Viata in spital

Via iaacasa.ro

Dacă nu vă spun faza acum, mor
Pacientul nostru preferat. Cel care nu acceptă să i se spună că are "90 de ani ca Iliescu".
- Ce mai faceți?
- Acum fac bine. Am avut o infecție urinară. Normală la vârsta mea anormală. Să vă spun o întâmplare nostimă.
- Vă rog.
- M-am dus la farmacie să iau recipientele pentru urină. Domnișoara farmacistă sau asistentă că nu știu ce era a fost foarte drăguță cu mine și mi-a explicat cum să folosesc borcănelele.
" - In borcanul acesta colectați primul jet. In acesta al doilea jet. Ați înțeles? "
- Foarte bine. Și?
- Și după ce i-am mulțumit i-am spus:
"Drăguță, am 90 de ani. Nu mai vorbim de jet de dinainte să te naști mătăluță. Ca să vezi că am înțeles ce trebuie să fac uite, îți zic: aici pun prima picătură, iar in celălalt a doua picătură. A doua, care, de multe ori, e și ultima."

Edited by MhG_51, 02 July 2020 - 20:23.

Via iaacasa.ro

Până la această etate eu puteam să cresc țânțari ca animale de companie atât de bine ne împăcam. Nu cred că am interacționat cu mai mult de cinci-șase și atunci doar întâmplător și pentru puțin timp.
Nu știu care e faza cu țânțarii în vara asta, dar, la cum mă scarpin de o săptămână, eram convins că sunt doar două variante:
1. Dieta de pandemie mi-a îmbunătățit considerabil gustul.
2. Țânțarii și-au coborât foarte mult standardele.
Azinoapte am asistat la o scena fantasmagorică. Tocmai ucisesem un țânțar pe umarul meu stâng și mă pregăteam să îi îndepărtez cadavrul cu un bobârnaque. Chiar atunci a aterizat un alt țânțar care i-a supt sângele pe care îl supsese de la mine și abia apoi m-a mușcat și pe mine. Cel puțin așa am văzut eu coada ochiului meu bun. Abia atunci mi-am dat seama că țânțarii se pregătesc de criză și își fură sângele cum ne furam noi cărucioarele la începutul pandemiei.

Via iaacasa.ro

Botez la Madrid - ep. 1

Luni la prima oră l-am sunat pe Doru în calitate de naș oficial. El - singurul și ultimul meu fin - beneficiază de câte un control din ăsta inopinat la ore mici.
- Ce faci, coane?
- Mmm?
- Dormeai?
- Mmm...
- Ești acasă?
- Sunt la Madrid.
- Satirule! Ce cauți la Madrid?
- "Sa" - cum?
- Satir!
- Zi-mi pe litere că sigur e un "r" pe undeva și nu mă prind unde!
- Ha ha. Ce cauți la Madrid?
- Mi-am botezat finuța. Ce, numai tu ești naș? Uite că și eu sunt acum!
- Bravo, cum a fost?
- A fost... cum să spun? A fost complicat. Ai timp?
- Normal.
Și acum veți citi transcrierea poveștii unui botez românesc la Madrid în vremea coronavirusului așa cum mi-a spus-o Doru la telefon. Scuzați-mi insistența, dar ȘTIU că va fi cel puțin o persoană care nu va înțelege că NU eu sunt în poveste și va pune întrebări tâmpite: repet e povestea spusă de Doru, la telefon.
"Când am ajuns la local am nimerit în plină criză. Finu' stătea trist pe un scaun, fina striga la el că nu-i bărbat, patroana împrăștia invitații pe la mese și nimeni nu se înțelegea cu nimeni. Îi spun nevesti-mii să o ia pe fina la o discuție ca între fete, eu încerc să mă lămuresc cu finu'.
- Care e treaba?
- Patroana localului nu ne lasă să dansăm.
- Poftim?
- Coana Marioara ne-a zis că ne lasă să mâncăm, dar cand ne ridicăm de la masă punem masca pe figură și mergem fie la toaletă, fie acasă. Nu dansăm. Trebuie să păstrăm distanța socială.
- Coana Marioara? E româncă?
- Da, mă!
- Și nu ne lasă să dansăm nici pe familii?
- Nu.
- Nici de unu' singur ca piticu' din Twin Peaks?
- Cine e ăla?
- Nu contează. Și fina d-aia striga la tine?
- Da, ea vrea să danseze și cică eu nu sunt destul de convingător cu patroana. I-am spus că îi dau mai mulți bani. N-a vrut. Ce să îi mai zic?
- Nu-i mai zici nimic, e treaba mea. Ori sunt naș, ori nu mai sunt.
Mă înfig în fața patroanei și o iau cu frumosul.
- Doamnă Marioara, lăsați-mă să vă explic situația. Treaba stă așa: noi suntem de la țară. Noi după ce bem două pahare trebuie să dansăm.
- Nu dansează nimeni! Trebuie păstrată distanța socială.
- Doamnă, suntem 30 oameni. Dacă scădem copiii rămânem 20. Sala e de 200. Eu zic că putem și dansa și păstra distanța. Dansăm pe rând. Câte doi. Tragem la sorți. Nu încingem pinguinu', nu ne prindem în hora mare, vă rugăm frumos...
- Nu dansează nimeni.
- Doamnă, la noi la țară dacă nu dansăm ne mărturisim între noi și apoi ne luăm la bătaie.
- Atunci se schimbă treaba!
Și patroana dispare în bucătărie. Strig în urma ei:
- Săru mâna, doamna Mărioara, rămân dator!
Mă intorc către finu care rămăsese pleoștit pe un scaun.
- Gata, finule, în seara asta o dansezi pe fina de-i plesnește sutienu'.
Numai ce aud din spate:
- Domnu', ia ține mata asta!
Și-mi pune patroana o paporniță în brațe.
- Doamna nașa, ia poftește și mata!
Și-i pune și lu nevastă-mea o alta paporniță în brațe.
- Ce-s astea?
- Păi nașei i-am dat tortul și ție oala cu sarmale, ține-o bine că încă mai clocotește.
- Si ce să facem cu ele?
- Mergeți voi și vă luați la bătaie în altă parte.
- Doamnă, n-ați înțeles! Noi nu vrem să ne batem în altă parte, noi vrem să dansăm aici.
- Nu înclina oala că se varsă zeama! Ți-am zis să o ții bine! Să vă trăiască finuța, ieșiți afară sau chem poliția! "
Și uite așa, nașule, ne-am trezit în mijlocul Madridului 30 de români, o oală cu sarmale și un tort.

Sf. Ep. 1

Via iaacasa.ro

Botez la Madrid - ep. 2

- Și ce-ați făcut mai departe? Pentru că ai spus că ai botezat-o.
- Ea era botezată, draga de ea, problema era unde dansează maică-sa.
- Așa, a dansat maică-sa până la urmă?
Continuarea poveștii lui Doru - în atenția cititorilor neatenți, chiar dacă e relatată la persoana întâi NU eu sunt cel implicat.
- Ce facem, finule? Le trimitem pe neveste la market să ia smântână și mâncăm sarmalele?
- Am o idee care ar putea să meargă.
- Îți zic eu că smântâna merge cu sarmalele mai bine decât orice idee.
- Nu de sarmale. De local.
- M?
- Săptămâna trecută am fost la un spaniol cu bani și i-am aranjat mansarda. Dacă îl rugăm frumos poate se învoiește să ne lase la el.
- Bă, tu ești nebun?
- De ce, nașule?
- Tu vrei să-ți închei ziua la poliție, treaba ta, dar eu nu mă amestec cu mafioții!
- Ce mafioți, nașule?
- Păi tocmai mi-ai zis că i-ai aranjat mansarda lu' ăla. Și acum vrei să mergem împreună să-l "rugăm frumos"? I-au mai rămas doi dinți nescoși?
- Nu, nașule, i-am schimbat parchetul și i-am pus tapet cu flori de câmp.
- Ah, credeam că l-ai bătut. Dar nu se sperie dacă ne vede atâția?
- Păi nu mergem toți. Mergem noi doi și discutăm cu omu'.
Ajungem noi la spaniol acasă. Frate, ce casă? Castel în mijlocul Madridului. Ce s-a mai bucurat spaniolul ăla săracu' când l-a văzut pe fină-miu! Iar după ce i-am spus despre ce e vorba și a văzut și oala cu sarmale a strigat "fiestaaa!"
- Dar ești sigur că putem veni la tine? Suntem 30.
- Fiestaaa!
- Sunt și copii...
- Fiestaaa!
- Întreabă-l, finule, dacă poate să danseze nevastă-ta. Spune-i că avem și un lăutar adus din Clejani cu avionu'!
- A zis că putem să dansăm că închidem toate ușile și obloanele. Nu știu cum să traduc "lăutar din Clejani". Și nu-i din Clejani. E la două sate de Clejani.
- Lasă, mă, că nu știe spaniolu' toate satele din Giurgiu. Lautarro del Clejani, bre!
Și mimez pe unu care cântă la acordeon.
- No entiendo!
- Ce să nu întind?
- Nu înțelege, nașule.
- Aha. Stai că mi-am amintit cum se spune: Mariachi!
- Mariachi? De Mexico?
- Si, si! Clehani de Mehico.
După ce s-a săturat fina de dans l-am pus pe lăutar să zică și în spaniolă ceva. Finu' îi traducea versurile și el le cânta. Păcat că nu l-am înregistrat, nașule, dar eram toți la pământ.

Via iaacasa.ro

Blast from the past - 08.07.2013

(Menționez că nici azi, 08.07.2020, nu am aflat unde e dr. Diaconescu.)

De când a deschis ușa am știut că va fi de legendă. 75-85 de primăveri la o estimare fugară, formă fizică bună (nu gâfâia și azi dimineață n-a funcționat liftul în puliclinică), bărbie voluntară.
- Bună, tinere!
"Tinere" e varianta masculină pentru "duduie". E un pic peste "pulică" și imediat sub "Stimate". Să fim calmi, dacă se așează pe scaun lupta se anunță de uzură. La naiba, se așează pe scaun.
- Sărut mâna, doamnă.
- Sunt doctorița X. Nu am venit la consult. Unde-i doctorul Diaconescu?
- Nu știu cine-i doctorul Diaconescu.
- Acum ești în biroul doctorului Diaconescu. El a lucrat în cabinetul ăsta în urmă cu 30 de ani. A murit săptămâna trecută.
- Aha...
- Unde e?
Clipe de derută. Din partea mea.
- Ppăi n-ați zis c-a murit?
Și nu știu de ce a trebuit să-mi dau cu presupusul:
- O fi în Rai...
Ridicare bruscă în picioare. Revoltă
- Nu se glumește despre un astfel de om, tinere! Vreau să știu în ce cimitir l-ați dus, că doar nu o fi să iau la rând toate cimitirele din București.
Mă ridic și eu. Spirit de conservare.
- Doamna doctor, eu de 5 ani n-am mai dus pe nimeni la cimitir.
- Adică vrei să spui că nu te-ai dus măcar cu floare la mormântul lui?
- Doamnă zău că m-aș fi dus dar nu știu cine a fost.
- Nu știi cine a fost doctorul Diaconescu?
- Nu.
- Asta e tema dumitale: află!
Azi n-am cum sa mai scriu nimic...m-am apucat de învățat despre doctorul Diaconescu.
Oricum mai pățisem o fază similară cu o doamnă care m-a luat la sigur:
- Unde e Mioara?
- Care Mioara?
- Te rog să n-o ascunzi de mine!
- Nu ascund, madam, Mioare!
- Să-i spui să vină acasă!
De atunci - să fie vreo 3 ani- cum aud "mă numesc Mioara!" spun instictiv "du-te acasă!"

Via iaacasa.ro

Copiii dorm la ora asta așa că pot veni cu un text rupt din trecutul glorios. Glorios și porcos.
Nu-mi aduc aminte nici picat cu ceară (sau pictat cu ceață cum mi-a scris autocorectul) dacă am inclus în vreun volum faza cu "fute-mă, vierme!" = una dintre cele mai tari întâmplări povestite de Dom' Director la una dintre întâlnirile quadrilaterale.

Dom Director are un frate, frate care a fost protagonistul a nenumărate povești citite de voi pe pagina asta și prin cărțile mele. Într-o zi se întâlnește cu el și se sperie de-a dreptul când îl vede cu ochii vineți ca după o bătaie cruntă. Și acum să îl lăsăm pe fratele lui Dom Director să spună de ce avea contur la felinare.
"- Ei, săptămâna trecută am fost într-o misiune în Deltă și treburile s-au mișcat foarte rapid.
În loc să terminăm miercuri, marți era totul aranjat. Ce să facem noi 24 de ore? Că în afară de mine mai era un coleg. El - din zonă. "Eu cunosc pe cineva, pot să o întreb dacă mai are o prietenă și ieșim și noi la un pește prăjit.Ce zici?". Acum ce era să zic? Să stau să mă mănânce țânțarii? Am zis că "Da."
Vin tipele, nu pot să spun că era mare lucru de capul lor, erau chiar nasoale - una slabă să pice și una ca elefantu', frate, ca un mamut. O mamută! Se face împărțeala și mă aleg cu aia babană. Fetele erau pregătite cu mâncare, cu vinișor, cu șevețele albe... frumos. Ne punem la masă, începem să mai vorbim de una-alta, că oameni suntem și trebuie să ne cunoștem între noi și ce aflu? Că mamuta e nevastă de polițist și că bărbac-su e plecat în misiune la Suceava.
Pfai de mine, când am auzit m-am cam supărat. Na, nu-i frumos cu nevastă de coleg, dar asta e, până la urmă, dacă nu eram eu era altul.
- Și te-a prins bărbac-su?
- Nu m-a prins niciun bărbac-su.
- Aunci cum ...?
- Intrăm fiecare în camera noastră și îi dăm drumu la treabă. Nu trec, frate, 2 minute și se ridică elefantu': "Stai așa, tu ai auzit de sado-maso?". Eu munceam acolo de zor și ea mă lua cu telenovele. "Nu știu fă de Sandomazo. Poate Sandokan!"
- Sandokan?
- Da, mă, ăla "cel mai mare tigru malaezian!". Eu așa am crezut că-mi zice. O întreb "Vrei să ne jucăm de-a tigrul din Malaezia?". "Nu Sandokan, sado-maso! Adică cu lovituri." Mi-am pierdut ritmul, îți dai seama. "Vrei să te lovesc?". Se uită aia la lopata mea și zice."Nu, am o altă idee."
Mă și se duce la poșetă și ce crezi că scoate? Un bici, frate. Eu îi văzusem cotorul mai devreme că îi ieșea afară, dar crezusem că-i umbrelă. Bici adevărat, ca pentru cai. "Ce dracu' faci cu ăsta?" Nu mi-a mai răspuns și jap-jap două scurte la picioare. Doare ca dracu'!
M-am enervat, îți dai seama. Și am vrut să-i trag o palmă. Ce palmă, frate? Mi-a tras un cotor de bici peste față de m-a amețit și s-a pus cu bătaia pe mine. Urla "Cine e stăpâna ta, vierme?"
- Cum, mă, te-a bătut aia?
- Șnițel m-a făcut. Dar hai să-ți spun o chestie: ea dădea, ea țipa. Adică mai țipam și eu, dar ea țipa și mai tare. Nu știu cât am ținut-o așa, dar a obosit. Când a obosit a căzut pe pat și mi-a zis: "acu fute-mă, vierme!". Mă eu nu mai avem putere nici să mișc și ea voia ciocane. Mă și-ncep s-o fut așa de pe pernă: "futu-ți morții și răniții și pe mă-ta și pe tac'tu!Fă, m-ai distrus, ieși dracului de-aici că fac moarte de om."
Ce moarte de om, frate? Care om? Doar dacă mă sinucideam. Cât timp s-a îmbrăcat m-a înjurat continuu. Că nu-s bărbat, că n-am putere că ea așa neregulată n-a mai fost niciodată și că am noroc că e obosită după serviciu c-altfel vedeam io bătaie. Și-i tot dădea cu "vierme": ești un vierme, cel mai mare vierme, așa vierme n-am văzut. Te-ntreb și eu pe tine, tu ai mai auzit așa ceva?"

Edited by MhG_51, 09 July 2020 - 21:16.

Via iaacasa.ro

Ce-i prea mult strică, dar nu și rubrica Blast from the past.
Ați râs la fute-mă vierme? Dar faza cu papagalii din frigider o mai știți? Se intampla acum fix 6 ani, pe 09.07.2014. Asta sigur e in vol 4. Eventual 5.
Enjoy!
"
...
Din tot noianul ăsta de oameni foarte bolnavi, bolnavi și nevrotici s-a remarcat un domn în etate însoțit de o tanțoletă cu vreo 40 de primăveri mai tânără.
După gafa obișnuită("- Mă lăsați singur cu tatăl dvs? / - Sunt soția." ) primesc cea mai tare rugăminte a zilei:
-Dom' doctor, pot totuși rămâne cu soțul meu pe timpul consultului? Că de câte ori îl las singur face prostii.
- Doamnă e cam înghesuit aici și prefer să rămân singur cu pacientul, dacă nu vă e cu supărare.
Și nu știu ce-mi vine să o întreb:
- Dar ce prostii face când îl pierdeți din ochi?
- Păi ca să vă zic: uită butelia deschisăăă..
- N-avem butelie.
- Uită pe unde-și lasă lucrurileeee...
- Le găsiți tot aici că le punem grămăjoară.
- Ieri a băgat colivia cu papagali în frigider…
În clipa aia m-am prăbușit pe scaun și m-a cuprins în risc isteric. Nu pentru faptul că respectivul și-a băgat papagalii la rece ci pentru că mi-am amintit o fază din copilărie.
Amintire cu o pisică bătrână
Vecinul meu de bloc - Narcis, zis și "Deci"- avea o pisică de-o seamă cu el. (Și cu mine, dar eu nu apar în povestea asta.) Nu știu cât trăiește o mâță de apartament în condiții continue de stress, dar Narcis a început să aibă atacuri repetate de depresie anticipatorie.
Adică perspectiva vieții lui fără Nini - motanul îi adumbrea copilăria. După nopți albe și zile negre, ideea salvatoare i-a venit. Ce idee? Ne-a spus-o când a apărut la joacă, brăzdat de dâre verzui-violacee, după aproape o săptămână de absență.
Horațiu l-a luat din prima:
- Ce-ai pățit, bă?
- Deci m-a bătut mămica!
- Cu cureaua lu' tac'tu?
- Deci da...
Cu mândrie:
- ...dar mi-a tras-o oleacă și cu furtunul de la mașina de spălat.
Horațiu a dat din cap ca omu' pățit:
- Te-a prins când frecai ciocanu' în baie...
- Deci l-am băgat pe Nini în frigider.
Stupoare. Cristi - cel mai bun la fotbal din tot blocul, cunoscut și sub numele "coaie răsturnate" - a tras pentru prima oară în viața lui peste poartă.
- L-ai băgat pe Nini în frigider?
- Da.
- De ce?
- Deci Superman a stat înghețat vreo 2000 de ani... Și apoi și-a revenit.
- Și l-ai înghețat?
- Deci trebuia să-l bag în congelator, da' noi avem un congelator foarte mic și nu a încăput. Deci l-am băgat în frigider.
- Și ?
- Deci nu s-a congelat. Da' ne-a mâncat niște ficăței...
Foarte trist:
-... și ne-a spurcat ciorbița.
Sfârșit de amintire
Nu-mi pot scoate întrebarea asta din cap: ce-or fi discutat papagalii între ei cât au stat în frigider?"

Via iaacasa.ro

Nu mai e un secret faptul că eu sunt producător de înghețată. Spre deosebire de un producător de filme porno - am luat un exemplu la întâmplare - eu am nevoie de fistic crud.
Dacă aș fi avut curiozitatea să văd cât costă o pungă cu fistic crud înainte să cumpăr tâmpenia asta de mașină de înghețată acum am fi discutat despre problemele cu Mia Khalifa.
Dar cum eu nu cedez repede în fața provocărilor am decis să plantez în fundu' curții un arbore de fistic care să îmi asigure materia primă necesară.
Primul lucru pe care l-am aflat a fost că nu găsești arbori de fistic pe emag. Nici la Hornbach, Dedeman, serele de pe DN1 etc. Apoi am văzut un filmuleț minunat în care un italian plantează semințe de fistic și în nici 7 ani obține și prima recoltă.
TREBUIE SĂ FIE ȘI O ALTĂ CALE!
Și am găsit acea cale! Un anunț pe OLX. Un domn care vinde puieți altoiți de fistic.
Să îl sunăm imediat!
- Bună ziua!
- Bună ziua.
- Am văzut că aveți puieți de fistic de vânzare!?
- Fals!
- Fals?
- Fals! Am avut. Dar pentru 2020 nu mai am. Dacă vreți, îmi dați telefon la toamnă și comandați pentru 2021.
- Nu putem zice că v-am sunat în 2019?
- Haha... Nu. Câți ați vrea?
- Unul. Cel mai mic. Cel pe care voiați să îl aruncați!
- N-aveți ce face cu unul. Vă trebuie un mascul și trei femele.
Pauză. Neuronii mei lucrează la turație maximă: masculi și femele? D-aia nu era de găsit la magazinele de plante. Trebuia să îl caut la Zoo Băneasa. Fisticul se fute.
- E cu sex?
- Da. E arbore dioic. Și aveți nevoie pentru polenizare de un arbore mascul la 3-4 arbori femele.
- Ok. Iau așa.
- Nu acum. La toamnă dați comanda Unde stați?
- În București.
- Vă duceți supermarket și vă luați fistic. Eu nu vă dau.
- De ce?
- Nu vă crește fistic în București.
- Păi nu îl plantez în București. În Vrancea.
- Lidl sau Carrefour!
Încep să mă enervez.
- Dar unde trebuia să stau ca să pot cumpăra de la dvs?
- Pe lângă Medgidia. Poate și pe lângă Alexandria. Cam atât
- Și în restul țării?
- V-am zis deja: la supermarket.

Anunț matrimonial: domn titrat, rr-it, cu obligații, cu păr lung, posesor de mașină de înghețată caut domn/doamnă/societate comercială cu 4 arbori de fistic (1 mascul și 3 femele) pentru relație de lungă durată. Răspund numai mesajelor din Medgidia și Alexandria.

Edited by MhG_51, 12 July 2020 - 23:59.

Via iaacasa.ro


Din categoria "Când îmi bagi un deget în cur și mă porți ca pe-un inel " vă prezint laureatul zilei:
- Aș vrea să îmi faceți colonoscopia cu laser, dacă se poate!
Nici nu știți ce mă întristează cererile cărora nu le pot da curs din cauza limitelor mele intelectuale, profesionale sau logistice. N-am făcut o statistică, dar unul din douăzeci de pacienți vrea colonoscopie cu laser.
- Nu se poate.
- Puteți să mă îndrumați către cineva care face?
- Colonoscopie cu laser?
- Da.
Am două variante de răspuns. Prima (am folosit-o de vreo două ori și m-am plictisit de ea) e "dr Luke Skywalker de la policlinica Tatooine" . O aleg pe a doua.
- Nu. Pentru că nu se face cu laser.
- Deci nu contează cât costă. Plătește soția că are asigurare d-aia mare! Și pot să fac orice pe ea! Și de aceea vreau cu laser.
Faptul că soția are d-aia mare și el poate face orice pe ea îmi trezește un respect nemărginit. Am mai avut o pacientă care când suna spunea "sunt doamna Maricica de pe Primăverii".
- N-ați înțeles. Nu se face colonoscopie cu laser nicăieri în lume.
- De ce nu? Nu se cere sau care e faza?
Încep să râd.
- De cerut se cere. Nu sunteți prima persoană care mă întreabă asta. Dar nu există tehnologia necesară.
- Trebuie să recunoașteți că e un pic aiurea!
Recunosc. Orice recunosc numai să scap de jedi. Apoi îmi amintesc de finu Doru. Care mi-a zis "Nașule, zboară lumea prin cosmos și tu tot bagi degete în cur..."

Via iaacasa.ro

Dacă nu vă spun faza acum, mor

Oftează.
- Dom' doctor, Iisus a avut de purtat o cruce...eu am trei! E greu de tot.
- Trei?
- Mama - bătrână și ciufută. Fiică-mea - nu vrea să învețe nimic-nimic. Iar pe bărbatul meu îl știți cum e.
- Soțul dvs. e mai mult cruciuliță pentru că s-a lăsat de băut. De celelalte nu știu nimic.
- Care celelalte, dom' doctor?Nu mai face "celelalte" de ani de zile.
- Aaa... Eu mă refeream la celelalte cruci. Adică la mamă și la fiică.
- Aaa... Eu credeam că vă referiți la... Ha ha..la alte... la alte păcate.
Concluzie: e greu să porți o cruce, dar e greu de tot când porți trei și niciuna nu te fute.

Via iaacasa.ro

Acum că toate probelemele de pe lumea asta s-au rezolvat, iată că a venit timpul să ne ocupăm și de mici picanterii care nu ne dau pace.
De ieri peste tot circulă un articol foarte interesant care tratează numele câinelui cuplului Harry & Meghan Markle.
Pe cățel îl cheamă, logic, puIa. De ce logic? Pentru că cei doi stăpâni s-au cunoscut în Botswana, moneda locală se numește, cum prea bine știți, puIa, iar toate celelalte nume de labradori sunt deja luate.
Pot spune că e un câine ghinionist pentru că dacă cei doi s-ar fi întâlnit la Chișinău cățelul s-ar fi numit "Leu moldovenesc", iar ăsta e doar un exemplu ales la întâmplare.
Atât vă rog să vă imaginați cât a râs prințul Charles când a auzit numele câinelui. Pentru că e imposibil ca el să nu știe cuvintele cheie ale limbii române. Vă dați seama că fiecare conversație telefonică se încheie cu "Harry, Meghan, I send you my love and kiss puIa for me!"
L. E.
Doamne ajută la cafeluță și la labradori la toată lumea!

Edited by MhG_51, 04 August 2020 - 21:28.

Via iaacasa.ro

Blast from the past 20.08.2012

Textul a apărut în volumul 3 din Doctorul.
Știu asta cu siguranță absolută pentru că mama, chiar dacă nu are cont pe facebook și nu e la zi cu viața mea, îmi citește cărțile. Iar volumul 3 e singurul la care m-a întrebat dacă n-ar fi bine să mă caut la cap ceva mai amănunțit. Pe interior. Eventual chiar și un IRM. Și asta doar din cauza a ceea ce urmează să (re)citiți.
19.08.2012 Eseu despre boxeri.
Nu vă lăsaţi induşi in eroare de titlu, cu certitudine nu e vorba de o cronică sportivă. Este doar o privire personala asupra chiloților bărbătești.
In primul an de facultate am intrat in contact cu o nouă civilizatie: cea a căminului de băieti.
Ce am invatat la mare viteza: sapunul nu se lasa pe lavoar pentru ca, peste noapte, ii creste par cret, prosopul nu se lasa in cuier pentru ca, peste zi, capata miros de crema de ghete, e util sa sacrifici trei ore din viata si sa cosi o monograma sau chiar sa brodezi blazonul familiei pe sosete, maieuri, tricouri, lenjeria de pat, perdele, iar mocheta nu te va părăsi pe neasteptate daca o bati din loc in loc in cuie de 10.
Tot atunci am realizat de ce trupul barbatului heterosexual nu a capătat apelativul: „sexul frumos": atat de mult par, dispus cu o fantezie bolnava de catre mama natura oriunde numai in locurile consacrate nu, eu nu mai vazusem pana la momentul respectiv si astfel m-am convins ca femeile chiar apreciaza la noi doar personalitatea, banii si eventual simtul umorului.
In grupul nostru era un lider de opinie. Nu il asculta nimeni, dar istoria e plina de astfel de situatii caci predicatul in pustiu e o meserie veche. Acest alfa-male ignorat avea multe idei din care cateva fixe si una foarte bine intepenita. Din aceasta din urma s-a desprins si cea a eseului de faţă: baieteii trebuie sa poarte chiloti largi sau foarte largi.
La un moment dat mi-am dorit o schimbare in viata si la îndemână mi-a fost trecerea de la chilotul slip la boxer. Si pentru ca mi-a fost jena sa apelez la cineva calificat sau macar mai pătit mi-am cumpărat cateva perechi de gogosari cum vazusem doar prin filmele cu duduițe compromise moral de la debut de secol op'spe .
Senzatia nr. 1: libertate totala...
Imi pusesem boxerii si plecasem la cursuri. Atat de pregnanta era starea de libertate incat nu am mai luat autobuzul trei statii ci am preferat sa merg pe jos, surprinzandu-ma, prin dreptul intersectiei de la Eroilor, alergând cu pas adaugat ca la gadinita cand primeam cirese la desert.
Senzatia nr. 2: anarhie...
M-am oprit din alergare prin dreptul Spitalului Municipal. Eu. Dar EA nu. A mai pendulat o perioada nehotarata apoi a inceput sa exploreze. Imi aduc aminte perfect: era un curs de biochimie, in amfiteatru eram 15-20 de studenti somnorosi si o profesoara semiadormită. Doar EA era treaza. N-am stiut pana in clipa aia ca am un organ interesat de ciclul acizilor tricarboxilici pentru ca creierul meu refuza sa percuteze la asemenea probleme. In timp ce la tabla erau folosite cuvinte porcoase gen "oxalilsuccinat" si "alfa - cetoglutarat dehidrogenaza" eu ma gandeam : „ce-ar zice baba daca ar afla ca cineva a avut o erectie la cursul ei ? I-ar da baremi 5 fanaticului biochimist?”.
Senzatia nr.3: mister....
Cu un an inainte imi facusem primul costum la comanda. Cred ca pentru balul de absolvire a liceului sau pentru o nunta, nu mai stiu. Ce retin e intrebarea pe care mi-a adresat-o cel mai batran croitor bas-couture din Focsani: „pe ce picior iti atarna jucaria?”. Sincer m-a surprins pentru ca pana atunci nu fusesem atent la astfel de detalii, dar simtindu-i asprimea din priviri i-am raspuns „pe dreptu!”. Cred ca ceva din tonul meu nu l-a convins si a insistat „esti sigur?aici nu ne jucam, daca gresesc croiala nu o iau de la capăt!”.
Intelegand gravitatea problemei dar neavand un raspuns mai bun am confirmat „pe dreapta sta! Eu sunt stangaci si cand joc fotbal sutez cu stangu!”. Cred ca argumentul asta tampit asociat cu sinceritatea totala desprinsa din ochii mei l-au determinat sa nu imi smulga cateva unghii in cautarea adevarului. Si chiar imi era teama pentru ca sub tortura as fi recunoscut ca am platfus si ca n-am jucat fotbal decat la calculator.
Din acel moment EA a fost obligata sa stea pe dreapta chit ca nadragii cu pricina n-au fost purtati vreodata avand cateva vicii de asamblare cum ar fi turul lasat in stil kriss-kross.
Atat de puternica era aceasta obisnuinta incat in clipa in care am cautat o batista in buzunarul drept al pantalonilor si am simtit ca EA nu e prin zona am intrat in panica, iar după ce am cautat-o cu infrigurare si prin buzunarul stang un tipăt sfasietor, dar launtric, s-a desprins direct din sufletul meu zbuciumat: „UNDE PLM E PLM ?”. Am fost atat de fericit cand am regasit-O intr-un ungher indepărtat si altădata inaccesibil incat m-am ridicat si am intrebat-o pe profă de unde pot sa ii cumpăr cursul aducandu-i bietei femei multa bucurie in priviri.
Cu cartoaia sub brat m-am inchis in camera fiind decis sa ii ofer EI un adevarat festin biochimic (emotii similare resimtisem după revolutie cand, in calitate de copil minor, reusisem sa pun mana pe un exemplar din revista aproape erotică „Trup si suflet”). Si asa cum privind pozele cu femei goale imi zisesem - cu ani in urmă- „asa ceva n-o sa cunosc eu vreodata!”, in clipa cand am deschis cartea de biochimie am stiut ca eu si ciclul Krebs vom merge pe drumuri separate.
Realizand ca nu stiinta ci combinatia unica de libertate si bumbac 100% din care 50% era poliamidă imi daduse fiorii am regretat ca nu l-am ascultat mai demult pe colegul meu cu idei fixe si mi-am promis ca de acum sa pun in aplicare o idee de-a lui pe saptamana.
A urmat epilatul inghinal total cu ceara calda.
Doamne ajută la cafeluță și la boxeri la toată lumea!

Via iaacasa.ro

Știu că la voi e luni seară (e tot luni seară și-n Berceni), că sunteți obosiți și că urmăriți pentru șasea oară "In absentia dei" a lui Behemoth, dar vă deranjez cu un text scurt despre veterinarul meu. Da, simt o nevoie stihinică să vă povestesc despre Johnny -boy.
Când spun "veterinarul meu" mă refer, desigur, la animalele mele de care se îngrijește Johnny-boy, eu încă mă duc la doctori de oameni. Spun asta pentru că nu vreau să pornim la drum în eroare.
Johnny-boy(JB) și tatăl - episod pilot
Într-o zi l-am consultat pe tatăl lui JB. Om serios, cu teamă de Dumnezeu, dar mai ales de hepatita B. Domnul în cauză se simte amenințat de acest virus și a dorit să îi recomand o schemă de vaccinare.
Și acum să-l lăsam pe JB să ne povestească, cu propriile cuvinte, cum a decurs prima ședință de vaccinare.
- Imediat după ce am ieșit cu tata din cabinetul dvs. am oprit la famacie. Am luat vaccinul și am plecat spre Pitești. Pe la Bolintin am avut o revelație. O revelație de era să fac accident!
- Aoleu! Accident? Ce revelație? Dar, mai întâi, la care Bolintin, că-s două?
Pauză.
- Primu' cum te duci spre Pitești. Era cald.
- Bolintinu cald? Parcă erau Deal și Vale. Rece și Cald e Cricovul.
- Bolintin Deal. Era foarte cald. Asta a fost revelația: e atât de cald că până la Pitești se strică vaccinul. N-aveam cutie frigorifică. Și atunci am hotărât să i-l fac lui taică-meu pe loc.
- În Bolintin?
- Pe autostradă. Am tras pe dreapta și i-am spus lui tata "saltă, bre, cămașa!"
- Așa, fără preaviz?
- Fără! Și el a făcut ochii mari " ce vrei, mă?". I-am spus că-i fac vaccinul acolo. Și ce credeți? S-a enervat. " Tu-ț' gurița mă-tii! Ce, mă, io-s câine, să mă înțepi în ceafă? Sunt om,mă!". Și l-am întrebat "Și dacă ești om, ce?". "Păi dacă mi-s om, fă-mi-l în fund, în patul meu, nu pe locu' mortului, în mașină, tu-ț gurița, mă-tii!". Dom' doctor, m-a enervat că m-a înjurat în mod repetat de mama. Da, mama e nevastă-sa, dar de ce m-a înjurat de ea?!
- Și ce-ați făcut?
- I l-am făcut direct în umăr, prin cămașă. Acolo, pe locul mortului cum a zis el. Eram în Bolintin Deal. S-a auzit urletul până în Bolintin Vale: "Tu-ț' gurița mă-tii, m-ai înțepat, animalule!". Apoi tot drumul a mers cu mâinile în poală. L-am întrebat "ce ai, bre, de stai așa?" Știți ce mi-a răspuns? "Mi-e teamă că până acasă mă și castrezi, tu-ț' gurița mă-tii!"
Sf. ep. 1

Via iaacasa.ro

Dintre toate figurile universului creat de Asimov eu m-am identificat cu solarienii. Ăștia erau my kind of people - sociopați, distanțați și, spre finalul seriei, total izolați. Doi solarieni nu se futeau la icre reciproc cu întrebări "ce faci, vecine?" sau " vecine, ai o litră de ulei de lampă?". Nu. Fiecare își vedea de problemele sale.Dacă avea ulei de lampă. Dacă nu avea, stătea pe întuneric.
Asta îmi place la mama la țară. Suntem solarieni. Am fost solarieni. Până în seara asta.
În urmă cu o lună cel mai denivelat, mai triunghiular și mai plin de câini vagabonzi teren din lume a fost vândut. Acest teren e plasat lângă al nostru. Acum avem un vecin. Vecin care vrea să dezvolte o relație de prietenie. Cu cine? Cu mine. Care mă duc acolo ca să nu văd oameni.
În seara asta vecinul mi-a spus totul despre el. Ca și cum nu ar fi fost suficient mi-a spus totul și despre soția lui. Are și o mamă. Mamă care nu mai are secrete față de mine. Tată nu mai are, dar eu acum știu și unde e îngropat și cât i-a dat administratorului cimitirului ca să-l plaseze la aleea principală. Știu de ce mașina lui se oprește în relanti. Și mai știu că are o cățea cuminte.
Toată lumea are voie să aibă o părere despre propria cățea, dar nu cred că e o idee bună să îi spui unui individ cu care vrei să te împrietenești:"cățeaua mea e mai cuminte decât a ta!"
Am vrut să-i răspund că zeci de mii de oameni pot depune mărturie că Tara e cea mai cumințică, dar nu mă auzea din cauza lătrăturilor. Tara protesta ferm. Și mușca din gard cu poftă.
- Da-mi place celălalt câine!
Otto stătea mai în spate și spărgea nuci. Când ai doi câini și unul mănâncă gard și celălalt nuci începi să-ți pui problema dacă nu cumva ar trebui să le reanalizezi dieta.
- Îmi place de el, chiar îmi place.
- Mă bucur.
- Mi-l dai și mie?
Eu sunt obișnuit cu întrebări tâmpite. Dar asta m-a blocat.
- Cum să-ți dau câinele?
- A, nu de tot, vecine! Să-mi facă pui cu Lora.
- Cățeaua aia cuminte?
- Da.
- Păi Lora se fute cu orice câine îi duci?
La întrebarea asta nu se aștepta el.
- Da.
- Eh, uite că Tara nu face asta.

Via iaacasa.ro

În orice situație există ceva haios. De o săptămână, în funcție de cum află prietenii și colegii, primesc telefoane pline de compasiune. Precum:
Ex.1
- Alo!
- Da?
- Sincere condoleanțe!
- Mulțumesc.
- Cum faceți față?
- Ne descurcăm.
- Mhm... Auzi... Nu vreau să...Dar m-a întrebat nevasta-mea...
- Ce?
- Cât se mai dă la popă?
Să rezumăm: când îți moare cineva garantat există o persoană care vrea să știe cât se dă la popă.
Ex. 2:
- Alo!
- Da?
- Condoleanțe!
- Mulțumesc.Dar...parcă mi-ai zis și ieri.
- Da.
- Nu-i nevoie să îmi zici zilnic.
Pauză. Apoi o întrebare izvorâtă din profunzimi precum sursa de apă din Afumați care ne dă nouă 90% dintre apele minerale de pe piață.
- Și nu se zice 40 de zile? Ca la Paște?
Să rezumăm: condoleanțe se urează, în medie, o dată per mort.
Ex. 3
Azi. Ora 6:55. Prima mea zi de concediu din cele 5 pe care mi le permite situația mondială.
- Alo!
- Da?
- Poți să o vezi acum pe mătușa mea?
- Nu...
- E la mine în cabinet, o aduc acum, stă cuminte la ușă...
- Dacă poate sta o săptămână e ok. Sunt în concediu.
- Aaaa...da... am auzit! Condoleanțe!
- Mulțumesc.
- Cum faceți față?
- Merge.
Oftat plin de compasiune.
- E greu.
- E greu.
- Hai că-ți trimit analizele ei pe whatsapp.
Să rezumăm: atât pot unii.

Via iaacasa.ro

Să presupunem că lucrezi la o multinațională și îți pică cu tronc colega de birou venită din India.
Azi un teambuilding, mâine un bodybuilding și te trezești tată.
Tu ai deja copiii tăi acasă. Și o nevastă. Tot a ta.
În acest moment te afli sub influența unui blestem ereditar (testul de paternitate)
și a două hinduse (indianca ta a chemat-o și pe mă-sa sa o ajute cu copilul).
Este limpede că dacă povestea răsuflă vor urma, în această ordine,
toate necazurile enumerate pe afiș:divorț, sărăcie, datorii, singurătate, boli și moarte.
Nu știu voi, dar eu pe 3 februarie voi fi aici din pură precauție.
Și îmi iau și icoana cu pinguini să mi-o binecuvânteze Apostolul Vlăduț.
Doamne ajută la pinguini la toată lumea!

 ind.jpg   86.61K   68 downloads

Edited by MhG_51, 30 January 2021 - 18:41.

Via www,

Pișta la doctor. Doctorul îl întreabă amabil care este problema.
- Don' doctor, io muncă teren.Luni dimineața plecam,vineri seara întoarcem.
Un miercuri vin acas surpriză și ce văd la mine: Istvan,cel mai bun prieten meu,nevasta-meu în pat!
Supărat tare la Istvan - tu cel mai bun prieten nevasta-meu în pat?
Și Istvan rugat la mine iertam,fost un greșeală,el făcut la mine cinste un cafe.
Alt miercuri vin teren,Istvan,cel mai bun prieten meu,nevasta-meu in pat!
Supărat și mai tare la el,dar el rugat iertare,greșit incă un dat și făcut la mine cinste un cafe.
Alt miercuri vin teren...
Doctorul își pierde răbdarea și întreabă:
- Bine,bine,dar de ce îmi povestiți mie toate acestea?
- Venit la dumneavoastră cu un intrebare: nu face reu atât cafe?
Un weekend fain fara prea multa cafea !

Via iaacasa.ro

Luni la ora 10, poștașul sună la ușă. Îi deschide un bătrânel, cu niște ochi lipiți de somn și-i face semn să intre.
Poștașul intră, se împiedică de câteva sticle goale aruncate pe hol, alunecă pe un prezervativ folosit, dă la o parte niște chiloți de damă rătăciți pe o masă și deschide geanta.
- Bre, nea Georgică, v-am adus pensiile.
- Bine ai făcut, că am rămas fără bani.
- Dar ce-a fost aici? Ați dat o petrecere?
- Am dat o petrecere... ca în tinerețe. Am început vineri seara și abia azi-dimineață am scăpat de musafiri.
- Și a fost cu mâncare, cu bautură...
- Cu mâncare, cu bautură, cu muzică... am jucat și "cine-i cocoșelul?" ...
- Ce joc e ăsta, bre?
- Păi doamnele stăteau într-o cameră și noi intram pe rând acoperiți cu un cearșaf din care ieșea numai puțulica. Și ele trebuiau să ghicească a cui e.
- Mamă ce mișto v-ați distrat! Ce rău îmi pare că nu m-ați chemat și pe mine...
- Mă, băiatule, mai bine că n-ai fost.
- De ce?
- Păi ți-au zis numele de vreo 5 ori...