Invata singur limba japoneza

Îmi puteţi spune, vă rog, cum se poate traduce cuvântul "rurouni"?

Gabi171, on 19 aprilie 2015 - 11:35, said:

Nu știam cuvîntul, așa că am căutat puțin pe internet. Am găsit că nu e un cuvînt propriu-zis, ci a fost inventat special pentru o serie de manga intitulată Rutouni Kenshin. În română s-ar spune samuraiul hoinar, sau ceva pe aproape.

Buna ziua tuturor,
Vad ca pe forumul acesta sunt mai multi cunoscatori ai limbii japoneze si sper sa primesc ajutor.
Am inceput nu demult studiul acestei limbi si i-am prins mare drag.
Dar materialele pe care le folosesc aparent se contrazic in unele privinte.
Din cursul lui Michel Thomas inteleg ca prezentul verbului "a manca" e "tabemasu" (afirmativ) si "tabemasen" la negativ. Insa in alta parte am gasit ca "eu mananc" se traduce "taberu."
De asemenea, din acelasi curs de pe youtube am inteles ca particula pentru nominativ este "wa", insa pe un curs online spune ca e "ga".

Ar putea sa ma lumineze cineva in aceasta privinta?

Sper sa nu supar pe nimeni nefolosind diacriticile, insa scriu de la serviciu si nu imi permit sa instalez aici tastatura noastra.

Tabemasu e infinitiv deci e vorba de conjugari.
Boku/ watashi wa gyouza taberu  (Eu mananc Gyoza)

Shake taberu? (Mananci shake?)
Tabenai (nu mananc)

Insa cu explicatii teoretice te poate ajuta AdiJapan

lex404, on 16 septembrie 2016 - 11:32, said:

Nu inteleg afirmatia.

Michel Thomas spune ca "sushi o tabemasu" inseamna "mananc sushi"/ "mananca sushi" etc.

Edited by JoAnneVanHeff, 16 September 2016 - 11:39.

"a manca", "to eat", etc. Verbul "crud" dupa care trebuie conjugat.

Nici in romana nu spui "Eu a manca sarmale", nici in engleza "I to eat salad"

lex404, on 16 septembrie 2016 - 11:39, said:

Stiu ce inseamna infinitivul (am terminat opt clase), insa afirmatia ta "Tabemasu e infinitiv deci e vorba de conjugari" nu e clarificatoare.

Deci spui nu e corect "sushi o tabemasu"?

Edited by JoAnneVanHeff, 16 September 2016 - 11:53.

Ba si aia e corecta...


Asteapta-l pe AdiJapan sa-ti dea explicatii teoretice.

JoAnneVanHeff, on 16 septembrie 2016 - 11:07, said:

Forma de bază, cea mai simplă și mai reprezentativă a verbului (cea care se pune în dicționar în capul definiției) este taberu. Prin comparație, forma tabemasu este marcată, mai exact este forma de politețe.

Unele cursuri de japoneză pentru străini fac greșeala să-i învețe pe începători mai întîi forma politicoasă și apoi pe cea de bază, probabil în ideea că dacă începătorul intră în vorbă cu un japonez s-ar putea să-l jignească vorbindu-i într-o exprimare prea familiară (un pericol mai mult teoretic). Dar dacă vrei să înțelegi conjugarea verbelor japoneze trebuie neapărat să pornești de la forma de bază, care oricum e indispensabilă, inclusiv atunci cînd vorbești politicos. Ca să nu mai spun că și nativii tot cu ea încep, semn că asta e ordinea firească.

Sigur veți găsi undeva explicația asta în detaliu, dar regula e cam așa: cînd vorbești cu necunoscuți, cu superiori sau cu alte persoane față de care regulile sociale cer să te exprimi politicos, ultimul verb din frază se pune în forma de politețe (de exemplu tabemasu). Față de membrii familiei, colegi de aceeași vîrstă etc. verbul acela final se pune în forma simplă (taberu). Separarea celor două categorii de interlocutori se face aproximativ după aceleași reguli pe care le folosim în română pentru a alege între tu și dumneavoastră. Diferența e că în română politețea se vede numai în forma de persoana a doua a verbelor și pronumelor, în timp ce în japoneză verbul final se pune în forma de politețe indiferent cine e subiectul lui.

JoAnneVanHeff, on 16 septembrie 2016 - 11:07, said:

În japoneză e practic inutilă noțiunea de nominativ. Particulele acelea nu marchează niște cazuri, ci niște roluri în frază. Wa marchează topicul frazei, adică informația știută, care se reia și la care urmează să se adauge informația nouă. Ga marchează subiectul propoziției, cel care se cuplează cu verbul. Subiectul și topicul sînt noțiuni distincte. Există topic și în gramatica limbii române, dar nu e marcat anume și de aceea nu prea vorbim despre el (la școală cel puțin).

De exemplu:

1. Watashi wa ikimasu. = „Eu mă duc.” (Ca răspuns la întrebarea „Veniți cu mine la ședință?”)
2. Watashi ga ikimasu. = „Mă duc eu.” (Ca răspuns la întrebarea „Cine se duce la ședință în locul meu?”)

Observați că în exemplul cu wa informația conținută de watashi nu e nouă, ci e preluată din întrebare, în timp ce în exemplul cu ga este nouă: vorbitorul se oferă să meargă la ședință fără să fi fost nominalizat în întrebare.

În exemplul acesta în română diferența dintre subiect și topic se vede în ordinea cuvintelor, dar de regulă româna nu transmite o asemenea informație, care trebuie recuperată din context sau din intonație.

Ca idee, mai sînt multe alte tipuri de informații pe care japoneza le transmite explicit și româna nu (de exemplu sursa informației, credibilitatea ei, timpul adjectivelor), după cum sînt și informații pe care româna le exprimă și japoneza nu (de exemplu numărul, persoana, timpul viitor al verbelor).

Edited by AdiJapan, 17 September 2016 - 17:24.

Multumesc, AdiJapan, pentru explicatii.
Prima chestiune imi este clara, la a doua e nevoie de multa practica pentru a o stapani.

Mai am o nelamurire, si anume in legatura cu particula "e" si "ni". Am citit ca ambele se folosesc pentru a exprima directia, insa nu inteleg cand se foloseste una si cand se foloseste cealalta.

Credeti ca se poate invata japoneza in afara Japoniei? Cunoasteti pe cineva care a facut-o? Am ceva talent la limbi straine, nu ma plang, insa ma intreb daca limba asta necesita contact mai direct cu vorbitorii nativi.

Edited by JoAnneVanHeff, 19 September 2016 - 10:48.

JoAnneVanHeff, on 19 septembrie 2016 - 10:43, said:

Particula e (scrisă ca he) se folosește numai pentru a exprima direcția unei mișcări, eventual o mișcare abstractă (de exemplu scopul unei acțiuni), în timp ce ni mai exprimă pe lîngă direcție o mulțime de alte relații. Cînd vorbim strict de indicarea direcției de mișcare, diferența dintre e și ni este doar stilistică. Dintre Umi e iku și Umi ni iku („Mergem la mare”) prima e mai formală, mai potrivită pentru limba scrisă, în timp ce a doua e cea obișnuită. În registrul foarte colocvial de fapt particula chiar se omite: Umi iku.

JoAnneVanHeff, on 19 septembrie 2016 - 10:43, said:

Da, japoneza se poate învăța și în afara Japoniei. Am întîlnit aici străini care știau deja să vorbească binișor încă din ziua cînd au sosit în țară. E nevoie de contact cu limba, nu neapărat cu vorbitorii. Mulți învață japoneza din filme, muzică, jocuri, manga, anime, cărți. Avantajul exersării limbii în mediul ei natural este familiarizarea mai ușoară cu cultura, modul de gîndire al oamenilor, personalitatea lor etc., ceea ce poate fi important pentru calitatea exprimării și a dialogului, dar nu esențial.

Multumesc inca o data pentru explicatii. Sunteti profesor innascut.

As mai avea niste intrebari:
1. Forma de infinitiv se foloseste intotdeauna pentru conversatiile cu prietenii? Sau exista verbe exceptii?
De exemplu, e ok sa zic: "kyoo benkyoo suru"?
2. Forma de politete se foloseste si pentru persoana I, asa-i? De exemplu, cand vorbesc despre mine cu o persoana mai in varsta, spun: "kyoo benkyoo shimasu"?
sau "osushi o tabemasu"?

JoAnneVanHeff, on 21 septembrie 2016 - 16:44, said:

Poți să fii prieten bun cu cineva, dar din cauza vîrstei sau a poziției sociale a interlocutorului (de exemplu în cadrul școlii sau al companiei) să i te adresezi la modul politicos. Spuneam zilele trecute că formele de politețe se folosesc aproximativ față de aceleași categorii de persoane față de care folosim și în română pluralul de politețe, dar asta e numai o aproximație grosieră. De exemplu, elevii de școală (să zicem de la gimnaziu în sus) se adresează politicos față de colegii lor care sînt chiar și numai cu un an mai mari, lucru probabil nemaiauzit în România. Adesea adresarea asta politicoasă se păstrează tot restul vieții lor, ceea ce în cultura românească ar fi practic de neconceput.

Apoi chiar dacă față de o anumită persoană te adresezi la modul simplu, fără forme de politețe, în funcție de subiectul discuției se întîmplă să treci la adresarea politicoasă. Tot așa, dacă vrei să fii mai categoric în ceea ce spui sau dacă vrei să arăți că ești iritat etc., treci la formele de politețe.

Și în sfîrșit există expresii fixe în care nu se folosește decît varianta politicoasă, indiferent cu cine vorbești: itadakimasu, yoroshiku onegai shimasu, arigatou gozaimasu etc.

Ca să răspund strict la întrebare, da, e în regulă să zici Kyou benkyou suru cînd vorbești cu acei prieteni față de care te adresezi în forme simple.

Formele de tipul suru, taberu etc. nu cred că se numesc de infinitiv în gramaticile limbii japoneze. Le-am văzut numite forme de bază, forme de dicționar, forme simple, forme imperfective, forme finale etc.

JoAnneVanHeff, on 21 septembrie 2016 - 16:44, said:

Exact. În alegerea formei de politețe nu contează cine e subiectul verbului, ci cine e interlocutorul.

O observație: în fraze mai lungi de cîteva cuvinte se întîmplă să ai un verb care să nu fie la final. Exemplu: Taberu mae ni te o araimasu („Înainte de a mînca ne spălăm pe mîini”). Regula e că numai verbul final se pune în forma de politețe. Există excepții, dar numai în exprimările care cer un grad și mai mare de politețe sau formalitate, de obicei în scris, în discursuri sau în adresarea față de persoane foarte importante.

Încă o observație. Marca de politețe se adaugă la finalul frazei chiar dacă aceasta nu conține nici un verb (pentru că există și exprimări fără verbe). Exemple: Densha wa osoi („Trenul e încet / întîrziat”) sau Nakamura-san wa isha („Doamna Nakamura e medic”). În astfel de cazuri nu se folosește terminația -masu a verbelor, ci cuvîntul desu, forma de politețe a copulei da: Densha wa osoi desu, Nakamura-san wa isha desu.

Și încă una. Se întîmplă (mai ales la japonezi...) ca în cursul conversației să spui ceva care să nu fie neapărat adresat interlocutorului, ci mai mult ție însuți. În astfel de cazuri ar fi nenatural să folosești forme de politețe. Exemple: Itai! („Au!” sau „Mă doare!”), Sou ka! („Deci așa!” sau „Acum m-am prins!”). Apropo de asta, e un lucru cunoscut că vorbitorii nativi de japoneză, cînd vorbesc în gînd, nu folosesc forme de politețe, ceea ce e încă un argument că învățarea limbii japoneze ar trebui să înceapă cu formele simple, nu cele politicoase.

Multumesc mult pentru explicatii, AdiJapan.

Revin cu nedumeriri.
Am dat peste un video pe youtube cu propozitii japoneze traduse in engleza. Are multe greseli in engleza si ma intreb daca nu cumva le are si in japoneza.
De aceea, as vrea sa ma asigur ca propozitiile acestea sunt corecte in japoneza:
"Ano hito wa mega kirei desu."
"Konban paatiiga aruka dooka oshiete kudasai."

JoAnneVanHeff, on 30 septembrie 2016 - 18:50, said:

Sînt corecte. Probabil în caractere latine au fost transcrise de japonezi, pentru că ei au obiceiul să lipească particulele de cuvintele anterioare. În mod normal cele două fraze s-ar scrie așa:

- Ano hito wa me ga kirei desu.
- Konban paatii ga aru ka dou ka oshiete kudasai.

AdiJapan, on 24 septembrie 2016 - 05:12, said:

Propozitia "tabete imasu" are forma colocviala?

AdiJapan, on 01 octombrie 2016 - 17:23, said:

Multumesc de sugestie. De fapt le transcrisem eu, luandu-ma dupa cele vazute pe alte site-uri.

Ma gandeam cat de usoara ar fi japoneza fara kanji.... Am gasit unele explicatii, cum ca ar ocupa mult mai mult spatiu sau ca ar fi prea multa confuzie, dat fiind ca nu exista spatiu intre cuvinte. La aceasta din urma ar fi o solutie: introducerea spatiilor intre cuvinte.
O fi doar o chestiune de traditie?

Edited by JoAnneVanHeff, 04 October 2016 - 13:01.