Jump to content

SUBIECTE NOI
« 1 / 5 »
RSS
Teii din fața casei

E-Mail in serie prin Excel si Out...

Modul alimentare rulou/jaluzea ex...

Recuperare fișiere dupa form...
 Aplicatii stress test RAM

Asigurare auto hibrid

Asus B550M - PC-ul nu porneste di...

Tzanca Uraganu - Inconjurat de Fe...
 explicatie montaj breadboard

3 Doors Down - Kryptonite

Semnalizati cand virati pe un dru...

Succesiune - mostenire apartament...
 Donez Siofor de 1000mg ( diabet t...

Izolatie intre parter si etaj

Hranirea pasarilor din orase -pro...

[unde] goarna tramvai
 

Ma pot ajuta psihologii sa uit o persoana decedata?

- - - - -
  • Please log in to reply
13 replies to this topic

#1
Hedonist

Hedonist

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,490
  • Înscris: 10.03.2014
Salut. Au trecut destui ani de cand ea a murit, neasteptat, fulgerator, si inca am impresia ca e undeva plecata, ca pot intinde mana, apuca telefonul si suna-o.
Amintirea ei ma seaca, nu sunt copil, mi-au murit prieteni, cunoscuti, bunici, parintii inca imi mai traiesc, iar ea;

Pe ea nu stiu unde sa o incadrez, la sora sau iubita, uneori mi-a fost ca o mama, desi in ultimii ei ani ne-am "despartit", despartirea fiind ceva rational, datorita "incompatibilitatilor", o decizie doar rationala.

Timpul a trecut, m-am insurat, am plecat si din tara, fapt ce ar trebui sa fie de ajutor, in Bucuresti fiecare piatra are povestea ei, imi iubesc sotia, insa din pacate nu o pot uita pe defuncta, iar amintirea ei imi face numai rau.
Timpul ce trebuia sa vindece parca mai rau adanceste cicatricile, iar cu timpul se adauga si altele...

Credeti ca un psiholog imi va fi de folos, sau voi pierde timpul degeaba?
Fara hipnoza, si fara medicamente!

Edited by Hedonist, 29 July 2014 - 23:39.


#2
Saint-Tropez

Saint-Tropez

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 276
  • Înscris: 19.07.2014
Pshihologii sunt mai bolnavi ca noi.

Tu trebuie sa te vindeci.

Gaseste cauza si elimina efectul.

Accepta ca nu mai este. Accepta ca ai o sotie care traieste si merita toata atentia ta.

Defuncta s-a dus. Toti ne ducem, unii mai devreme iar altii mai tarziu.

Nu trebuie sa uiti, trebuie sa accepti...

#3
RWreless

RWreless

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 450
  • Înscris: 24.07.2014
Nu cred ca poti fi ajutat de un psiholog, decedatii au uneori un loc bine definit in sufletul nostru, atat de bine ca uneori nu e clipa, minut sau zi sa nu simtim prezenta sufletului lor si asta depinde cat de puternica a fost legatura.. mai bine incearca la un preot bun care te poate sfatui, e o chestie de suflet si un psiholog poate doar sa te usureze de ceva bani si atat.

#4
DjMx

DjMx

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 5,051
  • Înscris: 04.07.2009
Vitamina H scrie pe tine.

#5
hunor66

hunor66

    Guru Member

  • Grup: Banned
  • Posts: 15,413
  • Înscris: 23.11.2006

 Hedonist, on 29 iulie 2014 - 23:36, said:

Credeti ca un psiholog imi va fi de folos, sau voi pierde timpul degeaba?
Un psiholog iti va fi foarte de folos, dar nu te va face sa o uiti, ci sa accepti despartirea si plecarea acelei persoane dintre noi. Asta e problema la tine: acceptarea despartirii si pastrarea ei in suflet doar ca o amintire.

#6
alexman6x6

alexman6x6

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 475
  • Înscris: 18.07.2014
Psihologii vor face fix Ula , iar tu vei plati , sa manance si gura lor o shaoma cu de toate .

#7
Victor2311

Victor2311

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 376
  • Înscris: 27.07.2014

 Hedonist, on 29 iulie 2014 - 23:36, said:

Salut. Au trecut destui ani de cand ea a murit, neasteptat, fulgerator, si inca am impresia ca e undeva plecata, ca pot intinde mana, apuca telefonul si suna-o.
Amintirea ei ma seaca, nu sunt copil, mi-au murit prieteni, cunoscuti, bunici, parintii inca imi mai traiesc, iar ea;

Pe ea nu stiu unde sa o incadrez, la sora sau iubita, uneori mi-a fost ca o mama, desi in ultimii ei ani ne-am "despartit", despartirea fiind ceva rational, datorita "incompatibilitatilor", o decizie doar rationala.

Timpul a trecut, m-am insurat, am plecat si din tara, fapt ce ar trebui sa fie de ajutor, in Bucuresti fiecare piatra are povestea ei, imi iubesc sotia, insa din pacate nu o pot uita pe defuncta, iar amintirea ei imi face numai rau.
Timpul ce trebuia sa vindece parca mai rau adanceste cicatricile, iar cu timpul se adauga si altele...

Credeti ca un psiholog imi va fi de folos, sau voi pierde timpul degeaba?
Fara hipnoza, si fara medicamente!


Sunt sigur că un consilier/psihoterapeut poate fi util. Ceea ce psihologia modernă, printre multe altele, a evidențiat este faptul ca Epictet avea dreptate în privința raportului dintre evenimentul activator și răspunsurile noastre emoționale, comportamentale, fiziologice și cognitive - nu există o relație directă între cele două. „Oamenii nu sunt afectați de ceea ce li se întâmplă, ci de cum interpretează ei ceea ce li se întâmplă.” Astfel, starea aceasta emoțională nu este determinată direct de faptul că persoana a murit, ci de modul în care gândești despre decesul persoanei. Psihologul poate interveni, de exemplu, prin restructurare cognitivă, însemnând că veți identifica împreună cognițiile iraționale și dezadaptative, apoi le veți disputa, urmând ca, în cele din urmă, să fie asimilate cogniții raționale și adaptative. Câteva exemple de cogniții iraționale și dezadaptative sunt catastrofarea, minimizarea și maximizarea, „trebuie” absolutist vs. stil preferențial etc. Soluția nu este a reprima amintirea persoanei, ci a te raporta rațional, adaptativ, funcțional la decesul ei. În cazul în care vei alege să apelezi la un psihoterapeut/consilier, atunci recomand atenție în privința alegerii psihologului: dacă forma de terapie practicată este validată științific, adică dacă funcționează (cum este, de pildă, abordarea cognitiv-comportamentală), sau nu.

Edited by Victor2311, 30 July 2014 - 00:35.


#8
Dragonasu

Dragonasu

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 289
  • Înscris: 19.03.2014

 Victor2311, on 30 iulie 2014 - 00:10, said:

Sunt sigur că un consilier/psihoterapeut poate fi util. Ceea ce psihologia modernă, printre multe altele, a evidențiat este faptul ca Epictet avea dreptate în privința raportului dintre evenimentul activator și răspunsurile noastre emoționale, comportamentale, fiziologice și cognitive - nu există o relație directă între cele două. „Oamenii nu sunt afectați de ceea ce li se întâmplă, ci de cum interpretează ei ceea ce li se întâmplă.” Astfel, starea aceasta emoțională nu este determinată direct de faptul că persoana a murit, ci de modul în care gândești despre decesul persoanei. Psihologul poate interveni, de exemplu, prin restructurare cognitivă, însemnând că veți identifica împreună cognițiile iraționale și dezadaptative, apoi le veți disputa, urmând ca, în cele din urmă, să fie asimilate cogniții raționale și adaptative. Câteva exemple de cogniții iraționale și dezadaptative sunt catastrofarea, minimizarea și maximizarea, „trebuie” absolutist vs. stil preferențial etc. Soluția nu este a reprima amintirea persoanei, ci a te raporta rațional, adaptativ, funcțional la decesul ei. În cazul în care vei alege să apelezi la un psihoterapeut/consilier, atunci recomand atenție în privința alegerii psihologului: dacă forma de terapie practicată este validată științific, adică dacă funcționează (cum este, de pildă, abordarea cognitiv-comportamentală), sau nu.

Te rog vorbeste mai pe intelesul meu ca sincer nu prea pot sa te inteleg.
Mi se pare foarte interesant cea ce vrei sa ne explici.

Edited by Dragonasu, 30 July 2014 - 01:22.


#9
n-amname

n-amname

    Brain Power User

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 4,721
  • Înscris: 10.11.2013
Stii cum se spune, "i can relate with your pain".
Nu ai ce sa faci, psihologii te pot ajuta sa accepti insa pana la urma drumul trebuie sa-l parcurgi singur, durerea sau dorul nu vor trece niciodata dar se vor mai ameliora in timp si poti ajunge sa traiesti cu ele, identifica eventual daca si ce vina iti arogi pentru disparitia ei si ce anume ai putea face pentru a te impaca cu situatia.
Cat despre cei care-i numesc pe psihologi inutili fie vorbesc din auzite fie au avut experiente neplacute cu unii dintre ei, daca gasesti unul compatibil cu tine ai sansa ca sa te poti ajuta alaturi de el, si zic "sa te poti ajuta" deoarece munca grea pe tine cade :).

#10
Victor2311

Victor2311

    Member

  • Grup: Members
  • Posts: 376
  • Înscris: 27.07.2014

 Dragonasu, on 30 iulie 2014 - 01:22, said:

Te rog vorbeste mai pe intelesul meu ca sincer nu prea pot sa te inteleg.
Mi se pare foarte interesant cea ce vrei sa ne explici.

Ai citat întrega mea postare, așadar nu-mi pot da seama ce anume în mod special sună obscur, așa că mă voi strădui să clarific cam tot ce am scris, cu mențiunea că nu voi intra în detalii - fie pentru că sunt prea tehnice, fie pentru că eu însumi nu le cunosc foarte bine, nefiind un specialist (încă).

Sa revenim la ceea ce spuneam despre Epictet si afirmația lui - „Oamenii nu sunt afectați de ceea ce li se întâmplă, ci de cum interpretează ei ceea ce li se întâmplă.” Menționez că teoria psihologică pe care o voi prezenta simplist nu este rezultatul unor simple intuiții, păreri personale etc, ci este teoria cel mai bine susținută de cercetări riguroase, cu o metodologie serioasă. Ceea ce psihologia modernă propune pentru a explica starea de sănătate și starea de boală este modelul ABC. A (activating event) este orice stimul intern sau extern, precum situatii obiective, gânduri, emoții, evenimente, amintiri etc. În cazul celui care a deschis acest topic, A-ul este decesul (sau amintirea) acelei persoane. B (beliefs) reprezintă cognițiile, credințele, convingerile, interpretarile, procesările noastre informaționale, modul în care gândim și ne raportăm mental la evenimentul activator (A). În acest caz, simplificând anatomia B-ul, ar putea fi vorba, să zicem, despre catastrofare. Catastrofarea constă în evaluarea evenimentului activator (A) drept cel mai rău lucru ce s-ar fi putut întâmpla. Să presupunem, continuând cu exemplul, că persoana gândește că decesul acela este absolut îngrozitor, este cel mai grav lucru. C (consequences) se referă la reacțiile procesărilor informaționale (B ) ale evenimentului activator (A); aceste reacții pot fi afective, comportamentale sau psihofiziologice. Un exemplu de C ar fi tristețea sau depresia (cele două nu se confundă). Implicația acestui model ABC este că nu decesul în sine (A) mă determină să fiu depresiv (C ), ci modul în care interpretez, procesez informațional, gândesc despre (B ) deces. De aceea, două persoane care trec prin exact aceeași situație pot reacționa complet diferit. Repet faptul că, deși am plecat de la cazul persoanei care a deschis topicul, unele exemple oferite sunt strict ipotetice, doar pentru a ilustra modelul ABC - nu știu dacă Hedonist este depresiv sau nu. Sumarizând, ceea ce produce în mod direct reacțiile noastre afective, comportamentale, psihofiziologice (C ), aceste reacții putând fi ori sănătoase, ori patologice, este modul în care interpretăm (B ) evenimentul activator (A ). Sper că este puțin mai clar modelul ABC acum.

Următoarea informație pe care am menționat-o este intervenția psihologică prin restructurare cognitivă. Restructurarea cognitivă constă în modificarea acelor gânduri, interpretări, cogniții, procesări informaționale (B ) care sunt iraționale, dezadaptative, disfuncționale și, drept urmare, generează în mod direct boala, manifestată la nivelul consecințelor (C ). Reamintesc că nu decesul prin natura sa generează depresia, ci modul disfuncțional de a interpreta, de a gândi despre deces generează direct depresia. Dacă persoana în cauză gândește (B ) rațional, adaptativ, funcțional despre deces (A ), atunci nu va fi depresivă (C ), ci va fi tristă (C ), stare care are alte caracteristici. Tristețea nu este o patologie, spre deosebire de depresie.  Atunci când intră în discuție intervenția psihologică, este necesar să facem un "ugrade" al modelului ABC, devenind astfel ABCDE. D (disputing) este evaluarea și schimbarea cognițiilor, interpretărilor, procesărilor informaționale (B ) disfuncționale. Acest lucru se poate face prin diverse metode, inclusiv prin cele din alte forme de psihoterapie decât cea cognitiv-comportamentală, precum interpretarea viselor, de sorgine psihanalitică, presupunând că teoria care stă la baza tehnicii este cognitvă! Se poate folosi, ca tehnică, logica. Se supun cognițiile (B ) la un test al logicii. Sunt acele cogniții valide din punct de vedere logic, sau sunt niște erori de argumentare, precum falsă analogie, afirmarea consecventului (dacă voi conduce prudent, nu voi avea accidente; nu am accidente, așadar conduc prudent), gândire circulară (X este adevărat pentru că Y este adevărat; Y este adevărat pentru că X este adevărat) și așa mai departe? O altă metodă este cea empirică. Se evaluează măsura în care o anumită credință, procesare informațională este susținută de dovezi robuste, sau sunt doar niște prejudicii, impresii, opinii, presupuneri nejustificate etc. Show me the evidence! Care sunt datele care confirma acest gând al tău? Unde scrie că, dacă îți dorești foarte mult un lucru, el automat va deveni realitate? Alte tehnici sunt cea pragmatică, jocul de rol, hipnoza ș.a.m.d. Totuși, deși se pot utiliza diverse tehnici, teoria care stă la baza aplicării tehnicilor trebuie să rămână cognitivă! După acest pas D, urmează ca acele cogniții iraționale, disfuncționale, dezadaptative, care cauzează în mod direct boala, să fie înlocuite de alte noi cogniții (E) - de data aceasta, raționale, funcționale, adaptative. Aceste cogniții raționale sunt asimilate de către client în timpul ședințelor psihoterapeutice, dar este necesară perseverența clientului și în afară - va trebui să lucreze și acele teme terapeutice pe care le oferă psihologul, întrucât ar fi inutil să gândeasca adaptativ în cabinet, dar în rest, nu. De pildă, să presupunem că cogniția irațională este „trebuie” absolutist. Este firesc ca omul să aibă dorințe, însă realitatea nu ne satisface mereu aceste dorințe. Un exemplu de „trebuie” absolutist, care este o cogniție irațională, este „viața trebuie (cu necesitate) să fie dreaptă”. O cogniție rațională este formulată preferențial - „aș prefera/mi-ar plăcea ca viața să fie dreaptă”. Ceea ce determină psihopatologia (C ) nu este în sine faptul că viața este nedreaptă (A), ci interpretarea, procesarea informațională rigidă, absolutistă (trebuie!) (B ) a faptului că viața este nedreaptă (A). Psihologul, evident, nu poate face ca viața să fie dreaptă, dar poate lucra împreună cu clientul să sa raporteze rațional, adaptativ, funcțional (B ) la faptul că viața este nedreaptă (A), tratând astfel patologia.

Sper că am reușit cat-de-cât să mai clarific ceea ce afirmam mai sus. Repet că exemplele pe care le-am dat nu le asociez persoanei care a deschis topicul, ci le-am oferit strict în scop didactic.

Edited by Victor2311, 30 July 2014 - 02:39.


#11
arianna_D

arianna_D

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 79
  • Înscris: 29.07.2008
Hedonist, cred ca ce a expus Victor mai sus e un exemplu de ce trebuie un psiholog. Fiecare cu ceva cunostinte minime de cum functioneaza psihicul iti poate spune ca exista undeva in creierul tau (constient/subconst etc) o legatura. Poate modul cum ai perceput decesul in punctul A are o alta cauza, anterioara, nu stiu. E usor sa spui "gaseste cauza, elimina efectul". Uneori e nevoie de un impuls obiectiv, din exterior, care sa te ajute (psihologul). Spui ca persoana respectiva a fost o "fosta" (nu parinte, bunic, prieten). A fost ceva intre voi care, din punctul tau de vedere, era mai profund decat ai constientizat la momentul respectiv si nu te-ai putut exprima cum ai dorit. Poate de asta si iti revin gandurile. Habar n-am ce a fost intre voi, doar tu stii si probabil nu iti este usor sa te deschizi pe un forum cat de cat public.  Daca nu vrei sa mergi la psiholog ( sau nu poti), desi ar fi indicat, tot trebuie sa discuti cu cineva.Nu degeaba au americanii expresia lor "I need closure".

#12
pacopaco1967

pacopaco1967

    Guru Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 25,550
  • Înscris: 13.09.2010

 RWreless, on 29 iulie 2014 - 23:54, said:

Nu cred ca poti fi ajutat de un psiholog, decedatii au uneori un loc bine definit in sufletul nostru, atat de bine ca uneori nu e clipa, minut sau zi sa nu simtim prezenta sufletului lor si asta depinde cat de puternica a fost legatura.. mai bine incearca la un preot bun care te poate sfatui, e o chestie de suflet si un psiholog poate doar sa te usureze de ceva bani si atat.
Mai mult ca sigur te-ai plictisit de cei care sunt în viaţă lângă tine , altfel nu se explică de ce iubeşti ce nu mai există .
Incearcă să-i iubeşti pe cei ce te înconjoară , soţia , copii , părinţii , fraţii , chiar dacă aceştia nu îţi arată afecţiune . Gândeşte-te cum ar fi dacă cei care sunt în viaţa ta acum , nu ar mai exista .

#13
Mata2

Mata2

    Junior Member

  • Grup: Members
  • Posts: 165
  • Înscris: 17.07.2010
Trec printr-o situatie uluitor de similara cu cea descrisa de tine. Omul pe care mi-am dorit sa-l am alaturi tot restul vietii mele a disparut in mod tragic si neasteptat anul trecut. Dar eu simt altfel decat tine : amintirea lui este vie, luminoasa si simt o furie aproape incontrolabila atunci cand apropiatii mei ma tot sfatuiesc "sa trec peste...". Il iubesc si ma simt indisponibila pentru oricine altcineva. Este ca si cum , relatia noastra practic imposibila in lumea aceasta , se continua fara obstacole, cumva in alt plan ...
Nu fug de vidul interior pe care-l simt atunci cand vad o particica din el cineva , cand ma asez pe banca pe care satateam cand el era , si sufar empatic atunci cand imi imaginez ce a simtit el in momentul marii treceri.
Consider ca omul acesta mi-a implinit viata si doresc sa fiu alaturi de el si in moarte .

Cred ca totul depinde de felul in care vezi lucrurile.

#14
Hedonist

Hedonist

    Senior Member

  • Grup: Senior Members
  • Posts: 2,490
  • Înscris: 10.03.2014
Va multumesc pt raspunsuri, in special lui Victor

 Victor2311, on 30 iulie 2014 - 00:10, said:

Oamenii nu sunt afectați de ceea ce li se întâmplă, ci de cum interpretează ei ceea ce li se întâmplă.” Astfel, starea aceasta emoțională nu este determinată direct de faptul că persoana a murit, ci de modul în care gândești despre decesul persoanei.
Aici pare sa fie problema mai complicata, pt multi oameni, mortii sunt morti, pentru totdeauna. Nu vreau sa intru in detalii, insa in studentie am fost implicat in anumite "grupari" spiritiste, m-am limitat doar la statutul de martor, iar respectivii practicau necromantia. Nu stiu cat e fum, cate oglinzi, insa exista undeva in mintea mea, intiparita ideea existentei unui fir prin care uneori poti apela pe cei morti, desi mi-am impus sa nu o fac, nu de alta, dar stiu sigur ca nu-mi pot permite aditionalele unui asemenea "apel".

O alta chestiune, eu lucrez ca inginer in complexul militar industrial al Germaniei, expertiza mea e stiinta materialelor, am vazut materiale despre care nici in cartile SF nu se scrie, zicea cineva sa consult un preot, la fel cum Biblia vorbeste despre viata vesnica, la fel o face despre calatoria in timp si teleportare, iar la asta lucreaza mii de savanti, nu am sa intru in detalii, caci si stiinta asta e o amagire. Ce frumos ar fi.... un concediu in trecut...

 Mata2, on 30 iulie 2014 - 20:31, said:

Trec printr-o situatie uluitor de similara cu cea descrisa de tine. Omul pe care mi-am dorit sa-l am alaturi tot restul vietii mele a disparut in mod tragic si neasteptat anul trecut. Dar eu simt altfel decat tine : amintirea lui este vie, luminoasa si simt o furie aproape incontrolabila atunci cand apropiatii mei ma tot sfatuiesc "sa trec peste...".
Situatia in care ma aflu... e ca si cum ai iubi 2 femei... Am mentionat in primul post, ca de cativa ani ne despartisem, un gest rational, dorea o familie, eu nu aveam nici macar o cariera.

Anunturi

Bun venit pe Forumul Softpedia!

0 user(s) are reading this topic

0 members, 0 guests, 0 anonymous users

Forumul Softpedia foloseste "cookies" pentru a imbunatati experienta utilizatorilor Accept
Pentru detalii si optiuni legate de cookies si datele personale, consultati Politica de utilizare cookies si Politica de confidentialitate