Reluare legatura cu niste prieteni. Cum? Merita?

Buna dimineata, dragii mei, si bine m-ati regasit! Am o mica insomnie si m-a izbit o idee stupida (nu ar fi prima oara, normal). V-am zis aici ca m-am despartit de niste prieteni. Bine, mai degraba ei s-au despartit de mine. Ei erau un cuplu cu aspiratii mari in viata si tot ce si-au dorit (cred si sper) ca li s-a indeplinit. Eu am stagnat, m-am lamentat si m-am complacut. Deci eu ii trageam in urma si eram pe post de balastru. Dar nu ii condamn. Eu prevesteam ca urmeaza o despartire, de aceea m-am pregatit din timp cu un plan secret. Vorbele care au venit din partea lor au fost foarte grele. Datorita faptului ca eu tineam mult la prietenia noastra, nu le raspundeam. Citeam si ascultam ceea ce imi ziceau, dar nu le raspundeam. Asta a fost planul meu secret. Si a fost tare greu de pus in aplicare. Cand, in cele din urma, le-am raspuns, a fost ca o pecetluire a prieteniei noastre. Eram sigur ca, orice as fi zis, se va termina nasol, mai ales pentru mine. Si chiar asa a fost. Nu am mai vorbit cu ei de doi ani. Acum, ca e trecut de miezul noptii, ma gandeam sa le trimit un mesaj in care sa le zic, pur si implu, daca vor sa ne vedem intr-un parc sau la o pizza sau la o bere. Eu imi doresc sa ma revad cu ei, ca sunt niste oameni minunati care au fost alaturi de mine atunci cand mi-a fost mai greu, cu bani si (mai ales) cu vorbe bune. Din punctul meu de vedere, nu le-am gresit cu nimic, am fost mereu eu insumi. Probabil asta este marea mea greseala.

Eu detest convorbirile sau întâlnirile ca să catch up. Hai la contacte de munca merge dar pe plan personal nu îmi place deloc.
Când am considerat necesar sa fac asta am cautat un pretext de întâlnire, un eveniment care știam ca ne-ar fi plăcut la toți. Îmi pare mai puțin forțat asa.

N-o sa va vina sa credeti (adica nici mie nu-mi vine sa cred), dar m-am intalnit cu porumbeii. Ma duceam spre serviciu, iar ei, spre gradinita. Erau in statia lui 139. I-am vazut de la distanta, ei cu spatele catre mine fiind. M-am oprit in dreptul lor, mi-am pus mainile in sold si i-am intrebat "ce faceti, ma, aici?". Am dat mana cu porumbelul, iar porumbita m-a privit ca si cum m-ar judeca, ca de obicei. A fost small talk, nimic deosebit. A venit autobuzul, le-am zis ca ii pup, ca de obicei, si fiecare si-a vazut de drum. The end.