Viata in spital
Last Updated: Apr 10 2021 22:00, Started by
serie_noire
, May 22 2007 09:34
·
0
#1909
Posted 10 April 2021 - 22:00
Via iaacasa.ro
Nu-mi place să trăiesc în trecut, dar trebuie să vă mai povestesc o fază petrecută tot în săptămâna de tristă amintire. După periplul pe la rudele repauzate ne-am întors acasă rupți de oboseală. Era vreo 8 seara, ne așezăm la masă când o văd pe Ilinca intrând în casă cu lacrimi în ochi: - Tati,Momo e rău de tot! - Te-a mușcat? - Nu, e bolnav. - Cum să fie bolnav că acu 15 minute l-am văzut intrând în beci țopăind bine merci?! Mă ridic de la masă, ies în curte și ce văd? Motanul, cu botul plin de sânge, se târa spre magazie Am crezut că înnebunesc. L-am luat pe sus, l-am tras pe var'miu după mine în mașină și am tăiat-o direct la București la Johnny-boy. Pe drum mă anunță var'miu: - Să știi că n-am la mine acte, n-am declarație, dacă ne oprește poliția... - Dacă ne oprește arătam pisoiul în agonie și e mai bun decât orice declarație. - Ok. Auzi... - Da? - Tu ai băut cumva? - Eu? Când? - Acum. Miroase tare a vin. - N-am băut. Pauză. Rulăm în liniște. - Asta e interesant! - Ce anume? - Momo. Miroase a vin de te trăznește. E beat cui! Trag pe dreapta. Îl iau pe Momo în brațe, îl apropii de nas. Drojdie. Futu-ți... ! Mai aveam 5km până la veterinar, îl anunțasem pe om că venim cu motanul rănit. Cum să îl sun acum să îi spun că e beat?! Aia e! Mergem până la capăt. Johnny-boy ne deschide. - Ăăă... Cred că știm ce a pățit... - Da? - E beat. - Cum să fie beat? - Miroase a vin. Johnny-boy îl amușină. - Da' chiar că miroase a vin. E prima oară când văd o pisică beată. Am văzut un urs beat la Brașov. A spart ușa la un bar și a ras tot. Dar pisică nu. Insist: - Acum altceva mă sperie. - Ce anume? - De ce are botul plin de sânge? La care veterinarul meu ridică din umeri: - Asta e ceva normal. - Serios? - Da. Și eu la ultima beție am avut botul plin de sânge. Și un ochi vânat. Și vă spun de acum...ca să nu vă speriați mâine... Mâine o să fie mahmur și nervos ca dracu'... Edited by MhG_51, 10 April 2021 - 22:12. |
Anunturi
Bun venit pe Forumul Softpedia!
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users