Octavian Paler și analizele lui politico-istorice
Last Updated: Nov 02 2017 08:34, Started by
Marius1989
, Oct 12 2017 00:06
·
0
#1
Posted 12 October 2017 - 00:06
Cititorii mai tineri nu știu cine a fost răposatul Octavian Paler.
După revoluția din 1989, Octavian Paler scria editoriale la „România Liberă”, principalul ziar de opoziție la Ion Iliescu și la FSN. Nu exista internet pe vremea aia, ziarele aveau tiraje mult mai mari decît azi. În ianuarie 1990, scurt timp după revoluție, cînd exista o dezvoltare fără precedent a pesei după 45 de ani de cenzură comunistă, lumea era avidă să citească, iar „România Liberă” atingea și 1 milion exemplare tiraj. În „România Liberă” din 25 ianuarie 1990 a apărut articolul lui Octavian Paler „Iluziile a durat numai o lună”. Este primul articol dintr-un ziar de mare tiraj care contestă legitimitatea FSN de a conduce România. Articolul a fost hotărîtor în mobilizarea oamenilor la manifestația anti-FSN din 28 ianuarie 1990, care a cuprins sute de mii de persoane. După manifestația aia a urmat contramanifestația FSN-istă din 29 ianuarie 1990, iar apoi înțelegerea dintre Iliescu și partidele istorice prin care CFSN s-a prefăcut în CPUN, în care au fost incluși și reprezentanți de la partidele nou apărute. Articolul lui Paler acuză FSN că a furat revoluția. Azi, nu numai revoluția a fost furată, ci și lupta anti-FSN și anti-Iliescu din 1990. Dan Turturică, pe saitul Digi24 scrie că stîlp al luptei anti-Iliescu a fost generalul Iulian Vlad, conducător al Securității lui Ceaușescu. O face într-un articol în care cică critică Securitatea, ca să cîștige credibilitate la anticomuniști. Quote Iulian Vlad este văzut de mulți dintre subalternii săi ca omul care a vrut să blocheze forțele pro-KGB, conduse de Ion Iliescu, să preia conducerea României după executarea lui Ceaușescu. Și care a eșuat, plătind pentru gestul său patriotic cu ani de închisoare și cu marginalizarea, în timp ce alți stîlpi ai sistemului ceaușist au revenit rapid în prim plan. După toate aparențele, există argumente serioase în sprijinul acestei teorii. Mai mult, se pare că înfrîngerea frontului pro-rus care a acaparat statul începînd cu ianuarie 1990 și chiar joncțiunea ulterioară dintre serviciile de informații românești și cele occidentale ar fi beneficat de sprijinul său direct. E foarte posibil să fie așa. Păi dacă un anticomunist ca Turturică, pe un sait anticomunist ca digi24, zice că „există argumente serioase” că Iulian Vlad „a vrut să blocheze forțele pro-KGB, conduse de Ion Iliescu … plătind pentru gestul său patriotic cu ani de închisoare”, cum să mai pui la îndoială așa ceva? Mai ales că Turturică arată că nu-l simpatizează pe Vlad, criticîndu-l pentru abuzurile Securității. Paler e uitat, iar principal opozant a lui Ion Iliescu e prezentat Iulian Vlad. Hai să lăsăm criticii lui Iliescu apăruți după ce Iliescu s-a pensionat și să vedem cum era criticat Iliescu cînd era la putere. Redau articolul lui Paler care a mobilizat sute de mii de oameni la manifestație anti-FSN: Quote Iluziile au ținut numai o lună În 1945, cînd s-a format Guvernul Groza, aveam optsprezece ani şi-mi era silă de politică. Îmi trăiam sfîrşitul adolescenţei, retras printre cărţi, fără să înţeleg prea bine ce se petrecea. În ianuarie 1990, înţeleg, din nefericire, că povestea riscă să se repete, că acestei mult prea încercate ţări i se poate refuza din nou viitorul. Atunci, în 1945, ceea ce a decis a fost pumnul lui Vişinski. Acum al cărui pumn a căzut în balanţă? O vom şti, probabil, cîndva. Marţi seara, o seară neagră pentru mine, am fost tentat să mă retrag iarăşi printre cărţile mele. Ce rost are? mi-am zis. Lumea aceasta nu e făcută pentru idealişti. Dacă nu dau curs acestei tentaţii, sau nu-i dau încă, e din pricină că revoluţia română a spulberat şi limitele singurătăţii mele. M-a scos în stradă. M-a obligat să merg în Piaţa Universităţii, să mă ruşinez de prejudecăţile mele, să mă uit la tinerii care înfruntau acolo gloanţele şi să mă întreb: cum am putut, Doamne, să cred că sîntem un popor condamnat să rabde? Cum am putut să cred că tinerii din România n-au nici un ideal? Din păcate, am avut dreptate să mă tem în ultimele săptămîni de ceea ce se semnaliza din culise. Marţi seara am avut confirmarea. Am urmărit consternat reportajul transmis de televiziune de la şedinţa Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Consternat nu numai de decizia Frontului de a se prezenta în alegeri, ci şi de modul în care s-a adoptat această decizie; prin ridicare de mîini, de parcă era vorba de o hotărîre oarecare. În plus, senzaţia, extrem de angoasantă, care mă urmărea, era că totul avea ceva din aerul şedinţelor fostului partid comunist. A fost pentru mine, mărturisesc, seara spulberării iluziilor. Acum, în ce mă priveşte, înclin să cred că acţiunea de delapidare a revoluţiei a ieşit din culise, intrînd în faza ei oficială. Şi cui să reproşez această teribilă dezamăgire? Adevărul e că unii dintre liderii Frontului au declarat demult, încă de la 31 decembrie, cînd nici un partid nu era înregistrat legal, că Frontul intră în campanie electorală! E vina noastră, că n-am fost atenţi, că ne-am lăsat derutaţi de declaraţiile altor lideri ai aceluiaşi Front, care ne asigurau – de ce oare? – că nu vor să candideze, că înţeleg caracterul provizoriu al „mişcării” din care fac parte. Am spus „mişcare”, deoarece aşa susţin liderii ei, că Frontul ar fi o mişcare, dar ce temei are această afirmaţie? Să-mi fie permis să recapitulez. Cînd primii membri ai actualului Consiliu au urcat în balconul fostului sediu al CC al PCR în seara zilei de 22 decembrie, dictatura lui Ceauşescu era doborîtă. Astfel spus, dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului. A fost răsturnată de către ţară, de către popor, ieşit spontan pe străzi. Liderii de azi ai Frontului au fost chemaţi, în vidul de putere creat, să asigure lichidarea acţiunilor de ariergardă ale elementelor disperate, rămase fidele dictaturii doborîte, precum şi gestionarea treburilor publice pînă la alegeri, ca un guvern provizoriu. Nimeni nu bănuia atunci că Frontul, improvizat în vîltoarea evenimentelor, va pretinde după o lună că este o mişcare. Ce fel de mişcare? Lista iniţială a consiliului cuprindea mai puţin de 20 de persoane. În majoritate, disidenţi solitari, care nu se cunoşteau între ei. Apoi, consiliul s-a extins. A ajuns să cuprindă peste 140 de persoane. Care au fost alese cum? Opinia publica nu ştie. Putem face doar ipoteze. O mişcare presupune, cum arată orice dicţionar, organizarea unui mare număr de oameni în sprijinul unei idei, al unui scop comun. Ce idee comună poate uni o formaţie eclectică, hibridă, în care, simplificînd, foşti disidenţi stau alături de foşti privilegiaţi ai fostului regim? Comparatia cu Forumul Democratic din Cehoslovacia e lipsită de orice fundament. Căci Forumul Democratic din Cehoslovacia a jucat un rol determinant înainte de răsturnarea structurilor totalitare, a fost motorul revoluţiei de catifea, avînd meritele şi caracteristicile unei mişcări autentice, care a luptat pentru o schimbare de esenţă, nu a constituit rezultatul schimbării. Comparaţia nu rezistă şi probabil s-a apelat la ea în scopuri electorale, în dorinţa de a crea aparenţele unui alt gen de legitimitate decît aceea de care se poate bucura Frontul. Ca să nu mai spun cat de uluitoare mi s-a parut comparaţia cu Solidaritatea poloneză! Oare se crede ca nu ştim cum s-a format Solidaritatea şi ce rol a jucat ea mult înainte de a se ajunge la guvernul Mazowiecki? În fapt Frontul s-a angajat în limite foarte bine determinate să-şi asume rolul de administrator politic de tranziţie. Lucrurile s-au complicat abia după aceea, prin derogare de la declaraţiile iniţiale. În această perioadă, Frontul a dat uneori semne de autoritarism, alteori de slăbiciune. Unele din acţiunile sale au stîrnit speranţe. Altele au stîrnit confuzii. Există, ce-i drept, semne că Frontul, depăşindu-şi legitimitatea limitată, pregăteşte o succesiune abuzivă, preluînd structuri şi chiar metode ale fostului partid comunist, dar cine ar fi crezut că se va merge atît de departe? Pînă acum, n-am vorbit decît de îngrijorări. Acum mă stăpîneşte un sentiment de adîncă frustrare. Şi ce frumoase perspective deschisese României revoluţia! Revoluţia noastră însîngerată şi pură. Am dat martiri în cîteva zile pentru o istorie întreagă, dar n-am avut se pare norocul ca sacrificiul lor să fie înţeles şi respectat de către cei care vor o restauraţie originală, căci aceasta e în esenţă faimoasa cale originală de democraţie, de care ni se vorbeşte de la o vreme: un fel de restauraţie. Şi nu mă mir că doamna Doina Cornea a refuzat, după admirabilul ei curaj în confruntarea cu dictatura, să devină prizoniera unui simulacru de democraţie, în care gravitaţia ideologiei ce a adus atîtea nenorociri ţării pare să joace un rol important. Mă întreb care va fi atitudinea celorlalţi intelectuali marcanţi din Front, care s-au distins prin rectitudinea lor morală. Vor accepta oare să cauţioneze, prin prezenţa lor, o delapidare a revoluţiei? N-ar fi oare cazul ca politicienii de vocaţie din Front sau cei care au ambiţia să devină să fie lăsaţi să-şi asume singuri această ilegitimă legitimitate pe care şi-a construit-o Frontul Salvării Naţionale, la adăpostul euforiei noastre şi al grijilor create de ea? Aş putea fi întrebat: de ce am devenit, brusc pesimist? Doar există, în faţă, alegerile. Iata de ce. Întîi. Oare nu e adevărat că orice forţă politică ar fi venit pe valul revoluţionar ar fi abrogat legile făcute de Ceauşescu şi ar fi acţionat pentru redresarea ţării din dezastrul provocat de dictatură? Şi nu e oare adevărat că Frontul Salvării Naţionale a transformat această obligaţie, ce ţinea de logica lucrurilor şi de bunul simţ, în capital electoral propriu? Deceauşizarea nu e o iniţiativă a Frontului. E un imperativ al revoluţiei şi nu e cazul să fie asumată de nimeni. Să fiu bine înţeles, nu neg munca desfăşurată de Front, nici n-o pun în discuţie. Protestez numai împotriva transformării unei îndatoriri încredinţate de revoluţie în capital electoral unilateral. Aşa cum arată lucrurile acum, s-ar putea vorbi despre un paradox straniu. Mă tem că alegerile vor fi frauduloase chiar dacă voturile vor fi numărate corect. Aici se află cauza principală a amărăciunii care m-a cuprins după lovitura de teatru de marţi. Căci Frontul Salvării Naţionale se află practic în campanie electorală încă din zilele în care liderii săi ne asigurau că n-au intenţii politice de perspectivă. Ei şi-au asigurat şansa să devină populari, dînd interviuri, vorbind ţării despre munca lor, în timp ce bieţii lideri ai partidelor politice beneficiază doar de condiţia plictisitoare de oratori care încearcă disperaţi să atragă atenţia asupra platformelor lor politice. În această ordine de idei, nu e oare revelator amănuntul (dar e un amănunt?) că directorul general al Radioteleviziunii este membru al Consiliului Frontului şi chiar purtătorul de cuvînt al Frontului? Cît de liberă e, aşadar, Radioteleviziunea Română liberă? Pe scurt, fără să fi avut altă legitimare decît pe aceea de a evita un vid de putere, Frontul Salvării Naţionale transformă din ce în ce mai mult mandatul său provizoriu într-un mijloc făţiş de a se instala la putere, îngreunînd accesul real al partidelor politice la dialogul cu ţara. De altfel, faptul că se ocupă de probleme de perspectivă nu e oare o dovadă că Frontul are o idee cel puţin curioasă despre democraţie şi despre respectarea angajamentelor sale iniţiale? El spune „vrem” sau „nu vrem”, cu bătaie lungă, înainte de a lăsa ţara să spună „ce vrea” şi „ce nu vrea”. Şi parcă această practică ne aduce aminte de unele lucruri cunoscute. Oare cînd vom auzi că în România va exista democraţie de tip occidental, cînd va face plopul mere şi răchita micşunele? În al doilea rînd, mulţi îşi pun întrebarea: Bine, bine, dacă nu Frontul, atunci cine? Voi încerca, poate, cu un alt prilej să schiţez cîteva ipoteze. Ceea ce aş vrea să spun deocamdată este că lumînările care ard pe altarele martirilor noştri s-ar putea să ardă şi pe mormîntul revoluţiei. Şi că, dacă alte căi sînt, pentru moment, nesigure, calea pe care s-a angajat Frontul este o primejdie sigură. Aş vrea să mă înşel, dar mă tem că ea riscă să ducă la restaurarea, sub alte forme, a partidului unic, la pierderea, poate definitivă, a şanselor României de a deveni o ţară cu adevărat democratică. Oricum, ţineţi minte seara de 23 ianuarie 1990. Seara aceasta s-ar putea să fie începutul sfîrşitului revoluţiei române. Iluziile au durat numai o lună. Recapitulare: De ce contestă Paler legitimitatea FSN? Pentru că ar fi complotat alături de KGB ca să-l răstoarne pe Ceaușescu? Nici vorbă! Temeiul contestării legitimității FSN a fost că FSN nu a participat la răsturnarea lui Ceaușescu, acesta a fost răsturnat de popor ieșit spontan pe străzi, iar liderii FSN au apărut abia după ce Ceaușescu fugise și nu mai era nici o primejdie. De fapt chestiile astea fuseseră recunoscute chiar de liderii FSN, inclusiv de Ion Iliescu. Efectul articolului lui Paler: Liderii FSN au început să răspîndească povești despre cum complotau ei de zor, pentru-al nostru drag popor, ca să răstoarne tirania. Astfel, au încercat să cîștige o legitimitate pe care n-o aveau. Balivernele FSN-iste au prins la categoria de popor numită bănățenește „stupid people”, care, după cercetări sociologice efectuate în 1990, reprezintă cam 85% din populație, procent rămas cam același și astăzi. |
#2
Posted 12 October 2017 - 01:21
e blasfemie sa pui la paler linkuri de la digi sau Romania libera. vrei sa tresara in groapa?
|
#3
Posted 12 October 2017 - 03:15
Cum nene, Paler scria la Romania Libera. Cum sa pun altfel link-ul?
Paler cu P mare, nu? |
#4
Posted 12 October 2017 - 06:12
O .... Paller si "iluziile" sale de parvenit al comunismului ...
"Dragul" de el! Deci comunist nevoie mare,. scriitor de discursuri ptr Ghita Dej si aplaudac al "cooperativizarii" si inre 1949 și 1961 a fost redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română. Mda ... prin anbi 57-60 cel mai bun cantec difuzata la radio era ... Bandiera Rosa Bandiera rossa trionferà Bandiera rossa trionferà Bandiera rossa trionferà Evviva il comunismo e la libertà! Apoi ca a binemeritat a fost trimis la Roma .. de unde a fost trimis pachet in tara. Pesemne ca din motive de anticomunism presupun ... Da nu ii plangteti de mila - a devenit imediata mare stab la Radiotelviziune .. apoi sefu al mare de la Romania Libera.... Unii il acuzau ca el a inceput moda cu fotogafii topt mai mari a "tovarasului" si ca expresia "15 ani lumina" ii apartine. In aceiasi ani incepe sa scrie si se "afirma" ca "estet" spre deliciul gagicilot ce se doreau "culte" si "elevate" (sa aflu si io ca exista unu Paller ... am incercat sa il citesc dar .. dar cum am zis el scria ptr un public feminin cu visuri intelectualiste. Un soi de Sandra Brown "a ideilor") In anii 80 nu stiu de ce este tras pe linie moarta si este salvat de Paunescu care ii face rubrica saptamanala in Flacara (si de acu gagicile aveau motivu saptramanal sa ofteze intelectual ... ma rog a avut o tableta cu deriva lu don Juan catre "pisoi" avea unele tresariri de luciditate) In fine .. se ciuruie "tovarasul" si Paller se simte dizident si nedraptatit. Asa ca iute da "sa se intoarca la Romania Libera - ca sef cum altfel? Fostii sai subordonati prefera pe Bacanu (iesit de la arest cu barba si plete!) ... asa ca Paller incearca sa se bage in seama la Romania Literara insa ziaristii locali sunt credinciosi lu' Nicolae Manolescu .... Asa ca grav lovit in entuziasmul sau de rivolutioner Paller acepta sa fie doar editorialist la Romania Libera si publica cestia cu "Iluziile" Presupun ca daca avea ceva sprijin si se restaura la Romania Libera iluziile erau certitudini despre maretul viitor si noul conducator .... A da. Motivul mazilirii sale nu este clar. Cei care stoaua nu virbeau. Dar mi se pare ca era legat de fiul tovarasului Paller care fiu ar fi "ales libertatea" cestie care a daunat tovarasului Paller care ne aia la cap cu "omul nou conform prtetioaselor indicatii ale Tovarasuli Secretar General al ..." |
#5
Posted 12 October 2017 - 06:25
Mai bine l-ati lasa pe Paler, sa se odihneasca in pace...
|
#6
Posted 12 October 2017 - 06:45
#7
Posted 12 October 2017 - 06:55
Nu stiu cat a vrut intr-adevar Iulian Vlad sa se lupte impotriva lui Iliescu-KGB si cat a fost "asa s-a nimerit". Adica cat e meritul lui autentic si cat e imaginea noastra romantata despre ce s-a intamplat defapt. Ce putem spune cu certitudine e ca Iulian Vlad a fost seful celui mai crunt serviciu de represiune impotriva propriilor cetateni si ca, oricum, "lupta" lui impotriva lui Iliescu-KGB a esuat.
|
#8
Posted 12 October 2017 - 09:16
41ex, on 12 octombrie 2017 - 01:21, said:
e blasfemie sa pui la paler linkuri de la digi sau Romania libera. vrei sa tresara in groapa? Paler a scris înaintea epocii internetului. Nu se găsesc prea multe articole ale sale pe internet. Folosim ce linkuri există, nu sînt variante prea multe de alegere. Noroc că „România Liberă” a republicat articolul ăla, că altfel nu știu dacă se mai găsea undeva pe internet. În Apus, marile ziare și-au ps pe internet și arhiva de dinaintea erei internetului, la noi nu. Că „România Liberă” de azi e pe mîna lui Adamescu, fiul răposatului Adamescu condamnat definitiv pentru escrocherii? Păi asta-i mass-media românească de azi, nu găsești trust media important care să nu fie controlat de penali, indiferent de orientarea politică. Ăștia-s formatorii de opinie pe care-i avem, cu ăștia defilăm! |
#9
Posted 12 October 2017 - 09:53
Octavian Paler a fost si ramine singurul om in jurnalistica romana dupa '89 a carei fidelitate fata de o Romania noua si democratica
fata de evenimentele de dinainte si de dupa asa zisa "revolutie" nu le poti pune la indoiala. El nu ajucat pentru nimeni, el a fost un jucator adevarat. Ziarul Romania Libera a fost cel mai apreciat ziar al Romaniei, exact pentru faptul ca pentru acest ziar mai scriau jurnalisti adevararati ca O.Palar, Petre Mihai Băcanu si poate inca citiva putini. Dupa plecarea acestora RL a devenit o platforma unde nu mai conteaza decit cantitatea, calitatea jurnalistica este de multe ori la granita diletantismului jurnalicesc, nemaivorbind de prestigiul autorilor. Cei care au impertinenta sa critice oemeni ca O.Palar pentru ca au aservit comunismul inainte de '89 vreu sa le spun un lucru: Au fost ticalosi adevarati inainte de comunism, care au ramas aceiasi ticalosi si dupa comunism. Au fost oameni care au jucat un rol de "Survival" in comunism (mai fiecare din noi in felul lui) care dupa '89, si-au aratat sincera aversiune impotriva sistemului in care au fost obligati sa traiasca si au fost trup si suflet alaturi de cei care aspirau la o noua Romania, civilizata, libere si apreciata in lume. A critica,deci, acesti oameni si a pune la indoiala sentimentele si sinceritatea lor este o impertinanta care nu poate veni decit din partea acelorasi oameni care nu pot distinge nuantele dintre negru si alb, oameni debusolati care nu mai pot avea incredere in nimeni altul decit a celor care isi aroga drepturi si calitati necuvenite dar cu o voce tare. Din partea acelorasi, foarte multi, oameni care se dau mari patrioti si astazi, dar nu obsearva ca sint pe partea gresita a baricadei, sau pun piedica progresului unuei tari, de 27 de ani. Edited by WestPoint, 12 October 2017 - 09:55. |
#10
Posted 12 October 2017 - 09:59
Era la Antena 3 in vremurile studentiei mele.
Varul sau (sau nepotul) Paler Ioan Miron, are o pensiune mare in Sambata de Sus, unde am facut Revelioanele din 2008 pana in 2013 inclusiv, ne povestea si de el. Edited by Neaceasca85, 12 October 2017 - 09:59. |
|
#11
Posted 12 October 2017 - 10:24
La fel de fidelutza ca si in 55 ... ca in 80 cadn ma inmebunea cu 15 ani lumina.
Si eu am tot dreptul sa il critic pe fostul meu tovcaras Paller. A fost un parvenit .. cum scrie la carte. Si lasa-ma cu supravietuirea. Nu a fots un inginer care isi facea meseria.. nu a contabil care isi facea doar meseria. A fost un propagandist! Ei bine este curios cum azi acuzam pe aia care si-au facut doar merseria insa scujzam propagandistii ... |
#12
Posted 12 October 2017 - 11:20
#13
Posted 12 October 2017 - 12:31
Pe vremea cand Gadea realiza emisiunea din micul studio din Baneasa si nu din Romexpo.
|
#14
Posted 12 October 2017 - 19:03
Ghita_Bizonu, on 12 octombrie 2017 - 10:24, said:
La fel de fidelutza ca si in 55 ... ca in 80 cadn ma inmebunea cu 15 ani lumina. Si eu am tot dreptul sa il critic pe fostul meu tovcaras Paller. A fost un parvenit .. cum scrie la carte. Si lasa-ma cu supravietuirea. Nu a fots un inginer care isi facea meseria.. nu a contabil care isi facea doar meseria. A fost un propagandist! Ei bine este curios cum azi acuzam pe aia care si-au facut doar merseria insa scujzam propagandistii ... |
#15
Posted 12 October 2017 - 19:03
|
#16
Posted 12 October 2017 - 19:23
Quote M-a obligat să merg în Piaţa Universităţii, să mă ruşinez de prejudecăţile mele, să mă uit la tinerii care înfruntau acolo gloanţele şi să mă întreb: cum am putut, Doamne, să cred că sîntem un popor condamnat să rabde?Cum am putut să cred că tinerii din România n-au nici un ideal? |
#17
Posted 12 October 2017 - 22:18
Quote M-a obligat să merg în Piaţa Universităţii, să mă ruşinez de prejudecăţile mele, să mă uit la tinerii care înfruntau acolo gloanţele şi să mă întreb: cum am putut, Doamne, să cred că sîntem un popor condamnat să rabde?Cum am putut să cred că tinerii din România n-au nici un ideal? g_force, on 12 octombrie 2017 - 19:23, said:
Ei, daca ar fi stiut el ca de fapt avea dreptate cu prejudecatile... Paler vorbește de tinerii din decembrie 1989, nu de ăia din România de astăzi. Dar te pomenești că s-a înșelat, că n-au existat în decembrie 1989 nici un fel de tineri care să înfrunte gloanțele. Există doar cîteva mii de impostori, care se pretind fie urmași de eroi martiri fie răniți în revoluție, și care au încasat despăgubiri de la stat (indemnizație de rănit în revoluție = cam un sfert dintr-o pensie de securist). Hai să dau alt articol a lui Octavian Paler - „După patru ani”, „România Liberă” din 17 decembrie 1993 Quote După patru ani Într-una din serile dramatice petrecute lîngă un aparat de radio hîrbuit, la care mă chinuiam să ascult „Europa Liberă”, în decembrie 1989, am auzit un țipăt pe care nu-l voi putea uita, cred, toată viața. O femeie le striga, în stradă, la Timișoara, celor ce îndreptaseră mitralierele spre mulțimea răsculată: „Trageți, măăă! Și voi sînteți români!”. Clănțănitul mitralierei a acoperit apoi țipătul. Sau l-a retezat. După patru ani, prin vocea lui Solcanu [Ion Solcanu, la acel moment senator PDSR], PDSR pune la îndoială legitimitatea „parlamentului conștiinței naționale”, de la Timișoara, cu argumentul: cine i-a ales? Și ce se poate explica, oare, cuiva care crede că, în alegeri, se împart nu mandate, ci „conștiințe”? că unii, între care mă număr, ne regăsim onoarea în acel țipăt de la Timișoara, acoperit sau retezat de gloanțe, mai degrabă decît în tot ce a urmat, ca spectacol, cu brasarde tricolore sau fără? că un vot valorează mai puțin decît o pată de sînge? Mă tem că e inutil. Trec de aceea la ceea ce mi-a adus aminte de serile de-acum patru ani. Întîmplător, mi-a căzut în mînă un ziar din decembrie 1989, de după fuga lui Ceaușescu, unde a fost publicată lista primului Consiliu al Frontului Salvării Naționale. Și am recitit-o. Am făcut, cu acest prilej, patru constatări care m-au dus, în final, la o întrebare. 1. Pe lista aceea, pe care Ion Iliescu s-a adăugat ultimul, „cu voia dumneavoastră”, existau treizeci și nouă de nume. Din ele, treizeci și șase au dispărut de pe scena politică. Au dispărut din motive diferite și în direcții diferite, dar, oricum, niciunul dintre cei treizeci și șase nu se mai află astăzi lîngă Ion Iliescu. S-au îndepărtat ori au fost îndepărtați. Singurii „mohicani” rămași sînt Sergiu Nicolaescu, specialistul în versiuni fumigene despre revoluție, și Dan Marțian. [la acel moment deputat PDSR; între 1990 și 1992 fusese președinte al Camerei Deputaților] 2. Primii care s-au retras din noul organism al Puterii au fost dizidenții. Și toți, absolut toți, au devenit, ulterior, nume hulite. Nu le-a fost iertată îndrăzneala de a recunoaște că s-au înșelat, întrucît înlăuntrul unui miracol se organizase o farsă. Valuri succesive de atacuri, cu pietre și noroi, s-au abătut asupra lor. De parcă toate dovezile de curaj care contraziseseră teza pasivității românești trebuiau compromise. 3. Niciunul din cei care stau, azi, lîngă Ion Iliescu, în capul mesei, nu era cunoscut în decembrie ’89, nu se remarcase prin vreun gest de curaj. Ce făceau atunci domnii Năstase [Adrian Năstase, la acel moment deputat PDSR și președinte al Camerei Deputaților] și Gherman? [Oliviu Gherman, la acelmoment senator PDSR și președinte al Senatului] Ce făcea dl. Văcăroiu? [Nicolae Văcăroiu, la acel moment prim ministru] Ce făceau prim-soliștii de azi ai puterii? Priveau, oare, evenimentele de pe trotuar sau din dormitor, așteptînd să vadă cum se va sfîrși totul? Nu știm. Despre unii nu e nevoie să ni se spună ce făceau, fiind de notorietate cu ce se îndeletniceau la 21 decembrie ’89: cu înfierarea „huliganilor” care strigau soldaților, la Timișoara: „Și voi sînteți români!” Greșesc martorii, dle Văcaru? [Vasile Văcaru, la acel moment senator PDSR de Gorj; răposat în 2001] 4. Așadar, toți cei care aveau merite recunoscute la 22 decembrie nu mai au, azi, nici un merit. Nici un fost dizident nu se mai află azi în preajma Cotrocenilor. Nici unul din cei care a avut curajul să se împotrivească, într-un fel sau altul, lui Ceaușescu nu se găsește în „staff”-ul politic ce decide destinele țării. În schimb, revin în forță mințile stricate de Ceaușescu, setoase de revanșă. Revin în forță vorbitorii „limbii de lemn”. Dacă n-a murit, femeia care strigase la Timișoara „Trageți, măăă!” regretă, probabil, că n-a murit atunci. Temerarii disperați, de acum patru ani, s-au ales cu infirmități și medalii. Profitorii disperării lor s-au ales cu fotolii de înalți dregători și cu tribune de la care batjocoresc, uneori chiar în numele lui Ceaușescu, ideile pentr care s-a murit în decembrie 89. Încît întrebarea de care vorbeam se naște de la sine. Ce legătură mai are cu revoluția regimul Iliescu? Sursa De observat: critica lui Paler față de Iliescu nu se referă la faptul că acesta ar fi complotat să-l răstoarne pe Ceaușescu, că ar fi pus la cale vreo lovitură de stat. Critica, și contestarea legitimității regimului Iliescu, se bizuie pe ideea că acest regim nu are nici o legătură cu revoluția și că, încetul cu încetul, i-a înlăturat din structurile puterii pe cei care aveau legătură cu revoluția, ba chiar a adus la putere oameni care în 21 decembrie 1989 înfierau „huliganii” de la Timișoara (cazul senatorului PDSR Vasile Văcaru) Înfierări ale huliganilor de la Timișoara (și dorința de a-i vedea trași la răspundere pentru faptele lor de acum 28 de ani) găsiți, chiar recente, și pe forumul softpedia. https://forum.softpe...2#entry21817043 |
#18
Posted 12 October 2017 - 22:30
"Au infruntat gloantele", dar nu fiindca aveau un ideal. Si poporul chiar a fost condamnat sa rabde si rabda in continuare.
|
Anunturi
Bun venit pe Forumul Softpedia!
▶ 0 user(s) are reading this topic
0 members, 0 guests, 0 anonymous users