Istoria Moldovei

Din ce am văzut, pe forum lipsesc subiectele despre regiunile istorice din România. Consider că Moldova trebuie să aibă un subiect separat în care să fie discutată istoria sa și descoperirile de pe acest teritoriu și chiar despre cultura populară.

Nu va mai certati fiecare poate sa faca un topic despre regiunea lui

Eu , in mare vad cam asa istoria politico-militara a Moldovei :
- o perioada de  consolidare intre Bogdan si Roman I, timp in care  Moldova ajunge la mare
-O perioada intre Roman si Stefan cel mare  de afirmare accentuata, in perioada asta Moldova depaseste ca importanta Tara Romaneasca.
-perioada dintre Stefan cel mare si Dimitrie Cantemir, in perioada asta Moldova domina clar in cadrul tarilor romane , eu zic ca in perioada asta este cea mai importanta tara romaneasca, din punct de vedere politic ea se afirma cel mai puternic, si reprezinta cea mai importanta problema pentru otomani.
-ultima perioada intre Cantemir si Cuza , Moldova isi pierde gradual, insemnatatea, de notat ca ea sufera cele mai mari pierderi teritoriale : Bucovina, Basarabia.

“La leatul 6713 (1205) s-au întrolocat ciobanii de pe lângă apa Moldovei pe un câmp și au arătat hanului Bučuq că vor să se ție singuri de toate obiceiurile strămoșilor. Și au păluit cu hanul cuman să-i dea ca și până atunci mioare, miere și poame. Iar după aceea au hotărât ciobanii să se adune în fiece primăvară în locul acela, chemat Câmpulung, ca să întirească toate nenorocirile ce se vor ivi între ei. Și toți megieșii lor de pe lângă munți au venit după aceea la Țara Câmpulungului ca să se alăture și să ție pacea” (Letopisețul anonim de la Mănăstirea Neamț, sfârșitul secolului 14).

Prima entitate politică a zonei Moldovei despre care avem informații certe apare în anul 1205 ca un răspuns instituțional în fața unei probleme aparent insurmontabile. Confruntate cu dificultățile cerințelor războiului din Balcani, ca aliați ai lui Ioniță Caloianul împotriva nou-înființatului Imperiu Latin de Răsărit, triburile cumane își intensifică cererile de alimente către micile obști țărănești de la poalele Carpaților. Și nu numai: felul în care călugărul anonim nemțean zugrăvește momentul după două secole ne face să credem că lista înaintată de pretenții era mult mai extinsă și conținea, probabil, interferențe majore în politica și viața religioasă ale comunităților. Așadar un motiv suficient de serios pentru a determina un grup de păstori sa se adune la poalele Obcinelor Mari ca să încheie o înțelegere specială cu hanul cuman Bučuq.

Acțiunea părea de la început sortită eșecului. Inițiatorii demersului nu aveau în spate o forță militară care să le justifice năzuințele, nu făceau parte din universul religios sau socio-economic cuman iar tradiția autoguvernării era practic nulă. E adevărat că satele de munte se bucurau de o autonomie ridicată în raport cu așezările de șes (vecine mai întotdeauna cu câte un pâlc tribal) dar experiența unui lider local se sfârșea la limitele geografice ale satului. Or grupul format ad-hoc nu voia nici mai mult nici mai puțin decât să reproducă acest model la o scară regională și să ridice micile comunități la nivel de partener al hanatelor din Cumania Neagră. Faptul că inițiativa a reușit e remarcabil și straniu în același timp – iar dacă sursele noastre documentare ar fi fost exhaustive, poate că am fi putut să ne concentrăm mai mult pe momentul 1205 și să reproducem cu exactitate cronologia evenimentelor ce au dus la geneza “Țării Câmpulungului”. Din nefericire, nu e cazul.

Construcția politică se limitează inițial la o adunare anuală, pe câmpul unde s-a realizat închinarea în fața triburilor cumane. Nimic sofisticat, doar un instrument pentru a arbitra conflictele între membrii comunității și a asigura protectorilor turcmeni tributul convenit. Experimentul democratic continuă cu alegerea, prin aclamații, a unui jupan (jupân) din rândurile bărbaților cu autoritate, pentru un an de zile, în “fiece primăvară”, deși puterea sa e restrânsă. Jupanul convoacă adunările poporului și negociază cu partenerii externi, însă doar ca primum inter pares (primul între egali). Ni s-a păstrat numele primului conducător al Țării Câmpulungului, un anume Găman, însă e imposibil de precizat dacă rolul său (necunoscut) în tratativele din acel an a fost determinant în primirea funcției de jupan.

Granițele geografice ale noii construcții politice sunt, în schimb, mai lesne de clarificat: nu există. Țara Câmpulungului poate fi definită în acești ani de început drept tagma ciobanilor din zona Obcinelor ce acceptă în mod liber autoritatea adunării și învoiala cu suzeranii cumani. Mobilitatea extraordinară a acestei categorii sociale răspândește ideile structurii politice prin întreaga zonă carpatică însă din punct de vedere instituțional Țara există doar pentru câteva zile pe an, la Câmpulung, și dispare imediat ce ultimul cioban se face nevăzut. O astfel de orânduire poate să supraviețuiască fără probleme în perioadele de liniște și stabilitate; crizele neprevăzute o amenință cu anarhia și disoluția politică. Ceea ce se și întâmplă după 1223.

Înfrângerea cumanilor și a aliaților ruși în bătălia de la râul Kalka constituie începutul sfârșitului pentru hanatele cumane. Legăturile deja precare cu teritoriile de graniță se rup brusc după tăvălugul veștilor despre victoria mongolă. Unii hani se adaptează noilor realități, adoptând rapid religia creștină: ortodoxă, dacă sunt în sfera de influență bizantină/bulgară (vezi cnezatele valahe din sudul Carpaților), sau catolică, dacă sunt interesați de sprijinul Regatului Maghiar. Fondarea Episcopiei Cumaniei în 1227 ilustrează apogeul influenței pe care catolicismul occidental îl exercită în spațiul cuman; atacurile mongole și distrugerea cetății Milcovului în 1241 extermină acest experiment deosebit de interesant. De acum înainte viitorul spațiului moldovean va depinde strict de strădaniile moldovenilor din nord.

Țara Câmpulungului nu scapă nici ea de urmările bătăliei din 1223. Tributul continuă să fie plătit celor mai apropiate triburi cumane însă ambițiile zăvorâte până atunci de poziția subordonată în care uniunea se afla în raport cu vecinii se declanșează precum un fluviu nezăgăzuit. Concordia lasă locul rivalităților: două facțiuni se formează, ambele cu scopul de a profita de nenorocirile cumanilor. Una din ele își impune șeful ca jupan în 1224; după un an acesta refuză să renunțe la poziția câștigată și cere adunării să fie reconfirmat în funcție. Este pedepsit în mod sălbatic (“ […] iar mai mulți l-au înconjurat pe jupânul Andrieș și l-au pălit cu ghioagele și l-au lăsat fără suflare în mijlocul adunării”, Letopisețul Anonim). Tensiunile sunt gata să explodeze sub următorul jupan, ce e forțat să apeleze la ajutorul unui arbitru, care să impună ordinea ferm și cu autoritate. Din necesitate, acesta trebuia să fie străin (pentru a nu favoriza o tabără anume), să aibă experiență militară și, ceea ce era mai dificil, să nu-și dorească să instaureze un regim personal de autoritate asupra câmpulungenilor. Norocul îi favorizează, căci persoana ideală se afla deja la Câmpulung, oblojindu-și rănile după o încăierare cu un grup de tâlhari. De neam german, cu o experiență a armelor câștigată pe câmpurile de bătaie din Levant și Cumania, fostul cavaler teuton Roman de Lurenburch era pe punctul de a schimba istoria.

 Alexandru H., on 03 august 2014 - 00:00, said:

Foarte interesant, un link pentru acest Letopiset anonim de la manastirea Neamt.......

Nu exista. E doar un mic exercitiu literar.

Sa inteleg ca doar ai incercat sa acoperi o gaura de citeva secole din istoria Moldovei ?

Eh, de cateva luni incerc sa scriu o istorie alternativa a Moldovei si fragmentul ala a facut parte, la un moment dat, din constructia cartii. Am vrut initial sa incep totul de la jumatatea secolului 14, insa mi-a fost imposibil sa definesc perioada Musatina fara a vorbi si de secolul precedent. Oricum, nu m-am concentrat extraordinar de mult pe istoria politica, interesul primordial e sa fac o cronologie realista, in care fenomene gen colonizarea interna sau comertul maritim prin Cetatea Alba sa fie cat se poate de detaliate, conform importantei.

Ca sa iti dau un exemplu, am legat, printre altele, acceptarea husitilor in Moldova (fapt real) de domnia lui Stefan al II-lea si inceputul teatrului moldovenesc (asa-zisele mistere religioase, foarte populare in Occident).

 Alexandru H., on 03 august 2014 - 10:54, said:

Interesant, deci, aceasta istorie "alternativa " a Moldovei este axata pe cauzele demografice si comerciale care au determinat aparitia acestui stat intr-o zona relativ expusa si greu de aparat, ceva religie plus misticismul aferent, pare a fi o carte de succes!

E probabil istoria Moldovei pe care mi-as fi dorit sa o aiba. Un spatiu de granita, tolerant dpdv religios si etnic, in care sa se integreze fara probleme catolici, reformati, israeliti, dar si tatari sau armeni (nu e neconform realitatii, Moldova medievala a fost destul de toleranta din punctul asta de vedere - sa nu uitam ca a avut domni catolici si reformati, domni evrei, armeni, sasi, tigani etc.). Nu pentru ca asa trebuie, ci pentru ca necesitatile ar fi cerut-o. Vad istoria Moldovei ca istoria unor colonizari succesive de olahi (asta e termenul pe care il folosesc pentru romani), sasi sau armeni, istoria integrarii unor zone mongole/cumane, conflictul intre centralizarea domneasca si zonele de autonomie ale celor trei tari (Campulung, Vrancea si Tigheci) / domeniile boieresti / orasele cu o independenta crescanda (Cetatea Alba). Practic, termenul de "moldovean" ar trebui sa scape de particula etnica si sa denumeasca doar un cetatean al zonei cultural-politice Moldova, chit ca e de etnie olaha, armeana sau poloneza.

Plus ca mi-am dorit tare mult sa am o Doamna in fruntea tarii la un moment dat si nu stiam cum sa realizez asta .

"Ostaşii de rând, care formau grosul armatei, sunt caracterizaţi de către polonezul Martin Bielshi, participant la bătălia de la Obertyn (1531) în lucrarea “Sprawa Rucevisska”. Caracterizând oştirea lui Petru Rareş, autorul spune că oştenii moldoveni sunt: “bravi meşteri în mânuirea suliţei şi pavezei deşi sânt nişte ţărani luaţi de la plug. Armurile sânt puţine, pavezele sânt simple, suliţele fără flamuri… armata e întunecată la vedere… Afară de curteni, mai toţi ceilalţi sânt ţărani, călărind cu şele neacoperite şi scări de stejar, dar voinici în atac cu suliţa. Hrană poartă la oblâncul şelei, brânză de burduf şi pâine albă, precum văzui eu însumi în lupta de Obertyn”3.
“Armata era întunecată la vedere” deoarece ţăranii erau îmbrăcaţi în costume de protecţie confecţionate în condiţii casnice. Este vorba despre nişte haine căptuşite cu lână sau bumbac de câteva degete grosime, având ţesături în iţe dese mai cu seamă în partea de la umeri, în regiunea abdominală şi până la coate, apoi cusută cu şireturi sau găitane la distanţă de un deget şi jumătate. Culoarea hainelor era închisă, fapt ce dădea un aspect întunecat oastei, îngăduindu-i să se confunde cu terenul şi prin acest tip de  îmbrăcăminte sabia pătrundea foarte greu.4

Cu mult mai diversă şi mai bogată era îmbrăcămintea boierilor sau a căpeteniilor de cete.

Despre îmbrăcămintea acestei categorii de oşteni, care participau mai des la campaniile militare, găsim informaţii ce datează din perioada de constituire a statului şi începutul organizării militare. Este vorba de perioada lui Alexandru cel Bun (1400-1432) şi Ştefan cel Mare (1457-1504), când, conform izvoarelor, ostaşii moldoveni purtau armuri uşoare din plăci metalice sau cămăşi de zale, iar pe cap coifuri sau glugi de zale, după moda apusului5. În favoarea acestor afirmaţii vine şi exemplul prin care  însuşi domnitorul Alexandru cel Bun promite regelui ungar Sigismund că îl va ajuta “cu toţi cavalerii lui, zece mii, oaste de curteni şi steaguri boiereşti,  înveşmântaţi în zale în majoritatea lor”6.

În oastea medievală moldovenească se foloseau cămăşi de zale confecţionate din inele de metal Aceste inele erau nituite la un capăt după ce, în prealabil, erau trecute prin alte inele, formând o împletitură asemănătoare cu a unui năvod. Greutatea ei varia în funcţie de mărime şi de materialul din care era făcută. Avantajul acestei cămăşi consta în faptul că oşteanul avea o libertate mai mare în mişcări şi era ferit de tăietura unui paloş sau a unui pumnal. Însă o lovitură dată cu o  spadă mai mare penetra această cămaşă. De multe ori,  cămaşa de zale era purtată pe sub hainele civile, de către persoanele care se temeau de atentate, fiind ideală pentru oprirea unei lovituri de pumnal. Despre trăinicia acestor cămăşi, importate sau ţesute în ţară de către zelarii noştri, ne mărturisesc descoperirile arheologice, în urma cărora s-au găsit astfel de veşminte care, fiind îngropate în pământ au reuşit să înfrunte veacurile.

Deseori această cămaşă de zale era purtată pe deasupra unei zale confecţionate din piele, care era potrivită pentru amortizarea loviturilor, dar care nu oferea protecţie împotriva tăişului. Portul acestui echipament – zale din metal deasupra unei cămăşi de zale din piele – era specific multor oşteni din armatele Europei de răsărit.

Totodată, pentru a-i oferi o mai mare trăinicie, peste această cămaşă, în părţile vulnerabile ale corpului-regiunea toracică, la coate şi regiunea abdominală se ataşau diferite aplice metalice sau solzi de diferite forme Astfel de sisteme de plăci au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice din regiunea cetăţii Suceava; ele datează din perioada lui Ştefan cel Mare.

De asemenea, pentru a apăra capul şi umerii, se foloseau acoperăminte din zale, puse pe cap, care cădeau pe umerii, spatele şi pieptul oşteanului şi peste care se punea coiful şi platoşa.

Păturile sociale mai înstărite, boierii, care dispuneau de mai multe mijloace materiale, îşi puteau procura armuri şi armament asemănător sau pe potriva celui cu care erau dotate armatele medievale din Europa. Deoarece armurile complete se întâlnesc foarte rar la luptătorii moldoveni, putem afirma cu certitudine că în Moldova medievală nu a existat un stil propriu de armuri, lucru dovedit de unele izvoare istorice, îndeosebi de cele arheologice. În majoritatea cazurilor, armurile complete erau purtate de mercenarii chemaţi pentru a participa la o luptă sau alta.

Folosirea armurilor de către ostaşii din garnizoanele moldoveneşti este, totuşi, demonstrată de unele descoperiri arheologice. Se întâlneau armuri complete de tip gotic, cu un coif  după modelul celata, grumăjer (gulerul căştii) cuirasă formată din pieptar şi spătar cu plăcile de întărire respective, umerari mari şi aripi-apărători deasupra articulaţiilor, armură de braţe cu plăci articulate şi suprapuse în “coadă de rac”, cotiere terminate cu vârf lung şi ascuţit, mănuşi cu degete separate, prevăzute cu ţepi în dreptul rădăcinii degetelor. Cuirasa, care avea cârlig de lance pe partea dreaptă a pieptului, era terminată cu un brâu (braconiera) şi pulpare (tasete) peste armura de coapse. Armura de coapse era legată de jambiere şi moletiere cu ajutorul genunchierilor. Încălţămintea avea vârful ascuţit pentru împungerea cailor inamicului în luptele de aproape, element specific sfârşitului de secol XV 7. Vizierele coifurilor prezintă numeroase orificii destinate să favorizeze respiraţia luptătorului în timpul bătăliei.

Folosirea armurilor complete este confirmată de un document emis de Petru Aron, care la 29 iunie 1456 promite regelui polon să-i trimită 400 de  suliţe sau călăreţi înarmaţi “cum se cuvine şi ca de război, cu zale, cu cuirasă”8. Zece ani mai târziu, Ştefan cel Mare cere de la vecini un număr mare de platoşe şi cuirase9. Se credea că şi domnul Moldovei ar fi luptat în armură grea de fier împotriva lui Hroiot ungurul; cronica lui Ion Neculce ni-l înfăţişează prăbuşindu-se cu calul sub el în toiul bătăliei, urcând apoi pe calul scutelnicului Purice, care l-a ajutat, făcându-se movilă la picioarele domnului său, căci altfel n-ar fi putut sări în şa de greutatea îmbrăcămintei metalice10.

Aşadar, armura completă era folosită în dependenţă de nevoile câmpului de luptă al vremii. Ea era folosită în operaţii ofensive. Cavaleria uşoară, îmbrăcată în armuri mai uşoare şi fiind mai dinamică, era cel mai des utilizată în operaţiile de învăluire, flancgardare şi urmărire.

Alături de cămaşa de zale cu glugă şi de armurile grele, moldovenii purtau pe cap diferite căşti şi coifuri.
  
De cele mai dese ori, la armură se purta coif de tip celata. Asemenea coifuri au fost descoperite la Suceava11.
  
Erau folosite şi cele de tip bassinet, reprezentate şi pe unele gravuri ale vremii. Avea forma de “bassinet” evoluat, care închidea tot capul, cu bot ascuţit şi guler. Calota era prevăzută cu două bucăţi cu cârlig de închidere pe partea stângă. Putem presupune că mai existau perforaţii de aerisire şi vizori12.

Un alt tip de coifuri, purtat de cele mai dese ori la armurile uşoare, erau  cele de tip calotă, numite în unele surse şi chivere (de câteva tipuri).    Unele erau simple, cu calotă rotundă, traversată de o dungă pe mijloc13.
  
De asemenea, se întâlneau coifuri cu calotă rotundă, prevăzute cu două nervuri centrale, unite la vârf şi terminate cu ţui14.
  
Altele aveau calotă ascuţită şi cu borurile răsfrânte în jos, asemănătoare celor din Franţa din perioada respectivă15. Acest tip se aşeza pe cap peste gluga de zale şi, totodată, făcea legătură cu lamele de oţel amplasate în jurul gâtului în formă de evantai, şi care erau lăsate pe spate.
  
Un alt tip de chivără de fier, foarte des întâlnit, era cea cu creastă, de model roman.
  
Alţi oşteni, după cum sunt prezentaţi pe unele fresce bisericeşti, aveau pe cap un văl, peste care era pus un coif de fier cu borurile lăsate în jos. În unele izvoare această pălărie ostăşească cu văl mai este numită “husarică”16.
  
Toate aceste armuri şi unelte de luptă erau lăsate moştenire descendenţilor. Dar cei care nu aveau feciori le dăruiau cu limbă de moarte altora, ori închinau mănăstirilor “zaua, coiful şi brâul de argint”, pe care le purtaseră cu cinste în bătălii17.
  
Primele încercări de a-i reda armatei o înfăţişare unică au fost întreprinse de către Al. Lăpuşneanu, apoi şi de urmaşii săi, care au întreprins unele măsuri de schimbare a unor elemente ale uniformei militare, drept care unii călători străini, care vizitau ţara, spuneau că “uniformele gărzii personale ale domnului li se par nemţeşti”18. Izvoarele vremii mai menţionează că, în prima jumătate a sec. XVII în Moldova, uniformă militară purtau dorobanţii, care, pe vremea domnului Ştefan Tomşa, purtau “haine de felendrăş (material din Flanda),  cu nasturi şi cu ceprage de argint, în pilda haiducilor din Ţara Leşească, cu pene de argint la comănace (căciulă de lână) şi cu table de argint la şolduri pe lădunce (cartuşiere)”19. Această categorie de oşteni slujeau la reşedinţele domneşti şi primeau din partea domniei hrană şi postav, cu care îşi croiau singuri uniformele.
  
Asemeni lor, dărăbanii din Muntenia ar fi avut şi ei  uniformă proprie, formată dintr-o “tunică încheiată în faţă cu ceprage şi cu nasturi şi vor purta chivere cu pănaş şi comănace”20. Un astfel de ostaş este reprezentat pe o gravură din Biblioteca Statului Major din Paris.
  
Despre oastea lui Matei Basarab cronicarii scriau că “erau îmbrăcaţi toţi în haine roşii”. Pentru a întreţine o astfel de oaste, domnul făcea foarte multe cheltuieli. Este vorba de miile de spade, muschete şi uniforme, majoritatea din ele importate. Stofa pentru uniformele darabanilor era importată din Braşov, iar hainele cusute în ţară21.
  
Şi dorobanţii lui Vasile Lupu erau înveşmântaţi în haine de lână roşie şi purtau muschete pe umăr. Despre ei, călătorii străini scriau că: “soldaţii din garda personală a domnului, oameni înalţi de felul lor, erau îmbrăcaţi în roşu şi purtau scuturi aurite”22. Imaginea unui astfel de oştean s-a găsit în Muzeul de Istorie al Primăriei din Viena.
  
Apariţia şi evoluţia armelor de foc s-a soldat cu un şir de schimbări în structurile militare ale perioadei. Printre acestea s-a evidenţiat înlocuirea treptată a armurilor grele. În acest context, Marco Bandini, unul dintre călătorii care vizitase Moldova la mijlocul sec. XVII, spunea despre călăreţii moldoveni că “puţini dintre ei purtau spada mare cu două tăişuri. Aproape nimeni nu folosea casca, platoşa sau pieptarul”23. Tot în această perioadă, mai cu seamă după războiul de 30 de ani, s-a renunţat şi pe plan european, la armurile complete. Cu timpul, locul armurilor grele şi costisitoare l-au luat uniformele militare, care deveniseră element oficial al armatei, raportat la valorile primordiale ale societăţii respective, dar fără a avea şi rol de apărare.

Apariţia şi evoluţia uniformei militare se află în strânsă legătură cu evoluţia statului. Acest lucru se explică prin faptul că uniforma militară devine un atribut obligatoriu al armatei odată cu crearea statelor centralizate şi a armatelor regulate, când trupele nu mai sunt formate din detaşamentele vasalilor, ci din unităţi militare propriu zise, conduse de militari de carieră, cu un stat major şi o conducere unică.

În faza iniţială de creare a statului moldovenesc medieval, oştirile domnitorilor erau îmbrăcate în armuri militare caracteristice vremii, dar puţini ostaşi şi le puteau permite. Primele încercări de a introduce o uniformă unică pentru ostaşii moldoveni au fost întreprinse, de către domnitorul Alexandru Lăpuşneanu. Aceste încercări au fost remarcate în izvoarele istorice, care pomenesc despre procurarea stofei şi confecţionarea îmbrăcămintei de aceiaşi culoare şi croială.
Apariţia şi evoluţia armelor de foc, formarea statelor centralizate şi a armatelor regulate se numără printre cauzele ce au contribuit la înlocuirea armurilor grele şi costisitoare cu uniforme militare, devenite element oficial al armatei."

http://www.pemptousi...iva-romaneasca/

[ http://pemptousia-4.wpengine.netdna-cdn.com/files/2011/11/625-582.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

Sigiliu al voievodului Alexandru al Moldovei. August 1560.

Cel mai vechi manuscris miniat din Moldova care a ajuns până în ziua de azi se află la Biblioteca Bodleiană de la Vadul Boilor (Oxford, Anglia). Datează din 1429, din timpul lui Alexandru cel Bun.

“Through the benevolence of the Father, instruction of the Son and action of the Holy Spirit this Gospel Book was made in the days of the pious and Christ-loving Lord Voivod John Alexander, ruler of the entire Moldowallachian land, and of his pious Lady Marina. Burning with eager love [and] solicitous for Christ’s words, she readily gave [i.e. paid], and it [was] copied in the year 6937 and completed on the 13th day of the month of March by the hand of the monk Gabriel, Uric’s son, who copied [it] in the Monastery of Neamț.”

http://blogs.bodleia...-from-moldavia/

 m3.JPG   201.73K   31 downloads

 m1.JPG   229.24K   30 downloads

Din câte știu, sunt multe manuscrise miniate din Moldova împrăștiate prin marile biblioteci ale Europei. Câteva au supraviețuit prostiei românești pentru că au fost la Putna și alte mănăstiri din Bucovina și n-au fost trimise la ruși cu tezaurul sau n-au fost furate de călugării greci atunci când au fost mănăstirile secularizate. Manuscrisele miniate de la Putna aveau imagini pe site-ul mănăstirii, dar imaginile au fost șterse.

Edited by cstrife, 29 January 2015 - 18:39.

Aparent avem mai multe date despre fiintarea Moldovei fata de Tara Romaneasca.
Si ma gandesc cat de important a fost Neamtul ca regiune.
Si ma intreb care-i chestia cu NEAMTUL.

Edited by tflorin40, 29 January 2015 - 22:19.

 cstrife, on 29 ianuarie 2015 - 18:31, said:

Chiar, texte,documente, hărți și ce au mai luat rușii,  crezi că mai au documentele etc. la ei? Că de aur mă îndoiesc...
Poate ar trebui să facem un topic, în caz că nu există.

Le-ar fi dat înapoi, cică. Chestia e că a fost graba atât de mare încât nu se știe exact ce s-a trimis. Când s-a văzut că vom fi ocupați, au strâns tot ce-au putut la repezeală de prin biserici, mănăstiri, muzee, BNR etc, le-au băgat în lăzi, le-au sigilat și trimis la ruși. Pierderile sunt inestimabile. Chiar dacă au dat multe înapoi pe vremea lui Dej, sunt sigur că anumite lucruri le-au pus deoparte.

Vasile Alecsandri a marcat puternic istoria Moldovei, fiind unul dintre cei mai înfocați unioniști. A pus cel mai temeinic umărul la dispariția Moldovei. Contribuția lui la literatura română, măcar prin culegerea și publicarea multor balade populare românești atât din Moldova cât și din Țara Românească, este inestimabilă. Miorița, Toma Alimoș și Mănăstirea Argeșului, cele mai cunoscute balade românești, sunt toate fie descoperite, fie publicate de el. De asemenea multe cântece vestite sunt pe versurile lui: Drum bun, Hora unirii, Noi suntem români (Hora Ardealului), piese ale formației Phoenix (Strunga, Andrii Popa), Imnul Regal (imnul României până în 1947) și altele.

Constatin Sion scrie că familia sa se trage de la un Mihalache Botezatu, evreu creștinat din Târgul Boilor din Iași, frate cu Cerbu Ochincariu. Acesta s-ar fi căsătorit în familia boiereasca Alecsandri (de origine greacă) și a luat numele soției. Fiul lui Mihalache Alecsandri s-a numit Vaslile Mihail Alecsandri (tatăl scriitorului). Acest Vasile Alecsandri a urcat în cele mai înalte dregătorii ajungând mare vornic. Mama scriitorului a fost din familia Cozoni, greci din Moldova. Unchiul scriitorului, Mihai Cozoni, este cel însărcinat de domnie în 1818 să-l prindă pe haiducul Andrii-Popa. Mihai Cozoni îl prinde pe Andrii-Popa la Valea Seacă, probabil județul Bacău, și-l ucide. Fiind grec, Mihai Cozoni se înscrie în Eterie la 1821 și moare în lupta de la Drăgășani în Muntenia.

Câteva imagini mai puțin cunoscute cu famila vornicului Alecsandri și cu poetul Vasile Alecsandri.

 Niccolo_Livaditti_-_Familia_vornicului_Vasile_Alecsandri.jpg   74.66K   17 downloads

 ARP_6946503_862-12.jpg   59.39K   18 downloads

 VasileAlecsandri2_thumb.jpg   104.02K   16 downloads

Edited by cstrife, 20 February 2015 - 22:40.

[ http://s8.postimg.org/cer99otkl/image.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ http://s8.postimg.org/ug5cadh9x/image.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ http://s8.postimg.org/i5hfnf1kl/image.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ http://s8.postimg.org/j52om0aet/image.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ http://s8.postimg.org/6f3i618s5/image.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ http://s8.postimg.org/cvcgw4hbp/image.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

[ http://s8.postimg.org/tcl7yewmt/image.jpg - Pentru incarcare in pagina (embed) Click aici ]

În majoritatea tipăriturilor din Moldova limba era numită română, dat fiind că autorii erau școliți și umblați și urmăreau răspândirea cărților în tot spațiul românesc, dar cred că aceste câteva exemple, ar trebui să fie de ajuns pentru ca cei ce le văd să nu mai facă afirmații de genul „Stalin a inventat limba moldovenească”.

Adevarul este ca Moldova a sacrificat prea mult pentru Romania (teritorial si uman) si a primit mult prea putin in schimb, am fost saraciti in mod deliberat, ca politica de stat, pentru romanizarea oraselor ardelenesti iar efectele se resimt profund si azi fara a se intrezari vreo vointa politica pentru remedierea situatiei.Tragic este ca moldovenii romani nu realizeaza ca au fost doar masa de manevra pentru statul roman.