Cutia cu greșeli

Substantivele care se termina in –u, la nominativ – acuzativ, singular, nearticulat, au pluralul nearticulat in –i, iar pluralul articulat in –ii : membru/ membri (exemplu : Doi membri ai comisiei au lipsit) / membrii (Membrii comisiei vor hotari cum sa procedeze).

X, on 03 septembrie 2016 - 08:03, said:

Nu stiu daca intreb in forumul care trebuie dar altul mai adecvat nu am gasit inca ��. Am o nelamurire in legatura cu o expresie. Cum e corect, "ordinul de plata a avansului" sau "ordinul de plata al avansului"?

Dustandpowder, on 28 septembrie 2016 - 18:45, said:

a.

al

ca se acorda cu substantivul ordin,

petit_christian, on 28 septembrie 2016 - 21:09, said:

Niet. Ordinul avansului (LOL) sau plata avansului?

E o greseala des intalnita.

Da. M am înşelat. Pe modelul "avizul de însoțire a mărfii", că doar am lucrat cu ele.
Mă gîndisem la altă greşeală frecventă:
a/al cărui/căreia.

Quote

Alta gresela de-a mea

Nu stiu daca s-a mai zis , dar pe mine ma scoate din sarite "imi cer scuze" in loc de "imi cer iertare", sau pur si simplu , "scuze".

Calvin-M, on 07 octombrie 2016 - 11:37, said:

S-a mai zis. Problema cu scosul din sărite e la dumneavoastră și e de natură psihică. Expresia îmi cer scuze s-a încetățenit de multă vreme, face categoric parte din limba română, oricît de ilogică ar fi dacă am lua-o la bani mărunți.

Soluția e să n-o folosiți dacă nu vă place, iar în măsura în care o folosesc alții să vă obișnuiți cu ea. Oricît v-ați împotrivi, n-o veți putea face să dispară.

Mă deranjează o expresie: "[Lucrul X].Uite că Gigi l-a făcut și chiar i-a reușit!"
"A reuși" nu e un verb potrivit pentru utilizare la forma reflexivă, nu-i așa?

Sau mă înșel?

Yoda, on 23 octombrie 2016 - 10:45, said:

Lui Gigi i-a reușit lucrul acela. Care e problema? Nu e o formă reflexivă. Lucrul e subiect, iar Gigi e complement indirect.

Mi se pare natural şi corect "Gigi a reuşit să termine tema". Forma "Lui Gigi i-a reuşit tema" îmi sună aiurea, dar nu-mi dau seama de ce.

Edited by Yoda, 24 October 2016 - 09:28.

Yoda, on 24 octombrie 2016 - 09:27, said:

Lui Gigi îi reușește o încercare sau o experiență, adică o tentativă la care succesul e îndoielnic. De exemplu, lui Gigi i-a reușit experimentul muzical cu trei piane și-un buhai. Sau traversarea Retezatului în picioarele goale. Dar despre o temă de școală mi se pare într-adevăr mai greu să spui că ți-a reușit.

sloimi, on 13 noiembrie 2016 - 07:30, said:

Hipercorectitudine în care "caci cu" se vrea mai puţin cacofonic decât "ca cu".

Hamer_of_truth, on 13 noiembrie 2016 - 11:40, said:

Așa este. Observ la mulți că se chinuie așa tare să vorbească corect încît nu se mai pot concentra la ceea ce au de spus. Iar ideea lor despre ce anume înseamnă limba corectă e cel puțin parțial greșită.

Hamer_of_truth, on 13 noiembrie 2016 - 11:40, said:

Cratimele nu țin de limbă, ci de scrierea limbii. Au același rost ca virgulele sau majusculele: acela de a contrabalansa faptul că sistemul de scriere nu poate nota integral limba vorbită (nu poate înregistra mulțimea de nuanțe de pronunție). Mediul scris, de natură vizuală și nu auditivă, are alte necesități, se bazează pe alte automatisme ale creierului. Am putea să scriem și nai voie, sau dus, săi spui, dar creierul recunoaște mai ușor cuvintele ai, au, să dacă le scriem separate prin cratimă (sau altceva).

Sigur, există și o doză de arbitrar în regulile de folosire a cratimelor. Există o mulțime de feluri de a combina cuvinte sau părți de cuvinte, dar în scris nu avem decît trei feluir de a le alătura: cu spațiu, cu cratimă sau prin lipire. E greu să găsești o regulă simplă și clară de a împărți toate situațiile posibile în numai trei categorii.

Hamer_of_truth, on 13 noiembrie 2016 - 11:40, said:

Cacofonii există în toate limbile. Dar numai românii vorbesc în masă despre ele. La alții cacofonia e cel mult subiect de discuție pentru poeți etc.

Hamer_of_truth, on 13 noiembrie 2016 - 11:40, said:

Puteți dezvolta ideea? Eu nu văd în ce a constat trauma, iar presupunînd că a împrumuturile masive din franceză (din italiană au fost mult mai puține) ar fi fost traumatizante, nu văd de ce asta ar fi dus la obsesia românilor pentru corectitudinea exprimării. După mine obsesia asta e extralingvistică, adică limba e doar un pretext. În locul limbii ar fi putut fi altceva, de exemplu normele de bună purtare.

Hamer_of_truth, on 13 noiembrie 2016 - 14:01, said:

Un sfat: nu mai spuneți asta nici în șoaptă, că vă descalifică automat. Apartenența unei limbi la o familie nu se judecă după lexicul împrumutat. Lexicul românesc putea să fie 90% slav (și nu era nici pe departe), că româna tot limbă romanică ar fi rămas.

Hamer_of_truth, on 13 noiembrie 2016 - 14:01, said:

Vă întrebasem care e mecanismul prin care trauma (să zicem că a fost o traumă) ar fi dus la obsesia pentru corectitudine formală. Nu e suficient să mai afirmați o dată; eu explicația am cerut-o.

AdiJapan, on 13 noiembrie 2016 - 15:38, said:

În acest caz bulgara este tot o limbă romanică pt că:
-fonetic este foarte apropiată de grairile muntenesc și oltenesc.
-sintaxa e lafel ca a noastră.