Popescu presedinte? (sau mandria de a fi roman!)

Popescu nu e bun, decât... de Paul EVERAC

"....Când m-am ridicat în două picioare, n-am prea văzut niciun Popescu la conducerea social-economică a acelui curățel oraș de pe Mureș. Marele făcător de bunuri și conducător de economie era baronul Neumann; la Andrényi era fierăria, la Appónyi pantofii, la Szabó sticlăria, la Domány covoarele. Fabrica de vagoane Astra o conducea gentlemanul-evreu Sapira. Popeștii (cu Popa, Popovici, Popovăț, Popeanga) erau funcționari, profesori, clopotari, cantori, colonei e tutti quanti. Grosul banilor și managementul abia se infiltrau, cu țârâita, la unii Popești. Croitorul Ariton abia făcea față lui Huppert și Goda; Zsédely, Leipniker și Karacsony țineau restaurantele, zdrobindu-l pe Mohor; librarul Munteanu răzbea greu de Kerpel; Meinel ținea cafeneaua, Eisele măcelaria, Königstorfer cofetăria, Sándor Ivan lozurile norocoase.
    Am venit apoi la București, capitala Popeștilor și am mâncat pâine Herdan și Gagel din făina lui Assan, mezeluri de la Rochus și Podsudek. Industria o domina Malaxa și Auschnitt, creditele Marmarosch-Blank. Mari monumente arhitectonice purtau semnătura lui Galleron, Gottereau sau Louis Blanc, până să ajungă la Maimarola. Medicina română luase elan de la Carol Davilla, învățământul de la Spiru Haret, finanțele fuseseră promovate de Serurie și Caradà, sub înțeleapta domnie a Regelui Carol I de Hohenzollern. În comedie strălucea dinastia Carageale, în istorie Xenopol și genialul fiu al Zulniei Iorga. (Nu suna foarte popește nici numele lui Hașdeu sau Eminescu). Fabrica de lumină Wolf din Filaret era de obârșie nemțească, ca și Cișmigiul, ca și primele muzici, iar pe capacele de canalizare strălucea numele de Montaureanu, adică Goldberger. Primul mare prelat ortodox modern se numea Șaguna și era “tantar” (adică macedon), ca și marele poet Goga. În spate erau câteva secole în care nici domnii nu erau români, nici egumenii, nici marii preoți și dregători, iar limbile distinse în comerțul cu Dumnezeu sau la curte erau slavona și elina.
    Se pare că Popescu al nostru nu e bun să inițieze nici să gestioneze afaceri esențiale, n-a fost bun niciodată. N-a dat case mari, de export, n-a pus la punct vreo companie reputată în Europa, n-a făcut vreo afacere răsunătoare, vreo construcție să rămâi hăbăuc. A fost mic politician, om de zurbă și de mișcare, țârcovnic de idei, gestionar mărunt și nu foarte sigur, cântăreț la lună , dar cu voce potolită, actor în toate chipurile, în felul său mulțumit de sine, oricâte bice și palme a încasat. S-a ridicat, ca Ionescu, în forma dandy-ului Take, sau a filosofului Nae (despre care prietenul său C.Beldie scrie că a fost un escroc) sau, înnobilat cu o evreică, ca dramaturg absurdist la Paris. A fost și nițel moșier, dar și crâșmar și arendaș. Mai mult a fost rob. A inventat, dar n-a întreprins. L-a dus de nas cine a vrut: sub numele de Tătărescu franțujii, sub numele de Maniu englezii, sub numele de Pătrășcanu rușii.
    În 1989 i se lasă acestui nătărău Popescu o țară bine investită, cu industrie, cu irigații, cu orașe întemeiate, cu rezerve mineraliere și energetice și cu aproape patru miliarde de dolari creanțe în cont. Plus cu o clasă muncitoare relativ calificată. Dar Popescu n-are talent să conducă, să dezvolte, să administreze și să cucerească. El e lălâu, pizmaș, chichirițos, șmecher, tâmpit, face pe politicul căci nu știe altceva, vrea pricopseală și imagine, se lasă mituit, cumpărat, ca ultima jigodie, sau ia măsuri dubioase. Acest Popescu (numit și Iliescu, Constantinescu, Băsescu ș.a.) dă cu țara de pământ, o distruge într-un timp foarte scurt cu bună intenție sau din prostie, își bagă mâinile ca funcționar superior sau demnitar și organele necurate în ea, o suge, o mozolește, o face praf. Fiindcă nu știe altfel, nefericitul!
    Și acum mai vine un plăvan de chestor american și-i pune apostilă: “Schimbați managerii, aduceți unii întregi, din altă parte! Nevoiașilor! Păguboșilor!”. Și mă tem că are dreptate.
    Popescu nu e bun decât să plătească. Să se aiurească, iar odată săltat, să-și chinuie concetățenii, să le facă gura amară. Popeștii, nesinceri, necinstiți, cabotini politici, nu sunt buni decât să înghesuie pe ceilalti Popești,
    să-i stoarcă, să-i ruineze, să-i fure, ca niște vătafi de slugi pe niste japițe de amărășteni...
    Nu-i talent! Nu-i cinste! Nu-i Dumnezeu!... Sau dacă este, nu-l chema Popescu ! "

"În luptă, în munți, am fost doar răniți, dar omorâți nici unul. Uciși am fost doar când am fost vânduți. O spun cu durere: vânzarea de frate e o boală națională, care, dacă nu vom reuși să ne vindecăm, ne va ucide pe toți. Nu ne-am făcut iluzii că ni se vor alătura mulți oameni. Unii n-au venit de frică. Și ei trebuie înțeleși. Pe alții nu-i interesează decât propriul interes. Regimurile se schimbă, profitorii nu. Rămâne apoi marea masă a trudnicilor, a căror viață se reduce la muncă și hrană, într-un ciclu etern și ale căror conștiinte nu se ridică mai sus de blidul de mâncare dinaintea nasului. Cu ei face stăpânirea ce vrea. În primul rând, să gândească în locul lor.”
Sunt vorbele lui Ion Gavrilă Ogoranu.
Luptator in rezistenta anticomunista.
Vorbele astea sunt atat de valabile peste ani si ani incat infioara.

Deci Eminescu nu e Popescu...

Cine munceste pe pamantul meu, indiferent cum se numeste, pentru mine munceste.
Daca ma inseala, indiferent ce limba vorbeste, e din vina mea, caci n-am fost vigilent.

Asta ai inteles tu?
Eminescu poate este dar Mihail Eminovici parca nu suna a Popescu!

Pe vremuri evreii erau peste tot, acaparasera toate afacerile, magazinele, bancile, erau bine infipti in arte, teatru, literatura, stiinta, medicina, etc. Efectiv nu aveai loc de ei, un roman nu putea razbate sa ajunga si el undeva din pricina lor.

 Clipboard01, on 01 septembrie 2014 - 09:43, said:

Si cand a razbit s-a ales praful de ce facusera aia inaintea lui!

Iar tu vrei ca Popeștii să se vadă într-o oglindă deformată, brusc să conștientizeze, să îi bufnească un plâns spasmodic, isteric, să aibă revelaţia, să își șteargă lacrimile și cu conștiinţa trezită să se scuture de vechile metehne să devină omul nou, conștiincios și corect... politicos eventual și atent la semenul lui.

Scenă cadru ca în film... neah, toţi Popeștii care te priveau când ai spus lucruri adânci dau din umeri, apoi își mută privirea din nou spre punga de seminţe, mormanul de coji dintre picioare se mărește.


Ce vrei să schimbi pe planeta Popeștilor ?!

Ăştia suntem majoritatea,tot timpul cu gândul să înşelăm pe cineva!Mie îmi crăpa efectiv obrazul de ruşine când erau la noi nişte montatori germani şi li se furau sculele pe care ei le lăsau nesupravegheate (nu puteau concepe să furi sculele care nu-ţi apartin)!Nu ştiu,din sărăcie sau aşa este gena noastră!Prima poezie pe care o învăţăm:„Căţeluş cu părul creţ,fură...”S-a ridicat odată un ins într-o şedinţă reclamând (culmea tupeului) lipsa uneltelor!Atunci a luat cuvântul indignat directorul comercial (evreu,cum altfel?):„Două vagoane de scule am adus numai eu şi voi le-aţi dus acasă!”.În loc să ne vedem de probleme ne-am împărţit între susţinători ai lui Voiculescu şi ai lui Băsescu!Părerea mea...

Daca intr-o familie sotul fura bani de la nevasta, familia saraceste sau se imbogateste?
Raspunsul este ca sta pe loc.
Asa suntem si noi ca natie. Ne furam caciula unii de la altii si stam pe loc. Iar hotia oricum vine din lene.
Alte natii investesc in educatie, cercetare si uite ca ne depasesc. Se radea acum niste ani de Bulgaria sau Albania. Iar acum ne rad aia in fata. Sunt peste noi in multe aspecte. Pentru ca ei au inteles ca doar cu furat si lene nu se ajunge nicaieri. Noi inca nu am inteles asta.

 miran, on 01 septembrie 2014 - 10:43, said:

E cam pe dos de fapt. Radeau bulgarii de noi, dar acum radem noi de ei. Iar albanezii au fost mereu coada Europei, tot timpul a ras lumea de ei.

 Clipboard01, on 01 septembrie 2014 - 11:10, said:

Asa si? Noi radem si de americani, nemti sau englezi. La ras nu ne intrece nimeni.

Patetic topicul. De ce nu te apuci de plimbat caini?

Miorita draga, plange-ti soarta da nu incerca s-o schimbi!
Sa fac un topic in care sa scrie fiecare ce face el ca sa schimbe lucrurile de care ne plangem toti?!

Cat despre mesajul initial... ma cam face sa zambesc: puteti cauta la origini toti marii ganditori/inventatori din Europa, veti fi surprinsi sa vedeti cati dintre ei sunt corcituri, cu parinti din diferite natii, nascuti intr-un loc, dar impliniti in alt loc.
Textul din mesajul initial are priza la cei care mai sunt inca sub influenta manipularii nationaliste din epoca comunista si pe care unii politruci incompetenti o scot din cand in cand pe masa ca sa-si ascunda incompetenta si hotia.
Asta e istoria, astia suntem toti, amestecaturi de natii diferite, dar nah parca e mai usor de atatat nationalisme pe burta goala.

Edited by zardato, 01 September 2014 - 22:54.

 miran, on 01 septembrie 2014 - 10:43, said:

Pt. toti ... estii care nici nu vor dar nici nu pot sa inteleaga:
(A.Vlahuta, nascut in 1858, decedat 1919)
Carmacii(Scrisa in anul 1881)
Din bordei de langa vatra unde sta nenorocirea
Ca o straja neclintita ridicatu-mi-am privirea
Sus, spre sfetnici, si vazut-am a lor fete luminoase,
S-am vazut maimutaria, strambaturile gretoase
Astor molii, astor ciocli, dezmatati copii ai spumei,
Care-n aur vad, smintitii, sufletul si cinstea lumei,
Inimi dogorate-n para poftei de-a se-navuti,
Stand ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mputi.
I-am vazut papusi gatite, tologiti in jeturi moi,
Trantori, fara nici o grija, si straini de-orice nevoi,
Rascolind in a lor cuget ale tarii maruntaie
Si catand, nesocotitii, ca din trupul ei sa taie
Partea ce-a mai ramas buna, membrul ce-a mai
ramas teafar.
Pieptul lor, plin de medalii, stralucea ca un luceafar.
Dar innuntru sub medalii si sub hainele bogate
Clocoteste-n oala carnei, otravita de pacate,
La a negrelor lor pofte, la a infamiei para
Clocoteste crima . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . Stoarceti, stoarceti maduva din tara!
Nu va pese! Striviti totul! Cugetati ca poate maini
O sa pierdeti carma tarii s-or sa vina alti stapani.
Deci, parjol si jaf! Opinca hoitul sa ramana os
Ca sa nu mai aiba altii, dupa voi, nimic de ros.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Voi, cucoane mari, avute, ce-n matasuri si-n dantele
Va-nveliti a voastra carne, voi, ce-n cateva inele
Purtati hrana ce lipseste unei jumatati de tara,
Spuneti, nu cumva vrodata s-a-ntamplat sa vi se para
Ca a voastre diamante se topesc si vi s-arata
Ca atatea lacrimi curse dintr-o geana intristata?
Vai, acele pietre scumpe ochi focosi sub geana serii
Credeti voi ca sunt podoabe? Nu! sunt lacrimile tarii!
Dar te-a-ncalecat de-acuma, cal, te du unde te mana
Calaretul, o maimuta, care tine-n a ei mana
Fraul tau a ta viata. Du-o unde vrea sa mearga!
Cand uscatele-i calcaie bat in burta ta, alearga,
Iar cand fraul tau il strange, de-ti trosnesc dintii din gura,
Te opreste: sa rasufle vrea scarboasa pocitura.
Vai, nenorocita tara, rele zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ti fara mila l-au strapuns
Si-n bucati impart, infamii, carnea ta, avutul tau!
Tot ce s-a gasit pe lume mai stricat, mai crud, mai rau,
Asti nemernici fara suflet, fara nici un capatai,
Tin a tale zile-n mana, s-a ta cinste sub calcai.
Si calari pe tine, tara, se cred zei aceste bestii,
Cum se cred ades copiii imparati calari pe trestii.
Ei sunt mari si tari, si nu au nici rusine, nici sfiala
Ca-ntr-o zi, poate, urmasii le vor cere socoteala
De-a lor fapte. Ce le pasa? Lopatari, la carma tarii
Sunt stapani pe vas, pe vanturi, si pe valurile marii!
Si cand cugeti c-acesti trantori, asta haita de samsari
Prin tertipuri si prin intrigi au ajuns puternici, mari,
Si cand vezi pe-a vietii scara unde-au fost si unde sunt,
Cand ii vezi cu ce mandrie, cu ce ochi semeti si crunt
Privesc azi din inaltime spre norodul tavalit
In mizeriile-n care ei, calaii, l-au trantit,
Cand te uiti cum se rasfata, cum isi fac de cap miseii,
Vai, incepi sa crezi ca-n ceruri adormit-au de mult zeii!
S-apoi, dupa ce-au dat palme, si-au scuipat in fata tarii,
Dupa ce-a-mbrancit poporul in prapastia pierzarii,
Dupa ce n-a ramas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul acesti oameni de nimic, acesti misei
Au curaju-n fata lumii ca sa strige-n gura mare:
Ne vrea tara! Ii vrea tara? Auziti nerusinare!
Vai, de-ar fi pe voia tarii, stiti voi unde v-ati trezi!
Intr-o ocna da! acolo oasele v-ar putrezi!
Cum sa mai vedem in tara cinste, munca, propasire,
Cand spoiala azi e totul, cand vezi ca prin lingusire
Si fatarnicii, netotii, au ajuns asa departe!
Cum sa-ti mai trudesti viata ca sa-nveti putina carte
Cand te uiti ca-n asta tara, data prada celor rai,
Inteleptii sunt victime, ticalosii sunt calai!
Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ti masca, fa-te bland,
Pleaca-ti fruntea ta cucernic, bate-ti pieptul tau strigand:
Scumpa, draga Romanie, idolul vietii mele!
Si cand vei fi Leu, pisica, scoate-ti ghearele din piele!
Iata norma dupa care poti s-ajungi unde poftesti!
S-apoi, ca sa n-ai mustrare, nici vreodata sa rosesti,
Inainte de-a purcede pe-ale crimei negre cai,
Cearca-ti sabia in gatul constiintei tale-ntai!
Asta-i lectia pe care o lasati posteritatii!
Ah, cumplit v-ati ras de lege si de cumpana dreptatii,
Si de oameni, si de tara, si de tot ce-i sfant pe lume!
Peste veacuri departate vor pluti a voastre nume,
Si vor spune ca sub soare n-au stat rai, calai, banditi,
Nici atat de cruzi la suflet, nici atat de iscusiti.
(Lui V. A. Urechia)

 miran, on 01 septembrie 2014 - 10:43, said:

Si, de acelasi autor:
Alexandru Vlahuță – Ţară de pripas
Un vechi tolbaș de vorbe late,
Om norocos din cale-afară,
S-a pomenit pe neașteptate
Stăpân peste întreaga țară.
Din ea-și făcu o prăvălie
Și ca un negustor de treabă,
Pentru ca-n lume să se știe,
Prinse-a striga de la tarabă:
”-Poftiți aici! Oricine are
Obrazul fără de rușine
Și-o constiință de vânzare,
Poftiți să faceți târg cu mine!
Prostie, lene, lingușire,
Eu cumpăr tot. Veniți aici!
Și cei mai nărăviți din fire
Mi-or fi tovarăși și amici.
Eu dau tot felul de noroace,
Căci sunt atoatețiitorul,
Măriri, averi… Să vie-ncoace
Toți trântorii ce le duc dorul!…”
Așa, sunt zece ani de când
Pe norocosul negustor
Îl auzim mereu strigând,
Și mușteriii vin de zor.
În zece ani ce de-a lingăi
Nu se văzura-n slujbe mari,
Câți oameni fără căpătâi
N-ajunseră milionari!
Veniți si voi, străini calici,
Și strângeți tot ce-a mai rămas!
Ce să mai faci? Ce să mai zici?
Sărmană țară de pripas!

 Clipboard01, on 01 septembrie 2014 - 11:10, said:

Cred ca-i pe dos, suntem ceea ce am mai fost. Asa zice si un ... exescu,Nicu Porsena, in 1938:

Regenerarea Neamului Romanesc
"Românului îi este greu până se apucă de o treabă, că de lăsat se lasă repede".
Ion Creangă
Studiul de filosofie socială, Regenerarea Neamului Românesc de N. Porsenna apare in anul 1937 prin bunăvoinţa Editurii Cugetarea.
Motto-ul este relevant pentru fatalismul mioritic etern manifest in genele locuitorilor Planetei România:
Capitolul I
Instituţiunile sociale şi factorul om
Starea societăţii româneşti
Rezultat al unei evoluţii milenare, in împrejurari istorice osebit de tragice - cum n-au fost hărăzite in Europa decât popoarelor din Peninsula Balcanică - civilizaţia românească a fost nevoită, prin a doua jumătate a secolului XX, să pornească viaţa socială de la început, clădind pe un nou Deşert.
Asuprirea asiatică şi regimul de devastare care a durat cinci veacuri, apoi epoca fanariotă şi în sfârşit partidele politice în epoca modernă, au zădărnicit nu numai dezvoltarea exterioară a civilizaţiei, ci au avut o dezastruoasă înrâurire asupra Sufletului Rasei, i-au modificat mentalitatea, Spiritul, caracterul, Morala, au prefăcut cu alte cuvinte, însăşi cauza faptelor omeneşti, determinarea lăuntrică.
Spre a se vedea cu ce stare sufletească a trebuit să intre poporul român în era civilizaţiei sale, vom cita câteva aprecieri făcute prin a III-a decadă a veacului XIX de cel dintâi boier român cu suflet european, de primul care a călătorit, a observat, a făcut paralela intre civilizaţia Europei şi a Patriei sale, a scris şi a povăţuit.
Este boierul muntean Dinicu Golescu de la care ne-a rămas interesanta "Însemnare a călătoriei mele în anii 1824, 1825, 1826". Reproducem câteva amănunte care dezvăluie spiritul dominant al epocii sale, singurul ce interesează în faza de devenire a unei societăţi.
Cel mai frecvent cuvânt pe care-l auzea la vremea aceea era "adu bani". Deşi ţăranii unguri lucrau 200 de zile pe an pentru stăpânire, iar ai noştrii numai 12, ţăranul ungur era civilizat şi prosper, pe când cel român zăcea în cea mai înfiorătoare mizerie. Pricina? "Adu bani". Regimul de jaf.
Funcţionarii noştri "ajung în puţini ani milionişti cu palaturi", deşi când au intrat în slujbă erau "trenţăroşi cu picioarele goale". La noi s-a aţâţat luxul şi scârboasa diplomatică. Şi conchide înţelept boierul:
"În orice parte de loc va fi bogăţie numai la câteva persoane numărate, acel loc este numit sărac, dimpreună chiar cu acei bogaţi".
Această stare de lucruri a putut dăinui fiindcă noi "am găsit un norod orb" şi astfel "am rămas în urma tuturor Neamurilor".

Ca mijloc de vindecare, între multe altele, boierul sfătuieşte "depărtarea de lux şi îmbrăţişarea economiei", administraţie părintească, etc. reforme pentru care au luptat generaţiile trecute şi care în parte s-au înfăptuit.
De la 1825 pânâ azi am evoluat...
Înaintarea noastră a fost de suprafaţă şi în metodă, dar nu în Spirit. Mentalitatea a rămas aceeaşi şi acelaşi fondul civilizaţiei, cu toate aparenţele, de altfel străvezii.
Ca şi pe timpul lui Dinicu Golescu, satele sunt exemple tipice de mizerie, ignoranţă şi boli. La oraşe, o vagă faţă de civilizaţie, câteva clădiri mari pe străzi murdare ( unde toate grădinile au fost nimicite), câteva automobile, tot mai puţine, venite pe de-a gata din fabricile străine.
Şi subt această subţire pojghiţă de Occident, aceeaşi colcăire de viaţă primitivă. Nicio lucrare publică, niciun kilometru de cale ferată nu se mai construiesc. Drumurile noastre au ajuns ca în junglele Africei. Astăzi nu se mai jefuieşte ţăranul, ci bugetul public.
Partidele politice, organizate ca cete de pradă, numesc pe toţi membrii lor în slujbe de stat.Această armată de funcţionari inutili neputând fi plătită, sunt ţinuţi cu toţii cu lefuri de sărăcie, siliţi să trăiască din mită şi bacşiş.

Episodul II
Marii slujbaşi găsesc însă mijlocul de a deveni "milionişti cu palaturi" în paguba contribuabilului. Tot de acolo şi strâng averile fabuloase ale oamenilor politici ca pe timpul vizirilor.
Averile fiind în stăpânirea "câtorva persoane numărate", poporul se poate numi sărac, "cu cei bogaţi dimpreună", într-o ţară legendar de îmbelşugată.
Din pricina slăbiciunii noastre, comerţul şi industria sunt în mâna străinilor, leul e o monedă ridicolă, standardul vieţii e jos de tot.
Prin corupţia organelor administrative, încetăţenite cu acte false, a sporit considerabil numarul deja enorm al minorităţilor. Nicio politică de colonizare cu români din ţările vecine nu se urmează, ca să nu supărăm minorităţile, de care partidele politice sunt legate prin carteluri electorale.
Ungurii, bulgarii, sârbii şi ruşii desfiinţează minorităţile româneşti din ţările lor, pe faţă, cu brutalitate şi cu dispreţ, în nepăsarea totală a guvernelor noastre, în apatia mohorâtă a opiniei publice.
Pe lângă toate acestea, suntem şi dezarmaţi. Am găsit un norod orb şi am ajuns în urma tuturor neamurilor ca pe timpul boierului Dinicu Golescu.
Acesta e tabloul civilizaţiei noastre. Incapacitatea şi spiritul de pradă al conducătorilor nu e cauza ci efectul stării generale de lucruri, aceşti nepregătiţi, aceşti exploatatori sunt doar produsul mediului obştesc, de un nivel moral şi intelectual atat de scăzut.
Cu ştiinţă sau poate inconştient, ei lasă ţara să se descompună, să piară. Iar Omul Istoric al României încă nu s-a ivit.
Ce fază sociologică reprezintă starea actuală a poporului român?
"E senilitatea societăţii. Massa umană, la capătul evoluţiei, îşi trăieşte agonia câtăva vreme încă, până când un joc al hazardului (invazie, război) îi dă lovitura din urmă".
Pe ruinele interesului obştesc creşte tare ca mărăcinele interesul personal, egoismul omului întors la natura primitivă. E dispariţia dezinteresării eroice, e imoralitatea şi corupţia publică devenită sistem; e tirania primului condottier, dominând în absenţa totală a indignării colective, e leşinul agoniei, lăsarea tuturor în voia apelor care duc spre moarte.
Este aidoma Italia slabă şi bătrână din epoca pre-mussoliniană, înainte de zgâlţîirea violentă care a întinerit-o, i-a redat vigoarea vitală.
Am impresia că românii şi-au împlinit rolul istoric, după ce au apărat Europa de huni, de tătari şi de turci, de bolşevismul rusesc şi de megalomania maghiară, se retrag de pe scena lumii, nemaiputând sa creeze Oameni...
Aceia care manifestă cele mai originale cusururi, unele aidoma cu ale gasconilor, sunt oltenii. (...). Prin îngrozitoarele lor defecte nimicesc toată opera clădită de marile calităţi şi de entuziasmul lor”.

Ca si pe timpul lui Dinicu Golescu, satele sint exemplare tipice de mizerie, ignoranta si boli. La orase, o vaga fata de civilizatie. Cateva cladiri mari pe strazi murdare (unde toate gradinile au fost nimicite), cateva automobile - tot mai putine - venite pe de-a-gata din fabricile straine. Si subt aceasta pojghita de Occident, aceeas colcaire de viata primitiva.
Nicio lucrare publica, niciun kilometru de cale ferata nu se mai construiesc. Drumurile noastre au ajuns ca in junglele Africei.
Astazi nu se mai jefueste taranul, ci bugetul public. Partidele politice, organizate ca cete de prada, numesc pe toti membrii lor in slujbe de stat. Aceasta armata de functionari inutili neputand fi platita, sint tintuti toti cu lefuri de saracie, siliti sa traiasca din mita si bacsis. Marii slujbasi gasesc insa mijlocul de a deveni "milionisti cu palaturi", in paguba negresit a pungii contribuabilului. Tot de acolo se strang averile fabuloase ale oamenilor politici, ca pe timpul vizirilor.
[...]
Din pricina slabiciunii noastre, comertul si industria sint in mina strainilor; leul e o moneda ridicula; standardul vietii e jos de tot. Prin coruptia organelor administrative, incetatenirile cu acte false au sporit considerabil numarul, deja enorm, al minoritarilor.
[...]
Incapacitatea si spiritul de prada al conducatorilor nu e cauza, ci efectul starii generale de lucruri; acesti nepregatiti, acesti exploatatori sint doar produsul mediului obstesc, de un nivel intelectual si moral atat de scazut. Cu stiinta, sau poate inconstient, ei lasa tara sa se descompuna, sa piara.
[...]
Pe ruinele interesului obstesc creste tare ca maracinele interesul personal, egoismul omului intors la natura primitiva. E disparitia dezinteresarii eroice, e imoralitatea si coruptia publica devenita sistem...
Admirabilele noastre legi, copiate dela straini, nu se aplica niciuna, cand e vorba de sanctiuni impotriva delicventilor publici. Cator oameni politic imbogatiti peste noapte - si cercetati de Curtea de Casatie - li s'a recunoscut obarsia impura a averii? Niciunuia! Toti au fost gasiti imaculati!... Putregaiul e intins de sus pana jos, patruns adanc. E cangrena sociala, fara tamaduire. Unei asemenea societati nu-i ramane decat sa moara, iar cadavrul ei sa ingrase pamantul pentru nasterea alteia...
[...]
Idealul rase noastre a devenit castigul fara munca, superficialitatea, spoiala. Intr'un cuvant, lipsa de efort. Nu e de mirare ca daca-ti trebuie un lucrator care sa-ti strice instalatiile, un secretar care sa-ti incurce treburile, un avocat care sa-ti piarda termenele proceselor, se impune sa-l alegi roman. Il vrei serios si capabil? E nevoie sa-l iei strain.
[...]
In neamul nostru, in orice ramura de munca, omul staruitor, corect, inzestrat cu constiinta profesionala, este exceptia; lenesul infumurat, "desteptul" superficial, este regula. De aceea strainii ne-au inlocuit pretutindeni in comert, unde se cere initiativa, staruinta, energie.
Cu aceasta mentalitate si psihologie, locul nostru in Europa este foarte straniu. Vecinii ne detesta: cei care au de revendicat teritorii dela noi ne urasc pentru aceste teritorii (ungurii, bulgarii, rusii); ceilalti (polonii, sarbii, si poate cehii) pentru slabiciunea si coruptia noastra. Toti acesti vecini, nu atat de transcendental de "destepti: ca noi, sint insa darji, tenaci, mandri, infinit superiori noua prin caracter. Romanul este complet lipsit de mandire omeneasca, cetateneasca si nationala.
[...]
In prima tara din Europa, noi sintem ultimul popor din Europa! Concluzia se impune dela sine: daca nu ne schimbam, vom pieri.
E o iluzie sa credem ca noi, o aglomeratiune urbana in plina descompunere morala, rezemata pe o massa taraneasca primitiva ca pe vremea Scitilor lui Dromichet, si lipsiti cu totul de solidaritate etnica, vom putea rezista multa vreme expansiunii centrifugale a 5 milioane de minoritari (dintre care 2 milioane ovrei), formidabil armati in lupta pentru existenta, avand in coasta natiunea tare si civilizata din care s'au desprins: ungurii Ungaria, iar rusii si ovreii U.R.S.S.
In scurta vreme vom fi mancati de vii."

Cati intelectuali de marca sunt necesari, mii, zeci de mii, .... milioane, sa spuna lucrurilor pe nume, sa inteleaga, vorba lui Tutea, "Natia asta de idioti"?