Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Wc Geberit

Routere detinute in trecut si in ...

Teii din fața casei

E-Mail in serie prin Excel si Out...
 Modul alimentare rulou/jaluzea ex...

Recuperare fișiere dupa form...

Aplicatii stress test RAM

Asigurare auto hibrid
 Asus B550M - PC-ul nu porneste di...

Tzanca Uraganu - Inconjurat de Fe...

explicatie montaj breadboard

3 Doors Down - Kryptonite
 Semnalizati cand virati pe un dru...

Succesiune - mostenire apartament...

Donez Siofor de 1000mg ( diabet t...

Izolatie intre parter si etaj
 

Ellen G White-profetul lui Dumnezeu pentru timpul sfârșitului

* * - - - 4 votes
  • This topic is locked This topic is locked
27 replies to this topic

#1
micutuljhon

micutuljhon

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,124
  • Înscris: 18.02.2012

Quote

Darul profeției

Între darurile Duhului Sfânt se află și profeția. Acest dar este un semn de identificare al bisericii rămășiței și a fost manifestat în lucrarea lui Ellen White – solul trimis de Dumnezeu. Scrie­rile ei sunt o continuă sursă a adevărului, învestită cu autoritate, aducându-i bisericii încurajare, călăuzire, instruire și mustrare. Ele exprimă în mod clar faptul că Biblia este etalonul după care orice învățătură și experiență trebuie să fie verificate. (Ioel 2,28.29; Fapte 2,14-21; Evrei 1,1-3; Apoc. 12,17; 19,10.)
Iosafat, regele lui Iuda, era disperat. Trupele inamicului se apropiau și situația părea disperată. „Iosafat… și-a îndreptat fața să-L caute pe Domnul și a vestit un post pentru tot Iuda” (2 Cron. 20,3). Poporul a început să curgă spre templu pentru a cere milă și eliberare de la Dumnezeu.
Iosafat conducea serviciul de rugăciune și I-a cerut lui Dumnezeu să intervină. El s-a rugat: „Doamne, Dumnezeul părinților noștri, nu ești Tu Dumnezeu în ceruri și nu stăpânești Tu peste toate împărățiile neamurilor? Oare n-ai Tu în mână tăria și puterea, așa că nimeni nu Ți se poate împotrivi?” (vers. 6). Nu-l ocrotise oare Dumnezeu în mod special pe poporul Său în trecut? Nu dăduse El țara aceasta poporului Său ales? Astfel că Iosafat a insistat: „O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere… și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine” (vers. 12).
În timp ce tot Iuda stătea înaintea Domnului, cineva pe nume Iahaziel s-a ridicat. Solia sa i-a adus curaj și călăuzire poporului îngrozit. El a spus: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați dinaintea acestei mari mulțimi, …căci nu voi veți lupta, ci Domnul… Nu veți avea de luptat în lupta aceasta; așezați-vă, stați acolo și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul… Domnul va fi cu voi” (vers. 15-17). Dimineața, regele Iosafat le-a spus trupelor sale: „Încredeți-vă în Domnul, Dumnezeul vostru și veți fi întăriți; încredeți-vă în prorocii Lui și veți izbuti [veți prospera – KJV]” (vers. 20).[1]
Într-o măsură atât de mare s-a încrezut regele în acest puțin cu­noscut profet, Iahaziel, încât a înlocuit trupele din prima linie a frontului cu un cor ce cânta laude la adresa lui Dumnezeu și a fru­museții sfințeniei. În timp ce imnurile credinței se înălțau în văzduh, Domnul era la lucru generând confuzie printre armatele aliate împotriva lui Iuda. Măcelul a fost atât de cumplit, încât „nimeni n-a scăpat” (vers. 24).
Iahaziel a fost portvocea lui Dumnezeu pentru acea perioadă specială.
Profeții au jucat un rol vital atât în timpurile Vechiului Testament, cât și în cele ale Noului Testament. Dar a încetat profeția să funcționeze odată cu încheierea canonului biblic? Pentru a găsi răspuns la această întrebare, să revedem istoria profetică.
Darul profetic în timpurile biblice
Deși păcatul a pus capăt comuniunii directe dintre Dumnezeu și ființele umane (Is. 59,2), Dumnezeu n-a rupt relațiile cu omenirea; dimpotrivă, El a conceput alte căi de comunicare. A început să trimită, prin profeți, mesaje de încurajare, avertizare și mustrare.[2]
În Sfintele Scripturi, un profet este „cel care primește comunicări de la Dumnezeu și transmite conținutul lor poporului Său”.[3] Profeții nu profetizau din proprie inițiativă, „căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt” (2 Petru 1,21).
În Vechiul Testament, cuvântul „proroc”, sau profet, este în gene­ral o traducere a cuvântului ebraic nabi. Sensul lui este exprimat în Exod 7,1.2: „Domnul i-a zis lui Moise: ‘Iată că te fac Dumnezeu pentru faraon, și fratele tău Aaron va fi prorocul [nabi] tău. Tu vei spune tot ce-ți voi porunci Eu. Iar fratele tău Aaron îi va vorbi faraonului.’” Relația lui Moise cu faraonul era asemenea aceleia a lui Dumnezeu cu poporul Său. Și, după cum Aaron îi transmitea faraonului cuvintele lui Moise, tot astfel profetul îi transmitea poporului cuvintele lui Dumnezeu. Termenul „profet”, deci, desemnează o persoană numită în mod divin ca purtătoare de cuvânt a lui Dumnezeu. Cuvântul grecesc echivalent al ebraicului nabi este prophetes, de unde derivă și cuvântul „profet” în limbile moderne.
„Văzătorul”, o traducere a ebraicului roeh (Is. 30,10) sau chozeh (2 Sam. 24,11; 2 Regi 17,13), este o altă denumire dată persoanelor cu darul profetic. Termenii „proroc” și „văzător” sunt strâns legați. Sfânta Scriptură explică: „Odinioară în Israel, când se ducea cineva să-L întrebe pe Dumnezeu, zicea: ‘Haidem, să mergem la văzător!’ Căci acela care se numește azi ’proroc’ se numea odinioară ’văzător’” (1 Sam. 9,9). Denumirea de „văzător” subliniază faptul că profetul primea un mesaj divin. Dumnezeu a deschis „ochii”, sau mintea, profeților față de informațiile pe care El dorea să le transmită poporului Său.
În decursul anilor, Dumnezeu a transmis descoperiri ale voinței Sale pentru poporul Lui prin persoane cu darul profetic. „Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Și descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci” (Amos 3,7; cf. Evr. 1,1).
Funcțiile darului profetic în Noul Testament. Noul Testament îi acordă profeției un loc proeminent printre darurile Duhului Sfânt, o dată situându-se pe primul loc și de două ori pe locul secund printre cele mai folosite daruri în biserică (vezi Rom. 12,6; 1 Cor. 12,28; Ef. 4,11). Duhul Sfânt îi încurajează pe credincioși să-și dorească în mod deosebit acest dar (1 Cor. 14,1.39).
Noul Testament arată faptul că profeții au următoarele funcții:[4]
Au contribuit la întemeierea bisericii. Biserica a fost „zidită pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Ef. 2,20-21).
Au inițiat misiunea de creștere a bisericii. Prin profeți, Duhul Sfânt i-a ales pe Pavel și pe Barnaba pentru prima lor călătorie misionară (Fapte 13,1.2) și a dat instrucțiuni cu privire la locul unde trebuie să lucreze misionarii (Fapte 16,6-10).
Au zidit spiritual biserica. „Cine prorocește”, spunea Pavel, „zidește sufletește biserica.” Cine prorocește „le vorbește oamenilor spre zidire, sfătuire și mângâiere” (1 Cor. 14,4.3). Împreună cu alte daruri, Dumnezeu i-a dat bisericii darul profetic pentru pregătirea credincioșilor „în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos” (Ef. 4,12).
Au unit și au apărat biserica. Profeții au contribuit la „unitatea credinței”, au protejat biserica împotriva falselor învățături, astfel încât credincioșii să nu mai fie „copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire” (Ef. 4,14).
Au avertizat despre dificultăți viitoare. Un profet al Noului Testament a avertizat despre o foamete care urma să vină. Ca răspuns, biserica a inițiat un program de ajutorare, pentru a-i sprijini pe aceia care aveau să sufere din cauza foametei (Fapte 11,27-30). Alți profeți au avertizat despre arestarea lui Pavel și întemnițarea lui la Ierusalim (Fapte 20,23; 21,4.10-14).
Au confirmat credința adevărată în perioade de conflict. La primul conciliu al bisericii, Duhul Sfânt a călăuzit biserica în luarea unei hotărâri într-o problemă controversată, privind mântuirea creștinilor neevrei. Atunci, prin profeți, Duhul Sfânt le-a reconfirmat credincioșilor adevărata doctrină. După ce le-au transmis membrilor hotărârea conciliului, „Iuda și Sila, care și ei erau proroci, i-au îndemnat pe frați și i-au întărit cu multe cuvinte” (Fapte 15,32).
Darul profetic în ultimile zile ale istoriei
Mulți creștini cred că darul profeției a încetat să se manifeste la încheierea erei apostolice. Dar Biblia face cunoscută nevoia specială a bisericii de a primi îndrumare, călăuzire divină în timpul de criză din vremea sfârșitului; ea dă mărturie despre nevoia continuă de manifestare a darului profetic, precum și despre măsurile luate în vederea continuării darului profetic după perioada Noului Testament.
Permanența darurilor spirituale. Nu există nicio dovadă biblică a faptului că Dumnezeu ar retrage darurile spirituale pe care le-a dat bisericii, înainte ca ele să-și atingă scopul, care, potrivit lui Pavel, este acela ca biserica să ajungă la „unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos” (Ef. 4,13). Pentru că biserica n-a ajuns încă să trăiască această experiență, este nevoie de toate darurile Duhului. Aceste daruri, inclusiv darul profeției, vor continua să opereze pentru folosul poporului lui Dumnezeu, până când Domnul Hristos va reveni. În consecință, Pavel i-a avertizat pe credincioși: „Nu stingeți Duhul. Nu disprețuiți prorociile” (1 Tes. 5,19.20) și i-a sfătuit: „Umblați și după darurile duhovnicești, dar mai ales să prorociți” (1 Cor. 14,1).
Aceste daruri nu s-au manifestat întotdeauna în mod abundent în biserica creștină.[5] După moartea apostolilor, profeții s-au bucurat de respect în multe cercuri până prin anul 300 d.Hr.[6] Dar declinul spiritual din biserică și apostazia care a rezultat din acesta (vezi cap. 13 al cărții de față) au dus la o diminuare atât a prezenței Duhului Sfânt, cât și a darurilor Lui. În același timp, profeții falși au determinat o pierdere a încrederii în darul profetic.[7]
Declinul darului profetic în decursul unor perioade din istoria bisericii n-a însemnat că Dumnezeu Își retrăsese definitiv darul. Biblia arată faptul că, atunci când se va apropia sfârșitul, acest dar va fi activ ca să ajute biserica în decursul acelor vremuri dificile. Mai mult decât atât, Biblia indică o activitate crescândă a acestui dar.
Darul profetic chiar înainte de a Doua Venire. Dumnezeu i-a dat darul profetic lui Ioan Botezătorul, ca să anunțe prima venire a lui Hristos. Într-un mod asemănător, ne putem aștepta ca El să trimită din nou darul profetic pentru a vesti a Doua Venire, astfel încât fieca­re om să aibă ocazia să se pregătească pentru a-L întâmpina pe Mântuitorul.
De fapt, Domnul Hristos a menționat apariția profeților mincinoși ca fiind unul dintre semnele care arată că venirea Sa este aproape (Mat. 24,11.24). Dacă avea să nu mai fie niciun profet adevărat în timpul sfârșitului, atunci Domnul Hristos n-ar mai fi avertizat împotriva nimănui care ar pretinde acest dar. Avertizarea Sa cu privire la profeții falși sugerează faptul că vor exista și profeți adevărați.
Profetul Ioel a prezis o revărsare specială a darului profetic chiar înainte de revenirea Domnului Hristos. El a spus: „După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii și fiicele voastre vor proroci, bătrânii voștri vor visa vise și tinerii voștri vor avea vedenii. Chiar și peste robi și peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea. Voi face să se vadă semne în ceruri, și pe pământ sânge, foc și stâlpi de fum; soarele se va preface în întuneric și luna, în sânge înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșătoare” (Ioel 2,28-31).
Prima Cincizecime a fost ocazia unei remarcabile manifestări a Duhului Sfânt. Petru, citându-l pe profetul Ioel, a scos în evidență faptul că Dumnezeu a promis astfel de binecuvântări (Fapte 2,2-21). Cu toate acestea, ne putem întreba dacă profeția lui Ioel s-a împlinit complet în ziua Cincizecimii sau dacă trebuie să urmeze o altă împlinire, de data aceasta completă. Nu avem nicio dovadă a faptului că fenomenele legate de soare și de lună, despre care a vorbit Ioel, au precedat sau au urmat revărsării Duhului. Aceste fenomene n-au avut loc decât multe secole mai târziu (vezi cap. 25 al cărții de față).
Ziua Cincizecimii, deci, a fost o pregustare a deplinei manifestări a Duhului înainte de a Doua Venire. Asemenea ploii timpurii din Pa­lestina, care cade toamna, la puțin timp după ce au fost încheiate semănăturile, revărsarea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii a inaugurat era Duhului Sfânt. Împlinirea completă și finală a profeției lui Ioel corespunde ploii târzii, care, căzând primăvara, cocea grânele (Ioel 2,23). Tot la fel, revărsarea finală a Duhului lui Dumnezeu va avea loc exact înainte de a Doua Venire, după semnele profetizate legate de soare, lună și stele (Mat. 24,29; Apoc. 6,12-17; Ioel 2,31). Asemenea ploii târzii, această revărsare finală a Duhului Sfânt va coace secerișul pământului (Mat. 13,30.39) și „oricine va chema numele Domnului va fi mântuit” (Ioel 2,32).
Darul profetic în biserica rămășiței. Apocalipsa 12 ne prezintă două perioade majore de persecuție. În timpul primei perioade, care a durat din anul 538 până în 1798 (Apoc. 12,6.14; vezi și cap. 13 al cărții de față), credincioșii adevărați au suferit aspre persecuții. Din nou, chiar înainte de a Doua Venire, Satana va ataca „rămășița seminței ei”, biserica rămășiței, care refuză să renunțe la loialitatea față de Hristos. Apocalipsa îi caracterizează pe cei credincioși care formează biserica rămășiței ca fiind aceia care „păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin [au – în KJV] mărturia lui Isus Hristos” (Apoc. 12,17).
Faptul că expresia „mărturia lui Isus” se referă la revelația profetică reiese clar din discuția de mai târziu dintre înger și Ioan.[8]
Către sfârșitul cărții, îngerul se identifică drept „împreună-slujitor cu tine și cu frații tăi care păstrează mărturia lui Isus” (Apoc. 19,10) și „un împreună-slujitor cu tine și cu frații tăi, prorocii” (Apoc. 22,9). Aceste expresii paralele fac foarte clar faptul că profeții erau aceia care aveau „mărturia lui Isus”.[9] Aceasta explică declarația îngerului că „mărturia lui Isus este duhul prorociei” (Apoc. 19,10).
Comentând acest text, James Moffat scria: „Căci mărturia lui Isus (dată de Isus) este (constituie) spiritul profeției. Aceasta… îi definește în mod special pe frații care au mărturia lui Isus ca po­sesori ai inspirației profetice. Mărturia lui Isus este, în mod practic, echivalentă cu faptul că Isus depune mărturie (xxii. 20). Este o auto­revelare a lui Isus (conform cu [Apoc.] 1,1, datorată în ultimă instanță lui Dumnezeu) care îi inspiră pe profeții creștini.”[10]
Astfel că expresia „Spiritul profetic” poate să se refere la: (1) Du­hul Sfânt inspirându-l pe profet cu o descoperire de la Dumnezeu, (2) acțiunea darului profetic, sau darului profeției, și (3) mijlocul, agentul, instrumentul profeției.
Darul profetic – Isus dând „mărturie bisericii prin intermediul profeției”[11] – constituie o caracteristică distinctivă a bisericii rămășiței. Ieremia a legat dispariția acestui dar cu nelegiuirea. „Lege nu mai au și nici chiar prorocii nu mai primesc nicio vedenie de la Domnul” (Plâng. 2,9). Apocalipsa identifică deținerea celor două (Legea și prorocia) ca fiind trăsături distinctive ale bisericii din timpul sfârșitului; membrii ei „păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin [au – în KJV] mărturia lui Isus Hristos” – darul profetic (Apoc. 12,17).
Dumnezeu i-a oferit darul profetic „bisericii” Exodului, pentru a-Și organiza, instrui și călăuzi poporul (Fapte 7,38). „Printr-un proroc l-a scos Domnul pe Israel din Egipt și printr-un proroc a fost păzit Israel” (Osea 12,13). Nu este o surpriză, deci, să descoperim acest dar printre aceia care sunt cuprinși în ultimul exod – scăparea de pe planeta Pământ, întinată de păcat, și intrarea în Canaanul ceresc. Acest exod, care va urma celei de a Doua Veniri, este împlinirea finală și deplină a textului din Isaia 11,11: „În același timp, Domnul Își va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămășița poporului Său risipită…”
Ajutor în criza finală. Scriptura face cunoscut faptul că poporul lui Dumnezeu din ultimele zile ale istoriei Pământului va suporta ma­nifestarea mâniei depline a balaurului satanic, ce se va angaja într-o încercare finală de a-l nimici (Apoc. 12,17). Aceasta va fi „o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta” (Dan. 12,1). Pentru a-i ajuta să supraviețuiască acestui cel mai intens conflict al tuturor timpurilor, Dumnezeu, în bunătatea Sa plină de iubire, le-a dat copiilor Săi asigurarea că nu vor fi singuri. Mărturia lui Isus, Spiritul profetic, îi va îndruma în siguranță spre obiectivul lor final – unirea cu Mântuitorul lor la a Doua Venire.
Următoarea ilustrație explică legătura dintre Biblie și exemplele postbiblice de manifestare a darului profetic: „Să presupunem că suntem gata să pornim într-o croazieră. Proprietarul vasului ne dă un manual de instrucțiuni, spunându-ne că acesta conține îndrumări suficiente pentru întreaga călătorie și că, dacă le vom da ascultare, vom ajunge în siguranță în portul nostru de destinație. Ridicând pânzele și pornind în călătorie, deschidem manualul pentru a cunoaște conținutul lui. Aflăm astfel că autorul stabilește principii generale după care să ne ghidăm în călătoria noastră și ne dă instrucțiuni cât se poate de practice, luând în considerare diferitele situații ce pot să apară până la terminarea călătoriei; dar el ne spune, de asemenea, că ultima parte a călătoriei va fi deosebit de periculoasă, că linia coastei se schimbă mereu din cauza nisipurilor mișcătoare și a furtunilor; ’dar pentru această parte a călătoriei’, spune autorul manualului, ’eu am luat măsuri să aveți un pilot, care vă va întâmpina și vă va ghida după cum situațiile și pericolele o vor cere; voi trebuie să ascultați de el.’ Cu aceste indicații, ajungem până la momentele periculoase despre care am fost avertizați și pilotul, conform promi­siunii, apare. Dar unii membri ai echipajului, atunci când acesta își oferă serviciile, se ridică împotriva lui. ‘Noi avem manualul original de instrucțiuni’, spun ei, ‘și acesta este suficient pentru noi. Noi rămânem la el și numai la el; nu vrem nimic de la tine.’ Acum, cine pune în practică cele scrise în ghidul original? Aceia care îl resping pe pilot sau cei care-l primesc așa cum spun instrucțiunile din ghid? Judecați dumneavoastră!”[12]
Biblia și profeții postbiblici
Darul profetic a adus la existență însăși Biblia. În timpurile postbiblice, acest dar nu trebuie să înlocuiască și nici să adauge ceva la Sfânta Scriptură, deoarece canonul Scripturii este acum încheiat.
Darul profetic acționează în vremea sfârșitului la fel ca și în timpul apostolilor. Menirea lui este aceea de a confirma Biblia ca bază a credinței și a practicii, de a explica învățăturile ei, precum și de a aplica principiile ei la viața zilnică. Acest dar este implicat în lucrarea de consolidare și edificare a bisericii, făcând-o în stare să aducă la îndeplinire misiunea ei divină. Darul profetic mustră, avertizează, călăuzește și încurajează atât credincioșii, în mod personal, cât și biserica, ferindu-i de erezie și unindu-i în adevărurile Bibliei.
Profeții postbiblici acționează asemenea unor profeți cum au fost Natan, Gad, Asaf, Șemaia, Azaria, Eliezer, Ahia și Obed, Maria, Debora, Hulda, Simeon, Ioan Botezătorul, Agab, Sila, Ana și cele patru fiice ale lui Filip, care au trăit în timpurile biblice, dar ale căror mărturii n-au devenit niciodată o parte a Bibliei. Același Dumnezeu, care a vorbit prin profeții ale căror scrieri sunt în Biblie, i-a inspirat pe acești profeți și profetese. Soliile lor nu au contrazis descoperirile divine consemnate anterior.
Testarea darului profetic. Deoarece Biblia avertizează că înainte de revenirea Domnului Hristos se vor ridica profeți falși, este necesar să cercetăm cu atenție toate pretențiile de deținere a darului profe­tic. „Nu disprețuiți prorociile”, spunea Pavel, „cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun. Feriți-vă de orice se pare rău” (1 Tes. 5,20-22, cf. 1 Ioan 4,1).
Biblia enumeră câteva principii generale prin care putem distinge darul profetic autentic de cel fals.
Se armonizează mesajul profetic cu Biblia? „La Lege și la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta” (Is. 8,20). Acest text sugerează faptul că mesajul oricărui profet trebuie să fie în concordanță cu Legea și mărturia lui Dumnezeu din întreaga Biblie. Un profet de mai târziu nu trebuie să fie în contradicție cu profeții de dinainte. Duhul Sfânt nu contrazice niciodată mărturiile Sale date anterior, căci la Dumnezeu „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1,17).
Se împlinesc cele profetizate? „Cum vom cunoaște cuvântul pe care ni-l va spune Domnul? Când ceea ce va spune prorocul acela în numele Domnului nu va avea loc și nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Prorocul acela l-a spus din îndrăzneală. Să n-ai teamă de el” (Deut. 18,21.22; cf. Ier. 28,9). Deși prezicerile pot alcătui o parte relativ mică a mesajului profetic, exactitatea lor trebuie să fie demonstrată.
Este recunoscută întruparea Domnului Hristos? „Duhul lui Dumnezeu să-L cunoașteți după aceasta: orice duh care mărturisește că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu și orice duh care nu Îl mărturisește pe Isus [care nu mărturisește că Isus a venit în trup – KJV] nu este de la Dumnezeu” (1 Ioan 4,2.3). Această probă cere ceva mai mult decât o simplă recunoaștere a faptului că Isus Hristos a trăit pe pământ. Adevăratul profet trebuie să mărturisească învățătura biblică referitoare la întruparea Domnului Hristos – trebuie să creadă în divinitatea Lui și în preexistența Sa, în nașterea Lui dintr-o fecioară, în reala Sa natură umană, în viața Sa fără păcat, în jertfa Lui ispășitoare, în învierea, înălțarea și lucrarea Sa mijlocitoare, precum și în a Doua Venire.
Profetul aduce „roade” bune sau rele? Profeția vine ca urmare a inspirării de către Duhul Sfânt a oamenilor (2 Petru 1,21). Putem să-i recunoaștem pe profeții falși după roadele lor. „Pomul bun nu poate face roade rele”, a spus Isus, „și nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat și aruncat în foc. Așa că după roadele lor îi veți cunoaște” (Mat. 7,16.18-20).
Acest sfat este esențial în evaluarea pretenției cuiva că este profet. În primul rând, ne atrage atenția la viața profetului. Aceasta nu înseamnă că profetul trebuie să fie un om perfect. Scriptura ne spune că Ilie „era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi” (Iacov 5,17). Dar viața profetului trebuie să fie caracterizată de roadele Duhului, și nu de faptele firii pământești (vezi Gal. 5,19-23).
În al doilea rând, acest principiu se referă la influența pe care profetul o are asupra altora. Ce rezultate apar în viața acelora care primesc mesajul? Mesajele profetului îl înzestrează pe poporul lui Dumnezeu pentru misiunea lui și-l unește în credință (Ef. 4,12-16)?
Orice persoană care susține că are darul profetic trebuie să fie supusă acestor teste biblice. Dacă ea corespunde acestor criterii, putem avea încredere că, într-adevăr, Duhul Sfânt i-a dat acelei persoane darul profetic.
Spiritul profetic în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea
Darul profeției a fost activ în lucrarea lui Ellen G. White, unul dintre întemeietorii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Ei i-au fost date instrucțiuni inspirate pentru poporul lui Dumnezeu din vremea sfârșitului. Lumea de la începutul secolului al XIX-lea, când a început Ellen G. White să transmită mesaje din partea lui Dumnezeu, era o lume în care numai bărbații aveau un cuvânt de spus. Chemarea ei la activitatea profetică a așezat-o sub o severă cercetare. Trecând cu bine testele Bibliei, ea avea să slujească prin darul ei spiritual timp de 70 de ani. Din 1844, când avea 17 ani, și până în 1915 – anul morții sale – ea a avut mai bine de 2.000 de viziuni. În această perioadă, a trăit și a lucrat în America, Europa și Australia, sfătuind, înființând noi câmpuri de lucru, predicând și scriind.
Ellen White nu și-a asumat niciodată titlul de profet, dar nici nu a obiectat atunci când alții au numit-o așa. Ea a explicat astfel: „La început, când eram tânără, am fost întrebată de multe ori: ‘Ești profet?’ Eu am răspuns totdeauna: ‘Eu sunt solul lui Dumnezeu’. Știu că mulți m-au numit profet, dar n-am avut niciodată pretenția la acest titlu. […] De ce n-am pretins a fi un profet? Pentru că, în aceste zile, mulți care pretind cu îndrăzneală că sunt profeți sunt o rușine pentru cauza lui Hristos și pentru că lucrarea mea cuprinde mai mult decât exprimă cuvântul ‘profet’. […] Eu n-am pretins niciodată că aș fi un profet. Dacă alții însă îmi atribuie acest nume, nu îi contrazic. Dar lucrarea mea a cuprins atât de multe domenii de activitate, încât nu mă pot numi altfel decât un mesager.”[13]
Aplicarea testelor profetice. Cum răspunde lucrarea de slujire a lui Ellen White testării biblice a unui profet?
Concordanța cu Biblia. Abundenta ei producție literară folosește zeci de mii de texte biblice, însoțite adesea de interpretări amănunțite. Un studiu atent a arătat că scrierile ei sunt consecvente, corecte și în deplină armonie cu Sfintele Scripturi.
Corectitudinea prezicerilor ei. Scrierile lui Ellen White conțin un număr relativ mic de preziceri. Unele sunt în curs de împlinire, în timp ce altele așteaptă încă să se împlinească. Dar acelea care pot fi testate s-au împlinit cu o uimitoare precizie. Iată două exemple ce demonstrează iluminarea sa profetică.
Apariția spiritismului modern. În anul 1850, când spiritismul – mișcarea ce urmărește comunicarea cu lumea spiritelor și cu cei morți – tocmai apăruse, Ellen White l-a identificat ca fiind înșelăciunea zilelor din urmă și a prevăzut dezvoltarea lui. Deși la data aceea mișcarea era în mod categoric anticreștină, ea a prevăzut că această ostilitate se va schimba, iar spiritismul va deveni acceptabil printre creștini.[14] De atunci, spiritismul s-a întins pe întreaga suprafață a pământului, câștigând milioane de adepți. Caracterul lui anticreștin s-a schimbat; într-adevăr, mulți se numesc creștini spiritiști, pretinzând că ei au adevărata credință creștină și că „spiritiștii sunt singurii oameni religioși care au folosit darurile făgăduite de Hristos, daruri prin care vindecă bolnavi și demonstrează o existență viitoare, conștientă și progresivă.”[15] Ei chiar declară că spiri­tismul „îți dă posibilitatea cunoașterii tuturor marilor sisteme religioase și, chiar mai mult, face posibilă o cunoaștere a Bi­bliei creștine mai bună decât toate comentariile strânse la un loc. Biblia este o carte a spiritismului”.[16]
O strânsă cooperare între protestanți și romano-catolici. În timpul vieții lui Ellen White, exista o prăpastie între protes­tanți și romano-catolici, care părea că exclude orice colaborare între aceste două categorii de credincioși. Anticatolicismul era puternic printre protestanți. Ea a profetizat că schimbări majore în cadrul protestantismului vor duce la o îndepărtare de credința Reformei. În consecință, deosebirile dintre pro­testanți și catolici se vor micșora, ducând la construirea punții peste prăpastia care desparte cele două grupări.[17]
Anii care au trecut de la moartea ei au fost martorii apariției mișcării ecumenice, înființării Consiliului Mondial al Bisericilor, a Conciliului Vatican II al Bisericii Catolice și a ignorării, chiar respingerii deschise de către protestanți, a concepțiilor Reformei cu privire la interpretarea profetică.[18] Aceste schim­bări majore au înlăturat barierele dintre protestanți și catolici, ducând la o cooperare crescândă a acestora.
Recunoașterea întrupării Domnului Hristos. Ellen White a scris foarte mult despre viața Domnului Hristos. Rolul Lui de Domn și Mântuitor, jertfa Sa ispășitoare la cruce și prezenta Sa lucrare de mijlocire domină lucrările ei literare. Cartea ei Hristos, Lumina lumii a fost declarată unul dintre cele mai spirituale tratate scrise vreodată despre viața lui Hristos, în timp ce Calea către Hristos, cartea ei cea mai larg răspândită, a condus milioane de oameni la o profundă legătură cu El.
Lucrările ei Îl înfățișează în mod clar pe Hristos ca fiind pe de­plin Dumnezeu și pe deplin om. Prezentările ei echilibrate se armo­nizează întru totul cu perspectiva biblică, evitând cu grijă accentuarea unei naturi sau a alteia – o problemă care a generat o atât de mare controversă în decursul istoriei creștinismului.
Modul lui Ellen White de a trata, în general, lucrarea Domnului Hristos are o orientare practică. Indiferent de aspectul pe care îl tratează, preocuparea ei principală este aceea de a-l aduce pe cititor într-o relație mai strânsă cu Mântuitorul.
Influența lucrării ei. A trecut mai bine de un secol de când Ellen White a primit darul profetic. Biserica ei și viața acelora care au dat ascultare sfaturilor ei dovedesc impactul vieții și mesajelor ei.
„Deși ea n-a deținut vreodată o poziție oficială, nu a fost pastor întărit prin binecuvântare și n-a primit niciodată – până după moar­tea soțului ei – vreun salariu din partea bisericii, influența ei a mo­delat Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea mai mult decât oricare alt factor, cu excepția Sfintei Scripturi.”[19] Ea a fost forța din spatele demarării lucrării de publicații a bisericii, a școlilor, a lucrării mi­sionare medicale, precum și a lucrării misionare mondiale, care au făcut ca Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea să fie una dintre cele mai mari organizații misionare protestante și cu dezvoltarea cea mai rapidă.
Materialul pe care ea l-a scris umple mai bine de 80 de cărți, 200 de broșuri și 4.600 de articole în diferite publicații periodice. Predici, jurnale, mărturii speciale și scrisori sunt cuprinse în alte 60.000 de pagini de manuscrise.
Anvergura acestui material este uimitoare. Preocuparea lui Ellen G. White n-a fost limitată numai la câteva domenii înguste. Domnul i-a dat sfaturi în probleme de sănătate, educație, viața de familie, cumpătare, evanghelizare, lucrarea de publicații, alimentație adecvată, lucrare medicală și în multe alte domenii. Poate că scrie­rile ei în domeniul sănătății sunt cele mai uimitoare, datorită modului în care ideile exprimate de ea, unele dintre ele scrise cu mai bine de un secol în urmă, au fost în cele din urmă confirmate de știința modernă.
Scrierile ei se concentrează asupra Domnului Hristos și susțin înal­tele valori morale și etice ale tradiției iudeo-creștine.
Deși multe dintre scrierile ei sunt adresate Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, mari părți din ele au fost apreciate de un public mai larg. Populara ei carte Calea către Hristos a fost tradusă în mai bine de 100 de limbi și s-au vândut peste 15.000.000 de exemplare. Cea mai vastă și mai bine primită lucrare a ei este seria de cinci volume Conflictul veacurilor, care descrie în detaliu marea luptă dintre Hristos și Satana, de la originea păcatului până la eradicarea lui din univers.
Impactul scrierilor ei asupra indivizilor este profund. Recent, la Uni­versitatea Andrews s-a făcut un studiu, comparând, pe de o parte, atitudinea creștină și comportamentul adventiștilor care citesc re­gulat cărțile ei și, pe de altă parte, comportamentul celor care nu le citesc. Cercetările scot puternic în evidență impactul pe care scrierile ei îl au asupra acelora care le citesc. Studiul a ajuns la urmă­toarele concluzii: „Cei ce le citesc au o mai strânsă legătură cu Hristos, mai multă siguranță cu privire la situația lor înaintea lui Dumnezeu și prezintă o mai mare probabilitate să-și fi identificat darurile spirituale. Aceștia sunt mai dispuși la o contribuție materială la evanghelizarea publică și participă mai substanțial la proiectele misio­nare locale. Ei se simt mult mai pregătiți pentru a da mărturie și se angajează efectiv în lucrarea de evanghelizare. Sunt cei care își iau timp să studieze zilnic Biblia, să se roage pentru anumite persoane, să se întâlnească în grupe pentru comuniune spirituală și să țină zilnic altarul familial. Ei își văd biserica într-o lumină favorabilă și contribuie la câștigarea celui mai mare număr de noi convertiți.”[20]
Spiritul profetic și Biblia. Scrierile lui Ellen White nu sunt un înlocuitor al Sfintelor Scripturi. Ele nu pot fi puse la același nivel. Sfânta Scriptură stă singură, ca unicul standard după care scrierile ei și toate celelalte scrieri trebuie să fie judecate și căruia ele trebuie să se supună.
Biblia – supremul standard. Adventiștii de ziua a șaptea susțin în totul principiul Reformei – „Sola Scriptura” – Biblia fiind propriul ei interpret și numai Biblia fiind baza tuturor doctrinelor. Întemeietorii bisericii au conceput principiile fundamentale de credință prin stu­dierea Sfintelor Scripturi; ei nu au primit aceste doctrine prin viziunile lui Ellen White. Rolul ei principal în timpul dezvoltării și cristalizării concepțiilor doctrinare a fost acela de a-i călăuzi în înțelegerea Bi­bliei și a confirma concluziile la care au ajuns prin studierea Bibliei.[21]
Ellen White, personal, a crezut și a susținut că Biblia este unica normă a bisericii. În prima carte, publicată în 1851, ea spunea: „Îți recomand, iubite cititor, Cuvântul lui Dumnezeu ca regulă a credinței și a trăirii tale. Prin acest Cuvânt, noi vom fi judecați.”[22] Ea niciodată nu și-a schimbat această convingere. Mulți ani mai târziu, scria: „În Cuvântul Său, Dumnezeu le-a încredințat oamenilor cunoștințele necesare pentru mântuire. Sfintele Scripturi trebuie să fie primite ca o descoperire infailibilă și plină de autoritate a voinței Sale. Ele sunt norma caracterului, descoperitorul învățăturilor și criteriul de verificare a experienței.”[23] În 1909, adresându-se pentru ultima dată unei sesiuni generale a bisericii, ea a deschis Biblia, a ținut-o sus în fața adunării și a spus: „Fraților și surorilor, vă recomand această Carte.”[24]
Răspunzându-le unor credincioși care considerau scrierile ei un adaos la Biblie, ea scria: „Eu am luat prețioasa Biblie și am înconjurat-o cu mai multe Mărturii pentru biserică, date pentru poporul lui Dumnezeu. […] Voi nu sunteți familiarizați cu Sfintele Scripturi. Dacă ați fi făcut din Cuvântul lui Dumnezeu obiectul studiului vostru, cu dorința de a atinge standardul biblic, de a ajunge desăvârșirea creștină, n-ați fi avut nevoie de Mărturii. Tocmai pentru că ați neglijat să cunoașteți Cartea inspirată a lui Dumnezeu, El a căutat să ajungă la voi prin mărturii simple, directe, atrăgându-vă atenția la cuvintele inspirate, cărora voi ați neglijat să le dați ascultare, îndemnându-vă să vă modelați viața în armonie cu învățăturile ei curate și înalte.”[25]
Un ghid spre Biblie. Ellen G. White a considerat că misiunea ei este aceea de a-i conduce pe oameni înapoi la Biblie. „Puțină atenție i se acordă Bibliei”, a spus ea, de aceea „Domnul a dat o lumină mai mică pentru a-i conduce pe bărbați și femei către o lumină mai mare.”[26] „Cuvântul lui Dumnezeu”, scria ea, „este suficient pentru a ilumina cea mai întunecată minte și poate fi înțeles de aceia care au dorința de a-l înțelege. Cu toate acestea, unii care pretind că fac din Cuvântul lui Dumnezeu obiectul lor de studiu trăiesc în directă opoziție cu cele mai clare învățături ale lui. Apoi, pentru a-i lăsa pe bărbați și femei fără scuze, Dumnezeu a dat mărturii clare și precise, aducân­du-i înapoi la Cuvântul pe care ei au neglijat să-l urmeze.”[27]
Un ghid pentru înțelegerea Bibliei. Ellen White considera scrierile ei ca fiind un ghid pentru o mai clară înțelegere a Bibliei. „Nu este adăugat niciun adevăr; dar Dumnezeu a simplificat prin Mărturii marile adevăruri date deja și, în modul ales de El, le-a adus înaintea oamenilor, pentru a le trezi și impresiona mintea cu ele, pentru ca toți să fie lăsați fără scuze.” „Mărturiile scrise nu sunt date pentru a transmite o lumină nouă, ci pentru a impresiona în mod viu inima cu adevărurile inspirației date deja.”[28]
Un ghid pentru aplicarea principiilor Bibliei. Multe dintre scrierile ei aplică sfaturile Bibliei la viața de fiecare zi. Ellen White spunea că ea era „călăuzită să aducă la lumină principiile generale prin viu grai și prin scris și, în același timp, să arate pericolele, erorile și păcatele unor persoane, pentru ca toți să fie avertizați, mustrați și sfătuiți.”[29] Domnul Hristos i-a promis bisericii Sale o astfel de îndrumare profetică. Așa cum nota Ellen White, „faptul că Dumnezeu Și-a făcut cunoscută voia Sa oamenilor, prin Cuvântul Său, nu a făcut nenecesară prezența continuă și îndrumarea Duhului Sfânt. Din contră, Duhul Sfânt a fost promis de Mântuitorul nostru pentru a le deschide Cuvântul slujitorilor Săi, pentru a-i ilumina și a aplica învățăturile lui”.[30]
Chemarea adresată credinciosului. Profeția Apocalipsei, care anunță că „mărturia lui Isus” se va manifesta personal prin „spiritul profeției” în ultimele zile ale istoriei pământului, îl somează pe fiecare om, cerându-i a nu lua o atitudine de indiferență sau de necredință; dimpotrivă, ni se spune: „Cercetați toate lucrurile” și „păstrați ce este bun” (1 Tes. 5,21). Este mult de câștigat – sau de pierdut – totul depinzând de faptul dacă noi aducem la îndeplinire această însărcinare biblică de a cerceta. Iosafat spunea: „Încredeți-vă în Domnul, Dumnezeul vostru și veți fi întăriți; încredeți-vă în prorocii Lui și veți izbuti” (2 Cron. 20,20). Cuvintele lui se dovedesc valabile și astăzi.
[1] Sublinierea le aparține autorilor.
[2] Pentru exemple biblice privind femei profeți, vezi Exod 15,20; Jud. 4,4;2 Regi 22,14; Luca 2,36; Fapte 21,9.
[3] Frank B. Holbrook, „The Biblical Basis for a Modern Prophet”, p. 1 (Docu­ment de arhivă, Ellen G. White Estate Inc., General Conference of Seventh-day Advetists, 6840 Eastern Ave., NW, Washington, D.C., 20012). Cf. Jemison, A Prophet Among You (Mountain View, CA: Pacific Press, 1955), p. 52- 55.
[4] Vezi Holbrook, „Modern Prophet”, p. 3-5.
[5] Din nefericire, nu există niciun raport complet a ceea ce s-a întâmplat în decursul erei creștine.
[6] Gerhard Friedrich, „Prophets and Prophecies in the New Testament”, în Theological Dictionary of the New Testament, vol. 6, p. 859.
[7] Cf. Friedrich, p. 860, 861.
[8] Expresia „mărturia lui Isus” este cel mai bine înțeleasă ca un genitiv subiectiv, nu ca un genitiv obiectiv. Sunt posibile două traduceri: a) Mărturia despre sau cu privire la Isus (genitiv obiectiv) = ceea ce creștinii mărturisesc despre Isus. b) Mărturia de la sau rostită de către Isus (genitiv subiectiv) = mesaje din partea lui Isus adresate bisericii. Exemple ale folosirii acestei expresii în cartea Apocalipsei sugerează faptul că trebuie înțeleasă ca un genitiv subiectiv (o mărturie de la sau rostită de către Isus) și faptul că această mărturie este transmisă prin revelație profetică” (Holbrook, „Modern Prophet”, p. 7).
Ca una dintre dovezi, Holbrook citează Apocalipsa 1,1.2: „Descoperirea lui Isus Hristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să le arate robilor Săi… și le-a făcut-o cunoscut, trimițând prin îngerul Său la robul Său Ioan, care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu și despre mărturia lui Isus Hristos și a spus tot ce a văzut.” În acest context, este clar faptul că „descoperirea lui Isus Hristos” înseamnă o descoperire de la Isus sau rostită de către Isus, făcută lui Ioan. Ioan este acela care consemnează această mărturie primită de la Isus. Ambele expresii genitive au sensul cel mai clar ca genitiv subiectiv și se armonizează cu ultimele cuvinte ale Domnului Hristos din această carte: „Cel ce adeverește [Cel ce dă mărturie – KJV] aceste lucruri zice: ‘Da, Eu vin curând’” (Apoc. 22,20) (Ibid., p. 7, 8).
[9] Vezi Comentariul biblic adventist, vol. 7, p. 812; T. H. Blincoe, „The Prophets Were Until John”, Ministry, supliment, iulie 1977, p. 24 L; Holbrook, „Modern Prophet”, p. 8.
[10] James Moffatt în Expositor’s Greek Testament, ed., W. Robertson Nicoll, vol. 5, p. 465.
[11] „Spirit of Prophecy” (Spiritul profeției), SDA Encyclopedia, ed. rev., p. 1412. Aceia care așteaptă a Doua Venire, spunea Pavel, au confirmată mărturia lui Hristos, așa că nu duc lipsă de niciun fel de dar (1 Cor. 1,6.7).
[12] Uriah Smith, „Do We Discard the Bible by Endorsing the Visions?”, Review and Herald, 13 ian. 1863, p. 52, citat în Review and Herald, 1 dec. 1977, p. 13.
[13] White, „A Messenger”, Review and Herald, 26 iulie 1906, p. 8. Titlul „me­sagerul Domnului” i-a fost dat prin inspirație (Ibidem).
[14] White, Experiențe și viziuni, p. 59.
[15] J. M. Peebles, „The Word Spiritualism Misunderstood”, în Centennial Book of Modern Spiritualism in America (Chicago, IL: Asociația Națională Spiritistă din Statele Unite ale Americii, 1948), p. 34.
[16] B. F. Austin, „A Few Helpful Thoughts”, Ibidem, p. 44.
[17] White, Tragedia veacurilor, p. 571, 588.
[18] Pentru viziunea istoricistă de interpretare a profețiilor din Daniel și Apocalipsa, ce a dominat protestantismul de la Reformă și până în secolul al XIX-lea, vezi Froom, Prophetic Faith of Our Fathers, vol. 2-4. Vezi și cap. 13.
[19] Richard Hammill, „Spiritual Gifts in the Church Today”, Ministry, iulie 1982, p. 17.
[20] Roger L. Dudley and Des Cummings, Jr., „A Comparison of the Christian Attitudes and Behaviors Between Those Adventist Church Members Who Regularly Read Ellen White Books and Those Who Do Not”, 1982, p. 41, 42. În concluziile unui studiu realizat de Institutul pentru Slujirea Bisericii, Universitatea Andrews, Berrien Springs, Michigan. Studiul a fost realizat pe un eșantion de peste 8.200 de membri din 193 de biserici din Statele Unite.
[21] Jemison, A Prophet Among You, p. 208-210; Froom, Movement of Destiny (Washington, D.C.: Review and Herald, 1971), p. 91-132; Damsteegt, Founda­tions of the Seventh-day Adventist Message and Mission, p 103-293.
[22] White, Experiențe și viziuni, p. 78.
[23] White, Tragedia veacurilor, p. vii.
[24] William A. Spicer, The Spirit of Prophecy in the Advent Movement (Washing­ton D.C.: Review and Herald, 1937), p. 30.
[25] White, Mărturii, vol. 5, p. 664, 665.
[26] White, „An Open Letter”, Review ans Herald, 20 ianuarie 1903, p. 15, în White, Colporteur Ministry (Mountain View, CA: Pacific Press, 1953), p. 125.
[27] White, Mărturii, vol. 5, p. 663.
[28] Ibidem, p. 665.
[29] Ibidem, p. 660.
[30] White, Tragedia veacurilor, p. vii.


#2
ericmario

ericmario

    Fenomembru

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 39,921
  • Înscris: 14.12.2007
Nici o legătură între Iisus și femeia aia.

Crezi că dacă scrii cu caractere mari cât China și albastre, îți vei impune punctul de vedere?

#3
LouisCyphre

LouisCyphre

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 4,944
  • Înscris: 24.01.2012
Regulament arie, punctele 7 si 8 ar fi de mare ajutor iniţiatorului.

#4
Epdm

Epdm

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 19,445
  • Înscris: 15.01.2017
Cam plagiatoare si ipocrita profeteasa asta a voastra.

#5
SILE802002

SILE802002

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 620
  • Înscris: 05.02.2008
schimba culoarea textului, fa-o alba pe fond alb. ar deveni mult mai interesant textul! mai atractiv...pt nimeni!

#6
micutuljhon

micutuljhon

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,124
  • Înscris: 18.02.2012

View PostLouisCyphre, on 14 decembrie 2019 - 08:12, said:

Regulament arie, punctele 7 si 8 ar fi de mare ajutor iniţiatorului.
Imi cer scuze!Din pacate,nu pot face modificari.Rog un moderator sa schimbe cele necesare.

View PostSILE802002, on 14 decembrie 2019 - 08:32, said:

schimba culoarea textului, fa-o alba pe fond alb. ar deveni mult mai interesant textul! mai atractiv...pt nimeni!
  Pentru mine lucrarea ei este mai mult decat interesanta,de o importanta vitala.Postarea are  importanta in perspectiva ca si altii o vor descoperi ca profet al lui Dumnezeu.

View Postericmario, on 14 decembrie 2019 - 08:08, said:

Nici o legătură între Iisus și femeia aia.

   Afirmatia este gratuita,ori te bazezi pe ceva documentat?

#7
ericmario

ericmario

    Fenomembru

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 39,921
  • Înscris: 14.12.2007

View Postmicutuljhon, on 14 decembrie 2019 - 08:59, said:

   Afirmatia este gratuita,ori te bazezi pe ceva documentat?
În afară de faptul că femeile nu au voie să predice în biserică, arată-ne tu, pe scurt, de ce te-am crede.

Timotei 2:11-12: “Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere”

Edited by ericmario, 14 December 2019 - 09:11.


#8
logic1

logic1

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 17,881
  • Înscris: 10.09.2008

View Postmicutuljhon, on 14 decembrie 2019 - 07:34, said:

Darul profetic chiar înainte de a Doua Venire.
Dumnezeu i-a dat darul profetic lui Ioan Botezătorul, ca să anunţe prima venire a lui Hristos. Într-un mod asemănător, ne putem aştepta ca El să trimită din nou darul profetic pentru a vesti a Doua Venire, astfel încât fieca­re om să aibă ocazia să se pregătească pentru a-L întâmpina pe Mântuitorul.
De fapt, Domnul Hristos a menţionat apariţia profeţilor mincinoşi ca fiind unul dintre semnele care arată că venirea Sa este aproape (Mat. 24,11.24). Dacă avea să nu mai fie niciun profet adevărat în timpul sfârşitului, atunci Domnul Hristos n-ar mai fi avertizat împotriva nimănui care ar pretinde acest dar. Avertizarea Sa cu privire la profeţii falşi sugerează faptul că vor exista şi profeţi adevăraţi.


Există erori logice în articolul postat. Una gravă este folosirea pentru confirmarea lui Ellen G. White a regulii că profetul trebuie să-l introducă/întâlnească pe Cristos, după cum Ioan B. l-a întâlnit pe Isus. Ellen nu se încadrează, ea decedând în 1915. Conform regulii, se așteaptă în viitor ridicarea unui ”profet”.

#9
JJackFLASH

JJackFLASH

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 3,049
  • Înscris: 18.06.2010
De cate ori a profetit nebuna asta de EGW sfarsitul lumii ? A murit si tot nu l-a vazut.

#10
Dude_2nd

Dude_2nd

    Tehnocrat nihilist cronofag feral mogofan irecuperabil mem

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 37,715
  • Înscris: 04.01.2011
EGW a scris lucruri spirituale extrem de folositoare pentru zilele ei, insa in mare parte irelevante in zilele noastre. Dar, ca orice interpret, a si dat cu oistea-n gard. Pentru ca, sa nu uitam, sa NU uitam :nonobad: ,EGW NU a fost profet, ci doar un interpret al profetiilor scrise in Biblie.
Exemplu de rateu egewist: in crestinism, exista porunca 'sa va feriti de sange'. EGW recomanda unui medic aflat pe moarte - care tocmai isi ruinasa sanatatea prin reforma ei  pirituala in care precum gnosticii anticrestini din vechime, scosese cu desavarsire hrana de origine animala-, sa-si schimbe sangele cu cel a altui om, printr-o 'transfuzie de la un om la altul'.

Astazi, secta adventista se gaseste in pozitia unui om ce merge cu spatele inainte, nebagand seama la cele din jur, ci uitandu-se concentrat inapoi, la scrierile extrabiblice a unui om de demult, scrieri care astszi NU mai au nici o relevanta in marea lor parte. :)
Dar, ca orice alta secta crestina inofensiva, este tolerata de societate si trebe safie tolerata. :) cu atat mai mult cu cat face eforturi sustinute de a se face una cu lumea in care traieste.

:)

Nu mai aducem in discutie faptu ca interpretarea egewista de baza/temelie, conform cu care Papa(litatea) ar fi atat Fiara, cat si Curva cea mare a acesteia, este deconspirata ca eronata.
Dupe cum scrie:
'Cele zece coarne pe care le-ai vazut si fiara vor uri pe curva, o vor pustii si o vor lasa goala. Carnea i-o vor manca si o vor arde cu foc. (Apoc.17:16)'

:)

Edited by Dude_2nd, 14 December 2019 - 11:31.


#11
richelieu

richelieu

    Monsenior Members

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 36,317
  • Înscris: 04.05.2006
Întrebare: Martorii lui White sunt protestanți?!

#12
micutuljhon

micutuljhon

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,124
  • Înscris: 18.02.2012

View Postericmario, on 14 decembrie 2019 - 09:09, said:

În afară de faptul că femeile nu au voie să predice în biserică, arată-ne tu, pe scurt, de ce te-am crede.

Timotei 2:11-12: “Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere”

Eu sunt in cercetare să văd ce a vrut să spună apostolul Pavel in textul de mai sus.Nefiind tema subiectului nostru nu voi zice decât că,asa cum mai avem in istorie profetese,inseamna ca textul din Timotei nu o descalifică pe Ellen White din poziția de profet al lui Dumnezeu,pe fond de sex.
Profeţii postbiblici acţionează asemenea unor profeţi cum au fost Natan, Gad, Asaf, Şemaia, Azaria, Eliezer, Ahia şi Obed, Maria, Debora, Hulda, Simeon, Ioan Botezătorul, Agab, Sila, Ana şi cele patru fiice ale lui Filip, care au trăit în timpurile biblice, dar ale căror mărturii n-au devenit niciodată o parte a Bibliei. Acelaşi Dumnezeu, care a vorbit prin profeţii ale căror scrieri sunt în Biblie, i-a inspirat pe aceşti profeţi şi profetese.
  Si-apoi,dragul meu,daca am împărtășit acest conținut nu este ca să mă credeți pe mine.Ci,impreuna cu mine,caci suntem frați,să credem în Cel ce a trimis-o.




View Post micutuljhon, on 14 decembrie 2019 - 07:34, said:
"Darul profetic chiar înainte de a Doua Venire.
Dumnezeu i-a dat darul profetic lui Ioan Botezătorul, ca să anunţe prima venire a lui Hristos. Într-un mod asemănător, ne putem aştepta ca El să trimită din nou darul profetic pentru a vesti a Doua Venire, astfel încât fieca­re om să aibă ocazia să se pregătească pentru a-L întâmpina pe Mântuitorul.
De fapt, Domnul Hristos a menţionat apariţia profeţilor mincinoşi ca fiind unul dintre semnele care arată că venirea Sa este aproape (Mat. 24,11.24). Dacă avea să nu mai fie niciun profet adevărat în timpul sfârşitului, atunci Domnul Hristos n-ar mai fi avertizat împotriva nimănui care ar pretinde acest dar. Avertizarea Sa cu privire la profeţii falşi sugerează faptul că vor exista şi profeţi adevăraţi."

View Postlogic1, on 14 decembrie 2019 - 09:38, said:

Există erori logice în articolul postat. Una gravă este folosirea pentru confirmarea lui Ellen G. White a regulii că profetul trebuie să-l introducă/întâlnească pe Cristos, după cum Ioan B. l-a întâlnit pe Isus. Ellen nu se încadrează, ea decedând în 1915. Conform regulii, se așteaptă în viitor ridicarea unui ”profet”.
Mai citește odată,apoi,poate,vei vedea că nu se justifică ce ai postat.

View Postrichelieu, on 14 decembrie 2019 - 13:15, said:

Întrebare: Martorii lui White sunt protestanți?!
Nu există martorii lui White,dar daca te referi la organizațiile religioase ce au asimilat lucrarea profeției  în persoana doamnei White,acestea sunt neoprotestante.

View PostJJackFLASH, on 14 decembrie 2019 - 10:17, said:

De cate ori a profetit nebuna asta de EGW sfarsitul lumii ? A murit si tot nu l-a vazut.
A profețit în aceeași linie cum au profețit și au murit și cei biblici.Asta nu diminuează lucrarea lor.Cum s-a profetizat prima venire a lui Isus și s-a împlinit, cu sute de ani după moartea profetilor.La fel,se va împlini,fara greș,si profeția cu privire la a doua venire.

Edited by micutuljhon, 14 December 2019 - 13:37.


#13
richelieu

richelieu

    Monsenior Members

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 36,317
  • Înscris: 04.05.2006
Cum nu? Nu pui inclusiv tu mărturie pentru ea? 👀

#14
ericmario

ericmario

    Fenomembru

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 39,921
  • Înscris: 14.12.2007

View Postmicutuljhon, on 14 decembrie 2019 - 13:45, said:



Eu sunt in cercetare să văd ce a vrut să spună apostolul Pavel in textul de mai sus.Nefiind tema subiectului nostru nu voi zice decĂąt că,asa cum mai avem in istorie profetese,inseamna ca textul din Timotei nu o descalifică pe Ellen White din poziția de profet al lui Dumnezeu,pe fond de sex.
Profeții postbiblici acționează asemenea unor profeți cum au fost Natan, Gad, Asaf, Șemaia, Azaria, Eliezer, Ahia și Obed, Maria, Debora, Hulda, Simeon, Ioan Botezătorul, Agab, Sila, Ana și cele patru fiice ale lui Filip, care au trăit Ăźn timpurile biblice, dar ale căror mărturii n-au devenit niciodată o parte a Bibliei. Același Dumnezeu, care a vorbit prin profeții ale căror scrieri sunt Ăźn Biblie, i-a inspirat pe acești profeți și profetese.
  Si-apoi,dragul meu,daca am Ăźmpărtășit acest conținut nu este ca să mă credeți pe mine.Ci,impreuna cu mine,caci suntem frați,să credem Ăźn Cel ce a trimis-o.

Dragul meu, poți sa te tăvălești pe jos, să faci spume la gură, să faci ce vrei tu,
eu oricum nu dau doi bani pe "profetiile" duamnei cum o cheamă.

Mai caută ce a vrut să spună apostolul Pavel, cred că are mai mare credibilitate decât profeta ta.

#15
richi_e

richi_e

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,901
  • Înscris: 02.02.2007
si eu care credeam ca protestantismul are la baza principiul ,,sola scriptura"!...

#16
micutuljhon

micutuljhon

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,124
  • Înscris: 18.02.2012

View Postericmario, on 14 decembrie 2019 - 14:01, said:

Dragul meu, poți sa te tăvălești pe jos, să faci spume la gură, să faci ce vrei tu,
eu oricum nu dau doi bani pe "profetiile" duamnei cum o cheamă.


  Dragul meu,
Dacă nu dai doi bani este treaba ta.Eu am răspuns respectuos.

View Postrichi_e, on 14 decembrie 2019 - 14:10, said:

si eu care credeam ca protestantismul are la baza principiul ,,sola scriptura"!...
  Sola Scriptura este principiul de bază al interpretării biblice.Lucrarea  ei nu atentează la acest principiu,ci vine să îndrume în fondul lui.Doar cei care studiază lucrările ei pot realiza acest lucru. În Schițe din viața mea,pag 197-202 scrie si asta:" Dacă ați fi studiat Cuvântul lui Dumnezeu cu dorința de a atinge standardele Bibliei si desăvârșirea creștină,nu ati fi avut nevoie de Marturii.Tocmai pentru că ați neglijat să vă familiarizați cu Cartea inspirata de Dumnezeu,El a încercat să vă vorbească prin intermediul unor marturii simple si directe,atragandu-va atenția la cuvintele inspirației,pe care ati neglijat să le respectați,si indemnandu-va să vă corectați viata in conformitate cu invataturile ei înalte."
   Nu pot face un comentariu la Luceafărul lui Eminescu,daca nu am studiat capodopera.

View Postrichelieu, on 14 decembrie 2019 - 13:46, said:

Cum nu? Nu pui inclusiv tu mărturie pentru ea? ��
Eu vorbesc de mandatul ei,ca unul trasat de Dumnezeu.

Edited by micutuljhon, 14 December 2019 - 15:40.


#17
Dude_2nd

Dude_2nd

    Tehnocrat nihilist cronofag feral mogofan irecuperabil mem

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 37,715
  • Înscris: 04.01.2011

View Postmicutuljhon, on 14 decembrie 2019 - 15:29, said:



Eu vorbesc de mandatul ei,ca unul trasat de Dumnezeu.
Care mandat?
Sa schimbe dieta crestinilor intr-una 'sanatoasa', adica strict vegetariana?  :)

Ai cetit cartea ei 'Lucrarea misionara medicala' in care doctoru ala care a pus botu la 'lumina' gastronomica, s-a betegit grav? Iar dupa grozavie, urmeaza o alta grozavie, o incalcare a poruncii Duhului, si anume recomandarea unei ' transfuzii de sange de la un om la altu' ? :)

Edited by Dude_2nd, 14 December 2019 - 16:19.


#18
richi_e

richi_e

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,901
  • Înscris: 02.02.2007
initiator: ai avut vreodata vreo indoiala legata de religia ta?
banuiesc ca nu!

Anunturi

Bun venit pe Forumul Softpedia!

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate