normele actuale).

crisdiac, on Feb 19 2009, 19:31, said:

Are cineva cartea descarcata? As dori si eu...  

umbbra, on 26th May 2009, 23:06, said:

Da, este mai jos. Poate fi descărcată de pe mai multe situri, în funcție de care din ele este disponibil în acel moment.

http://flameupload.c...ografie1993.zip

Cine dorește să se convingă că s-a scris cu Î din I cu mult înainte de 1953 poate descărca partea a doua a dicționarului etimologic publicat în 1879 de Alexandru Cihac. Cartea este scanată în versiunea originală. Autorul ei scrie cu Î din I și cu Sînt, deci e dovada cea mai clară că această grafie nu a fost invenția comuniștilor.

http://www.archive.o...t00cihauoft.pdf (fișier PDF de 50 MB)

Edited by ravinescu, 28 May 2009 - 18:49.