Chirurgia endoscopică a hipofizei
"Standardul de aur" în chirurgia hipofizară îl reprezintă endoscopia transnazală transsfenoidală. Echipa NeuroHope este antrenată în unul din cele mai mari centre de chirurgie a hipofizei din Europa, Spitalul Foch din Paris, centrul în care a fost introdus pentru prima dată endoscopul în chirurgia transnazală a hipofizei, de către neurochirurgul francez Guiot. Pe lângă tumorile cu origine hipofizară, prin tehnicile endoscopice transnazale pot fi abordate numeroase alte patologii neurochirurgicale. www.neurohope.ro |
Care este experienta voastra la facultatea de inginerie electrica din upb?
#20
Posted 11 August 2021 - 10:03
neagu_laurentiu, on 10 august 2021 - 21:03, said:
Scoala e pentru toti, te formeaza sa ai habar. Treaba ta mai departe ce profesezi. Abstract, academic, nu poti face conexiuni cu informatiile deja intelese. Si nu este vorba numai de mine, colegii care au inteles ceva au lucrat in domeniu in timpul facultatii, altfel profesorul spune ceva, dar nu intelegi, nu da exemple practice, nu spune care este relevanta, la ce folosesc acele informatii. Si ce faci cand nu intelegi, il intrebi si explica inca o data la fel de abstract si academic. BucsaMobilul, on 10 august 2021 - 23:49, said:
Ce ai prefera să înveți? Edited by PlatonX, 11 August 2021 - 10:08. |
#21
Posted 11 August 2021 - 10:11
#22
Posted 11 August 2021 - 10:33
Bai dacă puneți asa problema oricum la politehnica ar trebui sa nu se mai facă deloc inginerie, ca oricum mai bine de juma din absolvenți lucrează în vânzări or so.
Dacă 99.9% din absolvenții de inginerie nu folosesc matematica în industrie e un simptom clar ca suntem tara de lohn. Aka asa zișii noștri ingineri nu fac decât sa urmărească niște proceduri dezvoltate de altii. De aia care știu matematica. Ca sa urmezi niște proceduri ca papagalul și sa completezi un checklist nici n-ai nevoie de facultate, faci un stagiu de trei luni și ai învățat ce trebuie sa stii. Edited by KiloW, 11 August 2021 - 10:34. |
#24
Posted 11 August 2021 - 10:51
#25
Posted 11 August 2021 - 11:11
KiloW, on 11 august 2021 - 10:33, said:
Ca sa urmezi niște proceduri ca papagalul și sa completezi un checklist nici n-ai nevoie de facultate, faci un stagiu de trei luni și ai învățat ce trebuie sa stii. ionfacatoru, on 11 august 2021 - 10:51, said:
stai in banca pentru ca intrebari se punlaseminar De exemplu daca tot facem POO, sa facem un proiect care sa aiba un scop practic, sa foloseasca la ceva. Facem clasa Image in care incarcam diferite timpuri de imagini: BMP, PNG, JPG, proprietatile width si height, metodele GetPixel(int x, int y) si SetPixel(int x, int y); Proiectul trebuie sa recunoasca numerele de masina dintr-o poza. Macar stii ca are o utilitate practica. Nu clasa floare si proprietatea petala, ca asta nu are nici o utilitate practica, nu ma atrage cu nimic, nu imi starneste curiozitatea si interesul. Un alt exemplu practic: Facem o clasa in Javascript care sa arate un fisier Excel in browser: culorile, fontul, sa filtreze, sa ascunda coloane. Are relevanta, intelegi. Pentru ce sa creeze 2 obiecte in Javascript fiecare sa imi afiseze un Excel, cand pot creea o singura clasa si acea clasa imi va creea cate obiecte vreau. Simplu, clar, logic. Si sa imi arate concret ce este un obiect, este o variabila, are adresa de memorie, are dimeniune, sa imi deseneze ca la array adresele de memeorie, dar in loc de loc de acelasi tip de element am tipuri diferite, sa inteleg concret. Nu, trebuie sa fie abstract, iar daca nu intelegi nu are ce sa iti faca, va spune ca mai bine de asa nu stie de explice. Nu au talent pedagogic, nu au creativitate, asta este adevarul. Edited by PlatonX, 11 August 2021 - 11:13. |
#26
Posted 11 August 2021 - 11:16
PlatonX, on 11 august 2021 - 11:11, said:
La compania asta la care lucrez de face cabluri pentru masini, inginerii deseneaza in Autocad acele cabluri pe baza specificatiilor. La ce le trebuie lor integrale si ecuatii diferentiale? Stii si tu, ti s-a mai zis, scoala te pregatste ca si cum vrei sa ajungi in varful specializarilor domeniului. Ca nu toti ajung, nu e de vina scoala. |
#27
Posted 11 August 2021 - 11:29
La ce le trebuie facultate ca să deseneze chestii în autocad pe baza specificatiilor?
Nu-i ca și cum nu-i o meserie decenta (am desenat și eu în autocad paletizoare, linii de îmbuteliere din astea) însă pentru asta chiar n-ai nevoie de studii. Un stagiu de câteva luni într-o uzina te învață mai multe. Însă asta e treaba de desenator, nu de inginer. Meserie care încă exista și e foarte onorabila. |
#28
Posted 11 August 2021 - 12:09
neagu_laurentiu, on 11 august 2021 - 11:16, said:
Sa calculeze suprafata neagu_laurentiu, on 11 august 2021 - 11:16, said:
Stii si tu, ti s-a mai zis, scoala te pregatste ca si cum vrei sa ajungi in varful specializarilor domeniului. Ca nu toti ajung, nu e de vina scoala. La Automatica si Informatica Aplicata am avut curs de mecanica, profesorul a zis ca motivul pentru care facem materia asta este pentru ca de cele mai multe ori in calculator se defecteaza partile mecanica - ventilatoarele. Ce as putea sa mai zic? Edited by PlatonX, 11 August 2021 - 12:09. |
|
#29
Posted 11 August 2021 - 12:15
PlatonX, on 11 august 2021 - 12:09, said:
Cred ca este o gluma. PlatonX, on 11 august 2021 - 12:09, said:
Nu este nevoie de atata materie, profesorii stiu asta dar nu ii intereseaza, un cinism fantastic. PlatonX, on 11 august 2021 - 12:09, said:
Ce as putea sa mai zic? Edited by neagu_laurentiu, 11 August 2021 - 12:15. |
#30
Posted 11 August 2021 - 12:52
Daca la mecanica trebuie sa interactionezi cu brate robotice de ce nu facem un proiect cu brate robotice, sa il programam, sa vedem ce avem de calculat, nu totul abstract, ai nevoie sa aplici acele lucruri abstracte, si asta inca din facultate.
Greseala care se face este ca se pun boii inaintea carului. Prima data trebuie sa vezi lucrul concret, apoi sa abstractizezi. La scoala se incepe cu finalul, cu partea abstracta, dupa ce ajungi in productie vezi concret despre ce este vorba. Cum ar fi sa inveti la un instrument doar teoretic, fara sa pui mana pe el, sau sa inveti sa conduci o masina fara cursuri pe masina, numai din teorie. Cam asta face si scoala, de cele mai multe ori. |
#31
Posted 11 August 2021 - 12:56
Una e discutia programei, a modului de predare si alta ce ai inceput tu, ca materia e inutila.
Cam orice ministru al educatie dupa '90 a venit cu schimbari la lege si toti au esuat in a implementa ceva coerent. Si vina gasim peste tot. Dar cand ne spun unii de fara ca suntem prosti (asa in modul ca popor), ne suparam! |
#32
Posted 11 August 2021 - 14:38
La Automatica si Informatica Aplicata se fac o gramada de materii: eletrotehnica, rezistenta materialelor, mecanica, fizica, chimie, psihologie, marketing, etc.
Pot spune ca eu folosesc cel mult 5%: POO, web design, engleza, ceva de la mecatronica despre electronica de pe masini (foarte putin de acolo). Daca iau toate cursurile din 4 ani, si compar cu informatia de acolo pe care o folosesc acum, nu rezulta mai mult de 5%. Colegii mei care deseneaza folosesc 3 cursuri: Autocad, mecatronica (numai despre electonica de pa masini, nu tot) si engleza. Celelalte cursuri nu le folosesc ca nu au la ce. Trageti voi concluzia daca un inginer care deseneaza cablurile de masini are nevoie de atata materie cata se face la Automatizari si Informatica Aplicata. Edited by PlatonX, 11 August 2021 - 14:39. |
#33
Posted 11 August 2021 - 14:42
Nu stiu de ce te vezi tu centrul universului! Ia intreaba-ti si vreun coleg ce a ajuns sa proiecteze sisteme pe la vreo firma de renume!
|
|
#34
Posted 11 August 2021 - 14:57
Nu cunoosc pe nimeni care sa fi ajuns sa proiecteze sisteme.
Sunt convins ca dupa terminarea facultatii nu ar fi fost nimeni angajat la asa ceva pentru ca nu avea de unde sa intelega cum functioneaza astfel de lucruri. Cei care aveau note mari memorau mare parte, ceilalti copiau. Am intrebat un coleg mediu de ce numarul π are valoarea aproximativa 3.14 de ce nu e 3.15 si nu a stiut. El practic memora formulele. Vreau sa vad si eu studentul care intelege 90% si nu memoreaza 90%. Edited by PlatonX, 11 August 2021 - 14:59. |
#35
Posted 11 August 2021 - 15:06
Pai doar nu vrei ca strict cursurile sa te scoata meserias. Dar ti s-a mai dat bibliografie, ai net, biblioteca, surse de informare cate doresti. Un pasionat de domeniul sau ar iesi la final de studii cu suficiente cunostinte dobandite per total.
Edited by neagu_laurentiu, 11 August 2021 - 15:07. |
#36
Posted 11 August 2021 - 15:12
PlatonX, on 11 august 2021 - 14:57, said: Vreau sa vad si eu studentul care intelege 90% si nu memoreaza 90%. În general ala e studentul care s-a înscris la un anumit profil pentru că îl interesa subiectul, sau chiar îl pasiona, nu doar ca să obțină un carton pe baza căruia sa obțină un job de maistru, sau tehnician ori desenator. Și nu ca ar fi ceva rău cu maiștrii, mulți știu mult mai multe decât inginerii făcuți la gramada Pe de alta parte sunt de acord ca uneori materia e prost aleasa și ordinea in care se preda la fel de proasta. De exemplu "pe vremea mea" mecanica fluidelor se începea înaintea matematicii speciale deși aveai nevoie de speciale ca s-o înțelegi. Exista probabil și acum genul asta de disfuncționalități însă asta nu înseamnă că un inginer pe bune poate fi analfabet matematic. Edited by KiloW, 11 August 2021 - 15:13. |
Anunturi
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users