Politica de ieri si azi

Este un editorial care nu imi apartine. Insa mi s-a parut bine realizat si ma gandesc ca merita citit.

"   Eu am fost de la țară. Când eram mic mă duceam pe jos la școală în opinci prin șanțuri și mama îmi punea un boț de mămăligă cu ceapă în traistă.
La școală nu eram prea bun da într-o zi a venit la mine unul mai mare cu o eșarfă și a zis dacă o primesc. Mie îmi plăcea roșu la nebunie cre că cel mai mult și așa că am devenit pionier.
Mai târziu la seral a venit unu la mine cu un tabel și mi-a zis dacă mă semnez iar eu i-am zis că sigur că știu să mă semnez și așa mi-a dat un carnețel roșu într-o ședință și am ajuns membru de partid. Mă duceam la școală cu bicicleta și mâncam la cantină. PCR.
Într-o zi după ce m-a încadrat la fabrică a venit unu la mine și am început să povestim despre fabrică și oameni. La sfârșit mi-a spus că i-a plăcut ce-i zic și m-a pus să-i semnez că de acu’ am să-i scriu. M-a amenințat că îmi ia și carnețelul și eșarfa dacă nu scriu. Și nu mă mai duc eu la ședințe. La pușcărie. Îi trimiteam câte o scrisoare pe zi. Lungă.După aceea am ajuns director la cea mai mare întreprindere de la noi. Îi trimiteam la săpat șanturi mari. Diguri. Mâncam numa la restaurant și mă duceam la servici cu Dacia mea cea neagră. Mișto. Ședințe făceam și scriam în fiecare zi dar într-o zi a venit la mine unul de la județ și mi-a spus dacă nu contribui cu 10 mii de lei pentru înmormântarea prim-secretarului. I-am spus că cu banii ăștia înmormântez toți secretarii nu numa pe primul. Erau prea mulți. Banii.
   După aia am ajuns director la o fabricuță dintr-un centru de comună de la noi. Mâncam numa lapte și ouă și mergeam la servici cu multicarul fabricii. Se strica mereu și îl lăsam pe lângă șanțuri. Odată a venit la mine unul de la centru și m-a întrebat de ce nu am venit la ultima ședință de partid la județ. I-am spus că nu cred că-i ultima și i-am promis că vin dacă o să mai fie. Ședințe.
   După aia m-au făcut maistru la un atelier dintr-un sat. Mâncam ce apucam și eu și mă duceam la atelier cu bicicleta. Mai și beiam și dormeam prin șanțuri. La atelier sus pe perete era un portret cu Ceaușescu și unu cu Stalin. Prăfuit. Odată a venit unu de la comună și mi-a spus să-l dau jos pe criminalul ăla de pe perete. Am dat jos poza lui Ceaușescu. Mă gândeam că ălălalt e mai mare. Stalin.
După aia am lucrat ca zilier la săpat șanțuri. Nu mâncam mai nimic toată ziua și dormeam într-o baracă. Odată când săpam un șant au venit unii la mine și mi-au spus să astup groapa aiurea și să-mi iau sculele din drum că trece o mașină de partid de la București. I-am spus că nu-i mare pagubă. Că scule mai am și groapa pot să o astup numa bine după aceea. După..
Dar m-au arestat și n-am mai băut o cană trei zile. Apă APĂ.
De atunci nu am mai avut de lucru nici ce mânca și nici ce încălța. Atunci a fost scandal în centru. M-am dus și eu și unii m-au recunoscut și mi-au zis dizident când m-au văzut așa. Eu le-am arătat carnetul și cravata mea roșie dar ei le-au aruncat pe foc și m-au aplaudat. M-am speriat și m-au întrebat cu cine țin. Le-am spus că cu ei. Ce eram prost? Nu. Mi-au dat o eșarfă cu trei culori găurită și am devenit erou. Televizor.
După aia au venit unii la mine cu un tabel și mi-au zis să-l semnez pentru drepturi. Eu l-am semnat și ei mi-au dat un carnet că sunt revoluționar. Până în primăvară mă duceam acasă cu o bicicletă luată de la partid și mâncam mâncare gătită. Mai beam da’ nu am mai ajuns în șanțuri. Bună. Mâncarea.
Într-o zi după ce m-a pus pe un post la consiliu lor a venit unu la mine și am început să povestim despre politică și oameni. Ăilalții. La sfârșit mi-a spus că i-a plăcut ce-i zic și m-a pus să-i semnez că de acu o să mai vin să povestim la partidului lor despre ăilalți. M-a amenințat că dacă nu vin ăilalți o să-mi ia și eșarfa și carnetul de revoluționar. Mă duc la ședințe în fiecare zi. Lungi.
Am ajuns director la cea mai mare direcție de la noi. Săpăm șanțuri mari. Diguri. Mănânc numa la restaurant și mă duc la serviciu cu o mașină straină cu șofer. Odată ne-am îmbătat amândoi am dat peste unu și am intrat în șanț. Da nu ne-a luat carnetele și am scăpat. Pușcărie nu. Am rămas dator și mai contribui la partid de fiecare dată când trebue. Cu secretarii și șefii de partid mă înțeleg foarte bine. Să fie sănătoși. Pe perete am un singur tablou al președintelui pe care îl verific în fiecare zi. Dacă mai e. Mă duc la toate ședințele și nu lăs nimic în urma mea. Beau apă înainte de orice. Și acu îmi place culoarea roșu da nu mai zic la nimenea. Îmi place și altele. Culori."

Sursa http://obiectivvaslu...-politic-local/

sirtius, on 22 iulie 2014 - 10:16, said:

      E clar, daca zice ca Ii PLACE si ALTELE. In rest ce sa zic ? Vomitivul perfect e acest editorial..Bine ca e doar un pamflet.

Stai jos, nota 4. ^^

Nu e "doar" un pamflet.

E mult mai bine scris decat ai zice la prima vedere si rezuma foarte bine circuitul aparatchik-ului in natura, inainte si dupa lovitura de stat din '89.

Daca ne intrebam de unde atata coruptie si incompetenta in administratie, politica, justitie, etc...

Uite de-aici!

Cei de azi sunt urmaşii celor de ieri, iar nouă ne place să fim sado-masochişti (dacă nu am fi, i-am trimite la garsonieră).

Cred ca kyth a exprimat foarte bine motivul pentru care am postat aici pamfletul/articolul.