Este lumea noastră reală sau e doar o iluzie?

Trăim sau nu într-o simulare? Iată întrebarea hamletiană pe care mulți oameni de știință și-o pun acum, la 22 de ani de la lansarea celei mai faimoase încarnări cinematografice ale ipotezei simulării, filmul iconic Matrix.
Întrebarea nu îi bântuie doar pe fanii science fiction: recent, profesorul Preston Green afirma că, dacă trăim într-o stimulare, ar fi mai bine să n-o știm... trăim într-o simulare computerizată?
Elon Musk și alții au susținut acest argument care pretinde că dacă o cilivizație ar ajunge vreodată în Punctul de Simulare, adică la abilitatea tehnologică de a crea o lume virtuală la fel de realistă ca lumea fizică, atunci acest lucru s-a întâmplat deja.
Asta înseamnă că există, probabil, mult mai multe ființe simulate în lumi virtuale decât creaturi aievea în realitatea de bază... la urma urmei, simulatoarele pot oricând să construiască un nou server și să creeze alte miliarde de ființe virtuale... si cum nu există o modalitate simplă de a spune dacă ești o ființă simulată ori una reală, numerele și probabilitățile ar sugera că ai mai multe șanse să faci parte dintr-o simulare... aceast tip de raționament se numește „argumentul simulării" și l-a făcut pe Musk să speculeze că șansele să NU fii într-o simulare este de una la un miliard.
Conceptul e, de fapt, echivalentul modern al unei idei foarte vechi ce apare în mitul peșterii al lui Platon sau în religii estice precum budismul sau hinduismul care ne spun că trăim într-o lume iluzorie numită „maya".
Astăzi, nu doar tehnologia jocurilor video a devenit atât de performantă încât vom fi capabili, în curând, să ne construim propriile lumi virtuale, dar și oamenii de știință și experții în tehnologie propun noi experimente și interpretări care ne-ar putea revela că, de fapt, suntem deja într-o simulare.
Sună incredibil? Nu și pentru fizicieni de Nobel precum George Smoot și Leonard Susskind care cred că fizica cuantică ne spune deja că viețuim într-o simulare și că natura pixelată a spațiului și a timpului acreditează idea că populăm o lume virtuală, creată pe computer.
Experimentele încearcă să demonstreze una dintre cele mai intrigante teze ale fizicii cuantice și anume „efectul observatorului" care postulează că realitatea necesită un observator conștient și nu doar un instrument de măsură. Lumea fizică devine posibilă doar atunci când există un participant care o observă, ca într-un joc video.
Greene argumentează că simularea depinde de premiza ca subiecții să nu știe despre ea... dacă ne-am da seama că trăim în Matrix, cei care au conceput rețeaua ne-ar putea eradica! Așa că mai bine continuăm să fim ignoranți, pentru că revelația sau trezirea ar putea aduce cu sine sfârșitul lumii.
Există două ipoteze principale ale simulării care pot fi înțelese prin prisma jocurilor video.
Avem, mai întâi, versiunea NPC (nonplayer characters), acolo unde toate entitățile din interiorul simulării (adică noi) sunt personaje nejucătoare, simulate artificial, care nu există în afara jocului.
În acest caz, ar putea exista restricții care ne-ar împiedica să înțelegem că suntem într-un joc video... dacă descoperim că suntem într-o simulare și cei care au construit-o nu vor ca noi să știm acest lucru, ne-ar putea șterge pur și simplu memoria. Poate că acest lucru s-a întâmplat deja de mai multe ori evident, fără ca noi să ne dăm seamă.
Apoi, există versiunea RPG... in acest model existăm ca entități conștiente în afara simulării și jucăm doar un rol sau preluăm un avatar (să-i spunem un trup) în interiorul acestei lumi.
În Matrix, și Neo și Morpheus existau și în interiorul simulării și în afara ei, la fel ca și personajele unui joc video precum World of Warcraft. Dacă suntem personaje RPG, acest lucru înseamnă că majoritatea dintre noi existăm deja ca entități în afara acestei simulării. Ca și în The Matrix, nu ne dăm seama de acest lucru, pentru că simularea e atât de bună încât pare realitate... ca și în cazul lui Neo și Morfeu, evadarea ar înseamna scuturarea de iluzie.
Riz Virk e de părere că nu trebuie să ne temem să aflăm dacă suntem sau nu într-o simulare și ne propune mai multe argumente:
Dacă ne gândim din perspectiva unui video game, fiecare joc modern are nivele și țeluri de realizat... să înțelegi că ești într-un joc este primul pas în te lămuri ce vrea jocul de la tine... de fapt, scopul întregului joc ar putea fi să ne dăm seama sau nu că facem parte din el.
   Argumentul Matrix: dacă ești într-o realitate RPG, atunci există posibilitatea de-a evada din simulare, de îndată ce ne dăm seama că facem parte din ea.
   Argumentul religios: multe din religiile lumii exprimă ideea că suntem aici cu un scop și că suntem monitorizați... conștientizarea simulării nu ar înseamna finalul jocului... de fapt,  toate religiile lumii au luat naștere pentru că cineva s-a uitat în afara simulării și ne-a spus care este natura jocului. Acest lucru n-a făcut decât să ne întărească moral.
   Argumentul științific: scopul științei este să ne facă să înțelegem lumea din jur... din nefericire, de ceva timp știința a abandonat marile întrebări existențiale... ca și religia sau filosofia, ea ar trebui să înțeleagă natura universului înconjurător.
Așadar, răspunsul la întrebarea dacă suntem sau nu într-o simulare este crucial... de fapt, e singura modalitate ca omenirea să avanseze și să înțeleagă cu adevărat lumea înconjurătoare.

Argumentul lui Sheldon din cantina:
Stii cum eu stiu ca NU suntem in Matrix ?

Pentru ca daca am fi in Matrix mancarea (de la cantina n.m.) ar fi mai buna.

[ https://www.youtube-nocookie.com/embed/iLSgehi09Z4?feature=oembed - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Edited by Kokoshmare, 05 January 2022 - 07:29.

Comandorul, on 05 ianuarie 2022 - 03:43, said:

Oricum omenirea avanseaza,cu sau fara astfle de intrebari(preocupari) existentialiste!
Daca as stii ca si alte fiinte(maimute, elefanti, furnici, etc,) isi pun astfel de intrebari atunci m-as baga si eu la astfel de discutii.

P.S. Iata de ce nu mi-au placut filmele si cartile de SF: baga oamenii(pe anumiti oameni) in diverse pareri din care nu mai ies.
Ei! Nu multi pot fi un Jule Verne. Omul avea stofa: SF-urile lui s-au realizat!!!

Comandorul, on 05 ianuarie 2022 - 03:43, said:

Cred ca traim intr-o simulare, dar nu una de tip Matrix ci mult mai complexa si profunda, o simulare pe nivele energetice, o simulare a propriului univers, mai exact aceasta presupune structura si functionarea universului pe nivele de marimi energetice.

Cu privire la o simulare de tip Matrix probabil va deveni accesibila cat mai curand si va deveni adevarata lume a oamenilor in care vor muncii si vor traii.

Turnatoriu_de_orza, on 06 ianuarie 2022 - 21:38, said:

SF-ul nu a anticipat existenta calculatorului si a internetului.
Multe i se pun in carca lui Jules Verne, dar multe sunt exagerari.

Din cate stiu eu Artur C. Clarke este singurul vizionar veritabil si unul partial Issac Asimov.

Intrebarile existentiale sunt poezie si nimic altceva, iar stiinta si tehnologia nu trebuie sa faca altceva decat sa invete sa copieze lumea naturala a plantelor si animalelor pentru a rezolva toate problemele omenirii.

O abordare radicala si mai pe scurt este noua realitate virtuala Matrix cu realitate augmentata si omul cyborg, caz in care biologicul tinde sa fie gradual augmentat in favoarea sinteticului.

Articolul de aici te va lamuri: https://forum.softpe...ura-realitatii/