Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Incalzire casa fara gaz/lemne

Incalzire in pardoseala etapizata

Suprataxa card energie?!

Cum era nivelul de trai cam din a...
 probleme cu ochelarii

Impozite pe proprietati de anul v...

teava rezistenta panou apa calda

Acces in Curte din Drum National
 Sub mobila de bucatarie si sub fr...

Rezultat RMN

Numar circuite IPAT si prindere t...

Pareri brgimportchina.ro - teapa ...
 Lucruri inaintea vremurilor lor

Discuții despre TVR Sport HD.

Cost abonament clinica privata

Tremura toata, dar nu de la ro...
 

Verbul „a fi”

- - - - -
  • Please log in to reply
305 replies to this topic

Poll: Pronunția lui „sunt” (230 member(s) have cast votes)

Cum pronunță familia, prietenii, colegii dumneavoastră?

  1. În jurul meu toată lumea pronunță cu u. (44 votes [19.05%])

    Percentage of vote: 19.05%

  2. În jurul meu majoritatea pronunță cu u. (51 votes [22.08%])

    Percentage of vote: 22.08%

  3. În jurul meu proporția este cam de 50% / 50%. (53 votes [22.94%])

    Percentage of vote: 22.94%

  4. În jurul meu majoritatea pronunță cu î. (56 votes [24.24%])

    Percentage of vote: 24.24%

  5. În jurul meu toată lumea pronunță cu î. (27 votes [11.69%])

    Percentage of vote: 11.69%

Cum credeți că ar trebui să pronunțăm?

  1. Neapărat cu u. (111 votes [48.05%])

    Percentage of vote: 48.05%

  2. Neapărat cu î. (46 votes [19.91%])

    Percentage of vote: 19.91%

  3. Fiecare cum s-a obișnuit. (74 votes [32.03%])

    Percentage of vote: 32.03%

Vote Guests cannot vote

#73
AdiJapan

AdiJapan

    Active member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 4,055
  • Înscris: 27.02.2006
Domnule CBV, țin să vă mulțumesc pentru detalii. Nu am acces la acele documente și deci mi-a prins bine să aflu cum s-au desfășurat lucrurile. Abia acum am aflat de exemplu că a fost un singur vot împotrivă, cel al lui Emanuel Vasiliu, lucru care mi se pare deosebit de semnificativ. Aș mai fi curios cui îi aparține a doua abținere.

Rămîn totuși dezamăgit de cele două intervenții pe care le-ați citat, pentru că sînt pline de pseudoargumente și informații greșite, firești pentru nespecialiști, dar inacceptabile pentru cineva în poziția de a lua decizii în legătură cu ortografia.

Ștefan Augustin Doinaș vorbește corectarea unei greșeli săvîrșite sub presiune politică. Fals. Chiar dacă schimbarea din 1953 a avut loc într-o atmosferă foarte politizată, ea își are izvorul cu mult înainte de venirea comuniștilor la putere. Grafia cu î peste tot a fost propusă încă de prin 1880, dacă nu cumva mai înainte, în timp ce sînt se folosește de vreo 500 de ani încoace. Iar acolo unde spune „lecția liberă a latinității noastre, vizibilă în scris, mai ales pentru străini, care este și lecția trecutului”, Ștefan Augustin Doinaș este patetic, cum îi stă bine unui poet, dar ilogic. Grafia cu â nu demonstrează latinitatea (care latinitate de fapt nici nu mai are nevoie să fie demonstrată), felul cum scriem ne privește pe noi înșine și nu pe străini, iar dacă ar fi să ascultăm de lecția trecutului, la care trecut ne oprim? La al cronicarilor? La al Școlii Ardelene? La al lui August Treboniu Laurian, cel cu grafia hiperlatinizantă?

Zoe Dumitrescu-Bușulenga face aceleași greșeli, la care mai adaugă cîteva ale ei. Dacă există italieni care ne consideră slavi, atunci soluția este să le spunem că aberează, nu să ne schimonosim grafia ca să pozăm în latini. Dacă la Londra există un institut la limbilor slave care include limba română în aceeași familie cu rusa, atunci ori acel institut nu face nici doi bani (și atunci putem schimba noi grafia oricît, că e tot degeaba), ori Zoe Dumitrescu-Bușulenga n-a înțeles care e treaba cu acel institut. Dacă există unguri care le spun italienilor că sîntem slavi, iarăși schimbarea grafiei nu ajută la nimic, pentru că grafia nu e un argument al originii, ci cel mult o aparență. Aș fi curios dacă acum, la 15 ani după 1993, noua grafie a rezolvat vreuna din aceste probleme.

Concluzia mea, citind aceste luări de poziție (la care o includ și pe cea a lui Alex. Ștefănescu), este că Academia a acționat privind doar spre trecut, pe baza unei dorințe de răzbunare. Nu a contat ce e mai bine pentru limba română, ci doar satisfacția de a anula o decizie pusă (greșit) pe seama comuniștilor.

Prin hotărîrea din 1993 Academia nu le-a venit de hac comuniștilor, ci unora ca Maiorescu, Scriban, Pușcariu, Rădulescu-Motru, Densusianu și chiar lui Iorgu Iordan, al cărui nume îl poartă institutul de lingvistică din propria ei componență.

#74
CBV

CBV

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,690
  • Înscris: 28.09.2007
„Prin hotărîrea din 1993 Academia nu le-a venit de hac comuniștilor, ci unora ca Maiorescu, Scriban, Pușcariu, Rădulescu-Motru, Densusianu și chiar lui Iorgu Iordan, al cărui nume îl poartă institutul de lingvistică din propria ei componență.” – (AdiJapan)

Păi, Maiorescu cum scria? În ce sens i-a venit de hac? Știți de câte ori apare „sunt” în Luceafărul lui Eminescu? De patru ori? I-a venit de hac și lui Eminescu? Nu înțeleg.

#75
AdiJapan

AdiJapan

    Active member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 4,055
  • Înscris: 27.02.2006

 CBV, on Nov 5 2008, 18:26, said:

Păi, Maiorescu cum scria? În ce sens i-a venit de hac? Știți de câte ori apare „sunt” în Luceafărul lui Eminescu? De patru ori? I-a venit de hac și lui Eminescu? Nu înțeleg.
Maiorescu scria în 1880 că „nu poate exista o gramatică a scrierii în contra gramaticei vorbirii”, iar în 1908 scria explicit despre necesitatea de a scrie „sonul î pretutindeni cu î”. Eminescu nu era lingvist, dar era destul de bine informat pentru ca într-o notă manuscrisă să vorbească de „legile fonologice ale limbii române și ortografia care rezultă din ele”. Maiorescu, Pușcariu, Eminescu și mulți alții ar fi dorit să impună regula spre care tindea ortografia românească --- și anume: un fonem, o literă ---, dar aveau de luptat cu inerția societății, de aceea s-au mulțumit cu compromisuri. Bunăoară regulile Pușcariu nu reflectau de fapt opinia lui Pușcariu, ci erau o concesie acordată celor care iubeau acest â etimologic. Inerția este bună pentru a păstra o oarecare continuitate și stabilitate. De aceea cred că multele zeci de ani de așteptare pînă în 1953 sînt un semn că problema a fost îndeajuns întoarsă pe toate fețele și că se putea face tranziția.

Dar în 1993 s-a făcut un pas înapoi, îndepărtîndu-ne de regula „un fonem, o literă” și apropiindu-ne de o regulă la care am renunțat definitiv încă de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, cea etimologică.

#76
CBV

CBV

    Active Member

  • Grup: Members
  • Posts: 1,690
  • Înscris: 28.09.2007
Domnule AdiJapan, de ce amestecați lucrurile? Amestecați anii, perioadele mai vechi cu cele recente. La modul acesta veți avea totdeauna ceva de argumentat. Sunteți ca un pește alunecos. Este treaba dvs. cum vreți să scrieți. Așteptați să fiți primit în Academia Română și poate veți reuși să-i convingeți pe academicieni să revină la 1953. Atunci când eu mă refer la „sunt”, dvs. vă referiți la „â” și invers. De unde știți că „regulile Pușcariu nu reflectau de fapt opinia lui Pușcariu, ci erau o concesie acordată celor care iubeau acest â etimologic”? Afirmațiile astea „dau bine” dar nu sunt decât afirmații menite să dezorienteze. Doriți ca la fiecare afirmație a dvs. greșită să aduc contraargumente? Imposibil. N-am timp. Din acest motiv nici nu voi intra în substanța problemei. Scrieți dvs. un articol, publicați-l într-o revistă de specialitate și comentăm. Altfel discuția nu are nici un rost. Vreți să dați impresia că sunteți specialist în limba română. Faptul că sunteți moderator la Wikipedia nu înseamnă că sunteți îndrituit să dați lecții pe acest forum. V-am mai spus: a avea o opinie este permis oricui, dar atât. Tinerii fac atâtea greșeli gramaticale încât este prea mult să mai veniți și dvs. cu a susține că normele în vigoare nu trebuie respectate. Demolați, nu construiți nimic.

#77
Stripper

Stripper

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 322
  • Înscris: 04.10.2008
Normele in vigoare, despre care discutati, pot spune ca au fost aprobate de Academia Romana, in conditiile in care, in rindurile academicienilor erau numai ingineri, in majoritate.
Doar 3 lingvisti de profesie erau si au fost toti 3 impotriva acestor reguli.
Insa majoritatea a invins si noi tragem ponoasele.

#78
AdiJapan

AdiJapan

    Active member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 4,055
  • Înscris: 27.02.2006
Uite, pește alunecos nu-mi spusese nimeni încă...

Domnule, dacă am adus argumente greșite vă rog să-mi spuneți; ca orice om de bună seamă că fac și eu greșeli. Însă pînă un alta dumneavoastră încă n-ați adus nici un argument. Măcar unul, ca să știm că puteți discuta și despre substanța problemei (singura afirmație la obiect pe care ați făcut-o aici, dacă îmi amintesc bine, este cea în care spuneți că sînt e un moldovenism). Dimpotrivă, argumentele pentru grafia cu â și sunt, alea mici și proaste care există, le-am adus tot eu, ca să nu credeți că am un fix și că nu văd decît o parte a problemei.

N-am nici o intenție să ajung membru al Academiei, nu mă dau drept specialist, nu vreau să dau lecții nimănui, nu am de gînd să public în reviste de lingvistică, iar faptul că sînt administrator la Wikipedia nu are absolut nici o relevanță în această discuție. Nu știu de ce aduceți în vorbă asemenea lucruri. Nu demolez nimic, domnule. A demolat Academia, atunci cînd a crezut că e bine să ne îndepărtăm de principiul fonologic spre care se îndreaptă ortografia.

La obiect: Sextil Pușcariu scria așa:
* în 1904: „Țelul ortografiei noastre e a avea pentru fiecare sunet simplu al graiului nostru un singur semn grafic și fiecărei litere scrise să-i corespundă în grai un singur sunet.”
* în 1929: „Ortografia urmează ortoepia. Principiul este «scrie cum vorbești».”
* (nu știu anul) scrie că în Academie s-a hotărît în 1932 ca „la ortografia generală cu î să se admită o singură excepție cu â pentru român și derivatele lui”.

De-asta spun că regulile Sextil Pușcariu reflectă o concesie. Una ar fi vrut el și alta spun regulile.

#79
mihaicro

mihaicro

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 182
  • Înscris: 09.04.2008

Quote

Dacă deschidem un Dicționar explicativ și căutăm un cuvânt, găsim cuvântul și găsim trimiteri la diferite apariții ale cuvântului, cu sensul respectiv, citate fiind fragmente din textele scriitorilor. Nu veți găsi trimiteri la ce a spus cutare sau cutare lingvist. Lingviștii studiază limba, nu o creează. Creatorii de limbă cultă sunt scriitorii. Scriitorii folosesc limba reală în sânul căreia au trăit. Dvs. nu faceți decât să exagerați importanța lingviștilor. Limba este folosită de către noi toți și nu ne poate cere un lingvist să scriem într-un fel sau altul. Grafia ne-a fost impusă în 1953, când lingviștii au stat în genunchi în fața rușilor, iar acum le este greu să recunoască acest lucru și susțin că atunci n-au greșit.


Limba este creată de toți cei care o vorbesc și o scriu, nu numai de către scriitori. Scriitorii creează limba așa-zisă cultă, literară, la fel cum autorii de tratate științifice creează la rîndul lor jargoane științifice, cu vocabular mai mult sau mai puțin specific pentru fiecare știință în parte. Deci nu numai scriitorii creează limba, ci toată populația, în măsură mai mare sau mai mică. Aici se includ de exemplu și traducătorii și forumiștii și proprietarii de situri sau bloguri, etc.

În ce-i privește pe lingviști ei sînt oameni de știință, nu sînt creatori de artă. De aceea ei judecă după principiile științifice, oferă argumente de tip rațional, inclusiv unele legate de aspectul practic al folosirii limbii în scris și în vorbire. Scriitorii sînt artiști ai scrisului, ei își permit chiar să încalce flagrant regulile limbii dacă în acest fel reușesc să creeze o operă originală. Lingviștii au răspunderea regulilor limbii, nu scriitorii sau criticii literari.

N-a stat nimeni în genunchi în fața rușilor, se scria cu "î din I" și "sînt" cu mult înainte de al doilea război mondial. Iar pronunțarea "sînt" a fost dintotdeauna cea folosită de populație, chestia cu pronunțarea "sunt" a fost inventată de cei care doreau cu orice preț ca româna să semene cît mai mult cu latina. Obsesia asta cu latinitatea era ceva important acum o sută sau două de ani, acum nu mai contează absolut deloc. Contează ce faci cu limba, la ce-o folosești, cît de ușor îți este s-o scrii și s-o vorbești.

Contează în vreun fel că azi limba română e recunoscută de toți că e de origine latină, dar foarte mulți români au tendința să înlocuiască cuvintele românești (de origine latină) cu unele englezești ? Căutați un pic pe internet și o să vedeți că mai toți care scriu pe forumuri folosesc cuvîntul englezesc "layer" în locul cuvîntului românesc "strat", originar din latină ("stratum"). Aici ce a avut de spus Academia ? Ce a făcut ea pentru a stopa importurile neesențiale de cuvinte englezești? Vă spun eu, nu a făcut nimic, ba mai mult, în ultimii ani a adus propria contribuție la stîlcirea limbii. În limba română modernă este o stare de anarhie terminologică de speriat, multă lume nu mai înțelege nimic din amestecul de cuvinte românești cu cele englezești. Nu mă credeți ? Luați DOOM 2 ca să vă convingeți. În DEX ediția 2005 există cuvintele "bait/baiți" drept corespondente ale cuvintelor englezești "byte/bytes". Dar în DOOM 2 apărut tot în 2005 nu există "bait/baiți", ci "byte/byți". Deci avem un cuvînt, "byți", la care prima jumătate se pronunță ca în engleză ("bai") și a doua ca în română ("ți"). Această struțocămilă arată exact starea limbii române de azi, care a ajuns un fel de vasală a englezei, pe cale să-și piardă complet identitatea. Și Academia ce face pentru a împiedica asta ? Nimic, ea se preocupă doar de scrisul cu  și "sunt", în rest se face că nu vede situația disperată a limbii române.

Quote

Chiar atitudinea dvs. domnule mihaicro este antinațională; dați exemple din discuții purtate în Ungaria.

Era vorba de discuții purtate în Ungaria de români din Ungaria, care au același drept să se pronunțe asupra limbii române ca și românii din România, Republica Moldova, Ucraina, USA, Franța, Italia, Spania, etc. Iar în pagina către care am pus legătura erau prezentate opinii ale unor lingviști români din România, opiniile autorului articolului (Mihai Cozma, lingvist român din Ungaria) fiind prezentate în altă pagină, căreia îi dau adresa mai jos:

http://www.foaia.hu/...l-LIII/3/10.pdf

Quote

Cum se face că vă comparați cu scriitorii români? Cum se face că-i desconsiderați pe academicieni? Cine are nevoie de această pisălogeală, cum că ar trebui să rămânem la grafia 1953, pentru că a votat împotriva revenirii parțiale la grafia de dinainte de 1953 acad. Vasiliu, născut la Chișinău? Prin urmare, nu contează ce spun toți ceilalți membri ai Academiei Române, printre care: scriitori, istorici etc. Dacă o spun scriitorii, asta se numește: „argumente de ordin sentimental”?  Dvs. cine sunteți? Sunteți o somitate în materie? În caz contrar, toată această poveste nu este decât dezinformare și incitare la nerespectarea celui mai înalt forum intelectual al României. Eu n-am avut altă intenție decât să arăt că este necesar să respectăm, în primul rând, grafia oficială, după care ne putem exprima convingerile. Prin urmare, nu consider că este nevoie să vin cu alte argumente, limba scrisă izvorând de la scriitori, lingviștii făcând doar trimiteri la scriitori. Vă pot da și alte citate din cele susținute de către scriitori. Are rost? Eu consider că nu are rost. Chiar și acad. Ion Coteanu a înțeles că nu este cazul să se opună;  s-a abținut. Poate că tot din cauze emoționale.

Nu desconsider nici un academician cu excepția celor care au ajuns în Academie pentru servicii politice. Trebuie recunoscut că astfel de impostori erau destui în anii 1990, pentru că nu s-a dorit curățarea Academiei de membrii fără contribuții importante în domenii științifice sau culturale, ajunși în Academie pentru că regimul de atunci a dorit să-i premieze pentru activitatea politică. Dar chiar dacă un academician este un om foarte priceput în domeniul său, fiind un om de știință sau de cultură de talie internațională, el nu se poate erija într-o autoritate în domeniul limbii, nu e pregătit pentru așa ceva, el poate se pricepe la astronomie, la mecanica fluidelor sau la chirurgie, dar nu se pricepe la lingvistică, deci nu se poate pronunța în cunoștință de cauză. Votul în plen din 1993 a fost un vot dat de nespecialiști contra opiniei specialiștilor. Așa ceva nu s-a mai întîmplat de atunci. Nici un informatician nu ar fi de acord să se ia o hotărîre referitoare la informatică dacă pentru ea ar vota lingviști, medici sau scriitori contra părerii informaticienilor. Și la fel ar sta lucrurile cu celelalte categorii profesionale, nimeni n-ar fi de acord să fie obligat să respecte o decizie luată contra opiniei specialiștilor.

Edited by mihaicro, 05 November 2008 - 14:29.


#80
abancor

abancor

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 10,071
  • Înscris: 07.07.2006
Nu cumva, acum un secol, cind se scria sunt, u era de fapt î din u? Si se pronunta sînt? Parca am citit pe undeva ca asa se ortografia la un moment dat, exista î din fiecare vocala (a, e, i, o sau u, cu caciulita), dupa etimologie (in functie de stramosul latin - de ex fontana, pronuntat fîntîna, scris cu î din o si a). La fel cu ă, vezi de pilda cuvintul adevăr, scris adever, cu ă din e. E posibil sa vorbesc prostii, nu sint de specialitate, doar am impresia ca am citit asta pe undeva, mai demult.

Sper sa se inteleaga mai sus î si ă, pentru ca am observat ca de regula literele romanesti nu sint afisate cum trebe, de aceea nici nu le pot folosi (pe internet).

#81
Stripper

Stripper

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 322
  • Înscris: 04.10.2008
Dizertatia lui mihaicro este excelenta si merita sustinuta.
Eu sint partizanul lui si doresc sa se stie.

Mai mult, am fost printre primii care am blamat initiativa Academiei de a schimba regulile ortografice in cazul sunt si ce mai e.

Despre conservarea limbii, va recomand o lectura :

http://paulanghel.wo...textelor-vechi/

#82
AdiJapan

AdiJapan

    Active member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 4,055
  • Înscris: 27.02.2006
Cum pronunța Eminescu, sunt sau sînt?

Pentru că tot a venit vorba despre Eminescu și poziția lui față de ortografie, și pentru că tot sîntem la subiectul sînt/sunt, cred că ar fi interesant să aflăm cum pronunța Eminescu însuși acest cuvînt. Din păcate, deși tehnologia înregistrării sonore era deja disponibilă la vremea cînd Eminescu devenise cunoscut ca poet, nu s-a gîndit nimeni să-l înregistreze, și astfel nu vom putea asculta niciodată timbrul vocii sale. Și totuși, există o cale de a afla cu certitudine dacă pronunța sînt sau sunt. Asta pentru că Eminescu era poet, iar poeziile sale au rime.

Am avut răbdarea să trec prin toate poeziile sale la care am avut acces pe suport digital (cele 500-600 de poezii de la Wikisursă), deci cîteva zeci de mii de versuri, și să văd în ce rime e folosit cuvîntul grafiat „sunt”. Am găsit în total 20 de astfel de rime. Și cu ce cuvinte anume rimează „sunt”? Iată:

pământ --- de 7 ori
vânt --- 4
sfânt --- 3
mormânt --- 2
cânt --- 1
cuvânt --- 1
plângând --- 1
argint --- 2

(Am păstrat grafia originală. Suma iese 21 pentru că într-un loc „sunt” rimează simultan cu alte două cuvinte.)

Nici măcar o singură dată „sunt” nu rimează cu crunt, cărunt, mărunt, înfrunt sau vreun alt cuvînt pronunțat cu -unt la sfîrșit, cuvinte care de altfel există în poeziile sale. Nici măcar ca rimă aproximativă Eminescu nu acceptă o asemenea împerechere de cuvinte, deși rime aproximative găsim la tot pasul; chiar „sunt” este pus să rimeze cu plângând și cu argint, așa cum în cîteva locuri argint rimează cu vânt.

Aceasta este o dovadă incontestabilă că Eminescu pronunța sînt, nu sunt. Faptul că scria totuși „sunt” poate avea două explicații: 1. Dintr-un motiv sau altul Eminescu respecta convenția ortografică din timpul său. 2. Evita confuzia cu cuvîntul scris „sânt” (formă a lui „sfânt”) care și el apare de cîteva ori în poeziile sale.


Pentru cine dorește să verifice, iată poeziile în care apar rimele amintite:

* Din lyra spartă... (1867)
* Prin nopți tăcute (1869)
* Ecò (1872)
* Memento mori (Panorama deșertăciunilor) (1872)
* Când se juca Elisa Müller... (1874)
* Strigoii (1876)
* Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! (1876)
* Mureșanu (1876)
* Pentru tălmăcirea aforismelor lui Schopenhauer (1878)
* Auzi prin frunzi uscate (1878)
* Despărțire (1879)
* Mușatin și codrul (1880)
* Peste codri sta cetatea... (1880)
* Scrisoarea I (1881)
* Scrisoarea V (1881)
* Ochiul tău iubit (1882)
* Dacă iubești fără să speri (1882)
* Luceafărul (1883)

#83
abancor

abancor

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 10,071
  • Înscris: 07.07.2006
Repet - nu e din cauza ca sunt se scria de fapt cu î din u? Deci e logic ca se pronunta sînt.

#84
dan4

dan4

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 532
  • Înscris: 11.12.2002
Prima dată cînd am auzit cuvîntul sunt era prin 1988 și îl folosea o pedagogă (supraveghetoare la caminul de fete) la liceul din Craiova unde am terminat. Chiar am fost uimit de pronunția respectivă, îmi suna arhaic. Toate celelalte ocazii în care am auzit folosindu-se forma sunt au fost dupa 1990.

#85
mihaicro

mihaicro

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 182
  • Înscris: 09.04.2008
E bună ideea cu deducerea modului de a pronunța al lui Eminescu pornind de la rimele poeziilor. Însă rezultatul nu e de mirare, dintotdeauna s-a pronunțat "sînt" și nu "sunt". Acest "sunt" este un artificiu latinizant inventat în timpurile moderne, într-o vreme cînd exagerarea caracterului latin al limbii române era un mijloc de accentuare a caracterului particular al poporului român și a limbii sale. Teritoriile locuite de români erau (și sînt) înconjurate de teritorii locuite de slavi (bulgari, ucrainieni, sîrbi, ruși) sau de maghiari. Limba română nu se înrudește cu limbile slave sau cu maghiara, ci cu limbile de origine latină. Însă de-a lungul timpului în limba română au pătruns pe cale pașnică foarte multe cuvinte slave (rusești, bulgărești, ucrainiene) și într-o mult mai mică măsură cuvinte turcești, nemțești, maghiare, grecești, albaneze, etc. Din cauza multelor cuvintelor de origine slavă folosite în textele vechi (în special cele bisericești) se putea crea (pentru neavizați) impresia că româna e o limbă slavă. Atunci lingviștii și filologii din Transilvania au pornit o acțiune de latinizare "cu forța" a limbii române, care își propunea înlocuirea cuvintelor de origine slavă cu unele de origine latină (inclusiv prin preluare de cuvinte franțuzești sau italiene). Evident că o astfel de acțiune nu a prins la populație, care nu vedea nimic rău în a folosi cuvinte românești de origine slavă, existente de sute de ani în limbă și care au intrat în limbă din necesitate, nu din cauză că le-ar fi impus cineva forțat. Transformarea lui "sînt" în "sunt" a făcut parte din această acțiune de latinizare artificială, cu scop exclusiv "propagandistic". În ziua de azi nimeni nu mai pune la îndoială originea latină a limbii române, deci menținerea lui "sunt" nu se mai justifică în nici un fel, pentru că îngreunează vorbirea.

Folosirea lui "SÎNT" în vorbire și în scris înainte de 1953 poate fi dovedită extrem de ușor. În 1932 au fost adoptate de către Academia Română regulile de ortografie ale lui Sextil Pușcariu. Lingvistul suedez Alf Lombard (specialist în limba română) făcea referire la ele cînd susținea păstrarea lui "sînt":

==============
http://moldova.go.ro...mba/lombard.htm
Regulile ortografice votate de Academie în 1932 și decretate de Ministerul Instrucțiunii în același an au stabilit că "i posterior" e scris cu î în două cazuri: (1) la începutul inui cuvînt, exemplu în, îm- și în- (prima silabă a nenumărate cuvinte, de exemplu împărat, împlini, înainte, încă, începe, înger, îngust), și în compuse ca neînsemnat, preaînalt, a subîmpărți, și (2) în verbele în -rî cu derivatele lor, exemplu hotărî, hotărîtor, urît, chiorîș; dar cu â în toate celelalte cazuri, exemplu lână, vânt, sânt, râde, român, sfânt. Regulile pot fi studiate in detaliu în: S. Pușcariu și T, A. Naum, Îndreptar și vocabular ortografic, Editura "Cartea românească", 1932.
==============

Am să atașez mai jos cîteva pagini scanate din cărți de referință pentru cultura populară publicate în jurul anului 1940, care respectau aceste reguli de ortografie. În ele apar: "sânt", "amărîți", "urîcioasă", "urît", "vărîndu-i".

Harap Alb - de Ion Creangă (Editura Cartea Românească 1943)

Păcală - de P. Dulfu

În concluzie prezența lui "Î" în mijlocul cuvintelor nu era ceva neobișnuit în perioada interbelică, cum nu era nici pronunțarea "sînt" (scrisă "sânt") și nu "sunt".

Lucrurile referitoare la istoria ortografiei românești sînt mai complexe decît vor cei de la Academie să ne facă să credem. Ce nu înțeleg ei este că acum se pune accentul pe rezultate mai bune obținute prin creșterea caracterului practic al limbii, nu pe originea ei, care nu mai trebuie demonstrată nimănui.

Attached Files



#86
dan4

dan4

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 532
  • Înscris: 11.12.2002
Sînt curios dacă cei din Academie au studiat astfel de documente cînd au votat.

#87
mihaicro

mihaicro

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 182
  • Înscris: 09.04.2008
Nu numai că acdemicienii care au votat pentru decizia din 1993 nu au studiat, dar au respins din start argumentele lingviștilor, cei care studiază astfel de lucruri pentru că e profesia lor.

================
În pagina de la adresa http://www.foaia.hu/...ul-LIII/3/5.pdf se pot citi următoarele:

Specialiștilor de la universități „li s-a pus în prealabil o condiție: ori acceptați să introducem pe â în interiorul cuvîntului, ori nu stăm de vorbă” (se plîngea Acad. Ion Coteanu). „Membrii Academiei au fost puși în fața faptului împlinit: Hotărîrea fusese luată și chiar aplicată de la început.” (dr. Ioana Vintilă-Rădulescu, cercetător principal I, Institutul de lingvistică, București). „M-a deranjat graba cu care s-au luat toate aceste decizii, atît proiectul, cît și hotărîrea Academiei” (Acad. Emanuel Vasiliu). „Propunerea Acad. Ion Coteanu de formare a unei comisii de specialiști care să studieze problema în amănunt..., propunere susținută și de Acad. Emanuel Vasiliu, nu a fost nici măcar supusă la vot.”
===============

Cu alte cuvinte profesorii din universități au fost mințiți că se va discuta problema numai dacă trec la scrisul cu "Â" și "sunt". După ce aceștia au respectat partea lor de înțelegere, Academia a refuzat să mai discute. Ăsta e un mod de a proceda cam ciudat din partea unor "anticomuniști antisovietici". Minciuna și nerespectarea promisiunilor a fost una din strategiile comuniștilor sovietici și nu numai. Cu ea au reușit să obțină puterea și în România, mințindu-i și înșelîndu-i pe liderii partidelor istorice și apoi pe oamenii obișnuiți care erau mințiți că trăiesc într-o democrație și li se făceau promisiuni care nu erau onorate.

#88
m3th0dman

m3th0dman

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 9,269
  • Înscris: 03.01.2007
Sunt este corect și așa trebuie scris. Sînt nu înseamnă nimic în limba română.
De fiecare dată când văd scris în zilele noastre, mă gândesc la faptul că comuniștii și-au făcut bine datoria.

#89
AdiJapan

AdiJapan

    Active member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 4,055
  • Înscris: 27.02.2006

 m3th0dman, on Nov 9 2008, 04:02, said:

Sunt este corect și așa trebuie scris. Sînt nu înseamnă nimic în limba română.
De fiecare dată când văd scris în zilele noastre, mă gândesc la faptul că comuniștii și-au făcut bine datoria.
Greșiți categoric. Forma sînt este folosită pe întreg teritoriul locuit de români, și asta nu de azi de ieri, ci de cel puțin cinci secole, pentru că apare în scrieri românești din toate perioadele. Comuniștii n-au nici o treabă. În schimb forma sunt a fost inventată de cei care doreau cu orice preț să demonstreze că avem o origine latină.

#90
lulu21

lulu21

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 63
  • Înscris: 09.11.2008

Quote

Cu tot respectul, Adi, dar o limba nu ar trebui sa se supuna tendintelor maselor si a ideei de "suna mai popular".

Da, ar fi grozav daca nu s-ar supune. Din pacate toate limbile lumii se supun tendintelor maselor. De aia nu mai vorbim latina ci romana. De aia vorbim de engleza americana si de aia Loredana Groza crede ca a invatat braziliana.
Nici eu nu pronunt sunt si ma distreaza teribil cand vad pe cate unul/una tuguindu-si buzele. Dar daca in 10 ani jumatate din populatia Romaniei o sa vorbeasca ca Vanghelie, Academia va fi putin obligata sa scoata o noua Gramatica, ne place sau nu.

Anunturi

Neurochirurgie minim invazivă Neurochirurgie minim invazivă

"Primum non nocere" este ideea ce a deschis drumul medicinei spre minim invaziv.

Avansul tehnologic extraordinar din ultimele decenii a permis dezvoltarea tuturor domeniilor medicinei. Microscopul operator, neuronavigația, tehnicile anestezice avansate permit intervenții chirurgicale tot mai precise, tot mai sigure. Neurochirurgia minim invazivă, sau prin "gaura cheii", oferă pacienților posibilitatea de a se opera cu riscuri minime, fie ele neurologice, infecțioase, medicale sau estetice.

www.neurohope.ro

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate